Bucovineni, în 1871 – acuarelă de Szathmari
„Portul putnenilor seamănă întru toate celui al românilor din Straja şi amândouă Vicovele, cu care sunt înmegieşiţi.
Bărbaţii poartă pe trup o cămaşă albă de pânză de cânepă, in sau bumbac, mai fină sau mai groasă, amăsurat cu ziua de sărbătoare sau de lucru. La gât cămaşa este prevăzută cu „ciupag”, adică cu un fel de guler drept, care, pentru bărbaţii mai bătrâni, este simplu şi poate fi şi îndoit în jos, iar pentru tineri, cusut cu flori şi mărgele în culori sau şi cu fluturi. Ciupagul şi gura cămăşii se leagă la un loc cu două perechi de cheutori, prinse de ciupag. Cămăşile care au mâneci largi nu sunt nici prea lungi, dar nici prea scurte, ci numai potrivite.
Peste cămaşă, se poartă un pieptar alb, fără mâneci, din piei negre de cârlan, fără oarecare ornament, doar numai premuit cu dungi de blăniţă neagră de miel. El are lungimea cămăşii. Iarna, la oraş sau la biserică, se ia peste pieptar un cojoc de piei de oaie, ceva mai lung decât pieptarul şi cu mâneci lungi şi înguste, iar deasupra un suman curat de miţă neagră ca pana corbului.
La călătorii, si anume iarna, se ia, peste toate acestea, şi o manta cu glugă, însă fără mâneci. Gluga, la vreme de ninsoare şi furtună, se trage peste cap.
Bărbaţii poartă iarna, peste izmenele de asemenea pânză ca şi cămaşa, nişte iţari groşi de lână albă sau neagră.
Mijlocul bărbaţii şi-l încing, de regulă, cu curele late de piele roşie sau şi cu brâie de lână ţesute în casă, în felurite culori, însă totdeauna cu dungi.
În curea sau sub brâu se poartă tutunul cu luleaua şi un cuţit închis în plăsele de metal galben sau de corn de cerb. Cuţitul este legat de o curea sau de un lănţuleţ, care spânzură, de la brâu, în jos. Tot în curea sau în brâu se poartă şi o pungă de piele de oaie, cu banii mărunţi şi cu cei de hârtie la un loc. Unii bărbaţi poartă, pe sub pieptar, şi o trăistuţă ţesută, de lână.
Bărbaţii îşi încalţă picioarele de regulă cu ciubote negre sau cu opinci cărămizii.
Vara, bărbaţii poartă pe cap pălării negre de păr, cumpărate în oraş, iar iarna cuşme negre de miel cu urechi, lucrate în sat. O seamă de bărbaţi, şi anume cei mai bătrâni, dar şi băietanii, poartă, iarna şi vara, un fel de comănace, făcute din suman cafeniu. Comănacele au forma unui cilindru, înzestrat, la fund, cu patru vârfuri sau canafuri şi seamănă confederatcelor poloneze.
Bărbaţii poartă părul capului în plete, barba o rad, mustăţile însă nu. Flăcăii, şi anume cei care au servit la oaste, îşi lasă favoriţi.
Gospodărie din Putna, în anul 1880
Femeile poartă cămăşi nu prea lungi, ca să nu fie împiedicate la mers, de pânză de cânepă, in sau de bumbac. O seamă poartă la gât ciupace cusute cu flori în culori. Gura cămăşii este întotdeauna cu flori în culori sau alb brodate. Mânecile sunt largi sau înguste, ale fetelor însă de regulă înguste. Cămăşile sunt înfrumuseţate pe umeri cu altiţe cusute sai şi ţesute.
Femeile îşi acoperă partea de jos a trupului cu „pregitori” sau „catrinţe” lucrate de dânsele pe stativele din casă, din lână toarsă şi apoi colorată. Ele sunt totdeauna întunecate şi prevăzute cu dungi deschise, care merg de sus în jos. Pe la marginea de jos a pregitoarei unele femei obiănuies a ţese o dungă roşie, de trei degete de lată. Pregitoarele se leagă de mijlocul trupului cu „frânghii”, adică brâie înguste de lână, ţesute în culori şi felurite modele.
Atât femeile, cât şi fetele poartă la gât unul sau mai multe şiraguri de mărgele colorate şi salbe de monede vechi de argint. Ele îşi încalţă picioarele ori în ciubote, ori în papuci sau în opinci.
Dacă se încalţă papuci, atunci se iau şi colţuni, cumpăraţi din oraş. Cele ce poartă opinci le trag peste piciorul învelit în obiele albe de lână şi un fel de ciorapi, tot albi, de lână, cusuţi cu lână colorată. Împrejurul piciorului se învelesc, rând după rând, negrele sfori, sucite din păr din coadă de cal sau de vită, care, de regulă, au o lungime de 3 sau 4 stânjeni.
Femeile poartă pe cap pânzături (ştergare) albe de bumbac, ţesute în 2, 3, 5, 7, ba şi în 9 iţe. Fetele nemăritate umblă, vara, ba chiar şi iarna, cu capul gol şi cu părul bine uns cu unt şi pieptănat într-o coadă împletită în mai multe sau îmbrobodite cu basmale de lână negre, roşii sau de alte culori, cumpărate în oraş. Fetele cele mari poartă, în duminici şi sărbători; la strânsură (joc), nunţi etc. părul despletit şi în gâţă.
Putna, Chilia de Piatră – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)
Fetele cele greşite n-au voie să umble cu capul gol, ci totdeauna îmbrobodite, nu în pânzături, ci în basmale.
Femeile măritate poartă, pe vârful capului, pe sub pânzătură, o mică şi rotundă cârpă. Ea constă din pânză albă şi are forma scufiei călugăriţelor. Cârpa este, jur-împrejur şi pe fund, cusută cu flori de bumbac negru. Ea se poartă în semn că femeia este măritată şi că are bărbat. Fiecare femeie îşi face mai multe cârpe, care, negrindu-se, le schimbă şi le spală.
Şi femeile poartă, ca şi bărbaţii, pieptarul, cojocul, sumanul şi mantaua, amăsurat anotimpului şi vremii.
În timpul din urmă, fetele au început să poarte fuste de materie cumpărată în oraş, pe care le ornează, pe la poale, cu catifea şi şireturi galbene sau albe, iar pe la piepţi, cu horbote albe. În mână ele ţin, mai ales pe timpul strânsurii de la joc, o năframă, cusută de dânsele. pe la colţuri sau şi peste întreg, cu lâneţuri, cu mult gust şi deosebită frumuseţe, în mai multe culori deschise.
În urechi, ele poartă, ca şi femeile, cercei şi, în degete, inele de metal”[1].
Putna, la 1850 – acuarelă de Franz Xaver Knapp
[1] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1906, pp. 135-138
