Fişe pentru povestea neamului Hâncu (IV)

Bătălia de la Hotin, din noiembrie 1672

„1673, Iunie 17. Ştefan Petru Voevod porunceşte lui Mihalcea Hâncul să plă­tească lui Todosie nepotul lui Ciurar ce au fost hotnog 90 de lei ce a dat lui llie Sturza paharnicul cel mare pentru un cal. (Original).

Noi Ştefan Pătăr Voevoda… Scriem la Mihalcea Hâncul ce-au fost sărdar, dămu-ţ ştire că ne-au făcut jalobă la Domniia Mea Todosie nepotul lui Ciurar ce-au fost hotnog pre tine zicându c-au fost luatu el un cal de la boiarenul nostru Ilie Sturzea păharnicul cel mare şi au trecutu-l în ceia parte, iar tu l-ai luat acel cal de l-ai dat la ze…cme şi acmu el au plătit acel cal de-au dat boiarenului nostru ce mai sus scrie noaăzăci de lei precum ne-au arătat şi scrisoare de la Bejan armanul precum au plătit şi tu ai luat calul. Pentr-acesta lucru deacă vii vedea cartea Domnii Meali, iar tu numai să-i dai acei noaă zaci de lei de vreami [ce-ai] luat calul să nu mai vii jalobă la Domniia Mea ca apoi voi trimiti un aprod şi vei da banii şi-i da şi ciobote. Aceasta scriem.

U Hotin lt. 7181, iun, 17. & (P. D.).

Academia Română. P. CXXXIX, documentul 119. Pecetie cu tuş. Cf. Creşterea Colecţiilor Nr. XX 1912 Ianuarie-Septemvrie”[1].

„1694, Iulie 24. Pavel sin Andreiu din Boldureşti vinde lui Coslandin Hâncul moşia ce a avut în sat la Căzăneşti cu preţ de 14 lei. (Original).

Adică eu Pavăl sin Andriiu ot Boldureşti scriu şi mărturisăsc cu acest zapis al miu cum de nimine silit, nici asuprit ce de bun[ă] voi a me am vândut o moşii. Am avut eu o moşii la sat la Căzeneşti pe lângă a lui Dragomir şi am vândut-o cu pomeţi dumisali Costandin Hâncul să fii moşii dumisali şi cuconilor dumisali şi nepoţilor dumisali în veci şi me-[a]u dat bani gata 14 lei buni dinainte a mulţi oameni buni anumi Vrânceani şi Stroe şi Pinteleiu Drojdie şi Apostol şi Garafon şi mulţi oameni buni, iar di oamenii mei şi din sămânţa noastră cini să va amesteca să fii treclet şi proclet şi aforisit şi blăstămat de Domnul Dumnzeu şi de maica Precista şi de 300 şi 18 oteţi, iar noi aceşti omeni buni ce ne-[a]m întânplat în tocmal şi am văzut plata deplin şi ne-[a]m pus şi degitili ca să s[ă] ştii.

Pis Pangratie dascalul

Vrânceni / Stroe / Pintileiu / Apostol / Grafon // let 7202, iul. 21

Documentul, în colecţia mea.

În 1679, August 15, un Constantin Hâncul căpitanul se afla împreună cu Constantin Jora serdarul, cu Miron [Haşdeu] căpitanul şi cu alţi boieri mol­doveni la Şangheri Sultan pe Nipru (L. T. Boga, op. cit., XVI. p. 16)”[2].

„1698, Ianuarie 25. Diata lui Mihalcea Hâncul în care se arată împrejurările în care a fost rob la Turci şi cum a fost răscumpărat de fiul său Dumitraşcu (Copie).

Adecă eu Mihalcea Hâncu făcut-am dieata me la eşitul su­fletului meu denaintea dumisale lui Vasile Costrului şi denaintea dumisale lui Trunchi şi denaintea nepotului meu lui Ştefan Tăbârţă şi denaintea lui Vasile Luca şi alţi oameni buni şi bătrâni precum, văzând eu apropiiarea sufletului meu despre moarte, am făcut această dieată la mâna ficiorului meu lui Dumitraşcu ca să nu aibă despre nimine nici o nevoi, ori despre ţigani, ori despre moşii, căci despre moartea giupânesălor mele, dacă au murit, eu cu dânsul am trăit 43 ani până acum, iar moşii sau ţigani măcar că le-am neguţat eu, dar tot cu banii lui le-am cumpărat. Iară moşii sau ţigani şi am dat fetelor mele, fetele să s[ă] ţie cu izvod, că dându-ne Dumitraşcu Vodă la robie, ca plătind bani ce mâncându-le ţara, iară el ş-au plătit partea lui pe giumătate, iară mie nu mi-au agiuns din toată agonisita me 1000 lei şi m-au luoat turcii rob şi m-au dus la Roşiea, iară Dumitraşcu, ficiorul meu, au vândut tot ce au avut după sufletul lui şi m-au răscumpărat, iară nepoţi sau fiestre sau alţi oameni ai mei nu au vrut să de nime nici un ban. Iată că şi eu pentru aceia i-am dat şi eu această dieată ca să nu aibă nime nici o treabă nici cu ţigani, nici cu moşii din izvod afară şi pentru credinţă mi-am pus şi pecete.

ghenar 25 let 7206. / Mihalce (L.P.) Hâncu / Vasîle Co[s]tru / eu Ştefan nepot (P.) Tăbărţă. / eu Vasîle (P.) Luca nepot / eu Trunchi (P.) / eu Micleanu dieacu am scris.

Pc Mihalcea însuşi scriitoriul cu condeiul lui i-au scris numele şi porecla”.

Documentul acesta foarte important este transcris de mine, după o copie, după cum se vede, destul de confuză, deşi foarte citeaţă. Am dat peste ea într-un dosar al mănăstirii Hâncu, care poartă Nr. de ordine 6, la fila 177 verso, dosar care se află în păstrarea P. Sf. arhimandrit Dometian Hodorogea, stareţul mănăstirii. În tot dosarul n-am găsit însă nicio altă însemnare despre această diată a lui Hâncu decât următoarea petiţie:

„Cătră giudecătoriea ţinutului Orheiul de la pomeşcicul Toader Piteiu, cti­tor şi vichil monastirii Hâncul. Jalobă.

