Readucerea moaştelor Sf. Ioan cel Nou

S-au împlinit aproape patru ani, de când moaştele Sf. Ioan cel Nou din Suceava au fost aduse la Viena, ca să nu fie luate de duşman, cum se întâmplase în anul 1686, când au fost transportate la Zolkiew, de unde numai cu greu au putut fi readuse, în anul 1783, la vechea mitropolie din Suceava. La sosirea lor în capitală, colonia română le-a ieşit înainte cu mare şi sărbătoresc alai şi le-a aşezat apoi în capela gr. or. română. În decursul acestor patru ani, sicriul n-a fost deschis niciodată, dar, cu toate acestea, mulţi soldaţi răniţi de prin spitalurile din loc veneau să se închine moaştelor, nădăjduind o alinare a durerilor trupeşti şi sufleteşti, şi să audă o slujbă curat românească. Şi mulţi se întorceau cu cea mai caldă rază de mângâiere pogorâtă în sufletul lor.

În capelă s-a constituit şi un comitet de caritate pentru soldat români răniţi, din care făcea parte, ca membru foarte activ şi de ispravă, zelosul şi credinciosul păzitor de decenii al moaştelor, care le-a însoţit şi încoace, de curând protosincelul Pancratie Sidorovici. Cu rara sa bunăvoinţă şi dărnicie şi-a folosit, şi-n locul acesta, toată activitatea, tot timpul disponibil şi toate cunoştinţele sale numai pentru alinarea durerilor şi neajunsurilor celor nevoiaşi, străduindu-se să-i folosească şi fiecăruia care numai i-a venit în cale. Casa Sfinţiei Sale era loc de întâlnire a celor înstrăinaţi de căminurile lor, precum şi a celor care doreau să afle vreo informaţiune sau să primească vreun ajutor, şi de tot puţini erau care nu ieşit-au deplin mulţămiţi. Şi din câmp şi chiar din prinsoare i se adresau sute de soldaţi ca unui prieten bun, de multe ori fără ca măcar să-l cunoască, şi dacă pretențiunile lor nu întreceau cu totul competenţa şi influenţa părintelui Pancrati, primeau un răspuns satisfăcător sau cel puţin mângâietor.

În 21 Iulie, ultima Duminecă înainte de pornirea moaştelor spre Suceava, Î. P. S. Sa mitropolitul Vladimir de Repta, asistat de arhimandritul mitrofor Manasterschi şi de protosincelul Sidorovici, a oficiat o doxologie pentru M. S. Împăratul şi pentru colonia română care a adăpostit relicvele sfântului în capela sa. Nouri negri vărsau şiroaie de lacrimi, căci se apropia ziua când scumpa comoară pentru creştinii drept-credincioşi avea să părăsească capitala. Şi cu toată vremea aceasta neprielnică se adună o mulţime considerabilă dc reprezentanţi distinşi ai coloniei şi de soldaţi şi se întruni şi comitetul bisericesc, în frunte cu presidentul ei Dr. Constantin cav. de Isopescul-Grecul, care, cu obicinuita bunăvoinţă, a primit şi noua sarcină de a lucra, cu puternica sa influenţă, la realizarea visului nutrit cu atâta ardoare de colonia română, la înfiinţarea unei capele organizate, în care să se poată asculta regulat serviciul dumnezeiesc în limba română. După serviciul divin, s-au luat ultimele dispoziţiuni pentru transportarea relicvelor, îndrumându-se şi pregătirile necesare.

Prea repede a sosit şi ziua de Joi, în 25 Iulie, ziua de pornire. La orele 4 după amiază, capela eră tixită de credincioşi, în ţinută de paradă, şi sicriul tainic strălucea dintre florile care îl împodobeau. Cu fiori de solemnitate a fost săvârşită şi ultima doxoiogie, înainte de plecare, acum de către protosincelul Sidorovici. Creştinii adunaţi se despărţesc, apoi, în două şire, lungi până la stradă, iar scumpul sicriu e ridicat pe mâni de soldaţi şi trece, prin mijlocul şirelor, până la furgonul gata de pornire, care, primind sfintele moaşte, îşi ia drumul spre gara de nord.

