Dragusanul - Blog - Part 507

Prieteni din lumea largă: Chotika Tarachokcharudech

De pe pagina ei de facebook, poţi afla doar că trăieşte în districtul Tha Mai, în oraşul Chanthaburi (Thailanda). Altceva nu mai povesteşte Chotika Tarachokcharudech despre sine, semn că trăieşte năzuinţe, că are o ţinută intelectual-creativă de anvergură şi că dezvăluieşte doar câte un strop din curgerea care o defineşte.

Harnic promotor al culturii neamului său, în special prin filmuleţe, unele adevărate documente, altele amuzante, Chotika Tarachokcharudech mi-a atras atenţia unei lumi minunate, dincolo de aparenţele facebook – de care ştiu să mă apăr, dar pentru că am exagerat cu precauţia, mi-au scăpat atenţiei oameni cărora le seamăn şi cu care înfrăţit a fost să mă nasc.

Înţelegând cum stau lucrurile, de la prietenul meu thailandez Chotika Tarachokcharudech, am înfiinţat rubrica „prieteni din lumea largă”, în care voi prezenta doar oameni cărora este de recomandat să le solicitaţi prietenia, pentru a beneficia de benefice schimburi de spirit şi de cultură. Câteva mostre de acest fel, în filmuleţele de mai jos:

*

https://www.facebook.com/MarvellousThingsByGenmice/videos/2122188601155369/UzpfSTEwMDAyMzM0NDE2NDI4MjoyNTI4MzMzNzIxNzE0NjY/?fref=ufi

*

.

سەیرە کاکە ڕەش چی دروست دەکاتنLike (Y) Kurd Niga

Publicată de Kurd Niga pe Sâmbătă, 16 Iunie 2018

*

Publicată de Cambo Realty pe Miercuri, 13 Iunie 2018

*


drept zidirea lui Iisus

Doamne, nu mai sunt biserici,

nu e loc de închinare

unde să ne afle sferici

scapărul din lumânare,

nu-s nădejdi şi nu e vis,

ci doar cel care ne minte

cum că Tu ai fost ucis

şi doar el ne e părinte

*

după spusa lui nu-s fiu

şi nici frate în lumină

ci doar rob într-un pustiu

unde spaima e deplină

şi doar biciul lui scrâşneşte

cu venin şi-ameninţare,

Doamne, rău ne asupreşte

făcând viaţa închisoare,

*

deşi viaţa-i darul Tău

împlinit în libertate

şi nu prăbuşire-n hău

şi în frici nemeritate,

de aceea dor îmi este

doar de ce există sus

după cum am prins de veste

drept zidirea lui Iisus


Ucideți-mă, dar nu mă umiliți!

Împotriva morții nu te poți ridica, dar împotriva umilinței e obligatoriu. Iar umilință nu înseamnă doar piedicile din partea vremelniciei, inclusiv a popândăilor lui Gheorghe Flutur, care, din exces de buzincurism, tropotesc și pe istoria, și pe spiritualitate românească veșnic vie (cântecul și dansul național), grăbindu-se să impună viziunile fistichii ale președintelui care nu admite să fie vreodată contrazis. Umilință înseamnă să nu lași mărturii, să nu făptuiești sau să o faci fragmentar, să intri în siajul de incultură a campaniei electorale fără de sfârșit a acestor ani. Ni s-a luat pământul de sub picioare – nu-i bai, pentru că și străinii proprietari ai lui au nevoie de brațe de muncă, măcar ca să îl facă să rodească; dar ni se ia și spiritul curat al neamului, se stânge cu nerușinare lumânarea și noi nu zicem nimic, nu scrâșnim și nu ridicăm sufletul pumn către ceruri. De ce? Din lașitatea comodității, din suficiența automulțumirii și, nu în cele din urmă, din spiritul de turmă al supraviețuirii. Pentru noi nu mai contează cum trăim, ci doar să supraviețuim. Și e trist, și e epuizant, și e cumplit de târziu.

*

Eu nu pot trăi așa, pentru că nici nu înseamnă trăire să-ți arunci sufletul în ignoranță, doar ca să te faci plăcut ăstora. Pentru mine a trăi înseamnă să te bați, ca să-ți meriți pământul pe care stai – cum îndemna regretata Elena Greculesi. Pentru mine viața înseamnă o înșiruire de încercări, cărora trebuie să le faci față; păcat doar că, pentru a izbuti să îmi duc responsabilitățile până la capăt, trebuie să stau mereu cu parul în mână.

 


cu roua să-i aduni, Iisuse!

când văd prin ierbi înrourate

desculţe tălpi din vremuri duse,

aştept să le aduni pe toate

sub rana rănilor, Iisuse,

şi-atunci când poate s-or prelinge

pe lemnul crucii de povară

doar munţii cei cărunţi vor strânge

păşirea de odinioară

*

ca s-o aştearnă pe o masă

cu manuscrise şi cu cărţi

pe care umbra mea o lasă

atunci când pleacă-n alte părţi

să-mi cate şi să-mi afle trupul

din care zilnic s-a desprins,

în prea înalt se-aude lupul

şi tăinuitul necuprins

*

îmi cheamă umbra, s-o dărâme

sub dansul unor rădăcini

ce-au izbutit să mă amâne

rătăcitor printre străini,

cumplită-i lumea cu vrăjmaşi

la pândă-n veacuri suprapuse,

prin iarbă trec desculţii paşi

cu roua să-i aduni, Iisuse!


