prin care doar am pribegit

acum aşează-te şi speră

pe calea fără de sfârşit

căci doar speranţa efemeră

în tine, suflete,-i cuţit,

iar împlântarea-i dureroasă

desfăşură singurătăţi

şi plâng doar filele pe masă

ca nişte biete vietăţi,

astfel se tot preling cuvinte

ce nu vor mai dura nimic,

dar lasă-ţi sufletul să cânte

să am cu ce să mă ridic

şi să mă sprijin, când pe cale

păşi-voi tot mai ostenit

din lumea de amar şi jale

prin care doar am pribegit