1907: Chestia agrară în Camera României

*

Bucureşti, 22 martie 1907

*

În şedinţa de azi a Camerei, fiind la ordinea zilei bugetul statului, doi dintre fruntaşii opoziţiei, domnii Emil Costinescu, fost ministru de finanţe, şi Nicu Filipescu, fost ministru de domenii, au vorbit de chestia agrară. După ce vorbeşte despre proiectul de buget, prezentat de raportul N. Xenopol, iată cum a vorbit domnul Costinescu:

*

Nicolae D. Xenopol

Costinescu: Deoarece în buget este vorba de interesele generale ale ţării, să vorbim şi despre chestia la ordinea zilei, chestia ţărănească. În această chestie, nu trebuie să facă nimeni chestie de partid, deoarece cu toţii suntem vinovaţi deopotrivă! Nu trebuie să căutăm a ne apăra niciunul, deoarece nimeni n-am făcut nimic pentru această clasă atât de apăsată. Să facem fiecare „mea culpa” şi să căutăm o soluţiune.

Carp: Concluziunea, domnule Costinescu, concluziunea!

Costinescu: Va veni şi concluziunea, dar, pentru a veni la concluziune, trebuie să arătăm relele.

Carp: Cer cuvântul.

*

Costinescu, continuând, arată că, în ultimii doi ani, arenzile s-au ridicat în mod colosal, mai ales de faimoasele trusturi de arendaşi străini. Aceşti arendaşi stăpânesc domenii întinse, exploatând pe ţărani. Dă ca exemplu moşia Flămânzi, din Botoşani, şi arată cum s-a urcat arenda acestei moşii, în urma unei lupte între Mochi Fischer şi Juster. Urcarea acestei arenzi s-a făcut pe spinarea ţăranilor, cărora Mochi Fischer le-a promis să le dea falcea cu 25 lei. Din cauza acestor socoteli ale arendaşilor străini, s-au răsculat ţăranii. Se ştie că, la Flămânzi, a avut loc prima răscoală.

Carp: şi din aceastăa cauză s-au devastat Botoşanii?

Costinescu: Să nu glumim, în asemenea ocazii grave.

Carp: Nu glumesc deloc.

*

Costinescu, continuând, afirmă că nu numai cei din trusturi, dar în toată ţara nu este dreptate pentru ţăran. Nicăieri, în toată ţara, nu e o măsură dreaptă pentru ţărani.

Voci: Protestăm. Să retrageţi această afirmare!

Costinescu recunoaşte că, în multe părţi, este dreptate pentru ţărani. Domnia sa arată cât de exploataţi sunt, în unele părţi, ţăranii.

Brătăşanu: Domnule Costinescu, vă atrag aten ţia că v-aţi depărtat de la chestiune.

*

Costinescu: Domnule preşedinte, domnul preşedinte al consiliului a cerut concursul opoziţiei şi, de aceea, vă rog să mă lăsaţi să vorbesc.

Brătăşanu: Aţi adresat o interpelare, în această privinţă, care e, mâine, la ordinea zilei.

Costinescu: Renunţ la interpelare.

Carp: Domnilor deputaţi, vă rog să faceţi linişte! Noi, care nu facem parte din partidele istorice, vrem să ştim ce este în cugetul acestor partide.

Costinescu arată condiţiile de muncă, pe moşiile trusturilor, condiţii cari sunt oneroase.

*

Cincu: Vorbiţi-ne de condiţiile de pe moşiile dumneavoastră! (când se vor răspândi revoltele în în Muntenia, ţăranii de pe moşiile boierului Costinescu îi vor apăra conacul şi acareturile de atacurile ţăranilor de pe alte moşii – n. n.)

Costinescu: Toate moşiile mele sunt arendate la ţărani. Deplângând toate cele ce se petrec acuma, nu trebuie să ne mărginim numai la represiuni. Odată cu aceasta, trebuie să găsim leacul şi acesta cât mai grabnic. Cu bucurie am aflat, că domnul preşedinte al consiliului lucrează la un proiect pentru desfiinţarea trusturilor. Trebuie să venim şi cu alte proiecte, bazate pe dreptate, căci nu numai prin represiune se vor potoli spiritele. O asemenea liniştire nu e decât efemeră şi se poate ca, mai târziu, să izbucnească mai grav. Această chestiune trebuie tranşată de oameni de stat, cu dragoste de ţară şi dreptate.

