Dragusanul - Blog - Part 62

„Glumele, vorbe de vânt” ale anului 1809

 

1869, octombrie 21, Gura Satului: Când fierbe mustul

 

 

Precizând că „glume vene de la gluma, care de pe spic o ia vântul” și că „glumele sunt vorbe de vânt”, Gheorghe Constantin Roja reproducea, în 1809 (pp. 48-50), câteva potriviri umoristice, cu tentă anecdotică:

 

 

 

1869, octombrie 5, Gura Satului: Despre ortografia nouă

 

 

„Un om vrea să-și învețe calul să nu mănânce, așa că nu îi dădea ceva și, după trei zile, crăpă calul de foame. Atunci îți bătea palmele și zicea: Vai de mine, amărâtul de mine! Ce rău am pățit: când să învețe să nu mănânce, atunci crăpă!

 

 

Un om cu minte puțină, vrând să vândă casa, luă o piatră și o poartă în mână.

 

 

Un altul, văzând în cale că nine Vindecătorul, se asunse după un perete; vine Doctorul până la el și-i zise: De ce te ascunzi tu? Eu răspunse: Să mă ierți, Doamne, că de mult nu mult nu fui bolnav și îmi este rușine să ies ănaintea Doctorilor!

 

 

Un jucat de minte, care era să călătorească dintr-o cetate într-alta, prinse calul, se sui în căruță și luă desaga pe umeri; când îl întrebă un altul de ce nu lasă desaga în căruță, el zise: Să nu îngreuieze și să nu frângă căruța!

 

 

Un șerb, văzând că rupea un domn o legătură de carte, îl rugă să îi dea trei de acele. De ce le vrei?, zise domnul său, și răspunse șerbul: Când voi fugi din patria mea și îmi va cere mama să-i trimit vreo carte, să știe de sănătatea mea.

 

 

Un școlar, care nu vroia să învețe și nu avea ce să mănânce, vându cărțile și scrise părintelui lui: Bucură-te, părinte, cu mine, că cărțile mă țin!

 

 

Un alt școlar vroi să prindă un șoarec care rodea cartea lui; șezu de altă parte și rumegă carne.

 

 

Un domnicel, despărțindu-se de tatăl său și mergând în bătaie, zice că va să aducă un cap al unui oștean. Atunci  răspunse părintele: De ți-a da Dumnezeu să vii și fără, numai să te văd sănătos!

 

1869, octombrie 5, Gura Satului: Despre ortografia nouă


1809: „Vorbe iscusite”, de Gheorghe Constantin Roja

 

1869, noiembrie 30, Gura Satului: Când au plecat la Suez

 

 

 

Anecdotele, publicate în românește, cu litere latine (pp. 44-47), aveau menirea, în 1809, de a stârni interesul cărturarilor și tinerilor studioși români față de un alfabet care să individualizeze și să înnobileze (vestita „polire” latinească, la care făcea dese recursuri, dar fără „semntica” poleirii) limba română. Cum anedoctele acelea, îndeobște cunoscute pe atunci, făceau parte din spiritul vremii, e musai să le reproduc în transcriere fonetică:

 

 

1869, noiembrie 30, Gura Satului: Şi când s-au întors de acolo

 

 

„Când Leonida, imperatorul Lacedemonilor, scrie lui Xerxes să îi trimită armatele, el îi răspunse: Vino și le ia!

 

 

Auzind Alexandru că imperatorul Dariu multă și numeroasă oaste contra lui aduce, atuncea zise: Un lup nu se teme de multe oi.

 

 

Auzind Pedaretu că mare este numărul oștenilor, răspunse: Cât mai mulți va să vătămăm, cu atât mai mare mărire va să avem.

 

 

Când întrebară unii, odată, pe Hilon ce face Dumnezeu, el răspunse așa: I se umilesc unii, iar pe alții îi apleacă.

 

 

Fu întrebat Plato ce diferență este între învățat și neînvățat, iar el zise: Aceea care este între vindecător și între beteag.

 

 

„Aristippu, zise Dionisi, de ce ai fugit de la Socrati și ai venit în Sicilia?”, răspunse Aristippu: Eu am venit să dau ceea ce am și să iau aceea ce nu am.

