Poetul Roman Istrati, în liceu | Dragusanul.ro

Poetul Roman Istrati, în liceu

 

Despre poetul Roman Istrati nu voi vorbi niciodată la trecut.

 

Despre întâmplări din viaţa noastră, da, dar despre el, niciodată. Şi asta pentru că Roman Istrati e mai viu decât toţi viii, iar undeva, pe masa lui de lucru, aşteaptă poemele “Decalogului”, scrise în ultimele luni, carte de poezie care se va lansa în 7 septembrie 2018, în ziua naşterii poetului. Vor cânta Mihaela Popescu şi Cornel Angelescu.

 

Şi ne vom bucura, iar Roman Istrati va fi, iarăşi, viu, mult mai viu decât oricare dintre noi, şi la sărbătoarea aceea. Cartea este prinsă în programul Centrului Cultural “Bucovina” pe 2018 (admirabil s-a comportat instituţia pe care o slujesc faţă de acest poet înnăscut!) şi va primi, în curând, şi aprobarea Consiliului Judeţean Suceava.

*

Dar, până atunci, ce-ar fi dacă v-aţi împrospăta sufletele cu poemele lui Roman Istrati din vremea liceului? Poeme pline de sevă, poeme viguroase ca fructele ce dau în pârg, cu binecuvântarea Sfântului Soare. Poeme pe care Roman Istati nu le va repudia niciodată, pentru că sunt dimensiuni ale existenţei sale de dincolo de vârste şi de omeneşti aleanuri.

*

Poeme de Roman Istrati. Adică un ceva mai presus de noi, adică o stare de rugăciune la care pleacă auzul şi stelele, dar şi bunul Dumnezeu.

*

*