Fişe pentru povestea neamului Hâncu (II)

Oşteni moldoveni

„1657. Mihalcea Hăncul artnaşul şi cu fratele său Ştefan izbaşa cumpără partea de moşie a Condrei din Condreşti. (Regest).

Nechita ficiorul lui Vasîli Blacăş(?), nepot lui Marcu cel roş, strănepot Condrii lui Volocu din Condreşti au vândut toată partea Condrii din Condreşti Mihalcii armaş şi frăţâni-său lui Ştefan Izbaş cu zapis din anii 7165 drept un cal bun preţăluit în 40 lei.

Tribunalul Lăpuşna, Arhiva veche, dos. Nr. 5807-I/1816, fila 122. Vezi un Ştefan Izbaşa în 1687 (G. Ghibănescu, Surele şi izvoade_t VII, p. 141 precum şi nota de sub doc. Nr. 47)”[1].

„1659, Mai 2. Gheorghe Ghica Voevod dărueşte lui Mihalcea Hâncul serdarul satul Măneşti de la ţinutul Trotuşului ce s-a luat pentru viclenie de la Vasile hatmanul. (Copie).

Copie de pe un hrisov de la Gheorghie Ghica Vvod. din let 7167 Mai 2.

Noi Gheorghi Ghica voevodu, bojii milostivii gospodar zemli Moldavii.

Adecă acest adevărat al nostru credincios boiarin Mihalcea Hâncul sardariul slujit-au altor domni cu dreptate şi cu cre­dinţă, iar astăzi şi Domnii Mele au slujit şi ţării noastre cu mare dreptate şi cu credinţă. Pentru aceia văzând Domnie Me slujba lui cea dreaptă, milostivitu-ni-am şi spre dânsul cu osăbită mila noastră şi am dat şi am miluit noi pre dânsul într-a noastră ţară, într-a Moldovii, cu un sat anume Măneştii la ţinutul Totruşului, care sat au fost a lui Vasile hatmanului, fratele lui Ştefan Vvd. şi l-am luat Domniea Me de viclean, pentru care lucru de multe ori s-au ridicat cu oşti din Ţara Unguriască şi au venit cu sabie asupra Domniei Meale şi au făcut multe nevoi şi prădare săra­cilor în ţară; ce Dumnezeu nu li-au agiutat, ci tot s-au întors şi cu ruşine. Pentr-aceia acela sat Măneştii că să fie boerinului nostru Hâncului sărdariu di driaptă ocină şi dare şi miluire lui şi fecio­rilor lui şi nepoţilor şi strănepoţilor şi apoi rodul ci să va alege lui aproape, neclătit nici odinioară în veci. Aşijderea pre urma noastră cine va alege Dumnezeu să fie Domn într-a noastră ţară a Moldavii din feciori noştri sau dintr-a noastră seminţie sau pe cini Dumnezeu va alege, să nu strice a noastră danie şi tocmală ci să aibă a-i da şi a-i întări pentru slujba lui ce cu credinţă ci ni-au slujit, iar cini va strica a noastră danie să fie neertat de Domnul Dumnezeu ci au făcut ceriul şi pământul şi de toţi sfinţii şi să aibă parte de Iuda şi cu procliatul Ariie. Amin.

Pis u las. / Sam gospodnă scazal. /

Iscălitura lui Gheorghie Ghica Vvd.

Această copie s-au scris asemine de pe cea vechi de Gheorghie Evloghi la let 1785, Iunii 28.

Extras din dosarul familiei Hâncul din Arhiva nobilimii. În Arhiva Sta­tului din Chişinău. În 1654, Ianuarie 14, Gheorghe Ştefan întărise Măneştii mănăstirii din cetatea Neamţului (Academia Română 36 – CLXXV. Cre­şterea col.  XXVI, p. 62).

Poate cea mai de seamă figură din istoria ţinutului Lăpuşna este aceea a lui Mihalcea Hâncul, boier de ţară care a înţeles să se răzvră­tească împotriva lui Gheorghe Duca Vodă şi, implicit, împotriva grecismului.

E greu de precizat care a fost rolul politic al lui Mihalcea Hâncul sub domnia lui Vasile Lupul. Letopiseţul Ţării Moldovei al lui Miron Costin ne povesteşte că cei din urmă ostaşi cari l-au urmat pe Vasile Lupul, atunci când se înscăunează la Domnie Gheorghe Ştefan, au fost «Hânceştii»: „Iară Vasilie Vodă, văzând risipa oştii sale, au purces şi el deodată foarte cu puţini pre lângă sine den capitele slujitorilor şi din Hânceşti unii şi l-au luat întru sine, apărându-l cu mare lauda sa şi veste şi pomenire cinstei. La vreme ca aceea să stee la nevoia Domnului cu cinste veşnică hiecăruia este”[2].

