Fişe pentru povestea neamului Hâncu
Bunicul trăia în satul Mânjâna (actualul sat Costache Negri) şi i se spunea Hâncu Mânjâneanu. În Gonţa, „Hotarul lui Mânjea” şi Mânjina (p. 156) sau Măngina, „pârâu în judeţul Galaţi”, menţionat în secolul XVI (p. 158), iar „Hotarul lui Mânjea, sat pe Soholui (Mânjina, vale din sus de Pechea, jug. Galaţi; loc pustiu lângă”, menţionat în secolul XVI (p. 125).
La nume: „Hâncul paharnic, vezi Hanco ceaşnic, Raicov Hâncul” (p. 278). „Hanco (Hâncul) ceaşnic, fratele lui Gavril şi Ivanco, stăpân în Văscăuţi şi Vasilăuţi (1473)… în Zubriceni şi Vancouţi (1479); tatăl Maricăi din Hăncăuţi, Zubriceni şi Oneşti (1528)” (p. 276). „Raicov Haico, tatăl lui Petrică din Zubriceni, Dancăuţi şi Oneşti (1528)” (578).
Satul de origine, de la care neamul şi-a luat numele, Hancăuţi, la Terebne, azi Ivancăuţi în Moldova, comuna Corpaci, raionul Ediniţa, era întărit, împreună cu Zubricăuţii, în 17 aprilie 1429, lui „pan Radu, gramaticul nostru”, Alexandru cel Bun precizând că „hotarul acestor două sate să-l aibă şi la apă, la Ciuhru, ca să-şi facă în el mori; iar hotarul dinspre alte părţi, dinspre toate, să fie după hotarul vechi, pe unde au folosit din veac” (DRH I, doc. 86, pp. 128-130).
Spre sfârşitul lui iunie sau cel târziu la 13 septembrie 1473, Ştefan cel Mare întărea lui „pan Hanco, ceaşnicul nostru” şi fraţilor săi Gavril şi Ivanco (din uric este rupt locul în care era scris „fiii lui…), „ocina lor dreaptă şi proprie, satele anume: Vascăuţi, la obârşia Viliei, deasupra Nistrului, şi alt sat, anume Vasileuţi, pe Prut”, dar şi nişte ţigani, pe care Hanco ceaşnic „i-a dobândit în ţara Basarabiei, când am lovit cu război domnia mea şi am ars Flocii şi Ialomiţa” (DRH II, doc. 191, pp. 285, 286).
În 24 mai 1479, în faţa Divanului lui Ştefan cel Mare are loc o tranzacţie între neamurile cele mai apropiate, „Jivert şi Roman din Cozăreşti, şi Vasco, fiul lui Hobiian, cu sora sa, şi Iura, cumnatul lui Vasco, şi Tulea” vânzând, „din urcul lor drept, satele anume Zubriceanii şi, în alt hotar, Vancăuţii, şi cu moară pe Ciuhru”, pentru 200 zloţi tătăreşti, „panului Hanco”, care primeşte uric (DRH II, doc. 218, pp. 331, 332)
Mânjea scrie uricele lui Ştefan Tomşa, în 9 aprilie 1623 (doc, 54, p. 86), în 29 mai 1623, la Cotnari (doc. 76, p. 115), păstrându-şi funcţia şi sub Radu Voievod, care îi dicta , la Iaşi, uricul din 26 martie 1624 (DRH XVIII, doc. 183, p. 251).
