Eroi şi învăţători, în mărturii uitate

Casă moldovenească, în munţii Bistriţei, prin zona Dorna Arini – Broşteni

Doar din nostalgie am căutat, astăzi, mărturii despre satele sucevene de dincolo de graniţa Bucovinei şi am constatat că lesne se poate ajunge la ele. Am notat câteva nume de eroi din Siminicea, Dumbrăveni, Salcea, Fântânele, Boroiaia, dar şi Ilişeşti, Lisaura, Mănăstirea Humorului, Stroeşti, Tişăuţi şi Câmpulung, „morţi pentru patrie în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24”. Am notat şi nume de profesori şi de învăţători, care, după câţiva ani, aveau să populeze lagărele de muncă forţată ale României, cu excepţia unora care, precum Aurel Stanciu, din Salcea, s-a ascuns în pivniţa de sub casă, vreme de mai bine de 15 ani, pentru a se sustrage umilirii. Atunci când a ieşit la lumină, Aurel Stanciu avea premeditată o monografie a comunei Salcea, pe care nu a mai apucat să o vadă între coperte, dar pe care am inclus-o, târziu, într-o monografie pe care i-am şi închinat-o.

Textele-mărturie de mai jos probează că încă mai putem afla multe despre noi, dacă dorim cu adevărat şi avem şi ştiinţa de a afla.

1941, septembrie 30: „Se publică mai jos lista Nr. 16, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24:

Nemigean Gh. II., soldat, contingentul 1940, cu ultimul domiciliu în com. Ilişeşti, jud. Suceava, mort la 5.VIII.1941.

Hladi Vasile, soldat, ctg. 1936, cu ultimul domiciliu în comuna Lisaura, judeţul Sueeava, mort la 14.VIII.1941.

Răileanu Gh. Petre, fruntaş, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu în comuna Fântânele, judeţul Botoşani, mort la 5.VIII.1941.

Scorţariu D. Nicolae, soldat, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu în comuna Siminicea, judeţul Botoşani, mort la 5.VIII.1941.

Luca Dumitru, sergent, ctg. 1938, cu ultimul domiciliu în comuna Fântânele, judeţul Botoşani, mort la 14.VIII.1941.

Moraru Gheorghe, soldat, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu în comuna Salcea, judeţul Botoşani, mort la 14.VIII.1941.

Irimia Mandache, soldat, ctg. 1937, cu ultimul domiciliu în comuna Salcea, judeţul Botoşani, mort la 14.VIII.1941.

Bălan Gheorghe, caporal, ctg. 1934, cu ultimul domiciliu în comuna Fântânele, judeţul Botoşani, mort la 12.VIII.1941.

Tucaliuc Vasile, soldat, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu în comuna Siminicea, judeţul Botoşani, mort la 12.VIII.1941.

Strugaru Gheorghe, soldat, ctg. 1933, cu ultimul domiciliu în comuna Fântânele, jud. Botoşani, mort la 12.VIII.1941.

Strungaru Eremia, soldat, ctg. 1930, cu ultimul domiciliu în comuna Stroeşti, judeţul Suceava, mort la 12.VIII.1941.

Trihub Octav, soldat, ctg. 1930, cu ultimul domiciliu în comuna Tişeuţi, jud. Suceava, mort la 12.VIII.1941.

Cercel Aurel, sergent, ctg. 1938, cu ultimul domiciliu în comuna Boroaia, judeţul Baia, mort la 11.VII.1941.

Hojbotă Maftei, soldat, ctg. 1937, cu ultimul domiciliu în comuna Mănăstirea Humor, judeţul C. Lung, mort la 17.VII.1941.

Stratulat Ion, caporal, ctg. 1939, cu ultimul domiciliu în comuna Stălniceni, judeţul Baia, mort la 2.VII.1941.

Bejan Gheorghe, sergent, ctg. 1938, cu ultimul domiciliu în comuna Tătăruşi, judeţul Baia, mort. la 9.VIII.1941.

Maciujoc Mihai, fruntaş, ctg. 1930, cu ultimul domiciliu în comuna C. Lung, jud. C. Lung, mort la 16.VIII.1941” (Monitorul Oficial, Anul CIX, Nr. 231, marţi 30 septembrie 1941, pp. 5805 şi urm.).