 

 

Bătu, odată, înțeleptul Zenon pe șerbul lui, care fura, iar acesta plângea și zicea: Iartă-mă, Doamne, că eu nu vroiam, dar îmi era scris să fur! Atunci răspunse Zenon: Dacă îți era scris să furi, îți era scris și să te bat!

 

 

Fu întrebat imperatorul Agesilaus de unul: Ce e mai mare, virtutea sau dreptatea? Răspunse el: Dacă eram toți drepți, nu ar trebui să fim virtuoși.

 

 

Își bătea joc un om de Esop, că era urât. Atunci zise Esop: Nu face mintea mea cât face omul!

 

 

Întrebă un aristotelian cine este oaspetele, zise: Un suflet în două trupuri.

 

 

Se duse, într-o zi, Diogene în cetatea Mind, care era mică și avea trei porți mari; atunci el își face jocul cu oamenii de acolo; ieșind din cetate, afară, zise cu voce mare: Bărbați Mindi, închideți porțile, să nu vă fugă cetatea!

 

 

Auzind Leonida ce ziceau oamenii, că mâine nu va să poată Lacedemonii să vadă soarele, de multele săgeți ale Persianilor, atunci zise el: Lasă să fie, că va să ne batem în umbră!

 

 

Ieși, într-o zi, Socrate între oameni și, ducându-se în calea lui, vine un june vântos și-l calcă; Socrate fapta acestui tânăr o luă cu binele. Se mirară oamenii toți de ce era acum. Atunci Socrate răspunse: Nu vă mirați, fraților, că nu se cuvine să bat eu asinul acela care mă calcă!”.

 

1869, noiembrie 14, Gura Satului: Părinţii ultramontani


1809: „Sentențiile” lui Gheorghe Constantin Roja

 

 

 

Medicul Spitalului Universitar din Pesta, Românul Gheorghe Constantin Roja, își începea, în 1809, exemplificarea înzestrării limbii române cu litere latine cu niște proverbe sau aforisme („Sentenții”, cum le numea el – pp. 39-44), pe care le voi reproduce în româna contemporană, folosind ca exemplu al scrierii orginale doar primul proverb din 1809, îndesat cu latinisme explicate la subsol. Roja punea, astfel, bazele etimologismului, cu toate exagerările și platitudinile lui, care avea să dureze, în provinciile românești, aproape un veac, în ciuda faptului că fonetismul era promovat și argumentat de mari literați români, precum Vasile Alecsandri sau Ion Heliade Rădulescu, pe care Alecsandri îl vizitase la București, pentru a stabili o strategie comună.

 

Așadar, iată un singur exemplu de „Sentenție”, celelalte proverbe, atestate în 1809, urmând să fie reproduse fonetic:

 

 

„Aquea[1], qui[2] nu vrei să-ți[3] facă altul ție[4], niqui[5] tu nu fac al lui[6]”.

 

 

 

Proverbele românești, notate de Gheorghe Constantin Roja până în 1808, pentru a fi publicate în 1809 (cartea în limba germană, publicată în 1808, se referea la patronime latinești), sunt următoarele:

 

 

Aceea ce nu vrei să-ți facă altul ție nici tu nu-i face lui.

Care doarme mult nu va să aibă straie pentru coperire.

Cui place multă grăire nu scapă de păcate.

Care își face casă înaltă curând va să o vadă apusă.

Până unde nu ajungi, nu întinde mâna, și unde nu poți, nu călca.

Aceea ce nu pricepi nici nu o lăuda, nici nu o defăima.

Nu crede tuturor oamenilor care te laudă, că de multe ori alte gândesc, altele zic.

Acel lucru pe care poți să-l faci astăzi nu-l lăsa pe mâine.

Apetitul rău e lingoare a sufletului.

Mai bine să mori, decât să ai viață cu rușine.

Să nu-ți fie rușine, învață acele pe care nu le știi.

Cine merge pe calea dreaptă, acela nu poată să piardă.

Nu te amesteca cu acei care nu au nimic de pierdut.