*

Cincu: Am vrea să ştim care sunt părerile dumneavoastră, domnule…

Costinescu: Vreţi să le ştiţi? Iată-le: Să nu se mai facă învoeli agricole mixte. Învoiala să se plătească în bani, nu în muncă. Măsurătorile să se facă cu dreptate şi să se dea una şi una, nu, ca acuma, trei şi cinci. Acum autorităţile sunt la ordinele arendaşilor, care măsoară strâmb. Domnilor, eu am declarat că nu fac politică, în aceasta chestie, căci cu toţii suntem vinovaţi. Vorbind de tocmelile agricole, spune că trebue pedepsiţi slujbaşii arendaşilor care măsoară strâmb. O altă măsură ar fi să nu se mai dea în arendă moşiile la străini, după cum nu s-a mai permis aşezarea cârciumarilor evrei la sate. Am expulzat pe Goldwurm, care a exploatat pe câţiva tineri, de ce să nu luăm măsuri şi contra Fischeriştilor, care au exploatat şi exploatează o ţară întreagă? Continuând, domnia sa spune ca toţi bărbaţii iubitori de ţară, independent de culoarea lor politică, să-şi dea mâna pentru a îmbunătăţi soarta ţăranilor. Desigur că vor scăderea arenzilor, însă cu toţii trebue să facem sacrificii, cu atât mai mult cu cât nimeni n-am făcut nimic în această chestiune (câţiva deputaţi întrerup).

*

Brătăşanu: Dl Costinescu a declarat, de la început, că toţi oamenii politici sunt vinovaţi. Desigur că liberalii sunt mai vinovaţi, deoarece au guvernat mai mult. Acum nu discutăm decât măsurile ce trebue să le luăm pentru îndreptarea acestui rău. Vă rog, deci, să nu mai întrerupeţi!

Costinescu: Domnilor, vorbesc cu durerea în suflet. Suntem cu toţii vinovaţi. De ce să spunem acest adevăr: vai de un guvern, care e la putere în asemenea împrejurări! Puterea, în asemenea împrejurări, e un calvar şi nimeni nu vrea să vină la putere, acuma. Vina, în aceste răscoale, e a administraţiei. Pentru a se potoli această răscoală, ar trebui înlocuită cu totul administraţia, în multe părţi, căci nu poţi potoli cu aceia care i-au apăsat până acum. Nu ascunzând adevărul vom scăpa ţara. Să ne facem cu toţii apostoli ai ţării şi să căutăm a ne face datoria (aplauze). Eu vorbesc, aci, ca român, nu ca opoziţionist. Poate că amicii mei nu mă vor aproba în tot ce am spus, dar eu sunt convins că mi-am făcut datoria. Dl Costinescu trece, apoi, la discuţia bugetului, spunând că, în împrejurările prin care trece ţara, nu se va uita la detalii de cifre. Aduce elogii domnului Xenopol pentru raportul conştiincios, ce a făcut. Examinează cifrele budgetului şi spune că, la гăzboi, suma de 4.200.000 lei e mult pentru înfiinţarea celor 34 batalioane de infanterie, care nu măresc însă efectivele regimentelor. Domnia sa spune că nu s-a dat prea mult pentru armată, dar cât s-a dat e rău distribuit. Se sporesc cadrele, fără a se mări efectivul. Dl Costinescu spune că s-a călcat legea comptabilităţii statului. Păcat că nu e de faţă dl Disescu, care e profesor, să ne spună dacă se poate modifica de Cameră o lege în vigoare.

*

Carp: Ca profesor va spune da, ca advocat nu!

Costinescu, continuând, examinează şi combate diferite cifre din budgetele diferitelor ministere. Domnia sa vorbeşte despre remizele perceptorilor, spunând că e o cheltuială inutilă şi e de părere a se fixa lefuri pentru perceptori. Combate, apoi, Banca Agrară, pe care domnia sa o numeşte un nou mijloc de speculă al ţăranilor. Acţiunile acestei bănci vor intra, desigur, pe mâna vreunui trust de străini. Se va găsi un mijloc şi pentru aceasta, după cum Fischer a găsit mijlocul de a cumpăra moşii pe numele unor români. Am o listă şi aş putea s-o citesc…

*

Nicu Filipescu, urcându-se la tribună, spune că, de la 1901, nu mai pricepe nimic din situaţia financiară a ţării. De atunci, încoace, se fac bugete pentru a se scoate în evidenţă excedente speciale. Aceste sume, cheltuindu-se, ele trec, din an în an, ca excedente şi, presupunând că va fi un excedent de 20 milioane pe an, în 10 ani vom avea 200 milioane. Domnia sa crede că acest sistem ne duce la o falsificare a situaţiei noastre financiare. Nu se mai ştie ce este excedent real. Leacul ar fi să nu inovăm nimic şi să ne ţinem de realitate. În declaraţiile de azi ale dlui Costinescu, eu văd, cu plăcere, o îndreptare pentru viitor.