La înfăţăşarea ce am avut în acea giudecătorie cu dumlui. Iordache Tomuleţu, în pricina urmată între monastirea Hâncului cu dumlui. pentru locul şi pădurea iar când s-au cetit din vipiscă replica mea între altile după o copie de pe o carte de giudecată a unui bătrân din moşiea Dolna, ci mai nainte să numea Corneşti, înfăţăşătă de dum-lui Tomuleţ, de giudecata ce ar fi avut paharnicul Toma Cozma cu călugării de la acea monastire, se arată: că în vremea aceia daniea mănăstirii ar fi avut şi peceate (care loc a peceţii este astăzi rupt) şi că fiind fără de nici o iscălitură, nu s-ar fi pus nici un temei pe dânsa. Prin acea replică am arătat: că Mihalcea Hâncul nici odinioară nu să iscălea, ci numai pecetea punea şi că voiu dovedi asupra arătării meale când atuncea mi s-au şi hotărît ca să înfăţăşăz acea dovadă. Acum am cinste a alătura diiata Mihalcii Hâncul cătră fiiul său Dumitraşc din 7206, ghenar 25 pentru ţigani şi moşii, în care dieată la sfârşitul iar să zice întocmai ca şi în daniea monastirii: „şi pentru credinţă mi-am pus şi pecetea” şi să veade şi pecetea puse, iar numele şi porecla Mihalcii Hâncul îi este scris pe de o parte şi pe alta a peceţii de însuş scriitoriul ce au scris-o. Socot şi aceasta că acea pecete este fără nici o îndoială dreaptă a Mihalcii, când şi numele lui este trecut, care scriitor este şi iscălit întrînsa cu un condei diosăbit de alţi marturi, iară dovadă că daniia monastirii fiind numai cu peceate este adevărată fără nici o îndoială şi că Mihalcea Hâncul nu să iscăle cu mâna sa sau după obiceiul Domnilor, fiind şi el în ţinutul Lăpuşuii cât un Domu, după cum toţi ştiu sau că nu ştiia a să iscăli şi de priimirea aceştii dieţi, plecat mă rog giudecătoriei să binevoiască a porunci de a mi să da rospiscă. / 1822, Octomvrie 6 zile Săcăreni”.

Pe care s-a pus rezoluţiia următoare:

„Când se va cerceta pricina schitului Hâncul şi cu dum-lui Tomuleţ, spre a se da hotărâre, atuncea să se înfăţoşezi şi acea scrisoare a Hâncului, ce Pitei cu jalobă au înfăţoşat-o

Giudicător Paninopol / 1823, ghenar 2 zile”.

Am păstrat atunci nădejdea că voiu găsi în Arhiva Statului din Chişinău dosarul procesului, la care se referă petiţia de mai sus, şi, după mai multe cer­cetări, am aflat în dos. Nr. 607 al Tribunalului regional, la fila 1300, originalul acestei petiţii a lui Toader Pitei „nepotul Hânculeştilor”. La ea nu era însă alăturată, nici în original, nici în copie, această diată a vestitului Mihalcea Hâncul. Am fost dar nevoit să dau la iveală copia aceasta de la mănăstirea Hâncului, din care, după toate probabilităţile, copistul a sărit un fragment.

Despre această diată face pomenire o anafora a divanului Moldovei din 1803, August 13. (Vezi mai jos Nr. 201).

Acuzaţia pe care o aduce Mihalcea Hâncul lui Dumitraşcu Vodă, că l-a dat la robie, se referă desigur la Dumitraşcu Cantacuzino. Cronica anonimă, tradusă de Amiras (p. 104, Ed. Cogălniceanu), spune: „Şi pentru răutăţile lui, temându-se să nu se scoale ţeara asupra lui, cum s-au sculat la Duca Vodă și despre altă parte fiind îngrijat să nu vie Petriceicu Vodă din Ţara Leşască cu oşti, adus-au multă oaste tătărască şi i-au ernat în ţară, în Lăpusna, Orhei, Soroca, Iași, Hotinul, Dorohoiul şi Hârlăul şi de primăvară, când au vrut să purceadă tătarii au robit mulţi oameni dintr-aceale ţinuturi, care până astăzi stau silişlele pustii şi nu ştiu stăpânii lor a cui au fostu”. Cf. Cronica lui Ioan Neculce, Ed. Procopovici, I, p. 68.

Familia Costru este pomenită în mai multe din documente nepublicate în acest volum, dar transcrise de mine, referitoare la comuna Ciuculeni.

Pentru înrudirea lui Mihalcea Hâncu cu neamul Tăbârţă, mazili din satul Iurceni, Lăpuşna, vezi, mai sus, documentul Nr. 86.

Nu pot preciza ce fel de nepot îi era Vasile Luca lui Mihalcea Hâncul. Poate fi din neamul lui Luca pârcălabul (V. mai sus nr. 67).

De asemenea nu pot identifica localitatea Roşia – nu Rosia – unde a fost dus rob Mihalcea Hâncul. Să fie oare vreo localitate din raiaua Benderului sau din Bugeac? V. Roşia, o localitate pomenită          în regestul cu data de 1670. (Mai sus no. 95)”[3].

„1722, Mai 26. Toader Clucerescu hotărniceşte părţile Hânceştilor din moşia Perenii (Copie).

Suret ce s-au scos de pe hotarnică ce adevărată de la Toader Clucerescul.

