Vechi cântece și dansuri basarabene

*

Nu există repertorii pierdute, ci doar suficiență și prostie. Dacă îți dorești cu adevărat, poți afla orice din trecutul spiritual al neamului nostru, un trecut care a stârnit și curiozitatea, dar și imaginația occidentalilor. Poți afla, de pildă, și mai toate reperele cântecelor și horelor vechi din Basarabia, deși se crede că s-ar fi pierdut pentru totdeauna. Iar Basarabia a avut o spiritualitate răzeșească bine conturată, alta decât folclorul de amestecătură din celelalte provincii românești.

*

Dacă aș avea cu cine lucra și dacă am avea și condiții minime de lucru, aș putea scoate la iveală, în scurtă vreme, minunatele hore vechi basarabene „Hora mazililor” „Hora de la Orhei”, „Bulgăroaica”, „Hora de la Căinari”, „Hora răzeșească”, „Hora bătrânească”, „Congazul din Bugeacul Basarabiei”, „Popușoiul”, „Hangul”, „Sarampoiul”, ”Sâsâiacul”, „Nistreanca” și așa mai departe.

*

 Horele Basarabiei aveau și aleanuri lirice, fixate în cântece de sine stătătoare, precum „ Bună cale, cocostârc”, „Măi, a dracului morișcă”, „Fata popii”, „Bărbățelul meu”, „Ici, în vale, la izvoare”, „Bună cale, lupule”, „Frunză verde pui de nuc”, „La Nistru, la mărgioară”, „Frunză verde de aclaz”, „Soltană, Soltană”, „Nestre, Nestre”, „Frunzuleană dărmătură”, „Nu te bucura, bogate”, „De la deal de casa noastră”, „Dragul maicii Gerogheș”, „Frunză verde mărgărint”, „Măi puiule, măi”, „Frunză verde de orez” și așa mai departe, precum și baladele „Cosmulici”, „Boghian și Bărăgan” etc.

*

Fără îndoială, aș putea pune bijuteriile acestea în valoare cu „Zicălașii”, dar muzicienii din această trupă inedită nu au strop de timp, patria ospeției consumându-i mai dihai decât balaurul din poveste, care a dat și el curs teribilei invitații „Hai în Bucovina!”.

A existat romanța populară românească?

*

*

Întâlnită, mai ales după 1900, în culegerile noastre de folclor, romanța populară a fost și este considerată o contrafacere. Dar dacă nu este așa, dacă romanța are rădăcini vechi în spiritualitatea noastră? Care spiritualitate? Aceea ignorată și scufundată sub colbul uitării și sub trufia indolentă a unor generații care nu au nevoie nici de trecut, nici de viitor.

*

Când am întâlnit, în manuscrisele lui Voievidca, astfel de producții muzicale, le-am considerat a fi piese culte, învățate la școlile de învățători, de preoți sau de cantori bisericești de la Cernăuți. În parte, probabil că am avut dreptate. Aduse în satele noastre, aceste romanțe au plăcut, au fost adoptate și s-au transformat, prin adopție, în folclor. Un folclor ignorat de specialiști, care, ca și mine, s-au pripit în stereotipii, limitând și îngrădind exprimările muzicale ale acestui neam. Cum să cataloghezi drept folclor niște romanțe precum „Ochi ca noaptea”, „Copilă dragă” sau „Ciobanul” (14), care, deși numit „Doină”, nu este o doină, toate aceste romanțe fiind culese de Alexandru Voievidca de la  Varvara Velehorschi, învățătoare în Berchișești? Ascultați-le și pripiți-vă în concluzii ca și mine și, mai ales, ca și toți specialiștii români în folclor:

*

08

„Ochi ca noaptea”

*

13

„Copilă dragă”

*

14

„Ciobanul”

*

În partiturile cu cântece românești, publicate de străini prin țările lor, se găsesc, totuși, cântece valahe, care amintesc, deși le premerg, de romanțele de mai sus. Cea mai interesantă este melodia „Syrba” (a doua piesă din sârbele moldovenești notate de Dimitrie Cantemir și readusă în contemporaneitate de muzicieni turci și europeni, care au comemorat cu adevărat viața marelui cărturar european, pe care noi nu-l prea merităm:

*

Sarba 2

„Sârbă moldoveneacă”

*

Nu mă grăbesc să trag concluzii, ci doar atenționez retoric: a existat romanța populară românească?

“Ciocârlia”, o horă moldovenească!

*

Savanţii necunoscători ai spiritualităţii române, atât de doldora de doctorate, încât nu mai încape strop de minte, au încetăţenit ideea că hora “Ciocârlia”, transformată în capodoperă de Grigoraş Dinicu, ar însemna o creaţie instrumentală oltenească, pe care moldoveanul Grigoraş Dinicu (tatăl lui, şi el lăutar moldovean, s-a stabilit de nevoie la Bucureşti), ar fi şlefuit-o întru gloria melosului meridional. Numai că monumentala “Ciocârlia” nu figurează în nici o colecţie de cântece şi hore munteneşti, nici în Berdescu, nici în Wachmann, nici în Vulpian (“500 de hore româneşti”), iar celebrii lăutari ai Ţării Româneşti (Moş Puiu, Manovici, Moş Stan, Lupu, Pompieru, Ionica Ochialbi, Moş Şolcan, Georgescu, Toader din Craiova, Frunză de la Craiova, Neculae, Ştefănescu, Grigore Florescu, Barepa, Costache din Călimăneşti, Brătescu, Neculae Grosu, Moş Stoean, Iacobşiţ, Andriaş, Antonaş, Neltotu din Câmpulung-Muscel, Moş Panait din Bârlad etc.) nu o aveau în repertoriu. Prima şi singura apariţie a “Horei Ciocârlia” s-a săvârşit în Colecţia muzicală “Muza Română” din Cernăuţi, exact în anul naşterii lui Grigoraş Dinicu (1889), Calistrat Şotropa reţinând hora ca fiind a bandelor de lăutari care îi aveau staroşti pe foştii ucenici ai lui Nicolai Picu, Grigori Vindereu din Suceava şi Ionică Batalan din Horodnicu de Jos (însurat cu o fată din Voitinel şi, deci, cu căsuţe în Călugăriţa şi în Voitinel).

*

*

Hora “Ciocârlia”, melodie moldovenească din repertoriul legendarilor Vindereu şi Batalan, va răsuna, după 130 de ani de uitare, vineri, 7 iulie 2017, ora 20, în Parcul Cazinoului din Vatra Dornei, acolo unde s-a auzit şi pentru ultima dată, interpretată de cei 12 lăutari ai lui Ionică Batalan, de data asta cântată de “Zicălaşii”. Vor fi multe, multe cântece străbune, pe care nu le-aţi mai auzit, inclusiv un cântec rămas statornic la Suceava, din vremea lui Ştefan cel Mare, încoace, pe care Mihai Eminescu, după cum mărturisea în mai 1883, îl învăţase “din Bucovina”, şi nu din Ardeal, unde călătorise îndelungă vreme, “Cucuruz cu frunza-n sus”, aşa cum îl cânta banda suceveană a lui Grigori Vindereu.

*

VatraDornei3_ref

*

*