Costinescu: În ce mă priveşte, îmi iau angajamentul.

Carp: Adaugă şi asta la alte multe iluziuni ce ai avut!

Costinescu: N-am avut niciodată iluzii deşarte.

Carp: Nu e vorba de dumneatata.

*

Filipescu examinează părerile emise de domnul Costinescu, în chestia agrară, şi spune că nu se uneşte cu aceste păreri. În ce priveşte unele măsuri, cum e pedepsirea măsurării false, cu rea credinţă, e de acord cu domnia sa. Mai sunt de părerea domnului Costinescu de a nu se lua decât o singură prestaţie. Cât pentru Moldova, ca munca să se plătească în bani, acesta ar fi un ideal. Nu cred însă că e posibil, din cauză că, dacă s-ar tăia, dintr-odată creditul ţăranilor, am avea o nouă revoltă. Dl Filipescu vorbeşte despre administraţie şi spune că o bună administraţie e un deziderat. Primarul rural poate fi un gospodar, în starea lui de cultură nu poate însă aplica legile ţării. Domnia sa e de părere că ar trebui reînfiinţat câte un notar la fiecare comună, care să aplice legile.

Cincu: Foarte bine. Dar de unde să-l luaţi?

*

Filipescu: Este o chestiune şi asta. Eu sunt de părere să nu se trimeată titraţi, care nu fac nici o treabă. El ar trebui să fie luat cam din acei funcţionari rurali, din care să recrutează învăţătorul, care, în loc de un curs de pedagogie, să aibă un curs de administraţie. Cu sistemul acesta, cred că se va îmbunătăţi administraţia. Oratorul vorbeşte despre elementele străine ce se stabilesc la ţară şi pe care le declară periculoase şi propune a se înfiinţa monopolul asupra alcoolului la ţară. Dl Filipescu abordează, apoi, chestia proprietăţei rurale şi declară că trebuie să se improprietărească ţăranii. Aceasta ar fi, însă, una din soluţiunile cele mai neînsemnate şi trebuiesc altele mai importante. Domnia sa vorbeşte, apoi, despre Banca Agrară, care spune domnia sa că va provoca emigrarea populaţiunii. Să băgăm de seamă ca nu cumva, prin lege, să nu populăm ţările de peste ocean. Oratorul vorbeşte despre alte reforme ce s-ar putea face, în locul Băncii Agrare, cum e staţiuni agronomice pentru selecţionarea grânelor de sămânţă, ceea ce va produce un beneficiu pentru producţie de cel puţin 40 milioane. Domnia sa mai arată că Banca Agrară va aduce nemulţumiri şi deziluziuni printre ţărani. Nu cred să fie vreun partid care să facă Casa Rurală aşa cum au conceput-o ţăranii (aplauze).

*

Filipescu propune indivizibilitatea pământurilor ţărăneşti şi despăgubirea co-moştenitorilor de către acela care va lua în stăpânire pământul. Domnia sa mai propune înfiinţarea păşunilor comunale, care vor fi o mare binefacere. Nu trebue să li se dea o mare întindere, căci trebuie să se vină la starea de staulaţiune. Mai sunt şi alte reforme, care, sub o formă mică, sunt de mare folos. Starea economică a ţăranului se poate îmbunătăţi prin mărirea producţiunei ţării şi crearea de noi bogăţii. Domnia sa arată că, lângă fiecare casă ţărănească se află un teren, pe care ţăranii îl neglijează, sădind salcâmi sau altele. Îndemnând pe ţărani să cultive bine aceste terenuri, cu legume chiar, ei vor avea un venit. Domnia sa propune ca statul să înlesnească ţăranilor să-şi transforme casele în ferme. Statul să ajute pe ţărani, timp de doi ani, cu 200 lei pentru facerea fermei, sumă ce se va achita. Să se ajute cu subvenţiuni cooperativele ţărăneşti şi să se îndemne pe ţărani, prin oarecare avantaje, să-şi îmbunătăţească sistemul de muncă. Trebuie să avem o solicitudine deosebită pentru industriile agricole şi propune o lege specială pentru legislaţia alcoolului, din cauză că marile fabrici de zăhar comit abuzuri. Cred că, din tovărăşia muncii agricole şi industriale, se va putea preîntimpina anii răi agricoli şi modul de lucrare a pământului. Declară că a venit să-şi spună părerea, fiind solicitat de domnul prim-ministru. Atinge chestia rescoalelor agricole şi spune că e convins că domnul prim-ministru şi guvernul n-are în vedere decât restabilirea liniştii. Că domnul prim-ministru va proceda cu blândeţe, spune dl Filipescu, de acest lucru sunt convins. Nu vorbesc dacă guvernul are destulă autoritate sau nu, sunt însă unele asperităţi care mai mult irită, decât să fie împăciuitoare. şedinţa se ridică la orele 6 (Tribuna, Anul XI, nr. 58, duminică 13/26 martie 1907, pp. 2-4).