Cine nu vrea să se împiedice nu trebuie să umble în întuneric.

Deschide ochii când este timpul!

Nu vorbi mai înainte de a cugeta!

Nu vorbi multe cu oamenii aceia care sunt mai mari decât tine.

Cu lucru se capătă sănătatea trupului.

Nu zi nici un rău despre morți și despre aceia care nu sunt aici.

Puiul se cunoaște după pene, iar omul după vorbe.

Nu răscumpăra răul cu rău.

Dreptatea ține mult, minciuna trece curând.

 

 

 

[1] aquea vene de la italieneasca vorbă que lla

[2] qui vene de la latineasca vorbă qui

[3] ți este scurtatu de la latinescu tibi

[4] ție iară vene de la tibi

[5] niqui este latinescul neque

[6] lui vene din limba italiană


1809, G. C. Roja: „Împresuraţi cu întunericul neştiinţei”

 

Familia, 15 august 1865

 

Abia peste o jumătate de secol, datorită lui Gheorghe Bariţ, alfabetul limbii noastre avea să fie luat anevoios în considerare. Despre cel care întocmise acest alfabet, academicianul şi medicul de la Spitalul Universitar din Pesta, Românul (lui i se cuvine „R”) Gheorghe Constantin Roja, nu se mai ştia nimic, iar astăzi nici măcar atât.

 

Cartea lui Roja, „Măiestria ghiovăsirii[1] româneşti cu litere latineşti; care sunt literele românilor ceale vechi, spre polirea[2] a toată Ghinta Românească ceii dincoace şi ceii dincolo de Dunăre”, publicată în 1809, se găseşte în minunata Bibliotecă a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, inclusiv în cea virtuală.

 

Va fi mult de lucru în vestirea şi promovarea acestei cărţi mai mult decât surprinzătoare, aşa că nu mă voi grăbi cu comentariile, lăsându-vă în compania pledoariei pe nedrept uitatului Gheorghe Constantin Roja:

 

 

„Multe şi dezbinate ginte se schimbară, părăsind unele ale sale cuvinte şi luând altele de ale altor naţiuni vorbe: însă şi acea stă aşa urzite dialecte se află în dezbinate ţări şi cetăţi, pentru dezvoltarea împreună a vieţuitoarelor naţionale strămutate. Aşa de vom socoti întâia limbă cea nemţească, dintru aceasta au izvorât Bavarica, Sverica şi altele; ci şi Bavarii altminteri vorbesc întru cetate, altminteri aiurea. Limba Italienilor, după plasa oraşelor, în dezvrătite dialecte se împarte; aceeaşi soartă e şi a limbii noastre cei Româneşti, care străinii o numesc Valahică; aceasta peste tot grăind, precum în investigaţiile mele cele cu vechi morumânturi întărite la anul 1808[3] am arătat, în două dialecte, adică în cel de dincoace de Dunăre şi în cel de dincolo de Dunăre se împarte, aceasta cu greceşti, ceasta cu slavoneşti cuvinte, pentru petrecere cu aceste Ginte e amestecată; ci şi aceste îmbe dialecte, parte pentru dezvrătirea unor cuvinte, parte pentru dezvrătirea viersuirii, ale sale iarăşi dezbinate dialecte au, precum e dialectul Roscopolitan, Gracobian, Gremostian, Gopistan, Meţovitian sau Epigotin, Moldovean, Ardelean, Bănăţean, cel din Ungaria, pe lângă Criş şi altele; ci acela e lucru de mirare în limba aceasta, căci care cuvânt îl are stricat un dialect, celălalt dialect îl ţine firesc întru atâta, cât de s-ar culege din fieştecare dialect cuvintele cele fireşti, s-ar preface o limbă Românească tocmai curată.

