Primii ofiţeri austrieci din Bucovina

În lista elevilor care au absolvit Academia cezaro-crăiască de Inginerie Militară din Viena, se află şi ofiţeri-ingineri austrieci născuţi în Bucovina, unii chiar români prin naştere, dar austrieci prin vocaţie şi prin opţiune.  Doar câţiva dintre ei au avut şi cariere militare importante, precum fiul întemeietorul hergheliilor imperiale din Bucovina, sublocotenentul de cavalerie Cavallar, personaj admirabil, căruia Johann Polek i-a dedicat studiul „Începuturile hergheliei de stat de la Rădăuți”[1], pe care îl reproduc, parţial, în notele de la subsol.

Admirabilă este, în acelaşi domeniu al remontei, şi cariera lui Stephan von Mikuli, ulterior Ritter (cavaler), decorat de Împărat cu Ordinul Franz Jozeph, deşi s-a retras din armată, renunţând şi la grad, la fel ca şi alţi mari proprietari de pământuri în Bucovina, precum românul Ioan Romaşcan sau armenii Petru şi Teodor Dobrowolsky von Buchenthal, feciorii latifundiarului din Toporăuţi (Toporowitz in der Bukowina), neam din care se va trage şi compozitorul Constantin von Buchenthal, autorul „Imnului Junimii”, printre altele, horă stilizată, care s-a cântat, în 28 Noiembrie 1918, la Cernăuţi, drept „horă a Unirii”.

Importantă a fost, doar din punctul de vedere militar, cariera lui Petru de Petrovici, fiul evaluatorului din Bosanci, care avea să ajungă colonel în Armata Imperială, la doar 45 de ani. Din păcate, a murit, la Viena, doi ani mai târziu.

În general, românii, inclusiv cei din Bucovina, din Iaşi (Dimitrie Rosetti, de pildă) sau din Bucureşti, nu erau interesaţi de cariere militare, ci de ingineria în sine, cunoştinţele armei de geniu însemnând ştiinţa de a face drumuri, poduri, cetăţi, locuinţe, arme etc., ştiinţă pe care ei, românii, aveau să o folosească în beneficiul propriilor lor moşii şi, indirect, a provinciilor în care se aflau aceste proprietăţi. Dar materialul acesta l-am lucrat din alte motive, acelea ale nevoii de a atenţiona că nu există o bază de date serioasă, inclusiv ale „istoriei mici, care dă măreţie istoriei mari”, cum scria Iorga în prefaţa unei lucrări a lui Ilie Corfus, care să ne ajute în căutările de sine pe care le întreprind unii dintre noi, inclusiv prin documentarea şi scrierea unor monografii, întotdeauna incomplete şi fabulate pe baza închipuirilor locale, care ne ţin loc de istorie.

În lista de mai jos, în care anii sunt cei ai intrării în Akademie a tinerilor din trecutul bucovinean, am folosit lucrarea monografică a lui Friedrich Gatti[2], dedicată Academiei de Inginerie Militară din Viena, cu scopul premeditat de a proba că există surse de informare mult mai multe şi mai temeinice în memoria străinilor, decât în memoria românilor.

1798:

Wilhelm von Lebzelter, născut la Cernăuţi, în 19 iulie 1787, fratele lui Heinrich von Lebzelter, născut la Cluj, în 26 noiembrie 1785. Din 1 septembrie 1805, cadet în Corpul Inginerilor Wilhelm Freiherr von Lebzelter (p. 637).

Franz Rosmark von Treu, născut, în 3 decembrie 1785, la Siret, în Bucovina. Tatăl este maior. A absolvit în 24 iunie 1801.

1802:

Joseph Baron Cavallar, fiul maiorului de cavalerie Cavallar, care a fost însărcinat, pe când era locotenent, de Iosif II, cu organizarea hergheliilor imperiale din Bucovina, născut în 8 aprilie 1787, la Văşcăuţi (Waskowetz), în Bucovina, unde se afla sediul Comandamentului General al Hergheliilor Imperiale, până în 1812, când departamentul se mută la Rădăuţi, iar iar Cavallar s-a retras din armată „aidoma unui mareșal încărcat de glorie pe câmpul de luptă”. Joseph Baron Cavallar a absolvit Akademia în 1 martie 1803.

Franz Karussi, născut în Istensegis (corect Istensegirts, adică Ţibeni), în Bucovina, fiul adoptiv al lui von Janicki. A absolvit în 27 martie 1805.

1805:

Joseph von Woroniecki, născut în 8 ianuarie 1791 în Cernăuţi. Tatăl este maior. A absolvit în 21 septembrie 1806 (dar este trecut pe lista anului 1805).

1813:

Ignaz Chevalier Ruiz de Roxas, născut în 21 ianuarie 1802, la Suceava.  Tatăl era infanterist. A absolvit în 9 august 1920 şi a fost angajat cadet în Regimentul Nr. 15 de Infanterie Zach.

1814:

Peter Dobrowolsky von Buchenthal, născut în 26 iunie 1803 la Toporăuţi (Toporowitz in der Bukowina). Tatăl este mare moşier. A absolvit în 5 martie 1817.

Theodor Dobrowolsky von Buchenthal, născut în 21 ianuarie 1802, la Toporăuţi, fratele lui Peter. A fost trimis acasă, de Direcţia Academiei, în 30 ianuarie 1819. Nu sunt alte precizări pentru această exmatriculare.

