1907: Răscoală ţărănească

V-am telegrafiat, ieri, despre marile turburări ce au avut Ioc Ia Podu-Iloaiei. Iată acum amănunte complete asupra acestor devastări: În dimineaţa zilei de 17 curent se observa că ceva anormal se petrece în orăşel. Mulţi săteni se aflau acolo, veniţi cu ocazia recrutării. Cu o seară înainte, a avut loc o şezătoare, la care a vorbit învăţătorul Prudariu. După şezătoare, ţăranii s-au dus Ia casa arendaşului Druckman, unde au spart geamurile şi au devastat casa. Intervenind dl Bogdan, directorul prefecturii de Iaşi, care se afla în localitate, cu recrutarea şi cu ajutorul a 100 roşiori, ce se aflau acolo, a reuşit să liniştească pe ţărani. Telegrafiindu-se, apoi, la Târgu-Frumos, a sosit, în galop, un escadron de cavalerie. S-au format patrule, care împrăştiau grupurile de ţărani.

Dimineaţa, se părea că totul se liniştise. Toate prăvăliile erau deschise şi orăşelul avea aspectul lui normal, afară de patrulele de cavalerişti, care umblau pe străzi. Un grup de ţărani s-au dus la arendaşul Druckmann, pe care l-au luat la primărie, unde se afla judecătorul de instrucţie Erbiceanu şi un procuror. Druckman a declarat că primeşte a da pământ la ţărani, cu preţul pe care îl cer ei.

De la primărie, un grup de 70-80 ţărani s-au îndreptat înspre centrul oraşului, unde se formau grupuri, grupuri. Patrulele interveneau, de-i împrăştiau, şi ei se formau mai departe sau pe altă stradă. Totul se petrecea în cea mai mare linişte. Ţăranii, şireţi, pe la orele 11 şi jumătate, s-au retras. Soldaţii, văzând că domneşte liniştea, s-au retras pentru a lua masa. N-a trecut, însă, decât foarte puţin timp şi ţăranii au revenit, în număr de câteva sute, şi au început a devasta toate prăvăliile şi casele evreieşti. Geamurile erau sparte, mărfurile aruncate în stradă şi butoaiele desfundate. Cei care se opuneau, vrând să-şi apere avutul, au fost crunt bătuţi şi răniţi.

Imediat ce s-a dat alarma, au sosit, la faţa locului, judecătorul de instrucţie Erbiceanu, procurorul, dl Bogdan, directorul prefecturii, şi escadronul de cavalerie. La somaţiile de a se retrage, ţăranii au refuzat şi atunci s-a dat ordin escadronului de roşiori să execute o şarjă. În urma acestei şarje, făcută în galop mic şi cu latul săbiei, ţăranii s-au împrăştiat. Până însă a se împrăştia, ţăranii au devastat tot ce le-a ieşit înainte, până şi sinagogile. Armata ce se afla în orăşel fiind insuficientă, 100 de roşiori, fată de peste 600 ţărani îndârjiţi, s-a telegrafiat la Târgu-Frumos, de unde au venit ajutoare. Asemenea, a fost devastată şi casa rabinului. Cu această ocazie, au fost crunt bătuţi Aba Blumenfeld, brutar, Zeida Schidarz, femeia Iui Uşer Grossman, Ilie Hofman, Ornstein Iţig, Marcovici Leibovici şi alţii. Mulţi evrei au fost internaţi în spitalul local.

Pagubele produse de aceste devastări sunt foarte mari. Regimentul 14 de infanterie Roman a plecat la Podul Iloaiei, pentru a preveni alte devastări. Foarte mulţi evrei, fugiţi din Podul Iloaiei, s-au dus Ia Iaşi. Ei povestesc lucruri grozave şi spun că orăşelul nu mai este de recunoscut. Cu ocazia focurilor ce s-au tras, azi, în gară, atunci când sătenii din comunele Lunca şi Gâşteşti veniseră să elibereze pe cei 15 arestaţi din Ruginoasa, a fost uşor rănit săteanul Timofti.

