Dragusanul - Blog - Part 41

Nicolae Iorga: Plângerea pentru trup

 

 

 

Isuse Doamne, tu ai fost

Împărtăşit de-al nostru rost:

Răbdat-ai în a ta ființă

Întreaga noastră suferință,

 

 

Te-au pus în recele mormânt

Și ai rămas fără de soare

Într-o umilă închisoare

Până te-ai rupt de la pământ.

 

 

Ai fost asemenea cu noi

În tot ce-n suflete se zbate,

În tot ce carnea o străbate,

În îndurări şi în nevoi.

 

 

Dar carnea ta împrumutată

Din lutul ăsta omenesc

Prin harul Tău dumnezeiesc

A fost, în moartea ta, cruțată.

 

 

Iar noi icoana cea divină

O profanăm şi-o nimicim:

Prin ţărna râmelor pierim

În cea mai mizeră ruină.

 

 

Ne spune legea Ta c-odată

Din prafu-n care ne-am schimbat

Vom fi din nou vas luminat,

Trecând prin dreapta judecată.

 

 

Dar ce a fost noroi și humă

Cum poate-n fața ta să stea

Supt o răsfrângere de stea,

Într-un veşmânt curat de spumă?

 

 

Și cum în trup a locuit

Această a noastră gândire

Aproape de dumnezeire,

De ce să-l laşi batjocorit?

 

(Cuget clar Noul „Sămănător”,

Anul II, Vălenii de Munte, 1938, p. 26)


ion drăguşanul: indice bibliografic al neamurilor moldoveneşti

 

 

Dacă doriţi să vizualizaţi cartea, faceţi click pe copertă!

 

În faţa lui Dumnezeu, fiecare om este egal cu celălalt. La fel şi în faţa istoriei, din punctul meu de vedere şi tocmai din consecinţa acestui respect am lucrat această carte, care nu înseamnă decât un ghid de itinerariu şi nicidecum o naraţiune istorică. Dacă vă interesează povestea propriului dumneavoastră neam, folosiţi prescurtările titlurilor de carte şi copiaţi, document cu document, toate mărturiile care vă privesc şi-abia apoi interpretaţi-le.

 


o floare de gutui

 

 

 

am existat, m-au şi văzut câţiva

cum semănam cu patimă cuvinte

închipuindu-mi limpede că va

veni un om, să-nceapă să le cânte,

dar munţii rămăseseră departe,

iar noaptea scufundată în oglindă

se răzvrătea în pagina de carte

şi încerca de suflet să mă prindă:

 

 

opreşte-te!, i-am zis şi-am frânt din pâine

cât mi se cuvenise din noroc,

paharul cel cu vin l-oi duce mâine

sau când veni-va clipa cu soroc,

opreşte-te!, i-am zis, dar nu ştiu cui

căci împrejur era numai lumină,

iar cântecul – o floare de gutui –

sorbind din ea luminii se închină

 

 


13, 14: Mândru de viaţa mea!

 

 

 

În fiecare an, în zilele de 13 şi 14 martie, îmi amintesc de viaţa mea. Cu duioşie, cu bucurie proaspătă şi cu omenească mândrie. De ce în 13 şi în 14 martie? Pentru că în zilele acestea am primit darurile dumnezeieşti numite Carina şi Andi, pentru a întregi ceea ce aveam, pentru a-mi întări universul numit Viorica, Cozmina, Darius şi Mihai. Şi – de ce nu? – Diego. Altceva nu mai am. Doar cărţile şi, mai ales, pe cele la care trudesc din zori, în noapte. Cărţile încă nescrise, despre care Arghezi spunea că ar însemna dialogul fiecărui autor, mare sau mic, cu divinitatea.

 

 

În fiecare an, în zilele de 13 şi 14 martie, mă tot întreb de ce mai rămân în Suceava şi nu mă mut la Cluj-Napoca, deci acolo unde este viaţa mea. Multă vreme, am fost convins că am rămas pentru Bucovina Rock Castle şi pentru Bucovina Acoustic Park. Amăgiri, iluzii. În Suceava, destinele se află în opinca lui Flutur, numită Barbă. Bucuriile sunt interzise. Iar cele două festivaluri ale muzicii viitorimii însemnau bucuria câtorva generaţii pe deplin îndreptăţite la viitor. Opincile nu au nevoie de viitor. Opincile tropotesc, surd, dar îndesat, pe grumazul prezentului. Eu nu mai exist în prezent, ci doar în trecut şi în viitor. Prezentul nu-i decât punctul de echilibru. Deci, am să plec. Deja îmi aud paşii înspre bucuriile proaspete şi omeneştile mândrii.

 

 

Despletesc astăzi aceste gânduri, pentru că Andi, ca să îi lase Duminica nepoţelei noastre Carina, îşi sărbătoreşte naşterea ceva mai devreme. O sărbătoreşte cu un nou album de creaţii proprii – tulburătoare reverberări ale Universului, pe care le ascult neîntrerupt, de-a lungul fiecărei zile, regretând doar faptul că nu le pot difuza, înainte de realizarea videoclipurilor pentru fiecare melodie în parte. Sunt tare mândru de Andi şi de creaţiile lui. Andi e mai mult decât un vis împlinit, iar Carina, deşi activând în alt domeniu al creaţiei, pare să-i calce pe urme. Despre Darius, floare fremătătoare a sufletului meu, care deja trăieşte din propria-i bursă, o să vorbesc atunci când va fi ziua naşterii lui. Sper să nu mai ratez zilele importante ale lumii mele reale, sper să fiu acolo, în tumultul lor, şi cu ochii, nu doar cu sufletul şi mintea. Deocamdată, de aici, de sub opinci şi blănuri de dihor, care sufocă un ţinut în care nu se întâmplă nimic, îmi las doar cuvintele să evadeze (dar pe voi cui vă las?), dorindu-le sărbătoriţilor mei, aşa cum îi doresc fiecărui om în parte, atunci când prind de veste că are propria lui sărbătoare:

 

 

FERICIRE,

 

pentru că le cuprinde

şi este condiţionată de toate,

în vieţile care ne-au fost ursite!

 


alean

 

 

 

vreme piezişă, vreme piezişă,

sufletul meu iar se furişă

stelele nopţii să le atingă,

poate începe vreuna să-l ningă,

poate din cupa lui o să bea

linişte blândă câte o stea:

 

 

dor mi-i de cântec, nişte viori

mă-nfaşă discret în albe ninsori

scări către cer, scări înspre zări,

sufletul meu s-a făcut depărtări

şi cântă, şi cântă, şi cântă tăcere,

cânte cu mine cine vrea să mai spere:

 

 

cânte şi cupa aceea cu vin

să o închine înalt în senin

poate i-i sete cuiva de departe,

poate adoarme în filă de carte

perina mea de speranţă şi vis

lui să îi fie poemul nescris

 

 

 


Pagina 41 din 1,491« Prima...102030...3940414243...506070...Ultima »