Casa românească din Valea Seacă

1942, ianuarie 29: „Noi, general Victor Iliescu, subsecretar de Stat al Educaţiei Extraşcolare; / Având în vedere jurnalul Consiliului de Miniştri Nr. 21 din 14 Ianuarie 1942… / Decidem: Art. unic. Se angajează, pe data prezentării la serviciu, ca diurnişti la formaţiunile tineretului extraşcolar, următorul personal, plătibil cu îndemnizaţia de şedinţă respectivă:

Judeţul Botoşani:

Niculică Const. Iord., învăţător, şeful Subcentrului Vereşti.

Donici Aglaia, învăţătoare, şefa Subcentrului Vereşti.

Rădăuceanu Vasile, învăţător, şeful Subcentrului Nr. 1 băieţi, Dumbrăveni.

Gafiţescu Const., învăţător, şeful Subcentrului Nr. 2 băieţi, Dumbrăveni.

Busneanu Natalia, învăţătoare, şefa Subcentrului Nr. 1 fete, Dumbrăveni.

Alexievici Ecaterina, învăţătoare, şefa Subcentrului Nr. 2. fete, Dumbrăveni.

Bercea Gh., învăţător, şeful Subcentrului Nr. 1 băieţi, Fântânele.

Brânzac Aglaia, învăţătoare, şefa Subcentrului Nr. 1 fete, Fântânele.

Huţupaş Const., învăţător, şeful Subcentrului Nr. 2 băieţi, Fântânele.

Pricop Vastia, învăţătoare, şefa Subcentrului Nr. 2 fete, Fântânele.

Stanciu Aurel, învăţător, şeful Subcentrului Salcea.

Plamaru Emilia, învăţătoare, şefa Subcentrului Salcea.

Daneş Haralamb, învăţător, şeful Subcentrului Siminicea.

Tun EIisabeta, învăţătoare, şefa Subcentrului Siminicea.

Judeţul Baia:

Crudu Ioan, maior rez., subinspector judeţean.

Ilie Grigore, profesor, consilier judeţean.

Scripcaru Eugenia, profesoară, consilier judeţean.

Buiuc Alexandrina, profesoară, consiliera Centrului Fălticeni.

Romândaşu Maria, învăţătoare, consiliera Centrului Mălini.

Ursuţu Ruxandra, învăţătoare, consiliera Centrului Boroaia.

Bălan Elvira, învăţătoare, consiliera Centrului Dolhasca.

Bălan Dumitru, învăţător, şeful Subcentrului Fălticeni.

Spiridon Ioan, învăţător, şeful Subcentrului Fălticeni.

Matei Domnica, învăţătoare, şefa Subcentrului Fălticeni.

Volosciuc Alexandrina, învăţătoare, şefa Subcentrului Fălticeni.

Spiridon Aspazia, învăţătoare, şefa Subcentrului Fălticeni.

Huşeanu Nicolae, învăţător, şeful Subcentrului Oprişeni.

Gherasim Dumitru, învăţător, şeful Subcentrului Oprişeni.

Anisescu Maria, învăţătoare, şefa Subcentrului Oprişeni.

Lateş Maria, învăţătoare, şefa Subcentrului Oprişeni.

Cardaş Aglaia, învăţătoare, şefa Subcentrului Oprişeni.

Covataru C-tin, învăţător, şeful Subcentrului Boroaia.

Nicoară Teodor, învăţător, şeful Subcentrului Boroaia.

Vasiliu Eufrosina, învăţătoare, şefa Subcentrului Boroaia.

Monoranu Zamfira, învăţătoare, şefa Subcentrului Boroaia.

Covataru Ecaterina, învăţătoare, şefa Subcentrului Boroaia.

Pintilie Ilie, învăţător, şeful Subcentrului Baia.

Onişoru Gheorghe, învăţător, şeful Subcentrului Baia.

Ştefănescu Maria, învăţătoare, şefa Subcentrului Baia.

Leviţchi Maria, învăţătoare, şefa Subcentrului Baia.

Tit Natalia, învăţătoare, şefa Subcentrului Baia.

Sireteanu Vasile, învăţător, şeful Subcentrului Liteni.

Belcic Gheorghe, învăţător, şeful Subcentrului Liteni.

