1908: Jubileul oraşului Cernăuţi

*

În zilele de 19 şi 20 septembrie 1908, capitala Bucovinei a îmbrăcat haină de serbătoare, pentru a-şi serbători jubileul semi-milenar. Acum se împlinesc 500 de ani, de când a luat naştere acest oraş (în aceeaşi zi, este atestată şi Vama – n. n.), în urma permisiunii date de Alexandru cel Bun, Domnul Moldovei, negustorilor poloni de a-şi transportă mărfurile lor în Moldova, prin punctul de graniţă, de-a lungul Prutului. Pe atunci, fără nici o în­semnătate, punctul acesta, graţie frecvenţei negusto­rilor de toate neamurile, care căutau să-şi desfacă mărfurile în ţările române, a devenit, cu vremea, un loc de importanţă deosebită.

*

Domnii Moldovei n-au neglijat nici ei acest petec de pământ, dând tot sprijinul lor primilor locuitori ai Cernăuţilor: români moldoveni. Au început să zi­dească primele căsuţe, pentru a servi de adăpost au­torităţilor vamale, iar astăzi, după cinci secole, micul petec de pământ românesc e frumoasa capitală a Bucovinei…

*

La acest jubileu rar, au sosit delegaţi din toate provinciile imperiului habsburgic, primiţi cu multă în­sufleţire. Seara, întreg oraşul a fost decorat festiv, iar primăria a fost iluminată feeric. Serbarea comemorativă oficială a avut loc în Sala Sinodală a reşe­dinţei Mitropolitului. Profesorul universitar Kaindl a schiţat istoricul oraşului şi însemnătatea serbării, apoi i s-a predat primarului diploma şi lanţul de aur, făcut în amintirea jubileului.

*

Au avut loc banchete şi reprezentaţii festive, reprezentându-se tablourile istorice: „Cernăuţii, îna­inte cu 500 ani” şi „Cernăuţii, în anul 1908″. S-a dat un concert, la care a fost frenetic aplaudată „Hora Dobrogeană”, cântată de corul „Armonia” din Cer­năuţi… La atât s-a readus rolul românilor, urmaşii “coloniştilor” moldoveni, la jubileul semi-milenar al oraşului lor / S (Luceafărul, Anul VII, Nr. 19, 1 octombrie 1908).

Archip Roşca, 1920: Expoziţie de artă la Cernăuţi

*

Dacă, în monografia “României June”, pictorul şi sculptorul bucovinean Archip Roşca era menţionat ca student la Viena şi, din această postură, colaborator al “Urzicii” (vieneze), dar şi ca autor al unui bust ciudat al lui Eminescu, iată că, în 1920, el este menţionat şi ca organizator de expoziţie, cu statutul de profesor la Cernăuţi, cu adresa în strada Ştefan cel mare, nr. 33:

*

S-a luat iniţiativa aranjării unei expoziţii de artă românească Ia Cernăuţi, sub protectoratul Ministrului delegat dl Dr. Ion Nistor. Expoziţia aceasta, urmărind scopul de a face propagandă pentru arta românească, şi-n acest colţ ai României de astăzi,  toţi artiştii români, arhitecţi, sculptori şi pictori din Patria mumă, Transilvania, Basarabia şi Bucovina, prin urmare din întreaga Românie Mare, sunt invitaţi să participe, cu maximum cinci piese, dintre lucrările cele mai bune ale dumnealor.

*

Doritorii de a expune lucrări sunt rugaţi să-şi anunţe, de urgenţă, participarea, mai întâi, în scris, la adresa: Prof. Archip Roşca, pictor şi sculptor academic, Cernăuţi, str. Ştefan cel Mare 33.

Expoziţia se va deschide la 1 mai 1920. Lucră­rile trebuie să intre în intervalul de la 1, până la 15 aprilie a. c., la adresa dlui prof. Archip Roşca.

*

Pentru comitetul expoziţiei: Preşedintele: Dr. Nicu de Flondor, primar, Cernăuţi. Vicepreşedinţi: Dimitrie Dan, consilier, şi Dr. Orest Luţia, conferenţiar universitar; Secretari: Archip Roşca, Leca Morariu, George Voievidca (Expoziţie de artă românească la Cernăuţi, în Biserica şi Şcoala, Anul XLIV, Nr. 10, 8/21 martie 1920).

