cântec în lanul cu răsărită

*

în soarele sub care mai exist

o să mă-ntorc cu clipa ce-o să vină

să-mi desluşească lacrima lui crist

prelinsă dintr-o geană de lumină,

făclia lui, în trupul meu închisă,

vâsleşte larg din aripi spre tării,

iar veşnicia uneori promisă

fărâmelor de soare şi vecii

*

prin trupul meu ades pietrificată

de candela cuvintelor nescrise

se face suflet viu şi îmi arată

conturul ancestral al altor vise

încât nu mai pricep unde e sens

şi unde e ştiuta utopie,

însă trăiesc atâta de intens

această omenească bucurie

 *

încât mă-ncred în viaţă, nu în moarte,

şi îmi depun cu calmă-nfiorare

drept mărturie pagina de carte

ca un reper al vieţii viitoare

*