1907: Revolta agrară şi presa maghiară

*

Nici dacă ar fi înviat Kossuth, presa maghiară n-ar fi scris mai cu bucurie de cum înregistrează cele mai infame minciuni despre revolta ţărănească din Moldova. Adevărat că nici ştirile de azi nu sunt mai bune decât cele de ieri, ci ţăranii, singurii nefericiţi în toată afacerea, continuă a-şi vărsa sângele pentru a comite vandalisme, precum e fapt că au năvălit şi asupra caselor boiereşti de la ţară – cele ce se scriu însă în presa maghiară sunt atât de departe de adevăr ca cerul de pământ. Merg cu minciunile atât de îndrăzneţ, încât scriu de nimicirea a sute de moşii şi omorârea, cu grămada, nu numai a jidanilor, ci şi a ungurilor.

*

Ziarele din Budapesta, sosite azi, umplu pagini întregi cu astfel de minciuni şi încă ne înjură pe noi, acuzându-ne că atenuăm lucrurile, pe când, desigur, şi ştirile date de noi vor fi mai grave decât în realitate, căci întotdeauna lucrurile, până să ajungă în presă, se exagerează. Despre Iaşi, de pildă, presa maghiară a scris că a fost devastat, pe când adevărul este că în capitala Moldovei ordinea publică n-a fost turburată o singură zi. Vorba e, însă, că lui „Budapesti Hirlap” şi celorlalte ziare şoviniste le trebuie „cruzimi şi vărsări de sânge”, pentru a scrie despre România ca despre o ţară barbară şi a-i da lui Apponyi zor să grăbească cu proiectul său de lege (cum scrie şi azi) şi să nu lase pe românii de aici în întunericul în care zac cei de dincolo…

*

Cu sila vrea să ne facă fericiţi!… Iată ştirile ce primim, azi : Iaşi, 22 Martie.

Interesându-ne, astăzi, de starea majorului Colori, din Regimentul 12 Cantemir, care a fost rănit, ieri, de ţărani, cu ocazia devastărilor din Vaslui, ni s-a telefonat că e în afară de orice pericol şi sunt speranţe că, în curând, va fi restabilit. Au fost arestaţi, ieri, la Vaslui, mai mulţi ţărani, conducători ai devastărilor.

*

La Stânca, ţăranii stau încă adunaţi. Sunt, acolo, trei escadroane de călăraşi şi două companii. Dl Dimitrie A. Greceanu, ministrul justiţiei, a plecat, azi, după-amiază, la Stânca. Se zice că ţăranii, auzind de venirea dlui Greceanu, s-au liniştit şi au rămas mulţumiţi.

De la Sculeni, ni s-a telefonat că e linişte, cu toate că ţăranii continuă să se agite şi să se adune. Acolo sunt două companii ale batalionului 9 de vânători.

*

Astăzi, la ora 2 p. m., au fost convocaţi toţi învăţătorii şi preoţii din judeţ, spre a se consfătui asupra măsurilor ce s-ar putea lua pentru potolirea răscoalelor ţărăneşti. Învăţătorii şi preoţii, în număr de 200, au fost adunaţi la şcoala „Gh. Asachi”. Au luat parte la această întrunire şi domnii: dr. Dragomir Hurmuzescu, secretarul general al Ministerului Cultelor, econom Șt. Ionescu, directorul Mitropoliei, Gh. Ghibănescu, deputat şi profesor, I. Vârlănescu, revizorul şcolar al judeţului, economul C. Stamati, protoereul judeţului, N. Petrov sub-revizorul şcolar al judeţului. A asistat, de asemeni, şi un grup de studenţi, în frunte cu domnii Cădere şi Al. Brandza, cărora li s-a dat permisia de a asista, fără însă de a lua cuvântul. Dl Hurmuzescu arată că învăţătorii şi preoţii, care sunt apostolii acestei ţări, trebuie să povăţuiască pe ţărani ca să se întoarcă pe la căminele lor. „Guvernul contează pe sprijinul dumneavoastră şi, deci, puneţi toată autoritatea dumneavoastră pentru linişte!”. Cere ca să sfătuiască pe ţărani ca să nu se potrivească la instigatori. Face apel, la cei adunaţi, să povăţuiască pe ţă rani ca să se liniştească.

