Bravo, ţigane! Şi iartă-mi mentalitatea!

*

Deşi fac eforturi să scap de mentalităţi, constat, cu neplăcută surprindere, că unele dintre ele au rămas, corodându-mi gândurile şi imaginaţia. Şi nu doar mie, ci şi tinerilor mei prieteni din Cetatea “Bucovina Rock Castle”. Cetate, pentru că sub zidurile Cetăţii de Scaun a Moldovei, noi durăm o altfel de lume. Sau măcar încercăm. Ni s-a dus vestea. De la Jan Akkerman şi până la oricare alt muzician din ţară sau din străinătate, se tot afirmă şi confirmă că nicăieri, în lume, nu există un public precum cel de la Suceava. “Vi s-a dus vestea!”, repetau, seară de seară, vocaliştii trupelor din Gala Laureaţilor.

*

Şi cu toate acestea, muzicienii belgieni de la ANTWERP GIPSY-SKA ORCHESTRA, cu vocalistul şi toboşarul ţigani, au fost întâmpinaţi cu rezervă, dar şi cu o doză de curiozitate. Mie îmi era teamă că vom avea un spectacol de manele – balcanice, adică autentice, dar tot manele! -, chestie care poate compromite un festival de rock. Mihnea, Andi şi Voichiţescu (impresarul trupei) mă asiguraseră că totul va fi bine, dar tot mă măcina suspiciunea.

*

Şi a început concertul, luându-ne pe nepregătite. Se cânta un ska autentic, într-o arhitectură melodică impresionantă, cu accente balcanice, dar şi cu pasaje armonice nord-africane, iar solistul vocal, vertical, demn şi… poliglot, îşi tot punea palma pe inimă, între cântece, mândru că e “ţigane” din Bosnia-Herţegovina şi că muzica lui are virtuozităţi şi din Kosovo. Splendid ţigan, minunat muzician.

*

*

Publicul tânăr a reacţionat ca şi mine: de la curiozitate, a trecut la uimire şi, foarte curând, la bucurie solidarizantă. “Pata de culoare”, premeditată ca atare, se dovedise a fi o adevărată aură. De ediţii bune, ca să evităm monotonia, noi premedităm schimbări de ritm, de discurs scenic, de pitoresc diametral, dar fusesem convins că Mihnea şi Andi ar fi greşit, de data aceasta. Din fericire pentru festival, m-am înşelat, aşa că le-am cerut amândurora scuze. Când să repet ispăşirea şi în faţa domnului Voichiţescu, vocalistul tocmai cobora treptele scenei, grăbit să afle ce spune “marele şef” (cred că Voichiţescu le povestise despre suspiciunile mele). O tânără din culise ne-a fost translator.

*

Şi i-am mărturisit muzicianului ţigan că m-a impresionat, în primul rând, demnitatea cu care îşi asumă, îşi reprezintă şi îşi înnobilează etnia. Desigur că şi muzica, şi din perspectiva compoziţiei, şi din cea a interpretării, m-a cucerit pentru totdeauna. Iar ţiganul care nu are nevoie de un alt nume pentru etnia lui ca să ne domine din lumină mi-a mulţumit şi m-a îmbrăţişat. Îmbrăţişare de frate.

Atletul cre(ș)tin al protopopilor suceveni

*

Pătruns de dragoste creștină, de evlavie și de dragoste christică, un sucevean cu mari performanțe spirituale, domnul academician ortodox Mihai Adrian Alexandru, din Suceava, apără generațiile viitoare de pericolul satanist într-un mod elevat și convingător.

*

Impresionat de eleganța erudiției domniei sale și de creștinismul frazării, îi reproduc evlavios replica doctă la bicisnicul meu material de „bă”, de „prost” și de „nebun”, dar care crede nedezmințit în valoarea și verticalitatea generației ce vine și care probabil că va șterge cu târnul bigotismul care bolborosește din beznele obscurantismului.

*

Într-adevăr, eu și numai eu sunt responsabil de invitarea „Reginei rockului suedez” la „Bucovina Rock Castle”, dar nu am bănuit nici o clipă că satana s-a sălășluit definitiv sub sutane. Știam, însă, că muzica bună există dincolo de cuvinte, în dumnezeire, indiferent de critica dură pe care o aduce papalității (actualul Papă, și el un împătimit de rock, nu se regăsește, în mod justificat, în comunitatea satanică istoricizată).

*

Merit, deci, toate invectivele adevăraților credincioși ortodocși (sic!). Din fericire pentru mine, miile de tineri, care s-au bucurat de Festivalul „Bucovina Rock Castle”, ediția 2016, mi-au purificat sufletul cu lumină. Așa că nu o să devin niciodată satanist, chiar dacă mă uit urât la mafia protopopească suceveană, dar cu frățietate spirituală la mulțimea de preoți de țară din județ, care trag după ei, epuizați, lanțurile robiei.

*

Prin urmare, vă recomand cu căldură spațiul virtual al acestui nou atlet al cre(ș)tinătății, tinerilor recomandându-le doar muzica bună, indiferent de mesajele pe care le promovează. Pentru că asta e erezia mea: cred în tineri cu disperare. Iar dacă ei, tinerii, m-ar dezamăgi, n-aș mai avea nici o speranță. Nici aici, nici în nașterea care urmează. Naștere și nu moarte, pentru că doar o naștere nouă mi-a promis Iisus Hristos.

*

Bin Laden, un om de onoare al Sucevei

*

În vreme ce mulţi suceveni consideră că li se cuvine să înfulece din cultură pe pleaşcă (“E din banii miei, oi!”), fie cu invitaţii, fie privind, gratis, de pe platou (“Di ci sî ieu bilet, dacî am plătit impoziti, oi?”), Bin Laden – cum este poreclit omul acesta cu destin tragic, dar mare iubitor de muzică de toate genurile, m-a surprins cu onoarea şi cu demnitatea lui, greu de aflat la majoritatea făloşilor bucovineni.

*

Zărindu-l, pe platou, cu tricoul “Bucovina Rock Castle” şi cu brăţară roşie (dobândită cu biletul din noaptea de 18 august), mi-am întrebat colegii, care obişnuiesc să-l lase gratuit la spectacolele organizate de noi, de ce l-au obligat să-şi cumpere bilet şi brăţară (tricourile le-a vândut producătorul), iar colegii mei mi-au spus că Bin Laden a insistat să-şi cumpere bilet, pentru că “Aici e Bucovina Rock Castle şi trebuie respect!”.

*

Când am auzit una ca asta, Bin Laden se afla, din nou, în şirul de cumpărători de bilete pentru a doua seară de spectacol, cea din 19 august. M-am dus la el şi l-am rugat să accepte să fie oaspetele de onoare al festivalului. Omul şi-a îndesat mai pe frunte cuşma lui Decebal şi a acceptat. Cu bucurie, bucurându-mi sufletul. În fond, şi el, şi eu nu suntem decât doi nebuni ai Sucevei, dar cu onoare şi cu demnitate.