Dragusanul - Blog - Part 50

Doina, religia primordială

 

 

Dimitrie Cantemir s-a înşelat: Doina nu a fost, vreodată, unul „din idolii cei vechi ai dacilor”[1], ci însăşi religia lor străveche. Vasile Alecsandri, care a fost primul dintre români care a înfăţişat Doina Europei, în 1856, intuise caracterul ei identitar străvechi, dar care, ca şi Daina balticilor şi scandinavilor, deja legendară în Europa, datorită unor traduceri mai timpurii, căpătase un caracter naţional[2]: „Doina este cea mai vie expresie a sufletului românesc. Ea cuprinde simţirile sale de durere, de iubire şi de dor. Melodia Doinei, pentru cine o înţelege, este chiar plângerea duioasă a patriei noastre după gloria sa trecută!”[3]. Pentru că Doina, ca şi Daina nordicilor, „până în ziua de azi, când aparține predominant poeziei lirice, conţinea mai ales trăsăturile istorice, legendare și mitologice, acum foarte rare în ea”[4].

 

Doina, Daina, Dhenā sau Daenā din Avesta[5], a fost, iniţial „întruchipată ca religie”, pentru că marele iniţiator, Sfântul Cer, atunci când oferea omenirii, prin intermediul Marelui Păstor, Legile, îi dăruia, de fapt, „o bucată din mantia sa cosmică, el îi dăruia dainā māzdayasniš, adică religia zarathustriană” [6], care „se cânta, ca să nu se uite”, după cum consemnau şi Aristotel (384-322 înainte de Hristos), şi Iulius Cezar, câteva secole mai târziu (100-44 înainte de Hristos), în vreme ce Pythagoras (580-494 înainte de Hristos) intuia mult mai precis legătura, prin muzică, dintre cosmicitate şi sufletul intim omenesc: „Meşteşugul cântărilor a fost nu numai în laudă de cei vechi, ci şi în mare socoteală, încât filosoful Pitagora zicea cum că sufletul nostru este alcătuit în trup după armonia muzicii şi pentru aceasta auzul omenesc are mare pornire către armonia glasului, care armonie este puternică a preface patimile omeneşti, schimbându-le după a lor mişcare; tot acest filosof, suindu-se cu scara minţii, îndrăznea a hotărî cum că şi planetele cerului, mişcându-se, fac un glas cu mare armonie, care din armonia dumnezeiască s-a oprit a nu se auzi de oameni, fiindcă din dulceaţa acelei armonii nu s-ar fi putut oamenii a se mai mişca, rămânând pururi ascultând… Însă nu la ceea ce zice el, cum că sufletul este alcătuit din armonie, cu cum că sufletul are mare norocire şi legătură cu armonia glasurilor… Neamul omenesc, neplecat către fapte bune, ce face: dulceaţa cântării o amestecă cu Dogmele, ca prin dulceaţa ascultării să primi, fără băgare de seamă, folosinţa cea din cuvinte, după cum fac doftorii cei înţelepţi, care cele mai iuţi doftorii le amestecă cu miere… Cântarea este gonitoare de draci, care aceasta în faptă o au arătat David, când cânta şi prefăcea patima lui Saul. O, ce înţeleaptă meşteşugire, ca, cântând noi, să ne învăţăm cele de folos!”[7].

 

Cântecele sacre ale religiei primordiale, ulterior banalizate în lirică, au stârnit interesul cărturarilor europeni, atunci când Daina lituaniană, adunată în colecţii şi tradusă, a surprins prin scăpărările de cosmicitate despre care vorbea şi Pythagoras, şi, mai ales cele despre Gemenii Divini şi Triada Divinităţilor Tinereşti (Soare, Lună, Venus), dar şi mitul eliberării Soarelui, scăpărări în care supravieţuiesc „elemente ale vechilor credințe și practici păgâne” şi „constituie un întreg sistem de etică și morală populară”[8]. „Stratul pre-creștin este atât de străvechi, încât, fără îndoială, se întoarce la epoca preistorică – cel puțin până la epoca fierului sau, în cazul unor elemente, chiar și în milenii mai adânci” [9], iar misterul acesta, trăit subconştient şi încredinţat, fără de iniţieri, din generaţie în generaţie, i-a fascinat pe Lessing, Herder, Chamisso, Chopin, Goethe, Ruhig, Nesselmann[10], de parcă toţi aceşti cărturari şi mulţi alţii ca ei, ar fi descoperit secretul tinereţii fără de bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte într-o „expresie dintr-una din regiunile nordice vecine: cu o daina trebuie să fim pregătiți pentru asta”[11].

 

În Daina balticilor şi a scandinavilor se regăsesc vestigii identice cu cele din Doină şi, mai ales şi mai amplu, din Colindele românilor, dar în cântecele noastră străvechi se află dezvoltări bogate ale temelor Dainei letone, în care „Atât Soarele, cât și Luna / Călăresc pe un singur cal; / Arcanele le-a aruncat Soarele, / Luna era gata de plecare” [12]. În Daina s-au păstrat doar esenţe, doar frânturi din cântecul religios primordial, în vreme ce în Doină şi mai ales în Colinde supravieţuiesc mituri primordiale nefragmentate, de parcă şi poate că şi drept dovadă urmaşii Fiului Munţilor şi-au asumat moştenirea încredinţată de Marele Păstor, odată cu limba păstrată, inclusiv prin cântec, dintotdeauna[13].

 

 

L’Art et les artistes, ianuarie 1917: Românca; Colecţia A. Bellu.

 

 

Datorită izolării Doinei de lumina Europei şi din pricina unor etichetări româneşti naive şi suficiente, care mizează prea mult pe germanicele Sehnsucht și Wehmuth[14], deci pe cântecele dorinţei şi ale melancoliei, şi astăzi rămân valabile întrebările retorice ale lui George Pascu, formulate cu mai bine de un veac în urmă: „Oare poeziile populare, publicate, sub titlul de doine, de Alecsandri, Bîrseanu, Burada, Teodorescu corespund în adevăr realităţii? Nu cumva aceşti culegători, ademeniţi de frumuseţea doinei, au strecurat sub acest titlu şi poezii pe care informatorii lor le vor fi numit altfel?”[15].

 

Într-adevăr, clasificările melosului străvechi românesc nu s-au făcut după locaţiile ritualice, păstrate în unele limbi ca toponim, iar în altele ca ritualuri, şi nici după semnificaţiile cosmogonice celebrate, cu onoare şi demnitate, prin acele ceremonii, în marea lor majoritate totemice. Prin urmare, întrebarea învăţatului Dumitru Stăniloaie, şi aceasta retorică, în ciuda faptului că determină răspunsuri pe care domnia sa nu le-a premeditat, fiind formulată doar ca un comentariu post-blagian, devine, ca şi cele ale lui Pascu, una extrem de importantă: „A scris Blaga despre spaţiul mioritic şi a afirmat că dealul şi valea produc doina. De ce n-au produs şi alte popoare, că şi ele au dealuri şi văi? Altceva a produs doina la noi…”[16]. Iar în răspunsul neterminat, Dumitru Stăniloaie are dreptate, pentru că, într-adevăr, „altceva a produs doina la noi”, un „altceva” pe care l-am putea lesne identifica, dacă am şti ce anume este Doina şi nu am mai confunda-o cu Sehnsucht-Wehmuth-ienele cântece de jale româneşti. Care sunt „jeli”, şi nicidecum doine. Care „sunt cântece de iubire, de jale şi de dor; plângeri duioase a inimii românului în toate împrejurările vieţii sale” [17], dar nu doine. Care „cântă dorul şi bucuria, iubirea şi ura, veselia şi întristarea, suferinţa şi răzbunarea, spe­ranţa şi desperarea” [18], dar nu sunt doine. Iar găselniţa etimologică a lui Aron Densuşianu, cum că „fondul doinei este în generala doios, de unde şi-a luata şi numele de doină[19], este mai mult decât penibilă. Penibilitatea etimologistă avea să continue şi în veacul următor, ba chiar în dicţionare româneşti apreciate, în care s-a scris: „Doină = Cântecul popular românesc prin excelenţă, arătând iubire, dor, jale; versurile încep mai tot­deauna cu „foaie verde de…”, ceea ce dovedeşte legătura dintre suflet şi contemplarea naturii. Învăţaţii, căutând originea cuvântului, unii sus­ţin că derivă din latinescul doleo (sufăr) dolina-doina”[20].

 

Din nefericire, existând doar în spaţiul nostru îngust, în care se refuzau şi încă se refuză cercetările comparate, de teama şubrezirii preţioasei noastre unicităţi, iar penibilităţile preţiozităţii de acest tip aveau să se răspândească prin lume, unde au devenit adevărate cutume, care se adaugă cutumelor structurale muzicale[21], de parcă structura muzicală liniară a cântecelor de jale româneşti[22] ar diferi cu ceva de structura muzicală a colindelor sau a horelor solstiţiale, acestea din urmă, colindele şi horele, fiind adevărata Doina. Ceea ce va trebui să şi probez.

 

Cântecul de jale, cu toate însingurările sale, este unul ciobănesc, şi nicidecum păstoresc, pentru că ciobanul se ocupă pe oi, iar păstorul, de oameni pe care îi îndrumă pe o anumită cale. Fata de păstor care şi-a pierdut turma, cântec românesc din secolul al XVII-lea, salvat de la risipirea din memorie de către maghiari, prin Codex Victoris şi prin manuscrisele prinţului Etsterhazy, publicate, în 1907, de „Luceafărul” lui Octavian Goga, nu vorbeşte despre o ciobăniţă – caz în care am moşteni doar un cântec de jale, ci fată de păstor, adică Venus, fiica Soarelui – caz în care ne trezim în faţa unei Doine. Sau Daină, pentru că Daina face parte din trecutul nostru lingvistic ancestral, moştenit cu predilecţie de Banat şi de Maramureş, provincii româneşti în care, „la orice poezie se-ntrebuinţează ca refren cuvintele daina şi dainu = doină… Daina şi dainu e veşnicul refren în poeziile din Maramureş. Morţi duindu şi daina, mândră daina, şi iar mândră daina şi aşa mai departe. Sunt melodii aşa întocmite, unde după fieştecare vers urmează vreun dainu mândra şi daină ori altele”[23]. Iar acest daina / dainu, ca şi formula sacramentală ler, Oy, ler, pe care o păstrăm în „cântecele de colină” (kalynde), dar nu şi în „cântecele de pe măgură” (horele), care nu au formule sacramentale, din simplul motiv că la ceremoniile „Primăvara pe Muntele Soarelui” (Ma Go Ra), dansul şi muzica însemnau semne de limbaj, cu mult anterioare limbajului articulat în sine, limbaj care, prin tentaţie cosmică din ce în ce mai bine conturată, avea să stabilească Daina (religia) neamului pământesc. În limbile baltice, inclusiv la prusieni, şi scandinave, Daina înseamnă Cântec, dar fără trimiteri la credinţele străvechi pe care le exprima, datorită numeroaselor bule papale, prin care catolicismul[24], „care disprețuiește tot ce nu este religios şi respinge Daina ca pe ceva profan” [25], dar tocmai prigoana inchizitorială avea să lase şi să conserve mărturii temeinice , pentru că, astfel, „materialul mitologic reprezentând zona baltică este conținut în numeroase surse, inclusiv în rapoarte ale misionarilor, în bule papale, în istorii și cronici diverse, în ordine episcopale și în multe altele”[26], chiar dacă, sub aceeaşi influenţă dură a propagandei creştine, „multe dintre daine reflectă un anumit sincretism al tradițiilor păgâne și creștine, dar stratul creștin este recent și poate fi detașat cu ușurință”[27].

