Concertele şi cărţile Naţiunii Poeţilor, în 2016

*

“Zicălaşii” vor însoţi cărţile doar în anumite locuri, funcţie de posibilităţi, urmând să concerteze, la final, împreună cu Mihnea Blidariu, de la “Luna Amară”, şi cu Andi Drăguşanul, de la “Toy Machines”, într-o concepţie de spectacol, în care sucevenii vor putea desluşi, preţui şi înţelege şi cântecele Bucovinei din anii 1848-1900, dar şi un concert de balade rock, cântate împreună sau separat de către cei doi coordonatori artistici ai Festivalului “Bucovina Rock Castle”, Mihnea şi Andi.

*

La toate manifestările, cărţile de pe afişe şi nu numai vor fi oferite în dar, tuturor participanţilor, de către Consiliul Judeţean Suceava, prin intermediul Centrului Cultural “Bucovina”, iar intrarea la concerul de balade rock, susţinut de Mihnea şi de Andi, va fi, de asemeni, gratuită.

*

Afişele “Naţiunea Poeţilor  2016” definesc un itinerariu afectiv, în care spectacolele lansărilor de carte sunt organizate până la ultimul amănunt, un itinerariu pe care vi-l prezint cu rol de invitaţie, indiferent de localitatea în care trăiţi şi visaţi:

*

*

Din Sala Dacilor, în Poiana Radu Bercea

*

Dacă vi se pare că aţi sesizat o greşeală în titlul acestui material, să ştiţi că v-aţi înşelat, pentru că, atunci când e vorba de pictorii şi sculptorii lui Toader Ignătescu şi de humoreanul Radu Bercea, între sală şi poiană există o sinonimie şi o reprocitate perfectă. E drept, eu încă nu ştiam că, în Casa de Cultură Gura Humorului, există o sală de expoziţie, care poartă numele personajului emblematic Radu Bercea, martir al Neamului Românesc şi, poate că şi de aceea, artist plastic novator şi doldora de sfinţenia generozităţii.

*

*

La Gura Humorului, în Poiana Luminilor, care poartă numele lui Radu Bercea, aveam să văd, tot ieri, o minunată expoziţie, pe care pictorul şi profesorul de arte plastice, din Constanţa, Ioana Călinescu, şi hâtrul sculptor bucovinean Toader Ignătescu au numit-o “COMPUS“. Ca să văd şi ca să încerc să pricep, am intrat în expoziţie, cu un ceas înainte, îndrumat de străvechiul meu prieten Constantin Logigan, diriguitor al Casei de Cultură şi al fenomenului pe care instituţia îl simbolizează, vreme de patru decenii, şi reactivat, din lenevia dulce, dar somnoroasă a pensionării, pentru un nou mandat, măcar de încă patru decenii.

*

*

Şi m-am pus pe pozat, fascinat de miticul natural şi aproape instinctual retrăit şi în pictura Ioanei Călinescu, şi în “rădăcinile” lui Toader Ignătescu, rădăcini din cer, pentru că Arborele Vieţii avea rădăcinile în cer şi coroana pe pământ. Există, în opera celor doi, o predispoziţie metafizică exemplară, dar asumată fără ifose, cu o naturaleţe a expunerii aidoma surânsului. Există o slobozenie şi o slobozire a imaginaţiei, în care existenţialul este un scapăr al intrării în armonie cu Universul, există trăire şi sinceritate, care doar fundate pe o bună cunoaştere a meşteşugurilor Artei se poate pune în evidenţă şi desluşi:

*

*

Primii spectatori, sunt “participanții ediției din acest an, care i s-au alăturat sculptorului Toader Ignătescu, artiștii plastici Ioana Călinescu, Maria Monica Goșoiu, Nermin Hogea, Ina Iordan (Constanța), Niculae Găgeanu (Mangalia), Ioan Măric (Bacău), Petre Antonescu (București), Maria Lupu (Iași), Camelia Constantin Ciobanu (Reșița), Dori Susan (Sebeș) și George Leteanu (Vaslui)”, scria Tiberiu Cosovan (Tabăra Naţională de Artă Plastică “Poiana Dacilor”, în Monitorul de Suceava), dar şi tinerii iubitori de tradiţii din Gura Humorului, care, primind un frumos premiu la “Întâlniri Bucovinene”, pregăteau un spectacol pentru Cernăuţi, iar provocarea vizuală nu-i putea lăsa indiferenţi. Nu au lipsit, desigur, Radu Bercea şi Tiberiu Cosovan, Tibi vorbind, frumos şi la obiect, despre expoziţie, după dumnealui Constantin Logigan, luminător humorean şi prin sufletul meu mereu şi disperat însetat de lumină:

*

*

Apoi, după scurte şi emoţionate rostiri, din partea expozanţilor, pictorul Ioana Călinescu şi sculptorul Toader Ignătescu, au urmat pozele de grup, în care nu m-am lăsat ademenit, ca nu cumva să pară Toader Ignătescu, brusc şi instantaneu, şi frumos! Îi ajunge că e harnic, generos, talentat şi inteligent!

*

*

Muzeul Toader Ignătescu din Poiana Dacilor

*

Cel mai hâtru cetăţean şi artist al Bucovinei, dumnealui Toader Ignătescu, susţine, de ani buni, o tabără de creaţie a meşterilor populari şi una de artă plastică, ambele la Păltinoasa, într-o poiană minunată, pe care Toader a numit-o Poiana Dacilor, şi unde, împreună cu meşteri populari, mai ales din Basarabia, a înălţat o reşedinţă a artelor plastice, pe care, pe drept cuvânt şi cu argumente serioase, o voi numi, întotdeauna, Muzeul “Toader Ignătescu” din Poiana Dacilor, de pe pârâul Bucovăţ.

