pe calea luminoasă leru-i ler!... | Dragusanul.ro

pe calea luminoasă leru-i ler!…

 

 

 

prin satul meu n-au mai păşit zăpezi

şi de-un amar n-au tânguit colinde

căci stelele sunt boturi reci de iezi

pe care numai bezna le cuprinde

şi-atunci în rana sfântă-a lui Iisus

se-nfige lancea zisei prefăcute,

dar sângele nu picură de sus

decât un şir dezlănţuit de ciute

 

 

încolonate înspre Capricorn

ca să măsoare timpul sub copite,

mi-i sufletul ca fumul dens din horn

prelins în înălţimi nebănuite

ca să deschidă-n coasta sfântă răni

din care să sorbim cu-nfricoşare,

nemulţumit bolboroseşte-n căni

şi vinul tulburării prin uitare,

 

 

iar noi, creduli şi într-un fel făloşi

de neştiinţa împietrită-n minte,

deja ne-nchipuim nişte hristoşi

şi tropotim năprasnic pe cuvinte

de se aude tropotul şi-n cer

ca o aripă înnăscută frântă,

căci bezna minţii, leru-i, leru-i ler,

cu tot ce-i sacru s-a luat la trântă,

 

 

avai, avai, ce triste sărbători

s-au prăbuşit asupra omenirii

şi doar în sat, şoptind prin căpriori,

încă răzbat colindele nuntirii,

deşi un mire trist şi pus pe cruce

o să îşi mute trupul sfânt în cer:

o cum aş mai fugi şi cum m-aş duce

pe calea luminoasă leru-i ler!…