1907: Turburările din Moldova

*

Sub titlul de mai sus, dl G. Panu scrie următoarele:

„Mai am încă speranţa că, peste o lună, turburările din nordul Moldovei nu se vor agrava. Ceea ce se poate observa, de astădată, în opinia publică a oraşelor, e că mişcarea ţăranilor este privită cu mai multă simpatie sau cel puţin cu mai multă consideraţie. Nu este numai frica, care, în 1888, cuprinse clasa dirigentă, frică care făcea pe orăşeni, pe proprietari şi arendaşi ca să îndemne autorităţile de faţă la o crudă represiune.

*

Mi-aduc aminte că, la 1888, arendaşii din păr­ţile Munteniei răsculate au făcut o întrunire, la „Dacia” mi-se pare, iar eu, care dirijam, pe atunci, „Lupta”, am fost avizat de poliţie că a luat măsuri ca să împiedice pe arendaşi de a ataca redacţia. Arendaşii erau consideraţi, atunci ca victime neprihănite, iar ţăranii răsculaţi, ca nişte cruzi sălbatici.

După aproape 20 de ani, lucrurile s-au schimbat. Astăzi, nu mai crede aproape nimenea că arendaşii – vorbesc, bineînţeles, în genere – n-au nici o vină în mişcarea ţăranilor. Astăzi, foarte puţină lume crede că cauza ţăranilor e lipsită de orice dreptate.

*

Ce s-a întâmplat, de atunci şi până astăzi, pentru ca opinia publică să se modifice? S-a întâmplat că sistemul arendăşiei a devenit din ce în ce mai apăsător, iar situaţia creată ţăranilor, din această cauză, din ce în ce mai nesuferită, mai cu seamă în Moldova. N-am nevoie să caut să dovedesc acest lucru, toată lumea îl ştie. Preţul arendei unei moşii, în Moldova, s-a îndoit, dacă nu s-a întreit, în cursul acestor 20 ani. Pe ce se razimă arendaşii, mai cu seamă cei din trust, căci este un trust, fie pe faţă, fie în ascuns, când ridică preţul arenzilor? În prima linie, pe lipsa de pământ propriu al ţăranului şi pe calculul că nenorocitul va trebui să vină să ceară de la dânsul pământ. şi când vedem că falcea de pământ, care, odată, era 20 de lei, s-a ridicat la 60 şi 80 de lei, atunci înţelegem de ce arendaşii dau preţuri îndoite şi întreite şi de ce ţăranii sunt împinşi la disperare.

*

Ceea ce a avut loc cu Moara Grecilor, proprietatea Academiei, este decisiv. Această moşie mergea, ca arendă, cu vreo 28.000 de lei. S-au găsit exploatatori care să dea 60.000 lei. Academia, când s-a informat ce voieşte arendaşul să facă cu muncile ţăranilor, a refuzat acest preţ exorbitant. Dacă toţi proprietarii ar face aşa, chestia care ne preocupă ar deveni mult mai puţin acută. Dar arătaţi-mi câţi proprietari au abnegaţiune intereselor lor, ca să imite Academia! Statul nu e capabil de acest sacrificiu.

*

Turburările din Moldova au de cauză, de astă­ dată, scumpetea pământului, pe care arendaşii îl închiriază ţăranilor. Am văzut, prin gazete, că cuvântul de ordine al mişcărei este de 25 lei falcea de pământ închiriat. Vedeţi cum se schimbă şi se subţiază cererile ţăranilor! În 1888, ei cereau să li se dea pământuri; în Muntenia cereau tocmeli agricole mai omenoase; astăzi, ţăranii din Moldova cer ca să poată avea pământ închiriat în condiţii aşa, ca să poată trăi din munca acelui pământ, căci cu 60 de lei falcea sau 80, ţăranul nu poate să se hrănească pe dânsul şi familia lui.