*

Economul Stamati, protoereul judeţului, citeşte ordinul Î.P.S.S, Mitropolitului, prin care preoţii sunt convocaţi spre a li se da instrucţiuni ca, în toate ocaziunile, să povăţuiască pe săteni, la sate. Îndeamnă pe preoţi să pună stavilă răului şi primejdiei ce-a isbucnit la sate. Gr. Patriciu, inspector al învăţământnlui primar, arată că învăţătorul român şi-a creat un piedestal frumos, prin munca şi râvna ce a depus-o până acum. Arată că guvernul se sileşte să dezlege chestiunea agrară, dar ţara are nevoie şi de spiritul învăţătorilor şi al preoţilor şi-i invită, pentru liniştea ţării, să dea concursul şi să îndemne pe ţărani la linişte. Preotul N. Popovici din Bârnova, sub-protoereu, propune ca învăţătorii şi preoţii să fie arbitri între ţărani şi arendaşi. şi, ori de câte ori se observă o neînţelegere între ţărani, ei să-i conducă la linişte. De asemeni, propune ca şi Statul să se facă arbitru între săteni şi arendaşi, iar proprietarii să se conducă după tariful făcut de Stat. Preotul Parfenie din Roşcani arată că, în partea unde Sfinţia Sa propagă învăţăturile lui Hristos, n-au izbucnit răscoale, pentru că Sfinţia Sa, împreună cu învăţătorul, au luptat să-i liniştească, de la început, dar ţăranii au cerut să nu mai fie înşelaţi. Arată, apoi, cum ţăranul, din cauză că, până acum, a fost înşelat şi de aceea a ajuns la starea de astăzi.

*

În comuna Româneşti, ţăranii de două ori s-au adunat şi au vrut să se răscoale. Învăţătorul Dorin a reuşit să-i liniştească.

La Roşcani, de asemeni, ţăranii s-au adunat; în urma sfaturilor date de preotul satului Partenie şi ale învăţământului, ţăranii s-au liniştit, rugându-i însă pe aceştia ca să intre spre a nu mai fi spoliaţi.

*

La Cucuteni. Profitând de spiritele agitate, un număr de peste 400 unguri, lucrători din comuna Horbeşti, au năvălit asupra românilor din Cucuteni, provocându-i la răscoală. Sătenii au luat la goană pe unguri şi, în curând, s-a încins o luptă în toată regula. A intervenit o companie de infanterie, sub comanda domnului căpitan Floru. După somaţiile legale, s-au tras două salve. Peste 30 unguri au fost răniţi. Preotul catolic, care e instigatorul acestei răscoale, a fost arestat (şi totuşi, presa maghiară strigă contra ţăranilor români – n. red.).

*

Vaslui. La Vaslui, situaţia este foarte neliniştitoare. În oraş domneşte, deocamdată, linişte. Din judeţ vin, însă, ştiri alarmante.

La Bârzeşti, răzvrătiţii au devastat locuinţele arendaşilor şi funcţionarilor. Plecând mai departe, ei au devastat comunele Negreşti, Codăeşti şi Buhăeşti. Toate casele au fost dărâmate. Arendaşii Herşcu Nacht şi Leib Golodşain, din Negreşti şi Buhăeşti, au fost grav bătuţi. S-au mai devastat casele arendaşilor din Moara Domnească şi Stârvia. De asemenea, s-au răsculat şi ţăranii de pe moşia Ţibăneşti, a dlui P. P. Carp. Ei au fost însă potoliţi de dl Carp, care se află acolo.

