Întotdeauna m-au interesat poveștile de viață pe care istoria le presură printre degete, de parcă ar dori să-și contureze imaginea ei reală, de atâta vreme falsificată de mit și de ignoranță. Iar povestea unei mame pururi iertătoare, Safta Ghine din Bârlad, care trece peste toate necuviințele cu care a tratat-o, de-a lungul vremii, fiica sa, Ana, fugită în lume cu un tânăr ofițer rus din armata țaristă de ocupație și întoarsă acasă doar pentru a-și nedreptăți părinții și fratele, se desfășoară pe fundalul acelei „prefaceri” a stăpânirii Moldovei de către „prea puternicia împărăției Rusiei”. Povestea are, totuși, un final fericit („pace a rămas între noi”), impus de teama creștină în consecințele judecății de apoi.
*
„Adică eu, Ana, fiica săvârşitului preot Costandin Ghine şi a Saftei, preutesei, împreună şi cu soţul meu, pot parucic Semion Triacovici, care mai gios ne vom adeveri şi prin iscălituri, dat-am această adevărată şi încredinţată scrisoare a noastră, de veci învoială, la mâna numitei şi adevăratei mele maici şi a fratelui meu, ce este mai mare, preotului Vasile, ca să se ştie şi să fie de crezut: că eu, ca una ce sunt născută din drepte trupurile şi păcatele arătaţilor mai sus părinţi, păzit-au urmare creşterii mele cu toată râvna şi dragoste părintească, îndestulându-mă cu toate cele trebuincioase, până când m-au adus în stare a toată cunoştinţa şi la bine, şi la rău; când, la aceiaşi vreme, prefăcându-se stăpânirei Moldaviei către prea puternicia împărăţiei Rusiei, venind oştile armiei şi aice, în târgul Bârlad, unde, picând la un cvatir în mahalaua noastră şi numitul meu soţ, parocic, prin economicoase mijlociri şi chipuri ce am urmat şi o parte, şi alta, m-am şi alăturat în dragoste, biruindu-mă patima tinereţilor, fără să giudec şi să socotesc cinstea numiţilor mei părinţi. Cu care împreună am şi fugit, umblând, multă vreme, prin ţara Muntenească, şi fără să fim cununaţi, până când întâmplarea a adus de am căzut iarăşi la părinţi, unde, venind, primită n-am fost, ca una ce am fost călcătoare şi nesupusă cuvintelor părinteşti.
Aşadar, în sfârşit, fiind mijlocitori mulţi epochimuri, după rugăminţile noastre, milostivindu-se bieţii părinţi şi crezând că sunt cununată, ne-au iertat, dându-mi şi zestre cuviincioasă, după starea şi putinţa lor, cu care atunci am fost rămas mulţumiţi; care lucruri ale zestrei, fiind socotite în bani, au cuprins şase sute cinsprezece lei, douăzeci parale, bez de alte cheltuieli, ce au mai urmat cătră noi părinţii, bani şi altele, pentru care, la neajunsul lor, s-au şi împrumutat, de ne-au împlinit cererea. Apoi, în urmă, primind şi legiuita cununie cu numitul meu soţ, iarăşi căzând la casa părintească ca unii ce nu avem nici o facere, prăpădind tot ce-am avut, ni s-au mai dat, de către numita maică-mea, lucruri cuprinzătoare în sumă de bani de patru sute cinzeci şi opt lei, treizeci parale, care cuprind, peste tot, 1.074 lei 10 parale, bez de alte lucruri, după deosebit izvod, iarăşi socotit în bani, 111 lei, ce am primit în curgătorul an.
La nelegiuită şi fără nici un cuvânt pretenţia noastră ce am cugetat, arătându-ne nemulţămiţi cu ceea ce am luat, precum mai sus se cuprinde, de iznoavă am făcut apucarea casei, adică betei, ticăloasei şi slabă de bătrâneţi maicii mele, cum şi numitului meu mai mare frate, ca să mai trag zestre prin puterea cinstitei isprăvnicii de Tutova, şi, rânduindu-ne cu răvaş la sfinţia sa părintele Ioan Damian, econom, şi alte ipochimenuri cinstiţi, după toată cercetarea, prin duhvnicii ce s-au urmat, nici o dreptate ne-au găsit, precum înştiinţarea ce fac către cinstita isprăvnicie citată, din trecutul an 1817, Noemvrie 10, pe larg arată.