1823:

Johann Edler von Romaszkan, deci Ioan nobil Romaşcan, născut în 23 octombrie 1809 la Ispas, în Bucovina. Tatăl este mare moşier. A absolvit în 11 octombrie 1828, când a fost repartizat stegar în Regimentul Nr. 48 de Infanterie Gollner.

Eduard Ritter von Schönfeld, născut în 24 martie 1809 Cernăuţi. Tatăl este judecător cezaro-crăiesc. A absolvit în 4 ianuarie 1825.

1825:

Ernst Wurescht, născut în 5 aprilie 1811, la Cernăuţi. Tatăl este ofiţer. A absolvit în 29 august 1826.

1833:

Peter von Petrowicz (Petru de Petrovici), născut în 6 aprilie 1820 la Bosanci, în Bucovina. Tatăl său a fost evaluator. Înscris la Academia imperială de Inginerie şi Tehnică Militară din Viena, în 3 octombrie 1833, cu o soldă de 430 florini; din 9 martie 1839, sublocotenent în Regimentul Nr. 24 de Infanterie Lucca. Petrowicz a murit în 1867, când avea gradul de colonel în acelaşi regiment, la Viena

1838:

Johann von Wartereseiewicz, născut în 1 septembrie 1828, la Zastavna, în Bucovina. Tatăl este mare proprietar de pământ (armean). A absolvit în 22 septembrie 1845, când a fost repartizat, cu grad de locotenent, în Regimentul Nr. 10 Husari Preuszen. A renunţat la cariera militară şi la gradul de locotenent în 1846.

1844:

Stephan von Mikuli, născut în 20 mai 1832, la Cernăuţi: Tatăl este mare proprietar de pământ. Din 31 martie 1848, devenit cavaler de (Ritter von) Mikuli. Din octombrie 1847, cadet în Regimentul Nr. 10 Husari Preuszen, cu comandamentul în Ungaria. S-a retras la moşia sa de la Rohozna, în Bucovina. A fost primar al Cernăuţilor, membru a mai multor asociaţii şi, timp de 35 de ani, preşedinte al Comisiei imperiale pentru creşterea cailor de rasă, fiind decorat, în 1877, de Împărat cu Ordinul Franz Joseph.

1847:

Theophil Czaikowski, născut în 31 august 1834, la Cernăuţi. Tatăl este moşier. A absolvit în 19 decembrie 1850.

Ostaşi austrieci

[1] Conform unui studiu al lui Johann Polek. „Începuturile hergheliei de stat de la Rădăuți”, problema înființă unei astfel de instituții s-a pus după încheierea Războiul de șapte ani, când s-a constatat că nu era ușor de a acoperi necesarul anual de cai pentru armată, cei crescuți de țărani și care puteau fi rechiziționați sau cumpărați, fiind pur și simplu inutili. În 1774, fuseseră cumpărați 529 cai de remontă, de la evreul galițian  Isaak Hirschl pentru Regimentul de cavalerie Kaiser Joseph II (Regimentul 6, în 1890), plătindu-se 15.000 de florini vienezi, dar două regimente austriece de cavalerie, care staționau în Italia, aveau nevoie de 2.000 de cai, care nu puteau fi procurați lesne de pe piață. Împăratul Joseph II îl însărcinase pe sublocotenentul Cavallar, pe care îl recomandau abilităților sale speciale, precum și cunoștințelor sale despre zonele bogate în cai, dar și el a livrat, în 1774, doar 766, iar în 1775, doar 871 de cai de remontă, necesari regimentelor de cavalerie. Prețul de cumpărare a cailor era relativ mic, în anul 1774,  de 56 de florini, iar în 1775, de 55, iar în aceste condiții Cavallar a fost numit căpitan de cavalerie și trimis în Kabarda, ținut de pe versantul nordic al Caucazului, ca să procure armăsari buni, care au fost trimiși, în 1776, în Bucovina pentru a fi încrucișați cu rase de cai mari. În 1776, în Bucovina existau, în hergheliile împărătești, 539 de cai, 132 la Siret, 107 la Cuciurul Mare, 66 la Iurcăuți, 66 la Tereblecea, 64 la Sadagura, 54 la Volovăț și Sucevița și 50 la Frătăuți.

În 1777, pe la mijlocul lunii noiembrie, Cavallar a plecat, de-a lungul văii Siretului, în satele Cerepcăuți și Stârcea, unde construit ocoale acoperite și a adăpostit în ele caii, în părți aproape egale (în Cerepcăuți, 229 cai de remontă și 23 cai de tracțiune, iar în Stârcea 229 cai de remontă și 22 cai pe povară); de întreținerea acestor cai se ocupau câte un caporal, un fruntaș, 16 ostași și 16 slujitori; el însuși și-a luat locuință în orașul din apropiere, Siret. Spera ca, până în 1778, să obțină calul de cavalerie ușoară. În raportul său din 31 decembrie 1777, Cavallar promitea Comandamentului General câte o livrare anuală, în care includea și importuri din Rusia și din Moldova, de câte 1.500 de cai, ceea ce împăratul Joseph II nu a aprobat.