Că printre aceşti credincioşi ai lui Vasile Lupul a fost şi Mihalcea Hâncul ne-o spune acelaşi cronicar, când vorbeşte de cea de a doua domnie a lui Gheorghe Ştefan: „Ce domnia Ştefan Vodă fără de grije; numai o seamă de Lăpuşneni, ales Hânceştii, nu erau deodată aşezaţi şi fugise Mihalcea Hâncul la Turci. Ce agiungând Ştefan Vodă cu bani la Paşa de Silistra l-au fost prins Paşa şi l-au trimis în obezi la Stefan Vodă; şi l-au ertat şi l-au pus armaş al doilea”[3]. Un regest din acest volum confirmă această arătare prin faptul că ni-1 vădeşte pe Mihalcea Hâncul armaş în anul 1657. (Documentul Nr. 56).

Sub Gheorghe Ghica, Domnul ce urmează şi care pare a pedepsi pentru „hiclenie” pe toţi partizanii lui Gheorghe Ştefan, răzvrătiţi contra Iui Vasile Voevod, Mihalcea Hâncul, după arătarea acestui document din 1659, Mai 2, pare a fi fost serdar. Gheorghe Ghica îi dăruieşte satul Măneştii din ţinutul Trotuşului, confiscat de la Vasile Hatmanul, fratele lui Gheorghe Ştefan.

Continuă a fi vel serdar sub Ştefăniţă Vodă, fiul lui Vasile Lupul. Acesta îi re-întăreşte stăpânirea asupra satului Măneşti, în 2 Ianuarie 1660[4]. În acelaşi an, la 11 Octombrie, semnează în calitate de serdar un act al Diva­nului alături de ceilalţi veliţi boieri[5].

În vremea aceea, ne spune din nou cronica, Constantin Basarab, cu oaste căzăcească venea să-l gonească din scaun pe Ştefăniţă Vodă. Acesta, auzind, că rivalul său trece Nistrul pe la Soroca, i-a ieşit cu oastea sa înainte, la Coiceni peste Prut, „şi au pus tabără acolo…, iară câtă oaste era o trimisese Ştefăniţă Vodă toată, în frunte înainte pre Rautu cu Catargiul şi cu Grigori paharnicul şi cu Mihalce Hâncul serdariul”. Moldovenii sunt învinşi de către Chelşca cazacul şi Constantin Basarab intră în scaunul Moldovei pentru câteva zile din începutul lui Februarie 1661. În aceiaşi lună, cu ajutorul tătarilor, Şte­făniţă se reîntoarce în scaun, iar Constantin Basarab fuge la Poloni.

În acelaşi an „cât s-au desvărat”, lui Ştefăniţă Vodă „i-au venit poroncă să trimită oaste în Ţara Ungurească şi de la munteni, iar aşa, asupra lui Racoţi; şi au trimis Ştefăniţă Vodă pre Mihalce Hâncul sărdarul şi pre Voicecovschi, căpitanul de lefecii cu o mie de oameni”[6].

Cronicile nu ne dau nici o ştire despre rolul jucat de Mihalcea Hâncul sub domnia lui Istrate Dabija Vodă. Trei regeşte din acest volum, din 1663, Mai 20 (70), 1664, Martie 27 (74) şi 1665, Iunie 12 (75), ne încredinţează că Mihalcea Hâncul şi-a păstrat şi sub acest domn, serdăria.

La sfârşitul primei domnii a lui Gheorghe Duca Vodă – 1666, Mai 4 – este vel medelnicer şi Domnul îi întăreşte moşia Gheţăoanii pe Bâc, de lângă Chişinău[7].

Tot medelnicer este în acelaşi an – 1666, Noemvrie 8 – sub domnia nouă a lui Ilieş Alexandru Voevod care îi întăreşte daniile şi cumpărăturile sale din moşia Secărenii, din ţinutul Lăpuşnei[8].

După Ilieş Vodă, venind Domn Duca Vodă, cu a doua domnie, „cu cât au fost la domnia dintâi bun, cu atâta la a doua domnie s-au arătat rău şi cum­plit”. Lăpuşnenii, Orheienii şi Sorocenii se răscoală. În fruntea lor se află Mihalcea Hâncul serdarul, Constantin Clucerul şi Apostol Durac serdarul. „Fugit-au toată boierimea care încotro au putut; iar Duca Vodă văzând că s-au ridicat atâta ţară asupra lui au eşit din Curtea Domnească cu toată casa lui. Hânceştii au intrat la Curte şi prin casele boiereşti şi negustoreşti din târg, stricând şi jefuind şi prinzând pe Greci. Pre câţi i-au găsit pre toţi i-au omorât”[9]. Aceasta se întâmpla în primele zile ale anului 1672.

Răsculaţii stăpânesc de fapt Moldova toată luna Ianuarie şi începutul lunii Februarie. Pentru a preveni reîntoarcerea cu ajutor turcesc a domnului alungat, Hâncul şi Hăbăşescul cerură ajutorul Polonilor, oferindu-se ei să întreţină oastea leşască şi să închine în schimb Moldova suzeranităţii po­lone[10].

Duca Vodă cu ajutorul lui Halil Paşa serascherul de Babadag şi al lui El-Agasi din Bugeac înfrânge pe răsculaţi lângă Paşcanii de pe Ichel şi Hâncul cu Durac se refugiază peste Nistru la Raşcov.

