Primii ofiţeri austrieci din Bucovina | Dragusanul.ro

Primii ofiţeri austrieci din Bucovina

 

În lista elevilor care au absolvit Academia cezaro-crăiască de Inginerie Militară din Viena, se află şi ofiţeri-ingineri austrieci născuţi în Bucovina, unii chiar români prin naştere, dar austrieci prin vocaţie şi prin opţiune.  Doar câţiva dintre ei au avut şi cariere militare importante, precum fiul întemeietorul hergheliilor imperiale din Bucovina, sublocotenentul de cavalerie Cavallar, personaj admirabil, căruia Johann Polek i-a dedicat studiul „Începuturile hergheliei de stat de la Rădăuți”[1], pe care îl reproduc, parţial, în notele de la subsol.

 

Admirabilă este, în acelaşi domeniu al remontei, şi cariera lui Stephan von Mikuli, ulterior Ritter (cavaler), decorat de Împărat cu Ordinul Franz Jozeph, deşi s-a retras din armată, renunţând şi la grad, la fel ca şi alţi mari proprietari de pământuri în Bucovina, precum românul Ioan Romaşcan sau armenii Petru şi Teodor Dobrowolsky von Buchenthal, feciorii latifundiarului din Toporăuţi (Toporowitz in der Bukowina), neam din care se va trage şi compozitorul Constantin von Buchenthal, autorul „Imnului Junimii”, printre altele, horă stilizată, care s-a cântat, în 28 Noiembrie 1918, la Cernăuţi, drept „horă a Unirii”.

 

Importantă a fost, doar din punctul de vedere militar, cariera lui Petru de Petrovici, fiul evaluatorului din Bosanci, care avea să ajungă colonel în Armata Imperială, la doar 45 de ani. Din păcate, a murit, la Viena, doi ani mai târziu.

 

În general, românii, inclusiv cei din Bucovina, din Iaşi (Dimitrie Rosetti, de pildă) sau din Bucureşti, nu erau interesaţi de cariere militare, ci de ingineria în sine, cunoştinţele armei de geniu însemnând ştiinţa de a face drumuri, poduri, cetăţi, locuinţe, arme etc., ştiinţă pe care ei, românii, aveau să o folosească în beneficiul propriilor lor moşii şi, indirect, a provinciilor în care se aflau aceste proprietăţi. Dar materialul acesta l-am lucrat din alte motive, acelea ale nevoii de a atenţiona că nu există o bază de date serioasă, inclusiv ale „istoriei mici, care dă măreţie istoriei mari”, cum scria Iorga în prefaţa unei lucrări a lui Ilie Corfus, care să ne ajute în căutările de sine pe care le întreprind unii dintre noi, inclusiv prin documentarea şi scrierea unor monografii, întotdeauna incomplete şi fabulate pe baza închipuirilor locale, care ne ţin loc de istorie.

 

În lista de mai jos, în care anii sunt cei ai intrării în Akademie a tinerilor din trecutul bucovinean, am folosit lucrarea monografică a lui Friedrich Gatti[2], dedicată Academiei de Inginerie Militară din Viena, cu scopul premeditat de a proba că există surse de informare mult mai multe şi mai temeinice în memoria străinilor, decât în memoria românilor.

 

1798:

 

Wilhelm von Lebzelter, născut la Cernăuţi, în 19 iulie 1787, fratele lui Heinrich von Lebzelter, născut la Cluj, în 26 noiembrie 1785. Din 1 septembrie 1805, cadet în Corpul Inginerilor Wilhelm Freiherr von Lebzelter (p. 637).

 

Franz Rosmark von Treu, născut, în 3 decembrie 1785, la Siret, în Bucovina. Tatăl este maior. A absolvit în 24 iunie 1801.

