„Auzită de Batalan de la micul Ciprian Porumbescu”

*

Deşi nu pentru mulţi contează care lăutar anume a compus sau doar a avut în repertoriu un cântec vechi sau altul, deşi mormintele lăutarilor de odinioară, cu rare excepţii, le-au fost rase de pe suprafaţa pământului, odată cu cântecele lor şi cu memoria numelor purtate cu nobleţe artistică, eu încă mă mai încăpăţânez în a le căuta urmele, iar partiturile „Muza română”, tipărite câte o dată pe lună (4 pagini, din care 2 coperte exterioare), spre sfârşitul secolului al XIX-lea, de Calistrat Şotropa, au o importanţă deosebită, pentru că limpezesc apele între ariile româneşti din Bucovina, cu aranjamente pentru pian de Karol Mikuli, dar notate de surorile Eufrosina şi Elise Hurmuzachi, şi impresionanta colecţie a lui Alexandru Voevidca (peste 2.200 de melodii). Putem lua în calcul şi piesele apărute sub girul intelectual al profesorului cernăuţean Mattia Friedwagner, dar colecţia aceasta ignoră melosul lăutăresc instrumental, care, din punctul meu de vedere, „făcea legea” la ceremoniile petrecăreţe ale vremilor de peste veac.

*

Bucovina ar fi cea mai fericită provincie românească, pentru că are probe documentare pentru peste 5.000 de cântece din secolul al XIX-lea, printre care unele absolut surprinzătoare: Hora „Ciocârlia” (forma primară a prelucrării ulterioare de către Grigoraş Dinicu), „Cucuruz cu frunza-n sus” (plus mărturia lui Eminescu, din primăvara lui 1883, că şi-a învăţat cântecul preferat din Bucovina”, „Bordeiaşul”, „Domnul şi mielul” etc.

*

Bordeiaşul – Matei Onofrei, Suceava, 28 noiembrie 1907

*

01

* 

Domnul şi mielul – Domnica Găină, Suceava, 16 decembrie 1907

*

02

*

În „Muza română”, Calistrat Şotropa publica, în general, cântece pe care le asculta, în zilele mohorâte de iarnă, de la lăutarul Ion Batalan, violonist care, cu onestitate, îi preciza de la cine anume a auzit şi învăţat cântecul: „de la micul Ciprian Porumbescu” sau de la „bandele marilor maeştri populari Ciolac, Şolcan, Năstase Paraschiv, Grigore Videreu ş. a.”. Există, însă, şi cântece ascultate direct de la lăutarii menţionaţi sau de la muzicienii cernăuţeni, care înfrumuseţau petrecerile domneşti cu câte o horă frumoasă, precum Tudor Flondor, Constantin cavaler de Buchenthal sau Leon cavaler de Goian.

 *

„Ion Batalan, vestitul bard popular al Bucovinei, s-a născut şi a murit în satul meu natal, Horodnicul de Jos. Nu era o petrecere mai de seamă, nu era un bal sau o nuntă într-o casă boierească fără Batalan cu ai săi doisprezece tovarăşi, ca doisprezece apostoli.

*

De pe toate meleagurile româneşti alergau admiratori ai muzicii populare ca să asculte vioara lui vrăjită. În preajma sezoanelor de băi, se grăbeau patronii staţiunilor climaterice şi balneare din Vatra Domei, Slănic, Olăneşti, Govora ca să-l angajeze, cu tovarăşii săi, pentru staţiunile lor. La întoarcere, îi străluceau ochii de bucurie, când, abătând pe la mine, mi putea cânta vreo câteva cântece sau dansuri noi.

*

Timpul liber îl petrecea, cu săptămânile, la mine, care, profitând de ocazie, am adunat, în formă de lecţiuni particulare, vreo două mii din cântecele şi dansurile sale. Cele mai multe cântece şi dansuri le-am scos din colecţia aceasta, un izvor nesecat de inspiraţie muzi­cală, ca să nu se dea uitării nişte mărgăritare aşa de preţioase ale poporului. Nici n-am publicat, în prima această ediţie, toate strofele care curgeau pe nesfârşite din memoria sa fenomenală pentru fiecare cântec. Într-o ediţie viitoare, voi publica însă toate strofele care aparţineau cântecelor marelui şi talentatului maestru, care nici nu voia „să mă înveţe” alt cântec, până ce nu copiasem, cu ajutorul vioarei sau al pianului, exact cântecul său şi, dacă observam că unele cântece de ale sale, ca „Barbu Lăutarul”, „Câte flori pe Dorna-n sus”, „Bulgăraş de gheaţă rece”, reprezintă nişte variatului faţă de cântecele auzite prin alte părţi, Batalan se înfuria grozav şi striga: „Păi, domnişorule, ăia sunt nişte stricători de datini şi cântece străbune, căci aşa l-am auzit eu cântecul acesta, din gura acelora pe care Dumnezeu i-a lăsat să cânte”, şi apoi povestea, cu multă duioşie, cum şi-a petrecut tinereţea în bandele marilor maeştri populari Ciolac, Şolcan[1], Năstase Paraschiv, Grigore Videreu ş a., de la care a învăţat a propaga adevărata artă populară (Şotropa, Calistrat, Muza română, Cernăuţi, nr. 25)”.

