„Vodă vrea şi Hâncul ba”

„Mănăstirea Hâncu, zidită, după cum o arată şi numele, de acel boier răzvrătit, stolnicul Mihalache Hâncu, contimporanul lui Duca Vodă, în jurul numelui căruia poporul a ţesut o sumedenie de legende şi povestiri eroice, are priveliştea tainică a vechilor locaşuri de adăpost împotriva hoardelor de turci şi tătari.

În vremea când se pusese la cale zidirea ei, Moldova trecea prin împrejurări nenorocite. Încă cu începutul celei de a doua jumătăţi a veacului XVII-lea, o criză serioasă şi o decadenţă con­damnabilă începuse a cuprinde din toate punctele de vedere Ţările române. Mai ales Moldova era pustiită fără încetare, când de războaiele purtate cu Turcii şi de năvălirile greu încercate ale Tătarilor şi Cazacilor, când de Domnii pământeni, susţinuţi în domnie de Turci sau de Poloni şi care se pe­rindau în scaunul domnesc al Iaşilor, la intervale uneori mai scurte decât un an (De la l653, până la 1685, doisprezece candidaţi la domnie). Alături de molime, birul apăsa duşmănos, fie pentru a potoli lăcomia aventurierilor domneşti, fie pentru a mulţumi cererile nesăţioase ale Turcilor.

Când, prin urmare, în astfel de situaţie se găsea Moldova şi în special Basarabia[1], cine se mai pu­tea gândi ca să zidească biserici, ca în alte vre­muri, în care arta bizantină să-şi cheme maeştrii depărtaţi şi pricepuţi?

Când stăpânirea era atât de nestatornică şi nă­vălirile de peste Nistru atât de dese şi vijelioase, cine mai cuteza ca să înceapă clădiri arhitectonice, care să uimească lumea de mai târziu şi care aveau nevoie de pace, de dibăcie, de jertfe şi de pricepere?

Cele dintâi începuturi ale Mănăstirii Hâncu sunt în legătură cu anul 1678. Pe atunci, în scaunul din Iaşi era, pentru a treia oară, domn Duca, acela care, în timpul celei de a doua domnii, bătuse, cu ajutorul oştilor turceşti şi tătăreşti, în pre­ajma Chişinăului şi poate nu departe de aceste locuri, răscoala boierilor moldoveni, în frunte cu însuşi Mihalcea Hâncul, boierul ctitor al mă­năstirii[2].

Ascunsă sub spinarea unui deal cât un munte, în acel desiş de codru vestit pe vremuri prin cetele de haiduci, pe care i-a adăpostit de atâ­tea ori, zidirea nu are înfăţişarea de cetate medie­vală. În aceste vremuri nici nu putea fi vorba de astfel de clădiri. Lipseau şi meşterii, şi ctitori, şi pacea. De altfel, în Basarabia nu se găsesc nicăieri aşezăminte ridicate din lespezi grele, dăl­tuite şi sprijinite pe contraforturi, pe care vremea să fi zugrăvit urme tăiate de ploi şi vânturi, cu ve­chile porţi grele, din blăni bătute, la încheieturi, în platoşe de aramă şi cu împrejmuiri de ziduri groase şi bastioane trufaşe ca la Suceviţa, prin care să apară scrijelate ochiurile crenelelor strâmte cât o tăietură de cuţit!

Niciunde nu se văd, în aceste părţi, înflorituri cu ciubucăria fină de măiestrite mâini veneţiene şi nici nervuri ţesute pe după ocniţe, care să joace în rând pe zugrăveala muşcată de zăpezi a zidurilor ca la Voroneţ.

Lipsesc şi discurile emailate în albastru, cum a fost, odinioară, la Putna, stâlpii canelaţi şi îm­brobodiţi cu căpiţele, ca la atâtea din mănăsti­rile muntene, şi chiar rozetele de piatră albă, cu arcuirea meşteră a bolţilor, ca la Trei Ierarhii din Iaşi sau ca la Slatina lui Lăpuşneanu, unde te primesc, alături de inscripţii ştirbe de mânia ani­lor, stemele cu zimbru, săpate meşteşugit în les­pezi împlântate pe frontispiciul porţilor de la intrări! Aici nimic din aceste podoabe, nimic chiar din influenţa acelei vestite culturi bizantine, care nu pierise încă şi de care, peste Prut, Domnii şi boierii moldoveni ştiuse cum să se folosească. Şi cum s-ar fi putut face ceva, când năvălirile dese ale Tătarilor şi ale Cazacilor împiedicară, ca şi la Vărzăreşti, nu numai ca mănăstirea să nu poată fi ridicată din zid, dar nici să nu-şi poată încropi o gospodărie temeinică decât abia către sfârşitul anului 1870, când stareţul Dosoftei, om aprig, porni procese pentru pă­mânturile pe care mănăstirea le căpătase ca danie de la numeroşii ei ctitori şi pe care moş­tenitorii de mai târziu vroiau să le răpească.

