spre setea celuia ce trece

îmi las aducerile-aminte

pentru vecie la răscruci

culegătorii de cuvinte

să le înşface ca pe nuci,

să le dezghioace şi să muşte

din fiecare cu migală

în toamna care-a prins să-mpuşte

o vremuire ireală:

acolo-s paşii tăi – vei spune

şi vei porni spre alte zări

fără să vezi cum te apune

mirajul sacrei depărtări,

iar eu, ajuns la o fântână

cu apă limpede şi rece,

o să întind încet o mână

spre setea celuia ce trece