În 6 aprilie 1558, în Sfatul Domnesc al lui Alexandru Vodă se afla şi un „Hâncu, pârcălab de Noovgrad” (Surete şi Izvoade XIX, p. 32)
În 1800, când se făcea cercetarea „asupra dreptului de a face mori pe apa Bâcului, despărţite între ţinutul Lăpuşnei şi al Orheiului, pentru a se curma pricina dintre D. Râşcanu stolnic şi stăpânii moşiilor din jur”, s-a constatat, în privinţa subiectului nostru, că:
„Iar scrisorile pentru Gheţăoani sunt acestea:
Întâi, o carte gospod din 7174 (1666 – n. n.), Mai 4, de la domnul Duca Vodă, cu iscălitura şi pecetea, dată Hâncului vel medelnicer, ca să ţie şi să oprească a sa dreaptă ocină, salul Gheţăoanii, ce sunt în ţinutul Orheiului, pe Bâc, lângă Chişinău, cu tot hotarul şi cu tot venitul, precum îi scriu dresele cele bătrâne.
Al doilea, o carte gospodm tot de la acelaşi domn, din 7178 (1670), Iulie 2, ce scrie către Costandin ca să măsoare seliştea Gheţăoanii, să fie pentru hrana târgoveţilor de Chişinău şi lui Mihalcea Hâncul serdarul, să-i dea pe atâta loc din locul târgului Lăpuşna, din partea de sus, dinspre satul său, dinspre Mlădineşti
Al treilea, o mărturie tot dintr-acelaşi an, August 5, precum au măsurat Gheţăoanii cum şi bucata aceea de loc din Lăpuşna.
Al patrulea, un ispisoc din 7184 (1676), de la domnul Antonie Rusăt Vodă, cu care întăreşte lui Mihalcea Hâncul stolnic ca să stăpânească bucata aceea de loc din Lăpuşna, cu moară, fiindcă şi Gheţăoanii, pe care i-au dat cu schimb, cu două iazuri şi vaduri de moară în Bâc.
Al cincilea, un ispisoc din 7213 (1705), Ianuarie 12, de la domnul Mihai Racoviţă Voevod, de pâra ce a fost între Mogăldea căpitanul, ginerele Hâncului, şi Grigore sin (fiul) Hâncul, şi între Bogos pârcălabul, pentru nişte mori ce a fost făcut Bogos în apa Bâcului, la Gheţăoani, împotriva Chişinăului, cu cuvânt că acel vad de mori i l-ar fi dat danie domnul Constandin Cantemir Voda, şi Mogâldea şi Grigore Hâncul arată că-i dreaptă moşia lor, şi rânduindu-se Gheorghe Apostol vistiernic şi Ion Sturza serdar, de au făcut cercetare la faţa locului, ar fi mărturisit tot ţinutul Lăpuşnii şi a Orheiului cum că tot ţinutul Lăpuşnei n-are nici o treabă să facă mori sau iazuri în apa Bâcului, şi asemene ar fi arătat şi logofătul Neculai Donici şi pe câţiva martori s-au dus şi înaintea domniei, de au mărturisit cu sufletele lor precum tot ţinutul Lăpuşnei nu are treabă în apa Bâcului să facă mori sau iazuri, fără decât făcându-se Chişinău târg mare, în zilele domnului Dabija Vodă şi la domnia domnului Duca Vodă, jeluind târgoveţii că n-au loc să-şi hrănească, au făcut schimb cu Hâncul stolnic, de luase moşia Gheţăoanii şi o dăduse târgoveţilor şi atunci începuse Chişinăul a face iazuri în Bâc, şi pe Bogos să-l dea rămas, ca să lipsească dintr-acele mori, ci să le stăpânească Mogăldea şi Grigore Hăncul, aflându-se că-s pe dreapta moşia lor, care acea hotărâre pentru apa Bâcului se vede păzită şi până acum.
Al şaselea, un hrisov din 7214 (1706), Mai 25, de la domnul Antiohie Constandin Voevod, pentru de iznoavă judecată ce au mai avut Bogos pârcălabul cu Mogăldea căpitanul, ginerele Hâncului, şi cu Grigore Hâncul, tot pentru acele mori, şi pe Bogos să dea iarăşi rămas, întărind asemeni după ispisocul de sus arătat, ca Lăpuşnenii să nu aibă treabă în apa Bâcului.