Irimescu Ana, învăţătoare, şefa Subcentrului Liteni.

Belcic Eugenia, învăţătoare, şefa Subcentrului Liteni.

Pătraşcu Teodora, învăţătoare, şefa Subcentrului Liteni”

(Monitorul Oficial, Anul CX, Nr. 24, joi 29 ianuarie 1942, pp. 561, 565).

1947, august 28: „În baza cererii, înregistrată la Nr. 389 din 11 august 1947, / În conformitate cu dispoziţiunile legii asupra energiei, / Se autorizează dl Avram A. Lazăr, din satul Călineşti, com. Bucecea, jud. Botoşani, să instaleze şi să exploateze un motor marca „S. Gross”, de 16 H. P., la moara proprietatea domnişoarei Maria Miclescu, din satul Grigoreşti, com. Siminicea, jud. Botoşani, motorul, fiind utilizat ca forţă pentru conducerea acestei mori, combustibilul fiind petrolul lampant. Această autorizaţie se acordă pe termen de 10 ani, socotit de la data publicării prezentei în Monitorul Oficial. / Şeful secţiei energiei reg. III Iaşi, / Ing. Gh. Gălăţeanu / Nr. 310/947”

(Monitorul Oficial, Anul CXV, Nr. 179, joi 28 august 1947, p. 6275)

Noi regăţenii No Comments May 3

1888: Răscoala din Dumbrăveni, Siminicea, Brehuieşti, Corni

Grivița, capturarea Steagului Profetului – în Le monde illustre, 27 octombrie 1877

1888: Răscoala de la Dumbrăveni. Vocea Botoşanilor dă următoarea relaţie interesantă, privitoare la revolta din Dumbrăveni:

Vom da o relaţiune amănunţită, dar exactă, asupra acestei răscoale, spre a curma odată orice inexactităţi, exagerări, ca şi toate informaţiunile greşite, cu care s-au indus în eroare ziarele Capitalei.

În plasa Siretului, s-a observat, de mult, o mişcare printre săteni, după cum nu se bănuia pe-alocurea. Ni s-a spus, îndată după aplanarea mişcărilor din Valahia, că agenţi anume veniţi s-ar fi coborât la cutare staţiune de drum de fer, ar fi întâlnit săteni lucrând la câmp şi le-ar fi vorbit; apoi au intrat prin sate şi aşa mai departe. Subprefectul a fost imediat încunoştinţat a fi cu atenţiune şi prea vigilent, spre a descoperi cele ce se petrec, a raporta imediat prefecturii, trimiţând pe orice agenţi provocatori înaintea justiţiei. Răspunsurile sale au fost stereotipe, că nimic nu se petrece, că totul e în linişte.

Deodată, un număr de 30 locuitori, sunt acuma două luni, din cătunul Siminicea, comuna Dumbrăveni, s-au prezentat la redacţia noastră şi s-au plâns că ei, ca rezervişti, sunt urmăriţi pentru prestaţiune, în timp ce, după lege, făcând parte din războiul de la 1877 -78, sunt scutiţi. Mergând, împreună cu câţiva din ei, la prefectură, a fost uşor a-i convinge că pentru plata dărilor de care erau scutiţi pria lege ei nu sunt urmăriţi. Atunci plângerea lor a luat o alta fază; ei începură a cere pământuri (după cum le promisese Carol I, înainte de Războiul de Independenţă – n. n.). S-a cunoscut îndată că există o agitaţie şi, dându-li-se consilii (sfaturi – n. n.) prudente, locuitorii s-au retras.

Nu mult după aceasta, izbucneşte o altă mişcare, mai obiectivă; se semnalează, tot în această plasă, în comuna Brehuieştii. Prefectul, făcând dreptate locuitorilor, liniştea s-a restabilit. Erau vexaţiunile primarilor colectivişti, care exasperaseră pe săteni.

Vine, apoi, în o formă mai acută, mişcarea de la Corni, tot din această plasă. Mergând prefectul la faţa locului, cu o mai mare greutate decât la Siminicea şi la Brehuieşti a putut restabili liniştea. Sătenii, amestecând plângerea lor contra primarului cu acea de cerere pentru pământuri, au trebuit a se mărgini la cea dintâi, pentru ca dreptate să li se facă şi liniştea să se restabilească. Aci se semnalase ca instigator învăţătorul sătesc.