*

Bacău. În răscoala ţăranilor de la Blăgeşti, au fost împuşcaţi 5 ţărani. Ţăranii erau atât de îndârjiţi, încât au înconjurat pe dl col. Poltzer, pe care l-au luat la bătaie. Procurorul Vasiliu a fost, de asemenea, blocat de ţărani, într-o casă, unde l-au ţinut 4 ore. Cu mare greutate armata i-a putut împră ştia. Se mai comunică răzvrătiri în comuna Luiza Călugăru, Lecca şi Fântânele-Lespezi, unde ţăranii ameninţă să dărâme palatul principesei Schönburg, nepoata M. S. Reginei.

În comuna Secueni, ţăranii au dat foc la moara lui Herşcovici, la 200 stânjeni de lemne şi la 300 saci cu făină.

*

Putna. În judeţul Putna, în afară de devastările de la Panciu şi micile dezordini de la Mărăşeşti, nu s-a mai semnalat nimic. Se spune că şi la Odobeşti s-ar fi semnalat oarecare agitaţie printre ţărani.

1907: Răscoale în România

*

Oraşe şi sate prădate. Poporul şi miliţia. Arendaşi bătuţi.

Jidovii luaţi la goană. Morţi şi răniţi. Suferinţele ţăranilor.

*

Dăm, mai la vale, amănunte despre întinderea ce a luat-o, în Moldova, răscoala ţărănească. S-au petrecut lucruri triste, dar cine cunoaşte starea de acolo ştie că vinovaţi nu sunt decât mişeii de arendaşi evrei, care ţin în stăpânire, ca arendatori de la boieri, trei pătrimi din pământul judeţelor (comitate) răsculate. Iată amănuntele ce primim cu poşta de azi:

*

Oraşul Vaslui a fost, miercuri (6 martie – n.n.) devastat de ţăranii din comunele Lipovăţul, Мuntenii de Sus şi Moara Grecilor, la care s-au unit şi mahalagii din oraş. Tot centrul oraşului a fost devastat. Geamurile şi prăvăliile au fost sfărâmate. Străziele Hagiului, Crucii şi Naţionala sunt o ruină. Sunt temeri că ţăranii din alte sate să nu nă­ vălească în oraş. Armata menţine ordinea. În judeţul Vaslui, satele Buhăeşti şi Negreşti s-au răsculat. Orăşelul Negreşti a fost devastat.

*

Miercuri (6 martie – n.n.) a fost devastat orăşelul Burdujeni, la gtaniţa Bucovinei. Peste 1.000 de ţărani se află în oraş.

*

Prefectul Vasescu a cerut ministrului de interne trimiterea de noi trupe, deoarece întreg judeţul e în revoltă. Sunt temeri de devastarea orăşelului Ştefăneşti, ţăranii dimprejur sunt în fierbere. În momentul din urmă, se scrie că, la Vaslui, se petrec lucruri grozave . Devastările au reîncepnt cu o furie şi mai mare. Armata a primit ordin să tragă în răsculaţi. Asupra a zece inşi s-au tras focuri, 5 au fost străpunşi de baionete.

*

Orăşelul Buhuş a fost devastat. Casa rabinului din localitate a fost prădată. Peste 1.000 de ţă­rani se află în localitate. O mare mulţime de ţărani a întrat în orăşelul Lespezi. Toate prăvăliile şi locuinţele evreilor au fost devastate. Sosind forţa armata, procurorul a făcut somaţiunile legale, ordonând ţăranilor să se retragă. Trupa a tras, apoi, în mulţime. Sunt trei morţi. Ţăranii s-au împrăştiat.

*

La Lespezi, în Suceava (zona Fălticenilor – n. n.), a avut loc o ciocnire între ţăranii răzvrătiţi şi armată. Amănuntele primite până acum spun că trupele au tras şi că mai mulţi ţărani au căzut morţi şi răniţi. La Botoşani a avut loc o nouă luptă între ţăranii răzvrătiţi, care vreau să între în oraş, şi armată. S-au tras focuri. Mai mulţi ţărani au căzut.