Al şaptelea, un ispisoc din 7225 (1717), Decembrie 9, de la domnul Mihai Racoviţă Voevod, de pâra ce a fost între Grigore Hâncul postelnic şi între Grigore Sava părcălabul, pentru un vad de moară ce este lângă târgul Chişinăului, pe apa Bâcului, într-o gârlă, pe care loc îşi făcu Grigoraş Sava şi moară, după dania ce avea de la domnie sa şi după alte cărţi de întăritură, de la domnul Antiohie Voevod, cum că ar fi fost acel loc domnesc, dar, după dresele Hâncului, s-a dovedit că nu este loc domnesc şi cu greşeală i se dăduse dania, care i s-a şi luat din mână, arătându-se şi judecata ce a fost între Hâncul şi între Bogos, pentru alt vad de moară, ce era tot acolo, mai jos, în apa Bâcului, şi cum că târgoveţii numesc Gheţăoani loc domnesc, după schimbul ce făcuse domnul Duca Voevod cu Hâncul, care schimb pe urmă s-a stricat şi a rămas ca să fie apa Bâcului tot de ţinutul Orheiului.
Al optulea, o mărturie din leal 7231 (1723), Iulie 31, de Ia vornicii de poartă, cu pecetea porţii gospod (deci, a Divanului Moldovei – n. n.), precum, din poruncă domnească, au adus în biserică pe Grigoraş Hâncul, cu fraţii lui, Neculai şi Miron, feciorii lui Dumitraşco Hâncul, de au jurat pentru moşia din Gheţăoani, precum Done, unchiul lui Constandin Potlog, sin (fiu) lui Neculai, n-a stăpânit Făureştii, în chip că ar fi fost moşia lui, ci a ţinut numai odaia, şi cum n-a cumpărat moşul Hânceştilor acea moşie, când a ţinut pe muma Neculii şi a lui Done şi precum n-a auzit de la nimeni, nici ştiu ei să fi dat Done, cu fraţii lui, bani la răscumpăratul Gheţăoanilor, şi precum nu îmblau ei nici cu un meşterşug şi nici au vreun zapis tăgăduit fără de cale au scos la divan.
Al nouălea, o carte gospod, tot dintr-acelaşi an şi zi, de la domnul Mihai Racoviţă Voevod, de pâra ce a fost între Mogâldea medelnicer şi cumnaţii săi, şi Neculai, şi Miron, feciorii lui Dumitraşcu Hâncul, nepoţii lui Mihalcea Hâncul stolnic, şi între Constandin Potlog, feciorul Neculii, şi Gheorghiţă, feciorul lui Constandin Potlog, pentru moşia din sălişte din Gheţăoani, pe care o trag Potlogeştii că ar fi dreaptă moşia lor, de pe Necula, tatăl lor, şi de pe fraţii Neculii, Doni şi Constandin, care au fost hiestri Mihalcii Hâncului, şi de pe moaşa (bunica – n. n.) lor Nastasăia, pe care a ţinut-o Mihalcea Hâncul, care moşie ar fi fost zălogită de un neam al lor şi, pe urmă, dacă a luat Mihalcea Hâncul pe moaşa lor Nastasâia şi s-au rânduit feciorii ei, Necula şi Doni şi Constandin, ar fi răscumpărat moşia Gheţăoanii şi Doni ar fi făcut schimb cu domnul Dabija Voevod, luând din hotarul târgului Lăpuşna şi apoi iarăşi, la acelaşi domn, s-ar fi stricat acel schimb, rămânând Făureştii loc gospod şi Done şi-a luat Gheţăoanii, şi după ce a pierit Doni şi au murit şi Necola şi Costandin, ar li rămas acele zapise a Gheţăoanilor la muma lor, ce o au ţinut Mihalcea Hâncul, şi, după moartea ei, au rămas la Hâncul; şi Hânculeştii încă au arătat ca moşia Gheţăoanii întâi au cumpărat-o domnul Vasile Voevod, încă din boierie, de la nişte femei, Irina şi Gaflona şi Marula, arătând ei zapisul, şi apoi a dat-o domnul Vasale Voevod danie unui Marcu jicnicer, arătând ei şi ispisocul acel de danie, şi de la Marcu jicnicer ar fi cumpărat-o Mihalea Hâncul şi zapisul s-ar fi înecat, dar au mărturisit Todiraşco crucerul, om bătrân, că a văzut şi a citit zapisul, şi li se încheie judecata, după jurământul ce au făcut Hânculeştii pe ponturile ce se arată prin mărturia vornicilor de poartă, dându-se pe Potlogeşti rămaşi.
