Primul uragan atestat în Banat

1773, mai 1, Viena: „În 29 al lunii trecute (29 aprilie 1773 – n. n.), un uragan furios a făcut ravagii în Banatul Timişoarei. Vântul era atât de impresionant încât arunca cirezile de vite şi turmele de oi în mlaştinile învecinate ale Mureşului, mare râu al Ungariei, care izvorăşte din Munţii Carpaţi, în Transilvania, şi se varsă în Tisa, aproape de Segedin.

Ninsoarea a căzut, de asemenea, din abundenţă pe câmpii, iar fermele de animale şi hergheliile au fost înzăpezite în întregime. Ploaia care a urmat a completat dezastrul; ea a făcut ca râurile să se reverse, topind zăpada şi, în acest moment, câmpia seamănă cu o întinsă mare, pe care se văd plutind rămăşiţe din casele distruse, furaje şi mii de animale.

Nu s-a mai pomenit în această ţară un uragan la fel de îngrozitor. Numărul cailor şi al celorlalte animale care au pierit este imens. Se evaluează pierderile la mai mult de un milion de florini – ceea ce înseamnă 2.500.000 livre”.

(Gazette de France, No. 48, du Vendredi 17 Juin 1773).

Aşa vă place Istoria? No Comments Dec 3

Justiţia feminină de ocupaţie în România

Un cititor îmi reproşează că mă “hrănesc” numai în trecut, deşi ceea ce caut eu este nu trecutul, ci condiţia noastră identitară reală, nu cea triumfalistă şi care slugarnic stă în slujba ideologiilor. Eu caut în trecut numai şi numai viitorul, încercând să identific un sclipăt de speranţă. Dar haideţi să ţin cont şi de sugestia acestui cititor şi să arunc o privire în prezent, acolo unde se dă o crâncenă bătălie propagandistică pentru… Justiţie. Care Justiţie? Justiţia făcută de nişte femei ursuze, care nu socializează nici măcar prin lecturi şi care au poporul la cherem şi băncile străine la comandă? Mulţumesc, o astfel de Justiţie eu nu o s-o apăr vreodată.

Şi văd zeci, sute, mii, zeci de mii – funcţie de locaţie – de atleţi ai Justiţiei, care înfruntă sloata, frigul şi forţele de ordine pentru a-şi zbiera partizanatul pentru Justiţie. În vremea asta, milioane de români, cu vieţile distruse de băncile străine şi de femeile, acre cu noi, românii, dar miere cu băncile străine, tac. Stau în case şi tac, iar cruciatul DNA se preface că nu vede că toate băncile se şterg la fund cu legislaţia românească pe care ar trebui să o respecte, folosindu-se de mâinile pururi necurate ale femeilor ursuze şi care nu socializează niciodată, dar ridicate la sacralitatea Justiţiei.

Milioanele de români, cu vieţile distruse, daţi legaţi pe mâinile băncilor străine de către justiţia feminină de ocupaţie în România, nu se adună în stradă, deşi au fost daţi afară din casele pe care le-au furat băncile străine, cu mâna acelor femei ursuze, pentru a căror libertate discreţionară protestează, funcţie de dimensiunea localităţii şi de inconştienţa prostiei, zeci, sute, mii sau chiar zeci de mii de români, care nu s-au aflat niciodată, apărându-şi dreptatea cuvenită, în faţa sacrelor instanţe româneşti ale trădării de Neam şi Ţară.

Milioanele de românii, cu vieţile distruse de băncile străine şi de justiţia feminină de ocupaţie în România, nu se organizează, nu întocmesc memorii, pe care să le adreseze, cu adevărat în numele poporului nostru, şi Preşedintelui lor, şi DNA-ului, şi Ambasadei Americii, şi Uniunii Europene şi cui ar mai trebui să se adreseze populaţia dintr-un colţ de rai aflat sub cea mai inumană ocupaţie. Le lipseşte un lider – o ştiu! – dar asta ne lipseşte nouă, românilor, dintotdeauna şi pentru toţi vecii. Sfârşit!

