Iglu – manuscris Roman Istrati
*
ţin minte
când am coborât în grote cu cerul
aici printre voi era seară
ţin minte şi-ntâia povară
când mi-am culcat trupul
odată cu gerul
*
tata m-a scăldat adânc
în pământ
şi m-a-mbrăcat în haina
cea mai frumoasă
*
– Eşti fiul meu de-acum
aşa am vrut
ia pâinea şi-o bucată de coasă
şi-n pumn, mi-a spus,
ia nişte lut
că-i de-al nostru şi-i sfânt
Petru Muşat, ctitorul renăscutului Roman Istrati
*
doamnă, nu-mi place cuvântul discurs
îmi pare mai mult o pană bolnavă
coborând peste varul cu care ascundem
pereţii înalţi de otravă
*
nu-mi place cuvântul discurs şi nu-mi place
orgoliul ţipat prin pieţe mărunte
iar pacea noastră, de-i pace, înseamnă
coroană de spini peste frunte
*
semnele bune sunt mult prea ascunse
prin pădurea de ceaţă, amintiţi-i, departe
noi orbi trecem vânători de putere
de la moarte pornind către moarte
*
dăruiţi-mi acum un fluture orb
ferit să-l învăţ zborul de noapte
peste legile zilei ce astăzi păzesc
viermii copţi prin poamele coapte
Manuscrisul unui poem inedit
*
nimicul ce există îşi cunoaşte
cu firea ideala nemişcare,
astăzi murind învaţă a se naşte
mâine născându-se în sine moare
*
şi legile tămâie prin obiecte
ar mucegăi de grea singurătate,
par bune uneori sau par infecte
după cum voia noastră le socoate
*
ridică varul lumii ca să vezi
noroiul arătând semeaţă fire,
curat e mortul, vai, murdară ziua
căci de unesc doar prin deosebire
*
prea mulţi gândaci în ceruri se aprind
o stea îşi arde lâna biruinţei,
prea mare-i nemurirea, noi fiind
doar sluga întâmplării şi-a voinţei
*
şi la sfârşit, sfârşitul existând,
un trecător voind să-şi spele faţa,
din două cumpeni va alege singur
noroiul sfânt sau poate – Dimineaţa
Lume multă, sosită pe rând; mulţi, mulţi scriitori şi publicişti, doar câţiva pictor, delegaţi ai autorităţilor, care au de făcut găluşte, pentru creştinismul de duminică şi nu vor să rişte toxiinfecţii intelectuale, pe care să le răspândească epidemic în masă. Rolul sfinţiilor lor judeţene în cultură este doar de a aproba bugete, milostivindu-se, uneori, de închinăciunilor bieţilor creatori. Iar la un eveniment precum cel de astăzi, trimit câte o fătucă mai isteaţă, precum cea trimisă de Ion Lungu. Isteaţă relativ, dar fără pospai de cultură, chiar dacă a citit şi răscitit prefaţa albumului de artă „Elena Greculesi” (eu nu aş fi pus, pe copertă 1928-2016, pentru că Elena Greculesi ne va supravieţui tuturora). În timpul sosirii prietenilor şi de astăzi ai Elenei Greculesi a venit şi colegul meu Tiberiu Cosovan, prilej de a discuta de albumul de memorie, pe care m-a rugat să i-l lucrez.
M-am bucurat teribil să întâlnesc personalităţi ale culturii sucevene, precum Ion Paranici, Elena Cuşnir, Ileana Paranici, Ion Nedelea, Alexandru Toma, Ioan Ieţcu, Mihai Vicol, care au venit pentru a o regăsi pe Elena Greculesi, şi nu doar din solidaritate cu admirabila Lucia Puşcaşu. Fotografiile care vor urma vor fi însoţite de explicaţii, apoi voi vorbi şi despre ce am auzit, voi explica şi titlul, deşi, pe tot parcursul lansării albumului, am trăit ciudata impresie că Elena Greculesi lipseşte cu desăvârşire, că refuză să participe la eveniment, din anume pricini, deşi îndrăznesc să cred că în fiecare noapte poposeşte în casa Luciei Puşcaşu, pentru a trăi şi visa împreună.
Lucia Puşcaşu
Lucia Puşcaşu şi Sorin Filip – cel mai bun manager din istoria Centrului Cultural „Bucovina”
Ion Nedelea – pe sufletul domniei sale s-a durat cultura suceveană
Gabriel Cărăbuş şi Alexandru Toma – un personaj istoric al Sucevei
Delegata lui Ion Lungu, Mihai Vicol şi Ioan Ieţcu
Daniela Micuţaru, iar în cadrul uşii, Alice Niculică
Manifestarea a fost lansată de domnişoara Dana Creangă, care a cântat la chitară două piese clasice, inclusiv un preludiu de Bach: dexteritate, exerciţiu, excelentă respectare a determinărilor diez-bemol. A încântat publicul, care preţuieşte virtuozitatea, fără să sesizeze când există şi trăire sau nu. Mie mi-a plăcut, deşi am tras o concluzie lăuntrică, atunci când, imediat după scurtul ei concert, au scos-o precipitaţi afară şi duşi au fost. Puţin le pasă lor de memoria Elenei Greculesi, iar dacă-şi vor creşte aşa talentata fată, tare mă tem că nu-şi vor vedea niciodată visurile împlinite. Dacă nu exişti într-o diversitate creatoare, niciodată nu vei ajunge creator.