*

Aceasta este o chestiune gravă, care se impune oricărui guvern. Nu voiesc, deocamdată, ca să dau vreo solu­ţie, căci recunosc că soluţiile sunt grele. Mă mulţămesc să fac o ipoteză. Să ne închipuim că, în oraşe, măcelarii ar face un trust şi ar urca chilogramul de carne la doi lei. Să ne închipuim că pitarii ar ridica pâinea, de la 20 de bani, la 40 sau 50 de bani; că proprietarii ar ridica chiriile cu 60 sau cu sută la sută; că trustul, cu alte cuvinte, ar impune obiectelor prime de alimentaţie şi trai preţuri exorbitante, cu care orăşeanul nu ar putea trăi. Ce s-ar întâmpla? O mişcare colosală s-ar produce în toată populaţia oraşelor, mişcare care ar merge până la revoluţie. Dar oare autorităţile, comunele, judeţele şi chiar statul ar putea să rămână indiferente? Nu. Am vedea pe primării deschizând ele măcelării, brutării şi tot ce se atinge pentru alimentaţia publică sau ar căuta să impună cu forţa exploatatorilor preţuri convenabile. Cât despre proprietarii de case, s-ar lua măsuri drastice, pe calea impozitelor, ca să le reducă lăcomia.

*

Care ar fi orăşeanul care să protesteze în contra acţiunii autorităţilor? Nimeni. În puterea cărui principiu, comunele şi autorităţile s-ar amesteca între locuitorii oraşelor şi negustori? Principiul este cunoscut, un principiu care nu e deloc revoluţionar. Interesul public, în materie de alimentaţie şi de cele absolut necesare pentru viaţă. Când nişte exploatatori voiesc să afameze o populaţie de câteva sute de mii de suflete, datoria comunei şi a statului este ca să intervină – se va zice, şi cu drept cuvânt. Când, acum câteva zile, lucrătorii electricieni au proclamat grevă, la Paris, şi-au înfundat peste 3 milioane de suflete în întuneric, statul a intervenit şi a preparat echipe din regimentele de geniu, ca să lumineze oraşul. Iar când dl Jaurès l-a apostrofat pe primul ministru, cum şi-a permis să intervină între patron şi lucrători, dl Clemenceau a răspuns cu mare dreptate: „Luminatul este un interes general, social, de la care atârnă, între altele, ordinea publică, viaţa şi averea cetăţenilor”. şi imensa majoritate a Franţei a aprobat pe primul-ministru. Milionul de suflete din oraşele ţării ar aproba, cu aclamaţii, pe autorităţile care, în ipoteza de mai sus, ar lua măsuri ca oraşele să nu moară de foame, să nu rămână locuitorii pe străzi.

*

De la ipoteză, mă întorc la realitate şi, de la oraşe, mă duc la sate. Ţăranii nu au pământ propriu al lor, decât în foarte mică cantitate, am arătat altă dată; de altmintrelea, toată lumea ştie acest lucru. Reduşi la pământul lor propriu, cel puţin un milion de suflete din şase ar trebui să moară de foame. Este o necesitate de viaţă şi de moarte, prin urmare, pentru un milion de suflete cel puţin, ca ei sau să contracteze angajamente agricole sau, mai cu seamă, să închirieze pământ de la proprietari. În cele mai multe cazuri, pentru dânşii închirierea de pământ este ca pentru orăşeni carnea, pâinea, locuinţa, încălzitul şi luminatul. Închirierea de pământ este o chestie de viaţă la ţară.

*

Desigur că arendaşul e stăpân pe pământul moşiei pe care proprietarul i-a arendat-o, el poate să închirieze pământ sau să refuze, el poate cere şi o sută şi chiar mai mult pe falce. Dar oare măcelarul, pitarul, proprietarul de case din oraşe nu sunt şi ei stăpâni pe obiectul negoţului lor? Cu ce drept se amestecă comuna sau Statul, chiar când un trust de asemenea negustori ar face imposibilă viaţă în oraşe? Răspunsul l-a dat dl Clemenceanu, în Franţa. Cu dreptul interesului vieţii şi ordinii sociale, care trebuie să primeze intereselor particulare ale unei clase, ori cât de interesantă ar fi.