Pe atunci, în locul vechii chinovii de lemn, care mai întâi fusese schit de maici şi între zi­durile căreia s-o fi rugat de atâtea ori fiica stolnicului-ctitor, stareţul Dosoftei zideşte din cără­mizi şi piatră locaşul ce străjuieşte şi astăzi în preajma micului pârâu, Cogâlnicul, punându-i hramul acelei Paraschive frumoase, după dorinţa căreia s-a întemeiat schitul şi în umbra căruia s-a stins ca o candelă, călugăriţa legendelor lo­cului[3].

În dreapta, ca şi în stânga, se întind şiruri de chilii, în mijlocul lor străjuieşte mănăstirea, iar în fund, paraclisul de iarnă, cu coloanele albe, arhondaricul şi locuinţa superiorului, înconjurate toate de o îngrăditură simplă, dar trainică de pari şi îmbălsămate de un pătrunzător miros de stejar.

Gospodăria mare şi bogată se lase spre răsă­rit; acolo sunt hambarele, grajdurile şi toate acareturile moşiei; via şi prisaca sunt mai departe.

În curte, un lanţ nesfârşit de căruţe, cu lume multă, femei, bătrâni, copii veniţi la cetit. Pentru o găină şi câteva carboave, călugărul X, un preot bătrân, citeşte molifte, acaftiste şi spovăduieşte pe acei cu dureri apăsătoare pe suflet, ca şi pe acei cu boli trupeşti. Zilnic, şiruri întregi de nenorociţi se perindează pe dinaintea duhov­nicului; la plecare, se duc toţi mai întăriţi şi mai învioraţi, cei mai mulţi pleacă cu credinţa unei apropiate tămăduiri. Prea puţini sunt însă din aceia cărora aceste rugăciuni să nu le aducă vreo mângâiere. În uşa călugărului, pe care am fost să-l vizităm, am întâlnit o babă, ce spri­jinea, cu trupul ei pipernicit şi slab, un flăcău de vreo 16 ani.

– Ce păcate te poartă pe aici mătuşo ?

– Ei, ci păcate, nu vezi ?, răspunde ea dezgheţat: beleaua asta – şi-mi arată ne­potul – are pe ducă-se pi pustii într-însul şi l-am adus ca să-i citească părintele.

– Dar de ce nu-l duci la vreun.. – n-apucai ca să sfârşesc căci îmi luă vorba înainte:

– La vraci? Ei, şi dacă l-oi duce, ci crezi c-o să-i facă? Tot cu boala în el rămâne! Pot ii să se împotrigească gheavolului?

Şi a ieşit baba pe uşă, bombănind mai departe şi târâind flăcăul cu privirea împăienjenită, supt la fată şi galben ca lămâia.

Călugărul, care ne întâmpină cu un zâmbet binevoitor, e moldovean get-beget de al nostru; ştie ruseşte căci doar a fost ofiţer „de zăpas în pihotă”[4] la Omsc şi, în urmă, agent în poliţia secretă.

Odaia în care ne primeşte păstrează un miros înecăcios şi amestecat de tămâie, de busuioc şi de vin. Un fum albastru pluteşte în lumina ochi­lor de geam lipiţi pe de margini cu hârtie. Pe pereţi stau atârnate scoarţe, iar înspre soare ră­sare, un şir nesfârşit de icoane, în toate mări­mile şi de toate felurile. Deasupră-le clipoceşte, aproape să se stingă, candela, iar mai spre mar­gine, tabloul Ţarului Alexandru al II-lea, în man­tie de purpură roşie, cu crucea în  mână. În rând cu geamul, o masă, peste care zac în ne­ştire cărţi vechi bisericeşti, cu slovă rusească, iar printre ele, câte va numere rătăcite din „Bassarabet-zul lui Cruşevan”[5].

Părintele ne pofteşte să stăm şi, în timp ce se repede afară după o garafă de gin, noi răsfoim prin ceasloave”[6].

[1] Năvălirea cazacilor, conduşi de Constantin Şerban, sub Ştefăniţă, (Papură Vodă), fiul Iul Vasile Lupu, 1659.

Cotropirea Basarabiei de Nogai, sub Iliaş, fiul lui Alexandru Vodă Iliaş, 1666.

Răscoala boierilor, în frunte cu Mihalcea Hâncu, împotriva lui Gheorghe Duca Vodă, care-i bate lângă Chişinău, sprijinit de Turci şi Tătari, 1672.

Expediţia lui Mohamet IV împotriva Cameniţei.

Luptele date în jurul Hotinului, sub Ştefan Petriceicu şi, mai apoi, de Dumitraşcu Cantacuzin, 1674.

Prădarea Moldovei, de la Nistru şi până la Şiret, de Cazacii aduşi de Petriceicu Vodă şi instalarea sa pe Tron, în locul lui Gheorghe Duca-Vodă, care se afla, pentru a treia oară, în sca­un, 1685.

[2] De atunci se păstrează, în plaiurile basarabene, zicătoarea atât de des folosită, pentru a arăta răzvrătire şi nesupu­nere : „Vodă vrea şi Hâncul ba”.