Jurnalism No Comments Dec 3

„Românii austrieci”, capturaţi la Przemiśl

Patru români din Banat şi din Ardeal, care purtau uniforme ofiţereşti austriece, pentru că aveau de apărat un standard de viaţă şi de civilizaţie cu care neamul lor se obişnuise, privesc îngrijoraţi, de după parapetul unei redute de la Przemiśl, spre liniile încrâncenate ale năvalei ruseşti. Au rămas acolo, încremeniţi în timp, datorită unei fotografii, încă păstrată în arhivele Bibliotecii Naţionale a Franţei „Gallica”, dar fără nume şi cumva împăienjeniţi de un stigmat, cel al alianţei militare înfrânte, au rămas fără nume şi fără de identitate individuală şi naţională. În fruntea lor, iscodind prin lunetă, se află „vice-colonelul Petru Babeu”, urmat îndeaproape de „severul căpitan de honvezi din Lugoj, Silviu Bordan… căpitanul Petru Jucu, unul din cei mai populari şi mai iubiţi ofiţeri ai garnizoanei… directorul de bancă Emil Comşa, a cărui tânără soţie dase, acasă, naştere primului copil”. Fotografia este făcută în 1914, dar la sfârşitul iernii, în 22 februarie 1915 (dacă nu mă înşel), fortăreaţa, copleşită de invazia rusească, s-a predat, iar alte forografii, făcute de reporterul de la gazeta „Le Miroir”, îi înfăţişează pe ofiţerii „români austriceci”, în vreme ce sunt duşi la gară, cu trăsura, onoare de care nu au parte şi sanitarii, adică farmaciştii Muntean şi Erdely, apoi Dr. Popovici, A. F. Lugojan, Ioanovici, Ionescu, Marian, Meza Ciosa; cu profesorii bucovineni Alesandru Maroşan, Tudor Bujor şi Ion Brăteanu nu ştiu ce s-a întâmplat, aşa cum nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu cei zece mii de ostaşi căzuţi în captivitate rusească. Unii dintre ei aveau să formeze, în Rusia, în 1917, ca să scape de Siberia, trupele de voluntari transilvăneni şi bucovineni, care vor lupta în Armata Română, după ce vor depune jurământul de credinţă în faţa Regelui Ferdinand.

Chestiunile de felul acesta se pot lesne afla, dacă am şi dori cu adevărat să le aflăm, dacă nu am confunda Istoria cu identitatea penibilă a unor vremelnici despuitori de ţară şi de neam. Cauţi peste tot, dacă ţi-o cere sufletul, apoi îţi foloseşti mintea pentru a pune în relaţie informaţiile. Ce-i drept, fotografiile zac prin Franţa, iar informaţiile, sub pâcla grea a indolentului patriotism al clipei din tradiţionalul festivism continuu al românilor. Şi, astfel, afli, dacă ai zvâcnetul identitar în fiinţă, că, în sângeroasa înşiruire de bătălii de la Przemiśl, „acolo au fost honvezii (miliţienii) noştri bin Banat, întreaga divizie de la Vârşeţ, batalioanele de la Lugoj, Orşova şi Oraviţa, de la Arad, din Sătmar, miliţienii austrieci din Bucovina, tot români, şi artilerie din Banat, pe lângă artileria din Viena şi Galiţia… Între cei împresuraţi se aflau vice-colonelul Petru Babeu, severul căpitan de honvezi din Lugoj, Silviu Bordan… căpitanul Petru Jucu, unul din cei mai populari şi mai iubiţi ofiţeri ai garnizoanei… directorul de bancă Emil Comşa, a cărui tânără soţie dase, acasă, naştere primului copil… Dr. Cori Papp şi Dr. Bojincă din Ticvani, apoi preotul militar Rista, profesorii Ales. Maroşan, Tudor Bujor şi I. Brăteanu din Bucovina, farmaciştii Muntean şi Erdely, apoi Dr. Popovici, A. F. Lugojan, Ioanovici, Ionescu, Marian, Meza Ciosa… N-avem sat în Banat care să nu-şi fi avut fii în Przemysl” (Gazeta Transilvaniei, Anul LXXVIII, Nr. 59, duminică 15/28 martie 1915).

ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI No Comments Dec 3

în paginile-n care se destramă

Fără titlu, de Radu Bercea

o, cum aş pune capul pentru somn

pe prima stea ce mi-ar ieşi în cale,

cea care-şi cată locul ei de veci

pe urmele păşirilor finale

ca să le şteargă una câte una

până-n întâiul cosmic zori de zi

acolo unde eu trăisem spaima

cuvintelor ce-au prins a mă rosti

în spaţiul vinovat al foii albe

în care-mi amintesc ce-i interzis

şi unde lăncii mai despică rana

să curgă nişte sânge pentru scris,

deşi se arunca mereu cu pietre

şi se-mpleteau cununile de spini

să mă adun în mine, să nu-mi pese

de rătăcirea asta prin străini

şi-acum aş pune capul pentru veghe

sau pentru somn, dar încă-mi este teamă

că steaua îmi va fi mereu vrăjmaşă

în paginile care se destramă

Poezie de ion dragusanul No Comments Dec 3

Luna decembrie domin-o, Tiberiu Cosovan!

În ciuda aparentei lui fragilităţi, Tiberiu Cosovan este un om şi un spirit puternic, o forţă vitală impresionantă şi demnă de tot respectul. La fel, croită din aceeaşi cremene, este şi Doamna lui Tiberiu Cosovan, Rodica. În faţa amândurora mă plec şi ne plecăm toţi prietenii cu sinceră preţuire, iar marţi, 5 decembrie, la ora 14, vom fi acolo, în incinta Muzeului Bucovinei, ca să ne încărcăm energetic de personalitatea umană şi artistică a lui Tiberiu Cosovan. Nu-i ignor şi nu-i ignorăm prietenii din Grupul “Domino”, dar luna decembrie domin-o tu, Tiberiu Cosovan, pentru că, în faţa ta, chiar şi Timpul îşi mai pierde din trufie şi scapă un zâmbet dătător de speranţă ca să ţi-l pui pecete pe inimă, pe artă, pe felul de a gândi care te caracterizează dintotdeauna.

Jurnalism No Comments Dec 2