 

Iată în cuvântul urcior, care acum se zice Stamia, acum urceor, acum olu, acum Karciagu, întregi sunt Românii Ardeleni, şi Crişanii, care zic urceor sau olu, de la urceolus  şi ol. În cuvântul iubire, care acum se zice dragoste, acum plăcere, acum iubire, întregi Roscopolitanii zicând brire, de la bolo, precum şi cei de dincoace de Dunăre, care iubire, de la lubet, libet, şi plăcere, de la placet, aşa mai încolo, în cuvântul tină, care unii o cheamă muzgă, alţii imală, alţii tină, cei de dincoace de Dunăre ţinură firea, zicând: de la cuvântul dătinesc cenum,au de la cvino, şi aşa multe. Aceeaşi schimbare o are şi limba grecească; aşa Grecii popuranii cei de acum ai Kastoriei, măhramă o cheamă pinzani, alteori maidili, aceiaşi Kastorioni şi-au uitat fata a o zice Kori, ci ciupa, alţii o cheamă Koriţi, nu ajung să aducă cuvintele Ahni şi altele turceşti, nici nu ajung să aducă puţine cuvinte din dialectul Hiotilor, care cu adevărat nici umbra limbii greceşti nu au, însă care Gintă a avut modru şi linişte, s-au nevoit limba sa a o deplini, iar limba va fi deplinită atunci dacă toate cuvintele ei împreună vor stat a dobândi pusul scop, carele e împărtăşit cugetelor, şi afară de aceasta de va avea întregimea cuvintelor, mulţime şi frumuseţe, şi ale sale litere, atunci e şi limba polită sau iscusită. Din cele zise se vede că limba noastră cea Românească nu e aşa deplinită, cât să ne putem înţelege toţi în toate cuvintele, pentru că are multe dintru însoţire cu multe Ginte iscusite şi acelea dezvrătite, nici e polită, pentru că ce nu e deplinit nu poate fi polit. Înainte de toate, dar, lipseşte să lepădăm din limba noastră toate cuvintele cele străine şi să punem în locul lor altele nevătămate Româneşti, care sunt prin dezbinatele aceiaşi Gintă Românească dialecte semănate; aceasta o pot face capete Româneşti, care ştiu dialectele limbii Româneşti, precum şi limba latinească, şi cea Italienească, cercând Etimologia, adică izvorul fieştecărui cuvânt, şi un Lexicon curat românesc făcând. Lipseşte mai încolo a se întocmi bine cele opt părţi ale vorbii, care se împlineşte cu ajutorul Gramaticii, a Poeziei şi a Retoricii.

 

 

 

 

Ci îmi aruncă oarecare aceasta: aşa limba noastră cea Românească la mare schimbare se va supune şi aşa mai cu greu se vor înţelege Românii între sine. La acestea răspund eu aşa: fieştecare dintre noi se cuvine să aibă părtinire către toată Ginta; că numai fiarele cele necuvântătoare sunt născute a-şi căuta singure binele său; iar pe om spre aceasta l-au întocmit natura (firea) ca mai mult să caute binele societăţii decât al său, cât nu numai osteneală, ci şi averea sa toată, de ar lipsi, e dator a o vărsa pentru binele societăţii, de unde acel Român, care mai vârtos se cruţă pe sine şi averea sa, decât să caute procopseala a toată Ginta Românească, nu numai şi-a uitat din ce Strămoşi măriţi îşi trage viţa sa; ci şi mai asemene e fiarelor celor sălbatice decât omului cuvântător, şi pe unul ca acela, de îl va judeca oricine a fi bastard, nu Român adevărat, nici pare că nu mult se va abate de la adevăr. Apoi lipseşte să părtinim fiilor noştri, cărora mai vârtos creştere bună şi polirea minţii fără de avuţii, decât avuţii fără de creştere bună şi fără de polirea minţii să le aşezăm.

 

Părinţii mulţi pentru că despre o parte sunt împresuraţi cu întunericul neştiinţei, despre alta se nevoiesc întru agonisirea celor ce sunt de lipsă spre traiul vieţii, nu se pot cuprinde a creşte bine fiii săi şi a iscusi inima lor, deci aceasta lipseşte să le împlinească învăţătorii, care strecură în inimile tinerilor vrerea spre învăţătură, îi învaţă bunătatea faptelor şi a cunoaşte pe Dumnezeu.