[3] Vezi: Mănăstirile din Basarabia, de Arhimandritul V. Puiu, Chişinău 1919.

[4] de rezervă în infanterie

[5] O gazetă naţionalistă, scoasă de Cruşevan.

[6] Gheorghiu, Aurel J., Pe drumuri basarabene, Bucureşti, 1923, pp. 55-61

Cu privire la originea nobilă a Hânculeştilor

Boieri moldoveni

1606, aprilie 12: La vânzarea satului şi moşiei „Onceşti ce se cheamă Vascani, în ţinutul Romanului”, printre martori se afla şi răzeşul Ionaşco Hâncu lot Drăgoteani”[1].

1667, iunie 3. La vânzarea moşiei Săpotiani, din Ţinutul Vaslui, printre martori „s-a tâmplat… şi Albul Hâncul, mulţi boiari”, Albul Hâncul semnând mărturia drept „Albul căpitan”[2].

1669, mai 2: „Două acte privitoare la marele ctitor, boierul basa­rabean Mihalcea Hâncu:

1). Spiţa genealogică a lui Mihalcea Hâncu, ctitor al mănăstirii Hâncu[3].

Pentru că arătaţii doi fraţi sunt adevăraţi fii lui Neculai Hâncu dovadă slujeşte svidetelstva[4] de la neamurile şi Dvorenii Hănculeşti, ce s-au înfăţişat comisiei.

Precum că Miron Hâncu, ai căruia urmaşi ş-au înfăţoşat dovezile spre cercetare Dvoreneştii Comisii şi fii Stolnicului Dumitraşcu Hâncu slujeşte dovadă copia împărţelii pentru mo­şii şi ţigani, încredinţată de Serdăria Orheiului, din 7271 (1659) august 4 zile, iar pentru cinul de cămăraş, Hrisovul din 1789, ce s-au înfă­ţoşat acum Comisiei.

Precum că Dumitraşcu Hâncu Stolnic este adevărat fiu al serdarului Mihalcea Hâncu dovedeşte dania a tot neamul Hânculesc din 1781, mart 20, pentru un vad de moară de pe moşia Perenii, anume Grebencea, ce îl închirisăsc mănăstirii Hâncului, de pe care se înfăţoşează copia, iar originalul se află în documentele mănăstirii.

Precum că Mihalcea Hâncu a fost serdar îl adiverează două ispisoace Domneşti, ce e întâi de la Domnul Grigori Ghica Voevod din let 7167 (1659 – n. n.), mai 2 zile şi, al doilea, de la Domnul Ştefan Voevod din let 7168 (1660 – n. n.), Ghenarie 20, pentru moşia Mâneşti din ţinutul Trotuşului.

2). Suret de pe ispisoc sârbesc de la Ştefan Voevod din vleat 7168 (1660) Ghenar 2.

Precum Domnia Mea am dat şi am întărit boierului nostru Mihalci Hăncului serdar pre a sa dreaptă ocină şi danie, din ispisoc de danie şi de miluire ci-au arătat nouă de la Ghica Voe­vod, satul Mâneştii, în ţinutul Trotuşului, care sat au fost mai înainte a lui Vasilie Hatmanul, fratele lui Gheorghe Ştefan Voe­vod şi (l-a) luat Ghica Voevod, pentru viclenia lui. Pentru că de multe ori (s-a) rădicat cu oşti din ţara ungurească şi au vrut ca să-l scoată pre el din scaun. Şi au făcut multă pradă în săraca ţara Domniei mele, şi Dumnezeu nu i-au fost lui întru ajutori, şi tot s-au întors ruşinat. După aceea, dacă au deschis nouă Dom­nul Dumnezeu uşa milei sale şi ne-au dăruit nouă Domnia şi stăpânirea ţării, şi am luat părintescul scaun a lui Vasile Voevod, am luat Domnia mea toate satele şi moşiile lui Gheorghe Ştefan Voevod, pentru multă avere ce-au dat tatăl meu de mai sus scris, Vasilie Voevod, în mâinile lui, ca să o ţie cât era vel logo­făt. Dar el ca un om viclean ce a fost s-a rădicat cu oşti un­gureşti şi munteni şi ne-au scos pre noi din ţară, şi ne-au făcut nouă mult rău. Pentru aceea acel sat Mâneştii să fie boierului Domniei mele de mai sus scris Mihalci Hăncului serdar dreaptă ocină şi danie şi de la noi miluire şi uric şi întăritură neclintită niciodată în veci, şi altul să nu se amestece.

S-au scris în Iaşi, / însuşi Domnul au zis: Ştefan Voevod.

S-au tălmăcit de Gheorghe Euloghi / Dascăl. 1785, iunie 28”[5].