 

Daina, pe care o cântă păstorul lituanian”[28] nu diferă cu nimic de aceea pe care Alecsandri o asculta în Ceahlău, pe când „un păstor… cânta Doina din fluierul său”[29], pentru că, în interpretare instrumentală, aşa cum au şi fost culese primele doine româneşti – în 1849, de Carol Mikuli, şi în 1880, de Isidor Vorobchievici, pentru volumul dedicat Bucovinei, în cadrul amplei şi monumentalei monografii a imperiului austro-ungar, tânguirile acelea sonore aveau mister şi nostalgie, aveau fărâma de cosmicitate, de inefabil care frământă sufletele. Dar atunci când balticii „au cântat pentru că cântatul era o parte din viața lor” şi pentru că „tocmai cântecul popular i-a învățat să trăiască ca ființă umană de la o zi la alta zi”[30], iar vlahilor din Carpaţi, „cântând sau scandând suferințele lor, imaginându-și fericirea absentă, cântecul le-a adus consolare, le-a dat singura lor bucurie” [31], nu mai putem vorbi de Doina/Daina, ci de cântece naţionale, marcate de o jale a înstrăinării comună, dar diferite, funcţie de firea fiecărui neam în parte.

 

În urmă cu peste un veac, George Pascu[32], înţelegând că întreg melosul nostru ancestral, şi nu doar cântecele de jale, se numesc şi fac parte din Doină, supunea atenţiei publice următoarea alternativă: „Ori cântecele, horele, strigăturile, bo­cetele sunt doine transformate, localizate după împrejurări – când se cânta, doina lua numele de cântec; când se cânta şi se juca, lua numele de horă; când se striga ori chiuia, strigătură ori chiuitură; când se bocea, bocet; ori cântecele, horele, strigăturile (chiuiturile), bocetele au fost, de la capul locului, poezii de alt gen decât doinele, şi numai mai târziu, din cauza asemănărilor de care am vorbit, au trecut în rândul doinelor, aşa că astăzi, pen­tru ţăran şi deci şi pentru cercetător, o deosebire de fond între doine, de o parte, şi cântece, hore, strigături, bocete, de alta, nu se poate face. Şi, deci, ori toată literatura populară este doină, ori doina a constituit o grupă aparte de poezii, dar care astăzi nu se mai poate deosebi în fond de celelalte grupuri reprezentate prin cântece, hore, strigături, bocete”.

 

Concluzia finală a lui George Pascu, prin care susţinea că „toată literatura populară este doină”, este cea adevărată şi asta îmi şi propun să probez, uimit doar de faptul că, în 111 ani de căutări naţionale de sine, nimic nu s-a întreprins în acest domeniu, care poziţionează spiritualitatea şi limba română drept continuatoare ale metafizicii şi limbii iniţiatice primordiale. Pentru că atât de temeinică a fost trăirea reperelor zilei şi nopţii, din timpuri primordiale, până astăzi, încât creştinismul le-a preluat integral şi le menţine şi astăzi, chiar dacă denaturate, din ce în ce mai păgubos, de la Augustin, până la Antim Ivireanul – ca să mă folosesc doar de parcursul „latinist”, deşi cel catolic a fost şi mai samavolnic.

 

Vămile nopţii au fost percepute, dintotdeauna, ca fiind vegheate de Luceafăr, deci de planeta Venus, care răsare timidă, odată cu amurgirea, spre apus, apoi, biruind bezna, vesteşte zorii şi ascensiunea Sfântului Soare pe Cer. Numele Cerului Înstelat era Ur Anu, adică Roata Cerului, transformată de greci în Uranus, Cerul Zilei numindu-se Deaus (în sanscrită, Ahura Mazda, adică Sfântul Cer), în vreme ce numele Cerului Întunecat era Cernunos, adică Cerul Capricornului, pe care grecii l-au personalizat drept Cronos, deşi sumerienii, în Zend Avesta, în defineau drept Ainu Mandu, cel care „a născocit Şarpele Îngheţului”, cu care „să asuprească luminile create”[33].  Fără îndoială că astrala ascensiune aparentă, de la statutul de Steaua de Seară sau „Luceafărul Ciobanului”, la „strălucitoarea Stea a Dimineţii”, i-a consacrat Luceafărului statutul de „fârtaţi”, de „Gemeni Divini”, care eliberează Soarele prin „semnele zodiacului” (Signa zodiaci deinde opem tulisse Soli ingentique malleo perfregisse turrim. Solem liberatum hominibus restituisse)[34], statutul Luceafărului de discretă stea a înserării şi, după biruirea întunericului, de vestitor strălucit al zorilor de zi conferindu-i statutul de „stele ale Lunii” [35], Daina/Doina fiind Calea, deci ascensiunea Luceafărului, numită „ascensiunea Daenā”, care, împreună cu „ascensiunea San Soarelui”, asumat prin „legământ” (mithra = legământ), „pot fi interpretate ca naștere din întuneric” [36]. Iar iluminarea lăuntrică, de care are parte cel care „are în sine focul inimii bune (daenā)”, îşi va desluşi acest „foc” drept „foc al puterilor daevice, adică focul de polen”[37].

 

Însuşi Iisus se numise pe Sine „Steaua strălucitoare a Dimineţii[38], iar statutul acesta de vestitor al Luminii avea să fie pătrat în multe scrieri religioase, rugăciunile bisericeşti conţinând invocaţii de genul: „Tatăl nostru, tot sufletul să fie luminat ca steaua dimineţii şi luceafărul zorilor”[39]; „Gavriil, aducând vestea bună din cer Fecioarei, a zis: Bucură-te, că ai să zămisleşti în pântecul tău pe Cel ce va încăpea în tine, dar în toate este neîncăput; şi ai să te arăţi Născătoare Celui ce a răsărit din Tatăl, mai înainte de luceafăr[40] sau „pe cel ce-n timpul vieţii / prin tine-a fost împodobit / cum e de soare steaua dimineţii”[41].  Într-un dicţionar al termenilor biblici, întocmit de Sfântul Epifanie al Salaminei, reperele cosmice ale credinţei primordiale, care, după spusa lui Augustin, „a existat dintotdeauna”, Iisus iluminând-o din postura de Soarele Dreptăţii, sunt definite, începând de la Pleiade, care vesteau, în prima decadă a lunii mai, începutul celui mai vechi an nou al omenirii, dar fără ca Iisus să mai fie numit „Steaua Strălucitoare a Dimineţii”, Luceafărul urmând să capete, ulterior, statutul de înger căzut, de „satană”:

 

„Şi, de asemenea, în Iov, găsim acele lucruri despre poziţia stelelor, când el spune: „El a făcut Pleiada şi steaua serii şi steaua nordului şi Orionul şi cămările sudului” (LXX şi WTT, 9.9).

 

Şi Pleiada, formată din 7 stele, e cunoscută de către cei mai mulţi. Iar unii o numesc Ciorchine fiindcă (stelele) sunt adunate la un loc ca ciorchinele (strugurelui).

 

Iar steaua serii este steaua care apare la apus, în timpul serii, în special în anotimpul toamne. Şi ei o numesc coritis, adică cea cu părul lung. / De aceea, o, iubitorule al binelui, tu vei citi despre ea în Iov: „Şi poţi tu să chemi”, spune el, „cu glasul steaua serii şi ea să-ţi răspundă ţie? Şi poţi să îl urmezi, pentru ca să-i atingi părul ei?” (Cf. VXX, Iov. 38, 34).

 

Iar steaua nordului unii spun să este cea dintâi stea în polul ursei mici / carului mic, însă alţii spun că este una dintre cele patru (stele care compun) carul însuşi, adică un colţ al carului de la capătul acestui pol.

 

Iar Orionul, spun ei, este format după asemănarea unui om. Şi e format din patru stele (principale), care formează un dreptunghi şi trei deasupra acestora ca un cap şi trei ca o centură pentru coapse, şi altele coboară în forma unui brâu sau a unei săbii. / Iar ele sunt numite mazurot (în LXX, II Regi 23.5 şi Iov, 38.32), în Dumnezeiasca Scriptură, adică „elemente / stihii”.

 

Iar (expresia) cămările sudului se foloseşte fiindcă sunt hambarele zăpezii şi ale grindinei şi ale (picăturilor de) rouă”[42].

 

 

Constelaţia Hora, aşa cum şi-o închipuiau românii

 

 

În intoleranţa religioasă românească, stigmatizarea cumplită a Luceafărului avea să fie făcută de Antim Ivireanul, biata planetă Venus, cinstită cu atâta devotament idolatru în popor, drept Sfânta Vineri, încât Vasile Lupu s-a simţit dator să cumpere „o Sfânta Vineri”, ca să nu se mai închine poporul unei stele, ci unor moaşte, devenind duşmanul de moarte al „falsei lumini”, în care se recunoscuse şi cu care se identificase însuşi Bunul Iisus Hristos:

 

„Satana, carele era înger şi să numea Luceafăr, pentru multă lumină ce avea… şi dintr-atâta lumină ce avea s-au făcut decât toate negresele şi decât toate întunericile mai negru şi mai întunecat”[43] – „Putem vorbi aici de prezenţa unui altfel de Luceafăr, decât cel pe care îl cunoaştem din literatură, care nu mai este, de data aceasta, Hyperion, şi nici steaua dimineţii, pierzându-şi definitiv lumina spirituală, ce îl făcea să se identifice ca atare. / Aceasta nu mai este decât o lumină falsă şi un Eros ambiguu şi iluzoriu, după cum îl etichetează Antim: „Eu, o, dragoste mincinoasă, voiu să-ţ sfărâm săgeţile, carele fără de rană omor: eu, Luceafărule, voiu să-ţ sparg toate mrejile şi-ţ voiu piiarde tot vicleşugul”[44].

 

Dar problema noastră nu este una care ţine de disputele religioase, ci de patrimoniul ceremonial iniţial şi iniţiatic, numit Datină pentru că înseamnă „un dat”, de care se face responsabil Marte, paznicul călare al Muntelui templu al Soarelui, atunci când şi-a zis Kali Calusar şi a stabilit celebrările de pe înălţime (măgură sau colină, deci pe Ma Go Ra şi Kalynda), săvârşite cu onoare şi cu demnitate[45], numind tainele sacralităţii arcane, după segmentele de cerc zodiacal, pe care îl reprezenta fiecare din cele 12 arcane, fiecare în parte numindu-se arcă, iar mai târziu, corabie, dar folosită întotdeauna pentru darurile Miresei, arcanii sau corăbierii având propriile lor dansuri ritualice şi care funcţie de vremuri şi de uzanţele lor lingvistice, s-au numit arcane sau corăbieşti, dar care erau elemente ale Doinei/Dainei, deci al focului lăuntric al ascensiunii pe munte, munte care, în scrierile vedice şi avestane, se numea Hara[46], harul divin însemnând, desigur, în multe dintre limbile pământului, nu doar talent creator, care nu poate veni decât de la Atoatecreatorul, ci şi un Dar cosmic, pe care dacii, de pildă, îl celebrau ca atare, prin ceremoniile An-Dar, care făcea parte de înhăruirile celeste, de care aveau parte, din moşi-strămoşi, în timpul Ascensiunii Doina („ascensiunea Daenā”, în Vedele, pp. 10-30), ascensiuni ale celebrărilor prin dans şi muzică, Dansul însemnând, probabil, Onoarea, iar Cântecul definind Demnitatea, în concepţia iniţiatică a lui Kali Calusar, al cărui nume sugerează centaurul negru, multiplicat, în timp şi generaţii, prin tradiţiile căluşereşti.

