Credință sau încredințare?
*
Cele două valori fundamentale ale feudalismului, credința și slujba, s-au substituit, în timp, celor două repere cristice, încredințarea și făptuirea. Sunt numeroase versete, în „Biblie”, în care sunt menționate valorile fundamentale ale Căii lui Iisus Hristos, încredințarea (prin singura rugăciune pe care ne-a încredințat-o, „Tatăl nostru”) și făptuirea („Nu bolborosiți, toată ziua, rugăciuni ca fariseii, ci arătați-vă iubirea prin fapte!” – citat din memorie). Și mai există un diametral al celebrului „Crede și nu cerceta!”, care ne vine tot de la Iisus, cunoașterea prin sine a Tatălui Ceresc (Anu-Yahve), textul biblic cel mai lămuritor fiind Rugăciunea pentru Sine din grădina Ghetsimani.
*
În rugăciunea din Grădina Ghetsimani se regăsesc principiile primordiale ale cunoașterii, formulate de religiile anterioare „Bibliei”, de unde și concluzia primului om modern al omenirii, Sfântul Augustin, care, pe bună dreptate, concluziona că „religia pe care o numim creștinism a existat dintotdeauna”, Iisus, „Soarele Dreptății”, repunând-o în practică curățată de alterările sociale anterioare Lui, dar ulterior maculată de interesele instituțiilor religioase, care au rupt în două, apoi în trei, apoi în patru și, în cele din urmă în puzderii de cărămizi Biserica Lui.
*
Textul acesta nu înseamnă o provocare la polemici, ci un drept al meu, în care încredințarea totală protecției și dragostei bunului Dumnezeu nu se poate face fără dragoste și, mai ales, fără condiționarea, consistența și consecința dragostei, făptuirea. Așa simt dintotdeauna, așa am deslușit și în textele sacre ale primelor religii ale omenirii. Și mai cred și în dreptul meu la a cunoaște, drept consfințit de Iisus Hristos, apoi îmbrâncit în uitare de către promotorii ignoranței de tipul „Crede și nu cerceta!”. În fond, cunoașterea nu te îndepărtează de Dumnezeu, ci te apropie; ca să nu mai apelez la argumentul semanticii originale a cuvântului religie, care desemna relaționarea, intrarea în armonie.
*
Conform cărților sacre anterioare „Bibliei”, cunoscute în amănunt de esenienii care au finalizat revelația numită Ioan Botezătorul (Io Anu înseamnă știutor de Cer), „Spiritul se cunoaşte prin revelaţie. Aceasta duce la libertate. Aceasta duce la putere. Revelaţia este biruinţa asupra morţii” (Kena-Upanishad 2, p. 21), dar „cunoaşterea naturală aduce un rezultat, iar cunoaşterea supranaturală, altul” (Eesha-Upanishad, p. 16), pentru că „Sinele este cunoaştere” (Katha-Upanishad, III, 13, 13).
*
„Un adevăr se cunoaşte prin cunoaştere, şi un altul prin ignoranţă” (Isa Upanishads, 10, 1), iar „cel care este conştient de faptul că atât cunoaşterea, cât şi ignoranţa trebuie să fie urmărite împreună, învinge moartea prin ignoranţă şi obţine nemurirea prin cunoaştere” (Isa Upanishads, 11, 1).
*
Citiți versetele „Rugăciunii pentru Sine din grădina Ghetsimani” și, dacă veți regăsi înveșnicite, prin Iisus, aceste repere ale Căii Cunoașterii, abia atunci vom putea continua discuția.