1678: „Mănăstirea Hâncu. Vârâtă, pe la sfârşitul sec. XVII-lea, într-un fund de vălcea, ascunsă de vederea călătorului ce se afundă în valea Cogâlnicului, cel cu multe iazuri, mănăstirea Hâncu este fixată, în stânga, pe o costişă, măr­ginită de pădure cu feluriţi copaci. Întemeiată în 1678, de stolnicul Mihail Hâncu, care i-a şi dăruit moşia Săcăreni. La început de călugăriţe, prin jumătatea vea­cului al XVIII-lea, din pricina jafului tătărăsc, ea s-a populat cu monahi din Vărzăreşti. Până la 1836, a fost socotită schit. Egumenul Dosoftei, bulgar de neam, zideşte în locul bisericii Sf. Paraschiva, de lemn, alta de zid, iar pentru buna rânduială călugărească alcătuieşte nişte instrucţiuni, încă din 1823. A doua biserică, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, este ridicată, tot de zid, în 1841. În dreapta bisericii celei mari, în curte, găsim un mormânt cu inscripţia: „Supt această piatră odihneşte robul lui Dumnezeu stolnicul Ion Cheşcu, care au lăsat moşia Dumisale la satul Bolţun, pe apa Lăpuşnei, la anul 1817,  Aug. 12 zile, şi s-au îngropat la Sfânta mănăstire Hâncul, pentru care rugăm pre milostivul Dumnezeu să-l odihnească în soarta drepţilor, amin”. În biblioteca mănăstirii găsim ma­nuscrisele: un pateric cu 2 + 250 file, Istoria lui Carol al XII-lea cu 128 file, Cuvântările lui Isac Sirinul cu 321 file, aceasta din urmă cu multe note infor­mative istorice. Ar fi de căutat, orânduit, colecţionat, şi tipărit documentele mănăstiri, care zac până astăzi într-un turn, fără orânduială”[6].

1695, ianuarie 3. La Roman, printre martorii moşiei Nedeiani din Ţinutul Cârligăturii (Iaşi), se afla şi Hâncul Stegarul[7].

1821: „Ioniţă Lupul, fiul lui Hâncul, de 55 ani, fără grade, căsătorit, are fii: pe Nicolae, de 11 ani, Isaia, de 8 ani, Iordache, de 7 ani. Copiii răposaţilor săi fraţi, ai lui Ioan, Dimitrie, de 21 ani, Nicolae, de 20 ani, şi Miron, de 10 ani; ai lui Mihail,  Agapie, de 18 ani. Ne­căsătoriţi.

Din avere imobilă, cu toate că le aparţine a patra parte din moşia Săcăreni, din Ţinutul Orhei, e cu pricină. Spiţa neamu­lui: Mihalcea Hâncul Vel Sărdar, Dimitraşcu Hâncul Stolnic, Mi­ron Hâncul Căpitan, Lupul Hâncul Căpitan. A avut fii: Mihail, Ioan şi Ioniţă Hâncul, doveditorul de acum al nobleţei, Ioan a avut pe Dimitrie, Nicolae şi Miron, iar Mihail, pe Agapie.

Cu privire la originea nobilă a Hânculeştilor, s-a stabilit din actul genealogic, întărit de documentele care urmează mai jos:

1). Din două hrisoave ale Domnitorului Gheorghe Ghica Voevod, de la 2 Mai 7167 (1659), şi al Iui Ştefan Voevod, de la 2 Ianuarie 7168 (1660), se vede că lui Mihalcea Hâncul, Vel Sărdar, i-a fost dată, pentru meritele lui, moşia Mâneşti, din Ţinutul Trotuş;

2). O co­pie, certificată de Sărdăria Orheiului, de pe documentul de la 4 August 7271 (1663), cu privire la Împărţirea unor moşii şi ţigani, care s-a făcut între urmaşii Hânculeştilor;

3). Un act de la 20 Martie 1781, în care se arată că copiii Căpitanului Miron Hâncul, nepoţii Stolnicului Dimitraşcu Hâncul, strănepoţii Sărdarului Mihalcea Hâncul, printre care a fost semnat pe acel act Lupul Hâncul, fiul lui Miron, au dăruit mănăstirii Vlădicina un iaz de moară, numit Grebence, de lângă râul Cogâlnic din Ţinutul Lăpuşnei, pe pămân­tul Pereni; şi

4). Hrisoavele Domnitorului Alexandru Ioan Kallimah Voevod, de la 22 Iulie 1796, în care se arată că, în urma cererii fiilor Căpitanului Lupul Hâncul: Mihail, Ioan şi Ioniţă Hâncul, care îşi au domiciliul în Ţinutul Orhei, au fost cercetate dovezile şi s-a stabilit că sunt, în adevăr, de origine Boierească şi strănepoţii lui Mihalcea, care a fost Sărdar, din care Ioniţă e doveditorul de acum, iar Mihail şi Ioan sunt părinţii unor minori, pentru care a stăruit la fel. De aceea, Comisiunea, care a funcţionat pentru cer­cetarea dovezilor privitoare la nobleţe, găsindu-le suficiente, prin încheierea dată la 10 Decemvrie 1821, a hotărât ca acest neam să fie trecut în partea VI-a a cărţii genealogice a nobililor, pentru Ţinutul Orhei.