 

Fără îndoială că mulţi se vor arăta contrariaţi, dacă voi susţine că şi Căluşarii însemnau, ca melodii şi strigături, nu şi ca dans – dansul fiind anterior cântecului, o fărâmă din Doina, iar acestora le recomand să recitească fragmentul din alternativa lui George Pascu, propusă în 1908, apoi să se întrebe dacă nu cumva „nașterea din întuneric”, prin Daenā vestirii Luceafărului şi prin slobozirea Soarelui din arcanele zodiacale, nu înseamnă nu înseamnă „rădăcina verbului „a vedea”, care este la baza nu numai a daenā (cu care formează o figură etimologică), dar și a „ochiului”, în sensul de a vedea cu anumiţi ochi” şi, simultan, „înțelepciune înnăscută sau educată” [47],  în tentativa sistematic repetată a Cerului şi a Pământului de a birui Timpul (Calul), conform viziunii, minunat ilustrată de două daina letone (dainos este pluralul leton), în care au supravieţuit elementele unui străvechi concept: „Atât Soarele, cât și Luna / Călăresc pe un singur cal; / Arcanele le-a aruncat Soarele, / Luna era gata de plecare”, iar „Maica Soarelui purta o fustă înstelată, / În timp ce stătea pe lună (lumină); / Fiul lui Dumnezeu veghind acolo / Cu felinare de argint” [48]. De aici, şi o primă veche concluzie: „Sensul termenului daēnā (MP. Dēn) poate fi interpretat ca „suma atributelor spirituale ale omenirii și ale individualităţii; viziunea, sinele interior, conștiința, religia”, și, cel mai frecvent, reflectă noțiunea de religia cuiva[49].

 

O mărturie românească extrem de importantă, cea referitoare la faptul că, prin anii 1900, „în Maramureş, la orice poezie se-ntrebuinţează ca refren cuvintele daina şi dainu = doină[50], face trimitere la invocarea, prin Doină, la complementaritatea zi-noapte, vară-iarnă, regăsibilă, ulterior, şi în „Biblie”, unde statutul de vestitor al vieţii fără de moarte, pe care şi-l asuma Iisus, ca Luceafăr, ca „Steaua strălucitoare a Dimineţii” [51], avea să fie răstălmăcit şi reformulat, aceeaşi „Stea strălucitoare a Dimineţii”, care însemna, iniţial, concreteţea „Celui ce a răsărit din Tatăl, mai înainte de luceafăr” [52], devenind „Satana, carele era înger şi să numiia Luceafăr, pentru multă lumină ce avea” [53], alternanţa zi-noapte, vară-iarnă, viaţă-moarte, transformându-se în delimitarea rai-iad. Iar delimitarea aceasta începuse să se facă şi în religiile timpurii, care au luat locul credinţei, Ainu din Zend Avesta, ca principiu nedesluşit şi de nedesluşit, având un singur rol, acela de a asupri luminile create, în opoziţie cu Sfântul Cer, care reprezenta luminile necreate şi, tocmai de aceea, proteja luminile create, adică fiinţele vremelniciei. Transformarea lui Ainu în Dainu, în invocaţia românească din Maramureş daina şi dainu, are drept cauză statutul de sfinţenie Da, atribuit şi Ianei (sora lui Ilios, deci a Soarelui, dar şi complementarului Ainu), care devin, astfel, daina, ulterior, în cadrul ceremoniilor ritualice primordiale, daina desemnând lumina, şi dainu, adică întunericul, căldura şi, respectiv, îngheţul, naşterea şi, prin extrapolare, moartea.

 

Invocaţiile daina şi dainu însemnau complementarităţi ale „ascensiunii Daenā” [54] şi, totodată,prin „fuziunea perechii conceptuale” [55], perspectivă, „în sensul de a vedea cu anumiţi ochi”[56], această altă complementaritate ţinând de şi fiind exprimată prin nevoia căutării „Drumului spre Paradis”, care este același drum spre munte, aceeași „ascensiune”, care de cele mai multe ori se face în mod simbolic… drumul spre munte înseamnă apropierea de sacru, de real, de absolut; într-un cuvânt, este o consacrare”[57], pentru că şi Steaua Dimineţii, şi Soarele, vesteau şi consacrau Lumina Lin prin aparenta ascensiune pe muntele Ko-Lada (Muntele lui Venus), de pe care „omenirea a privit Zeul-Soare în poarta răsăritului”[58]. Iar în privinţa Luminii, pe care o simbolizau şi Soarele, şi stelele Lunii, aceasta însemna o adevărată obsesie cosmică, un mereu repetabil linu-i lin şi iarăşi lin, care supravieţuieşte în colindele româneşti chiar şi astăzi, dar fără ca tentaţia Lin să mai fie conştientizată ca atare de cineva, principiul devenind un adjectiv frumos al limbii române şi doar atât.

 

În Ardeal, daina (niciodată doina), era mereu asociată cu Inana, întruchipată mai mereu în nana, adică fata iubită, şi mai rar, ca în Moldova sau Muntenia, în nana-şa, acest ultim rudiment lingvistic apropiindu-se mai mult de statul Luceafărului de Ziuă ca zeitate. Şi în scrierile vedice există confuzia Lună-Venus, Nana-Inana, care o include, adesea, şi pe Isthar, datorată şi ambiguităţii lingvistice primordiale, care stabilea simbolismul reprepzentativ sau mai curând identitar:  „Nanna – Luna, Inanna – zeiţa dragostei şi a războiului (Venus)”[59]. Tocmai de aceea, în lamentaţia „Distrugerea cetăţii Uruk”, închinată zeiţei Nanna, care, ca şi Anu (Cerul – n. n), decăzuse la statutul de idol, care avea să fie distrus, se spune că „sângele a curs ca apa” şi că „peste toate ţinuturile vrăjmaşul a turnat jarişti de foc”[60], în vreme ce „Zeiţa Ishtar jelea pe seama poporului ei”[61]. Iar această dublă identitate a caracteristicilor feminine şi, în principal, ale celor legate de logodnă, nuntă, naştere, rodire, se regăsesc în formule rudimentare şi adesea neînţelese ale cântecelor din Ardeal şi, mai ales, în cântece de nuntă. În cântece de jale sau în aşa-zise doine, termenii daina şi nana nu pot fi întâlniţi, în ciuda faptului că refrenul după fiecare vers, de tipul „Ai lai lai nană daina mă”, abundă, cel mai adeseori drept „Cântec de mireasă” sau „Cântecul Miresii”, dar fără a fi o iertăciune, după cum mă aşteptam, ci o arcanacorăbiască, pentru că se cânta, după cum o probează şi textele, înainte sau după înmânarea darurilor mirelui miresei. Cel mai semnificativ text, pe care îl voi reproduce întocmai, inclusiv cu repetarea dublă şi a versului, şi a refrenului, este „Cântecul miresei” cu refrenul „Hai dainam, dainam şi iar dainam”[62], cântec care probează vără echivoc descendenţa din luga suryanyya:

 

 

Stonehenge (reconstituit ca întreg) şi Constelaţia Hora

 

 

„Portari de la poartă, dragă,

Hai dainam, dainam şi iar dainam

Portari de la poartă, dragă,

                        Hai dainam, dainam şi iar dainam

 

Lăsaţi poarta josu

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

Lăsaţi poarta josu

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

 

Că poarta, poarta-i a voastră

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

Că poarta, poarta-i a voastră

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

 

Şi Ruge-i portarea noastră.

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

Şi Ruge-i portarea noastră.

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

 

Mândră Ruge ne-am aflatu

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

Mândră Ruge ne-am aflatu

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

 

Portariu-n grădina voastră,

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

Portariu-n grădina voastră,

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

 

Nici cu-atâta nu ardă-le

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

Nici cu-atâta nu ardă-le

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

 

Până ce te-om de-ntreba-le

Hai dainam, dainam şi iar dainam

Până ce te-om de-ntreba-le

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

 

Ce cărţi ai da mirelui

Hai dainam, dainam şi iar dainam

Ce cărţi ai da mirelui

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

 

De tu ţi-ai întrat mirelui,

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

De tu ţi-ai întrat mirelui,

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

 

Mirelui-n grădina noastră

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

Mirelui-n grădina noastră

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

 

Şi tu ţi-ai d-ales mirelui,

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

Şi tu ţi-ai d-ales mirelui,

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

 

Ruge ce frumoasă mire

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

Ruge ce frumoasă mire

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

 

Nici n-am d-ales portare

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

Nici n-am d-ales portare

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

 

Nici n-am cules portare

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

Nici n-am cules portare

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

 

Numai ne-am luat portare

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

Numai ne-am luat portare

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

 

Ce ne nouă rânduitu

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

Ce ne nouă rânduitu

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

 

Domnul Dumnezeu portare

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

Domnul Dumnezeu portare

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

 

De naşterea sa portare

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

De naşterea sa portare

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

 

Ca la moartea sa portare

            Hai dainam, dainam şi iar dainam

Ca la moartea sa portare

            Hai dainam, dainam şi iar dainam”.

 

 

Cântecele Doinei, ca şi cele ceremonial-ritualice ale Nuntirii Cosmice (arcane, colinde, oraţii şi dansuri de nuntă, dansuri căluşereşti), au fost invocaţiile care precedau sau însoţeau acele ritualuri, dar care erau încărcate cu elemente mitice şi formulate doar în limbajul ritmicităţii (luga suryanyya), un limbaj care nu desluşeşte, ci doar înlesneşte accesul în armonia universală şi care diferă de „vana literatură” de mai târziu, fiind, practic, „simbolul anterior gândirii umane”[63].

 

În cântecele de mireasă sau de nuntă, culese de Béla Bartók, drept Arii din Bihor, se întâlnesc, în diverse rudimente de formulări lingvistice, următoarele trimiteri la Nanna (Lună-Venus) şi la Daenā (cântecele viziune, deci religioase): „Ai lai lai nană daina mă” (p. 19), „Ailai lai iar daina mă” (p. 31), „Iar măi, iar daina le” (p. 55), „Daina mă” (p. 83), „Şi dainam şi iară dainam” (p. 100), „Iar măi şi iar daina” (p. 105), „Iar mă, iar daina mă” (p. 111), „Iar măi şi iar daina” (p. 137), „Ai lai lai, iar daina mă” (p.138), „Aina mândră şi daina mă” (p. 150), „Ei, hai puiuţ şi dainam, mă” (p. 177), „Ai nam şi dainam şi dainam şi dainam” (p. 186), „Hei dainam şi dainam şi dainam, şi dainam” (p. 187), „Hoi nam şi dai nam” (p. 188), „Hai dainam, dainam şi iar dainam” (p. 189), „Hai lai lai lai iar daina mă” (p. 194), „E, dainam şi dainam” (Bartok, p. 200), „Iar măi nană dainale” (p. 250), „Nana meare, dainale mă” (p. 269).