*

Nu voiesc să trag concluzii, e destul că am enunţat principii, principii pe care orice guvern din lume, în orice Stat, trebuie să le practice. Acum să vedem care ar fi situaţia ţăranilor dacă arendaşii, lăsaţi în libertatea lor, ar ridica din ce în ce mai mult preţurile pământurilor. Ţăranii n-ar avea decât o alternativă: sau să se răscoale şi autoritatea să-i măcelărească pentru a readuce ordinea, sau să emigreze. Emigrarea se va impune, Ne mirăm noi, superficialii de la oraşe, când vedem pe ţărani răsculându-se, şi zicem: „Este o adevărată sălbătăcie în aceste răscoale, ţăranii sunt cruzi, ei ard şi chiar omoară”. Aşa este, dacă îi judeci numai în momentele de răscoală.

*

Dar o altă întrebare se impune: pot ţăranii să protesteze altmintrelea? Sentimentul de adevăr mă face să spun nu. Ţăranul nu are gazete, nu-i poate ajunge chiar o gazetă, ţăranul nu se poate întruni, orice încercare de întrunire este împrăştiată cu jandarmi, căci întrunirile lor sunt considerate ca sediţioase. Prin ce mijloace voiţi ca el să-şi arate păsurile şi suferinţele şi către cine, mai cu seamă? Către inspectorul comunal? Către perceptor?

*

Un învăţător, care ar lua partea ţăranilor în satul său, este imediat destituit ca sediţios; un preot, când se găsesc, câteodată şi de aceştia, este tratat în acelaşi fel. La oraşe, răscoalele n-au loc sau foarte rar. De ce? Fiindcă orăşenii pot, din timp, în timp, să-şi arate toate nemulţumirile. Ei au gazete zilnice, pot face întruniri, pot face manifestaţii, pot uza, cu alte cuvinte, de mijloace care înlătură posibilitatea unei răscoale. şi apoi te mai miri că ţăranul se răscoală, din când în când ! Dar ştii ce se petrece în sufletul lui, de la o răscoală, la alta?

*

Nu o ştim, căci el nu are nici un mijloc ca să ne facă acest lucru cunoscut. Dacă nu ne gândim serios la această chestie ţărănească, putem să ne trezim, într-o zi, cu un puternic curent de emigrare. Toţi cei care nu pot să se hrănească într-o ţară emigrează. Emigrările din Italia, din Germania nu au altă cauză. Sunt oameni cari au idei vechi şi fixe şi care zic: românul nu emigrează. Este o prostie.

*

De ce românii din Transilvania emigrează? Fiindcă nu au pământ şi condiţiile pe care proprietarii unguri le impun sunt intolerabile. Credeţi că dacă trustul din Moldova va face condiţiile de arendare a pământurilor inabordabile pentru ţărani şi, după ce răscoalele vor fi năduşite în sânge, credeţi că ţăranii nu vor emigra? şi Statul va fi nevoit să dea paşapoarte de emigrare ţăranilor, de vreme ce nu le poate face, prin măsuri de ordine publică, situaţia tolerabilă. Nu poţi, în adevăr, să priveşti cu sânge rece pe ţărani murind de foame, pradă exploatatorilor, iar pe de altă parte, să-i împiedici de a emigra; ori una, ori alta. Ori te îngrijeşti de viaţa lor, ori dă-le paşapoarte. Este Statul român dispus să privească, cu sânge rece, perspectiva emigraţiunilor? Sau să-şi ia de normă ca, din zece, în zece ani, să înnăduşe răscoalele ţărăneşti în sânge? Căci, fără o soluţie a chestiunii, nu este altă perspectivă (Săptămâna apud Tribuna, Anul XI, nr. 57, duminică 11/24 martie 1907, pp. 4, 5).

1907: Comunicate semi-oficioase

*

Conferinţa marilor proprietari. În faţa situaţiei grave, marii proprietari din Moldova au ţinut o conferinţă, despre care se dau următoarele amănunte: Ieri, la ora 2 şi jumătate d. a., o întrunire a marilor proprietari din judeţ a avut loc la Bragadira. Au asistat domnii Eugen Ghika-Budeşti, Gheorghe Stroici, Alexandrescu Guranda, dr. Hurmuzescu, M. B. Cantacuzino, I. Coriescu, căpitan Corjescu, Leon Juster, Russovici, Al. Veliciu, Al. Handoca, L. Gatosky, Garabet Manea şi alţii, al căror nume ne scapă.