Dana Creangă
Publicul, răbdător şi interesat, avea să fie numai ochi şi urechi la cele spuse de Gabriel Cărăbuş – moderatorul manifestării şi Director al Muzeului Bucovinei „I. G. Sbiera” – şi Doina Cernica – ziarist de cultură, publicist şi prozator, dar şi cea mai apropiată prietenă a pictorului Elena Greculesi, cu care a întreţinut şi o vastă corespondenţă. Ştiam ce urma să spună Doina Cernica, dar tot am ascultat-o cu atenţie. Pentru că merită.
Daniela Micuţaru, Vasile Anghel Siminiuc, Raluca Giurcă
Medicul Cristina David
Cristina David – cumătra mea, pe care nu am mai văzut-o de ceva vreme
Delegata primarului Ion Lungu
Doina Cernica
Apoi i s-a dat cuvântul unei somităţi universitare, domnul doctor în istoria artelor Marian Constantin; aşa se întâmplă de multă vreme – când nu ai talent pentru arta plastică, te faci critic şi istorie de artă. Cetăţeanul ştiinţific nu mi-a plăcut, pentru că este de o platitudine puerilă (cică Nimicnicia Sa nici nu auzise de Elena Greculesi, până ce nu l-a sunat Lucia Puşcaşu), preţios şi plin de sine. Hait, mi-am zis, ăsta a venit să ne lumineze, pe noi, cocoţaţii prin copaci!
Marian Constantin, exegetul fără nume, doar cu prenume
Nimicnicia Sa Marian Constantin
Ăsta, preţiosul cu două prenume, dar fără nume, m-a făcut să plec, aşa că nu am mai ascultat-o nici pe Lucia Puşcaşu, nici pe ceilalţi probabili vorbitori care avea ce vorbi (dr. Ioan Ieţcu, Alexandru Toma şi Mihai Vicol).
Afară, se făcuse soare, iar din toate moscheile ortodoxe ale Sucevei se revărsau, prin difuzoare puternice, cântări bizantine. Printre ele, aud o voce de popă, care nu conteneşte să se stropşească la „robii lui Dumnezeu”, cântând silabisit: „Fraţi-loor, să luăm amin-teee!”. Aha, îmi zic, e începutul tuturor epistolelor Sfântului Pavel (cea care urma era „Către corinthieni”, dar nu am mai ascultat-o). Deasupra, soarele se bucura, dar nu ştiu din ce cauză sau pricină.
*
Holul de la etajul Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” nu înseamnă un spaţiu expoziţional remarcabil, în ciuda faptului că este pus gratuit la dispoziţia oricui şi că, prin ceea ce se expune, prefaţează în mod fericit evenimente de excepţie. Tablourile sunt atârnate când mai sus, când mai jos, în funcţie de configuraţia arhitecturii vechii şcoli de fete, în care a învăţat şi Elena Greculesi – de aici dorinţa secretă a marii pictoriţe de a transorma sala ei de clasă într-un spaţiu sacerdotal. Datorită acestor cauzalităţi de expunere, nici nu poţi vedea lucrările în adevărata lor splendoare, nici nu le poţi fotografia cum se cade, dar bietul aparat foto, cu care m-a dotat Centrul Cultural „Bucovina”, încă îşi face datoria; aidoma cu şapca, pe care mi-am cumpărat-o la prima ediţie „Bucovina Rock Castle” şi de care nu am de gând să mă despart, câtă vreme sănătatea mea, la fel de zdrenţuită, îmi va mai permite implicări în acest festival (nu mult, pentru că Flutur şi Niţă abia aşteaptă să scape de mine). Expoziţia, deşi propune ochiului, minţii şi sufletului doar 16 lucrări, câte 8 de pictoriţă, surprinde printr-o armonie stilistică desăvârşită, printr-un veritabil ecumen al diversităţii creative. Pentru că lucrările Elenei Greculesi şi ale Luciei Puşcaşu au ceva în comun – probabil nostalgia căii spre uitare, probabil verticalitatea inconfundabilă şi, tocmai de aceea, greu de identificat a spiritualităţii celor care îşi merită locul pe care stau. Până acum, nu am sesizat cosmicitatea operei Luciei Puşcaşu – pe cea a lucrărilor Elenei Greculesi o ştiam foarte bine – şi tocmai de asta nu am să nominalizez autoarele celor 16 spaţii ale aflării de sine în astral, ci le voi reproduce, fără alte comentarii, în ordinea în care sunt expuse.
*