iluminărilor în sine!

prin ceruri nişte mere coapte

rostogolindu-se din zări

tăinatec au cioplit în noapte

necunoscutele cămări

în care fructele rotunde

sunt vii de-a pururi şi respiră

întotdeauna dinspre unde

lumina zorilor se-nşiră,

iar toamna muşcă-nfometată

din soarele uitat pe cer

şi-atunci culorile se-arată

învăluite în mister,

o, cum aş vrea să fiu doar mărul

nemărginirilor divine

ce tăinuieşte adevărul

iluminărilor în sine!