De aci face numeroase incursiuni, după jafuri şi informaţiuni în nordul Moldovei, până chiar prin luna Iunie 1672, după cum rezultă dintr-un raport, cu data de 30 Iunie, din Mohilău[11]. Răzvrătiţii stăpâneau de fapt Nordul Moldovei cu Soroca şi Hotinul.

Ofensiva turcă îi goneşte însă pe malul ucrainean al Nistrului. Singur Raşcovul rezistă atacurilor turceşti.

Însuşi sultanul se pune în fruntea expediţiei sale pentru cucerirea Cameniţei. La 10 Iulie este primit cu alai la Iaşi şi puţin după aceia, la 16 August, Duca Vodă este mazilit.

La 27 August, Cameniţa capitulează, pacea se încheie la 13 Octomvrie. La 20 Octomvrie turcii pleacă către casă, noul Domn, Ştefan Petriceicu Hasdeu, rămânând el să păzească Hotinul[12].

Nemaifiind Domn Duca Vodă, duşmanul său, Hâncul pare a se reîn­toarce în ţară. Aşa ar rezulta din faptul că este judecat ca „biv serdar” de către Ştefan Petru Voevod la 1673, Iunie 17, în cetatea Hotinului (do­cumentul Nr. 102).

Şi încă o nouă schimbare de Domn. Acesta, Dumitraşcu Vodă, la înce­putul anului 1674, de teama incursiunilor polone, opri pe lângă sine pe Tătari, pe care-i aşeză în ţinuturile Orhei, Lăpuşna, Iaşi, Hârlău şi Fălciu. Aceştia lui după atâta zbucium. Singur el ne spune în diata sa: „că dându-ne Dumi­traşcu Vodă la robie ca plătind bani ce mâncându-le ţara (sic!), iară mie jefuiră cumplit ţara şi după două luni trecură Nistrul, ducând cu ei robi nume­roşi. Printre aceştia se afla probabil şi Mihalcea Hâncul, potolit lângă căminul nu mi-au agiuns din toată agonisita mea 1000 lei şi m-au luai Turcii rob şi m-au dus la Roşiea” (documentul Nr. 118).

Feciorul lui Mihalcea Hâncul, Dumitraşcu, a vândut tot ce a avut şi l-a răscumpărat.

În adevăr, sub Antonie Rusăt Voevod este stolnic şi, la 1676, domnul îi întăreşte să stăpânească „bucata ace de loc din Lăpuşna cu moară, fiindcă şi Gheţăoanii, care i-au dat în schimb au doi iazuri şi vaduri de moară în Bâc”[13].

Faptul că s-a văzut scăpat din robia tătărască a avut desigur o puter­nică înrâurire asupra sufletului războinicului nostru. Aşa a zămislit ideea sa de a face o mănăstire şi tradiţia locală, care dăinuieşte şi astăzi, spune că mănăstirea a fost ridicată în semn de mulţumire că pe locurile unde se înalţă astăzi, în mijloc de codru, şi-a găsit ascunziş şi mântuire de tătari fata lui Hâncu, nu face decât să confirme această presupunere a noastră.

În adevăr, la 1677, Decemvrie 9, Mihalcea Hâncul dăruieşte mănăstirii făcute de el la Vlamnic „Vlamnicul de în deal şi Vlamnicul den vale despre Pereani până în hotarul Perenilor şi despre Cărsteştii până în hotarul Cârsteştilor şi a Căzăneştilor. Aşijderea şi spre Lozova până în valea ce se cheamă hotarul Lozovii până în vărsătura apei. Aşijderile despre Miclăuşeni până în obârşia Tărnuşii”. De asemenea îi mai dă „un bătrân ce se chiamă în Corneşti în fundă­tura Bâcovăţului ce l-am cumpărat de la Andreiu Horopcianul şi de la Burlă călugărul şi de la surorile lui din vatra satului Cârsteştilor”[14].

De aci înainte bătrâneţea îl împiedică să mai ia parte activă la viaţa politică a ţării, până la moartea sa, care pare a fi avut loc în 1698, Ianuarie, când şi-a făcut şi diata (documentul Nr. 118).

Rolul său politic se poate explica prin legăturile adânci ce existau între el şi ostăşimea din ţinutul Lăpuşnei. În adevăr, în calitate de serdar de Orhei, avea sub conducerea sa călărimea recrutată în această margine a ţării, în special mazilii din Lăpuşna, Orhei şi Soroca cu care, sub îndelungata sa dregătorie, a avut strâns contact. Pe de alta, fiind răzeş într-o mulţime de moşii din ţinutul Lăpuşnei, în special de pe valea Lăpuşnei, între el şi ostaşii săi erau şi legături de rudenie mai mult sau mai puţin apropiate. Numai astfel se poate explica faptul că vorbesc cronicarii de „o samă de lăpuşneni, ales Hânceştii” ca de o masă considerabilă de ostaşi în strânsă legătură cu eroul nostru.

Un alt fapt de relevat este acela că fiul său Dumitraşcu era căsătorit cu fiica lui Constantin Clucerul, altă căpetenie a revoluţiei[15].