Despre toate aceste mişcări, subprefectul n-a ştiut nimic, n-a putut a le preîntâmpina şi nici a raporta ceva în privinţa agitărilor locuitorilor. Pe neaşteptate, când totul părea intrat în cea mai mare linişte, prefectura e încunoştinţată că locuitorii din Dumbrăveni s-au răsculat; au intrat în ograda arendaşului, i-au luat plugurile şi s-au dus pe câmp, să tragă brazde şi să-şi împartă pământul. Ordine severe au fost transmise şi de la centru, ca să se desfăşoare forţe suficiente, pentru ca mişcarea să se înăbuşe în germeni fiind.

Prefectul, păşind la faţa locului, în unire cu colonelul comandant al regimentului de dorobanţi, şi intrând în mijlocul sătenilor, ce erau adunaţi în număr ca la 600-700 locuitori din diferite cătune şi chiar comune, până şi din judeţul limitrof, Dorohoi, au început a se explica eu ei, spre a cunoaşte cauza acestei aglomerări. Din vorbele lor reieşea că vor pământuri, că la urmă se mulţumeau ca prefectul să le dea o declaraţiune, scrisă şi subscrisă de el, cum că li se vor da pământuri şi că arendaşul nu va pune plugurile sale să are, înainte de a li se împărţi lor pământuri.

În zadar au fost toate consiliile date, toate declaraţiunile că guvernul e pe cale de a-i împroprietări pe moşiile Statului, dar că trebuieşte o lege şi după forme.

– Destul, de zece ani, ne purtaţi tot cu vorbe!, striga mulţimea. Nu mai putem aştepta.

Într-aceste, prefectul e chemat la staţiunea Vereşti, spre a convorbi telegrafic cu primul ministru; sătenii nu-l lăsau să iasă din mijlocul lor. În fine, după multă greutate, deşi forţa armatei era la distanţă, prefectul a putut a se strecura printre ei, fără a face uz de ea.

Reîntors, ziua venea spre declinul său, liniştea trebuia restabilită înainte de sosirea nopţii. Se semnalase chiar că sosesc şi alţi locuitori, retardatarii ce-şi dăduseră întâlnire.

Colonelul Maca, în urma consiliilor şi a parlamentărilor date şi avute cu locuitorii, văzând că aceştia se obstinează şi nu vor a se împrăştia, se pune în fruntea regimentului său şi face somaţiuni repetate, faţă fiind procurorul şi judele instructor. După somaţiunile orale, urmează cele cu batere de tobă şi sunete de trompete; totuşi, rezerviştii mai cu deosebire încurajau pe ceilalţi la rezistenţă, spunându-le că n-au voie să dea focuri. Se dau salve de puşti, dar nici o mişcare.

Atunci, colonelul Maca, având deja experienţa acestor răscoale din Valahia, unde operase spre calmarea lor, dă ordine artileriei călăreţe ca, în rând câte trei, să înainteze în mulţime, spre a se împrăştia. Întâia şarjă rămâne fără efect. La a doua şarjă, căpitanul Zamfirescu, care avea comanda artileriei, se pune în fruntea soldaţilor şi, prin o evoluţiune dibace, reuşeşte a împrăştia pe revoltanţi şi a-i dispersa în grupuri mai mari ori mai mici, după care, intervenind infanteria, îi asedie între puşti şi îi arestă.

Atunci se produse o panică între locuitori, încep cu toţii a fugi, sar gardurile, se ascund pria ogrăzi, case şi atenanse, şi din totalul număr se arestează vreo 120 locuitori (Eroi ai Independenţei, dar ce contează – n. n.).

Imediat, liniştea a fost restabilită, fără ca o picătură de sânge să se fi vărsat, fără ca o zgârietură să se fi produs. Trebuie să recunoaştem că acest rezultat fericit nu-l datorăm decât tactului şi prudenţei prefectului, decât experienţei şi energiei colonelului Maca, decât curajului şi abilităţii căpitanului Zamfirescu. Cea mai mică imprudenţă comisă, cât de puţină impacienţă de s-ar fi arătat, ar fi avut de rezultat sute de cadavre, lăsate pe străzile satului Dumbrăveni. Mulţumită acestora, nici un exces s-a produs, nici o iritaţiune nu s-a manifestat. Păstrând cu toţii un sânge rece, o pacienţă şi o prudenţă demne de toată lauda, am putea vedea că cea mai impunătoare răscoală s-a putut potoli în un mod atât de fericit, precum pe aiurea nu s-a întâmplat.