În timpul prezenței sale la Viena, în 1778, Cavallar a lucrat un nou plan de remontă, în care recomanda să se cumpere armăsari de rasă, și după obținerea unor rase eficiente, prin încrucișări, să se facă livrări anuale de 1300-1400 cai. Pentru herghliile împărătești din Bucovina, el solicita un comandant, trei locotenenți majorori, trei sergenți, trei furieri, trei cosași, trei fierari, trei potcovari și 24 slujitori. Aceștia purtau, la început, uniformele regimentelor din care făceau parte. Era necesar și un buget de urgență, în care să se prevadă cheltuielile pentru furajarea cailor și celelalte cheltuieli, iclusiv pentru procurarea unui număr de cai buni (iepe) din Podolia, Pocuția și Bucovina, ceea ce împăratul a încuviințat prin decret imperial.

În 3 aprilie 1778, cu fondurile necesare la dispoziție, Cavallar a părăsit Viena. Cum piedicile și dificultățile erau multe, inclusiv cele privind subordonarea, Cavallar a solicitat, în 11 iunie, libertate de decizie. Se stabilise, recent, la Coțmam îl lunile iulie și august 1778 a primit o parte din personalul pe care îl solicitase și în bună parte cele necesare pentru organizarea hergheliilor. De asemenea, au sosit în Bucovina, în ianuarie 1779, și membrii personalului solicitat, adică un comandant, doi călăreți, doi locotenenți majori, doi maieștri, opt fierari, 26 slujitori, 309 de oameni obișnuiți și 40 țărani, deci un total de 384 oameni. Numărul de cai, în acel moment, era de 648 de exemplare, din care 512 de remontă și 136 cai de tracțiune. Suprapunerile de costuri, datorate procurării de cai de remontă din regiuni diferite, nu erau în favoarea comenzii de remontă, căci, în viitor, cheltuielile lui Cavallar ar fi fost mult mai mari, în timp de pace, decât în timpul războiului.

Un alt pericol a amenința echipa de remontă a lui Cavallar din partea administrației Bucovinei, aflată la dispoziția zelului pentru bine a generalului Karl Freiherr v. Enzenberg, care vedea, în aplicarea proiectelor lui Cavallar, nu numai ca o instituție care apasă puternic populația bucoviniană, exprimând, în repetate rânduri, opinia că Bucovina nu are un flux organizat de fânețe și de pășuni, propice dezvoltării unor herghelii împărătești. Cavallar a încercat să contracareze aceste atacuri, atacând utilizarea scăzută a populației în reconstrucție și subliniind importanța imigrației din Galiția. Cu toate acestea, Cavallar nu ar fi avut câștig de cauză, dacă nu i-ar fi venit ajutor din altă parte. Tocmai se dovedise că regimentele din Ungaria și din Transilvania erau incapabile să-și asigure numărul necesar de cai prin cumpărarea lor. Prin urmare, împăratul Iosif al II-lea a aprobat moțiunea Consiliului de Război, privind extinderea a trei dintre hergheliile de remontă existente, la 14 octombrie 1780, în Ungaria și Transilvania (două pentru Ungaria și una în Transilvania), precum și cea din Galiția, „deocamdată“ achiziție recentă, care „rămâne sub supravegherea căpitanului Cavallar”, dar de îndată ce „nu nu o vor mai permite circumstanțele în Bucovina, Consiliul de remontă“ va fi mutat în Galiția, sub supravegherea căpitanului Cavallar care „cunoaște deja zonele locale, piețe și alte circumstanțe, de cu mult timp în urmă”.

Comandamentul General, în acord cu Cavallar, a propus aprobarea propunerii acestuia pentru creșterea celor 246 cai (în cea mai mare parte, ai Regimentului 2 Garnizoană) și 182 de cai utilitari. Pentru a se adapta caii, a aprobat zidirea unor ocoale, pentru câte 300 de cai, la Băișești, Boian și Frătăuți, și a unui grajd pentru 100 de cai, împreună cu un sediu al comandantului, la Vașcăuți. În 31 octobrie 1781, pentru merite în organizarea hergheliilor împărătești, Cavallar avea să fie înaintat la gradul de maior „cu leafă întreagă”. Proliferarea rapidă a calului, produs în noile herghelii, a făcut ca, în anul 1792, Comandamentul să fie mutat, de la Vășcăuți, la Frătăuți (cunoscut și ca Rădăuți), aparținând Fondului Religionar. În 1812, sediul departamentului din Vășcăuți s-a mutat cu totul la Rădăuți, iar Cavallar s-a retras din armată „aidoma unui mareșal încărcat de glorie pe câmpul de luptă”.

[2] Gatti, Friedrich, Geschichte der k. k. Ingenieur- und k. k. Genie-Akademie / 1717-1869, Wien 1901

1930, iulie 10: Ce s-a petrecut la Suceava

De la Ministerul de Interne se comunică: La Suceava, întrunirea anunțată în contra cametei n-a mai avut loc. S-au strâns peste 2.000 țărani, care au stat aproape toată ziua. Au fost vociferări, fără incidente sângeroase. În cele din urmă, țăranii s-au răspândit, în prezent este liniște. Poliția a fost tot timpul la fața locului, luând măsuri contra tulburătorilor. / După rapoartele primite de autoritățile centrale, s-au făcut ieri, în Suceava, 35 de arestări. Parchetul de Suceava, căruia i-au fost deferiți cei arestați, în frunte cu dl colonel Neculcea, conduce cercetările” (Gazeta Transilvaniei, Anul XCIII, nr. 72, duminică 13 iulie 1930, p. 2).