Bucovineanul Archip Roşca, pictorul Papei Pius X

*

Pictorul şi sculptorul bucovinean Archip Roşca s-a născut la Braşca, parte a satului Ilişeşti, în 28 iulie 1877. A murit în decembrie 1927, probabil că în Suceava, în care eşuase, după ce a făcut greşeala de a se întoarce în Bucovina, unde, aşa cum îi mărturisea lui Ion Grămadă, în 1907, murea clipă cu clipă, operă cu operă:

*

 „Ştii că asta-i o osândă, să-ţi petreci viaţa într-un oraş de provincie, unde nimeni nu te înţelege, nu te pricepe şi mai ales după ce ai trăit, câtva timp, în Italia!… Hei, frate! Să mai pot călători, încă o dată, în Italia!… Să mai soarbă ochii mei lumina aceea dulce a cerului veşnic albastru!… Ce zile frumoase am petrecut eu la Roma! Ziua, prin muzeele statului, prin Villa Borghese şi Vatican, serile cu lună, pe Monte Piucio şi pe malul Tibrului, iar noaptea, în „osteriile” Romei, cu artişti adunaţi din toată lumea. Ce cântec şi ce veselie! O adevărată viaţă de boemi! Şi acum?… Cât de dureros e să fii sărman! Îţi vin în minte atâtea concepţii artistice, atâtea idei sublime, pe care ai voi să le eternizezi în marmură sau bronz, dar nevoia nu-ţi îngăduie. Şi, ca să-ţi satisfaci, oarecum, orgoliul, te mulţumeşti numai să-ţi întrupezi ideea ce cerea viaţă în ghips sau în lut; apoi, chemi fotograful să-ţi ia chipul statuii, iar lutul trecător îl sfarmi, cum am făcut eu cu „Hercule”, „Magdalena” şi „Crist pe cruce”…

*

Astăzi, am aflat că Arhip Roşca a făcut, în 1905, portretul Papei Pius al X-lea şi că, datorită succesului lucrării (între timp expunea şi la Viena, şi la Bucureşti), ar fi putut rămâne, pentru totdeauna, la Roma, dar a preferat să se “întoarcă în patria sa, Bucovina”, întoarcerea însemnând şi atunci, ca şi astăzi, o adevărată sinucidere.

*

Nu ştiu care este “icoana”, făcută de Archip Roşca papei, dar, judecând după descrierea sumară, ori este una dintre aceste două reproduceri, ori ceva asemănător.

*

În Muzeul Bucovinei, ştiu că există două sau trei lucrări de pictură, şi nici una de sculptură sau basorelief, iar în presa veche românească au apărut doar câteva dintre sculpturile pe care bucovineanul nostru, după ce le modela în ipsos, le fotografia, apoi le arunca în râpa dealului Zamca, din apropierea odăiţei lui închiriate.

*

În lucrările de specialitate, referinţele sunt şubrede, studiile vieneze ale lui Archip Roşca, atestate şi de monografia “României June” din 1912, şi de materialul care urmează, dar şi de interviul luat de Grămadă, în 1907, fiind ignorate („Celălalt portret”, zice artistul, arătându-mi al treilea chip de femeie, „e chipul unei frumoase fete din Viena. Locuiam, pe o stradă, la marginea oraşului, mai mulţi prieteni la un loc, toţi de-ai craiului. În fiecare dimineaţă, când ne sculam, vedeam cum, la fereastra de peste drum, se arăta capul blond al unei copile de-o adorabilă frumuseţe. Ridica, încet, storurile, stropea florile din glastre şi cocheta cu noi, zâmbindu-ne dulce. Repetându-se jocul acesta, am rugat-o să-mi stea model, cu promisiunea că-i voi dărui ei portretul; şi-ntr-adevăr, frumoasa nemţoaică mi-a făcut mai multe vizite, însă portretul, totuşi, nu i l-am dat… Peste vreo câţiva ani, am întâlnit-o iarăşi, dar floarea involtă de mai înainte o bătuse bruma…”).

