Tamberlick, tenorul lumii, din Botoşani? din Roma?

*

Rezumând: o ştire de Jules Prével, publicată în “Le Figaro” din 9 iulie 1877, preluată imediat de presa franceză, şi, ulterior şi de “Albina Carpaţilor”, dezvăluia lumii cum că tenorul secolului al XIX-lea, Enrico Tamberlick, ar fi de origine română şi că ar fi fost descoperit, de Opera Italiană, la Botoşani, în curtea hanului, drept Toma Berlic, un vizitiu care îşi plimba caii, cântând de mama focului.

*

Un exeget al vremii noastre, doctorul în medicină şi în muzicologie Stephan Poen, publică un “studiu”, pe auzeală, în care susţine că Toma Berlic ar fi fost grăjdar la hanul din Botoşani şi că s-ar fi născut, în 16 martie 1820, la Andrieşeni, lângă Vaslui, cu numele de Toma Cozma, căpătând porecla de Berlic (“as de treflă”), datorită faptului că ar fi fost un împătimit şi norocos cartofor (la doar 17 ani?).

*

În literatura de specialitate, există numeroase cărţi despre marele tenor al lumii, Enrico Tamberlick, există şi corespondenţa lui cu Verdi şi cu Berlioz, dar prea puţine referiri la viaţa şi la originile lui, domeniu în care se dă cu banul, după moda doctorului în muzicologie român, Albert de Lasalle („Richelieu Musique fonds estampes Tamberlick E.”), de pildă, afirmând că Tamberlick s-ar fi “născut la Roma, în 1819, într-o familie de origine germană”.

*

*

Împreună cu colegul meu de birou, Tiberiu Cosovan, am intrat prin bibliotecile digitale ale lumii şi am tradus, împreună, când de ici, când de dincolo („The Keys to French Opera in the Nineteenth Century”, de Hervé Lacombe, „The Oxford Handbook of Opera”, de Helen M. Greenwald, „The Zarzuela Companion”, Christopher Webber), dar fără să răzbim spre biografia posibilului vizitiu din Botoşani, Toma Berlic, ajuns în vârful lumii artistice a omenirii, tocmai pentru că ar fi părăsit, pentru totdeauna, dulcile noastre plaiuri mioritice. În cele din urmă, am dat peste o exegeză documentată, inclusiv după notițele lui Tamberlick, o exegeză semnată de Henri Brody, în „La Revue Musicale” (La carrière d’une ténor italien) nr. 8, din 15 aprilie 1904 (pp. 202-210), care spulberă și entuziasmele noastre, dar și teoriile pripite de până atunci, nu și pe cele românești de mai târziu.

*

*

Brody afirmă, documentat, că Enrico Tamberlick ar fi fost fiul lui Raphael Tamberlick, ofițer al armatei pontificale, care a murit, în 1850, cu gradul de locotenent-colonel. Enrico ar fi unul dintre cei șase copii ai ofițerului care, cu excepția unui prizonierat de zece ani la austrieci, nu ar fi avut o viață interesantă. Un frate al lui Enrico, Charles, născut în 1823, a urmat cariera tatălui, dar a murit tânăr, cu grad de căpitan în armata papală. Alt frate, Achille (1927-1870), avocat cu studii la Bologna, dar care nu și-a practicat meseria, pentru că și-a însoțit fratele în turnee şi susţinea cea mai intensă corespondenţă cu Verdi şi cu Berlioz, pare să legitimeze teoria, conform căreia Tamberlick s-ar fi născut în statele papale – că doar nu şi-a adus nemoteiurile din Andrişeni, ca să le transforme, peste noapte, din daci analfabeţi, în romani doldora de carte. O soră, Emilia (1822-1903), căsătorită cu medicul italian Mazotti, era pasionată de muzică și avea și aptitudini muzicale, domeniu în care excela și Amalia, născută în 1826, dar și Lola, născută în 1829, dar care a murit de tânără.

*

Enrico Tamberlick fusese destinat unei cariere ecleziastice, studiind la Montefiascone și la Roma, dar cum scena îl atrăgea în mod irezistibil, a abandonat teologia şi a studiat muzica, vreme de doi ani, cu fostul tenor Guglielmi și, în paralel, cu  Borgni. A debutat sub numele de Danieli pentru că tatăl său n-ar fi fost de acord cu o carieră muzicală.

