roman istrati: un fluture orb

Petru Muşat, ctitorul renăscutului Roman Istrati
*
doamnă, nu-mi place cuvântul discurs
îmi pare mai mult o pană bolnavă
coborând peste varul cu care ascundem
pereţii înalţi de otravă
*
nu-mi place cuvântul discurs şi nu-mi place
orgoliul ţipat prin pieţe mărunte
iar pacea noastră, de-i pace, înseamnă
coroană de spini peste frunte
*
semnele bune sunt mult prea ascunse
prin pădurea de ceaţă, amintiţi-i, departe
noi orbi trecem vânători de putere
de la moarte pornind către moarte
*
dăruiţi-mi acum un fluture orb
ferit să-l învăţ zborul de noapte
peste legile zilei ce astăzi păzesc
viermii copţi prin poamele coapte