 

Ca şi în „Cântecul miresei”, reprodus integral mai sus, se întâlnesc şi în aceste invocaţii sacramentale ale Dainei, deci ale cântecelor religioase primordiale, elemente ale limbajului pre-totemic monosilabic, în care regăsim, descifrabile şi descifrate cu ajutorul unei inscripţii feniciene din anul 363 înainte de Hristos,  descoperită în Cipru, la Tamassos, anul 1885[64], silabe-cuvinte precum: da sau de = zeu, ko sau go = munte, ga = zidar, ma = primăvară, Om, cu vocativul oi sau ai = Dumnezeu, io = ştiutor, iniţiat în dumnezeire, ra = soare, ar = sacerdot sau slujitor al Soarelui, na = Lună sau Venus, nana făcând trimitere la cele două apariţii zilnice, de dimineaţă şi de seară, în vreme ce iana sau yana = cale, li sau lin = lumină, va = cetate, anu = Cer. În diversele combinaţii, risipite prin limbile popoarelor contemporane, silabele-cuvinte pre-totemice dau astfel de descifrări: măgură (Ma Go Ra – Primăvara pe Muntele Soarelui), colindă (Ko Lin Da – Sfântul Munte al Luminii), hora (Go Ra – ritualul de pe Muntele Soarelui), Daina / Doina (Da Ai Na sau Da Oi Na – Doamne, Sfânta Lună sau Doamne, Sfânta Venera – de unde şi Sfânta Vineri de mai târziu).

 

Şi ca „ascendenţă”, şi ca „perspectivă” în tentaţia fiinţei de a depăşi însingurarea şi nesiguranţa vremelniciei, Daina / Doina înseamnă un sinonim al Datinii, inclusiv prin conotaţii religioase, deci şi prin metafizic, şi prin mistic. Cântecele de jale, pe care impropriu le numim doine, înseamnă „vană literatură”, cum numea Guenon ceea ce există dincolo de vizionarul limbaj al ritmicităţii, sau folclor[65], conform unui termen englezesc iarăşi impropriu. Daina / Doina înglobează întreaga spiritualitate euro-asiatică, în care „toată literatura populară este doină[66], tuşele cele mai vizibile şi mai descifrabile ale acestei Arcana (taină) a străvechimii regăsindu-se în limbile română, lituaniană, estoniană, persană, dar şi în limbile scandinave. Cuvântul provine din rădăcinile monosilabile ale limbii primordiale Ar Ca Na, care lămuresc, în fapt, conţinutul tainei, care este cea a credinţei (Ar) născute (Ca) din dragoste (Na, care înseamnă şi dragoste, dar şi zeiţa dragostei, adică Venus, iar mai târziu, la români, Sfânta Vineri, în greceşte Parascheva).

 

 

 

 

 

 

Anexe mărturisitoare

 

 

Voi anexa şi textele de care m-am folosit, în alegerea citărilor, din dorinţa de a vă oferi mai mult decât o simplă demonstraţie, adică trimiterile convingătoare spre o literatură de specialitate, îndeobşte necunoscută, dar din care e posibil să desluşiţi mai mult şi mai adânc decât am putut eu să o fac. Adaug textele în ordinea cronologică a publicării lor, chiar dacă Vedele şi Avesta sunt cu mult anterioare mai tuturor cărţilor din istoria omenirii:

 

 

 

1809: „Daina, pe care o cântă păstorul lituanian”. Daina este numele lituanian al cântecului popular de gen erotic. Dacă subiectul este serios sau religios, melodia se numește Gesme; prin urmare, verbele dainóti (a doini) și gedóti (a colinda) sunt aproape la fel de diferite ca în limba germană şi sunt expresiile pentru cântare seculară și spirituală.

 

În ceea ce privește Dainos-ul lituanian, ea se caracterizează printr-un grad ridicat de naivitate, pe care nici un limbaj nu este capabil să-l reproducă. Ansamblul de cuvinte diminutive, a căror acumulare în limba noastră (germană – n. n.) ar jigni urechea, dă melodiilor lituaniene acel farmec de nedescris, acea esență dulce, moale și îngrijorătoare care încântă fiecare inimă. Se crede că, atunci când le cântă, ele sunt complet absorbite în lumea copilărească şi inocentă a păstorilor arcadieni. Cu toate acestea, s-ar înșela foarte mult dacă cineva ar fi dorit întotdeauna să ia diminutivul în sensul diminuării. Adesea, ele exprimă doar un ton confidențial, adesea o delicatețe în modulare și o tandrețe a senzației, care, desigur, se pierde de către ascultătorii care nu înţeleg cuvintele.

 

Pe lângă această naivitate, se observă, cu uimire, în cântecele lituaniene o eleganță și finețe care aproape că le învecinează de grația culturii greceşti. Fără o imagine estetică premeditată, nici o expresie nu jignește bunul gust; mai degrabă totul pare o glumă, o fină aluzie și comparare, delicată la rândul ei – ceva (la care şi construcția melodică contribuie destul la analogii cu cântecele greceşti) de o naturaleţe nesofisticată, echidistantă şi faţă de banalitate, și faţă de excentricitatea exagerată. La acestea contribuie, adesea, şi o lirică îndrăzneață, și o mistuitoare înflăcărare a sentimentelor, care alternează în mod agreabil cu acea simplitate emoționantă.

 

Totuși, acesta este un fenomen izbitor și pare să contrazică celelalte obiceiuri și cunoștințe ale oamenilor, dar această contradicție se dizolvă curând, atunci când se intră în cunoștință mai strânsă și mai lungă cu oamenii înșiși. Națiunea lituaniană este, în comparație cu poporul german, asemănătoare celei din Prusia, dar cu un grad de cultură mult mai mare decât aceasta din urmă. Se observă acest lucru nu numai în conversația lor, în dialog, în expresiile, adresările și manierele politicoase în general, dar și în cele artizanale pe care le realizează. Fetele lituaniene știu să țese cele mai ingenioase covoare, în războaiele lor, pe care germanii le găsesc adesea greu de făcut. La cea mai mică întâmplare comunitară, băieții conturează mici melodii şi, odată cu melodia, cântă versurile în cor, unul cu celălalt. Fiecare dintre grupuri trebuie să compună alternativ un verset nou și să nu se sfiască.

 

Cauza acestui simț artistic mai înalt și mai marea abilitate în muncă poate fi găsită poate în civilizația timpurie a poporului, pentru că, timp îndelungat, Lituania a avut o independență politică, sub marii ei duci. Lituanienii nu au pierdut niciodată acest spirit al independenţei. Ei este obișnuiţi să vorbească cu superiorii lor pe tonul egalității. Ei se adresează zeului lor, precum și regelui, și vecinului, cu cuvântul Du și întind mâna înspre superiorii lor ca semn de respect și de încredere. Un alt motiv al culturii naționale superioare a lituanienilor ar fi acela al confruntării şi al schimburilor permanente cu prusacii, în sistemul feudal“[67].

 

 

 

 

1875: „Cântecele cele mai îndrăgite ale românilor și fac parte indispensabilă din viaţa lor şi din în fiecare petrecere sunt Doinele. „Doină, doină, cântec dulce”, spune una dintre aceste poezii populare, „când te-ascult, nu m-aș mai duce… Izvorul umple ulciorul, iar eu cânt doina, bate crivăţul iarna, iar eu cânt doina, închis în casă și doina îmi înfrumusețează zilele și nopțile… Și cânt mereu doina, suspin doina, trăiesc în compania doinei”. Sentimentele din care se inspiră doina cel mai adesea nu sunt darurile, precum în Sehnsucht (Dorinţă – n. n.) și Wehmuth (Melancolie – n. n.) ale germanilor, ci o întreagă familie de sentimente, fuzionate într-un element comun de melancolie. Regretul unui bun pierdut, durerea care vine din lipsa lui, speranța de a-l recâștiga, dorința unei fericiri nedovedite, tristeţea care îi însoțește posesia, „toate aceste sentimente”, spune dl. Cratiunescu, „pot intra în dor, stare a sufletului care nu poate fi definită și aproape nici măcar descrisă. Niciuna dintre doine nu este tandră, dar chiar și clasele cele mai educate se bucură de ele, din moment ce poeții alfabetizați adoră încă să își exprime în această formă afecțiunile și gândurile, și întotdeauna există unele în vogă, care se tot cântă la petreceri private, în grădinile publice și în cafenele. Este întotdeauna însoțită de un aer misterios, iar în acest aer muzica românească îşi specificul și cel mai potrivit personaj al său”[68].

 

 

 

 

1887: În studiul „Dainu Balsal. Melodieen litauischer Volkslieder gesammelt und mit Textübersetzung, Anmerkungen und Einleitung im Auftrage der Litauischen Litterarischen Gesellschaft herausgegeben von Christian Bartsch. Erster Teil. Heidelberg, Carl Winter, 1886. XXXI, 248 S. 8. (Melodii ale cântecelor populare lituaniene, culese și cu traducere de text, note și introducere, comandate de Societatea Literară de Litere, editate de Christian Bartsch. Prima parte. Heidelberg, Carl Winter, 1886. XXXI, 248 p. 8.)”[69], Adalbert Bezzeberger scria:

 

„Cântecele populare lituaniene, Dainos (nom. sing. Daina, feminin) sunt, pentru oricare cercetător educat, ceva mai mult decât doar nişte cunoştinţe externe. Lessing s-a ocupat de unele dintre ele în „Scrisori de literatură” (în ediția din Berlin a Operelor complete ale lui Lessing, 1794, Vol. 26, p. 98), Herder a inclus mai multe în „Vocea popoarelor”, de Chamisso şi alţii, iar unele sunt re-compuse, în timp ce una este compusă de Chopin („Frumoasa a fost dimineață”), iar Goethe are chiar o Daina, pe melodia lui Dortchen, în „Fischerin” (Pescarul): „Am spus deja mamei mele” –ceea ce Lessing și Herder împărtășiseră deja, că în traducerea lui Ruhig (Contemplarea limbii lituaniene, de Philipp Ruhig, Königsberg 1745, p. 77], că aceasta (Volkslieder II, Leipzig 1779, p. 104 ), într-o transformare care să asigure intrarea în armonie cu textul lui Goethe – a adoptat și a înființat o categorie poetică, pe baza cântecelor populare lituaniene, cunoscute de el. În recenzia sa despre colecția Rhesau Daina, scria: „Aș dori să mă refer la ele ca la poezii naţionale, pentru că exprimă sentimentele într-o anumită stare decisă; nici senzațiile independente și nici o imaginația liberă nu o guvernează; mintea plutește elegant deasupra spațiului cel mai limitat. Deci, aceste cântece trebuie privite ca fiind emanate direct de la oameni, care sunt mult mai apropiate de natură și, prin urmare, de poezie, decât de lumea educată”.

 

Dacă numele sau, după cum se dorește, definiția „poemului naţional” pentru toți cei cunoscuţi de Goethe și dacă chiar pentru toți cei de după el cântecele Daina par îndoielnice –dar cine ar îndrăzni să se certe cu Goethe despre misterele poetice? – dacă spui că poezia literară a oamenilor din Letonia este în întregime și exclusiv lirică (Nesselmann, Littauische Volkslieder, p. XII), cum este, de exemplu, cunoscutul cântec de basm (vezi „Litauische Forschungen”, p. 19), sau că şi cântecele de mister, la care m-am referit în recenziile de la Göttinger, din 1882, p. 216, sau cântecul despre ulciorul de pământ, despre care voi continua să vorbesc, și pe care le-aş numi o lirică romantică, am numi-o şi „lirică”? Toate expresiile poetice ale unui popor pot fi strecurate sub un singur punct al poeticii noastre? Se poate spune doar că cântecul popular lituanian este parțial hotărât de lirică și parțial foarte apropiat de poezia lirică; și, în plus, că astăzi este extrem de sărac în elemente mitice, legendare și istorice. Cele din felul în care el le conține sunt percepute parțial doar prin lupă, în parte numai ingrediente incidentale, parțial confundate (ca melodia alegerii regale poloneze din Nesselmann, care astăzi nu se mai cântă aproape deloc) și doar puține dintre Dainos-urile de astăzi (deci „Pénki brolélej, żalóje lankó”, din colecția Juškevičschen Sammlungen III, nr. 1162) pot fi plasate la majoritatea cântecelor populare istorice ale altor popoare deoparte, aproape una cu toate acestea, în cele mai vechi timpuri, acest lucru era parțial sigur, parțial probabil foarte diferit”[70].

