roman istrati: vorbă grea
Roman Istrati, cu Naţiunea Poeţilor, la Corlata
*
stăm rezemaţi lângă pridvorul serii
salcâmii dau în lacrimi de tămâie
tata-şi aprinde lacom o ţigară
fumul se sparge peste lemnul porţii
bem liniştiţi otrava lui amară
*
pe drum nu-i nimeni, sus o cucuvaie
blestemă-n podul şurii răstignită
peste fântână moare-ncet o stea
tata se-ntoarce să-mi arate cerul
eu îmi ucid în gând o vorbă grea
*
am stat o noapte cu genunchiu-n gură
şi-a viscolit cu stele prin ogradă
am scos târziu lopata şi toporul
copii au dat în geamăt de durere
melcul încet şi-a tras în somn piciorul
*
şi foc, apoi, ninsoare de jeratic
fum gros cât pentru ultimul război
şi sânge mult de flori ucise-n rouă:
lumină cât amiaza nu încape
sub pleoapa zilei despicată-n două
*
acum stăm trişti şi ceru-i orb de stele
tot cu genunchiu-n gură, amorţiţi
şi nu ştiu de ce tata nu-mi dă voie
că mâine va veni să mă gândesc
la poarta noastră milogind
*
chiar noe
