George Finiş: Strigă Ştefan de la Putna

Un nou album folcloric, „Strigă Ştefan de la Putna” – „texte şi muzică: George Finiş / Orchestraţie: Viorel Leancă”, se încadrează onest şi cu verticalitate în peisagistica muzicală centenaristică bucovineană. Dezgustat de ipocrizia de tipul „le-am adunat din satul meu natal”, care ascunde contrafaceri muzicale cu versificări anoste confecţionate de o ţaţă din Botoşani, George Finiş îşi asumă atitudinile artistice faţă de propria noastră spiritualitate, printr-un demers care se vrea şi patriotic, şi închinător la rarele noastre epoci de măreţie istorică. El ştie şi are şi puterea de a recunoaşte că muzica pe care o numim populară este, în cea mai mare parte, creaţie de autor cunoscut, foarte puţine fiind cioburile de horiri ancestrale, prin care mai răzbat ecouri din datul iniţial al ceremoniilor totemice.

Personalitate interpretativă bine conturată şi individualizată, George Finiş izbuteşte, şi de data aceasta, să ne propună o muzică frumoasă, cu mesaje îndelung şi bine chibzuite, preluând motive îndătinate sau propunând altele noi, în spirit românesc tradiţional, care îi este destul de bine cunoscut. E un alean spre istoricitate în muzica lui George Finiş („Strigă Ştefan de la Putna”, „România Mare”, „Să păstrăm zestrea Unirii”), dar şi o discretă vălurire spre Barbu Lăutarul şi Grigori Vindereu („Mititica me'”, „În crâşmă la Mărioara”, „S-o scumpit ziua de coasă”), dar fără tentative decise de aflare a rădăcinilor reale. Respectându-i onestitatea, salut noua apariţie discografică a lui George Finiş şi pentru faptul că înseamnă un altceva, în melosul contemporan. Mai mult decât mă aşteptam, mai puţin decât mi-aş fi dorit.

Datorită unor pasionaţi ca Sulzer, Mikuli, Porumbescu, Şotropa şi Voievidca, Bucovina a îngropat în uitare peste 3.000 de partituri cu cântecele ei veşnic vii. Din nefericire, mai nimeni nu le aude respiraţia pe sub colbul frunzelor mereu îngălbenite, prezentul inventându-şi propriile lui fantezii, chestie care se întâmplă doar atunci când nu mai există şi un viitor.

Jurnalism No Comments Jun 5

Bucovina faptului divers (I)

Carti No Comments Jun 4

Pumn şi Virgulă: Lasă-mă

Concurs BUCOVINA ROCK CASTLE 2018 No Comments Jun 4

măturătorii de zâmbete

Carti No Comments Jun 3

Crai Nou, în Cetatea Sucevei

„Când mă urcai pe scenă spre a mulţumi publicului, încurajat de fetiţele şi feciorii care strigau necontenit „Porumbescu”, îmbătat de vuietul din parte publicului şi căzând cortina, îmbrăţişat fiind din toate părţile de fete şi flăcăi, care, în momentele acestea, îşi uitaseră chiar marginile etichetei şi a bunei cuviinţe, sărutându-mi chiar şi mâinile, aceste momente când toţi, cu lacrimi în ochi, care de care se întrecea să-mi strângă mai tare mâna şi eu stam între dânşii, fără de a fi în stare a putea zice barem un cuvânt, curgându-mi lacrimile de bucurie peste faţă, aceste momente vor rămâne neşterse în viaţa mea. Publicul era nebun şi aplauda de credeam că nu mai sfârşeşte” (Ciprian Porumbescu, februarie 1882).

Aşa a fost şi astăzi, în Cetatea Sucevei, şi vă rog să mă credeţi că am zărit lacrimile de fericire ale lui Ciprian Porumbescu, zburând din pleoapă în pleoapă, de la Emil Havriliuc, la Herna Sandulean, de la Sorin Filip, la Viorica Daud Corjan, de la tinerii de pe ziduri, până în pleoapa fiecăruia dintre noi. Pentru că, astăzi, Suceava a dovedit că se poate, că are resursele creatoare care să o contureze drept un mare oraş cultural. Are şi un public minunat, avid după trăiri cu adevărat dumnezeieşti, un public interesat de zestrea sacră a Bucovinei, care-i alta decât cea plimbată de politruci. Există şi altceva decât bulendre, turme şi cirezi, există un tezaur de creaţie care ne poate uni. Există şi un potenţial uman cu vocaţie sacerdotală, dar rareori mai există şi libertatea actului artistic, interpreţii fiind purtaţi prin stâni şi prin târguri pentru a aburi prostia celor care ne conduc spre ruină definitivă. Pentru că asta este ruinarea sufletului, sub aglomerările de festivism – o ruinare definitivă.

Astăzi, în Cetatea Sucevei, Ciprian Porumbescu, Emil Havriliuc, Sorin Filip, Cezar Mintiuc, Herna Sandulean, Marian Gogan, Sergiu Dumbravă, Nicolae Ilincăi, Viorica Daud Corjan, Johannes Raimund Onesciuc, Sever Dumitrache, George Palaniuc şi toţi cei care au urcat pe scenă sau doar au slujit-o discret, din anonimat, au fost zeii care ne-au redat demnitatea. Din nefericire, vom uita curând cât de minunat este să poţi atinge cerul cu creştetul…

Cronici sentimentale No Comments Jun 2