*

Debuta în 1837, apoi s-a afirmat la teatrul „Apollo” din Roma, în lui Genaro, din „Lucrezia Borgia”

În 1841, a apărut la teatrul „Foldo” din Neapole, sub numele de Enrico Danieli, iar în sezonul 1842-1843, a jucat la teatrul „San Carlo”, sub numele de Enrico Tamberlick.

*

În 1850, debuta cu „Royal Opera House” din Londra, în „London’s Covent Garden”. Revenea în Anglia, în 1877, pentru a cânta la „Her Majesty’s Theatre”

Din 1850, până în 1862, a cântat, de multe ori, la teatrul „Mariinski”din Saint Petersburg, iar între anii 1858-1877, la „Théâtre-Italien” din Paris.

*

În 1857, participa la inaugura „Teatro Colón” din Buenos Aires, în rolul lui Alfredo din „Traviata”.

În 1873-1874, a avut stagiune permanentă la „Academy of Music” din New-York

În 1881, a făcut turul Spaniei, cântând, apoi s-a retras la Paris, unde a murit, cu trei zile înainte de a-și sărbători 69 de ani de viață. Şi aşa mai departe – am pagini întregi despre cariera lui artistică, dar încă prea puţin despre viaţa lui de dinainte de miracol.

*

Dar nu mă dau bătut. Pentru că biografia, scrisă de Henri Brody are slăbiciunile ei, care pot fi infirmate, prin probarea unei contrafaceri, obişnuită, în acele vremuri, pentru personajele din vârful societăţii, care, pe lângă nobleţea înnăscută, îşi mai doreau şi o nobleţe de faţadă (Haşdeu, de pildă, a ajuns până la falsificarea şi născocirea de înscrisuri vechi, pentru a-şi revendica o nobleţe de care nu avea nevoie).

*

Prin urmare, la întrebarea din titlu încă nu pot da un răspuns, dar, în mod cert, Tamberlick nu s-a născut în Andrişeştii lui Stephan Poen şi nu a fost cartofor, porecla, dacă o fi fost poreclă, însemnând o moştenire, un păcat anterior, transmis urmaşilor. Pentru că, din toată corespondenţa cu Verdi şi cu Berlioz, numai de jocurile de cărţi nu se vorbeşte, fie susţinută această corespondenţă fie de Enrico (veşnic prea ocupat), fie de Achille.

*

Închei, deocamdată, cu un necrolog, publicat de “Le Matin” (necrologurile cuprind, de regulă, şi elemente biografice neştiute, dar nu şi acesta, din păcate), în 1899:

*

„Funeraliile lui Tamberlick au fost celebrate, ieri, la amiază, în biserica Saint Augustin.

Corpul defunctului a fost depus în capela casei mortuare de pe bulevardul Haussmann 108. Pe o pernă, în mijlocul coroanelor, se afla Ordinul de Comandor și placa Isabelle Catolica a Spaniei.

Doliul a fost condus de fiu lui Tamberlick, doctorul Galezowski, și nepoți.

*

În contegiul, foarte numeros, am remarcat directorii principalor noastre scene, critici muzicali, artiși ai teatrelor noastre lirice și multe personalități ale lumii științifice, care au ținut să-și arate simpatia lor față de doctorul Galezowski, deci talentul este universal apreciat.

În biserică s-a ținut o mesa, apoi au fost executate bucățile „Kyrie”, de J. Hochstens – la orgă, maestrul capelei Saint Augustin; „Pie Jesu”, de Stradella – violoncelistul M. Badiali, „Agnus Dei”, de Rey – M. Giraudet, toți de la Operă…

*

După ceremonie, cortegiul s-a îndreptat spre cimitirul Père-Lachaise, unde înhumarea a avut loc în cavoul familiei.

Domnul de Lauzières-Thémines, vechi prieten al lui Tamberlick, a ținut un scurt discurs de rememorare a carierei marelui artist, în semn de despărțire” (Le Matin, 15 martie 1889).