Lipseşte de la dosar zapisul din 1781.

Însemnări.

Români din Moldova. Familie răzeşită[8], cu nenumăraţi ur­maşi care se trag direct din Sărdarul Mihalcea, ctitorul mănăstirii Hâncu, vestit prin răscoala împotriva Grecilor, sub domnia lui Duca-Vodă (1671-1672)[9]. Dr. Calistrat P. Hâncu (1851-1927) a fost fruntaş al zemstvei jud. Bălţi[10].

Documente.

I). Copie de pe hrisovul Domnului Ghica Voevod, de la 2 Mai, anul 7167 (1659). Noi, Gheorghe Ghica Voevod, cu mila lui Dum­nezeu Domn al Ţării Moldovei. Credinciosul nostru Boier Sărdarul Mihalcea Hâncul, arătat aici, a slujit sub diferiţi Domni cu cre­dinţă şi dreptate, în sfârşit ne-a slujit şi nouă şi Ţării noastre Mol­doveneşti şi slujeşte şi acum cu mare credinţă şi dreptate. De aceea, văzând acest serviciu credincios al lui, l-am răsplătit şi pe el cu deosebita noastră milă şi i-am dat în dar un sat, aşezat în Ţara noastră Moldovenească, în ţinutul Trotuşului, numit Mâneşti, care sat a aparţinut înainte Hatmanului Vasile, fratele lui Ştefan Voevod, dar pentru faptele sale rele i-am luat acest sat, pentru că nu o dată s-a ridicat cu oştirile ungureşti şi ne ataca cu sabia, aducând multă ruină şi jefuind pe bieţii locuitori ai Moldovei; dar Dumnezeu nu le-a ajutat şi de aceea s-au întors ruşinaţi; de aceea de azi înainte, pentru totdeauna, numitul Boier al nostru, iar după el şi urmaşii săi au dreptul să stăpânească în linişte satul pomenit mai sus, şi acela pe care Dumnezeu îl va face Domn al Ţării Moldovei, din fiii sau din neamul nostru sau pe altcineva pe care îl va alege Dum­nezeu de Domn, să n-aibă drept să anuleze acest hrisov de danie al nostru, ci trebuie drept răsplată pentru credinţa cu care Hâncul ne-a servit, să-l răsplătească şi să-l întărească în stăpânirea numi­tului sat Mâneşti; iar dacă cineva ar cuteza să calce acest hrisov de danie al nostru, Dumnezeu care a făcut cerul şi pământul şi toţi sfinţii Săi să nu-i ierte asemenea crimă şi să împărtăşească soarta veşnică a lui Iuda şi a lui Arie cel blestemat de trei ori, amin. / Scris în Iaşi, pe copie e scris: însuşi Domnul a poruncit. Iscălitura Iui Gheorghe Ghica Voevod. A tradus Gheorghe Euloga Dascăl. 28 Iunie 1785.

II). Copie de pe hrisovul sârb de la Domnul Ştefan Voevod, de la 2 Ianuarie 7168 (1660). Prin acest hrisov Domnesc al nostru am miluit şi întărit după Boierul nostru Sărdarul Mihalcea Hâncul moşia lui proprie satul Mâneşti, din ţinutul Trotuş, care i-a fost dată în dar de Domnul Ghica Voevod, precum se vede din hrisovul aceluiaşi Domn Ghica, care sat a aparţinut înainte Hatmanului Vasile, fratele lui Ştefan Voevod, dar pentru faptele sale rele i-a fost luat de numitul Voevod Ghica, pentru că nu odată a atacat îm­preună cu trupele ungureşti pe numitul Domn Ghica, ca să-l ră­stoarne de pe Scaun, şi săvârşind multe jafuri pe biata noastră Ţară Moldovenească; dar Dumnezeu nu i-a ajutat şi de aceea s-a întors ruşinat; după ce Dumnezeu ne-a deschis porţile harului său şi ne-a miluit Domnia şi stăpânirea Ţării Moldovei, după urcarea noastră pe Scaunul părintesc al Domnului Vasile Voevod, pentru aceasta am luat toate satele şi moşiile care au aparţinut lui Gheorghe Ştefan Voevod, pentru că pe când era Vel Logofăt, numitul meu tată Vasile Voevod i-a dat multă avere în păstrare; dar el, nutrind ură, s-a ridicat cu trupele ungureşti şi munteneşti şi ne-a uzurpat Domnia, pricinuindu-ne multe pagube; de aceea, de acum şi pentru totdeauna, numitul Boier al nostru Sărdarul Mihalcea Hâncul are dreptul să stăpânească în linişte numitul sat Mâneşti, ca pe o moşie a lui, ce i-a fost dată în dar; ca urmare, miluind şi noi pe numitul Boier al nostru Sărdarul Mihalcea Hâncul cu satul po­menit Mâneşti, îl întărim în stăpânire prin acest hrisov al nostru. / Scris în Iaşi. / Pe copie e scris: însuşi Domnul a poruncit. Iscălitura lui Ştefan Voevod. A tradus Gheorghe Euloga Dascăl. 28 Iunie 1785.