Locul de baştină al lui Mihalcea este satul Secăreni. În acest sătuc de pe valea Lăpuşnei trăiesc şi astăzi, după aproape 300 de ani, urmaşii săi, cei mai săraci „dvoreni” ai Basarabiei. Astăzi ţărani simpli, nemaipăstrând nici o tradiţie familiară, sunt singurii nobili care n-au avut nici contact, nici foloase de pe urma aristocraticei stăpâniri ruseşti. Tot pe moşia Secărenilor există şi astăzi mănăstirea Hâncului, la izvorul Cogălnicului.

Despre ascendenţii lui Mihalcea Hâncul documentele nu ne aduc nici o informaţie. A avut însă un frate, pe Ştefan Izbaşa[16].

A fost căsătorit de două sau chiar de mai multe ori[17]. Pe una din soţii a chemat-o Marula şi era fata unui Costin, băştinaş în Pocşeşti şi poate în Băcşeni, Cârsteşti, Perieni şi Ialoveni[18], moşii în care se dovedeşte în orice caz, cu certitudine, că a stăpânit şi Mihalcea Hâncul.

O altă soţie a sa a fost Nastasia, văduva unui Potlog, din care descinde familia mazilească Tăbârţă din Iurceni[19].

Alte moşii de baştină a lui Hâncu au fost Gheţăoanii, astăzi înglobată în Vistierniceni, suburbie a Chişinăuui şi Brătenii în valea Lăpuşnei[20].

A mai cumpărat părţi de moşii la Secăreni, la Condreşti, la Corneşti pe Bucovăţ şi în Aşbâca[21]. Prin Dumitraşcu Hâncul s-a continuat neamul Hânculeştilor. El a fost – cum era şi firesc ca unic fecior – copilul preferat al tatălui său. Singur Mihalcea Hâncul ne spune în diata sa că a trăit cu el 43 de ani după moartea jupâneselor lui. De altfel singur Dumitraşcu s-a zbătut şi a cheltuit ca să-l răscumpere pe tatăl său din robia tătărască[22].

În 1668 Dumitraşcu era vătaf de stolnicei. Urmaşii îl arată mai târziu stolnic[23].

Tatăl său îi lasă moşia părintească a Secărenilor, în care însăşi el Du­mitraşcu făcuse cumpărături, după cum mai cumpărase pământ şi la Paşcani[24] şi la Corneşti pe Bucovăţ[25], actualul sat Dolna.

Se căsătoreşte cu o fată a lui Constantin Clucerul, alt boier de frunte din partea locului – ascendent, necunoscut până azi  – al poetului Constantin Stamate. Constantin Clucerul îi dă zestre, între altele, părţi din moşia Moleşti[26].

Fată mai mare a lui Mihalcea Hâncul a fost Maria, căreia tatăl său i-a dat zestre moşia Condreştii[27]. Pare a nu fi avut urmaşi, fiindcă această moşie este stăpânită, douăzeci şi doi de ani mai târziu, de Miron Hâncul, fiul fratelui ei Dumitraşcu

Alte două surori, fete ale lui Mihalcea Hâncul, au fost Alexandra şi Chelsia. Acestora le-a dat tatăl lor „Băcşeanii, Cârsteştii, Perienii, Ialovenii, Pocşeştii, unde au fost baştină lui Costin, socrul lui Mihalcea Hăncul[28].

Din Chelsia nerămânând urmaşi, în 1741, Aprilie, Tofana şi cu feciorul ei Apostol, ce s-au răspuns că să trag din Alexandra, fata lui Mihalcea Hâncul, dau în judecată pe urmaşii lui Dumitraşcu Hâncul cerând de la ei împărtăşire din toate moşiile Hânculeşti. Grigore Ghica Vodă, ţinând seamă de împărţirea făcută de Mihalcea Hâncu şi de faptul că Dumitraşcu Hâncul dobândise el parte din moşiile revendicate, le atribuie Alexandrei şi Chelsiei numai părţile de moşie din cele cinci sate mai sus pomenite, cuvenite atât Alexandrei, cât şi surorii ei, Chelsiei… Alexandra a fost făcută cu Marula, fata lui Costin. Aceeaşi mamă pare a fi avut şi Chelsia, deşi acest lucru este contestat de urmaşii Alexandrei, în 1741. (Vezi mai jos Nr. 151).

În ce priveşte urmaşii lui Dumitraşcu Hâncul, vezi mai jos Nr. 154 şi 201”[29].

[1] Sava, Aurel, Documente privitoare la Târgul şi Ţinutul Lăpuşnei, Bucureşti, 1937, doc. 56, pp. 76, 77

[2] M. Cogălniceanu, Letopiseţe, Tom. I, 1872, p. 339.

[3] Ibidem, p. 347

[4] Nicolae Popovschi, Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea subt ruşi, 1931, Chişinău, p. 493.

[5] G. Ghibănescu, Ispisoace şi zapise, vol. III, Partea I, Iaşi 1910, p. 159.

