roman istrati: gând (3)

Manuscrisul unui poem inedit
*
nimicul ce există îşi cunoaşte
cu firea ideala nemişcare,
astăzi murind învaţă a se naşte
mâine născându-se în sine moare
*
şi legile tămâie prin obiecte
ar mucegăi de grea singurătate,
par bune uneori sau par infecte
după cum voia noastră le socoate
*
ridică varul lumii ca să vezi
noroiul arătând semeaţă fire,
curat e mortul, vai, murdară ziua
căci de unesc doar prin deosebire
*
prea mulţi gândaci în ceruri se aprind
o stea îşi arde lâna biruinţei,
prea mare-i nemurirea, noi fiind
doar sluga întâmplării şi-a voinţei
*
şi la sfârşit, sfârşitul existând,
un trecător voind să-şi spele faţa,
din două cumpeni va alege singur
noroiul sfânt sau poate – Dimineaţa