Sicriul cu sfintele moaşte a fost aşezat într-un vagon de poştă, adaptat anume pentru acest scop, însoţit de o gardă militară de onoare, de protosincelul Pancratie Sidorovici şi de reprezentantul ministerului de culte, comisarul guvernial, dl Dr. A. Voiuţchi, vagonul a pornit, din gara de nord, Joi, în 25 Iulie, cu trenul de sară şi, după o călătorie neîntreruptă, a ajuns, Sâmbătă, în 27 Iulie, la 10 ore a. m., la frontiera ţării, în Nepolocăuţ, unde a fost întâmpinat de reprezentantul arhiepiscopesc, nou numitul vicar general, arhimandritul Ipolit Vorobchievici, şi de reprezentantul guvernului ţării, consilierul guvernial, dl A. Patac, care amândoi au condus sicriul până la gara din Cernăuţi, unde aşteptau, întru întâmpinare, clerul gr. or. din Cernăuţi şi o reprezentanţă a damelor române, în frunte cu dna cons. aulic. Voiuţchi, care a depus pe sicriu o frumoasă jerbă de flori.

În drumul spre Suceava, relicvele au fost întâmpinate, la gara Milişăuţi, de un mare număr de popor din comunele învecinate, cu procesiile bisericilor, în frunte cu zeloşii păstori de suflete, părintele Ursachi din Romaneşti şi părintele Berariu din Dănila.

Impunătoare a fost primirea sfântului în gara Iţcani. Cu jumătate de de oră înainte de sosirea trenului, o parte a largului peron din gară a fost ocupată de numeroasele procesii, care se concentraseră aici, cu prapori şi sf. icoane din Suceava şi comunele învecinate, Şcheia şi Mihoveni. Preoţimea districtului, în frunte cu protopresbiterul George Berariu şi priorul de la mănăstirea vechii mitropolii din Suceava, egumenul Inocentie Stefanelli, aşteptau înveşmântaţi în pompoase odăjdii. La mijlocul peronului era ridicată o masă, acoperită cu o frumoasă pânză de catifea roşie şi cusută în fir de aur. Aice era locul unde avea să fie aşezat sicriul cu sfintele moaşte pe un pat de flori mirositoare (Biserica și Școala, Anul XLII, nr. 35, 26 august / 8 septembrie 1918, pp. 2, 3).

Întru întâmpinarea sfântului s-a înfăţişat un mare număr de cetăţeni şi de popor (ce formulare: „cetățeni și popor” – n. n.) din Suceava şi împrejurime. Erau de faţă: reprezentantul prefecturii, Dr. Nichitoviei, reprezentantul oraşului Suceava, cons. guv. Gribovschi, deputatul dietal Dr. Euseb Popovici, primarul comunităţii Iţcani, Hellmann, ofiţerii comandei militare din Iţcani, mulţi intelectuali, dame şi domni din Suceava şi împrejurime. Şeful staţiei din Iţcani, dl Leon Neşciuc, a condus, la sosirea trenului, vagonul cu sf. moaşte până la locul destinat, în faţa mulţimii adunate. Uşile se dau în laturi şi din vagon coboară părintele protosincel Sidorovici în ornate, ţinând în mână o frumoasă icoană a mucenicului. În cuvinte pline de duioşie, îşi exprimă bucuria şi mulţămirea sufletească, că soarta la învrednicit, după 4 ani de zile, să întovărăşească readucerea sf. moaşte. Între aceste, şase preoţi coboară din vagon sicriul şi-l aşează pe masa pregătită. Reprezentantul ministerului, dl Dr. Voiuţchi, face reprezentantului preturii, dlui comisar Dr. Nichitovici, comunicarea oficioasă despre readucerea sfântului. Urmează doxologia în sobor, după a cărei săvârşire procesiunea porneşte, pe calea Iţcani, însoţită de bubuitul tunurilor.

Ploaia torenţială, care începu să curgă, părea a fi binecuvântarea sfântului, care se revarsă asupra holdelor însetate. Până la biserica Adormirii Maicii Domnului, soarele strălucea din nou pe cerul albastru şi moaştele fură depuse în mijlocul bisericii, unde se făcu privegherea prin tot decursul nopţii.

Duminecă, în 28 august (stil vechi – n. n.) s-a celebrat, în aceeaşi biserică, liturghie în sobor, în frunte cu priorul Inocenţiu Stefanelli. Erau de faţă reprezentanţii tuturor oficiilor civile şi militare, împreună cu trimisul special al guvernului, dl consilier aulic Dr. Erast cav. de Tarangul. Era adevărată zi de sărbătoare. Curtea bisericii plină de lume, care se înşiră până în culmile de pe împrejurime. Comitetul festiv, compus din cetăţeni şi intelectuali şi condus, cu multă pricepere, de comisarul guvernial Bărgăuan şi profesorul Sahlean, aranjară, cu multă pricepere, grandiosul convoi.