1930: „Situația în Bucovina. Expozeul făcut presei de secretarul general de la interne. După cum se știe, îndată după primele agitații din Bucovina, guvernul a trimis la fața locului, pentru potolirea spiritelor, pe dl prof. Victor Cădere, secretarul general al Ministerului de Interne. Întors în Capitală, dl Victor Cădere, după ce a prezentat Suveranului și guvernului concluxiile anchetei făcută în Bucovina, a făcut sâmbătă, după-amiază, la orele 5, următorul expozeu reprezentanților presei:

Ce s-a petrecut la Suceava. Evenimentele din ziua de joi 10 iulie din Suceava și din unele comune din județ au fost, în adevăr, de natură a provoca anumite măsuri pentru restabilirea ordinii, cu toată energia și tactul cerute de împrejurări. Înainte de orice, tebuia o acțiune de coordonare și depline puteri pentru a rezolva pe loc această problemă. Iată în ce condiții și cu ce misiune am plecat la Suceava, unde am ajuns duminică 13 iulie. Am găsit acolo o stare de spirite îngrijorătoare, la care au contribuit cauze de ordin general, altele speciale regiunii. Aceste cauze vă sunt deja cunoscute.

Vina băncilor. Scăderea prețului cerealelor și a vitelor este o consecință a independenței economice și o chestiune de piață internațională. Dar nu s-au explicat la timp aceste fenomene țărănimii, pentru a o feri de angajamente onoroase față de bănci. Din contra, cunosc bănci care au îndemnat pe țărani să ia bani cu împrumut peste nevoile lor. S-au luat procente mari, uzurare, este adevărat; s-au admis cheltuieli de executare mari, disproporționate cu datoriile urmărite. Apoi nici chestiunile locale, ca: morăritul, ravagiile produse de inundații, taxele percepute pentru serviciile religioase obligatorii, administrația fondului religionar etc. nu erau tratate cu omenie și din punct de vedere al solidarității sociale. Încasarea impozitelor se făcea fără nici o îngăduință; situația, în special a fostului județ Suceava (cuprindea satele de lângă granița Bucovinei și avea capitala la Fălticeni; şi mai era şi bucata de judeţ Dorohoi – n. n.), ca județ de graniță, care avea avantajele sale în trecut (contrabanda tolerată, între Plopeni și Bosanci, pe la Rateșul lui Țînțar – n. n.), n-a fost nici ea ținută în seamă.

În ce constă curentul antisemit. Există un curent antisemit, continuă dl V. Cădere, dar în mod evident nu aceasta a fost cauza esențială a dezordinilor din Suceava, Bălăceana etc. Mai puternică a fost agitația dusă de colonelul Neculcea; mai sunt diverși agitatori ocazionali, precum și profesioniști ai partidelor de opoziție, care au înțeles de a menține o stare de neliniște. La capătul acestor agitații apare, mai întotdeauna, agentul anonim, cu idei de luptă conform tacticii comuniste. Iar unii parlamentari, pare-se dintr-o tradiție locală, nu s-au ocupat activ de circumscripțiile lor. În unele părți, administrația a fost excedată.

Rezultatele unei bune propagande la sate. Am luat contact direct cu satele, pentru a le câștiga încrederea, pentru a le asculta plângerile. Țărănimea din Bucovina este o populație mândră, demnă, conștientă de tradiția ei. Aceasta mi-a ușurat mult sarcina restabilirii respectului de autoritate. A fost tutelată excesiv de fosta administrație austriacă. Acum, când administrația românească a introdus mai multe libertăți, lasă însă de dorit în ceea ce privește remedierea tuturor greutăților, mult mai mari și mai numeroase, pe care le are de învins. Dar cine poate inventa, azi, ceea ce ani și ani de tradiție formase altădată?

Mentalitatea populației bucovinene. Populația țărănească are un respect nemărginit față de cuvântul dat. Aceasta explică de ce n-a reacționat, până acum, individual contra cazurilor de cămătărie excesivă. Puteam să-i îndemn a-și călca cuvântul? Fiecare se va conduce, pe viitor, conform legii, care îl apără, și conform conștiinței sale. Am crdința că, dacă lucrurile s-au liniștit, este că elementele sănătoase din sate s-au trezit în fața unei primejdii mai mari și mai periculoase decât suferințele actuale. Mai mult decât oricând, tineretul trebuie supravegheat: școala și familia să-și facă datoria.

Măsurile luate de guvern. Am luat unele măsuri pe loc – cu morarii, cu bancherii, cu înlăturarea elementelor abuzive din administrația locală. Altele au fost luate de guvern. Dl ministru de interne a dispus întărirea autorităților, curmarea oricărui abuz, stârpirea agitațiilor, dar și a alarmiștilor. Ar fi de dorit chiar să nu se mai facă, în unele ziare, campanie excesivă, căci pe această cale se face școala anarhiei. Dl ministru de Justiție a trimis deja anchete la fața locului și a luat măsuri de redresare a autorității judecătorești. Dl ministru de Finanțe a trimis la fața locului pe dl subsecretar de Stat Pompiliu Ioanițescu, să procedeze la remediere conform împrejurărilor locale – și multe măsuri bune au fost deja luate. Deci, răbdare și liniște. Cu aceasta m-am despărțit de populația din județul în care am lucrat 10 zile.