Toader Clucerescul făcut-am această scrisoare precum am venit la Pereni, pe poronca Măriei Sale lui Vodă, să aleg moşie Hânceştilor, pe zapisă ce vor avea, şi am ales partea din sus: dispre apus s-au aflat partea lui Ojog, vândută Hânceştilor din bătrânul lor din Hârlău şi s-au aflat din Lupul, partea lui Cain din Grebezu, partea lui toată, cari s-au ales din partea lui Ojoc, 11 funii la câmp şi 8 funii în poiană, din bătrânul lui din Hârlău, şi s-au aflat parte lui Cain, în Grebezu, din Lupul, 30 funii la câmp şi din poiană 15 funii. Aceste le-am stâlpit din Valea Sacă, din sus, dispre Săcăreni şi din poiana Perenilor, din sus, s-au ales 23 funii şi s-au pus sămn hotar piiatră în curmezeş şi pe cât s-au venit Hânceştilor în Târnuşa şi la Petrosul s-au dat Hânceştilor din poiana Perenilor. Aşa s-au învoit toţ răzeşii din poiana Perenilor, să ţie Hânceştii, iar în Târnuşa şi în Petrosul să nu aibă treabă Hânceştii şi din poiana Perenilor, din sămn, în sus, tot drumul cel vechi, în sus până în capul Vladnicului, în sămnul cel vechi, în hotar, şi tai pin Pietrosul, la vale, pâră în piscul de mijloc, în buza piscului, apoi faci piscul în sus, cu giumătate de codru, ci să înparte cu părtenii pân în teiul gârjob, iar în hotarul cel vechi. Aceia parte iarăş s-au venit Hânceştilor, de la părteni dispre apus, iar din sămnul capul piscului e apa Târnuşii, în gios, păr’ în hotarul din gios cel vechi, iar din apa Târnuşii, spre apus, costişa cu codru, cu câmpu pân’ în zarea dealului poenii Perenilor. Aceia parte este a părtenilor dispre apus; Hânceştii să nu aibă treabă, iar din poiana Perenilor, din hotaru cari s-au pus în curmezeş, tai dreptu pân’ în vale mănăstirii[4], apoi e vale în gios pân’ în sămnul ei s-au pus şi iasă din păduri şi mergi pin Dumbravă, din sămn în sămn, ci s-au pus pin copaci, pi costişe dispre răsărit pân la un loc. Apoi tai piste Valea mănăstirii de-a curmeziş, pi din gios, de drumul Blendii şi mergi în curmeziş pin voloacă, tot din sămn în sămn, pân’ în zarea dealului dispre Săcăreni şi mergi, pi margine volocii în gios, pin dumbravă, din sămn în sămn, pin copaci şi treci drumul cari mergi pi deal şi s-au pus piiatră, şi mergi la vali pi drum, pân’ iar în piiatră ci s-au pus, apoi tae în curmezeş pân’ în costişe şi iar s-au pus piiatră şi mergi pân’ în Valea Sacă. Această moşie ci iaste din sămne în sămne s-au dat Hânceştilor, în sus, şi mergi Valea Sacă, în gios, pân’ în Râpile lui Scântei, şi tai la deal, până în muchi şi ia zarea dealului în gios pân’ în hotarul vechi, înpotriva Hălmăgioaiai, şi ia apa în sus, pi vale Perenilor, pân’ în sălişte Perenilor, iar săliştea se înparte în două şi ia valea în sus, pi din sus di izvorul cel mare, şi iasă în deal, la ruptura lacului, şi să pogoară la vale pin capul rădiului, la Cuibul Stârcului, şi loveşte la coada lacului şi ia vale în sus pân’ în capul piscului văii bătrâni şi mergi în sus, pi drumul cel vechi, pin poiană, pân’ în hotarul ci s-au pus de curmezeş, de caută în valea mănăstirii. Aceşti părţi cu sămni pin copaci şi cu hotară care sunt scrisă mai sus sunt a părtenilor din sus dispre apus, Hânceştii să n-aibă treabă, căci a lor li s-au dat pi din sus, dispre Săcăreni, şi această mărturie s-a făcut denaintea a toţi răzeşii cari sunt iscăliţi mai gios şi ş-au pus degitile, ca să le fie de credinţe. / let 7230, mai 26.

iscălit Toader Clucerescul / Vasilache Coţofană ot Pereni / Măriian tij / Pavel Coţofană tij / Toader Tăbuci / Istrate vornic tij / Donie tij. / Ţopa sin Trunchiu / Apostul sin Bălan

iar săleşte să ne fie dinpreună, să fie frăţeşte cu Hânceşti.

Iscăliturile Hânceştilor: / Neculaiu Hâncul / Miron Hâncul căpitan / Grigoraş Hâncul postelnic.

Colecţia mănăstirii Hâncul. O altă copie în Arhiva Statului Chişinău, dos. Nr. 607, fila 1261 şi alta în dos. Nr. 1.339, fila 116 verso.”[5].

„1741, Aprilie 11. Grigore Ghica Voevod împarte moşiile rămase pe urma lui Mihalcea Hâncul serdarul între urmaşii săi (Original).

Noi Grigorie Ghica Voevod bj. mlstiiu gspdară zemli Moldavscoi.