 

1802:

 

Joseph Baron Cavallar, fiul maiorului de cavalerie Cavallar, care a fost însărcinat, pe când era locotenent, de Iosif II, cu organizarea hergheliilor imperiale din Bucovina, născut în 8 aprilie 1787, la Văşcăuţi (Waskowetz), în Bucovina, unde se afla sediul Comandamentului General al Hergheliilor Imperiale, până în 1812, când departamentul se mută la Rădăuţi, iar iar Cavallar s-a retras din armată „aidoma unui mareșal încărcat de glorie pe câmpul de luptă”. Joseph Baron Cavallar a absolvit Akademia în 1 martie 1803.

 

Franz Karussi, născut în Istensegis (corect Istensegirts, adică Ţibeni), în Bucovina, fiul adoptiv al lui von Janicki. A absolvit în 27 martie 1805.

 

1805:

 

Joseph von Woroniecki, născut în 8 ianuarie 1791 în Cernăuţi. Tatăl este maior. A absolvit în 21 septembrie 1806 (dar este trecut pe lista anului 1805).

 

1813:

 

Ignaz Chevalier Ruiz de Roxas, născut în 21 ianuarie 1802, la Suceava.  Tatăl era infanterist. A absolvit în 9 august 1920 şi a fost angajat cadet în Regimentul Nr. 15 de Infanterie Zach.

 

1814:

 

Peter Dobrowolsky von Buchenthal, născut în 26 iunie 1803 la Toporăuţi (Toporowitz in der Bukowina). Tatăl este mare moşier. A absolvit în 5 martie 1817.

 

Theodor Dobrowolsky von Buchenthal, născut în 21 ianuarie 1802, la Toporăuţi, fratele lui Peter. A fost trimis acasă, de Direcţia Academiei, în 30 ianuarie 1819. Nu sunt alte precizări pentru această exmatriculare.

 

1823:

 

Johann Edler von Romaszkan, deci Ioan nobil Romaşcan, născut în 23 octombrie 1809 la Ispas, în Bucovina. Tatăl este mare moşier. A absolvit în 11 octombrie 1828, când a fost repartizat stegar în Regimentul Nr. 48 de Infanterie Gollner.

 

Eduard Ritter von Schönfeld, născut în 24 martie 1809 Cernăuţi. Tatăl este judecător cezaro-crăiesc. A absolvit în 4 ianuarie 1825.

 

1825:

 

Ernst Wurescht, născut în 5 aprilie 1811, la Cernăuţi. Tatăl este ofiţer. A absolvit în 29 august 1826.

 

1833:

 

Peter von Petrowicz (Petru de Petrovici), născut în 6 aprilie 1820 la Bosanci, în Bucovina. Tatăl său a fost evaluator. Înscris la Academia imperială de Inginerie şi Tehnică Militară din Viena, în 3 octombrie 1833, cu o soldă de 430 florini; din 9 martie 1839, sublocotenent în Regimentul Nr. 24 de Infanterie Lucca. Petrowicz a murit în 1867, când avea gradul de colonel în acelaşi regiment, la Viena

 

1838:

 

 

Johann von Wartereseiewicz, născut în 1 septembrie 1828, la Zastavna, în Bucovina. Tatăl este mare proprietar de pământ (armean). A absolvit în 22 septembrie 1845, când a fost repartizat, cu grad de locotenent, în Regimentul Nr. 10 Husari Preuszen. A renunţat la cariera militară şi la gradul de locotenent în 1846.

 

1844:

 

Stephan von Mikuli, născut în 20 mai 1832, la Cernăuţi: Tatăl este mare proprietar de pământ. Din 31 martie 1848, devenit cavaler de (Ritter von) Mikuli. Din octombrie 1847, cadet în Regimentul Nr. 10 Husari Preuszen, cu comandamentul în Ungaria. S-a retras la moşia sa de la Rohozna, în Bucovina. A fost primar al Cernăuţilor, membru a mai multor asociaţii şi, timp de 35 de ani, preşedinte al Comisiei imperiale pentru creşterea cailor de rasă, fiind decorat, în 1877, de Împărat cu Ordinul Franz Joseph.