Cum se poate obține spiritul de ordine. La întrebarea cum a reușit să prevină turburările proiectate, dl. V. Cădere răspunde: „Cu sânge rece și tact. Înțelegerea nevoilor este și o chestiune de suflet. Nu m-am dus acolo cu gândul de a uza de mijloace, decât în cea mai extremă limită, care n-a fost atinsă; probă ceea ce s-a putut realiza prin o muncă încordată. Țin să mulțumesc colaboratorilor mei ocazionali, dlui procuror general Alexandru, Inspector general administrativ Miloteanu, Inspector general Dimitrescu, organelor lor în subordine, dar mai ales domnului general Gavrilescu și subalternilor săi pentru concursul neprețuit ce mi-au dat zi și noapte. Presa, care a făcut reportagii la fața locului, a dovedit multă obiectivitate. Mulțumesc, deci, tuturor celor care au examinat liniștit și fără patimă evenimentele petrecute. Doresc ca, pe viitor, aceiași bună colaborare să continue, pentru liniștirea spiritelor în țară”. Cu aceste cuvinte a terminat dl profesor Cădere declarațiunile sale.

În Bucovina există o lege a cametei. Întrebat de ziariști asupra ravagiilor provocate de camătă în Bucovina, dl Cădere răspunde: „Astăzi, camăta a ajuns un scandal în Bucovina. Chiar băncile cu scont la Banca Națională percep dobânzi nepermise. Totul se explică când veți ști că într-un orășel ca Suceava sunt nu mai puțin de 20 de bănci, fiecare cu consiliile lor de administrație, directori, pradirectori etc. și cheltuielile respective” (Gazeta Transilvaniei, Anul XCIII, nr. 79, miercuri 30 iulie 1930, p. 4).

1930, iulie 18: Joia grijilor în Bucovina

Suceava de odinioară, strada Regele Ferdinand

Străduinţele autorităţilor de a evita turburări. Suceava, 17 (iulie). Capii autorităţilor din Cernăuţi şi Bucureşti, aflători în Suceava, nu au o clipă de odihnă. Zilnic, judeţul este cutreierat în lung şi în lat, toate comunele sunt vizitate şi pretutindeni se supraveghează cu atenţie executarea măsurilor de ordine luate de centru. Ţăranii cer ca deputaţii să vină în mijlocul lor pentru a le asculta păsurile. Până acum, numai deputatul Gorcea a făcut aceasta. Zvonindu-se că în comuna Arbore s-ar proiecta dezordini, dl Gorcea, care este foarte popular acolo, a plecat imediat în comună, a luat contact cu consiliul comunal şi cu fruntaşii satului şi a reuşit să liniştească spiritele. Dl Gorcea a mai vizitat comunele Pârteştii de Jos, Pârteştii de Sus, Cacica, Botoşana, Cajvana etc.

O ordonanţă pe care un preot nu vrea s-o citească. În ultimele zile, nu s-au semnalat tulburări. Domnii general Gavrilescu şi locotenent-colonel Băican, secretarul general Cădere, inspectorul Cătuneanu şi Dumitrescu străbat judeţul în lung şi în larg. Au mai sosit în localitate, pentru a lua măsuri de ordine, domnii Pihal, subinspector la Siguranţa din Cernăuţi şi colonel inspector Bendescu, de la Inspectoratul 2 jandarmi Cernăuţi. Dl prefect Miloteanu a primit delegaţia de studenţi, în frunte cu studentul Doboş Boca. Aceiaşi delegaţie s-a prezentat dlui secretar general Cădere, pentru a da asigurări formale că nu vor avea loc dezordini. Ieri s-au placardat în oraş ordonanţe, din partea dlui prefect Miloteanu, care face apel la cuminţenia populaţiei şi, totodată, anunţă că, dacă se vor produce dezordini, vinovaţii vor fi aspru pedepsiţi. Autorităţile în subordine sunt, de asemeni, foarte vigilente.

Ici, colo, unde s-au mai semnalat agitaţii, s-au luat imediat măsuri. Astfel, în comuna Băişeşti, preotul Grigoraş n-a voit să explice populaţiei ordonanţa prefecturii, spunând că el nu are a primi ordine din partea autorităţilor administrative. În această comună se dedă la agitaţii un anume Emilian Popinciuc, licenţiat în Drept.

În comuna Stroeşti s-au spart câteva geamuri. Autorii au fost identificaţi. Ei se numesc Petre Poleacu şi Nicolae Toma Văleanu. O delegaţie a evreilor din Burdujeni s-a prezentat la domnul prefect Miloteanu, exprimându-şi teama ca agitaţiile să nu se întindă şi în târgul lor. Prefectul a dat formale asigurări. Şeful poliţiei din Solca, dl Costică Popovici, împreună cu pretorul Reuţ, au căutat, de asemeni, să liniştească pe viligiaturişti, convingându-i să nu părăsească localitatea, deoarece, în urma măsurilor luate, nu se vor produce nici un fel de tulburări.

Ce se petrece azi. Un zvon. Astăzi, joi, este la Suceava zi de târg. Proiectata întrunire a Ligii contra cametei nu se ţine. Târgul este foarte slab animat. La fiecare barieră a oraşului sunt instalaţi câte un procuror, doi ofiţeri, un comisar şi mai mulţi soldaţi. Ţăranii sunt cercetaţi de magistraţi, apoi lăsaţi să intre în oraş. Dl Miloteanu a emis o ordonanţă, prin care se interzice ţinerea oricărei întruniri, fără autorizaţia dumisale.