[6] M. Cogălniceanu, Letopiseţe, 1, p. 371 ; Cf. N. Iorga, Studii şi documente, VI, p. 83.

[7] I. N. Halippa, Trudâi, I, p. 200.

[8] L. T Boga, op. cit., X, p. 13.

[9] I. Neculce, Cronica lui, Ed. Procopovici, p. 218 şi M. Kogălniceanu, Letopiseţe, II, p. 6.

[10] N. Iorga, Studii şi documente, IX, p. 146-14 .

[11] Ioan Moga, Rivalitatea polono-austriacă şi orientarea politică a ţărilor române la sfârşitul secolului XVII, 1933, Cluj p. 8 şi 9.

[12] Ibidem, p. 14.

[13] I. N. Halippa, Trudâi, I. p. 201.

[14] L. T. Boga, Documente basarabene, IX, p. 1.

[15] V. doc. Nr. 154.

[16] V. doc. nr. 56.

[17] V. doc. nr. 118.

[18] V. doc. nr. 154.

[19] V. nota de sub doc. nr. 86.

[20] I. N. Halippa, loc. cit., 200 şi 201 şi documente din colecţia mea.

[21] V. doc. nr. 70, 74, 78.

[22] V. doc. 154.

[23] V. doc. nr. 81.

[24] V. doc. nr. 75, 78, 79.

[25] V. doc. nr. 154.

[26] V. doc. nr. 154.

[27] V. doc. nr. 154.

[28] V. doc. Nr. 92, 154 şi 201

[29] Sava, Aurel, Documente privitoare la Târgul şi Ţinutul Lăpuşnei, Bucureşti, 1937, doc. 61, pp. 80-86

Fişe pentru povestea neamului Hâncu (III)

Lăpuşneanu arătând soţiei sale capetele boierilor ucişi

„1660, Septemvrie. Ştefan Vasile Vodă întăreşte cumpărăturile făcute de Mihalcea Hâncu de la Constantin Hăbăşescul în Secăreni (Regest).

Toată partea din Săcăreni a lui Vasili, ficiorul lui Costandin, frateli Hăbăşescului din Bolţuneşti cumpărătură Mihalcii Hâncului drept 40 taleri de la Vasile cu ispisocu de la Ştefan Voevod din let 7169, săptv.

Tribunalul Lăpuşna, Arhiva veche, dos. Nr. 5807, 1/1816, fila 119 verso. Bolţuneştii este probabil satul Bolţun de astăzi”[1].

„1663, Mai 20. Mihalcea Hâncul serdarul capătă danie doi bătrâni din satul Corneşti din Valea Bâcovăţului şi din Aşbâca. (Regest).

Un zapis din let 7171 mai 20, de la o Aftinie, fata unui popa Gavriil, ficiorul Miculii din Corneşti prin cari s-au văzut scriind că au dat danii lui Mihalce Hâncul sărdar a ei driaptă ocină şi moşii ci au avut de la părinţii săi doi bătrâni din sat din Corneşti din vale Bâcovăţului şi din Aşbâca din vatra satului şi din ţarină şi din vaduri di moară şi din tot vinitul cât s-a alegi parte acelor bătrâni.

Arhiva Statului Chişinău. Tribunalul regional, dos. Nr. 607, fila 1487.

Satul Corneşti din valea Bâcovăţului nu este altul decât satul Dolna de astăzi, situat în apropierea celorlalte sate Hânculeşti (Vezi pag. 141)”[2].

„1664, Martie 27. Mihalcea Hâncul serdarul capătă danie părţi de moşie în satul Corneşti de pe Bâcovăţ din ţinutul Lăpuşnei. (Regest).

Alt zapis di la un Arion, fratile Duralii din let 7172, martii 27 prin care s-au văzut scriindu că au dat danii iarăş acelui Mihalce Hâncu sărdar toată parte sa di ocină şi a frăţâne-său a Duralii şi a fratelui lor a lui Vejuncu câtă să va alegi din sat din Corneşti a patra parte ci esti pi Bâcovăţu la ţinutul Lăpuşnii din vatra satului şi din tot venitul.

Arhiva Statului Chişinău. Tribunalul regional, dos. Nr. 607, fila 1487”[3].

„1665, Iunie 12. Dumitraşcu, fiul lui Mihalcea Hâncul serdarul capătă danie părţi de moşie la Scumpia şi la Corneşti pe Bâcovăţ în ţinutul Lăpuşnei (Regest).

Zapis de la un Andreiu Horotcianu din Pereni sin lui Ghervasii, nepot Lupului Divirca din let 7173, iunie 12 prin cari arată că au dat danii unui Dumitraşcu ficiorul Mihalcii Hâncul sărdariul toată parte sa di ocină şi di moşii din Scumpii ci est pi Bâcovăţu la sat Corneşti şi din Corneşti din sat cât să va alegi şi din tot vinitul locului.

Arhiva Statului Chişinău. Tribunalul regional, dos. Nr. 607, fila 1487”[4].

„1667/1668. Dumitraşco Hăncul cumpără părţi de ocină din moşia Corneşti de pe Bâcovăţ. (Regest).