*

După multe discuţiuni urmate, s-a ales o delegaţie, compusă din domnii Eugen Ghika-Budeşti, Gh. Stroici şi Alexandrescu-Guranda, care să plece spre a obţinea o audienţă la Majestatea Sa Regele, căruia să-i expue trista situaţie în care se află marea proprietate. Delegaţia va cere Majestăţii Sale măsuri pentru apărarea vieţei şi avutului lor.

*

Comunicate semi-oficioase. Bucureşti, 23 martie (stil vechi – n. n.). În numărul de azi, „Patriotul”, ziar guvernamental, după ce arată tulburările din Moldova, despre care dăm şi noi amănunte, scrie următoarele: „În tot restul ţării domneşte cea mai perfectă linişte. Orice ştiri ce s-au lansat despre pretinse răscoale în Muntenia sunt neexacte. Ele au fost lansate de persoane interesate şi lipsite de orice spirit de patriotism. Suntem autorizaţi a da cea mai formală dezminţire acestor ştiri tendenţioase şi dăunătoare siguranţei Statului”.

*

Acelaş ziar dezminte ştirea că rezerviştii concentraţi ar fi refuzat supunere oficerilor. Ziarele ce ne sosesc din Bucureşti nu confirmă ştirea destituirii profesorilor universitari Iorga (Bucureşti) şi Cuza (Iaşi) şi a prefectului Vasescu, ştire pe care o vedem, de altfel, publicată în toate ziarele maghiare.

*

Noile mobilizări de trupe. Ministerul de Război a dat, ieri, ordin telegrafic ca să se mobilizeze concediaţii şi rezerviştii regimentelor Dâmboviţa 22, Argeş 4, Teleorman 20, Vlaşca 5, Calafat 31 şi Regimentul 3 călăraşi, spre a pleca în Moldova. Din Regimentul 3 călăraşi, 2 escadroane vor pleca la Bacău, iar 2 escadroane la Vaslui. Batalionul 2 şi 6 de vânători, din Capitală, stau gata de plecare, la primul ordin. Regimentul 5 Vlaşca de infanterie a ordonat concentrarea tuturor rezerviştilor şi concediaţilor din contingentele 1900, 1901, 1902, 1903 şi 1904 inclusiv. Ei au primit ordinul să se prezinte, în 30 de ore, la cazarma din Giurgiu. Asemenea, au primit ordine de concentrare toţi concediaţii şi rezerviştii ce aparţin Corpului 1 de Armată (Craiova). Afară de cei 10 jandarmi rurali, ce au plecat, din Craiova, spre a se duce în Moldova, ieri au mai plecat, de acolo, alţi 25 de jandarmi, sub conducerea şefului de secţie Pretorian.

*

La gara de Nord, se lucrează pe capete pentru aranjarea trenurilor care vor duce regimentele concentrate, ce trebuie să meargă în Moldova. Fiecare tren este compus din 30 de vagoane, cuprinzând 900 soldaţi. Două trenuri vor pleca cu destinaţiune pentru Iaşi. În aceste trenuri se va îmbarca Regimentul 6 MihaiViteazul. Astăzi, vor pleca toate regimentele de infanterie din Capitală. Din cauza aceasta, transportul cerealelor pe C.F.R. va întârzia până la restabilirea liniştii.

*

Telegrama ministrului de finanţe român, către ziarul vienez „Neue Freie Presse”. Ministrul de finanţe Take Ionescu, în urma gravelor acuzaţii şi falselor informaţiuni, aduse de duşmanii ţării, în toate ziarele europene şi, mai ales, în organul Alianţei izraelite „N. Fr. Pr.” asupra tulburărilor agrare din România, a trimis acestui ziar următoarea telegramă: „Mişcarea nenorocită nu are exclusiv un caracter antisemit, ci mai mult agrar şi anarhist. S-au dărâmat şi case care aparţineau la proprietari şi arendaşi creştini. Guvernul a luat şi ia toate măsurile posibile, chiar şi mobilizarea trupelor. Mişcarea poate fi considerată mai mult ca anarhistă”.