Pentru mâine, 18 iulie, dl secretar general Cădere a convocat pe toţi directorii de bancă din Suceava, ca să discute problema scăderii dobânzilor. Se crede că dobânzile vor fi scăzute la 12 la sută, de la 35 şi 45 la sută, cât a fost până acum.

În judeţ, s-a răspândit, ieri, zvonul că regele Carol ar fi fost împuşcat. Dl cădere a dispus dezminţirea acestei invenţii, prin afişe şi prin batere de tobe. Totodată, a luat măsuri a fi descoperiţi autorii acestei fantastice invenţii[1].

Suceava, panoramă

1930, iulie 23: Dl Pompiliu Ioniţescu, despre situaţia din Bucovina. Înapoiat din Bucovina, dl Pompiliu Ioniţescu, subsecretar de stat la ministerul de finanţe, a declarat prese, cu privire la situaţia din acest ţinut. Domnia sa afirmă că în Basarabia este linişte, iar autorităţile au luat măsuri pentru a preîntâmpina dezordinile.

Situaţia economică. Situaţia economică în Bucovina este foarte rea (Iorga îi avertiza, la cumpăna anilor 1919/1920, în Calendarul „Glasul Bucovinei”: „Sunteţi, aici, în Bucovina, oameni culţi şi bogaţi, dar să nu uitaţi că aţi intrat în România Mare!” – n. n.), mai ales în urma crizei din industria lemnului. Activitatea este atât de redusă în această industrie (datorită corupţiei din Mitropolie, care administra Fondul Religionar – n. n.), încât se poate spune că este aproape oprită. Cel mai bun mijloc de a veni în ajutorul populaţiei de acolo este să i se dea posibilitatea să-şi câştige, din nou, existenţa prin muncă. Dl Pompiliu Ioniţescu a constatat că Administraţia fondului bisericesc al Bucovinei este nedreaptă cu ţăranii din regiunile silvice, pentru că, în calitatea ei de proprietară a pădurilor şi fierăstraielor, vinde lemnele cu preţuri exagerate.

Datoriile sătenilor. Datoriile sătenilor din Bucovina sunt foarte mari. Judecătoriile de acolo, care au să judece procesele dintre debitori şi creditori, acordă cheltuieli de judecată prea mari. Pentru ca ţărănimea să scape de situaţia de astăzi, trebuie luate urgente măsuri economice.

A început exportul. De câteva zile, a început exportul către Polonia, prin staţia Grigore Ghica Vodă. În cazul când exportul acesta va creşte şi în cazul când şi exportul pentru Cehoslovacia va deveni mai activ, este probabil că situaţia economică din Bucovina se va ameliora simţitor[2].

[1] Adevărul, Anul 43, nr. 14280, vineri 18 iulie 1930, p. 3

[2] Adevărul, Anul 43, nr. 14284, miercuri 23 iulie 1930, p. 3

Readucerea moaştelor Sf. Ioan cel Nou

S-au împlinit aproape patru ani, de când moaştele Sf. Ioan cel Nou din Suceava au fost aduse la Viena, ca să nu fie luate de duşman, cum se întâmplase în anul 1686, când au fost transportate la Zolkiew, de unde numai cu greu au putut fi readuse, în anul 1783, la vechea mitropolie din Suceava. La sosirea lor în capitală, colonia română le-a ieşit înainte cu mare şi sărbătoresc alai şi le-a aşezat apoi în capela gr. or. română. În decursul acestor patru ani, sicriul n-a fost deschis niciodată, dar, cu toate acestea, mulţi soldaţi răniţi de prin spitalurile din loc veneau să se închine moaştelor, nădăjduind o alinare a durerilor trupeşti şi sufleteşti, şi să audă o slujbă curat românească. Şi mulţi se întorceau cu cea mai caldă rază de mângâiere pogorâtă în sufletul lor.

În capelă s-a constituit şi un comitet de caritate pentru soldat români răniţi, din care făcea parte, ca membru foarte activ şi de ispravă, zelosul şi credinciosul păzitor de decenii al moaştelor, care le-a însoţit şi încoace, de curând protosincelul Pancratie Sidorovici. Cu rara sa bunăvoinţă şi dărnicie şi-a folosit, şi-n locul acesta, toată activitatea, tot timpul disponibil şi toate cunoştinţele sale numai pentru alinarea durerilor şi neajunsurilor celor nevoiaşi, străduindu-se să-i folosească şi fiecăruia care numai i-a venit în cale. Casa Sfinţiei Sale era loc de întâlnire a celor înstrăinaţi de căminurile lor, precum şi a celor care doreau să afle vreo informaţiune sau să primească vreun ajutor, şi de tot puţini erau care nu ieşit-au deplin mulţămiţi. Şi din câmp şi chiar din prinsoare i se adresau sute de soldaţi ca unui prieten bun, de multe ori fără ca măcar să-l cunoască, şi dacă pretențiunile lor nu întreceau cu totul competenţa şi influenţa părintelui Pancrati, primeau un răspuns satisfăcător sau cel puţin mângâietor.