Un zapis din let 7176 (dar di la cini ar fi nu s-au ştiut) fiind hârtie ruptă la începutul scrisorii prin care s-au văzut scriind că au vândut iarăşi acelui Dumitraşcu Hâncul a lor driaptă ocină şi moşii ci li s-au vinit de pi muma lor la sat la Corneşti de pi Bâcovăţu.

Arhiva Statului Chişinău. Tribunalul regional, dos. Nr. 607, fila 1487”[5].

„1668. Dumitraş Hâncul cumpără de la Pintilie Drojdie şi alţii parte din moşia Paşcani[6]. (Regest).

Pintelei Drojdii şi Andrei cu femeiea sa Năstasîea, fata lui Drojdii şi a Măricăi şi Eni Mahu cu ficiorii lui Ion şi Gheorghiţi, nepoţii Gaftonii au vândut lui Dumitraş ficiorul Mihalcii Hâncului sărdar toată parte lor din moşiea din Paşcani, a patra parte dintr-un bătrân, care moşiie li-au fost di pe moşul lor Toma Bogheon cu vatră de sat şi cu locuri de fânaţi cu 16 pământuri şi giumătate ţarină şi din eleşteu cât să va alegi parte lor şi cu pomăt la rădiul Mâţiului drept 30 lei cu zapis din anii 7176.

Tribunalul Lăpuşna, Arhiva veche, dos. Nr. 5807-I/1816, fila 122 verso”[7].

„1668, Octomvrie 18. Ilieş Alexandru Voevod întăreşte stăpânirea lui Dumitraşcu vătaf de stolnicei asupra părţilor de moşie din Corneştii de pe Băc şi din Valea Scumpiei ce a cumpărat de la Andrei Horotcianul (Regest).

O carte gospod di la Ilieş Alicsandru Vodă din let 7177 octv. 18 prin cari s-au văzut volnicindu pe un Dumitraşcu vătaf de stolnicii ca să aibă a opri şi a ţine a sa driaptă ocină şi moşii de la Andrei Horotcianu de la sat de la Corneşti ci esti pe Bâc şi di pi o vali ci să chiamă Scumpiia şi din tot venitul cât să va alegi parte Horotcianului, iar carile să va faci răzăş pi acel loc cu dresi ci va avea să vii di faţă.

Arhiva Statului Chişinău. Tribunalul regional, dos. Nr. 607, fila 1487 verso. În dosar se află şi următoarea însemnare referitoare la acest document:

„Însă carte aceasta cu zapisul acel de sus zis de la Andrei Horotcianul s-au văzut nepotrivit căci la zapis arată acela că au dat danii parte sa acelui Dumitraşcu Hâncul, iar prin carte arată că ar fi avut-o cumpărătură şi la zapis scrii Corneşti pi Bâc şi paharnic Cozma au dat samă că Bâcul de Bâcovăţ să diosăbeşti, fiind aiure mai departe Bâcul, iar nu undi acum ceri schitul să stăpânească şi la zapis scrii numili lui Dumitraşcu, ficiorul sărdariului Mihalce Hâncul, iar prin carte arată numai numili acelui Dumi­traşcu vătaf de stolnicii şi nu-l numeşti Hâncul, deci după acesti cuvinti zapisul s-au văzut nepotrivit cu carte. [Fila 1487 verso)”[8].

„1669, Septemvrie. Aniţa Hânculeasa, nepoata lui Petriman şi lui Mihăilă, strănepoată lui Marcu Mâra vinde lui Petraşcu Iordăchele vătaful de aprozi, părţi de moşie din Corneşti, Bumbăteşti, Hâărceşti, Dumbrăviţa, Verdeşeni, Osânzeni, Copâceni, Mireşti, Brătuleni, Bâcşăni, Ialoveni şi Cristeşti din ţinuturile Iaşi, Orhei şi Lăpuşna. (Copie).