 

„În ultimele timpuri, cântecul Dainei a suferit foarte mult. Motivele acestui regretabil fapt sunt recunoscute cu ușurință: prin efectuarea separării, în Prusia, și eliminarea iobăgiei, în Lituania rusă, una dintre cele mai esențiale încurajări și premise ale fiecărei melodii populare, lucrarea comunitară, a fost desființată și prin introducerea libertății de mișcare de partea respectivă. Granița asocierii populare solide încă mai dezmembrată; închinarea și sectarismul răspândit aici, care disprețuiește tot ce nu este religios şi respinge Daina ca pe ceva profan; naționalitatea, în general, străină a celor bogați și conducători poate face ca străinul să pară oarecum mai distins și, prin urmare, să facă ca unii lituanieni să-și disprețuiască propria naționalitate; prin școală și serviciul militar nu sunt vehiculate decât câteva cântece ciudate și care fac, desigur, ca competiția cântecului popular să fie discutabilă. Prin urmare, nu va fi surprinzător faptul că o cântare Daina spontană este foarte rară în Lituania și că Dainos rareori mai merită cu adevărat acest nume: platitudini versificate, combinații de neconceput a unor diverse fragmente, iar uneori, dar mai rar, traduceri de poezii străine. Din când în când, melodia este germană. În aceste condiții și având în vedere că avem deja colecții foarte mari de daina, pe lângă dorința de a căuta noi Dainos, există o cerere ca publicarea textelor Daina să arate ceva mai mult decât înainte. Unul ar trebui – în ceea ce privește interesele cercetării dialectale – să le tipărească doar pe cele noi, uniforme și constant valoroase sau măcar plăcute; pe de altă parte, suprimarea celor care sunt deja cunoscute sau nesemnificative și publicarea numai a versurilor interesante sau a celor care sunt doar parțial de remarcat”[71].

 

 

 

 

1894: „Doinele sunt genul eminamente liric al poeziei populare române. Doina cântă dorul şi bucuria, iubirea şi ura, veselia şi întristarea, suferinţa şi răzbunarea, spe­ranţa şi desperarea. Fondul doinei este în generala doios, de unde şi-a luata şi numele de doină. În viaţa veche, mai patriarhală, doina se mărginea la relaţiunile intime, cu timpul cercul vieţii lărgindu-se, s-a lărgit şi al doinei, aşa avem doina haiducească, doina ostăşească sau de cătănie, care este de origine cu totul nouă ş. a. Doina, ca expresiune spontană şi fidelă a sentimentului, nu are raţiunea de-a fi şi nici nu poate exista decât fiind deplin înţeleasă de cel ce-o cântă, pentru aceea doina, dintre toate poeziile populare, are totdeauna limba cea mai nouă; cuvinte vechi, neînţelese, în ea nu există, sau care s-ar părea că există, ele nu sunt vechi, ci dialectale, din graiul viu aia provinciei sau ţinutului unde o surprinde culegătorul. Doina este de-o înaltă frumuseţe nu numai ca adâncime şi văpaia de sentiment, dar şi ca zbor al fanteziei, cutezanţei de imagini, fineţei de situaţiuni, cizelare şi plasticitate de limbă. Începutul aproape constant cu frunză verde indică inspiraţiunea direct din contemplarea naturii şi predilecţiunea românului pentru viaţa câmpenească, în natura liberă”[72].

 

 1908: „Doinele sunt cântece de iubire, de jale şi de dor; plângeri duioase a inimii românului în toate împrejurările vieţii sale.

 

Un muzicant de mare talent, dl Henri Erlich, care a locuit câţiva ani în România şi a publicat un album de arii romaneşti (Viena, 1850 – Manuscrisele Academiei), zice, în precuvântarea acelui album:

 

„Naţionalitatea românilor se arată curată şi necontestabilă atât în limba şi datinile lor, cât şi chiar în muzica lor deosebită de oricare alta. Negreşit, ariile româneşti vor părea foarte curioase popoarelor Occidentului, pentru melodia lor cu totul originală şi, câteodată, putem zice sălbatică, şi pentru acompaniamentul lor, ce cuprinde uneori acordurile cele mai capricioase, cele mai bizare, şi alteori foarte simple şi monotone. Ele au însă o ex­presie de melancolie dulce şi dureroasă chiar. Sunt mai cu seamă unele pasagii misterioase, care fac să se prezinte dorinţi înfocate şi ascunse în fundul inimii şi care se manifestă printr-un soi de plânset melodic. Aceste sunt ariile doinelor; cât pentru acele de danţ, horele, ele răsună cu o veselie nebunatică, zgomotoasă, cu acea veselie la care omul nenorocit se dedă în momentele sale de uitare şi de plăcere”.

 

Vezi articolul întitulat Melodiile româneşti în „România literară”, foaie publicată în Iaşi, în anul 1855”[73].

 

 

 

 

1908: „Concluzia care se degajează din aceste fapte este urmă­toarea. În Carpaţii Transilvaniei s-a născut doina primitivă, în­tre 400 şi 1200. După acest interval, alături de doine, Românul a mai creat şi alte feluri de poezii populare, anume cântece, hore, strigături, bocete. Aceste feluri de poezii s-au născut însă pe baza aceloraşi sentimente de melancolie şi resemnare şi mo­tivul lor e acelaşi – iubire, dor, durere şi natură. Odată ajunşi aici, două ipoteze se pot face. Ori cântecele, horele, strigăturile, bo­cetele sunt doine transformate, localizate după împrejurări – când se cânta, doina lua numele de cântec; când se cânta şi se juca, lua numele de horă; când se striga ori chiuia, strigătură ori chiuitură; când se bocea, bocet; ori cântecele, horele, strigăturile (chiuiturile), bocetele au fost, de la capul locului, poezii de alt gen decât doinele, şi numai mai târziu, din cauza asemănărilor de care am vorbit, au trecut în rândul doinelor, aşa că astăzi, pen­tru ţăran şi deci şi pentru cercetător, o deosebire de fond între doine, de o parte, şi cântece, hore, strigături, bocete, de alta, nu se poate face. Şi, deci, ori toată literatura populară este doină, ori doina a constituit o grupă aparte de poezii, dar care astăzi nu se mai poate deosebi în fond de celelalte grupuri reprezentate prin cântece, hore, strigături, bocete[74].

 

 

1912: „În literatura auxiliară vedică, găsim în Tāit Ar., 3, 9, l,

 

 

senendrasya / dhenā brhaspateh / pathyā

pusnah / vag vāyoh / diksā somasya / prthivy-

agneh / vasunām gāyatri / rudrānām tristuk /

āditydnām jagati / visnor anastuk.

 

 

Am enumerat, deja, celelalte cinci lucrări, în care acestea sunt date integral sau parțial. Unele dintre acestea, întrucât GB, 2, 2, 9, dau senendrasya patni etc., și, prin furnizarea cuvântului dor, ne lămurim că avem aici o listă cu „soțiile” mai multor zeități . O examinare a acestui „Catalog al soțiilor” dezvăluie cât de cu adevărat fiecare este complementul necesar al domnului ei și al tovarășului său practic constant. Indra, zeul războinic și armata sa; Vāyu, zeul vântului și vocea lui etc.

 

Acest pasaj în sine poate fi spus pentru a rezolva întreaga întrebare, căci interpretarea noastră despre dhenā o face o completă sau o soție a lui Brhaspati, mult mai bună decât „eliberarea laptelui”. Cuvântul este de fapt echivalentul brhas în brhaspati, după cum a remarcat odată profesorul Bloomfield.

 

În Tāit Br. 3, 6, 5, 1; MS. 4, 13, 4 și KS. 16, 21, avem dhenābhih kalpamānah, „ajutat de cântece” sau „înzestrat cu cântece”.

 

Nāigh. 6, 17, citează RV. I, 101, 10 și adaugă – dhenā dadhāteh – „dhenā este derivat din verbul dadhāti”. După cum a definit deja dhenā, enumerându-l ca sinonim pentru vāk, s-ar părea că el folosește dadhāti aici, în sensul de „a repara în gând, ca rugăciune etc.”.

 

În cele din urmă, Unadiganasutra de la Hemachandra 268, are luciul –

 

Dhenā sarasvati mātā ca / ​​dhenah sarnudrafy.

 

Dintre acestea, singura interpretare consistentă[75] este aceea că sarasvati este zeița elocvenței, fiica lui Vāk (?).

 

Considerăm dhenā o formă combinată din rădăcina dhi, „gândește” și un sinonim pentru dhiti și dhi, cu care cuvinte am găsit-o asociată. Deoarece aceste cuvinte pot trece, ca sens, de la gândirea pură, la expresia ei de voce în rugăciune și psalm, la fel dhenā, în mod regulat în Veda, este forma exterioară prin care gândirea interioară se exprimă prin voce. În cazul oamenilor, este un cântec de laudă veselă sau o invocare sfântă pentru zei. În cazul zeilor, este vorba de cuvintele lor pline de mulţumire, prin care îi laudă închinătorii, exprimându-și aprecierea pentru puterea care le-a fost conferită de cântece sau de strigătele lor de război sau de luptă, în timp ce se angajează împotriva dușmanilor lor. Versurile (şirele – n. n.) cântă bucuria eliberării și strigă laude marii zeități care a influențat-o.

 

Dhenā este echivalentul fonetic exact pentru daenā din Avesta și dainà lituaniană. Daenā din Avesta este religia, în special religia Ahuran[76], de asemenea un concept teologico-filozofic al totalității proprietăților psihice și religioase ale omului. Este ego-ul spiritual, partea nemuritoare a omului, Logosul mintal, cf. Bartholomae, WB. s. v.

 

Dainà lituaniană este o melodie populară, dar aceste cântece populare conțin cele mai bune și cele mai înalte expresii ale inimii și minții native. Ele sunt frecvent mijloacele de exprimare a sentimentelor lor religioase și a reflecțiilor lor filozofice. Întreaga lor filozofie de viață este înscrisă în aceste cântece, care constituie literatura lor poetică. Aici își exprimă gândul despre marele anonim Devas, zeiţa Luna, fata Soarelui, steaua de dimineață și seară, Perkunas, zeul tunetului etc., credințe care ne transportă înapoi, în zilele primare ale rasei noastre. La fel ca dhenā sanscrită, dainà lituaniană este un logos vocal, dar spre deosebire de prima, acesta coboară frecvent de pe înălțimile divine și devine a pământului şi a pământescului. Astfel, dhenā, daenā și dainà sunt toate gândite la fel, dar gândite în atingerile sale superioare și spirituale. Atât fonetica, cât și semantica le proclamă surori bune în vechiul cerc familial indo-european”[77].

 

 

 

1914: „Este dificil de explicat ce sugerează cuvântul Doina unui țăran român. Pare a însemna însăși spiritul poeziei populare, care este cântată de barzi nativi, acompaniaţi de un instrument simplu. Dl. Aisen, traducătorul grupajului nostru de poezii, care este un român care trăiește în Chicago, spune:

Doina a fost creată de țăranii noștri persecutați, pentru a se menține în viață; fără ea, ar fi dispărut. Cântând sau scandând suferințele lor, imaginându-și fericirea absentă, cântecul le-a adus consolare, le-a dat singura lor bucurie. Un poet cântă către Doina: „Rămâi cu noi, căci tu ești regina noastră; dacă pleci, nu vom mai avea ce trăi”.

