Bucovineanul Archip Roşca, pictorul Papei Pius X

Pictorul şi sculptorul bucovinean Archip Roşca s-a născut la Braşca, parte a satului Ilişeşti, în 28 iulie 1877. A murit în decembrie 1927, probabil că în Suceava, în care eşuase, după ce a făcut greşeala de a se întoarce în Bucovina, unde, aşa cum îi mărturisea lui Ion Grămadă, în 1907, murea clipă cu clipă, operă cu operă:

„Ştii că asta-i o osândă, să-ţi petreci viaţa într-un oraş de provincie, unde nimeni nu te înţelege, nu te pricepe şi mai ales după ce ai trăit, câtva timp, în Italia!… Hei, frate! Să mai pot călători, încă o dată, în Italia!… Să mai soarbă ochii mei lumina aceea dulce a cerului veşnic albastru!… Ce zile frumoase am petrecut eu la Roma! Ziua, prin muzeele statului, prin Villa Borghese şi Vatican, serile cu lună, pe Monte Piucio şi pe malul Tibrului, iar noaptea, în „osteriile” Romei, cu artişti adunaţi din toată lumea. Ce cântec şi ce veselie! O adevărată viaţă de boemi! Şi acum?… Cât de dureros e să fii sărman! Îţi vin în minte atâtea concepţii artistice, atâtea idei sublime, pe care ai voi să le eternizezi în marmură sau bronz, dar nevoia nu-ţi îngăduie. Şi, ca să-ţi satisfaci, oarecum, orgoliul, te mulţumeşti numai să-ţi întrupezi ideea ce cerea viaţă în ghips sau în lut; apoi, chemi fotograful să-ţi ia chipul statuii, iar lutul trecător îl sfarmi, cum am făcut eu cu „Hercule”, „Magdalena” şi „Crist pe cruce”…

Astăzi, am aflat că Arhip Roşca a făcut, în 1905, portretul Papei Pius al X-lea şi că, datorită succesului lucrării (între timp expunea şi la Viena, şi la Bucureşti), ar fi putut rămâne, pentru totdeauna, la Roma, dar a preferat să se “întoarcă în patria sa, Bucovina”, întoarcerea însemnând şi atunci, ca şi astăzi, o adevărată sinucidere.

Nu ştiu care este “icoana”, făcută de Archip Roşca papei, dar, judecând după descrierea sumară, ori este una dintre aceste două reproduceri, ori ceva asemănător.

În Muzeul Bucovinei, ştiu că există două sau trei lucrări de pictură, şi nici una de sculptură sau basorelief, iar în presa veche românească au apărut doar câteva dintre sculpturile pe care bucovineanul nostru, după ce le modela în ipsos, le fotografia, apoi le arunca în râpa dealului Zamca, din apropierea odăiţei lui închiriate.

În lucrările de specialitate, referinţele sunt şubrede, studiile vieneze ale lui Archip Roşca, atestate şi de monografia “României June” din 1912, şi de materialul care urmează, dar şi de interviul luat de Grămadă, în 1907, fiind ignorate („Celălalt portret”, zice artistul, arătându-mi al treilea chip de femeie, „e chipul unei frumoase fete din Viena. Locuiam, pe o stradă, la marginea oraşului, mai mulţi prieteni la un loc, toţi de-ai craiului. În fiecare dimineaţă, când ne sculam, vedeam cum, la fereastra de peste drum, se arăta capul blond al unei copile de-o adorabilă frumuseţe. Ridica, încet, storurile, stropea florile din glastre şi cocheta cu noi, zâmbindu-ne dulce. Repetându-se jocul acesta, am rugat-o să-mi stea model, cu promisiunea că-i voi dărui ei portretul; şi-ntr-adevăr, frumoasa nemţoaică mi-a făcut mai multe vizite, însă portretul, totuşi, nu i l-am dat… Peste vreo câţiva ani, am întâlnit-o iarăşi, dar floarea involtă de mai înainte o bătuse bruma…”).

Archip Roşca, primul pictor modern al Bucovinei, cum îl caracteriza Mircea Streinul, înciudat că rudele pictorului i-au risipit aiurea opera, înseamnă o datorie faţă de memorie, mult mai importantă decât s-ar părea la o primă vedere, şi de care voi încerca să mă achit, încetul cu încetul, o probă în favoarea credibilităţii acestui angajament fiind şi materialul care urmează:

“Sub acest titlu (Archip Roşca – n. n.), a apărut, nu de mult, într-o foaie germană din Bucovina, un articol, al cărui cuprins e următorul:

„Din Roma, ni se scrie despre un stipendist al dietei ţării din Bucovina, Archip Roşca. În Roma, a făcut mare senzaţie icoana Sfântului Părinte Papa Pius al X-lea, lucrată de artistul bucovinean Archip Roşca, atât prin perfecţiunea artistică, cât şi plastică.