Suret scos di pi zapisă vechi pe câţi moşii, după cum arată în gios anumi, cari s-au dat la mâna răzăşilor di aceste moşii cuprinzătoari că Aniţa Hânculiasă, nepoata lui Petirman şi lui Mihăilă, strănepoată lui Marcu Mâra din Mireşti, cari s-au tras din Hârcea vornicul înpreună cu toţi ficiorii ei anumi Mârza şi Gavril şi Păvălachi şi fiica ei Rucsanda şi inpreu[nă] cu nepoţii ei Ilii Tambur şi Mihălachi Tambur scriu şi mărturisăsc şi înpreună cu alţi nepoţi a lor cari mai gios vor iscăli cu acest adivărat zapis lJa mâna dumsali lui Petraşcu Iordăchele vătavului di aprozi ci di a lor bună voi au vândut a lor dreaptă ocină şi moşii ci au avut di la moşii lor, ce sunt în ţânutu Eşului piste Prut întâiaş dată anume Corneştii di supt Codru, cu livez şi cu iaz şi cu loc di prisăci, a treia parte di sat şi Bumbăteştii[9] cu iaz, iarăş a triea parte de sat şi Hârceştii pi Cula supt Codrul Botnii cu livez di pomete şi cu locuri di prisăci şi cu trii vaduri di moară în Ichil şi-n Cula şi Târnuşa iarăş în ţinut Eşului cu iaz a triea parte di sat şi / Dumbrăviţa tij în capul ţinutului Eşii, iarăş a triea parte de sat /[10]  şi Verdăşănii pă Vladnic a triea parte de sat şi Osămzănii[11] în ţânut Orheiului iarăş a triea parte de sat şi Copăcenii[12] din ţinut Orheiului pe Ciuluc şi pi Răut a triea parte de sat, care aceste moşii umblă câte în trii bătrâni şi întru şapte au câte un bătrân carili bătrânul lor să cheamă bătrânul lui Petirman, ficior lui Marcu Mâra din Mireşti, carili s-au tras din Hârce vornicul di ş-au scos şi Hârceştilor numi pi numili lui Hârceştii, întrunili hotară [nu][13] este di pi moaşa lor şi într-altili di pi moşul[14] lor Petriman. Asîjdirea au mai vândut dumisali Iordăchelii giumătati di sat din Mireşti stâlpită aleasă, în Brătuleni iară în ţinut Eşului, carili esti iarăş di pi Marcu Mâra însă în celealante hotară ci scriu mai sus umblă căti în patru bătrâni, iar acum umblă în trei că au fost patru fraţi cu Măicanu şi l-au plătit cei trei fraţi di la nişti Turci şi acum să înparte în trei părţi. Deci având ei trebuinţă de bani şi nedându-le mâna a le stăpâni şi având şi alte moşii mulţi pintre alte locuri s-au socotit cu toţii cari s-au numit mai sus şi l[e]-au scos vânzătoare şi la vânzarea lor au întrebat pe toţi răzăşii din sus şi din gios şi nimi nu s-au aflat nici s-au apucat nedându-li mâna ca să cumpere, numai dumlui boeriul Petraşcu Iordăchelea fiind şi răzăş dintr-alt bătrân, dintraceste hotară s-au aflat di au sprijinit şi i-au dat şi ei acest adivărat zapis în mâna dumisali şi dumlui încă l-au făcut lor plata deplin în mân[ă], bani gata 328 galbeni ungureşti şi vinitici di aur şi 8 boi într-ales, 6 vaci cu viţăi. Deci osăbit di acestea moşii ci s-au vândut mai sus despre soacră lor Aniţa înpreună cu ficiorii ei şi nepoţii ei şi Irimiea Guţul înpreună cu soţul său Stratona scriu şi mărturisescu având şi ei părţi di moşii di la părinţii lor anumi Băcşănii pisti Prut în capul ţinutului Eşii, din gios, a triea parte de sat şi Ialovenii în ţinut Lăpuşnii pi Işnovăţi şi Crâsteştii iarăş în ţinutul Lăpuşnii şi Pocşăştii pi Ichil în ţânut Orheiu în tuspatru moşiili acestea ari câti un bătrân cu iazuri şi cu moară din Crâsteştii şi Ialoveni. Şi Ialovenii şi Pocşăştii, trii bătrâni i-au vândut dumisali Iordăchelii drept bani gata 250 bă­tuţi, iar Băcşănii / încă le-au socotit di bună voia sa pentru că di multe ori l-au folosit şi l-au scos de la multe nevoi[15]. Alta văzând şi plata bună diplin în mânili lor şi i-au prins nevoia încă iau mai dat şi de la dânsul danii Băcşănii un bătrân ca să fii du­misali di la dânşii ocină şi moşii nerăşuiti şi neclintiti în veci. Deci din toate hotarăli ci scriu mai sus şi din toate vadurili di moară şi din toati livezili strămoşilor lor şi din păduri şi din câmp şi din apă şi din tot locul cu tot vinitul dumisali şi giupânesăi du­misali Saftii şi cuconilor şi nepoţilor şi strănepoţilor şi a tot nea­mul dumisali ci ni s-ar alegi mai di aproape, neclintit în veci. Deci înştiinţează pi dumlui boeriul Iordăchelea că di mulţi răscoali şi prăzi ci au dat piste moşii dumilorsali într-aceli părţi di loc precum ştiu toată lumea, s-au răsărit[16] toate dresili şi uricili vechi acestor moşii [nu] numai a lor ci a tuturor răzăşilor şi nicăiurea nu s-au aflat nici s-au ivit pân atunce la vânzarea lor şi alte zapisă vechi le-au dat în mâna dumilorsali făr numai un uric a Hârceştilor, iară un uric a Cobăţănilor[17] s-au aflat la dumlui, fiind şi dumlui părtaş la ace moşii pi alt bătrân. Au mai dat un izvod dumisali făcut după perdirea dresilor, carili arată toati ho­tarăli în câţi bătrâni umblă anumi; le-au dat în mâna dumisali în loc di dresi, iară în urmă după dumlor di s-ar ivi undeva nescaiva dresi sau urice din celi perdute ori la streini ori la oamenii lor să aibă dumlui cu zapisul acesta să li ieie din mână dresili ori dintr-a cui mână ar fi, să rămâi ruşinat di odată, că nu le-au scos. atâta vremi la iveală, să nu li să ţii în samă, să-ş stăpânească dumlor moşiili cu paci cu celi di cumpărătură, aşa şi ce di danii în veci di veci”.