 

Acum ce poate fi mai frumos la Români şi mai uşor decât învăţătorii să înveţe pe născuţii noştri dialectul nostru curat şi, cu ajutorul aceluia, ştiinţele? Aceşti şcolari se vor deprinde încet a-şi împărtăşi cugetele sale în limba curată Românească, şi apoi pe fii aşa îi vor învăţa a grăi. Asemene, aceştia pe născuţii lor, şi aşa mai încolo. Nici nu împiedică că această limbă limpezită nu va ajunge curând a trăi toţi cu dânsa, ba întru acest chip vom fi întocmai cu alte Naţiuni, pentru că vom avea o limbă de toate zilele şi alta curată, care se va învăţa din cărţi. Şi cu ajutorul acesteia nu numai toţi Românii, fraţii noştri, între care multe şi dezvrătite dialecte sunt, precum mai sus am arătat, ci şi alte Ginte se vor înţelege cu noi în limba noastră. Zisei că, cu ajutorul Lexiconului, a Gramaticii şi ale altor cărţi ce sunt de lipsă se va poli limba noastră cea Românească, însă aceasta, fără de ale sale litere, tocmai nu se face, dirept aceasta fiind, eu, purtat cu mare vrere spre răzbunarea limbii noastre, şi fiindcă de iscusirea limbii Româneşti asemenea cele Româneşti litere, iar nu cele greceşti, nici cele chirilice, cu care trăiesc Sârbii, se ţin: dau la lumină cărticica aceasta, care cuprinde literele vechilor Romani, adică a strămoşilor noştri, cu care încaltea cărţile cele politiceşti să se scrie. Iar cum că noi puteam şi lipseşte să scriem tocmai cu litere latineşti arată cele următoare:

 

a). Atât din limba noastră, precum şi din mărturisirea istoricilor, pe care în investigaţiile mele, cele din anul 1808, am adus, e luminat cum că noi suntem sin sângele Romanilor celor de demult, aşadar mai aproape litere pentru traiul nostru altele nu pot fi decât cele latineşti.

 

b). Românii cei din Moldova, fraţii noştri, mai de mult, după adeverirea strălucitului Bişting, până la anul 1439, ţară cu litere latineşti, care este a crede de toţi Românii cei de dincoace de Dunăre. Italienii, Spaniolii, Frâncii, care şi ei îşi trag viţa de la Romani, nu au alte litere, fără latineşti. Astăzi mai toate naţiunile învăţate cu literele cele latineşti trăiesc în Europa. Au nu e ruşine noi, care vorbim limba cea latinească stricată, să ne scriem cugetele noastre cu litere străine? Aceasta e prea adevărat, cum că noi aşa suntem cu latinii, precum popuranii Greciei de astăzi sunt cu Elinii, dacă dară aceştia nu cu altele, fără cu cele elineşti litere trăiesc, ce ne împiedică pe noi ca să nu trăim cu literele cele latineşti?

 

 

 

 

Până când, dară, vom amâna a ne deştepta din langurosul stat al neputinţei, care din asuprirea străinilor întru noi născută, acum înşine noi, cu îndărătnicia inimii noastre, o creştem şi o întărim? Iar de voim a iscusi limba noastră, precum întru adevăr ni se şade nouă, se cade să avem organele cele de lipsă, adică literele noastre, pentru că scopul fără de mijlociri nu se poate căpăta, literele cele străine sunt străine mijlocirii, şi apriat vedem că, cu străinele litere limba noastră tocmai nu s-a iscusit. Iar când vă aduc literele latineşti, să nu gândiţi că doar eu vreau să leapăd literele chirilice. Nu, ci cele chirilice să se ţină în cărţile bisericeşti, iar cele latineşti (care sunt ale noastre) le aduc ca prea folositoare organe spre curăţirea limbii noastre şi spre scrierea cărţilor celor politiceşti. Deci pruncii noştri să înveţe a scrie cugetele sale şi cu litere latineşti, şi cu litere chirilice. Ci iată, strigă unii, întuneric! Întuneric pentru prunci! Greutate mare pentru  polire cu două plase de litere!