*

Din Dorohoi vine ştirea că ţăranii răsculaţi au năvălit pe moşia dlui D. Moruzzi, prefectul poliţiei Capitalei, şi au ocupat casele proprietăţii. Telegrame din Vaslui şi Tutova anunţă că răscoala se întinde în ambele aceste judeţe. Deşi în Iaşi domneşte liniştea, agitaţia este generală în judeţ. Turburări s-au produs la Galata, Serca, Bogdăneşti, Derjeni, Ţigăneşti, care, în lipsa trupelor, au fost devastate. La Stânca, proprietatea dlui ministru Greceanu, ţăranii au cerut să vorbească cu doamna Greceanu, ameninţând, în caz contrar, că devastează castelul. Doamna Greceanu, sosită, marţi (5 martie – n. n.), dimineaţa, a vorbit cu delegaţia ţăranilor. La Sculeni sunt trupe, comandate de dl căpitan Macarovici; la Stânca le comandă dl căpitan Negruzzi.

*

Ţăranii din comuna Roznov s-au dus la locuinţa proprietarului Vlahutzi, pe care au devastat-o complet. Armata, sosită în satele răsculate, a liniştit pe ţăranii revoltaţi.

*

În timpul nopţii, au sosit noi ştiri asupra revoltelor din judeţul Vaslui, care iau proporţii mari. Un regiment de infanterie şi o divizie de cavalerie au pornit, din Iaşi, spre Vaslui, spre a linişti pe răsculaţi.

*

Privitor la cele petrecute în Botoşani, „Vointa Naţională”, de ieri, scrie urmă­toarele:

„Toată lumea ştie că oraşul Botoşani a fost devastat în bună parte, prea puţin ştiu în ce împrejurări. Astăzi aflăm că dl Petre Sfetescu, secretarul general al Ministerului de Interne, în urma unui ordin dat de sus, a luat dispoziţiuni ca trupele aflate la Botoşani să meargă în grabă la Maxut, spre a apăra pe autorul lui „Manasse”, pe dl Rosetti Roman. Oraşul rămas fără pază, se înţelege că a fost foarte uşor ca sătenii să pătrundă în Botoşani şi ca oameni fără căpătâi, din mahalale, să se dea la excese; iar când noi trupe au fost aduse, se înţelege că ciocnirea a fost inevitabilă. Dacă în Botoşani ar fi fost armată, e sigur că nu se întâmpla nimic. Încă ceva. Pentru a se justifica atacul trupelor şi salvele de focuri, care au culcat la pământ morţi şi răniţi, s-a afirmat că sătenii ar fi lovit şi chiar împuşcat pe maiorul Boureanu, comandantul Batalionului 8 de vânători. Faptul este absolut inexact. Maiorul Boureanu n-a fost nici măcar atins şi se găseşte în perfectă sănătate, nu la spital.

*

Ca să se vadă şi mai bine care sunt cauzele care au determinat pe ţăranii din nordul Moldovei să-şi piardă cumpătul şi să pornească înfuriaţi, spre a devasta târguşoarele şi oraşele, unde, deobicei, îşi au locuinţele proprietarii şi arendaşii, vom arăta care e sistemul aproape general, ce se impune pe moşiile proprietăreşti şi arendăşeşti din acea parte a ţării. Preţul arendei s-a urcat necontenit. Cei care nu au voit să urce arenzile au adăugat alte condiţiuni de muncă, prin care arenzile s-‘au îndoit şi chiar s-au întreit. Peste tot, în nordul Moldovei, unde sunt acuma răscoalele, ţăranii plătesc arendaşului sau proprietarului 60 lei pentru falce (mai mult decât o holdă). Această chirie nu e prea mare, dar condiţiile ce o însoţesc fac ca ţăranul să plătească peste 150 lei pentru o falce. şi iată cum: Arendaşul sau proprietarul obligă pe ţăran ca, pe lângă cei 60 lei, ce-i plăteşte pentru o falce, să-i facă 20 prăjini de cartofi, cu câte un leu prăjina; 20 prăjini de praşilă, cu câte 50 bani prăjina; 40 prăjini de secere, cu câte 20 bani prăjina. Ori, în acele părţi, se plăteşte câte 2 lei pentru o prăjină de cartofi, câte un leu pentru praşila unei prăjini şi câte 30 bani seceratul acelei măsuri.