De acum, începe rolul justiţiei. Între cei arestaţi au figurat şi doi cetăţeni din Botoşani: arhitectul comunei, dl C. Argenti, şi un fost comisar al colectiviştilor (mişcare aparent reformistă, încropită de boierii Ion Câmpineanu, Prinţul Dimitrie Ghica etc. – . n.), dl G. Petrescu. Nu intrăm în a discuta culpabilitatea ori inocenţa a nici-unuia; afacerea fiind pendinte la justiţie, presa trebuie să păzească o strictă rezervă, spre a nu se influenţa cursul justiţiei în nici un mod. Atâta ştim, că în timp ce redactorii Sentinelei reclamau pe aceşti doi preveniţi ca reporterii ziarului lor, declaraţiunile inculpaţilor erau că se duseseră la vânat, în satul Dumbrăveni.

Instrucţiunea fiind absolut secretă, nimic n-a putut transpira, dar în urma interogatoriului judele instructor i-a depus pe ambii în arestul preventiv al judeţului. Rolul însă de arhitect al comune şi acel de reporter de ziare ni se par cu totul incompatibile, atât zicem şi trecem înainte.

Mulţi din cei arestaţi au fost eliberaţi. Ceea ce reiese din declaraţiunile sătenilor, făcute chiar la arestarea lor, e că primarii, perceptorii şi unii învăţători chiar i-au trimis la Dumbrăveni pe oameni, ca să ceară pământuri. Mai mult, sosind prefectul în Dumbrăveni, se spune că chiar vătăjeii i-au strâns, zicându-le că a venit prefectul să le împartă pământuri; că, odată acolo adunaţi, s-au găsit alţii care, punându-se în frunte, i-au reţinut şi au vorbit în numele lor, fără ca ei să fi ştiut ceva şi fără să fi venit cu un scop de revolte. Despre toate s-a raportat ministerului.

Astăzi, liniştea e complet stabilită şi ne mirăm că unele ziare din Capitală dau ştirea că, din surse oficiale, sătenii s-au răsculat a doua oară la Dumbrăveni. Acesta fiind purul adevăr în răscoala sătenilor de la Dumbrăveni, îl aşternem aci, spre a împrăştia orice alte relaţiuni inexacte, exagerate ori de rea credinţă făcute. Ne abţinem de la orice comentarii; dorim însă ca autorii revoltei să fie descoperiţi. Justiţia are suficiente elemente de a putea pune mâna pe firul conspiraţiunii surde ce agită ţara şi să ne dea liniştea la care avem dreptul de a pretinde. Trecută şi această ocaziune, fără a se reprima răul în chiar sorgintea lui, ne putem aştepta la mari calamităţi. Atâta zicem şi încheiem pentru astă-dată (Epoca, Anul III, No. 841, miercuri 14/26 septembrie 1888, p. 2).

Noi regăţenii No Comments May 2

vecernii (IV)

pe troiţele sfinte în Ardeal

precum un idol înjghebat în pripă

Iisus e bucium tânguind pe deal

şi parcă s-ar desprinde din aripă,

dar grijulii creştini îl bat în cuie

şi-i scormonesc prin răni evlavioşi

să-i risipească seva amăruie

în codrii cei adânci, misterioşi

şi nu-l scuteşte nimeni de rugină

şi nici de anuale răstigniri,

iar calea Lui, durată în lumină,

a dispărut discret din amintiri,

deşi mai vieţuiesc nişte cuvinte

ca nişte muguri ce nu dau în floare,

iar oamenii mai au aleanuri sfinte

în prea ciudata lor îndepărtare,

iar dacă-L văd cum, răstignit pe cer,

încearcă zborul înspre mai departe

deja mă rup din marele mister

ca să-mi găsesc odihna într-o carte,

căci mie-mi este milă de Iisus

şi-s însetat de mântuirea Lui

pe care o tot caut cât mai sus,

dar şi acolo e bătut un cui

Poezie de ion dragusanul No Comments May 2

Liber, în familie!

