„Bătălia cărţilor”, în calea spre Lucia Puşcaşu

Astăzi, pe o ploaie măruntă, am ieşit, fără umbrelă, doar cu zdrenţuita mea şapcă „Bucovina Rock Castle”, prin târgul Sucevei, scos din casă de respectul pe care îl am faţă de omul şi artistul plastic Lucia Puşcaşu. Nu faţă de Elena Greculesi, cu care mă ştiu de mult şi încă mai stăm, uneori, la taclale, ci faţă de Lucia Puşcaşu. Pe drum desfundat şi adevărat brend al Sucevei, mă întâlnesc cu poetul Mihai Vicol, camuflat sub o uriaşă umbrelă, dar sub care refuz să intru, pentru că mie îmi place ploaia şi nu prea văd de ce i-aş refuza mângâierile. Împreună, după ce mă las jefuit de un aparat de cafea, şi încă de două ori, pentru că am luat şi pentru Mihai Vicol o „cafea mocha”, vorbim despre cărţi, iar în Biblioteca Bucovinei zărim, înainte de toate, vitrine cu cărţi şi un afiş pe care nu-l înţeleg, „Bătălia cărţilor”, dar presupun că se referă la bătălia pentru promovarea cărţilor, căci, aşa cum obişnuia să-mi zică Elena Greculesi, „un popor trebuie să-şi merite locul pe care stă prin memorie şi prin cultură”. Gândeam şi încă mai gândim la fel, eu văzând în Elena Greculesi un sacerdot al culturii române. I-am şi spus chestia asta, cândva, lângă bustul lui Petru Rareş, unde obişnuiam să ne întâlnim şi unde am convins-o să scoată şi o carte de memorie şi înţelepciune, asumându-mi rolul de redactor al respectivei cărţi, editată, gratuit, de „Muşatinii”.

În vreme ce fotografiez vitrinele cu cărţi, o văd pe fata regretatului Emil Satco, Alice Niculică, la fel de implicată, deşi mult prea voit anonim, ca şi tatăl ei, în bătălia pentru cultură. Aproape de Alice, Raluca Giurcă şi Dana Ursu – de la „Muşatinii”, de la templul urban în care am motive să cred până la sfârşit. Să cred în obligaţia fiecăruia dintre noi de a ne merita locul pe care stăm prin cultură. În ultima vitrină, zăresc „luntrea de ceară” a lui Roman Istrati şi „luntrea” solidarităţii mele cu memoria lui. Nu e prea plăcut să te descoperi sub sticla unei vitrine. E ca şi cum te-ai zări din posteritate şi ţi s-ar rupe aripile.

Habar nu am de ce-i atâta tristeţe pe chipurile noastre, pe clipita în care cineva ne-a înlănţuit (Victor T. Rusu – pe Romică, Nicolae Gabriel Sandu – pe mine). Noi zacem în ultima vitrină. „Rusu’ moralist”, de Roman Istrati, nu e nicăieri; nu-i bai. În fond, ca şi Elena Greculesi, ca şi T. Robeanu, Ciprian Porumbescu, Ion Grămadă, Vasile Gherasim, George Damian, Vasile Pînzariu, George Ungureanu, Constantin Ştefuriuc, Dumitru Oniga, George Gavrileanu, Mircea Motrici, Simon-Petru Oprea, nici Roman Istrati nu m-a părăsit nici pentru o singură clipită (chiar nu-l zăriţi cum îmi zâmbeşte poznaş?).

Jurnalism No Comments Jun 22

Răpirea Bucovinei – de Urechia, Ținc și Miller

TEATRU ROMÂNESC No Comments Jun 21

Talibalismul și Bucovina Rock Castle 2018

Urmărind cu atenție Concursul „Bucovina Rock Castle” 2018, pe cale de a se încheia, am rămas puțin dezamăgit. Nu de trupele înscrise în concurs, care sunt excelente și îndreptățite la un viit0r în artă, în marea lor majoritate, ci de partizanii lor, mai toți încrâncenați într-un talibalism opțional surprinzător (un singur vot, trupei cu prieteni, în loc de 9 voturi, trupei cu prieteni și altor 8, care le sunt pe plac), clocotind de suspiciune și, uneori, chiar de ură. Minim 9 voturi au dat doar voluntarii „Bucovina Rock Castle” și o parte dintre prietenii mei din țările lumii, care, de fapt, au monitorizat concursul din dragoste pentru muzica rock și nu pentru partizanat fanatic în favoarea unei anumite trupe.

Organizând 8 ediții „Bucovina Rock Castle”, noi ne-am străduit să promovăm toate genurile rock, deși știam că vom avea de dus, ulterior, bătălii dure cu atleții nesfinți, ba chiar diavolești ai Sfintelor Biserici (ca și poezia, ca și muzica, ca și arta plastică, toate Bisericile sunt Sfinte, în opinia noastră, deși ne doare că Biserica lui Iisus a fost sfărâmată în fragmente de pietre, din care s-au durat mai ales intoleranțe). Nu mi-a plăcut să văd tineri, cu aere de superioritate, care au venit să vadă/asculte doar „Vader” sau „Dark Funeral”, apoi au plecat, la fel de îngâmfați, de parcă tocmai ar fi fost descoperit piatra filozofală. Din punctul meu de vedere, un rocker adevărat iubește muzica și trupele rock în toată complexitatea fenomenului, fără a neglija palierele valorice – desigur, dar și fără exagerări extremiste. Și mă refer, în această ultimă formulare, la gestul unor tineri fanatici, care nu au compus nimic în viața lor și nici nu vor compune vreodată, dar dau aprecieri negative chiar și trupelor mari din lume, cu milioane de vizualizări și cu sute de mii de aprecieri. Nu se abțin, atunci când nu le place un cântec, ci condamnă piesa nu doar prin vot, ci și printr-un eventual comentariu răutăcios, de ratat cu pretenții.

Cele 42 de trupe, înscrise în Concursul „Bucovina Rock Castle” 2018, înseamnă, pentru mine, aproape tot atâtea revelații și, mai mult ca sigur, 3 din cele 9 trupe, care vor cânta, în acest an, pe scena a II-a, vor coborî, la ediția următoare, în Șanțul Cetății, pentru a cânta, în deschiderea fiecărei nopți de concerte. Nu știu care anume, pentru că abia după ce le vom asculta cântând pe scena a II-a și după ce vom viziona și filmele concertelor respective vom putea decide.

Fără îndoială, clasamentul care se va stabili, în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie 2018, va fi unul subiectiv. Dar nu din vina noastră, ci din cea a partizanilor exclusiviști ai fiecărei trupe, care și-au ignorat dreptul de a opta pentru 9 trupe tinere, în care cred; dar este de presupus că, încetul cu încetul, se va scăpa de această meteahnă specifică românilor, cu consecința unei mai obiective trieri a valorilor muzicii viitorimii.