Trăind prin poezia lor, țăranii trebuiau să creeze din ce în ce mai mult. Doina este un corp imens de poezie minunată. George Coşbuc, liderul acestor poeți țărănești și om de geniu, exprimă chiar chintesența Doinei. Poemul lui, Noi vrem pământ, este strigătul țăranului, strigătul care a continuat timp de secole și încă mai continuă”[78].

 

 

 

1917: „Conform naturii sentimentului pe care îl exprimă, doina are o melodie plină de atitudine, care trece de la un suspin moale, la un rânjet puternic. Este acompaniată de instrumentele aflate la dispoziția rusticului, a cimpoiului, a fluierului sau, în lipsa lor, a unei frunze de copac sau de floare. Folosirea acestei cele mai primitive dintre concurentele muzicale poate reprezenta şi simboliza formula introductivă a doinei, frunza verde, urmată de numele unei flori sau copac. Cutuma obișnuită a doinei este octosilabul trohaic, care poate să-și piardă ultimul picior, rezultând o linie de șapte silabe, cu rimă împerecheată, sau poate fi împărțit în două versuri scurte egale. Versetele sunt de obicei în perechi consecutive, dar același timbru se extinde destul de des, pe mai mult de două rânduri. Prin angajarea fastuoasă a rimei, poezia română diferă semnificativ de cea greacă și de cea de sud slavă.

 

Când boarea suflă ușor, cântă ciobanul, fluieraşul meu cântă dulce și îmi adună turma, să se risipească; când viscolul se năpusteşte aprig, fluieraşul meu face minuni, risipind gerul amar…

 

Ar fi dificil să spunem în ce stare de spirit a fost concepută, pentru prima dată, o doină. S-a întâmplat pentru că cântărețul, ca și cucul, a simțit nevoia de a sacrifica prietenia sau s-a identificat cu puiul de cuc? Potrivit legendei, pasărea neagră a fost cândva o prințesă frumoasă și jeleşte, pentru totdeauna, pierderea tânărului ei soț. Desigur că cel mai mare număr de doine sunt, de departe, cântece de dragoste…

 

Starostelui horei îi place să-și exprime părerea despre colegii de dans și este chiar dispus să aibă o viziune obiectivă asupra lor. Astfel, hora, așa cum se așteaptă de la un cântec de dans, are o semnificație socială, la care se râvneşte în doină. Cu toate acestea, este imposibil să se stabilească o regulă clară și rapidă, prin care cele două genuri să poată fi întotdeauna distinse, întrucât nu rareori aceleași cuvinte fac, în mod indiferent, o doină sau o horă, în funcție de dispoziția cântărețului”[79].

 

 

 

 

Cântecul popular lituanian Daina / Influența sa asupra supraviețuirii unui popor deznaţionalizat. Astăzi, istoria cântecului popular lituanian stă ca o ironie provocatoare în fața dictatorilor care totuşi ar accepta națiunile și culturile lor. Un experiment similar în deznaționalizare a fost practicat asupra poporului lituanian pentru o perioadă de secole. În mod constant, din secolul al XV-lea, când Polonia a început să își realizeze visul de a poloniza Lituania, chiar până în 1795, când Rusia și Germania au preluat acest vis de subjugare, și până în 1920, când Lituania a câștigat în sfârșit independența, poporul ei a luptat împotriva dispariției. Poporul evreu din lume a supraviețuit în virtutea istoriei și religiei lor; dar lituanienii îşi ignorau de mult istoria, iar religia lor a fost polonizată. Timp de secole, a fost daina, cântecul popular simplu, inofensiv, al Lituaniei, care a fost mai eficient decât orice altceva în a-i ajuta pe oameni să reziste la absorbția străină și la deznaţionalizarea completă.

 

În vremea ei, Lituania era cel mai mare stat independent din Europa, teritoriul ei extinzându-se de la Marea Baltică până la Marea Neagră. Limba ei a fost, și este și astăzi, cea mai străveche dintre limbile indo-europene utilizate. Însă, îndepărtată de mult timp de influențele Europei de păduri adânci, râuri și mlaștini, ea a fost printre ultimele națiuni civilizate care și-a supus religia păgână, atacată de cruciați. Deși conducătorii anteriori aveau intenția să renunțe la păgânismul lor, abia în 1387 Lituania a acceptat, în sfârșit, creștinismul, dar urmele de păgânism au persistat chiar și în secolul al XVII-lea. Cu toate acestea, atacul cruciaților i-a subminat moralul național: religia ei recent adoptată a devenit politică externă; politica a devenit intrigă, dezastru și pierderea puterii față de Polonia, cu secole de opresiune de suportat. Fusese un ținut de sălbatici nobili, care se închinau lui Perkunas, Dumnezeul tunetului; unul dintre conducătorii lor l-a sfătuit, cu asprime, pe Papă: „Închinați-vă și lăsați-ne să ne închinăm!”; dar, împărțită, mai întâi, sub stăpânirea Poloniei, apoi sub Rusia și Germania, Lituania și-a pierdut vechea nobilime păgână. Ea a devenit țara iobăgiei vicioase și a sărăciei. Intelectualii ei trebuiau să trăiască ca străini recunoscuți ca atare sau să sufere disprețul, exilul și moartea. Singura educație posibilă pentru oamenii obișnuiți a fost auto-degradarea. De la o generație la alta, timp de sute de ani, preotul polonizat a tot predicat că în Polonia s-a împământenit lenevia lituaniană, care sta la baza tuturor păcatelor. Limba lituaniană era, de asemenea, ridiculizată.

 

În 1595 a fost tipărită prima carte lituaniană, un catehism, dar cu o prefață poloneză, în care autorul mustra clasele superioare lituaniene polonizate pentru că s-au lepădat de propria lor limbă. „Nu dorim să cenzurăm învățarea limbilor străine”, scria prefaţatorul, „dar cenzurăm disprețul limbii noastre lituaniene”. Mai târziu, însă, chiar și tipărirea în limba lituaniană a fost interzisă. Biserica polonizată, care ținea puternic oamenii în stăpânire, oameni acum profund religioşi, a mers până a scoate în afara legii chiar şi cântecele și dansurile populare. Cea mai milostivă și lirică daină a fost considerată un „păcat”.

 

Deși cărțile lituaniene au fost tipărite în străinătate și ascunse prin cimitire și prin „găuri pentru cărți”, săpate prin case, iar învăţătorii ambulanţi și-au riscat viața, vizitându-i pe fermierii trudiți şi străduindu-se să le retrezească respectul de sine și să-i reiniţieze în sensul pierdut al libertății, nimic nu a avut un succes la fel de mare, în menţinerea oamenilor în viața spirituală, ca vechea lor cultură populară. În ciuda interzicerii din partea bisericii și a guvernului, chiar și în ciuda propriei lor profunde religiozități, lituanienii își cântau încă vechile cântece populare. Câțiva erau consacrați numai cântecului sfânt sau giesmei; dar majoritatea şi-au însoțit chiar și cea mai mică dintre activitățile lor zilnice cu daina. Au cântat înainte și după mese. Au cântat la muncă pe câmpuri, la înmormântări și nunți și la construirea de case noi. Au prefațat întreprinderea unei călătorii sau a unei sarcini dificile cu daina. În secret, s-au adunat în hambare, pentru a cânta daina împreună și pentru a dansa vechile lor dansuri populare. Nu au făcut acest lucru print-un efort conștient, pentru a-i contracara pe invadatori, pentru că, în curând, începură să-și accepte stăpânii ca o parte indiscutabilă a întregii activități de viață; au cântat pentru că cântatul era o parte din viața lor.

 

Daina a fost la fel de specifică pentru viața de zi cu zi a Lituaniei ca şi creșterea porcilor și cultivarea secarei. Lucrând și cântând, activități inseparabile în aer liber, iar aceasta nu este o idee concepută de istoricii romantici. Se poate vedea în dragostea modernă a cântecului lituanian și în substanța profundă a dainei. Când preotul Juskevicius colecționa daina, în urmă cu câțiva ani, o femeie i-a cântat 300, la rând; și, de pe o suprafață de aproximativ douăzeci de mile pătrate, preotul a strâns peste 200 de melodii diferite. O autoritate culturală, scria, în Draugija, că există peste două milioane de dainos, inclusiv variațiuni, care au fost înregistrate, dar și că încă mai sunt de descoperit şi altele, încă neştiute. Scriitorul danez Age Benedictsen observa că, luate în considerare împreună, cântecele populare fac „un epos puternic al vieții de zi cu zi”. Acest lucru este atât de adevărat încât există peste treizeci de expresii în limbaj pentru „cânt”, fiecare termen desemnând tipul de activitate pentru care se cântă melodia respectivă. Melodiile în sine poartă ritmul și muzica naturală a activității pe care o reprezintă. Sunt atât de mult o parte din viața de zi cu zi, încât, în ​​anumite ocazii, cum ar fi nunțile, formează împreună o dramă populară completă.

 

În concordanță cu rolul său de utilitate zilnică, daina este, în cea mai mare parte, lirică și conține, dar rar și neglijabile referințe la istorie și la vechii eroi. Cântecele care or fi avut calitate epică s-au pierdut în secolele de opresiune și intimidare. În melosul lituanian, există o surprinzătoare absență a cântecelor nepoliticoase, senzuale sau obscene, atât de răspândite în literaturile populare slave. Unii teoreticieni ar spune că acest lucru se datorează identificării cu inima pură a Lituaniei; alții susțin că religia a îndepărtat impurităţile din daina. Religia este, însă, necunoscută pentru daina. Orice sugestii de creștinism sunt doar completări recente și sună fals. Daina are, totuși, multe elemente ale vechilor credințe și practici păgâne. Puritatea sa morală își datorează probabil existența în faptul că daina a fost, în principal, creația femeilor. În plus, munca grea, cu puțină relaxare, a făcut imoralitatea extra-curriculară nepractică.

 

Mai mult, substanța dainei constituie un întreg sistem de etică și morală populară. Este un sistem atât de simplu, de natural și de sincer, încât este, fără îndoială, responsabil pentru vitalitatea dainei și pentru supraviețuirea finală a Lituaniei ca națiune. Dragostea este cea mai populară temă a Dainei, care îmbină delicat dragostea romantică, practică și senzuală, într-un buchet de frumusețe. Este o dragoste adâncă și valoroasă, care include nu doar o tandrețe pentru legăturile de familie, dar oferă o apreciere mitică muncii și paralelismului existent între om și natură.

 

Lituanianul se vede constant pe sine în activitățile sale în natură, în timp ce tânărul îndrăgostit călărește printr-o pădure de mesteacăn şi seamănă cu soarele care răsare printr-un șir de nouri, deasupra unui câmp de in. Sau o fată tânără doarme, în podul hambarului sau în pat, la fel precum sălciile care se clatină pe deal și în apele care cântă adânc pe sub ele. De obicei, bărbații tineri sunt comparați cu trifoiul alb sau cu stejarii. Fetele sunt crini albi și poartă coroane de trandafiri în păr, simboluri ale purității.

 

Natura îi oferă țăranului onoare și recunoaștere socială, pe care fiecare ființă omenească le caută. Tineretul lituanian nu merge niciodată la război pentru a fi glorificat; el merge să moară. Gloria lui se află în plugul și în soarta lui. Este un erou al brazdei. Fata care ar trăi până la idealul țăranului de ajunge femeie, trebuie să-și păzească cununa de flori, să păstreze o grădină frumoasă, să îşi lucreze inspirat lenjeria fină și să poată lucra pe câmpuri. Bătrânii și femeile au gloria lor personală și o găsesc în producția bună de secară și morcovi.

