vecernii (IV)

pe troiţele sfinte în Ardeal

precum un idol înjghebat în pripă

Iisus e bucium tânguind pe deal

şi parcă s-ar desprinde din aripă,

dar grijulii creştini îl bat în cuie

şi-i scormonesc prin răni evlavioşi

să-i risipească seva amăruie

în codrii cei adânci, misterioşi

şi nu-l scuteşte nimeni de rugină

şi nici de anuale răstigniri,

iar calea Lui, durată în lumină,

a dispărut discret din amintiri,

deşi mai vieţuiesc nişte cuvinte

ca nişte muguri ce nu dau în floare,

iar oamenii mai au aleanuri sfinte

în prea ciudata lor îndepărtare,

iar dacă-L văd cum, răstignit pe cer,

încearcă zborul înspre mai departe

deja mă rup din marele mister

ca să-mi găsesc odihna într-o carte,

căci mie-mi este milă de Iisus

şi-s însetat de mântuirea Lui

pe care o tot caut cât mai sus,

dar şi acolo e bătut un cui