Acest artist l-a desenat, după natură, pe Sfântul Părinte, aducând la expresie toate acele fineţuri, de care tehnica modernă a acestui gen, de la Lembach, încoace, e atât de bogată.

Deosebirea de cele mai multe portrete ale Sfântului Părinte, care au fost elaborate, de la încoronarea sa, încoace, este poziţia cea simplă şi lejeră, fără mitră ori altă insignă papală, pe care artistul a ales-o. La prima privire, modelarea plastică trădează că dl Roşea e un sculptor perfect, pe când simplele linii de fond, tranziţia de la veştmânt, spre spatele fotoliului, nuanţa, notabila linişte a întregii concepţii îl trădează ca un fin şi modern pictor, care a umblat în şcoala celor mai renumiţi pictori din timpul mai modern. Icoana, executată astfel de Roşca, poate să fie pusă alături de cele mai bune icoane ale Sfântului Părinte Papa Pius al X-lea, cu toate că şi oameni de renume (aşa, un artist croat, un francez şi un german) au încercat acest lucru.

Înainte cu doi ani, i-a reuşit unui tânăr sculptor (L.) să modeleze chipul sfântului Părinte şi, astfel, şi-a câştigat, prin întâia sa încercare, renume, poziţie şi viitor. Noi nu ne îndoim că şi dl Roşca, care, în decursul celor şase luni de petrecere în Roma, a lucrat cu zel şi la unele busturi, studii, compoziţii şi reliefuri, în mod excelent, va avea, deci, aceeaşi recompensă. Acest portret al Sfântului Părinte a trecut în posesiunea privată a unui german”.

Astfel scrie ziarul german, iar unul român dă următoarele informaţii:

„Acum s-a reîntors tânărul Archip Roşca din călătoria de studiu, pe care a întreprins-o prin Italia şi se va stabili în Bucovina, patria sa. El e fiu de ţăran din Braşca (o parte a Ilişeştilor – n. n.) şi a devenit, prin sârguinţă şi muncă, un artist în ramurile picturii şi sculpturii, care se bucură deja de renume bun, între specialiştii ce-l cunosc”.

Cercetând, zilele trecute, expoziţia de elaborate ale elevilor de la Şcoala c. r. de Artă şi Industrie din Viena, ce, actualmente, e deschisa în muzeul austriac (Kunstgewerbemuzeum I. Stubenring) din Viena, am aflat, spre vedere expuse, şi mai multe lucrări ale domnului Roşca, excelent executate, precum busturi şi reliefuri: „Primul pas”, „Iubirea de mamă”, „Muzicantul”, „Cerşetorul” etc.

Precum am aflat, sunt expuse, şi la Expoziţia Naţională actuală din Bucureşti (în pavilionul bucovinean), lucrări de succes ale domnului Roşca. ÎI felicităm, din inimă, pe conaţionalul nostru bucovinean, dorind tânărului artist succese şi mai strălucite, pe terenul picturii şi sculpturii, care ramură, de un timp, încoace, a luat un avânt îmbucurător. Avem talente atât în Transilvania, cât şi în Bucovina, dar trebuie sprijinite şi încurajate spre cultivarea artelor frumoase şi de a face un renume naţiei noastre româneşti / Viena, la 20 iunie 1906 / Champignon (Tribuna, Anul X, Nr. 113, miercuri 14/27 iunie 1906; Răvaşul, Anul Anul IV, Nr. 25-26, 30 iunie nou 1906).

ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI No Comments Jul 26

Nunta poetului Octavian Goga

Sibiu, 14 octombrie 1906

O zi splendidă de toamnă, cel mai distins public românesc, în catedrala nouă, stră lucită, având de naş pe marele poet al neamului românesc, pe Alexandru Vlahuţă, cu doamna, iar fericita mireasă, o suavă, gingaşă româncă, odraslă a unei distinse familii române, iată ce a încoronat cea mai însemnată zi a vieţii tânărului cântăreţ al pătimirilor noastre…

Pe la 3 şi jumătate, în jurul catedralei, mulţime imensă, toţi membrii congresului. Numai acestora, însă, şi altor câţiva li s-a îngăduit intrarea în biserică. Şi au avut toţi răbdarea, să aştepte, şi cei din catedrală, şi cei de afară, până la cinci, când au sosit nuntaşii: mirele, cu doamna Vlahuţă, într-o elegantă rochie, mireasa, domnişoara Hortensia Cosma, la braţ cu marele şi iubitul poet Alexandru Vlahuţă, doamna Lucia Cosma, cu dl Constantin Stere, domnişoara Minerva Cosma, cu dl Emil Vancu, domnişoara Claudia Goga, cu dl dr. Comşa, domnişoara Veturia Pap, cu dl Caius Brediceanu, domnişoara Miţi Munteanu, cu dl Remus Cosma, Geta Pap, cu dl dr. Dan, apoi doamna şi dl Tăslăuanu, doamna şi dl Lupaş, doamna Goga, cu dl dr. Aurel Cosma, şi, în fine, fericiţii părinţi ai miresei, iată cununa nuntaşilor.