Al zecelea, un zapis din 7252 (1744), Ianuarie 13, de la Lupa, jupâneasa lui Mogâldea medelnicerul, cu care au dat danie lui Vasilache Măzărachi jicnicer jumătate din moşia Gheţăoanii, cu jumătate de moară, ce a avut de la părinţii ei, iar jumătate de moşia şi cu jumătate de moară arată că este a frăţâne-său, lui Grigoraşco postelnic.
Al unsprezecelea, un hrisov din 7253 (1745), Noiembrie 25, de la domnul Ioan Neculai Voevod, cu care întăreşte lui Vasilachi Măzărachi jicnicer pe jumătate de Gheţăoani şi pe jumătate de moară, după dania de sus arătată.
Al douăsprezecelea, un zapis tot dintr-acelaşi an, Mart 24, de la Grigoraş Hâncul postelnic, feciorul lui Dumitraşco Hâncul, cu care a vândut lui Vasilachi Măzărachi medelnicer şi cealaltă jumătate de sat de Gheţăoani, drept o sută cinzeci lei.
Al treisprezecelea, o carte din 7254 (1746), Ianuarie 3, iscălita de Iordachi Canta hatman, de judecata ce a fost între Miron Hâncul, care zice că dania surorii sale Lupa ar fi fost dată cu înşelăciune, şi între medelnicerul Vasilachi Măzărachi, şi pe Miron Hâncul se dă rămas.
Şi al patrusprezecelea, o mărturie din 7262 (1754), Iulie 28, de la câţiva oameni, prin care arată că moşia Gheţăoanii s-a stăpânit de Lupa medelniceriţa şi de frate-său Grigoraş, iar alţi fraţi nu sau amestecat… / leat 1800, Septembrie 8 / Manolachi Donici spătar / Ioan Tăutul sulger” (Surete şi Izvoade, X, pp. 206-213).
1828, ianuarie 4: În „listă de boieriile acordate de Ioniţă Vodă”, întâlnim şi numele lui „Gherasim Hâncu căminar” (Surete şi Izvoade, X, p. 283)
1774: În Ţinutul Covurluiului (Galaţi):
birnicul Vasile Hâncul din satul Păşcanii, Ocolul Prutului
birnicul Gligorie Hâncul din Slobozia Movilii, călăraşii marelui căpitan de Covurlui Solomon Hâncul, Ion Hâncul şi Toader Hâncul, toţi din satul Mileştii, Ocolul Mijlocului
1774: În Ţinutul Tecuciului:
Lupul Hâncul, Torceşti, Ocolul Şerbăneştii şi Lieştii,
podarul Ioniţă Hâncul din Cozmeşti, Pavăl Hâncul din Nicoreştii de Sus, Ocolul Nicoreşti
vornicul Ioniţă Hâncu, birnicul Mihălachi Hâncul şi Constantin Hâncul, slugă a lui Gavril Conachi, şi din Onceşti, birnicul Arsănii Hâncul din Mărăşti, Ion Hâncul din Găiciana, toate din Ocolul Berheciului
birnicul Ion Hâncul, ce a fost birnic la Galbeni (unde trăia Postolachi Hâncul), din Sârbii, şi Trohin Hâncul din Gohor, scutelnic mănăstirii Sfântului Spiridon, sate în Ocolul Zeletinului