*

Impunând pe ţărani să facă munca în condiţiunile de mai sus, arendaşul sau proprietarul câştigă, astfel, 20 lei de la cartofi, 10 lei de la prăsilă şi 4 lei de la secerat. Aceşti 34 lei, adăugaţi la chiria de 60 lei, face 94 lei profit la o falce. Pe lângă acestea, pentru imaşul unei vaci, ţăranul e obligat să facă 15 prăjini de cartofi, ceea ce face 30 lei. Aceiaşi obligaţie pentru imaşul unei părechi de boi, adică alţi 30 lei. Privitor la măsurile ce s-au luat, în Bucureşti, pentru lecuirea răului, „Adevarul” scrie: „În consiliul de miniştri, care s-a ţinut azi, la Palat, s-a discutat mult asupra situaţiunei extrem de grave din Moldova, unde caracterul principal şi fundamental agrar al răscoalei ţărăneşti se accentuează din moment în moment. Între altele, s-a hotărît ca, în afară de măsurile energice de reprimare şi paralel cu dânsele, guvernul să aducă imediat în discuţia Camerelor un proiect de lege contra trusturilor.

*

Consiliul de miniştri a însărcinat pe domnii Ion Lahovary, Take Ionescu şi C. Dissescu cu elaborarea unui proiect în această privinţă. Cei trei domni miniştri se vor întruni chiar astă-seară, pentru întocmirea unui ante-proiect, care va porni de la principiul că contractele de arendare sunt reziliabile, după cererea proprietarilor de moşii sau după aceea a Ministerului Public. Instanţele judecătoreşti vor avea să se pronunţe asupra cererilor de reziliare, după ce vor fi ascultate toate părţile. Din schimbul de vederi, urmat în consiliul de miniştri, pare că se vor prevedea, în proiect, şi următoarele: Toate contractele de arendare, făcute pe termen de cinci ani, să fie denunţate la al cincilea an, adică acele care sunt actualmente în al patrulea an să fie denunţate şi să nu mai poată fi reînnoite. Recrutarea personalului pe moşii să fie legiferat, aşa ca să se poată înlătura elementele străine.

*

În ce priveşte darea moşiilor la ţărani, statul, neavând proprietăţi suficiente, va veni cu o lege, prin care se prevede cumpărarea de moşii şi, dacă proprietarii vor face dificultăţi, cerând preţuri considerabile, legea o să-i oblige să-şi caute singuri moşiile. Dl prim-ministru va face, mâine, o vizită dlui Dumitru Sturdza, pentru a-i comunica textul ante-proiectului de lege contra trusturilor şi îi va solicita concursul pentru ca ambele partide să conlucreze, astfel, la o soluţie de împăciuire a ţărănimii răsculate. Ante-proieciul va fi însă transformat în proiect de lege şi adus de urgenţă înaintea Camerelor, chiar dacă şeful liberalilor nu l-ar agrea (Tribuna, Anul XI, nr. 55, vineri 9/22 martie 1907, pp. 2-4).

1907: Răscoala ţărănească în Moldova

*

MOTO: „populaţia rurală a Regatului român liber

trăieşte în condiţii economice cu mult mai mizerabile

decât fraţii săi subjugaţi din Ungaria,

din Bucovina şi chiar din Basarabia”

*

(Tribuna, Anul XI, nr. 57, duminică 11/24 martie 1907, pp. 2-4)

*

Pentru că s-au împlinit şi se tot împlinesc 110 ani de când străbunii noştri au udat şi cu sânge, nu doar cu sudoare brazda natală, am vrut să retrăiesc atmosfera de atunci, ca să aud sângele bunicului meu, Mihai Gâză, şiroind pe caldarâmul Burdujenilor, în 5 martie 1907. Bunicul nu a murit atunci, ci abia în 1933, după ce l-au sfărâmat jandarmii între scânduri pentru firea lui cutezătoare, de om care nu suporta nedreptatea.