În 21 Iulie, ultima Duminecă înainte de pornirea moaştelor spre Suceava, Î. P. S. Sa mitropolitul Vladimir de Repta, asistat de arhimandritul mitrofor Manasterschi şi de protosincelul Sidorovici, a oficiat o doxologie pentru M. S. Împăratul şi pentru colonia română care a adăpostit relicvele sfântului în capela sa. Nouri negri vărsau şiroaie de lacrimi, căci se apropia ziua când scumpa comoară pentru creştinii drept-credincioşi avea să părăsească capitala. Şi cu toată vremea aceasta neprielnică se adună o mulţime considerabilă dc reprezentanţi distinşi ai coloniei şi de soldaţi şi se întruni şi comitetul bisericesc, în frunte cu presidentul ei Dr. Constantin cav. de Isopescul-Grecul, care, cu obicinuita bunăvoinţă, a primit şi noua sarcină de a lucra, cu puternica sa influenţă, la realizarea visului nutrit cu atâta ardoare de colonia română, la înfiinţarea unei capele organizate, în care să se poată asculta regulat serviciul dumnezeiesc în limba română. După serviciul divin, s-au luat ultimele dispoziţiuni pentru transportarea relicvelor, îndrumându-se şi pregătirile necesare.

Prea repede a sosit şi ziua de Joi, în 25 Iulie, ziua de pornire. La orele 4 după amiază, capela eră tixită de credincioşi, în ţinută de paradă, şi sicriul tainic strălucea dintre florile care îl împodobeau. Cu fiori de solemnitate a fost săvârşită şi ultima doxoiogie, înainte de plecare, acum de către protosincelul Sidorovici. Creştinii adunaţi se despărţesc, apoi, în două şire, lungi până la stradă, iar scumpul sicriu e ridicat pe mâni de soldaţi şi trece, prin mijlocul şirelor, până la furgonul gata de pornire, care, primind sfintele moaşte, îşi ia drumul spre gara de nord.

Sicriul cu sfintele moaşte a fost aşezat într-un vagon de poştă, adaptat anume pentru acest scop, însoţit de o gardă militară de onoare, de protosincelul Pancratie Sidorovici şi de reprezentantul ministerului de culte, comisarul guvernial, dl Dr. A. Voiuţchi, vagonul a pornit, din gara de nord, Joi, în 25 Iulie, cu trenul de sară şi, după o călătorie neîntreruptă, a ajuns, Sâmbătă, în 27 Iulie, la 10 ore a. m., la frontiera ţării, în Nepolocăuţ, unde a fost întâmpinat de reprezentantul arhiepiscopesc, nou numitul vicar general, arhimandritul Ipolit Vorobchievici, şi de reprezentantul guvernului ţării, consilierul guvernial, dl A. Patac, care amândoi au condus sicriul până la gara din Cernăuţi, unde aşteptau, întru întâmpinare, clerul gr. or. din Cernăuţi şi o reprezentanţă a damelor române, în frunte cu dna cons. aulic. Voiuţchi, care a depus pe sicriu o frumoasă jerbă de flori.

În drumul spre Suceava, relicvele au fost întâmpinate, la gara Milişăuţi, de un mare număr de popor din comunele învecinate, cu procesiile bisericilor, în frunte cu zeloşii păstori de suflete, părintele Ursachi din Romaneşti şi părintele Berariu din Dănila.

Impunătoare a fost primirea sfântului în gara Iţcani. Cu jumătate de de oră înainte de sosirea trenului, o parte a largului peron din gară a fost ocupată de numeroasele procesii, care se concentraseră aici, cu prapori şi sf. icoane din Suceava şi comunele învecinate, Şcheia şi Mihoveni. Preoţimea districtului, în frunte cu protopresbiterul George Berariu şi priorul de la mănăstirea vechii mitropolii din Suceava, egumenul Inocentie Stefanelli, aşteptau înveşmântaţi în pompoase odăjdii. La mijlocul peronului era ridicată o masă, acoperită cu o frumoasă pânză de catifea roşie şi cusută în fir de aur. Aice era locul unde avea să fie aşezat sicriul cu sfintele moaşte pe un pat de flori mirositoare (Biserica și Școala, Anul XLII, nr. 35, 26 august / 8 septembrie 1918, pp. 2, 3).

Întru întâmpinarea sfântului s-a înfăţişat un mare număr de cetăţeni şi de popor (ce formulare: „cetățeni și popor” – n. n.) din Suceava şi împrejurime. Erau de faţă: reprezentantul prefecturii, Dr. Nichitoviei, reprezentantul oraşului Suceava, cons. guv. Gribovschi, deputatul dietal Dr. Euseb Popovici, primarul comunităţii Iţcani, Hellmann, ofiţerii comandei militare din Iţcani, mulţi intelectuali, dame şi domni din Suceava şi împrejurime. Şeful staţiei din Iţcani, dl Leon Neşciuc, a condus, la sosirea trenului, vagonul cu sf. moaşte până la locul destinat, în faţa mulţimii adunate. Uşile se dau în laturi şi din vagon coboară părintele protosincel Sidorovici în ornate, ţinând în mână o frumoasă icoană a mucenicului. În cuvinte pline de duioşie, îşi exprimă bucuria şi mulţămirea sufletească, că soarta la învrednicit, după 4 ani de zile, să întovărăşească readucerea sf. moaşte. Între aceste, şase preoţi coboară din vagon sicriul şi-l aşează pe masa pregătită. Reprezentantul ministerului, dl Dr. Voiuţchi, face reprezentantului preturii, dlui comisar Dr. Nichitovici, comunicarea oficioasă despre readucerea sfântului. Urmează doxologia în sobor, după a cărei săvârşire procesiunea porneşte, pe calea Iţcani, însoţită de bubuitul tunurilor.