Facem ştire cu această carti a Domnii Mele pentru multă pâră ce au avut Tofana şi ficiorul ei Apostol ce s-au răspuns că se trag din Alexandra, fata lui Mihalcea Hâncul, cu Miron Hâncul, ficiorul lui Dumitraşco Hâncu, nepot de ficior lui Mihalce Hâncul, zicând Tofana cu Apostol, ficiorul ei, că strămoaşa lor, Alexandra, ar avea parti în toati moşiile şi ţiganii ce-au avut Mihalce Hâncul, arătând şi moşiile anume: Săcărenii, Cârsteştii, Perienii, Ialovenii, Moleştii, Păşcanii, Gheţeoanii, ce-s lângă Chişinău, şi Băcşeanii la Prut, ce sunt toate aceste moşii în ţinutul Lăpuşnii, şi le stăpâneşte numai Miron Hâncu, şi lor parte nu le face, iar Miron Hâncul au dat samă că aceste moşii nu sunt toate di pe Mihalce Hâncul, ce unile sunt şi cumpărătură tătâne-său, lui Dumitraşco, snă Mihalce Hâncul, în carele Alexandra, sora lui, n-are triabă, iar în unile are parte tată-său, Dumitraşco, di pe fămeaia sa, fata lui Costantin cluceriul, carele şi până astăzi le stăpâneşte el înpreună cu rudele sale Clucereştii, şi cu toate acestea zisă Miron Hâncul că iaste şi înpărţala la ce ş-au înpărţit Mihalce Hâncul moşiile şi ţiganii ficiorilor săi şi el numai parte tătâne-său, lui Dumitraşco, stăpâneşte, iar de alti părţi a altor ficiorii a lui Mihalce Hâncul nu să atinge, nici la moşii, nici la ţigani, cari înpărţală au adus-o de faţă şi să află scris la înpărţală că Mihalce Hâncul au avut patru ficiori, trei fete şi un făt, pe Dumitraşco Hâncul, tatul lui Miron Hâncul, şi împărţindu-le moşiile şi ţiganii, au dat în parte Măricăi, fetii cei mai mari, moşiea Cundreştii şi pe Lohan ţiganul, iar lui Dumitraşcu i-au dat Săcărenii, fiind cumpărătur lui Mihalce Hâncul, depreună cu ficiorul său Dumitraşco, iar la doi feti, Alexandrii şi Chelsiei, au dat aceste moşii Băcşeanii, Cârsteştii, Perienii, Ialovenii, Pocşeştii, unde au fost baştina lui Costin, socrul lui Mihalce Hâncul, tatul Marulei, giupănesii lui Mihalce Hâncul, iar parte din Gheţeoani o au dat nepotului său de ficior lui Ghiorghiţă[6], frate mai mare lui Miron Hâncul, şi acea moşie se află acum la stăpânirea Lupii, giupânesii lui Mogâldea Brăescul, ce a fost medelnicer mare, fata lui Dumitraşco Hâncul, sor mai mare lui Miron Hâncul. Aşijdere şi din ţigani, pe Curchiu cu fămeaia lui i-au dat în parte Alexandrii şi pe Căruţe ţigan, cu fămeae lui i-au dat in parte Chelsiei, şi pe Toader ţig[an] cu fămeae lui i-au dat în parte lui Dumitraşcu, tatul lui Miron Hâncul; iar pentru moşiea din Păşcani arătat-au Miron Hâncul doi zapise pe nişte părţi dintr-acea moşie cumpărătură tătâne-său lui Dumitraşco; iar pentru Moleşti au dat sama Miron Hâncul că-i sunt di pe măsa, fata lui Costantin Cluceriul, cari-i îi stăpâneşte cu rudele ce are di pe maică-sa, anume cu Clucereştii. Pentru cari pricină, fiind din poronca noastră orânduiţi la cinstit şi credincios boeriul nostru dumlui Sandul Sturzea vel logofăt şi luîndu-le dumnealui sama pe amănuntul, pus-au Tofana, cu ficiorul ei, Apostol, pricină că acea înpărţală nu iasti bună adevărată, nici o au mai văzut ei până acum și altă pricină au mai pus, cum Alexandra nu iaste sor[ă] bună cu Chelsiea, că pe Alexandra o ar fi făcut Mihalce Hâncul cu Marula, fata lui Costin, iar pe Chelsiea o au făcut cu altă fămee şi în ce chip ar fi încăput Chelsiea a stăpâni înpreună cu Alexandra moşii ce era de pe Marula, la cari Miron Hâncul el au răspuns că de suti de ani nu poate da samă într-alt chip fără cât el pe Chelsiea o ştie soră bună cu Alexandra şi înpărţala aceia aşa cum iasti o au apucat Hâncul şi acea moşie să află acum la stăpânirea Lupii, giupânesii lui Mogâldea Brăescul, ce au fost medelnicer mare, fata lui Dumitraşco Hâncul, sor mai mare lui Miron Hâncul. Aşijdere şi din ţigani, pe Curchiu cu fameaia lui, i-au dat în parte Alexandrii şi pe Căruţe ţig. cu fămeae lui i-au dat în parte Chelsiei şi pe Toader ţig[an] cu fămeae lui i-au dat în parte lui Dumitraşcu, tatul lui Miron Hâncul; iar pentru moşiea din Păşcani arătat-au Miron Hâncul doi zapise pe nişte părţi dintr-acea moşie cumpărătură tătâne-său lui Dumitraşco; iar pentru Moleşti au dat sama Miron Hâncul că-i sunt di pe măsa, fata lui Costantin Cluceriul, cari-i îi stăpâneşte cu rudele ce are di pe maică-sa, anume cu Clucereştii. Pentru cari pricină fiind din poronca noastră orânduiţi la cinstit şi credincios boeriul nostru dumlui Sandul Sturzea vel logofăt şi luîndu-le dum. sama pe amănuntul pus-au Tofana cu ficiorul ei Apostol pricină că acea înpărţală nu iasti bună adevărată, nici o au mai văzut ei până acum i altă pricină au mai pus cum Alexandra nu iaste sor[ă] bună cu Chelsiea, că pe Alexandra o ar fi făcut Mihalce Hâncul cu Marula fata lui Costin, iar pe Chelsiea o au făcut cu altă fămee şi în ce chip ar fi încăput Chelsiea a stăpâni înpreună cu Alexandra moşii ce era depe Marula, la cari Miron Hâncul el au răspunsu că de suti de ani nu poate da samă într’alt chip fără cât el pe Chelsiea o ştie sor[ăl bună cu Alexandra şi înpărţala aceia aşa cum iasti o au apucat feri nici pe dreptul n-or vrea să giure şi au ales giudecata acelora să li s[ă] facă carte de blăstăm şi ei de or şti vr-un chip de meşterşug asupra înpărţării or arăta adevărul n-or tăgădui, iar pe Miron tot l-au dat la giurământ, dară n-au lăsat Tofana, cu ficiorul ei Apostu, pe Miron Hâncul să giure, zicând că or cerca ei pe urma lui şi când or afla cu dovadă vicleşugul lui Miron Hâncul, atunce or răspunde şi ş-or cere dreptatea lor şi la aceasta giudecata le-au dat voe să cerce. Aşijdere şi pentru parte Chelsii ce au dat sam Tofana şi Apostul, ficiorul ei, că nu-i nime din Chelsiea, li-au dat cale Miron Hâncul să stăpânească tot ei, cum parte Alexandrii aşea şi a Chelsiei, şi au rămas ca să stăpâniască Tofana cu ficiorul ei în Bă[c]şăni şi Cârsteşti şi-n Perieni şi-n Ialoveni şi-n Pocşeşti, unde au fost baştina lui Costin, şi ţiganii ce s-or afla că s-ar fi trăgând din Curchiu şi din Căruţe şi din ţigancele lor, după cum scrie la împărţala strămoşului lor, lui Mihalce Hâncul, iar la alti moşii sau ţigani să nu s[ă] atingă mai mult, fără de n-a fi nici din Mărica nim, parte ei din Condreşti şi ţiganii ce s-or afla din Lohan să stăpâniască giumătate, Miron Hâncul şi giumătate Tofana cu fi­ciorii ei. Aceast[a] facem ştire.