*

Starea jalnică a săteanului român, de-a lungul veacurilor, pusă în cârca grecilor, bulgarilor, sârbilor, ungurilor, evreilor şi cui s-a mai nimerit să ajungă pe aici, se datorează numai şi numai elitelor româneşti, pururi şmechere şi dispreţuitoare de popor, gata oricând să-şi vândă cosângenii pe firfirici şi să-l ţină veşnic într-o cumplită beznă. În presa anului 1907, veţi întâlni deturnări de vinovăţie, în baza unor indivizi, asupra neamurilor şi un şovinism jalnic, de care ar trebui să ne vindecăm, odată şi odată. De regulă, relatările vin dinspre presa din Ardeal, cea din România preferând să se prefacă a nu fi băgat de seamă ce se întâmpla prin satele noastre.

*

Dar nu-i treaba şi nici preocuparea mea să vă desluşesc, din perspectiva mea, întâmplările tragice din 1907, pentru că aveţi puterea lăuntrică de a retrăi şi singuri atmosfera atât de asemănătoare cu cea de astăzi a anului unei alte inutile jertfe naţionale.

*

*

De câteva zile, e jale mare în Ţara Românească. În cinci judeţe ale Moldovei, ţăranii s-au răsculat împotriva arendaşilor ovrei, care, de ani mulţi, îi despoaie şi îşi bat joc de munca şi viaţa lor. Au dat năvală nu numai asupra caselor de pe la moşiile mari, ţinute în arendă de ovrei, dar şi asupra oraşelor, unde ştiau că şed ori că au fugit acele lipitoare ale satelor. Atât pe la moşii, cât şi în oraşe – la Botoşani, Vaslui, Buhuşi, Podul Iloaiei – au nimicit tot ce au întâlnit şi zău, n-au cruţat nici pe jupânii care, prin vicleşug, s-au făcut stăpâni peste marile întinderi de pământ ale acelui colţ de ţară… Moarte de om n-au făcut însă.

*

După ştirile de până acum, durere: au fost împuşcaţi şi străpunşi cu baioneta mai mulţi ţărani. Pentru că aşa se întâmplă asta: odată pornit, ţăranul, în care s-a îngrămădit durerea de veacuri, nu-şi mai poate stăpâni patimile, nu mai vrea s-asculte nici chiar cel mai cuminte sfat, ci, văzându-se mulţi laolaltă, cred că voinţa şi dorinţa lor pot să ţină loc legii… N-au ascultat de sfatul oamenilor trimişi acolo de stăpânire, nu au vrut să se împrăştie nici din faţa armatei. S-a ajuns, astfel, la vărsare de sânge. Se înţelege, nu e treaba noastră să judecam cine e de vină că a curs sânge: ţărănimea înfuriată ori miliţia, care-şi are legile şi regulele ei mai aspre?! Oricine ar fi, noi nu putem învinui, căci şi unii şi alţii ne sunt fraţi dulci… Ci deplângem vieţile stinse.