Ploaia torenţială, care începu să curgă, părea a fi binecuvântarea sfântului, care se revarsă asupra holdelor însetate. Până la biserica Adormirii Maicii Domnului, soarele strălucea din nou pe cerul albastru şi moaştele fură depuse în mijlocul bisericii, unde se făcu privegherea prin tot decursul nopţii.

Duminecă, în 28 august (stil vechi – n. n.) s-a celebrat, în aceeaşi biserică, liturghie în sobor, în frunte cu priorul Inocenţiu Stefanelli. Erau de faţă reprezentanţii tuturor oficiilor civile şi militare, împreună cu trimisul special al guvernului, dl consilier aulic Dr. Erast cav. de Tarangul. Era adevărată zi de sărbătoare. Curtea bisericii plină de lume, care se înşiră până în culmile de pe împrejurime. Comitetul festiv, compus din cetăţeni şi intelectuali şi condus, cu multă pricepere, de comisarul guvernial Bărgăuan şi profesorul Sahlean, aranjară, cu multă pricepere, grandiosul convoi.

În frunte păşea un pluton de ostaşi, care cuprindea curmezişul străzii; urmară şcolile, conduse de corpurile lor didactice; mai întâi, şcoala primară de copile şi cea de băieţi, apoi elevii gimnaziului, în urmă lungul şir de copile ale liceului orăşenesc. În urma şcolilor se înşirară procesiunile tuturor bisericilor din Suceava şi din comunele învecinate, cu sf. icoane împodobite cu flori, cu prapore şi felinare. În urmă păşeau stegarii breslelor Sucevii, cu steagurile fâlfâitoare. Pe urma sicriului, purtat pe umeri de poporeni în haine de sărbătoare, păşea soborul preoţilor, condus de vicarul general, arhimandritul Vorobchievici. Apoi veneau reprezentanţii autorităţilor şi un număr nesfârşit de popor. În preajma bisericii sf. Dumitru, reprezentanţii comunităţii izraelite au întimpinat cu cuvinte călduroase readucerea sfântului, a patronului ţării.

În curtea spaţioasă a vechii mitropolii, moaştele fură depuse sub baldachinul împodobit cu flori, şi se săvârşi, în mod deosebit de solemn, sfinţirea apei.

Predica festivă, ţinută de profesorul Dr. O. de Tarangul, a făcut o adâncă impresie asupra mulţimii credincioşilor, care se vedea pătrunsă de emoţiune când elocventul predicator a încheiat cu rugăciunea: „Păcătuit-am şi nu suntem vrednici să ridicăm spre cer rugile noastre; cu genunchii plecaţi, dar cu inimile înălţate, mulţămim Ţie, Stăpâne, că ne-ai mângâiat cu întoarcerea sfântului Tău. Fii deci Tu, sfinte Ioane, mijlocitorul nostru cătră Atotputernicul Creator; ca un ostaş vrednic al împăratului păcii, mijloceşte împăratului nostru biruinţă, între popoare pace, iar ţara noastră mântuieşte-o de urgie, implorând pentru ea mană şi harul cel ceresc”.

După încunjurarea bisericii, scrinul în care se afla sicriul fu aşezat înaintea intrării şi despecetluit de comisarul ministerial Dr. Voiuţchi, fiind asistat de conducătorul prefecturii Dr. Nichitovici, de reprezentantul mănăstirii, egumenul Stefanelli, de reprezentantul oraşului cons. guv. Gribovschi, de reprezentantul credincioşilor, deputatul Dr. Euseb Popovici. În momentul când sicriul fu scos din scrin, miliţia descărcă o salvă de tunuri. În lăuntrul bisericii, sicriul fu aşezat în framosul sarcofag de argint, la locul său de odihnă seculară, şi puternicul cor al teologilor făcu să răsune bolta bisericii de rugăciunile însufleţite de mulţărnită.

După săvârşirea ceremoniei bisericeşti, preoţimea şi lumea oficioasă s-a adunat în pompoasele încăperi din palatul egumenului. Aici nou numitul vicar genar, arhimandritul I. Vorobchievici, a fost obiectul unei simpatice atenţiuni, aducându-i-se, din partea preoţimei şi a reprezentanţilor oficiilor civile şi militare, călduroase felicitări din incidentul numirea lui în arhimandrit consistorial. Se făcuse 2 ore d. a., când amabilul gospodar de casă, priorul I. Stefanelli, cu un zâmbet înviorător pe buze, ne invită la masa festivă; şi era în adevăr festivă acea masă, în frumosul refectoriu al mănăstirii, unde se întruniră peste 80 de persoane, preoţi şi mireni. Î. P. C. S. vicarul general, arhimandritul Vorobchievici, află cuvinte învăpăiate, ridicând toastul împărătesc şi trimisul special al guvernului, cons. aul. Dr. E. de Tarangul, bine cunoscut ca excelent orator, răspunse într-o frumoasă limbă moldovenească, închinând paharul clerului bisericei noastre. Telegramele omagiale, pe care arhimandritul Vorobchievici le-a trimis la cabinetul împărătesc şi Excelenţei Sale mitropolitului Repta fură întimpinate cu o furtună de aplauze (Biserica și Școala, Anul XLII, nr. 36, 2 /15 septembrie 1918, pp. 2, 3).