U Ias lt. 7249, ap. 11. / (P. D.) / Vel logofăt”.

Academia Română. Pachet CXXX, documentul 203.

Pentru genealogia Hânculeştilor a se consulta în special doc. Nr. 61, 118, 132, 136, 177 şi 201. O serie de documente privitoare la familia Hâncu s-au mai publicat de Gh. Ghibănescu, în Surele şi izvoade, XXIV, pp. 97-100. Ele nu pot fi folosite decât cu greutate din cauza evidentelor erori de tran­scriere, în special a datelor”[7].

[1] Sava, Aurel, Documente privitoare la Târgul şi Ţinutul Lăpuşnei, Bucureşti, 1937, doc. 102, pp. 128, 129

[2] Sava, Aurel, Documente privitoare la Târgul şi Ţinutul Lăpuşnei, Bucureşti, 1937, doc. 116, p. 138

[3] Sava, Aurel, Documente privitoare la Târgul şi Ţinutul Lăpuşnei, Bucureşti, 1937, doc. 118, pp. 140-142

[4] Este vorba de mănăstirea Hâncului.

[5] Sava, Aurel, Documente privitoare la Târgul şi Ţinutul Lăpuşnei, Bucureşti, 1937, doc. 132, pp. 156-158

[6] Din eroare, în loc de Grigoraș, cum de altfel rezultă din tot acest document.

[7] Sava, Aurel, Documente privitoare la Târgul şi Ţinutul Lăpuşnei, Bucureşti, 1937, doc. 154, pp. 180-182

Fişe pentru povestea neamului Hâncu (II)

Oşteni moldoveni

„1657. Mihalcea Hăncul artnaşul şi cu fratele său Ştefan izbaşa cumpără partea de moşie a Condrei din Condreşti. (Regest).

Nechita ficiorul lui Vasîli Blacăş(?), nepot lui Marcu cel roş, strănepot Condrii lui Volocu din Condreşti au vândut toată partea Condrii din Condreşti Mihalcii armaş şi frăţâni-său lui Ştefan Izbaş cu zapis din anii 7165 drept un cal bun preţăluit în 40 lei.

Tribunalul Lăpuşna, Arhiva veche, dos. Nr. 5807-I/1816, fila 122. Vezi un Ştefan Izbaşa în 1687 (G. Ghibănescu, Surele şi izvoade_t VII, p. 141 precum şi nota de sub doc. Nr. 47)”[1].

„1659, Mai 2. Gheorghe Ghica Voevod dărueşte lui Mihalcea Hâncul serdarul satul Măneşti de la ţinutul Trotuşului ce s-a luat pentru viclenie de la Vasile hatmanul. (Copie).

Copie de pe un hrisov de la Gheorghie Ghica Vvod. din let 7167 Mai 2.

Noi Gheorghi Ghica voevodu, bojii milostivii gospodar zemli Moldavii.

Adecă acest adevărat al nostru credincios boiarin Mihalcea Hâncul sardariul slujit-au altor domni cu dreptate şi cu cre­dinţă, iar astăzi şi Domnii Mele au slujit şi ţării noastre cu mare dreptate şi cu credinţă. Pentru aceia văzând Domnie Me slujba lui cea dreaptă, milostivitu-ni-am şi spre dânsul cu osăbită mila noastră şi am dat şi am miluit noi pre dânsul într-a noastră ţară, într-a Moldovii, cu un sat anume Măneştii la ţinutul Totruşului, care sat au fost a lui Vasile hatmanului, fratele lui Ştefan Vvd. şi l-am luat Domniea Me de viclean, pentru care lucru de multe ori s-au ridicat cu oşti din Ţara Unguriască şi au venit cu sabie asupra Domniei Meale şi au făcut multe nevoi şi prădare săra­cilor în ţară; ce Dumnezeu nu li-au agiutat, ci tot s-au întors şi cu ruşine. Pentr-aceia acela sat Măneştii că să fie boerinului nostru Hâncului sărdariu di driaptă ocină şi dare şi miluire lui şi fecio­rilor lui şi nepoţilor şi strănepoţilor şi apoi rodul ci să va alege lui aproape, neclătit nici odinioară în veci. Aşijderea pre urma noastră cine va alege Dumnezeu să fie Domn într-a noastră ţară a Moldavii din feciori noştri sau dintr-a noastră seminţie sau pe cini Dumnezeu va alege, să nu strice a noastră danie şi tocmală ci să aibă a-i da şi a-i întări pentru slujba lui ce cu credinţă ci ni-au slujit, iar cini va strica a noastră danie să fie neertat de Domnul Dumnezeu ci au făcut ceriul şi pământul şi de toţi sfinţii şi să aibă parte de Iuda şi cu procliatul Ariie. Amin.

Pis u las. / Sam gospodnă scazal. /

Iscălitura lui Gheorghie Ghica Vvd.

Această copie s-au scris asemine de pe cea vechi de Gheorghie Evloghi la let 1785, Iunii 28.

Extras din dosarul familiei Hâncul din Arhiva nobilimii. În Arhiva Sta­tului din Chişinău. În 1654, Ianuarie 14, Gheorghe Ştefan întărise Măneştii mănăstirii din cetatea Neamţului (Academia Română 36 – CLXXV. Cre­şterea col.  XXVI, p. 62).