*

Scriitorul acestor şire a văzut, deja, o răscoală ţărănească, înainte de asta cu 19 ani (răscoala din 1888, pricinuită de promisiunea regală de împropruetărire a eroilor Războiului de Independenţă, uitată ulterior, biruitorii turcilor fiind împuşcaţi ca nişte câini de jandarmii şi ostaşii români – n. n.). Se răsculaseră, atunci, sate din jurul Bucureş­tilor şi ceva mai depărtate, până pe la Buzău, în Muntenia. Ca şi acum, aşa şi atunci: ţăranii cereau pământ… Alături de întinsele lanuri, nenorociţii mureau de foame, căci rodul muncii lor se aduna în hambarele arendaşilor, cei mai mulţi greci, pe ici, pe colo, câte un bulgar şi sârb. Va să zică, străini, care nu aveau durere pentru ţărani şi nu-i preţuiau mai mult ca pe vite. Dar s-au răzbunat şi ei, fiii vitregi ai ţă­rii bogat binecuvântată de Dumnezeu: unde au putut pune mâna pe nemernicii jefuitori, le-au făcut sfârşitul. În chip crud, adevărat, dar cine a mai văzut potop să cruţe ceva în cale?!… Nu-i mai puţin adevărat că au plătit scump răscoala: sute de inşi au udat cu sânge pământul ţării lor, căci şi atunci armata a tras în carne vie… După ce s-au potolit, însă, tulburările, s-a făcut lege şi li s-a împărţit pământ. Fiii şi nepoţii celor căzuţi, atunci, în luptă pentru pământ au, azi, câte o brazdă, cu atât mai preţuită, cu cât se poate zice: „Cu sânge a fost plătită”.

*

Procesele ce au urmat, atunci, la Curtea cu juraţi din Bucureşti, împotriva unora şi altora din satele răsculate, a fost o dramă zguduitoare, ori, mai bine spus, desfăşurarea unor nedreptăţi strigătoare la cer… Chinurile îndurate de cei aduşi legaţi în faţa legii s-au prefăcut în învinuire crudă, că într-o ţară bogată trăiesc viaţă de câne şi-n neagră sărăcie cele mai blânde fiinţe… O lună de zile au ţinut procesele, dar numai ţă­ranii dintr-un singur sat au fost osândiţi… şi aceştia au fost iertaţi, în urmă. De atunci, s-au făcut multe legi bune, care ocrotesc şi ajută pe ţărani. Lege care să-i pună însă cu desăvârşire la adăpost de mârşavele apucături ale arendaşilor nu s-a făcut. Numai astfel s-a ajuns ca a treia parte din pământul ţării să fie arendat străinilor, care au supt şi măduva din oase a nenorociţilor ţărani. Avem nădejde că, acum, se va face şi o astfel de lege.

*

ştirile ce primim vestesc că s-a ţinut un sfat, sub prezidenţia regelui. S-a hotărât întocmirea unei legi împotriva aşa-ziselor trusturi (tovărăşii!) arendăşeşti: arendaşii bogătani şi oricine să nu mai aibă drept de a ţine în arendă moşii pe câte pot pune mâna, pe care, apoi, ei le arendau ţăranilor, cu preţ îndoit şi chiar întreit, ci să li se înlesnească ţăranilor să ajungă fiecare la 2-3 holde, cât pot să lucreze.

*

Este, cu toate acestea, de o răutate fără seamăn ceea ce scrie, despre România, „Budapesti Hirlap”, de la 21 martie (stil vechi – n. n.)… Zice că n-a fost an în care, sub domnia regelui Carol, să nu se fi înecat în sânge câte o revoluţie ţărănească. Cei de la foile budapestane să nu-şi bată joc de România, căci, în fericita noastră patrie, la o singură alegere de primar, cum s-a întâmplat la şepreuş, au fost împuşcaţi mai mulţi ţărani decât în răscoala de la Botoşani, de pildă, şi la Mehadica, unde a fost o neînsemnată tulburare a nenorociţilor muncitori şi au fost împuşcaţi mai mulţi oameni decât în cele patru zile de răscoală în cinci judeţe ale României. Dar chiar dacă aşa ar fi de păcătoşi cei din România, cum îi înfăţişează numitul ziar unguresc, nici atunci nu e un cuvânt ori vreo dovadă că are dreptate ministrul Apponyi, care, prin noul său plan de lege, ar fi ţintind la fericirea ţăranilor de aici… Este o neruşinare a face chiar şi asemănare: pentru că, dacă ar fi atât de bine în Ţara Ungurească, nu s-ar duce, în fiecare an, sute de mii, mai ales unguri, în America… Parcă foile maghiare, iar nu noi, ne istoriseau cum, mai zilele trecute, un emigrant ungur blestăma patria, într-o vorbire pe care o ţinea celor ce se adunase pe ţărm, să vadă cum pleacă miile de nenorociţi în lumea largă, sub flamură ungurească însă, căci stăpânitorii cred a-şi fi făcut datoria, pornindu-i din ţară sub steag unguresc! Până ce din România nu pleacă nimeni (de unde bani, la bieţii ţărani din România – n. n.), ci dimpotrivă, câtă frunză şi iarbă din alte ţări se duc în România.