III). Împărţirea moşiilor şi ţiganilor, făcută între fiii Vel Căpi­tanului Miron Hâncul, după cum se arată mai jos: anul 7271 (1763), Iulie ziua 20. Partea lui Lupu: o parte întreagă din satul Săcăreni, din Ţinutul Lăpuşna, împărţit în trei, un loc întreg de moară, care intră în partea a treia, vechea casă părintească, cu o grădină cu pomi roditori, lângă ea, şi alte lucruri care i se vor cu­veni, o parte şi jumătate din altă parte, cât i se va cuveni, cu un loc întreg de moară; de asemenea, a patra parte din alt loc de moară din satul Pereni, din acelaşi ţinut; o parte din satul Sângera, din acelaşi ţinut, care e împărţită în patru. Partea Catrinei: jumătate din partea satului Sângera, cu grădina cu pomi roditori şi cât i se va cuveni, jumătate din satul Moleşti, cu un loc de iaz şi cu un loc potrivit pentru stupărit, în Ţinutul Lăpuşna. Jumătate din satul Condreşti, cu un loc întreg de moară, loc potrivit pentru stupărit, cât va fi partea ei, în acelaşi ţinut; toate acestea sunt incluse în foaia de zestre a ei, a patra parte din satul Sângera în acelaşi ţinut. Partea Sinicăi, sora mai mică: în Ţinutul Lăpuşna, jumătate din satul Săcăreni, un loc întreg de moară, grădini cu pomi roditori câte i se vor cuveni; jumătate din satul Moleşti, cu locuri de iaz şi cu un loc prielnic pentru stupărit, în acelaşi ţinut, jumătate din satul Condreşti, cu locuri prielnice pentru stupărit, câte i se vor cuveni; toate acestea au fost incluse în zestrea ei. A patra parte din satul Sângera, în acelaşi ţinut. Partea Mariei, sora mai mare, satul întreg Briteni, după hotărnicire, cu un loc întreg de moară, loc potrivit pentru stupărit, cu pomi roditori, în Ţinutul Lăpuşna, ju­mătatea unui loc de moară în satul Ciuciuleni, pe râul Cogâlnic, cu o parte din stepă, care i se cuvine, potrivit zapisului, şi alt loc de moară, numit Mârzauca, în acelaşi ţinut, dar cum aceste locuri de moară, în pricină, pentru care Maria a început să ceară dreptate judecăţii, căci dacă le va câştiga, atunci fraţii ei să nu mai aibă pretenţii asupra părţilor care i se cuvin din acele locuri de moară, iar dacă în caz contrar nu le va câştiga, atunci nici ea nu va mai fi în drept să ceară fraţilor săi parte, nici cheltuielile pe care le va face cu pro­cesul. A patra parte a satului Sângera, din acelaşi ţinut, partea Lupei, măritată cu Hranacea; jumătate din satul Taşcani şi a patra parte a unui loc de iaz, cu 2 zapise; această parte i-a fost lă­sată de tatăl ei Miron Hâncul. Satul întreg Bondeşti, cu locuri de iaz, care loc i-a fost dat de fraţii ei, la împărţeală. Partea Nastasiei, măritată cu Căpitanul Nicolae Iacom: a treia parte a satului Săcăreni, cu un loc întreg de moară, şi grădini cu pomi roditori, câte i se vor cuveni lui Iacom şi pe care le stăpâneşte pe temeiul zapisului ce i-a fost dat de socrul său, Miron Hâncul, la logodna fetei sale, în faţa oamenilor întrebuinţaţi în acest scop; de aceea, potrivit zapisului ce i-a fost dat atunci de tatăl ei, ea are dreptul să stăpânească toată această avere, ca şi locul de moară arătat mai sus, ţiganii însă rămân, pentru că au fost împărţiţi la socoteală în patru: Lupu, Maria, Catrina şi Sinica, afară de aceia care i se cuvin Lupei şi Nastasiei, măritată cu Căpitanul Nicolae Iacom, pentru că pe aceste două surori le-a înzestrat însuşi tatăl lor, Miron Hâncul, şi a dat fiecăreia ţiganii care îi aparţineau. 44 suflete de ţigani au fost găsiţi împreună cu cei vânduţi, ceea ce face în total 48, iar din cei vânduţi fiecare e pus la socoteală acelui frate, de care a fost vân­dut acel ţigan, de aceea se cuvine de partea fiecărui frate câte două­sprezece suflete. Partea lui Lupu: l Andronache şi Vasilache, Cosma ţiganii vânduţi de Lupu. 1 Tudora soţia lui Andronache vândută şi ea. 1 fiu al lor de asemeni. 1 Ursu fiul Chimingerului de asemeni. 1 Paraschiva fata Chimingerului, pe care a avut-o de la soţia întâia. ½ fiul Paraschivei de asemeni. ½ fiul Paraschivei, care e socotit drept jumătate de ţigan. 1 Teodor Chifane burlac. 1 Marin ţigan bătrân. ½ fiul Eftimie Cizmarul, care se găseşte la mănăstirea Căpriana. 1 fiul Istiniei, sora lui Teodor, fraţi din neamul Şapte Iepe. 2 ţigăncile surorile lui Ioniţă Armancea Leţia, care ţigan este din ţinutul de Miază-zi al Basarabiei, numit Bugeac, în total 12, doisprezece. Partea Mariei, sora mai mare: 1 Maria, fata lui Constan­tin Costin, vândută lui Vasile Abaza; 2 fii ai ei, de asemeni vânduţi. 1 Mariuţa, ţigancă, vândută lui Anastase Leiţicanu. 1 Măriuţa, ţiganca pe care au vândut-o ginerelui lor, Căpitanul Nicolae Iacom. ½ băiat l-au vândut de asemeni. 1 fiul lui Pacul, vândut Iui Nico­lae Kogâlniceanu. 1 Gafiţa, fata Ileanei Babanase, soţia unui ţigan din mănăstirea Gârbovăţ. ½ fiul Gafiţei. ½ fiul Măriuţei, fata lui Murache. 1 Istinia, ţigancă, sora lui Toader, fraţii Şapte Iepe. Catrina, sora lui Toader Mogai. 1 exclus dintre cei vânduţi cu 42 lei, care i se cuveneau Mariei, pentru întregirea sumei de 126 lei, după cum se arată în lista de judecată. 13, în total treisprezece. Partea Catrinei: 1 fata lui Toader Ştefăniţă, vândută lui Vasile Potlog. 1 fiul ei vândut tot lui Potlog. 1 Măria, sora lui Ursu, vândută. 2 fii Anghelinei, sora lui Mogai, vânduţi lui Vasile Abaza. 1 Nicolae fiul lui Marin. 1 Safta, fata Tudorei. 1 fiul lui Ioniţă, fiul lui Ştefăniţă. 1 fiul Istiniei, sora lui Toader Gratie, din neamul Şapte Iepe. 1 Tudora, sora lui Mitache. 2 fiii ei, în total doisprezece. Partea Sinicăi: Ştefania, vândută Stolnicului Toma Luca; fiul ei, vândut aceluiaşi Luca. 1 fiul Măriei, sora lui Ursu, vândut lui Vasile Abaza. 1 Toader Mogai, vândut de Lupu Hâncul tot lui Abaza. ½ fiul Iui. 1 Anghelina, sora lui Mogai. 1 fiul ei. 1 Ioniţă, fiul lui Ştefăniţă. 1 fiul lui, vândut de Maria lui Râşcanu. 1 fiul lui Nicolae, fiul lui Marin. l Ioniţă, fiul lui Furnică. 1 Măriuţa, fata lui Murache. 1 Fiul Istiniei, sora lui Toader Gratie, din neamul Şapte Iepe. 12, în total doispre­zece. 15 suflete de ţigani, luaţi de la ei de d. Visternic Ioniţă Kazimir, pe care au să-i ceară înapoi prin judecată, cu condiţia că, dacă îi vor câştiga, atunci ţiganii aceştia vor trebui să intre în împărţeala pomenită, făcută între cei patru fraţi: Lupu, Maria Catrina şi Sinica. Iar din cei şase ţigani fugari, se cuvine fiecărui frate câte un ţigan şi jumătate, iar pentru 30 chile de grâu şi 70 sămânţă de mătură, despre care surorile au arătat că acestea le-au venit anul trecut de pe desetina din satul Sângera şi fiecare chilă de grâu e preţuită la 2 lei, iar sămânţa de matură, la 1 leu, ceea ce face în total 130 lei, se cuvine Catrinei şi Sinicăi, din toată suma 58 lei, pentru patru boi şi două vaci, iar lui Lupu 18 lei, pentru un cal, care vite le-a luat sora lor, Maria, printr-o hotărâre judecătorească a Măriei Sale Domnului Ghica Voevod, iar vitele acestea au fost preţuite de Vornicii de Poartă, iar din restul bani­lor să se scadă, înainte de toate, cheltuielile, dacă se va stabili că au fost făcute pentru găsirea moşiei Sângera, pe urmă toate celelalte să fie împărţite de asemeni frăţeşte, dar dacă suma de bani arătată, pri­mită de la desetină, anul trecut, va fi neîndestulătoare, atunci pen­tru completarea ei să se ia din desetina anului curent. Astfel, găsind drept, am făcut această împărţeală între noi, prin care fiecare din noi va avea să stăpânească partea lui în linişte şi neturburat de ni­meni. / August ziua 4 anul 7271 (1763). / Această copie este întocmai cu vechile zapise. Marcu Sărdarul.