 

1847:

 

Theophil Czaikowski, născut în 31 august 1834, la Cernăuţi. Tatăl este moşier. A absolvit în 19 decembrie 1850.

 

Ostaşi austrieci

 

[1] Conform unui studiu al lui Johann Polek. „Începuturile hergheliei de stat de la Rădăuți”, problema înființă unei astfel de instituții s-a pus după încheierea Războiul de șapte ani, când s-a constatat că nu era ușor de a acoperi necesarul anual de cai pentru armată, cei crescuți de țărani și care puteau fi rechiziționați sau cumpărați, fiind pur și simplu inutili. În 1774, fuseseră cumpărați 529 cai de remontă, de la evreul galițian  Isaak Hirschl pentru Regimentul de cavalerie Kaiser Joseph II (Regimentul 6, în 1890), plătindu-se 15.000 de florini vienezi, dar două regimente austriece de cavalerie, care staționau în Italia, aveau nevoie de 2.000 de cai, care nu puteau fi procurați lesne de pe piață. Împăratul Joseph II îl însărcinase pe sublocotenentul Cavallar, pe care îl recomandau abilităților sale speciale, precum și cunoștințelor sale despre zonele bogate în cai, dar și el a livrat, în 1774, doar 766, iar în 1775, doar 871 de cai de remontă, necesari regimentelor de cavalerie. Prețul de cumpărare a cailor era relativ mic, în anul 1774,  de 56 de florini, iar în 1775, de 55, iar în aceste condiții Cavallar a fost numit căpitan de cavalerie și trimis în Kabarda, ținut de pe versantul nordic al Caucazului, ca să procure armăsari buni, care au fost trimiși, în 1776, în Bucovina pentru a fi încrucișați cu rase de cai mari. În 1776, în Bucovina existau, în hergheliile împărătești, 539 de cai, 132 la Siret, 107 la Cuciurul Mare, 66 la Iurcăuți, 66 la Tereblecea, 64 la Sadagura, 54 la Volovăț și Sucevița și 50 la Frătăuți.

 

În 1777, pe la mijlocul lunii noiembrie, Cavallar a plecat, de-a lungul văii Siretului, în satele Cerepcăuți și Stârcea, unde construit ocoale acoperite și a adăpostit în ele caii, în părți aproape egale (în Cerepcăuți, 229 cai de remontă și 23 cai de tracțiune, iar în Stârcea 229 cai de remontă și 22 cai pe povară); de întreținerea acestor cai se ocupau câte un caporal, un fruntaș, 16 ostași și 16 slujitori; el însuși și-a luat locuință în orașul din apropiere, Siret. Spera ca, până în 1778, să obțină calul de cavalerie ușoară. În raportul său din 31 decembrie 1777, Cavallar promitea Comandamentului General câte o livrare anuală, în care includea și importuri din Rusia și din Moldova, de câte 1.500 de cai, ceea ce împăratul Joseph II nu a aprobat.

 

În timpul prezenței sale la Viena, în 1778, Cavallar a lucrat un nou plan de remontă, în care recomanda să se cumpere armăsari de rasă, și după obținerea unor rase eficiente, prin încrucișări, să se facă livrări anuale de 1300-1400 cai. Pentru herghliile împărătești din Bucovina, el solicita un comandant, trei locotenenți majorori, trei sergenți, trei furieri, trei cosași, trei fierari, trei potcovari și 24 slujitori. Aceștia purtau, la început, uniformele regimentelor din care făceau parte. Era necesar și un buget de urgență, în care să se prevadă cheltuielile pentru furajarea cailor și celelalte cheltuieli, iclusiv pentru procurarea unui număr de cai buni (iepe) din Podolia, Pocuția și Bucovina, ceea ce împăratul a încuviințat prin decret imperial.