*

Lui „Budapesti Hirlap” îi trebue însă un neadevăr, ca să poată ajunge la altul, încornorează şi întortochiază lucrurile din România, pentru a putea să laude pe cele din Ungaria… Înjură pe cei de la Ligă, pentru a le tăgădui dreptul de a ţine adunări împotriva proiectului ministrului Apponyi… Vicleşugul e cusut însă cu aţă albă, se vede cât de colo! Pentru că, dacă e adevăr netăgăduit starea ţăranilor moldoveni, ursiţi să aibă arendaşi jidovi, nu e mai puţin adevărat că, în Ungaria, de asemeni sunt destui arendaşi jidovi, care trag şapte piei de pe bieţii plugari. Nu-s apoi tocmai atâţia ani, încât să fi uitat de când pe câmpiile întinse ale comitatelor neaoşe maghiare a fost o tulburare agrară (pentru pământ), care a fost înecată în sânge… Iar dacă n-ar fi teama de jandarmi şi miliţie, ar vedea cei de la „Budapesti Hirlap” ce mulţumiţi sunt, în Ţara Ungurească, plugarii şi muncitorii de tot felul. Se laudă însă domnii din Budapesta că ei, ungurii, şi pe vremea lui Horea, şi în revoluţia de la 1848-49, au ştiut să stingă focul (aprins de români), iar planul de lege, întocmit de Apponyi, ar fi având ca ţintă „să împiedece să nu mai izbucnească la noi astfel de foc”… Unde dai şi unde crapă…

*

În Dietă, Apponyi spune că-i este jale de soartea învăţătorilor noştri, slab plătiţi. În foaia sa însă o spune curat: vrea să aibă în mână pe învăţătorii, ca, prin ei, să ne crească nu copii şi români care să pomenească duios şi cu cinste numele lui Horea şi Iancu, ci bicisnici care nu se mai gândesc la drepturile omului şi la drepturile naţionale, pentru cari au murit, frânţi în roată, Horea, Cloşca şi Crişan şi atâtea mii de voinici ai Iui Iancu…

*

ştiam noi asta. Apponyi n-a mărturisit-o, însă, până acum, nici în Dietă, nici în foi… „Budapesti Hirlap” a spus-o pe faţă, fără înconjur. Numai că tulburările ţărăneşti au să se potolească mai iute decât să se voteze proiectul de lege al ministrului Apponyi. Stăpânirea ungurească nu va scăpa, deci, de adunările şi protestările Ligii, care îi sunt atât de neplăcute. Ba chiar se pot aduce în aceeaşi adunare: şi soarta ţăranilor români, şi soarta noastră, de aici… Fruntaşii neamului românesc au nu numai dreptul, dar şi datoria să se rostească asupra acestor două lucruri. şi sunt atât de cuminţi, încât să afle mijlocul de lecuire a soartei ţăranilor şi să protesteze cu demnitate şi în faţa loviturii ce ne-o pregătesc kossuthiştii. Amândouă aceste afaceri sunt deopotrivă de însemnate pentru propăşirea neamului românesc. Ţăranii români cer pământ, să aibă hrană pentru ei şi fiii lor, noi cerem să fim lăsaţi a ne îngriji cum ştim şi cum credem noi că e bine de vlăstarele neamului românesc (Tribuna, Anul XI, nr. 55, vineri 9/22 martie 1907, pp. 1, 2).