Paşcani, 17 martie (stil nou – n. n.). Se anunţă că, la Bivolari, răscoala continuă. Sătenii răsculaţi au ocupat primăria. Ei au tăiat firul telefonie, aşa că nimic nu se mai poate comunica asupra devastărilor ce se afirmă că au avut Ioc acolo. De asemenea, se anunţă că au avut loc noi tulburări şi devastări la Podul Iloaiei (Tribuna, Anul XI, nr. 52, marţi 6/19 martie 1907, p. 2).

1907 IN PRESA VREMII No Comments Feb 12

Nu pun capul pe butuc. Prefer să mor în picioare!

Poezia mea a ajuns în instanţă, drept probă de prejudiciere a imaginii hoţilor publicităţii Consiliului Judeţean Suceava.

Recuperări de memorie culturală au ajuns în instanţă, drept probă de prejudiciere a imaginii hoţilor publicităţii Consiliului Judeţean Suceava.

Publicistica mea, care nu are nici o legătură cu “părţile vătămate” Beldiman Tiberiu-George şi Beldiman Mihaela-Elena, a ajuns în instanţă, drept probă de prejudiciere a imaginii hoţilor publicităţii Consiliului Judeţean Suceava.

Iar instanţa, antepronunţându-se că voi avea dreptul la recurs, încă din starul primei şedinţe, ignoră metoda falsului şi uzului de fals, de care Beldiman Tiberiu-George şi Beldiman Mihaela-Elena s-au folosit şi în a înhăţa, necuvenit, două miliarde şi 300 milioane din banii publici, prin şmecheria documentaţiei de atribuire de tip portret robot.

Procesul, care face parte dintr-o amplă hărţuire, nu mă mai interesează. Nu mai fac parte din el, nu mă mai apăr, fiind aprioric condamnat şi pus la bir. Facă-şi mendrele care cum o vrea! Eu nu am să pun capul pe butuc, pentru că am ales, în decembrie 1989, să mor în picioare, din respect pentru sângele celor care s-au jertfit, ca să-mi asigure şi mie libertatea cuvântului.

La Suceava, libertatea cuvântului nu mai există, libertatea fiind sufocată şi de clasa politică, şi de unii judecători. Sunt prea bătrân ca să mai tac, dacă tot nu am tăcut niciodată. Nu au decât, să-mi ceară bani pentru onoarea hoţilor, să mă condamne la a asista impasibil, atunci când cei care au înşfăcat publicitatea Consiliului Judeţean Suceava, Beldiman Tiberiu-George şi Beldiman Mihaela-Elena, îşi vor băga ghearele nesăţioase şi în buzunarele mele.

Iată câteva dintre “probele” pricinuitoare de suferinţă în sânul familiei Beldiman, care nu poate mistui în tihnă ceea ce a înşfăcat, deşi nu i se cuvine:

Nu continuu cu acest capitol din istoria Bucovinei, în vremea primului Război Mondial, care este considerat de instanţă material care mă incriminează, pentru că titlul, extras din presa anului 1914, precis că se referă la “părţile vătămate” Beldiman Tiberiu-George şi Beldiman Mihaela-Elena, din moment ce specifică fără nici un echivoc: “cazuri izolate de prădăciune şi de siluire.

Poezie de ion dragusanul No Comments Feb 12

Agatha Bârsescu, regina operei vieneze

Agatha Bârsescu s-a născut în Bucureşti, în ziua de 9 septembrie 1861. Creşterea a primit-o într-un palat al capitalei române, în casa unui demnitar militar, care se afla în legături intime cu curtea. După ce s-a făcut mai mare, a fost internată într-o mănăstire, cu scopul ca să se pregătească pentru viaţa de călugărită. Un impresar italian o auzi, odată, cântând un cântec bisericesc, când se credea neobservată. Impresarului, care se afla cu o trupă de operă în Bucureşti şi dădea tocmai reprezentaţii, îi plăcu atât de mult de vocea tinerei novice încât o hotărî pe aceasta să-şi dea concursul într-un concert public, cu scop de binefacere, câştigându-i totodată învoirea părinţilor şi a superiorilor.