Poate cea mai de seamă figură din istoria ţinutului Lăpuşna este aceea a lui Mihalcea Hâncul, boier de ţară care a înţeles să se răzvră­tească împotriva lui Gheorghe Duca Vodă şi, implicit, împotriva grecismului.

E greu de precizat care a fost rolul politic al lui Mihalcea Hâncul sub domnia lui Vasile Lupul. Letopiseţul Ţării Moldovei al lui Miron Costin ne povesteşte că cei din urmă ostaşi cari l-au urmat pe Vasile Lupul, atunci când se înscăunează la Domnie Gheorghe Ştefan, au fost «Hânceştii»: „Iară Vasilie Vodă, văzând risipa oştii sale, au purces şi el deodată foarte cu puţini pre lângă sine den capitele slujitorilor şi din Hânceşti unii şi l-au luat întru sine, apărându-l cu mare lauda sa şi veste şi pomenire cinstei. La vreme ca aceea să stee la nevoia Domnului cu cinste veşnică hiecăruia este”[2].

Că printre aceşti credincioşi ai lui Vasile Lupul a fost şi Mihalcea Hâncul ne-o spune acelaşi cronicar, când vorbeşte de cea de a doua domnie a lui Gheorghe Ştefan: „Ce domnia Ştefan Vodă fără de grije; numai o seamă de Lăpuşneni, ales Hânceştii, nu erau deodată aşezaţi şi fugise Mihalcea Hâncul la Turci. Ce agiungând Ştefan Vodă cu bani la Paşa de Silistra l-au fost prins Paşa şi l-au trimis în obezi la Stefan Vodă; şi l-au ertat şi l-au pus armaş al doilea”[3]. Un regest din acest volum confirmă această arătare prin faptul că ni-1 vădeşte pe Mihalcea Hâncul armaş în anul 1657. (Documentul Nr. 56).

Sub Gheorghe Ghica, Domnul ce urmează şi care pare a pedepsi pentru „hiclenie” pe toţi partizanii lui Gheorghe Ştefan, răzvrătiţi contra Iui Vasile Voevod, Mihalcea Hâncul, după arătarea acestui document din 1659, Mai 2, pare a fi fost serdar. Gheorghe Ghica îi dăruieşte satul Măneştii din ţinutul Trotuşului, confiscat de la Vasile Hatmanul, fratele lui Gheorghe Ştefan.

Continuă a fi vel serdar sub Ştefăniţă Vodă, fiul lui Vasile Lupul. Acesta îi re-întăreşte stăpânirea asupra satului Măneşti, în 2 Ianuarie 1660[4]. În acelaşi an, la 11 Octombrie, semnează în calitate de serdar un act al Diva­nului alături de ceilalţi veliţi boieri[5].

În vremea aceea, ne spune din nou cronica, Constantin Basarab, cu oaste căzăcească venea să-l gonească din scaun pe Ştefăniţă Vodă. Acesta, auzind, că rivalul său trece Nistrul pe la Soroca, i-a ieşit cu oastea sa înainte, la Coiceni peste Prut, „şi au pus tabără acolo…, iară câtă oaste era o trimisese Ştefăniţă Vodă toată, în frunte înainte pre Rautu cu Catargiul şi cu Grigori paharnicul şi cu Mihalce Hâncul serdariul”. Moldovenii sunt învinşi de către Chelşca cazacul şi Constantin Basarab intră în scaunul Moldovei pentru câteva zile din începutul lui Februarie 1661. În aceiaşi lună, cu ajutorul tătarilor, Şte­făniţă se reîntoarce în scaun, iar Constantin Basarab fuge la Poloni.

În acelaşi an „cât s-au desvărat”, lui Ştefăniţă Vodă „i-au venit poroncă să trimită oaste în Ţara Ungurească şi de la munteni, iar aşa, asupra lui Racoţi; şi au trimis Ştefăniţă Vodă pre Mihalce Hâncul sărdarul şi pre Voicecovschi, căpitanul de lefecii cu o mie de oameni”[6].

Cronicile nu ne dau nici o ştire despre rolul jucat de Mihalcea Hâncul sub domnia lui Istrate Dabija Vodă. Trei regeşte din acest volum, din 1663, Mai 20 (70), 1664, Martie 27 (74) şi 1665, Iunie 12 (75), ne încredinţează că Mihalcea Hâncul şi-a păstrat şi sub acest domn, serdăria.

La sfârşitul primei domnii a lui Gheorghe Duca Vodă – 1666, Mai 4 – este vel medelnicer şi Domnul îi întăreşte moşia Gheţăoanii pe Bâc, de lângă Chişinău[7].

Tot medelnicer este în acelaşi an – 1666, Noemvrie 8 – sub domnia nouă a lui Ilieş Alexandru Voevod care îi întăreşte daniile şi cumpărăturile sale din moşia Secărenii, din ţinutul Lăpuşnei[8].

După Ilieş Vodă, venind Domn Duca Vodă, cu a doua domnie, „cu cât au fost la domnia dintâi bun, cu atâta la a doua domnie s-au arătat rău şi cum­plit”. Lăpuşnenii, Orheienii şi Sorocenii se răscoală. În fruntea lor se află Mihalcea Hâncul serdarul, Constantin Clucerul şi Apostol Durac serdarul. „Fugit-au toată boierimea care încotro au putut; iar Duca Vodă văzând că s-au ridicat atâta ţară asupra lui au eşit din Curtea Domnească cu toată casa lui. Hânceştii au intrat la Curte şi prin casele boiereşti şi negustoreşti din târg, stricând şi jefuind şi prinzând pe Greci. Pre câţi i-au găsit pre toţi i-au omorât”[9]. Aceasta se întâmpla în primele zile ale anului 1672.

Răsculaţii stăpânesc de fapt Moldova toată luna Ianuarie şi începutul lunii Februarie. Pentru a preveni reîntoarcerea cu ajutor turcesc a domnului alungat, Hâncul şi Hăbăşescul cerură ajutorul Polonilor, oferindu-se ei să întreţină oastea leşască şi să închine în schimb Moldova suzeranităţii po­lone[10].