 

Această tutelă a naturii face ca viața de origine a țăranului să fie o cetate, în care legăturile familiale sunt de neprețuit. Munca și realizările sale sunt noțiunile sale despre adevărata avere. Dragostea dintre bărbat și soție supraviețuiește cu naturaleţe. Ei găsesc o plăcere revigorantă în activitățile de zi cu zi. Tânăra preferă un pretendent sărac care și-a crescut singur boii, unui bogat leneș, care își poate cumpăra boii, dar ale cărui mâini sunt moi și albe. Ce, dacă nu aratul și cusutul lenjeriei fine, va pune capăt necazurilor lumii? Cine, în afară de un tânăr puternic, va face din prietenie ceva care să dureze? Cine, dacă nu o fată mândră, muncitoare, va face o soție înțeleaptă?

 

Se pare că, în timp ce biserica polonizată învăța țăranul tot felul de dogme, în disprețul propriei moșteniri spirituale, tocmai cântecul popular l-a învățat să trăiască ca ființă umană de la o zi la alta zi. Daina i-a oferit un sistem nobil și practic”[80].

 

 

 

 

1968: „Materialul mitologic reprezentând zona baltică este conținut în numeroase surse, inclusiv în rapoarte ale misionarilor, în bule papale, în istorii și cronici diverse, în ordine episcopale și în multe altele. Marea majoritate a informațiilor despre mitologia balticilor a fost păstrată însă în cântecele populare.

 

Unul dintre motivele pentru care balticii au putut să păstreze multe dintre tradițiile lor mitologice străvechi este creștinarea relativ târzie a patriei şi a neamului lor. Noua credință nu a fost introdusă decât după invaziile teutonice din secolele al XIII-lea și al XIV-lea și, mult după introducerea sa, religiile păgâne au continuat să existe cu o tenacitate necunoscută în alte părți ale Europei. Țăranii și sătenii prusieni, de exemplu, au rămas păgâni până când întreaga lor cultură și limbă au dispărut, în secolul al XVII-lea. În mod similar, elemente ale religiei păgâne au dominat culturile populare ale națiunilor letone și lituaniene până în secolul al XIX-lea și chiar începutul secolului XX. Supraviețuirea îndelungată a păgânismului în această zonă a permis să se păstreze o abundență de materiale pre-creștine în tradițiile populare, în special în cântecele populare, dainos-urile lituaniene și dainas-urile letone.

 

Deși colectarea sistematică a cântecelor baltice nu a început până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, tradițiile pe care le păstrează aceste cântece sunt într-adevăr foarte vechi. Cercetările lingvistice indică faptul că modelul metric al multor cântece a fost deja stabilit la momentul divergenței limbilor lituaniene și letone, în secolul al VIII-lea. Multe dintre daine reflectă un anumit sincretism al tradițiilor păgâne și creștine, dar stratul creștin este recent și poate fi detașat cu ușurință. Stratul pre-creștin este atât de străvechi, încât, fără îndoială, se întoarce la epoca preistorică – cel puțin până la epoca fierului sau, în cazul unor elemente, chiar și în milenii mai adânci.

 

Dainele letone sunt mai lirice și mai curând epigramatice, decât narative. Cele mai multe dintre ele sunt foarte scurte, adesea cuprinzând nu mai mult decât o singură strofă, cu patru versuri; dainele lituaniene sunt, adesea, puțin mai lungi și prezintă o calitate ceva mai narativă decât dainele letone. Interesant este că majoritatea materialului mitologic se găsește mai ales în dainele mai scurte, lirice. Datorită naturii lor epigramatice, nu se găsesc mituri ca atare în cântece. Cu toate acestea, se pot găsi cel puțin motive și teme care au fost cândva parte dintr-un corpus al mitologiei.

 

În fiecare dintre tradițiile de mai sus există o pereche de Gemeni Divini, care ocupă o poziție importantă în religiile și mitologiile respective. Aceste perechi de divinități gemene au un număr frapant de trăsături și funcții comune”[81].

 

„O daină letonă povestește despre un episod similar, în care „Fiii lui Dumnezeu” își dau barca pentru a salva Soarele înecat, atunci când numai coroana lui mai era vizibilă. În această melodie, este evident că episodul a apărut din observarea fenomenelor solare și nu este improbabil ca astfel de situații să stea la baza tuturor episoadelor de salvare, înregistrate în tradițiile indo-europene, așa cum au încercat să arate diferiți investigatori.

 

O altă daină relatează că „Fiii lui Dumnezeu” au apărut călare pentru a salva Soarele, când s-a răsturnat carul (sania). În Grecia antică, aproape că nu a fost un port, o insulă sau o coastă unde Dioscurii să nu fi fost onorați ca salvatori ai marinarilor, iar urmele acestui concept au persistat până în vremurile moderne, în tradiția populară”[82].

 

 

„Dacă Steaua de Dimineață și Steaua de Seară pot fi considerate stele ale Lunii, este posibil ca ele să fie considerate și stele solare. Într-adevăr, o daină afirmă, în mod specific figurativ, că același cal care a purtat Luna peste ceruri a purtat și Soarele.

 

 

„Atât Soarele, cât și Luna / Călăresc pe un singur cal; / Arcanele le-a aruncat Soarele, / Luna era gata de plecare”.

 

 

Trebuie subliniat faptul că există și alte daine letone, în care este clar că Steaua Dimineţii și Steaua Serii nu sunt identificate cu Dieva Deli; cu toate acestea, daina mai sus citată, precum și altele, se potrivesc, deşi nu a fost cunoscută această distincție. De exemplu, o melodie menționează o triadă a divinităţilor tinerești: Fiul lui Dumnezeu, Steaua de Dimineață și Soarele Cârmaci, fiecăruia dintre ei fiindu-i promisă fiica lui Dumnezeu (Steaua de Dimineaţă, Venus – n. n.). Această daină, în care apare un singur Fiu al lui Dumnezeu, reprezintă probabil o perioadă ulterioară, când tema poliandrică mitologică originală nu mai era în picioare. Gemenii Divini, inițial identici, devin acum rivali. Diferitele caracteristici și funcții ale divinităților au fost atribuite fiecăruia dintre pretinși, al căror număr a crescut la trei: Soarele Cârmaci, Fiul lui Dumnezeu și Steaua de Dimineață.

 

De asemenea, alte daine sugerează că Gemenii Divini au fost, inițial, stele. De exemplu, o melodie îi numește Stelele Lunii (Steaua de Dimineaţă și Steaua de Seară), pretendenții Soarelui. Întrucât acesta este rolul jucat atât de Dieva Deli, cât și de Vedic Asvins, este destul de probabil că Gemenii Divini ai letonilor să fi fost identificați, inițial, cu cele două stele. Mai mult, există diverse daine care subliniază în mod clar natura astrală a gemenilor. De exemplu:

 

 

„Maica Soarelui purta o fustă înstelată, / În timp ce stătea pe lună (lumină); / Fiul lui Dumnezeu veghind acolo / Cu felinare de argint”.

 

 

Mannhardt a atras atenția asupra unei însemnări din jurnalul lui Aenea Silvio, ulterior Papa Pius al II-lea, care comentează un raport făcut de Ieronim din Praga cu privire la o misiune în Lituania. Ieronim povestise despre mitul eliberării Soarelui prin „semnele zodiacului” (Signa zodiaci deinde opem tulisse Soli ingentique malleo perfregisse turrim. Solem liberatum hominibus restituisse). Este foarte probabil ca Ieronim să comenteze un mit Dioscuric, în care Gemenii Divini eliberează Soarele. Faptul că Ieronim numește eliberatorii „semnele zodiacului” este un indiciu că balticii au conștientizat divinitățile astrale în divinitatea Gemenilor.

 

Un alt argument convingător, de data asta al lui Rosenfeld, este acela că în Grecia, dar în perioada ulterioară, învățată, s-a subliniat natura astrală a gemenilor. Deși este adevărat că natura astrală a gemenilor a fost popularizată mai târziu, trebuie totuși subliniat faptul că etimologia numelor lor indică faptul că elementul de strălucire a făcut parte din natura gemenilor de la început. Această caracteristică, desigur, nu permite nimănui să asume o cosmicitate pentru divinități; cu toate acestea, chiar și în legenda Argonautului, care reprezintă o tradiție străveche, Kastor și Polydeukes sunt asociați cu stele”[83].

 

 

 

2014: „Sensul termenului daēnā (MP. Dēn) poate fi interpretat ca „suma atributelor spirituale ale omenirii și ale individualităţii; viziunea, sinele interior, conștiința, religia”, și, cel mai frecvent, reflectă noțiunea de „religia cuiva”. Cu toate acestea, Skjaervt a propus ca Avestana daēnā să fie înțeleasă mai degrabă drept „o facultate mentală care „vede” în cealaltă lume”, iar în mod obişnuit, drept „totalitatea tradițiilor (orale) persane”. Într-un studiu recent, Alberto Cantera traduce daēnā ca „viziune” și, de asemenea, susține că pentru persanul obişnuit dēn poate păstra adesea acest sens. În Avesta, Daēnā este menționată ca fiica lui Ahura Mazda (Sfântul Cer – n. n.) și Armaiti, în timp ce în inscripția aramaică din Arebsun (Capadocia), este folosită expresia „sora și soția lui Bel”. Bel, aici, reprezintă cel mai probabil traducerea aramaică a lui Ahura Mazda.

 

Daēnā este reprezentarea acțiunilor cuiva în această lume. Ea este ființa divină, ale cărei descrieri antropomorfice sunt cele mai frecvente în literatura iraniană. Mai mult, descrierile aspectului ei vizual sunt foarte asemănătoare și consecvente, atât în ​​Avesta, cât și în diferite texte din Persia mijlocie. Daēnā vine să întâlnească sufletul decedatului, la podul Cinwad, și, în funcție de dreptatea sau răutatea lui, se manifestă fie ca o fată frumoasă, fie ca o femeie bătrână, urâtă. Această idee și aceste imagini au fost aparent atât de influente, încât au avut un impact asupra maniheilor și chiar asupra gândirii musulmane.

 

Iranul de Vest. Descrierile antropomorfe flamboiante ale Daēnā în literatura zoroastriană și, în special, apariția ei în inscripția din Kartir, indică fără echivoc că Daēnā a fost imaginată antropomorfic în Iranul occidental, cel puțin din secolul al III-lea înainte de Hristos. Cu toate acestea, nici o imagine confirmată a Daēnā nu a fost identificată din Iranul de Vest. Unul dintre motive pare a fi o absență completă a scenelor eshatologice, în special traversarea podului Cinwad, în arta iraniană occidentală, unde Daēnā ar fi fost reprezentată. Gnoli a identificat imaginea unei tinere, care ține o floare, pe sigiliile sasaniene, drept cea a Daēnā. Sugestia lui este susținută de inscripția care apare pe unul dintre aceste sigilii: „acțiunea care înaintează este bună”. Aici, acțiunea se poate referi la Daēnā. Mai mult, floarea din mâna ei poate fi o aluzie la plantele cu miros dulce, cu care Daēnā se plimbă în Arda Wiraz Namag. Astfel de imagini feminine sunt foarte similare cu reprezentările din epoca ahee, găsite pe sigiliile fabricate în așa-numitul stil „greco-persan”. Cel mai recent, Grenet, acceptând identificarea lui Gnoli, și-a propus, în continuare, recunoașterea imaginii Daēnā pe alte trei sigilii sasaniene. Două dintre sigilii prezintă busturi de sex masculin și feminin, față una cu cealaltă, iar a treia înfățișează o femeie, în picioare, care hrănește un cocos.