Regina, care a fost de fată Ia reprezentaţie, se interesă, din momentul acela, de domnişoara Bârsescu, se hotărî să poarte grijă de dezvoltarea ei artistică şi urmări, de aici, înainte, cu cea mai mare simpatie dezvoltarea protejatei sale. După ce apăruse tânăra cântăreaţă, deja de mai multe ori în operă, pe scena teatrului regal, aflând totdeauna succese, se interpuse pe lângă părinţii săi, ca să aibă permisiunea să se dedice operei cu totul. Pentru studii mai superioare au hotărât să se ducă Ia Paris; pe drum însă se opri în Viena şi întră ca elevă de cant în conservatorul de acolo. Înclinările ei teatrale-scenice însă se manifestară atât de eclatant şi dragostea ei pentru tragedie izbucni cu atâta tărie, încât trecu în şcoala de declamaţie, chiar înainte de a fi învăţat cu desăvârşire limba germană.

Aici, s-a devotat studiului dramatic, cu o energie nemaipomenită, care a pus pe profesorii ei în uimire, îndată ce a terminat cursul – după ce a apărut, o singură dată, în Deutsches Theater din Berlin (ca „Dama în doliu”, în „Minna von Barhelm”), a fost angajată de Burgtheater-ul din Viena, unde a debutat în 22 noiembrie 1883, în rolul „Hero” din „Des Meeres und der Liebe Wellen” (cunoscut, la noi, sub titlul „Hero şi Leandru”) şi, în 29 noiembrie, ca „Deborah”. Îndată după primele ei roluri, erau toţi de părere că au găsit un talent de prima ordine (allerersten Ranges), ba recenzentul Ludwig Speidel scria, că Burgtheater-ul şi-a găsit „norocul”.

Tânăra artistă, care era numai o începătoare, la adică, se dedică cu o abnegaţie juvenila şi cu un entuziasm cald pentru cariera apucată, lucră mai departe la câştigarea cât mai perfectă a limbii germane, se feri de orice joc şablonatic, avea totdeauna tendinţa să prelucreze ceea ce zăcea întrînsa şi, astfel, îi succese ei, româncei, în urma mişcărilor ei plastice înnăscute, în urma sârguinţei şi a talentului ei mare, să întrupeze de fapt, în scurt timp, figurile cele mai deosebite ale clasicilor germani, în modul cel mai mulţumitor şi şi-a câştigat, astfel, recunoaşterea talentului ei, prin personalitatea plină de temperament şi prin adevăratele sale prestaţiuni, chiar şi din partea cercurilor acelora care au stat, la începutul carierei sale ceva mai străine, la o parte. Astfel, seceră succesele cele mai mari la „Bhertha”, în „Străbuna” (tradusă de L. Dauş ca noi?), ca „Esthera”, ca „Eboli”, în „Don Carlos”, ca „Fecioara de la Orleans”, ca „Gretchen” („Faust”), „Iulia”, „Partenia”, în „Fiul pădurii”, ca „Rhodope”, în „Inelul lui Gyges” etc. Şi deja după o activitate de şase ani, i s-a dat decretul de „actriţă de curte”. Şi totuşi, s-au dezvoltat relaţiile artistice pentru domnişoara Bârsescu atât de nefavorabil, în Hofburgtheater, încât nu s-a putut hotărî să rămână, şi mai departe, acolo.

În seara de 30 noiembrie 1890, şi-a luat rămas bun de la scena imperială, şi anume în acelaşi rol, în care păşise, cu 7 ani mai înainte, înaintea publicului vienez, de la a cărui ţinută, în seara aceea, se vedea lămurit cu câtă durere o lasă să părăsească scena. Artista se angajă Ia teatrul orăşenesc din Hamburg, unde găsi ca teren de activitate întreagă gama eroinelor. Deja, în 1892, avu ocazie să joace, din nou, înaintea vienezilor, ca „Eva”, în „Tragedia omului”,fiind în ansamblul din Hamburg, care dădea reprezentaţii cu prilejul expoziţiei internaţionale de teatru şi muzică. Nu mai târziu, îşi luă rămas bun de la scena din Hamburg şi se făcu membră a teatrului nou înfiinţat, „Raimund-theater” (din Viena), unde a recitat, în persoană, „Repertoriului dramatic”, prologul, în felul ei caracteristic de a recita, la reprezentaţia de inaugurare. Dar repertoriul teatrului acestuia, care cultiva prea mult genul poporal şi nu dădea decât numai puţină ocazie domnişoarei Bârsescu să se manifeste, a silit-o, din nou, să ia toiagul pribegiei în mână şi, de data asta, domnişoara Bârsescu părăsi, din nou, Viena, pentru ca să gasteze pe cele mai de seamă scene ale Europei.