Extras din dos. Nr. 351 1822, fila 167 din arhiva veche a Tribunalului Lăpuşna. O copie, în care din eroare sunt omişi feciorii Aniţei Hânculesei se află la Academia Româna, pachet LVIII, Nr. 72. Din această copie reţinem următoarele semnături ale zapisului: Maria sora Aniţei, Toader pâr­călabul de Orhei, Neculai izbaşa, Vasile Jepchiu, Crăciun călugărul, Istrati, popa Mierăuţă, Constantin izbaşa şi Ioniţ, vornicul de Bălăşeşti. În dos. Nr. 8044/1819, fila 774 verso din Arhiva veche a Tribunalului Lăpuşna se găsesc următoarele  referinţe asupra urmaşilor lui Marcu Mâra:

„O copie depi o spiţi di neam făcută di vornic di poartă Dimitrie Jărdan din cari s-au văzut că familie dumisali Ianblonschi curgi aşă:

Vornic Hârce au făcut pe Marcu Mârea, iar Mârea au făcut pi Petriman şi pi Mihăilă şi Mihăilă au făcut pe Ghervasi Stanciul şi pi Zaharie, iar Zaharie au făcut pi Ambrosie şi pi Irimie Ţărnă şi Irimie Ţărnă au făcut pi Mărina şi pe Ursul Ţărnă, iar Ursul Ţărnă au făcut şapti feciori anumi: Vasilie Ţărnă, Sandul Ţărnă, Frăsâna, Trohina, Rucsanda, Davidu Ţărnă, iar al 7-le nu i să ştie numile şi Rucsanda au făcut şasă anumi Ioan Brahă, Lazăr, Ioniţă, Mărie, Ioana şi altă Ioană, care această Ioană au făcut pi Vasili Ţărnă jignicer şi pe Nastasie maica dumisali Iablonschi”.

Socotim că Aniţa Hânculeasa este o rudă apropiată a lui Mihalcea Hâncul, întrucât Aniţa, după cum scrie mai sus, are părţi de moşie în Băcşeni, Ialoveni şi Cristeşti în care avea împărtăşire şi Mihalcea Hâncul (v. nota de sub. doc, nr. 61 şi 154). Pe de altă parte Tâmbureşti, arătaţi în acest document ca nepoţi ai ei se întâlnesc răzeşi în satul hieştrilor Hâncului, Iurcenii, (v. mai sus doc. Nr. 86). Într-o spiţă de neam aflată de mine la mazilul Gheorghe Teleman din acest sat, se arată că Ionel Nohit, fiul lui Vaslie Nohit (v. mai sus doc. Nr. 63 şi 86) a avut o fiică Aniţa, mama lui Ştefan Tambur, la rândul lui tatăl lui Iftode Tambur şi al lui Gheorghiţă Tambur.”[18].

[1] Sava, Aurel, Documente privitoare la Târgul şi Ţinutul Lăpuşnei, Bucureşti, 1937, doc. 64, p. 88

[2] Sava, Aurel, Documente privitoare la Târgul şi Ţinutul Lăpuşnei, Bucureşti, 1937, doc. 70, p. 94

[3] Sava, Aurel, Documente privitoare la Târgul şi Ţinutul Lăpuşnei, Bucureşti, 1937, doc. 74, p. 98

[4] Sava, Aurel, Documente privitoare la Târgul şi Ţinutul Lăpuşnei, Bucureşti, 1937, doc. 75, p. 99

[5] Sava, Aurel, Documente privitoare la Târgul şi Ţinutul Lăpuşnei, Bucureşti, 1937, doc. 78, p. 101

[6] Numele vechi al Paşcanilor a fost Trifeni (Vezi mai jos p. 219)

[7] Sava, Aurel, Documente privitoare la Târgul şi Ţinutul Lăpuşnei, Bucureşti, 1937, doc. 79, pp. 101, 102

[8] Sava, Aurel, Documente privitoare la Târgul şi Ţinutul Lăpuşnei, Bucureşti, 1937, doc. 81, p. 103

[9] În dos. Nr. 8.044/1819, fila 763: Tâmbureştii, în suretul de la Aca­demie Bumboteşti.

[10] Ibidem, lipseşte pomenirea Dumbrăviţei. În suretul de la Academie este.

[11] Ibidem Cobăcenii. La Academia Cobâscenii.

[12] In suretul de la Academie Osincenii.

[13] Ibidem, lipseşte.

[14] Ibidem, strămoşul.

[15] Ibidem: „un bătrân de bună voia sa i-au dat danie pentru multă facire de bine ci au văzut”.

[16] Ibidem: „perdut”

[17] Ibidem: „Scobicenilor”

[18] Sava, Aurel, Documente privitoare la Târgul şi Ţinutul Lăpuşnei, Bucureşti, 1937, doc. 92, pp. 118-121