*

Bulgăraş de gheaţă rece – 1675, N. Ienciu, Gh. Chiciu, G. Solcei, 1911

*

p85

*

Când anume a învăţat lăutarul Ionică Batalan hora “Traian” de la “micul Ciprian Porumbescu”? E rezonabil şi credibil dacă presupun că în anii în care Batalan cânta în banda lui Grigori Vindireu, iar Ciprian Porumbescu, ca gimnazist sucevean care conducea un cvartet, lua lecţii de vioară de cel mai vestit lăutar al Bucovinei, adică între anii 1863-1870 (îi avea profesori şi Ştefan Nosievici, şi Josef Fischof).  Asta înseamnă că Ion Batalan s-a născut, la Horodnicu de Jos, în jurul anului 1840 şi că a murit după 1908, deci în jurul vârstei de 70 de ani (în fotografia de mai jos, “micul Ciprian” este primul din dreapta, sus).

*

Cvartetul lui Ciprian Porumbescu, la gimnaziul din Suceava

*

Din repertoriul aceluiaşi lăutar, Alexandru Voevidca nota, în 12 iulie 1908, la hramul din Gemenea, „Horă veche”, cântată „din vioară de lăutariul Batalan din Margine”, şi „Ileana. Cântec vechiu”, cântat de „Alecu Marcu, de 60 ani, din Gura Humorului, cu voce, şi Batalan din Margine”, deşi Ion Batalan era din Horodnicu de Jos, dar probabil că locuia în hotarul celor două sate megieşe.

Repertoriul lui Grigore Vindreu, pe care l-am identificat, în baza informaţiilor din presa vremii, în “Muza română” a lui Calistrat Şotropa, cuprindea melodiile: „Hora Rădăuţilor” (nr. 15), „Câte flori pe Dorna-n sus” (nr. 16),  „Mare-i lumea şi frumoasă” (nr. 19), Sârba „Corăbiasca” (nr. 36), „Hora Dornenilor” (nr. 38), Hora „Gura Sucevii” (nr. 40), „Hora lui Grigore” (nr. 45), „Hai, raci cu nădragi!” (nr. 58) – o satiră la adresa târgoveţilor bucovineni care adoptaseră „moda nemţească”, „Cucuruz cu frunza-n sus” (nr. 70), „Cozăceasca” şi „Arcanul” (nr. 78), „Rusască” (nr. 80), „Hora din Carpaţi” (nr. 80).

*

Cum Alexandru Voevidca a notat „Horă bătrânească” şi „Horă”, cântece ale lui Grigori Vindereu, pe care le-a auzit, în 1881, la Suceava, suntem îndreptăţiţi să susţinem că am identificat, cu probe, minimum 14 melodii ale lui Grigore Vindereu, deşi pot fi incluse în repertoriul lui şi piesele fostului său violonist, Ionică Batalan din Hordodnicu de Jos. Dar ne ajung 14, în condiţiile în care, până acum, nu s-au mai auzit decât două, ambele fonotecate audio de trupa de muzică veche „Zicălaşii”.

 *

Hora bătrânească – 132, Grigori Vindereu, Suceava, 1881

*

p2

*

Horă – 133, Grigori Vindereu, Suceava, 1881

*

p3

* 

Din banda lui Vindereu mai făceau parte, în afară de vioristul Ionică Batalan, lăutarii Andrei Ursachi, Mihail Lucaciuc, Grigore Cozma, Gavril Ghiţescu şi Lazăr Luţa.

*

Iancu Paranici din Tişăuţi, cu „Cântecul lui Iancu” (nr. 87) şi „Hora lui Iancu” (nr. 94). Alexandru Voievidca, ascultându-l pe Iancu Paranici cântând, în 7 şi 8 octombrie 1907, la Pârteştii de Jos, a notat din repertoriul lăutarului un „Busuioc” – „La scoaterea zestrei” şi „Un joc ţărănesc”.

*

La scoaterea zestrei – 101, Iancu Paranici, Pârteştii de Jos, 1907

*

p47

* 

Există, în “Muza română”, după cum am mai spus, şi hore preferate de compozitorii bucovineni şi care poartă numele acestora, precum cele două hore culese şi cântate de compozitorul Tudor Flondor, „Hora lui Tudorică Flondor” (nr. 51) şi „Hora lui Tudor” (nr. 61) şi o horă a lui Leon cavaler de Goian, „Hora lui Goian”, pe care o cânta boierul Constantin Cavaler de Buchenthal.