 

În 3 aprilie 1778, cu fondurile necesare la dispoziție, Cavallar a părăsit Viena. Cum piedicile și dificultățile erau multe, inclusiv cele privind subordonarea, Cavallar a solicitat, în 11 iunie, libertate de decizie. Se stabilise, recent, la Coțmam îl lunile iulie și august 1778 a primit o parte din personalul pe care îl solicitase și în bună parte cele necesare pentru organizarea hergheliilor. De asemenea, au sosit în Bucovina, în ianuarie 1779, și membrii personalului solicitat, adică un comandant, doi călăreți, doi locotenenți majori, doi maieștri, opt fierari, 26 slujitori, 309 de oameni obișnuiți și 40 țărani, deci un total de 384 oameni. Numărul de cai, în acel moment, era de 648 de exemplare, din care 512 de remontă și 136 cai de tracțiune. Suprapunerile de costuri, datorate procurării de cai de remontă din regiuni diferite, nu erau în favoarea comenzii de remontă, căci, în viitor, cheltuielile lui Cavallar ar fi fost mult mai mari, în timp de pace, decât în timpul războiului.

 

Un alt pericol a amenința echipa de remontă a lui Cavallar din partea administrației Bucovinei, aflată la dispoziția zelului pentru bine a generalului Karl Freiherr v. Enzenberg, care vedea, în aplicarea proiectelor lui Cavallar, nu numai ca o instituție care apasă puternic populația bucoviniană, exprimând, în repetate rânduri, opinia că Bucovina nu are un flux organizat de fânețe și de pășuni, propice dezvoltării unor herghelii împărătești. Cavallar a încercat să contracareze aceste atacuri, atacând utilizarea scăzută a populației în reconstrucție și subliniind importanța imigrației din Galiția. Cu toate acestea, Cavallar nu ar fi avut câștig de cauză, dacă nu i-ar fi venit ajutor din altă parte. Tocmai se dovedise că regimentele din Ungaria și din Transilvania erau incapabile să-și asigure numărul necesar de cai prin cumpărarea lor. Prin urmare, împăratul Iosif al II-lea a aprobat moțiunea Consiliului de Război, privind extinderea a trei dintre hergheliile de remontă existente, la 14 octombrie 1780, în Ungaria și Transilvania (două pentru Ungaria și una în Transilvania), precum și cea din Galiția, „deocamdată“ achiziție recentă, care „rămâne sub supravegherea căpitanului Cavallar”, dar de îndată ce „nu nu o vor mai permite circumstanțele în Bucovina, Consiliul de remontă“ va fi mutat în Galiția, sub supravegherea căpitanului Cavallar care „cunoaște deja zonele locale, piețe și alte circumstanțe, de cu mult timp în urmă”.

 

Comandamentul General, în acord cu Cavallar, a propus aprobarea propunerii acestuia pentru creșterea celor 246 cai (în cea mai mare parte, ai Regimentului 2 Garnizoană) și 182 de cai utilitari. Pentru a se adapta caii, a aprobat zidirea unor ocoale, pentru câte 300 de cai, la Băișești, Boian și Frătăuți, și a unui grajd pentru 100 de cai, împreună cu un sediu al comandantului, la Vașcăuți. În 31 octobrie 1781, pentru merite în organizarea hergheliilor împărătești, Cavallar avea să fie înaintat la gradul de maior „cu leafă întreagă”. Proliferarea rapidă a calului, produs în noile herghelii, a făcut ca, în anul 1792, Comandamentul să fie mutat, de la Vășcăuți, la Frătăuți (cunoscut și ca Rădăuți), aparținând Fondului Religionar. În 1812, sediul departamentului din Vășcăuți s-a mutat cu totul la Rădăuți, iar Cavallar s-a retras din armată „aidoma unui mareșal încărcat de glorie pe câmpul de luptă”.

 

[2] Gatti, Friedrich, Geschichte der k. k. Ingenieur- und k. k. Genie-Akademie / 1717-1869, Wien 1901