Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 12

dacă-l vrei, întinde-o mână…

 

şi-au venit atunci şi caii

tropotind peste ninsoare

ca să-mi fie fulgii iernii

cântec fără de sfârşit,

iar fântânile de-acasă

au ursit trei ursitoare

şi mă-nfăşura omătul

ascultând ce mi-au ursit:

 

lângă tâmpla mea copacii

tot vuiau cu gânduri duse

fremătând din muguri tainici

care năzuiau spre zări

şi m-am închinat prin cântec

spaţiilor suprapuse

numai nafura luminii

presurând-o-n lumânări:

 

Doamne, zis-am eu luminii

viscolită-n veşnicie,

dă-mi cuvintele în pază

când le-oi scoate din fântână!,

şi am auzit un zâmbet

dăruindu-mi-se mie,

iată, încă-l port cu mine,

dacă-l vrei, întinde-o mână…


și-s locuit de-această poezie

 

cu taina lor de început de lume

ninsorile mi se aștern în file

și toate celelalte-s inutile

închipuiri de forme și de hume

pierdute în imensul lor balans

al prea îndepărtării de ispite,

și caii trec în tropot de copite

prin fulgii iernii fascinați de dans:

 

mi-i cald și bine pururea sub fulgi

de parcă-ar ninge-n suflet cu tăcere,

de parcă depărtările stinghere

și-ar fi furat din ceruri câte-un giulgi

ca să se-ascundă într-o veșnicie

pe care o clipită o atinge

atunci când timpul pare că o ninge

și-s locuit de-această poezie

 


mulţi ani, mulţi ani trăiţi în fericire!

 

nu ştiu să pun cuvintele pe masă

şi să mă-ncarc cu măreţia lor,

copilul care-am fost, rămas acasă,

pe drum păşeşte încă-n viitor,

iar eu desprins la fel ca o ninsoare

şi-ademenit în largile plutiri

îmi bandajez aceleaşi răni cu soare

şi cu-un noian de alb şi amintiri:

 

nu ştiu să cânt şi să înalţi urări,

deşi-s născut să strâng cu drag la piept

ca păsările-n sfinte înălţări

înspre ce-i bun şi luminos şi drept,

dar cobza veche de alean vibrează

din struna ei ca sufletul, subţire,

şi-atunci poemul singur vă urează:

mulţi ani, mulţi ani trăiţi în fericire!

 


puzderia de noi crucificări

 

 

vom îmbrăca din nou în crucea nopţii

cămăşile de miri neprihăniţi

şi vom fi dangăt ruginit de clopot

în universul celor fericiţi

care păşesc în sărbători primare

venind pe calea altor sărbători,

dintotdeauna timpul amăgeşte

cu o lumină proaspătă în zori

 

ca să intrăm în cosmica nuntire

cu forţe noi şi cu sporit alean,

în timp ce calendarele presoară

pe crucea nopţii fila unui an

desprins ca o cămaşă de pe umeri

ca să plutească-ncet în necuprins

căci noi rămânem doar învingătorii,

deşi destinul însuşi ne-a învins,

 

dar nu contează, pâinile pe masă

răsfaţă timpul şi-un pahar cu vin

sloboade caii-n straşnice galopuri,

chiar dacă ştim că-mbătrânim puţin,

iar crucea nopţii pare pregătită

în curmezişul cosmicelor zări

să-nalţe-n depărtarea depărtării

puzderia de noi crucificări

 


şi soarbe din adâncuri numai umbră!

 

se închină concertului Zicălaşilor

Colinde de peste veac

 

 

acolo-au fost dureri şi un alean

pe care s-au durat chiar şi biserici,

iar Dumnezeu a plâns căci sub ninsori

doar ochiul lui ne mai ghiceşte sferici

şi-l doare risipirea de frânturi

a plămădirii sufletelor noastre

chiar şi în noaptea-n care cu cântări

distrugem calea sfântă către astre:

 

în lumea asta nu mai sunt colinde,

ci ipocrite lumânări în mână,

de-aceea lăcrimează Dumnezeu

şi fără voia lui ni se amână

de parcă-am fi rămas pe sub ninsori,

iar umbrele în lungă rătăcire

ca lacrima se rup din lumânări

şi nu mai au de-adus nici o vestire:

 

în lumea asta moare leru-i ler

odată cu cenuşile din vatră,

deşi în ceruri plânge Dumnezeu

şi lacrima se-ntrupă într-o piatră

pe care o ridici şi o arunci

în bezna universurilor sumbre,

hai, ia paharul, umbră, şi închină

şi soarbe din adâncu-i numai umbră!


Pagina 12 din 127« Prima...1011121314...203040...Ultima »