Duca Vodă cu ajutorul lui Halil Paşa serascherul de Babadag şi al lui El-Agasi din Bugeac înfrânge pe răsculaţi lângă Paşcanii de pe Ichel şi Hâncul cu Durac se refugiază peste Nistru la Raşcov.

De aci face numeroase incursiuni, după jafuri şi informaţiuni în nordul Moldovei, până chiar prin luna Iunie 1672, după cum rezultă dintr-un raport, cu data de 30 Iunie, din Mohilău[11]. Răzvrătiţii stăpâneau de fapt Nordul Moldovei cu Soroca şi Hotinul.

Ofensiva turcă îi goneşte însă pe malul ucrainean al Nistrului. Singur Raşcovul rezistă atacurilor turceşti.

Însuşi sultanul se pune în fruntea expediţiei sale pentru cucerirea Cameniţei. La 10 Iulie este primit cu alai la Iaşi şi puţin după aceia, la 16 August, Duca Vodă este mazilit.

La 27 August, Cameniţa capitulează, pacea se încheie la 13 Octomvrie. La 20 Octomvrie turcii pleacă către casă, noul Domn, Ştefan Petriceicu Hasdeu, rămânând el să păzească Hotinul[12].

Nemaifiind Domn Duca Vodă, duşmanul său, Hâncul pare a se reîn­toarce în ţară. Aşa ar rezulta din faptul că este judecat ca „biv serdar” de către Ştefan Petru Voevod la 1673, Iunie 17, în cetatea Hotinului (do­cumentul Nr. 102).

Şi încă o nouă schimbare de Domn. Acesta, Dumitraşcu Vodă, la înce­putul anului 1674, de teama incursiunilor polone, opri pe lângă sine pe Tătari, pe care-i aşeză în ţinuturile Orhei, Lăpuşna, Iaşi, Hârlău şi Fălciu. Aceştia lui după atâta zbucium. Singur el ne spune în diata sa: „că dându-ne Dumi­traşcu Vodă la robie ca plătind bani ce mâncându-le ţara (sic!), iară mie jefuiră cumplit ţara şi după două luni trecură Nistrul, ducând cu ei robi nume­roşi. Printre aceştia se afla probabil şi Mihalcea Hâncul, potolit lângă căminul nu mi-au agiuns din toată agonisita mea 1000 lei şi m-au luai Turcii rob şi m-au dus la Roşiea” (documentul Nr. 118).

Feciorul lui Mihalcea Hâncul, Dumitraşcu, a vândut tot ce a avut şi l-a răscumpărat.

În adevăr, sub Antonie Rusăt Voevod este stolnic şi, la 1676, domnul îi întăreşte să stăpânească „bucata ace de loc din Lăpuşna cu moară, fiindcă şi Gheţăoanii, care i-au dat în schimb au doi iazuri şi vaduri de moară în Bâc”[13].

Faptul că s-a văzut scăpat din robia tătărască a avut desigur o puter­nică înrâurire asupra sufletului războinicului nostru. Aşa a zămislit ideea sa de a face o mănăstire şi tradiţia locală, care dăinuieşte şi astăzi, spune că mănăstirea a fost ridicată în semn de mulţumire că pe locurile unde se înalţă astăzi, în mijloc de codru, şi-a găsit ascunziş şi mântuire de tătari fata lui Hâncu, nu face decât să confirme această presupunere a noastră.

În adevăr, la 1677, Decemvrie 9, Mihalcea Hâncul dăruieşte mănăstirii făcute de el la Vlamnic „Vlamnicul de în deal şi Vlamnicul den vale despre Pereani până în hotarul Perenilor şi despre Cărsteştii până în hotarul Cârsteştilor şi a Căzăneştilor. Aşijderea şi spre Lozova până în valea ce se cheamă hotarul Lozovii până în vărsătura apei. Aşijderile despre Miclăuşeni până în obârşia Tărnuşii”. De asemenea îi mai dă „un bătrân ce se chiamă în Corneşti în fundă­tura Bâcovăţului ce l-am cumpărat de la Andreiu Horopcianul şi de la Burlă călugărul şi de la surorile lui din vatra satului Cârsteştilor”[14].

De aci înainte bătrâneţea îl împiedică să mai ia parte activă la viaţa politică a ţării, până la moartea sa, care pare a fi avut loc în 1698, Ianuarie, când şi-a făcut şi diata (documentul Nr. 118).

Rolul său politic se poate explica prin legăturile adânci ce existau între el şi ostăşimea din ţinutul Lăpuşnei. În adevăr, în calitate de serdar de Orhei, avea sub conducerea sa călărimea recrutată în această margine a ţării, în special mazilii din Lăpuşna, Orhei şi Soroca cu care, sub îndelungata sa dregătorie, a avut strâns contact. Pe de alta, fiind răzeş într-o mulţime de moşii din ţinutul Lăpuşnei, în special de pe valea Lăpuşnei, între el şi ostaşii săi erau şi legături de rudenie mai mult sau mai puţin apropiate. Numai astfel se poate explica faptul că vorbesc cronicarii de „o samă de lăpuşneni, ales Hânceştii” ca de o masă considerabilă de ostaşi în strânsă legătură cu eroul nostru.

Un alt fapt de relevat este acela că fiul său Dumitraşcu era căsătorit cu fiica lui Constantin Clucerul, altă căpetenie a revoluţiei[15].

Locul de baştină al lui Mihalcea este satul Secăreni. În acest sătuc de pe valea Lăpuşnei trăiesc şi astăzi, după aproape 300 de ani, urmaşii săi, cei mai săraci „dvoreni” ai Basarabiei. Astăzi ţărani simpli, nemaipăstrând nici o tradiţie familiară, sunt singurii nobili care n-au avut nici contact, nici foloase de pe urma aristocraticei stăpâniri ruseşti. Tot pe moşia Secărenilor există şi astăzi mănăstirea Hâncului, la izvorul Cogălnicului.