 

Ci eu zic aşa: În şcoală noastră cea Românească învaţă pruncii noştri, în zece luni, a ghiovăsi cu litere chirilice, nemţeşti şi ungureşti, fără greutate. Fetiţele învaţă astăzi, acasă, a citi şi a pricepe cărţi greceşti, nemţeşti şi frânceşti. Ci să las aceasta. Căutaţi la Ruşi, Ginta mare, vestită şi prea cunoscută. Aceste două plase de litere învaţă în şcoală, chirilicele şi, apoi, altele, pentru cărţi politiceşti, şi tot nu s-au întunecat. Să dea Dumnezeu să aibă Naţia noastră polirea lor!

 

Puneţi, dară, înaintea voastră pilda lor Română! Şi atunci veţi vedea că contra acelora care strigă: Întuneric! Întuneric cu două de litere! E nebunie. Luaţi, dar, Români, mijloacele atât pentru deplinirea voastră, precum şi poliţă celor ce vor fi după noi. Dacă mulţi de-ai noştri cu laudă putură întru alte limbi pricopsi, cu cât va fi mai uşor a se nevoi pentru polirea limbii noastre, cu cât va fi mai uşor polirea acum aşa limbă, sau acum încă costând noi a învăţa într-însa pe alţii sau în cărţi a vă lăsa.

 

Întru această cărticică a mea nu voi alta acum odată a învăţa, fără a ghiovăsi (a citi) cu litere latineşti. Deci pun numărul literelor, sonul sau viersul lor, şi dezarătate viersului a unor litere desemnarea dialectului Gintei Româneşti. Afară de asta, ca să dau paradigmă de forma cea Românească cu latineşti litere scrisă, cele ce urmează, după răschirarea sonurilor literelor, pentru deprinderea ghiobăsirii, l-am întocmit.

 

Judecaţi dirept, judecaţi şi oricare; însă aceia care ştiţi toate dialectele limbii Româneşti şi aveţi cunoscută şi limba latinească, cu cea italienească, iar oricare sunt neştiutori de acestea, să nu judece, pentru că, ca neştiuţi, vor mesteca cele rotunde ce cele pătrate, şi aşa veţi întărâta spre stânga. Luaţi, dar, Românii, această cărticică; cât pentru polirea limbii Româneşti ca organ o am scris, aşa unde am smintit, iertaţi, şi unde am smintit, spuneţi-mi, sau scrieţi-mi, rugu-vă, că voi mulţămi foarte”[4].

 

 

[1] Citirea – cum precizează în text Roja

[2] Lustruirea, în latină, dar sensul, în pledoaria lui Roja este cel de „a (re)da strălucire”

[3] În 1808, publicase, la Pesta, Untersuchungen über die Romanier oder sogennanten Wlachen, welche jenseits der Donau wohnen : auf alte Urkunden gegründet : Exetaseis peri ton Rhomaion e ton onomazomenon Blakhon osoi katoikousin antiperan tou Dounabeos, semnând Georg Constantin Rosa

[4] Roja, Gheorghe Constantin, Măiestria ghiovăsirii româneşti cu litere latineşti; care sunt literele românilor ceale vechi, spre polirea a toată Ghinta Românească ceii dincoace şi ceii dincolo de Dunăre / Lucrată de Gheorghe Constantin Roja / Cetăţanul academicesc, şi Candidatul Clinicesc Doftor în Spitalul Universităţii Ungureşti din Peşta /  În Buda / La Crăiasca Tipografie a Universităţii Ungureşti, anul 1809 / text român-grec, pp. 6-22

 

 


Ținutul Bacăului: Ocolul Trotuşului (final)

 

 

 

 

Satele Heltul, Corbul, Pătrășcanii și Bene, Râpile, Gropile, Cornitul, Săcălușeștii

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Heltul

 

 

 15 iunie 1774

Ocolul Trotuşului

 

 

 

Heltul

 

Moşia mănăstirii Cașin și Bogdana

 

 

 

 

Toată suma caselor: 50. Scădere rufeturi, însă 1: 1 femeie săracă. Rămân birnici 49.