Pentru a treia oară se întoarse, în anul 1898, în oraşul de pe malurile Dunării, ca să-şi înceapă angajamentul cu „Thusnelda”, în „Hermannschlacht” şi ca „Turandot”, în Kaiser-Iubiläunns –Stadttheater, care se zidise de curând. Aceleaşi motive, ca şi în Raimundtheater, au contribuit, şi aici, ca să-şi ia, în curând, rămas bun şi de la institutul acesta dramatic şi, astfel, părăsi, pentru a treia oară, oraşul împărătesc. De atunci, joacă, în decursul iernii, la Teatrul Naţional din Bucureşti, în limba românească şi gastează pe scenele cele mai de seamă ale Germaniei, Rusiei, Austriei, Olandei etc., în limba germană. Domnişoara Bârsescu se numără, la orice caz, între cele mai strălucite artiste dramatice germane (Marele dicţionar biografic al teatrului german din secolul al XIX-lea – Eisenberg, Ludwig, Grosses Biographisches Lexikon der Deutschen Bühne in X/X S, apud Tribuna, Anul XI, nr. 45, 25 februarie / 10 martie 1907, pp. 1, 2).

ANECDOTE ISTORICE No Comments Feb 12

1907: Din România

Răscoalele ţărăneşti au izbucnit în mai multe comune din nordul Moldovei. S-a trimis armata, pentru a opri pe ţărani să facă vreun exces. Ei cer, de altfel, ca marile moşii să nu fie arendate ovreilor, ci sătenilor, care plătesc bucuros 25 lei pentru o falce.

Interpelarea dlui Sturdza. Întocmai ca dl I. Brătianu la Cameră, aşa şi dl D. Sturdza la Senat a interpelat guvernul, în chestia tulburărilor ţărăneşti din nordul Moldovei şi, mai ales, asupra chipului cum s-ar putea arenda ţăranilor pământ şi a-i feri de trustul ovreiesc, despre care dl Stere a scris aşa de documentat în „Viaţa Românească”.

Răscoalele ţărăneşti şi studenţii universitari. Din Iaşi se scrie că, în apropiere de Târgu-Frumos, au fost arestaţi patru studenţi, găsiţi cutreierând satele revoltate. Nu s-a precizat, încă, dacă aceşti studenţi au provocat răscoalele ţărăneşti. Studenţii din Iaşi au ţinut o întrunire şi au votat o moţiune prin care se hotărăşte, în principiu, greva studenţilor, până se va da o soluţiune asupra legii agrare. Această hotărâre a fost comunicată studenţilor bucureşteni, cu rugămintea de a se uni şi ei la grevă. O delegaţie de studenţi se va duce la rectorul Universităţii, spre a-l pune în cunoştinţă de hotărârea luată, să facă astfel ca şi corpul profesoral să se unească la acţiunea studenţilor. Se va alege un comitet general de acţiune, compus din 4 studenţi de la fiecare societate studenţească, care va pleca în satele revoltate, spre a studia cauzele care au hotărât revolta ţăranilor. S-a mai hotărât intervenirea Ia autorităţile respective, pentru eliberarea celor patru studenţi bănuiţi ca instigatori. Apoi s-a decis să se menţină greva, până se va lua în consideraţie proiectul relativ la arendarea moşiilor datorit senatorilor Codrescu şi Economu (Tribuna, Anul XI, nr. 50, sâmbătă 3/16 martie 1907, p. 3).