„Vor fi încorporate Bucovinei teritoriile româneşti anexate”
Cu doar trei luni înainte de Marea Unire din 1918, Împăratul Carol l-a demis pe Mitropolitul Vladimir de Repta și, atunci, cerbicia lui anti-unionistă s-a dărâmat brusc, adidoma unui castel de nisip, și în pustietatea vanităților pământești s-a ivit firicelul de iarbă al adevăratei conștiințe naționale, Mitropolitul fiind gata să se sacrifice pentru Unire cu un nou mandat de cțrmuitor al adevăratei credințe. Nu și clerul bucovinean, care amirosise perspectiva oportunităților aburcărilor în ierarhie, sperând că „peste scurtă vreme, vor fi încorporate Bucovinei teritoriile româneşti anexate în urma tratatului de pace cu România, prin care populaţiunea românească din Bucovina va spori la 480.000 suflete”, iar ucrainenii vor deveni minoritari, „dacă părţile ucraine ale Bucovinei vor fi cuprinse, după cum e vorba, în noua provincie ucraină-galiţiană”. Pentru privilegii individuale, clerul bucovinean era dispus să sprijine, cu doar trei luni înainte de Unire, pierderea nordului Bucovinei, pierdere compensată de… anexarea teritoriilor românești, care li se cuveneau clericilor, în urma rușinoase păci de la București. Nu mai am alte comentarii de făcut, lăsând mărturia vremelniciei să se înfățișeze și clipitei care suntem:
Prin prea înaltă rezoluţiune împărătească, mitropolitul Bucovinei şi al Dalmaţiei, Î. P. S. Sa Dr. Vladimir de Repta, consilierul intim al Majestăţii Sale, e desrădicat din conducerea diecezei Sale, încredinţându-se totodată administrarea ei nou numitului vicar general, arhimandritul Ipolit Vorobchievici.
Cuvântul împărătesc a făcut deci capăt, pentru totdeauna, afacerii Repta şi respectul ce se cuvine deciziuniior Coroanei nu îngăduie nici un fel de critică. El însă nu descarcă pe sfetnicii responsabili ai Coroanei de răspunderea ce au faţă de poporul românesc din Bucovina şi faţă de istorie, care va şti să aprecieze fără părtinire întru cât stăpânirea actuală a înţeles să respecteze dreptul şi prestigiul bisericei noastre naţionale.
Cât pentru mitropolitul Repta, suntem încredinţaţi că va purta cu virtute creştinească martiriul cu care soartea împovărează anii bătrâneţelor sale.
Ceea ce trebuie să ne preocupe pentru moment este soarta ce se pregăteşte bisericii române din Bucovina. Prin rezoluţiunea împărătească din 14 iulie a. c., se mai creează, în ierarhia bisericii acesteia, un al doilea post de arhimandrit consistorial şi un post de protopresviter la biserica sf. Nicolae, rămânând ca aceste din urmă amândouă dignităţile să fie rezervate ucrainilor, pe lângă cele două, respective trei locuri deja sistemizate de consilieri consistoriali ucraini. Această nouă organizare a consistorului, care va rămânea în vigoare până la „regularea generală a consistoriilor gr. or. din Austria”, se întemeiază pe principiul strict al parităţii.
Şi acum ne putem pune întrebarea: ce se va alege din acest principiu, dacă, peste scurtă vreme, vor fi încorporate Bucovinei teritoriile româneşti anexate în urma tratatului de pace cu România, prin care populaţiunea românească din Bucovina va spori la 480.000 suflete, faţă de 300.000 ucraini? Apoi: ce se va alege din această paritate, dacă părţile ucraine ale Bucovinei vor fi cuprinse, după cum e vorba, în noua provincie ucraină-galiţiană?
Deocamdată, ucrainii se grăbesc să tragă consecvenţele din principiul stabilit de stăpânire. Aducând gazetele din Viena ştirea că mitropolitul Repta şi-a dat demisia şi că în locul său va fi numit arhimandritul român Ipolit Vorobchievici, organul ucrain „Bucovena” declară: „Noi nu vroim să ştim de nici o înţelegere ce s-ar fi făcut; noi ştim numai că dreptatea cere ca, după mulţi ani, să fie o dată şi un ucrain mitropolit, ceea ce putem cere de astădată cu atât mai mult, după ce avem în persoana arhimandritului Timinski pe cel mai vrednic bărbat pentru scaunul mitropolitan”.
Aşadară, ucrainii nu mai stăruiesc pentru întemeierea unei episcopii proprii ucraine, prin separarea lor din arhidieceză, ceea ce a fost culmea aspiraţiunilor lor, cu pușini ani în urmă, ci ei râvnesc de-a dreptul, la cârma bisericii ort. din Bucovina. Această mărturisire a organului ucrain este binevenită, de astădată; ea arată absurditatea principiului prin care stăpânirea voieşte să stabilească pacea în biserica gr. or. a Bucovinei şi ea va trezi, în sfârşit, şi conştiinţa neamului românesc din Bucovina, ca să-şi apere, cu toate mijloacele, fiinţa sa, ce este cuprinsă şi în caracterul şi integritatea bisericii naţionale (Biserica și Școala, Anul XLII, nr. 36, 2 /15 septembrie 1918, pp. 1, 2).