Despre ascendenţii lui Mihalcea Hâncul documentele nu ne aduc nici o informaţie. A avut însă un frate, pe Ştefan Izbaşa[16].

A fost căsătorit de două sau chiar de mai multe ori[17]. Pe una din soţii a chemat-o Marula şi era fata unui Costin, băştinaş în Pocşeşti şi poate în Băcşeni, Cârsteşti, Perieni şi Ialoveni[18], moşii în care se dovedeşte în orice caz, cu certitudine, că a stăpânit şi Mihalcea Hâncul.

O altă soţie a sa a fost Nastasia, văduva unui Potlog, din care descinde familia mazilească Tăbârţă din Iurceni[19].

Alte moşii de baştină a lui Hâncu au fost Gheţăoanii, astăzi înglobată în Vistierniceni, suburbie a Chişinăuui şi Brătenii în valea Lăpuşnei[20].

A mai cumpărat părţi de moşii la Secăreni, la Condreşti, la Corneşti pe Bucovăţ şi în Aşbâca[21]. Prin Dumitraşcu Hâncul s-a continuat neamul Hânculeştilor. El a fost – cum era şi firesc ca unic fecior – copilul preferat al tatălui său. Singur Mihalcea Hâncul ne spune în diata sa că a trăit cu el 43 de ani după moartea jupâneselor lui. De altfel singur Dumitraşcu s-a zbătut şi a cheltuit ca să-l răscumpere pe tatăl său din robia tătărască[22].

În 1668 Dumitraşcu era vătaf de stolnicei. Urmaşii îl arată mai târziu stolnic[23].

Tatăl său îi lasă moşia părintească a Secărenilor, în care însăşi el Du­mitraşcu făcuse cumpărături, după cum mai cumpărase pământ şi la Paşcani[24] şi la Corneşti pe Bucovăţ[25], actualul sat Dolna.

Se căsătoreşte cu o fată a lui Constantin Clucerul, alt boier de frunte din partea locului – ascendent, necunoscut până azi  – al poetului Constantin Stamate. Constantin Clucerul îi dă zestre, între altele, părţi din moşia Moleşti[26].

Fată mai mare a lui Mihalcea Hâncul a fost Maria, căreia tatăl său i-a dat zestre moşia Condreştii[27]. Pare a nu fi avut urmaşi, fiindcă această moşie este stăpânită, douăzeci şi doi de ani mai târziu, de Miron Hâncul, fiul fratelui ei Dumitraşcu

Alte două surori, fete ale lui Mihalcea Hâncul, au fost Alexandra şi Chelsia. Acestora le-a dat tatăl lor „Băcşeanii, Cârsteştii, Perienii, Ialovenii, Pocşeştii, unde au fost baştină lui Costin, socrul lui Mihalcea Hăncul[28].

Din Chelsia nerămânând urmaşi, în 1741, Aprilie, Tofana şi cu feciorul ei Apostol, ce s-au răspuns că să trag din Alexandra, fata lui Mihalcea Hâncul, dau în judecată pe urmaşii lui Dumitraşcu Hâncul cerând de la ei împărtăşire din toate moşiile Hânculeşti. Grigore Ghica Vodă, ţinând seamă de împărţirea făcută de Mihalcea Hâncu şi de faptul că Dumitraşcu Hâncul dobândise el parte din moşiile revendicate, le atribuie Alexandrei şi Chelsiei numai părţile de moşie din cele cinci sate mai sus pomenite, cuvenite atât Alexandrei, cât şi surorii ei, Chelsiei… Alexandra a fost făcută cu Marula, fata lui Costin. Aceeaşi mamă pare a fi avut şi Chelsia, deşi acest lucru este contestat de urmaşii Alexandrei, în 1741. (Vezi mai jos Nr. 151).

În ce priveşte urmaşii lui Dumitraşcu Hâncul, vezi mai jos Nr. 154 şi 201”[29].

[1] Sava, Aurel, Documente privitoare la Târgul şi Ţinutul Lăpuşnei, Bucureşti, 1937, doc. 56, pp. 76, 77

[2] M. Cogălniceanu, Letopiseţe, Tom. I, 1872, p. 339.

[3] Ibidem, p. 347

[4] Nicolae Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea subt ruşi, 1931, Chişinău, p. 493.

[5] G. Ghibănescu, Ispisoace şi zapise, vol. III, Partea I, Iaşi 1910, p. 159.

[6] M. Cogălniceanu, Letopiseţe, 1, p. 371 ; Cf. N. Iorga, Studii şi documente, VI, p. 83.

[7] I. N. Halippa, Trudâi, I, p. 200.

[8] L. T Boga, op. cit., X, p. 13.

[9] I. Neculce, Cronica lui, Ed. Procopovici, p. 218 şi M. Kogălniceanu, Letopiseţe, II, p. 6.

[10] N. Iorga, Studii şi documente, IX, p. 146-14 .

[11] Ioan Moga, Rivalitatea polono-austriacă şi orientarea politică a ţărilor române la sfârşitul secolului XVII, 1933, Cluj p. 8 şi 9.

[12] Ibidem, p. 14.

[13] I. N. Halippa, Trudâi, I. p. 201.

[14] L. T. Boga, Documente basarabene, IX, p. 1.

[15] V. doc. Nr. 154.

[16] V. doc. nr. 56.

[17] V. doc. nr. 118.

[18] V. doc. nr. 154.

[19] V. nota de sub doc. nr. 86.

[20] I. N. Halippa, loc. cit., 200 şi 201 şi documente din colecţia mea.

[21] V. doc. nr. 70, 74, 78.

[22] V. doc. 154.

[23] V. doc. nr. 81.

[24] V. doc. nr. 75, 78, 79.

[25] V. doc. nr. 154.

[26] V. doc. nr. 154.

[27] V. doc. nr. 154.

[28] V. doc. Nr. 92, 154 şi 201

[29] Sava, Aurel, Documente privitoare la Târgul şi Ţinutul Lăpuşnei, Bucureşti, 1937, doc. 61, pp. 80-86