 

 

Birnici:

 

 

Ion, mocan

Ion zet (al) Păsculesii

Alde, mocan

Sima, volintir

Marin, mocan

Dobre

Năstasă Arnăut

Lupul

Mihăilă, mocan

Toader

Ioniță Căute

Tudor

Pavăl Catana

Badiu, crâșmar

Radul, mocan

Dumitru Perța

Mihăilă, mocan

Toader

Toader

Dumitrașcu Știr

Năstasă Șchiopu

Tudor Arnăut

Mihaiu, ungurian

Dumitrașcu socrul Crecului

Ion Borne

Niagul

Coman Cazacul

Gavril Gânscă

Marin, mocan

Radul, mocan

Lupul, mocan

Șerban, mocan

Lupul, mocan

Stan, mocan

Gheorghi, mocan

Bucur a Gheorghițoaei

Panu, mocan

Neculai sin (fiu) Stan

Niagul, cărăușu

Ion Țârnescul

Mihaiu Bâlcan

Niacșul

Radul, muntean

Radul Bălian

Dumitrașcu, mocan

Manoli

Petre

Toma

Gheorghi

 

 

Femei sărace:

 

 

Ioana, femeie săracă

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 353

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Corbul

 

 

 15 iunie 1774

Ocolul Trotuşului

 

 

 

Corbul

 

Moşia mănăstirii Cașinului

 

 

 

 

Toată suma caselor: 49. Scădere rufeturi, însă 46: 5 femei sărace, 1 țigan, 40 scutelnici ai dumisale banului Neculai Roset.

 

 

Birnici:

 

 

Vasile Orban

Ion Gherghinte

Costantin Băndacu

Stoian, ungurian

Costandin Pâșul

Apostu, vieru

Ion Sărăcuță

Ioniță, muntean

Ionașcu

Dumitrașcu Mânzat

Ion Dunav

Sandul Vacăniagră

Ion fiul lui Iordache

Chiriacu, prisăcar

Ion Bândac

Ion, bejenar

One, bejenar

Ion, bejenar

Toma, bejenar

Ion, bejenar

Toma

Iorga

Mihăilă

Simion

Tudor

Stoica, muntean

Radul, mocan

Tudorachi

Ion Bâra

Stanciul Țopa

Ion Țucul

Irimie Coțofană

Gligoraș Floca

Ion, rotar

Apostul Borce

Toader Borce

Petre Șchiopul

Vasile

Ion

Neculaiu

Ion

Ion, mocan

Costandin fiul lui

 

 

Femei sărace:

 

 

Varvara

Vasilca

Marie

Sanda

Catrina

 

 

Rufeturi:

 

 

Vasile, țigan

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 353, 354

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Pătrășcanii și Bene

 

 

 15 iunie 1774

Ocolul Trotuşului

 

 

 

Pătrășcanii și Bene

 

Moşia dumisale bănesii Saftei Ruset

 

 

 

 

Toată suma caselor: 50. Scădere rufeturi, însă 50: 4 popi, 3 diaconi, 2 ruptași, 3 țigani, 3 femei sărace, 35 scutelnici ai dumisale bănesii Saftei Ruset, din 40 ce-i are.

 

 

Birnici:

 

 

Neculaiu Călian

Costandin

Ursul Bărbării

Sandul Ciurbachi

Ștefan Sqandul

Ionașcu

Ion Samoilă

Spiridon, bejenar

Antohi, bejenar

Iacob Soare

Vasile Rău

Gheorghi Rău

Panaiti

Ion Coni

Sandul Pavăl

Vasile Cuciucu

Constandin, prisăcar

Luca Cucul

Vasile, croitor

Costandin, dascăl

Vasile, argat

Negoiță, crâșmar

Ștefan Vlad, bejenar

Necula, sârbul

Stoica, bejenar

Vasile Puțăcan

Neculai Calin

Ursul Bazarca

Vasile Bazarca

Costantin, olar

Ioniță Dronța

Sandul Stavăr

Dumitrașcu Stanciul

Dumitrașcu

 

 

Femei sărace:

 

 

Brudușa

Iliana

Bodina

 

 

Rufeturi:

 

 

Lupul, protopop

Popa Dumitrașcu

Popa Niagul

Popa Miron

Dumitrașcu, diacon

Toader, diacon

Lepădatu, diacon

Ștefan Ghene, ruptaș

Ilie Pârța, ruptaș

Ion Chiru, țigan

Gheorghi, țigan

Ioniță Chiru, țigan

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 354

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Râpile

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Trotuşului

 

 

 

Râpile

 

Moşie răzășască

 

 

 

 

Toată suma caselor: 42. Scădere rufeturi, însă 12: 3 popi, 4 diaconi, 5 femei sărace. Rămân birnici 30.