Şi noi sau Atque nos – cum ar fi zis Coşbuc

Mihnea, Andi şi Tudor

Bucovina Acoustic Park a funcţionat de la sine şi, cum filmele concertelor sunt puse pe net, nu am de ce plusa despre muzica unui festival muzical cu care orice oraş din România s-ar fi mândrit. Aşa că o să vi-i prezint pe cei cu care mi-am petrecut timpul la Vatra Dornei. De pildă, pe cei trei tineri din fotografia de mai sus: Mihnea Blidariu, cu rădăcini vechi în Valea Glodului, pe Andi Drăguşanul (numele ăsta, Drăguşanul, mi-i vag cunoscut, dar nu mai ştiu de unde) şi pe maramureşeanul Tudor Bob, din celebrul neam al Bobulenilor transilvani, care a dat un episcop, o puzderie de preoţi şi un… decăzut, care, pentru că nu a izbutit să ajungă decât întemeietorul învăţământului liceal în Moldova şi un poet minunat, şi-a tradus numele în latină, devenind Vasile Fabian. Ca să nu întineze renumele neamului Bob.

Maria Sofia Blidariu

Cel mai important şi mai minunat cetăţean din grupul nostru a fost o crăiasă, pe nume Maria Sofia (Fântâna Înţelepciunii – în traducere), de care toţi suntem iremediabil îndrăgostiţi. Când Mihnea i-a arătat-o pe „mama lui Andi”, Sofia a protestat imediat: „Ba nu, nu e mama lui Andi, e bunica mea!”. Are mulţi, mulţi bunici şi bunice Sofia, pentru că ştie cum să-i revendice şi să-i merite.

 

Prinţesa lui Adrian Ardelean

Şi a mai existat o prinţesă, din lumea noastră, cea care seamănă doar în trăsăturile perfecte cu Adrian Ardelean, care a venit special la Vatra Dornei, ca şi alţi dorneni, pentru Bucovina Acoustic Park. Ce ochi, ce zâmbet, ce cârlionţi de aur la crăiasa răpitoare, care şi-a făcut cuib în braţele cunoscutului om de radio şi rocker… clujean (asta e: deşi oficialii judeţului nu contenesc să îndemne lumea cu „Veniţi în Bucovina!”, tinerii născuţi pe acest rai pământesc fug unde văd cu ochii şi se opresc doar unde se poate şi trăi; Adrian, la Cluj-Napoca; Anamaria Pasat, tocmai în Olanda).

Anamaria Pasat, încadrată de volutarele Bianca Bodnar şi prietena ei (nu-i ştiu numele, pentru că abia a poposit în grupul nostru)

Lucrurile bine premeditate merg de la sine, aşa că noi nu am prea avut ce face pe la Vatra Dornei; doar Liviu Velniciuc (împreună cu Ghiţă Senciuc, în planul doi al fotografiei care urmează) s-a zbenguit până la Cluj-Napoca, şi încă de două ori, în 16 ore, ca să-i aducă şi să-i ducă pe dornenii Alpilor, muzicienii de la Mother’s Cake.

Două dintre colegele mele de la Centrul Cultural „Bucovina”, Gabriela Havriliuc şi Veronica Căluşeriu fac parte din echipa lucrului bine făcut. Doar atât. Păcat că a compromis expresia ăla de l-am votat, sub impresia proverbului „tăcerea nu spune prostii”, dar omiţând, ca şi neamul românesc, dezinvolta concluzie: „dar nici lucruri inteligente”.

Gabi Havriliuc şi Veronica Căluşeriu

Pe Mihnea Blidariu Andi l-a adus în festivalurile, în viaţa şi în familia mea. Şi bine a făcut. Mihnea e un băiat de aur, un muzician şi un militant plin de personalitate, un romancier teribil şi un familist care aduce cu mine. Nora şi Maria Sofia, lujeri de floare în care se adună lumina, îmi împrospătează sufletul doar când mă gândesc la ele; când sunt de faţă, mi-l vindecă.

Nora, Mihnea şi Sofia

Mihnea şi Andi

 

Nora şi Mihnea în balconul Casei Bucovina Acoustic Park – Hotel Silva

Nora şi Sofia

Nora şi Mihnea

Nu eu, pentru că nu mă pricep, am conceput, ediţie de ediţie, Bucovina Rock Castle şi Bucovina Acoustic Park, ci fiul meu, Andi, care a fost de acord să lăsăm ceva Sucevei, uitând şi ignorând toate pietrele care s-au azvârlit şi încă se mai azvârl în noi. Dar dincolo de aceste zădărnicii, noi, Drăguşanii, suntem o familie, iar la Bucovina Rock Castle 2018 ne vom întregi la Suceava, pentru că îmi vor lua casa în veselă stăpânire Cozmina, Mihai, Darius şi Carina. Carina, cu siguranţă, va prelua, de la Andi sau de la Ştefi, muzica, mesajul şi protestul rock. De regulă, evit să vorbesc, pe site-ul meu, despre ai mei. Şi rău fac, pentru că am cu ce mă mândri. Eu sunt doar o piatră din temelie, dar o să vedeţi dumneavoastră ce se va dura pe această piatră.

Ştefi M. Ganea

Ştefi şi Andi

Ştefi, Andi şi Viorica

Ştefi, Andi şi Viorica

Fetele „Aque nos”

*


Pagina 507 din 1,497« Prima...102030...505506507508509...520530540...Ultima »