Timp de trei zile, m-am bucurat de familia mea. Nu am avut nici o altă preocupare, chiar dacă, în scurtul răgaz al despachetării bucatelor pascale de acasă, am discutat, pe fugă, cu fiul meu, Andi, şi cu Alexandru „Teiu” Teişanu, basistul de la „Toy Machines”, cu care Andi se vede de măcar trei ori pe săptămână, despre noul album al trupei lor. Nu am luat cu mine nimic de scris, fiind copleşit de dorinţa de a mă simţi una cu Carina-Ioana, Darius-Andrei (nepoţii), Cozmina şi Mihai (fata şi ginerele), Viorica (soţia) şi Alina (cuscra), Cami şi Vişe (sora lui Mihai şi soţul ei), Mihaela şi Bianca (fetele lui Cami). Şi nu în ultimul rând, cu Bita, căţeluşa de la Sărata a clanului meu.

Până la Sărata sunt, de la Cluj-Napoca, vreo 30 de km, unduiţi pe dealuri păzite de troiţe şi pe văi în care fazanii se plimbă în voie, căutând contrariaţi la maşinile în grăbită trecere. Iisuşi de tablă acceptă ruginirea, iar pădurile, într-un amestec nuanţat de verde crud se apropie curioase şi poate că şi cu o evlavie reală, pe care noi, oamenii, fie că am pierdut-o, fie că doar am înstrăinat-o.

La Sărata, sat vegheat de monumente ale naturii, pe graniţa judeţelor Cluj şi Sălaj, cu dealuri vălurite de turme de… bizoni (aduşi din America de către un întreprinzător german), de cerbi lopătari, de bivoliţe şi de oi, e o linişte de veac îndepărtat, de secol vindecător. Aici şi-au cumpărat Mihai şi Cozmina o căsuţă din calaburi, pe care Mihai a transformat-o într-o minunată şi relaxantă casă de vacanţă, iar Darius şi Carina învaţă tot felul de giumbuşlucuri agricole (straturi cu legume şi flori, vie, livadă) şi se distrează pe cinste, la sfârşitul fiecărei săptămâni. În prima zi de Paşte, copiii au inaugurat fântâna arteziană, lucrată de Mihai drept surpriză, şi în vecinătatea căreia, pe jocuri de laser, aveau să danseze, până târziu în noapte, ca la o discotecă în aer liber. Un adevărat furnicar au fost şi încă mai sunt casa, curtea şi livada copiilor şi nepoţilor mei din Sărata, iar pulsaţia aceasta vie şi nestăvilită m-a făcut să mă simt liber, în familie. Doar în familie.

Nimic nu contează, pentru fiecare dintre noi, cât familia, deci concreteţea Dumnezeirii, dar, de cele mai multe ori, o aflăm prea târziu. Şi pierdem bucuria trăirii depline a celor care datorită nouă s-au ivit pe lume, pentru a încerca propriile lor bucurii. Eu nu cred în negură, ci doar în lumină.

În pascalele Zile ale Fericirii din acest an, mi-am retrăit toate vârstele şi m-am amuzat de propoziţii cu tâlc; de pildă, ieşind din casă, văd verişoarele şezând la masa de pe verandă, iar nepoată-mea tocmai îi explica Mihaelei: „Tu, nici eu nu ştiu toate cuvintele, dar le învăţ!”. Mi s-au umezit pleoapele de seriozitatea discuţiei între nişte gâgâlici de grădiniţă.

Ori de câte ori aveau ocazia, nepoţii mei mă întrebau despre bătrâneţe, pe care Carina o priveşte ca pe o degenerare a voinţei şi o şubrezire a trupului de care singur te faci vinovat, aşa că dincolo de faptul că îl roagă pe Mihai să nu îmbătrânească, intervine şi speră în susţinerea Cozminei, ca „să nu îmbătrânească tata ca bunicul”. Cu Darius e mai complicat, pentru că vrea să ştie dacă bătrâneţea doare. Pe mine, nu. Mie mi s-a acrit doar de prostia unora, nu şi de bătrâneţe, pe care nici măcar nu o iau în seamă. Bătrâneţea e o ostenire care sfârşeşte în somn. Simplu, firesc, legiuit.