*

Archip Roşca, primul pictor modern al Bucovinei, cum îl caracteriza Mircea Streinul, înciudat că rudele pictorului i-au risipit aiurea opera, înseamnă o datorie faţă de memorie, mult mai importantă decât s-ar părea la o primă vedere, şi de care voi încerca să mă achit, încetul cu încetul, o probă în favoarea credibilităţii acestui angajament fiind şi materialul care urmează:

*

*

“Sub acest titlu (Archip Roşca – n. n.), a apărut, nu de mult, într-o foaie germană din Bucovina, un articol, al cărui cuprins e următorul:

*

„Din Roma, ni se scrie despre un stipendist al dietei ţării din Bucovina, Archip Roşca. În Roma, a făcut mare senzaţie icoana Sfântului Părinte Papa Pius al X-lea, lucrată de artistul bucovinean Archip Roşca, atât prin perfecţiunea artistică, cât şi plastică.

*

Acest artist l-a de­senat, după natură, pe Sfântul Părinte, aducând la expresie toate acele fineţuri, de care tehnica modernă a acestui gen, de la Lembach, încoace, e atât de bogată.

*

Deosebirea de cele mai multe portrete ale Sfântului Părinte, care au fost elaborate, de la încoronarea sa, încoace, este po­ziţia cea simplă şi lejeră, fără mitră ori altă insignă papală, pe care artistul a ales-o. La prima privire, modelarea plastică trădează că dl Roşea e un sculptor perfect, pe când simplele linii de fond, tranziţia de la veştmânt, spre spatele foto­liului, nuanţa, notabila linişte a întregii concepţii îl trădează ca un fin şi modern pictor, care a umblat în şcoala celor mai renumiţi pictori din timpul mai modern. Icoana, executată astfel de Roşca, poate să fie pusă alături de cele mai bune icoane ale Sfântului Părinte Papa Pius al X-lea, cu toate că şi oameni de renume (aşa, un artist croat, un francez şi un german) au încercat acest lucru.

*

*

Înainte cu doi ani, i-a reuşit unui tânăr sculptor (L.) să modeleze chi­pul sfântului Părinte şi, astfel, şi-a câştigat, prin întâia sa încercare, renume, poziţie şi viitor. Noi nu ne îndoim că şi dl Roşca, care, în decursul celor şase luni de petrecere în Roma, a lucrat cu zel şi la unele busturi, studii, compoziţii şi relie­furi, în mod excelent, va avea, deci, aceeaşi re­compensă. Acest portret al Sfântului Părinte a trecut în posesiunea privată a unui german”.

*

Astfel scrie ziarul german, iar unul român dă urmă­toarele informaţii:

„Acum s-a reîntors tânărul Archip Roşca din călătoria de studiu, pe care a întreprins-o prin Italia şi se va stabili în Bucovina, patria sa. El e fiu de ţăran din Braşca (o parte a Ilişeştilor – n. n.) şi a devenit, prin sârguinţă şi muncă, un artist în ramurile picturii şi sculp­turii, care se bucură deja de renume bun, între specialiştii ce-l cunosc”.

*

*

Cercetând, zilele trecute, expoziţia de ela­borate ale elevilor de la Şcoala c. r. de Artă şi Industrie din Viena, ce, actualmente, e deschisa în muzeul austriac (Kunstgewerbemuzeum I. Stubenring) din Viena, am aflat, spre vedere expuse, şi mai multe lucrări ale domnului Roşca, excelent executate, precum busturi şi reliefuri: „Pri­mul pas”, „Iubirea de mamă”, „Muzicantul”, „Cerşetorul” etc.

*

Precum am aflat, sunt expuse, şi la Expoziţia Naţională actuală din Bucureşti (în pavilionul bucovinean), lucrări de succes ale domnului Roşca. ÎI felicităm, din inimă, pe conaţio­nalul nostru bucovinean, dorind tânărului artist succese şi mai strălucite, pe terenul picturii şi sculpturii, care ramură, de un timp, încoace, a luat un avânt îmbucurător. Avem talente atât în Transilvania, cât şi în Bucovina, dar trebuie sprijinite şi încurajate spre cultivarea artelor frumoase şi de a face un renume naţiei noastre româneşti / Viena, la 20 iunie 1906 / Champignon (Tribuna, Anul X, Nr. 113, miercuri 14/27 iunie 1906; Răvaşul, Anul Anul IV, Nr. 25-26, 30 iunie nou 1906).