În frunte păşea un pluton de ostaşi, care cuprindea curmezişul străzii; urmară şcolile, conduse de corpurile lor didactice; mai întâi, şcoala primară de copile şi cea de băieţi, apoi elevii gimnaziului, în urmă lungul şir de copile ale liceului orăşenesc. În urma şcolilor se înşirară procesiunile tuturor bisericilor din Suceava şi din comunele învecinate, cu sf. icoane împodobite cu flori, cu prapore şi felinare. În urmă păşeau stegarii breslelor Sucevii, cu steagurile fâlfâitoare. Pe urma sicriului, purtat pe umeri de poporeni în haine de sărbătoare, păşea soborul preoţilor, condus de vicarul general, arhimandritul Vorobchievici. Apoi veneau reprezentanţii autorităţilor şi un număr nesfârşit de popor. În preajma bisericii sf. Dumitru, reprezentanţii comunităţii izraelite au întimpinat cu cuvinte călduroase readucerea sfântului, a patronului ţării.

În curtea spaţioasă a vechii mitropolii, moaştele fură depuse sub baldachinul împodobit cu flori, şi se săvârşi, în mod deosebit de solemn, sfinţirea apei.

Predica festivă, ţinută de profesorul Dr. O. de Tarangul, a făcut o adâncă impresie asupra mulţimii credincioşilor, care se vedea pătrunsă de emoţiune când elocventul predicator a încheiat cu rugăciunea: „Păcătuit-am şi nu suntem vrednici să ridicăm spre cer rugile noastre; cu genunchii plecaţi, dar cu inimile înălţate, mulţămim Ţie, Stăpâne, că ne-ai mângâiat cu întoarcerea sfântului Tău. Fii deci Tu, sfinte Ioane, mijlocitorul nostru cătră Atotputernicul Creator; ca un ostaş vrednic al împăratului păcii, mijloceşte împăratului nostru biruinţă, între popoare pace, iar ţara noastră mântuieşte-o de urgie, implorând pentru ea mană şi harul cel ceresc”.

După încunjurarea bisericii, scrinul în care se afla sicriul fu aşezat înaintea intrării şi despecetluit de comisarul ministerial Dr. Voiuţchi, fiind asistat de conducătorul prefecturii Dr. Nichitovici, de reprezentantul mănăstirii, egumenul Stefanelli, de reprezentantul oraşului cons. guv. Gribovschi, de reprezentantul credincioşilor, deputatul Dr. Euseb Popovici. În momentul când sicriul fu scos din scrin, miliţia descărcă o salvă de tunuri. În lăuntrul bisericii, sicriul fu aşezat în framosul sarcofag de argint, la locul său de odihnă seculară, şi puternicul cor al teologilor făcu să răsune bolta bisericii de rugăciunile însufleţite de mulţărnită.

După săvârşirea ceremoniei bisericeşti, preoţimea şi lumea oficioasă s-a adunat în pompoasele încăperi din palatul egumenului. Aici nou numitul vicar genar, arhimandritul I. Vorobchievici, a fost obiectul unei simpatice atenţiuni, aducându-i-se, din partea preoţimei şi a reprezentanţilor oficiilor civile şi militare, călduroase felicitări din incidentul numirea lui în arhimandrit consistorial. Se făcuse 2 ore d. a., când amabilul gospodar de casă, priorul I. Stefanelli, cu un zâmbet înviorător pe buze, ne invită la masa festivă; şi era în adevăr festivă acea masă, în frumosul refectoriu al mănăstirii, unde se întruniră peste 80 de persoane, preoţi şi mireni. Î. P. C. S. vicarul general, arhimandritul Vorobchievici, află cuvinte învăpăiate, ridicând toastul împărătesc şi trimisul special al guvernului, cons. aul. Dr. E. de Tarangul, bine cunoscut ca excelent orator, răspunse într-o frumoasă limbă moldovenească, închinând paharul clerului bisericei noastre. Telegramele omagiale, pe care arhimandritul Vorobchievici le-a trimis la cabinetul împărătesc şi Excelenţei Sale mitropolitului Repta fură întimpinate cu o furtună de aplauze (Biserica și Școala, Anul XLII, nr. 36, 2 /15 septembrie 1918, pp. 2, 3).