Roumanian peasant art
*
Roumanian peasant art, Imprimeria „Luceafărul” Bucureşti, 1940.
*
*
*
Roumanian peasant art, Imprimeria „Luceafărul” Bucureşti, 1940.
*
*
*
Ethel Greening Pantazzi, Roumania in light & shadow, Toronto, 1921.
*
*
Despre poetul Roman Istrati nu voi vorbi niciodată la trecut.
Despre întâmplări din viaţa noastră, da, dar despre el, niciodată. Şi asta pentru că Roman Istrati e mai viu decât toţi viii, iar undeva, pe masa lui de lucru, aşteaptă poemele “Decalogului”, scrise în ultimele luni, carte de poezie care se va lansa în 7 septembrie 2018, în ziua naşterii poetului. Vor cânta Mihaela Popescu şi Cornel Angelescu.
Şi ne vom bucura, iar Roman Istrati va fi, iarăşi, viu, mult mai viu decât oricare dintre noi, şi la sărbătoarea aceea. Cartea este prinsă în programul Centrului Cultural “Bucovina” pe 2018 (admirabil s-a comportat instituţia pe care o slujesc faţă de acest poet înnăscut!) şi va primi, în curând, şi aprobarea Consiliului Judeţean Suceava.
*
Dar, până atunci, ce-ar fi dacă v-aţi împrospăta sufletele cu poemele lui Roman Istrati din vremea liceului? Poeme pline de sevă, poeme viguroase ca fructele ce dau în pârg, cu binecuvântarea Sfântului Soare. Poeme pe care Roman Istati nu le va repudia niciodată, pentru că sunt dimensiuni ale existenţei sale de dincolo de vârste şi de omeneşti aleanuri.
*
Poeme de Roman Istrati. Adică un ceva mai presus de noi, adică o stare de rugăciune la care pleacă auzul şi stelele, dar şi bunul Dumnezeu.
*
*
*
rupt din lanţurile vremii,
Roman, Vodă prin ce-a scris,
a plecat să-adune ramuri
din promisul paradis
să-ncunune fruntea lumii
din înaltul univers
cu poemul cel din urmă
rătăcit, cândva, din mers
*
peste filele nescrise
din adânc şi din departe,
numai sufletu-i rămâne
să respire într-o carte
şi apoi că cate-n alta
dintre cele ce le-a scris
ca să-l regăsim aievea
şi să îl trăim drept vis,
*
însă astăzi totul doare,
totul este nedreptate:
ca-ntr-o punere pe cruce
a plecat Roman Istrati!
*
în zarea-n care ne cuprinde aleanul sfintei sărbători
stă pregătit să ne colinde arcuşul cosmicei viori
şi vor veni ninsori primare ca din castelul de omăt
să ascultăm cu-nfrigurare cum curge timpul îndărăt,
hei, hei, căci nimeni nu-nţelege
în necuprinsul efemer
că legea pe pământ e lege,
e leru-i ler,
*
şi pregătim de zor ospeţe, iar în pocalele cu vin
zăgăzuim din tinereţe prea plinul propriului destin
căci e nevoie de speranţă, de îmbătări cu viitor
şi-aud ninsorile pe clanţă cum se depun ca un zăvor,
hei, hei, căci nimeni nu-nţelege
în necuprinsul efemer
că legea pe pământ e lege,
e leru-i ler,
*
şi-aprindem stele cu migală deasupra sufletelor ninse
cu-ademenirile de gală dintotdeauna necuprinse,
căci aşteptăm încă sosirea risipelor de veşnicie
premeditând că răstignirea va bate cuie-n poezie,
hei, hei, căci nimeni nu-nţelege
în necuprinsul efemer
că legea pe pământ e lege,
e leru-i ler,
*
apoi ne vom întoarce iar în bezna zilelor curente
mutând zadarnicul zadar în filele tot mai absente
din calendarul cu poveşti care-au rămas pe veci nescrise
ca şi poemu-n care eşti atât de troienit de vise,
hei, hei, căci nimeni nu-nţelege
în necuprinsul efemer
că legea pe pământ e lege,
e leru-i ler,
*
cum scris stă în divina carte, cei însetaţi de veşnicii
le vom cunoaşte doar prin moarte şi, fascinaţi de poezii,
să aşteptăm să ne cuprindă arcuşul cosmicei viori
cu cântecul ce ne colindă numai în nopţi de sărbători,
hei, hei, căci nimeni nu-nţelege
în necuprinsul efemer
că legea pe pământ e lege,
e leru-i ler