Cununia a oficiat-o protosincelul Miron Cristea (viitorul patriarh al României – n. n.), asistat de diaconul Tulbure. La sfârşit, a rostit o înălţătoare vorbire, scoţând la iveală talentul poetic al mirelui şi arătând câtă speranţă pune întreg neamul într-însul, după cum a exprimat şi bucuria obştească, ce o simţim, putând să salutăm între noi pe marele poet, Alexandru Vlahuţă. Toţi au grăbit să felicite pe tinerii căsătoriţi (Tribuna, Anul X, Nr. 186, miercuri 4/17 octombrie 1906).

ANECDOTE ISTORICE No Comments Jul 26

Mihai Eminescu: Moldova

Eminescu, în 1887

(fragment dintr-un poem postum)

Din lungi cărări de codru, din munți cu vârfu-n nouri

Ieșit-au Dragoș Vodă, îmblânzitor de bouri,

Mulțimea curgătoare s-a fost întors pe vale

Și buciumele sună, și oile-s pe cale;

Nainte merg moșnegii, cu pletele bogate,

Ținând toiege albe în mâinile uscate;

Astfel ieșeau tot rânduri, venind de sub verzi ramuri,

Copii, ciobani de turme, moșnegi, păstori de neamuri,

Și au întins moșia spre răsărit și-amiaz

Pân-unde marea sfarmă de țărm al ei talaz,

Au cucerit cu plugul, cu vârful dragei săbii,

Pân la Cetatea Albă, limanul de corăbii.

Sute de ani stătură stăpâni până la Nistru,

Luptând cu Răsăritul, cu cuibul cel sinistru

De unde vin în roiuri în veci renăscătoare

Spurcate lumi și rele, barbarele popoare,

Prin neagră vijelie ce vâjie și bate

Sfărmându-se la graniți de ziduri de cetate.

Stă neclintit Moldova țesând la pânza vremii,

Viteji îi erau fiii și purtătorii stemii

Cei dătători de lege și-așezători de datini,

Lumină din lumină, Mușatini din Mușatini.

(Dacia, Anul I, Nr. 4, 15 iunie 1941)

BUCOVINA - POEŢII POEŢI No Comments Jul 26

Toy Machines, la Music Channel

În seara asta, am aşteptat emisiunea lui Dj Hefe (s-a însurat ieri: Casă de Piatră!), “Alternative Hour”, de pe “Music Channel”, cu emoţii limitate. Ştiam videoclipul (dacă faceţi click pe imaginea de sus, îl puteţi vedea şi dumneavoastră), iar de vreo lună ascult cântecul în fiecare zi, mereu cutremurat de orchestraţie, dar şi de mesajul “Dumnezeu te-a abandonat”, în avertizarea lui Florin Hanu, cu preluarea lui Andi, “cu chipul său”. Pentru că, judecând după istoricitatea vieţii pământeşti, bunul Dumnezeu chiar ne-a abandonat, cu chipul său.

Privind la televizor (cânta Scorpions), de-odată am văzut că urmează Toy Machines, iar de aici, de la filmul cu muzica uriaşilor muzicieni planetari, pe care fusese incripţionat numele unei abia înmugurite tânjiri întru cântec, au prins să mi se zvârcolească prin sânge cuvintele, de care aveam să mă despovărez mai întâi (poemul de mai jos: iar fiul poartă chipul şi îmi cântă). Poate că e un semn sau poate că nu, dar Toy Machines, care nu va cânta, din voia sa, la Bucovina Rock Castle 2016, are un an de excepţie, despre care nu am de gând să vorbesc, încă. Voi rămâne la doar câteva fotografii, pe care le depun în tolba mea cu mărturii despre ce-am trăit şi trăiesc.

Înainte de toate, am obligaţia de a preciza că “Interludiu”, al doilea videoclip al trupei Toy Machines, a fost realizat, într-un… photo-rock interesant şi provocator, de Anya Dimitrov, de la „Bluecat Studio”, cu Sofia L. şi Corina M. imaginând fluiditatea compoziţiei muzicale.