IV). Noi, Alexandru Ioan Kallimah Voevod, cu mila lui Dum­nezeu Domn al Ţării Moldovei. Fiii Vel Căpitanului Lupu Hâncul: Mihail Hâncul, Ioan Hâncul şi Ioniţă Hâncul, care locuiesc în ţinu­tul Orhei, pomeniţi în prezentul hrisov al nostru, într-o jalobă, pe care ne-au înaintat-o, au arătat că se trag din Boieri şi că sunt strănepoţii lui Mihalcea Hâncul, biv Sărdar; de aceea, din respect pentru originea lor şi pentru că n-au plătit niciodată biruri şi n-au îndeplinit prestaţie, au cerut permisiune milostivă ca să nu fie supuşi la aceste măsuri nici de acum, înainte, şi să fie învredniciţi de privilegii şi miluiri Domneşti, de care se bucură ceilalţi Boieri. După cercetarea numitei lor jalobe, s-a stabilit în adevăr că se trag din Boieri şi că sunt strănepoţii lui Mihalcea Hâncul, biv Sărdar, precum adeveresc documentele pe care le au. De aceea, luând în consideraţie cererile petiţionarilor şi din respect pentru originea lor, găsind-o dreaptă, am hotărât, prin acest hrisov al no­stru, să-i scutim de orice bir care aparţine Vistieriei, precum şi de toate dările şi îndatoririle pe care le îndeplinesc ceilalţi locuitori, de asemeni nici conducătorii numitului ţinut nu sunt în drept să-i numească în delegaţii, pentru că, atunci când ar fi asemenea ne­voie, asemenea însărcinări le va da Guvernul, în urma unor porunci speciale ale Domnului. Afară de aceasta, în ce priveşte veniturile care i se cuvin Vistieriei, îi scutim de plata desetinei asupra produ­selor, dând fiecăruia din ei dreptul de a avea fără plata desetinei: cinci stupi cu albine şi cinci porci, fără plata goştinei cincizeci de oi, vădrăritului, cincizeci de vedre de vin, pentru aceste produse, ca o proprietate a lor, să nu li se ia nici desetină, nici goştina, nici vădrărit; de asemeni fiecăruia din ei i se dă dreptul să aibă pentru serviciu câte doi străini, pe care îi pot dobândi din alte stăpâniri străine, care oameni sunt scutiţi şi ei de orice bir către Vistierie, dări şi îndatoriri la care sunt impuşi ceilalţi locuitori, şi au să fie numai pentru folosinţa lor casnică. Ca urmare, poruncim domnilor Sărdari ai Ţinutului Orhei, precum şi dregătorilor şi altor slujbaşi, care se găsesc în slujbă, să îndeplinească întocmai tot ce s-a hotărât prin acest hrisov. / Anul 1796, 22 Iulie. / A întărit Vel Visternicul, / a tradus întocmai din original: Kifalov”[11].