În 1995, când mi-a apărut primul roman, „Omul de sacrificiu”, Andi, care, la doar cinci anişori, încă nu ştia să citească, a venit la mine cu un exemplar al cărţii şi mi-a zis, la fel de surprinzător: „Tata, când tu nu o să mai fii şi o să-mi fie dor de tine, o să deschid cartea asta şi o să te găsesc, aici, viu”. Între timp, s-au adunat, în rafturile bibliotecii noastre, mai bine de o sută de cărţi, începând cu cele de poezie şi terminând cu cele ale nevoii de desluşirii, fără să mă mai las minţit de alţii. În toate aceste cărţi m-am aşternut viu, ca să pot sta cândva la taclale cu urmaşii. Doar pentru asta.

ALBUM de FAMILIE No Comments May 1

Învierea, în Ardeal

Pentru că niciunul dintre membrii familiei mele nu putea veni, de Sărbătoarea Fericirii, la Suceava, să luăm iluminare împreună, am plecat în Ardeal, la Cluj-Napoca, cu sufletul împrospătat de spunerile unui teolog ardelean de pe la 1860, care susţinea că familia înseamnă concreteţea Dumnezeirii pe pământ. „Fără familie, nu există Dumnezeu”, zicea teologul acela, cu trimitere tranşantă spre cea dintâi poruncă: „Creşteţi şi vă înmulţiţi”, o poruncă în care „păcatul original” nu mai înseamnă o infracţiune astrală, ci o datorie şi un sens al perenităţii omenirii.

Sărbătoarea, numită încă din zorii religioşi ai omenirii „Sărbătoarea Fericirii”, trăită ca atare şi de Iisus Hristos, şi din perspectiva libertăţii, a eliberării, este una a reînvierii cosmice, iar preotul de la biserica Adormirii Maicii Domnului, din Cluj-Napoca, a şi conturat-o ca atare, prin un surprinzător, pentru mine, „Bucuraţi-vă, petreceţi, veseliţi-vă”, îndemn adresat enoriaşilor după încheierea ceremoniilor dedicate Învierii lui Hristos. La Suceava, nu se fac astfel de îndemnuri. Anul trecut, un tinerel în sutană, plin de el şi de ură, devenise biciul apocalipsei, pe treptele Catedralei: „Sigur, acum veţi merge prin cluburi sau acasă, în jurul meselor cu bucate şi cu băutură, ca să vă faceţi de cap!”. Nu ştiu ce a perorat mai departe, pentru că am fost luat de valul enoriaşilor, care s-au delimitat repede şi aproape panicat de tânărul de sub sutana urii şi a parvenitismului religios.

Şi la Cluj-Napoca s-au spus vorbe parvenite, şi tot de către un tânăr în sutană, care compara Bucuria Învierii cu bucuria englezilor, la aflarea veştii victoriei din 18 iulie 1815 de la Waterloo. Disperarea francezilor nu i se aburea prin preajmă. Mlaştina de sânge şi de demenţă istorică nu-l deranja, pentru că tânărul în sutană trăieşte într-o ideologie a sângelui, care obligă la suferinţă. Nu l-am mai ascultat, pentru că întregul meu clan clujean plănuise depunerea luminilor la mormântul cuscrului meu, Pavel Ignat, fost ofiţer în Marina Română, o singură lumânare fiind păstrată pentru acasă. Am ajuns greu, păşind pe rame de morminte, până la Pavel, pentru că Biserica Adormirea Maicii Domnului este cea de-a treia poartă, cea din vale, a celei mai rentabile afaceri imobiliare din istorie: cimitirul. O afacere în care mormântul trebuie reînchiriat din 5 în 5 ani (altminteri, mormântul se închiriază altcuiva), iar întreg Dealul Mănăşturului e un fagure din pietre mormântale, prin care nu se poate răzbi, dar arată bine din depărtare.

La mormântul lui Pavel, mi-am rememorat cu migală antecesorii. Şi cred că am sporovăit şi cu Pavel, şi cu antecesorii mei, fără să o iau razna decât în măsura în care îi scoteam, unul câte unul, din suflet şi din memorie, şi le lustruiam contururile cu pleoapele, înainte de a-i re-aşeza în sfinţenie. Cam atât a fost, cam aşa a fost. De parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

Jurnalism No Comments May 1