*

Dar mai există şi nişte melodii interesante, pe care le-am întâlnit şi la Voevidca drept folclor, deşi e certă originea lor cultă, melodii pe care le răspândeau prin satele Bucovinei învăţătorii şi preoţii, dovadă că le învăţaseră în perioada “studenţiei” gimnaziale. Cântecele acelea, rapid adoptate de obştile săteşti drept ale lor, se numeau “romanţe populare”. În “Muza română” am întâlnit „Am iubit doi ochi albaştri” (nr. 99), „Luna doarme” (nr. 105), „Cât te-am iubit” (nr. 107), „Privighetoarea” (nr. 108), „De-aş fi, iubito” (nr. 109) sau „melodia populară”, cum i se spunea unei romanţe pe versuri de Heine, „Călugărul” (nr. 110) şi cum aveam noi fonotecate astfel de producţii şi din alte sate bucovinene, astăzi, dimineaţă, i-am predat doamnei Gabriela Teişanu trei astfel de producţii (fonotecări audio, partituri şi texte), cu promisiunea că o să-i pregătesc cele necesare pentru un întreg album cu “romanţe populare” de peste veac, precum acestea:

*

Ochi ca noaptea – Varvara Velehorschi, Berchişeşti, 18 august 1918

*

08

*

Copilă dragă – Varvara Velehorschi, Berchişeşti, 18 august 1918

*

13

Grigori Vindereu şi legendarul lăutar Ion Badalan

*

Un român bucovinean, născut la Horodnicu de Jos, în 16 septembrie 1884, pe nume Calistrat Şotropa, autor al unui „Dicţionar român-german şi german român al limbii române oficiale” pentru uzul funcţionarilor, şi al unei „Gramatici a limbii române”, lucrată împreună cu Valeriu Grecu, a scos, la Cernăuţi, în cadrul Bibliotecii muzicale “Muza română”, care apărea distinct în multe oraşe româneşti din cele trei imperii, inclusiv la Blaj, la Sibiu, la Caransebeş, dar cea din Cernăuţi era alta decât cele pe care le caută cu erudiţie ştiinţifică doctorii în etnomuzicologie şi în folclor ai Centrului Cultural “Bucovina” (deh!, doctori, dar net cultura!), o puzderie de tipărituri, în care zace uitat şi repertoriul lui Grigori Vindereu.

*

Ştiu, de ani şi ani, că lui Vindereu i s-au publicat partiturile cântecelor „Hora Rădăuţilor”, „Câte flori pe Dorna-n sus”, „Arcanul”, „Corăghiasca”, „Hora Dornenilor”, „Hora Gura Sucevii”, “Hora lui Grigore” etc. – precum stipulează suficientele noastre dicţionare şi enciclopedii, dar melodiile acestea au rămas pierdute în hăul minţilor celor care sunt plătiţi ca să le descopere, cu spor salarial de doctorat – desigur, dar care confundă Cernăuţii cu Blajul şi bat câmpii prin “reviste ştiinţifice de specialitate”.

*

*

Primind, prin cumpărare, astăzi – după 11 ani de căutări, 119 numere din “Muza română”, editată, la Cernăuţi, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, de Calistrat Şotropa, am conversat, în sfârşit, pe îndelete, cu minunatul Grigori Vindereu (l-am rugat pe Răzvan Mitoceanu să-mi fredoneze după partituri), apoi am avut uriaşa surpriză de a afla că un lăutar legendar, născut tot în Horodnicu de Jos, şi-a văzut memoria spulberată definitiv de către folcloroşii festivalişti şi de nulităţile cu doctorate, care iau salarii nemeritate de la Centrul Cultural “Bucovina”. Este vorba de lăutarul:

*

*

Am, desigur, şi cântecul popular “Barbu, lăutarul”, care diferă de cel compus de Flechtenmacher, pe care îl ştiţi, am şi varianta lui Batalan sau Badalan la “Câte flori pe Dorna-n sus” (diferă doar repetarea refrenelor, faţă de cântecul lui Grigori Vindereu), dar am şi o horă şi mai interesantă, din punctul meu de vedere, numită “Hora lui Traian”, lăutarul mărturisindu-i cu sinceritate lui Calistrat Şotropa că:

*

*

 Precizând că partiturile cernăuţene ale Bibliotecii muzicale naţionale “Muza Română” se tipăreau la tipografia de note muzicale F. Hanicki, am decis, tot astăzi, împreună cu Petrică Oloieru şi Răzvan Mitoceanu, să fonotecăm video şi audio toate piesele publicate de Şotropa, dar fără să le publicăm, ci doar ca să le putem asculta noi, “Zicălaşii”, în ceasurile în care avem nevoie de tămăduiri şi pentru sufletele noastre.

*