 

 

Birnici:

 

 

Ion Crucian

Ion Iladi

Ion Băltaga

Ion Țarină

Costandin Sfârlugă

Gheorghi Băltaga

Neculaiu Verdeș

Anton Pahonce

Mihăilă Pașcu

Gheorghi Butucilă

Dănăilă Butucilă

Vasile Drăgoiu

Floare

Constandin, cioclu

Timofteiu Pașcu

Toma Donava

Tomiță, strugar

Dumitrașcu Hârhoe

Enachi Hârhoe

Vasile Pahonce

Vasile Plete

Antohi Pahonce

Mihălachi Butucel

Ioniță Pahonce

Ștefan Pahonce

Gligori, volintir

Savin Plete

Ion Hârjoe

Neculaiu Dohie

 

 

Femei sărace:

 

 

Catrina

Iovana

Varvara

Anghelușa

Aritona

 

 

Rufeturi:

 

 

Popa Istrate

Popa Ioniță

Popa Andreiu

Diaconul Grigore

Diaconul Iordache

Diaconul Gheorghi

Diaconul Năstasă

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 354

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Gropile

 

 

 15 iunie 1774

Ocolul Trotuşului

 

 

 

Gropile

 

Moşie răzășască

 

 

 

 

Toată suma caselor: 13. Rămân birnici 13.

 

 

Birnici:

 

 

Pricopie Uscatul

Gheorghi Dabija

Neculaiu Călin

Ștefan Mane

Costin Ochiul

Marcul

Mihăilă Coasă

Antohi Mane

Lupul Tiron

Ursul Călin

Vasile sin (fiu) lui Călin

Timofti fiul lui Călin

Pavăl Coasă

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 355

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Cornitul

 

 

 15 iunie 1774

Ocolul Trotuşului

 

 

 

Cornitul

 

Sat răzășesc

 

 

 

 

Toată suma caselor: 10. Scădere rufeturi, însă 3: 3 panțiri. Rămân birnici 7.

 

 

Birnici:

 

 

Apostul

Ion sin (fiu) lui Vasile

Ion, muntean

Mafteiu Boțu

Gligori fiul lui Mafteiu

Gheorghi, tij (la fel)

Pricopii Vandra

 

 

Rufeturi:

 

 

Neculai Vandra, panțir

Vasile Bojoga, panțir

Vasile a Oanei, panțir

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 355

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Săcălușeștii

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Trotuşului

 

 

 

Săcălușeștii

 

Moşia dumisale clucerului Scarlat Crupenschii

 

 

Toată suma caselor: 33. Scădere rufeturi, însă 4: 1 popă, 3 femei sărace. Rămân birnici 29.

 

 

Birnici:

 

 

One Pitic

Marin, ungurian

Dumitru, ungur

Șerban a Begului

Mihaiu Șandru

Toader Rogoz

Ion Simion

One Berza

Ion, ungurul

Ivan, ungurul

Stan Mămzescul

Gheorghi, sasul

Ursul

Ion Urechi

Grigori, ungur

Grigori Urechi

Grigori, ungur

Toader, muntean

Chiriac

Ion

Ion Coman

Ilie Macsin

Vasile

Toader sin (fiu) Neculaiu, muntean

Toderașcu, bejenar

Vlad, mocan

Sandul, rotar

Lupul Hangul

Iacob Hâgan

 

 

Femei sărace:

 

 

Marie

Paraschiva

Ioana

 

 

Preoți:

 

Popa Ștefan

 

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 355, 356

 

 


Pagina 62 din 1,474« Prima...102030...6061626364...708090...Ultima »