Aşadar noi şi peste aceasta urmând împotrivire şi fără vreun cuvânt al dreptăţii, prin arătarea ce am făcut, înnaintea stăpânirii, am pretins giudecată şi în Domnescul Divan; de unde, la cercetarea ce ni s-a făcut, am rămas urniţi, cu cartea boierilor divanişti ai cinstitului Departament, iarăşi în cercetarea cinstitei ispravnicii a Tutovii şi, prin cartea de blăstăm, pentru care zăcem cu rugăminţi să ne ierte Milostivul Dumnezeu, după necuvioase urmările noastre. Cu care carte, venind nu puţine cercetări, făcându-se sânete fără a toate rămasele părinţeşti, nici o dreptate ni s-a găsit, ca unii ce am luat mai mult decât ceea ce ni s-au căzut; cu toaţe că, după urmările mele cele fără de cuviință ce am meteheresât, călcând cinstea părintească, însumi mă giudec că nu mi s-ar fi căzut a trage nici o a patra parte.
La cererea şi pretenţia noastră, ce am mai urmat şi peste acestea, rânduitu-ne-a cinstita isprăvnicie şi în cercetarea a câtorva cinstiţi şi aleşi negustori, care şi acie intrând, după cartea de blăstăm în toată cercetarea, îndatorind pe numita mea maică, de a primit-o spre a arăta adevăr de toate rămasele de la săvârşitul meu părinle. Mărturisit-a, ca o bătrână, adevăr, că mai mult decât 500 lei, la moartea lui, ne-au rămas; care de-abia au putut întâmpina grijile obișnuite ale unui mort, până la o vreme şi, prin cât în urmă nu s-au ajuns, au muncit şi cu mâinile.
Pentru fratele meu, preotul Vasile, iarăşi au arătat că, la însurăciunea sa, nu numai că nu i -au dat din casă nimica, dar nici îmbrăcămintea acea de cuviință, după starea şi cinstea lui, nu i-au dat; decât numai o bucăţică de loc, o a patra parte din locul părintesc, mai alăturând, și cu cumpărare de la alţii, altă bucăţică de loc, pe care şi-a făcut oareşce binale, plătindu-l de havaet şi la Casa Obştii, în cumpărătura moşiei târgului Bârlad; pe care loc, după dreptate, ca unul ce n-a tras cât mine parte, rămâne să-l stăpânească în veci, nesupărat de către mine şi urmaşii noştrii.
Asemenea şi maicii mele, cercetându-i-se toată averea, de către numiţii negustori, nu s-au găsit mai mult decât o ladă veche mică, și chilotă (saltea – nota autorului) de pânză, de aşternut, și un iorgan (plapumă – nota autorului) de învelit vechi, și o perină mică, și un topor stricat, și un molitevnic, și un patrahir, şi căsuţa veche părintească, care, cu toată voia noastră, rămâne în parte maicii mele, ca să să odihniască încât (îi) va urmă viaţa; şi, săvârşindu-se din viaţă, iarăşi rămâne pentru grijile obișnuite ale sufletului său, fără să fie şi la aceasta supărat de către noi cel ce va purta grijile după moarte, cât de puţin, ci în veci să rămână stăpânitor.
După toate aceste vii şi adevărate cercetări, urmate printr-atâtea porunci şi carte de blăstăm, și cunoscându-mă însumi că nu am nici o dreptate în goana pretenţiei mele şi a numitului soţ; văzând numita mea maică şi fratele meu afanisârea noastră, cu multeli cheltuieli ce am urmat, şi fără cuviinţă; iarăşi milostivindu-se, ne-au agiutat cu două sute cinzeci lei spre oareşcare folos şi agiutor al nostru.
Pentru aceea, de acum, înainte şi în veci, pace a rămas între noi, fără să se mai supere maică-mea sau fratele meu de către noi nici odinioară, sau de urmaşii noştri, atât la casa părintească, cât şi la cuprinderea a tot locul baştină şi cumpărătură. Şi, spre încredinţare, ca să să păzască întocmai cele mai sus grăite într-această scrisoare, am iscălit, rugând şi pe toate zabeturile din târgul Bârlad de au încredinţat. / 1818 Apr. 30”[1].
*
[1] Antonescu, Ioan, Preotul, Documente bârlădene, volumul I, Bârlad 1911, pp. 146-149