1838: „Dintr-un act din 1838, pentru alegerea trupului moşiei Dorohoi de Popenii lui Mavrodin aflăm… că moşia Popenii era învecinată cu Şendricenii şi cu Trestiana „ce a fost a lui Gherasim Hâncu”, care Gherasim Hâncu nu poate fi decât numele de călugărie a lui Grigore Hâncu postelnicul, ce ţinuse în căsătorie pe Tudoriţa Mavrodin, fata vistiernicului Dumitraşcu”[12].

1942: Emil Hâncu semnează recenzii în „Analele Moldovei”, care apărea la Iaşi, făcând parte din conducerea revistei.

[1] Ghibănescu. Gh., Surete şi Izvoade, vol. V, Iaşi 1908, p. 239

[2] Ghibănescu. Gh., Surete şi Izvoade, vol. VIII, Iaşi 1913, p. 227

[3] „Se zice că moşiile boierilor Hâncu se-ntindeau, pe vremuri, de la Hânceşti, Mănăstirea Hâncu, Nisporeni, Valea Trăisteni (com. Boldoreşti), Isaicani şi până-n sus de amândouă malurile Prutului, unde şi astăzi se-ntâlneşte foarte des numele de familie Hâncu. Amândouă actele aparţin lui Ştefan Hâncu, coborâtor al lui Mihalcea Hâncu, astăzi plugar şi primar în comuna Bacloi, judeţul Lăpuşna”.

[4] Certificat

[5] Popovschi, Nicolae, Istoria Bisericii din Basarabia, Chişinău 1931, pp. 492, 493

[6] Ciobanu, Ştefan, Basarabia / Monografie, Chişinău 1926, p. 217

[7] Ghibănescu. Gh., Surete şi Izvoade, vol. VIII, Iaşi 1913, p. 51

[8] Dosarele Nr. 296, 1836, 447 file, şi Nr. 300, 1856, 93 file. Arhivele Stat. din Chişinău

[9] C. Stoide. Un episod din domnia lui Gh. Duca. Arhiva, Iaşi, Nr. 1-2, 1936, p. 56 şi urm.

[10] A. Sava. Documente privitoare la târgul şi ţinutul Lăpuşna. Bucureşti, 1937

[11] Bezviconi, Gh., Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru: Actele Comisiei pentru cercetarea documentelor nobilimii din Basarabia , pp.244- 251

[12] Gane, C., Neamurile Mavrodineşti din Ţara Românească şi Moldova, Bucureşti, 1942, pp. 113, 114