*

Informatorii străinătăţii. Unul dintre cei mai neobosiţi agenţi ai gazetelor evreieşti, dr. Heinrich Lupul (de ce Lupul şi nu Wolff?), caută, prin cele mai meschine apucături ovreieşti, să dea un caracter antisemit mişcărilor din Moldova. Cu fel de fel de invective josnice vrea să scoată în relief mizeria ce o îndură evreii, alungaţi din cuiburile lor. La aceste necinstite informaţii nu răspundem ovreului Heinrich… Lupul (uf, ce urât sună!), decât că, dacă mişcarea ar avea caracter semit, con-naţionalii săi din Iaşi n-ar mânca liniştiţi matzes, cum mănâncă acuma, ci ar striga şi ei ai „vei!”. Suferinţele evreilor nu pot fi comparate cu ale întregii mase de ţărani, cărora, decenii de ani, ovreii din Moldova le-au supt sângele şi, astăzi, tot împotriva lor sunt îndreptate suliţele, pentru a salva neamul lui Israel. Lasă-i să se ducă, nouă ani cu a brânzei, să se aierisească şi să se cureţe atmosfera infectată a sărmanei Moldove.

*

Cuvântul profesorului universitar de la Iaşi, C. Stere, în chestia ţărănească. Domnul Constantin Stere, directorul revistei ieşene „Viaţa românească”, acuzat de mutism în chestia ţărănească de unele ziare din Capitală, îşi ia apărarea în coloanele „Independenţei” şi zice, între altele:

*

„Ca mulţi alţii, care se interesează, cât de puţin, de necazurile ţăranului nostru, am prevăzut şi am zis, de nenumărate ori, că situaţia intolerabilă, creată ţăranilor, mai cu seamă în părţile nordice ale Moldovei, ne va aduce, în mod fatal, la nenorociri teribile, dacă nu se vor lua, la timp, măsuri de îndreptare. Mai cu seamă, de când am onoarea să fiu în fruntea revistei „Viaţa românească”, am consacrat acestei chestiuni o serie de cronici, care, împreuna cu studiile altor colaboratori, Dr. M. Lupu şi P. Cazacu, pot să dea lămuririle necesare unei bune părţi a presei şi chiar celei mai răspândite asupra cauzelor mişcării actuale. Astfel, în nr. 1 al „Vieţii româneşti” din 1906, am arătat, că ţăranii noştri sunt, după cum zice dl D. A. Sturdza, într-o stare de foamete constantă, care emană de la situaţia noastră agrară. În nr. 6 al R. V. din acelaşi an, în cronica întitulată „Fischerland”, arăt, în baza datelor publicate de Camera de Comerţ din Botoşani, că, în cele trei districte din Nordul Moldovei, de unde a pornit mişcarea actuală, din cauza sistemului inventat de tot felul de Fischeroizi şi Fischeronculi 88 % au ajuns să nu aibă o coadă de vită la casă şi că nu pot să dea o lingură de lapte copiilor lor, care mor din cauza nutrimentului rău, 40-50 %, până la etatea de 5 ani, şi că rezultatul muncii lor nu le dă nici hrana de toate zilele.

*

Acest tablou al mizeriei este complectat de dl dr. M. Lupu („Alimentarea ţăranutui”, în V. R. nr. 2, şi „Rolul medicinii în faţa bolilor provenite din starea economică a ţăranului”, în nr. 8 al aceleaşi reviste), precum şi de dl P. Cazacu („Locuinţele ţăranului”, V. R. nr. 9 din 1906). Aceşti autori arată pustiirea populaţiunii rurale de pelagră şi alte boli, din cauza mizeriei economice, a lipsei de alimentare sănătoasă şi suficientă, a locuinţelor mizerabile şi a excesului de muncă. În fine, în nr. 10 din 1906, în primul şi 2 din 1907, cronicile mele din V. R. („Țara latifundiilor”; „Piemontul român”; „Formaţiunea latifundiilor”) vor arăta cum am ajuns la aceasta înfricoşată situaţie, că mai mult de un milion de ţărani au, laolaltă, mai puţin de trei milioane de hectare, pe când o mie de latifundiari, cel mult 0,09 % (nouă sutimi la sută) a contribuabililor, dispun de mai mult de patru milioane de hectare, dintre care cea mai mare parte (75 %) sunt arendate la diferite trusturi.

*

Din aceste date se poate vedea că cea mai înfloritoare provincie a Regatului român este Dobrogea, care era, până mai acum vreo 30 de de ani, o raia turcească. Din aceste date se poate vedea că populaţia rurală a Regatului român liber trăieşte în condiţii economice cu mult mai mizerabile decât fraţii săi subjugaţi din Ungaria, din Bucovina şi chiar din Basarabia (Tribuna, Anul XI, nr. 57, duminică 11/24 martie 1907, pp. 2-4).