*

În viaţa asta, am mai văzut tabere de creaţie şi, pentru că le-am ştiut bine, am fost, mai întotdeauna, împotriva lor. Dar, trecând puntea de peste Bucovăţ, aveam să văd cu totul şi cu totul altceva. Dincoace de pârâu, lângă o stâncă, trudea un poznaş din Pleşa, pe nume Bolek Maierik (musai să-i văd, cândva, atelierul), la un chip al lui Decebal (pe Burebista, aveam să-l întâlnesc în poiană). Bolek e o minunăţie de om, blond-polonez, dar hâtru precum un Creangă-român. Custode îmi este Tiberiu Cosovan, care îi ştie pe toţi artiştii, inclusiv prin palmares artistic, aşa că eu îl urmez şi, ca să nu-mi încarc memoria (nu aveam notes la mine), reţin că pictorul naiv (dar ce pictor adevărat, fost ucenic al lui Ilie Boca!), este băcăuan, iar patriarhul care îi face portretul şi care seamănă teribil cu Dumitru Rusu, este vasluian. Doamnele de la şevalete sunt din Constanţa şi din Mangalia, iar specialistul în clătite, plăcinte şi grătare este botoşănean.

*

E atâta viaţă vie, în tabăra în care se crează un muzeu (deja bine conturat), încât cred că ar fi mulţi oameni dispuşi să plătească, doar ca să-şi amplaseze cortul în poiană şi să-i poată vedea pe artişti lucrând. Tabăra, în care fiecare om este şi gospodar şi creator, îmi aminteşte de cele citite despre primul secol al comunelor creştine, acele “comunităţi ale lui Dumnezeu” – cum ar trebui tradus titlul “Civitas Dei”, al episcopului Augustinus. Dar haideţi, mai bine, să las imaginile să vorbească şi să argumenteze ceea ce am spus, după o zi lungă, lungă de muncă şi de renaştere:

*

*

Pe urmele artistului care l-a pictat pe Pius X

*

Cum noi, românii, am lăstărit direct şi fiecare în parte din Traian şi Decebal, rezonând sentimental, cu mici şi bere, doar cu Ştefan cel Mare şi Mihai Eminescu, nu mai avem “depozite de memorie” nici măcar în cimitire. Pământul cu oseminte a devenit, peste tot, cea mai rentabilă afacere imobiliară şi, având ştiinţă despre toate acestea, nu mi-am făcut mari speranţe că voi găsi, la Ilişeşti, mormântul pictorului şi sculptorului bucovinean Archip Roşca, elev al altui mare sculptor de-al locului, Ion Pâşlea (bănăţean de origine), Archip Roşca bucurându-se de o reputaţie europeană, în 1906, când a izbutit cel mai interesant portret al Papei Pius al X-lea, care a vrut să-l reţină la Roma, dar bietul Archip şi-a închipuit că mica lui ţărişoară şi neamul lui ar avea nevoie de el. Şi cumplit s-a mai înşelat.

*

Archip Roşca a murit la Cernăuţi, în decembrie 1927 (nu se ştie ziua), dar este de presupus că fratele său, Anton Roşca, i-a adus osemintele la Ilişeşti, lângă cele ale străbunilor lor răzeşi din Braşca (un cătun, la vreo 2 km de Ilişeşti, pe drumul spre Bălăceana). Presupunerea am făcut-o bazându-mă pe o admonestare, pe care o făcea Mircea Streinul, prin 1940, la adresa lui Anton Roşca, care moştenise operele şi caietele ilustrului, dar îmbrâncitului în uitare clasică bucovineană, frate. E posibil, totuşi, ca Archip Roşca să fi fost înmormântat la Cernăuţi, şi-atunci nimeni nu va mai izbuti să-i afle vreodată mormântul. Pentru o lumânare, pentru că asta a însemnat primul pictor şi sculptor modern al Bucovinei, după cum scria acelaşi Mircea Streinul.

*

Trebuia să încerc, totuşi, şi varianta Ilişeşti, aşa că, astăzi, împreună cu colegul meu de birou (vedeţi cum m-am ajuns: mă ţin ăştia captiv într-un birou!) Tiberiu Cosovan, am mers la Ilişeşti, unde am întâlnit cruci vechi, dar cu plăcile deja smulse, alte cruci fiind duse numai Dumnezeu ştie unde, pentru a face lor prosperei afaceri imobiliare cu locuinţe de veci. Chestia aia, cu “să trăiţi şi să-i pomeniţi” e o abureală. Au rămas în picioare doar nişte monumente funerare ale familiei Kipper, ale unui neamţ Alois şi nu se mai vede cum, ale unei colege de şcoală a lui Archip Roşca, născută tot în 1877, Maria Avram, ale familiei Ghiuţă, ale familiei Bucevschi, dar nu şi al lui Archip sau măcar al lui Anton Roşca. Ce-i drept, la intrare, pe stânga, există un mormânt al familiei Roşca (penultimul din setul de fotografii care urmează), dar pe care e încrustat doar numele lui Toader Roşca şi ale urmaşilor lui, un Toader care poate fi sau nu frate cu Archip (pe Anton îl ştia Mircea Streinul, dar nu înseamnă că era singurul frate – până voi ajunge la conscripţii şi la celelalte registre parohiale, de la Arhivele Statului, mă abţin de la afirmaţii categorice).

*

E păcat, totuşi, că şi la Ilişeşti, ca în mai toate cimitirele din România, când un descendent ocupă un mormânt al neamului său, urmaşii acestuia ignoră numele şi mai vechi, care dispar definitiv din memorie, odată cu acea nouă înmormântare.

*

*