 

O altă imagine sasaniană care a fost propusă ca înfăţişând-o pe Daēnā se găsește pe relieful de stâncă de la Tang-i Qandil. Acest relief neobișnuit, gândit să reprezinte un exemplu rar de artă neoficială sasaniană, înfățișează o femeie, îmbrăcată într-o mantie cu pliuri lungi, care îi acoperă picioarele, și cu un nod, sus, spre cap. Ea oferă o floare unei figuri princiare, urmată de un demnitar, care ține un inel. Argumentele conform cărora aceste figuri feminine, care țin câte o floare, precum și „predecesoarele” lor ahemenieni, reprezintă orice divinitate, şi nu doar în ​​special pe Daēnā, nu sunt suficient de convingătoare. Mai mult, niciuna dintre figuri nu este încununată – o caracteristică importantă a divinităților iraniene – și nici un fel de imagini nu provin dintr-un context funerar, în care cel mai natural se așteaptă să găsească reprezentarea Daēnā.

 

O imagine posibilă suplimentară sasaniană a Daēnā se găsește pe un sigiliu din Muzeul Britanic, care înfățișează o scenă a unui banchet, cu o figură masculină înclinată și o femeie care stă în fața sa. Dacă interpretarea lui Gyselen a acestei scene, ca sărbătoare funerară, ar fi sănătoasă, figura feminină ar putea fi Daēnā.

 

Iranul de Est. Identificarea imaginii Daēnā în Iranul de Est este o sarcină și mai complicată. Există multe candidate, dar nu există anumite reprezentări. Daēnā lipsește din panteonul Kushan, „ancora” iconografiei religioase a Iranului de Est, dar imaginea ei posibil să se găsească pe un sigiliu, despre care se spune că provine de la Gandhara, care de fapt ar putea fi din Sasanianul de Est, poate în Kushano-Sasanian fabricare. Sigiliul prezintă o figură înaltă, nobilă, feminină, însoțită de doi câini. Ea oferă un ulcior unui personaj masculin de aceeași mărime, care se apropie de ea, conducând o altă figură mai mică spre ea…

 

Concluzii. Daēnā reprezintă unul dintre cele mai interesante și provocatoare cazuri pentru studenții iconografiei iraniene. Pe de o parte, există o abundență de surse scrise, care descriu aspectul ei fizic, și, în același timp, există și multe candidate iconografice posibile și chiar probabile, dar, pe de altă parte, niciuna dintre ele nu este sigură. Nu putem identifica definitiv imaginea Daēnā din Iranul occidental, deși femeile care țin flori, de pe sigiliile sasaniene, sunt probabil cele mai puternice candidate”

 

În est, găsim contextul adecvat pentru reprezentarea Daenei – pe osuaria Sogdiei, dar dovezile sunt încă neconcludente. Poate cel mai interesant caz este cel al sigiliului care arată o doamnă cu doi câini. Dacă interpretarea propusă a scenei de pe acest sigiliu este acceptată, subiectul acesteia și chiar unele detalii minore par remarcabil de compatibile cu credințele exprimate în textele zoroastriene, ceea ce reprezintă o raritate vizibilă pentru iconografia iraniană antică. De asemenea, ar însemna că noțiunea de daena ca personificare a faptelor bune însoțite de doi câini și reprezentarea ei antropomorfă era cunoscută în domeniile estice ale Sasaniei”[84].

 

 

 

 

[1] Cantemir, Dimitrie, Descrierea Moldovei, Bucureşti 1967, p. 221, în nota de subsol de la p. 222 opinând, despre numele Doina, că „se vede că acesta a fost numele obişnuit la daci al lui Marte sau al Belonei, căci cu el încep toate cântecele în care se cântă faptele războinice şi moldovenii îl folosesc îndeobşte ca să-l pună înaintea cântecelor lor”.

[2] Doina, ca şi Daina, „a fost mai eficientă decât orice altceva în a-i ajuta pe oameni să reziste la absorbția străină și la deznaţionalizarea completă” – Jonaitis, Demie, The Lithuanian Folk Song the Daina, în Poet lore / a quarterly of world literature and the drama, Volume XLVII, Winter Issue, Number 4, Boston 1941, p. 322

[3] Alecsandri, Vasile, Opere complete, Bucureşti 1896, p. 245

[4] Bezzeberger, Adalbert, Die Osteuropäischen Literaturen und die Slawischen sprachen, Berlin und Leipzig 1908, p. 363

[5] Zend-Avesta, Vendîdâd, traducere de James Darmesteter, Oxford 1880 şi Vendidad (Vidēvdād) or Laws against the Demons Avesta – The Sacred Books of Zoroastrianism, Book 3, Translated by James Darmesteter (From Sacred Books of the East, American Edition, 1898).

[6] Herzfeld, Ernst, Altpersische Inschriften, Berlin 1938, p. 83

[7] „Psaltirea” din 1802, tipărită cu sprijinul mitropolitului neunit al Karloviţului, şi preluată în „Psaltirea Prorocului şi Împăratului David”, tipărită, în „zilele prea înălţatului Împărat Francisc Întâi”, în Scheii Braşovului, în anul 1826

[8] Jonaitis, Demie, The Lithuanian Folk Song the Daina, în Poet lore / a quarterly of world literature and the drama, Volume XLVII, Winter Issue, Number 4, Boston 1941, p. 325

[9] Ward, Donald, The Divine Twins / An Indo-European Myth in Germanic Tradition, Los Angeles 1968, pp. 9, 10

[10] Bezzeberger, Adalbert, Dainu Balsal, în Zeitschrift fűr Vergleichende Litteraturgeschichte und Renaissance-Litteratur, Berlin 1887/88, pp. 268-270

[11] Sommer, Ferdinand, Die Indogermanischen und io-stämme im Baltischen, Leipzig 1914, p. 358

[12] Ward, Donald, The Divine Twins / An Indo-European Myth in Germanic Tradition, Los Angeles 1968, p. 16

[13] Zend-Avesta, Vendîdâd, p. 12

[14] Graf, A., Della poesia popolare rumena, în Nuova antologia di scienze, lettere ed arti, Volume Trentesimo, Firenze 1875, p. 10

[15] Pascu, G., Doina / Caracterul şi locul ei în literatura populară, în Viaţa Românească, Volumul IX, Anul III, Iaşi 1908, p. 415

[16] Stăniloaie, Dumitru, Neamul românesc – neam al comuniunii în credinţă, nedatat, nelocalizat, p. 4

[17] Alecsandri, Vasile, Poezii populare ale românilor, Bucureşti 1908, după ediţiile din 1852, 1853 şi 1866, p. 150

[18] Densuşianu, Ar., Istoria limbei şi literaturei române, Ediţia a doua, Iaşi 1894, pp. 167, 168

[19] Ibidem

[20] Ivela, A. L., Dicţionar muzical ilustrat, Bucureşti 1927, p. 70

[21] „Cutuma obișnuită a doinei este octosilabul trohaic, care poate să-și piardă ultimul picior, rezultând o linie de șapte silabe, cu rimă împerecheată, sau poate fi împărțit în două versuri scurte egale” – Vexler, Feliciu, Roumanian Folk Poetry, în Columbia University Quarterly, Vol. XIX, No. 3, June 1917, p. 355

[22] „Caracteristica doinei: gama minoră, cu două secunde mărite, cu velocităţi urmate de note lungi; cam două fraze, adesea completate de o altă melodie, cu mişcarea mai vioaie” – Ivela, A. L., Dicţionar muzical ilustrat, Bucureşti 1927, p. 70

[23] Pascu, G., Doina / Caracterul şi locul ei în literatura populară, în Viaţa Românească, Volumul IX, Anul III, Iaşi 1908, pp. 419, 420

[24] „Biserica polonizată, care ținea puternic oamenii în stăpânire, oameni acum profund religioşi, a mers până a scoate în afara legii chiar şi cântecele și dansurile populare. Cea mai milostivă și lirică daină a fost considerată un păcat” – Jonaitis, Demie, The Lithuanian Folk Song the Daina, în Poet lore / a quarterly of world literature and the drama, Volume XLVII, Winter Issue, Number 4, Boston 1941, pp. 324

[25] Bezzeberger, A., Dainu Balsal, în Zeitschrift fűr Vergleichende Litteraturgeschichte und Renaissance-Litteratur, Berlin 1887/88, p. 271

[26] Ward, Donald, The Divine Twins / An Indo-European Myth in Germanic Tradition, Los Angeles 1968, p. 9

[27] Ibidem

[28] Rhesa, Ludwik, Prutena, oder Preussische Volkslieder und andere Vaterländische Dichtungen, Königsberg 1809, p. 163

[29] Alecsandri, Vasile, Poezii populare ale românilor, Bucureşti 1908, după ediţiile din 1852, 1853 şi 1866, p. 126

[30] Jonaitis, Demie, The Lithuanian Folk Song the Daina, în Poet lore / a quarterly of world literature and the drama, Volume XLVII, Winter Issue, Number 4, Boston 1941, p. 325

[31] Monroe, Harriet, Poetry a Magazine of Verse, No. IV, Vol. IV, Chicago – July 1914, pp. 162, 163

[32] Pascu, G., Doina / Caracterul şi locul ei în literatura populară, în Viaţa Românească, Volumul IX, Anul III, Iaşi 1908, p. 422

[33] Zend-Avesta, Partea I: Vendîdâd, traducere: James Darmesteter, Oxford, 1880, p. 17

[34] Ward, Donald, The Divine Twins / An Indo-European Myth in Germanic Tradition, Los Angeles 1968, p. 16

[35] Ward, Donald, The Divine Twins / An Indo-European Myth in Germanic Tradition, Los Angeles 1968, p. 17

[36] Piras, Andrea, āsna- xratu-; Innate or Rising Wisdom?, Roma 1996, p. 10

[37] Hertel, Johannes, Die Arische Feuerlehre, Leipzig 1925, p. 159

[38] „Eu, Iisus, l-am trimis pe îngerul Meu să vă mărturisească vouă acestea cu privire la Biserici. Eu sunt rădăcina şi odrasla lui David, Steaua strălucitoare a Dimineţii” – Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţia Bartolomeu Valeriu Anania, 2012, Apocalipsa 22.16, p. 2114

[39] Acatistier, Imn Acatist la Rugul Aprins al Născătoarei de Dumnezeu / Facere a lui Daniil ieroschimonahul (Sandu Tudor), Icosul al 11-lea, versetul 5, p. 299

[40] Acatistul Buneivestiri / A Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururi Fecioarei Maria, p. 329

[41] Dante, Divina Comedie, în traducerea lui George Coşbuc, versurile 196-108, Editura Polirom, Bucureşti 2000, p. 721

[42] Sfântul Epifanie al Salaminei, Despre măsuri şi greutăţi şi numere şi alte lucruri care sunt în Dumnezeieştile Scripturi, Bucureşti 2010, textul 176. Despre Pliadă sau Ciorchine, steaua serii sau coritis, steaua nordului, orion şi cămările sudului

[43] Ivireanu, Antim, Opere, p. 49, apud Picioruş, Gianina, Antim Ivireanul / Avangarda literară a Paradisului // Viaţa şi opera, Bucureşti 2010, p. 463

[44] Ivireanu, Antim, Opere, p. 51-52 apud Picioruş, Gianina, Antim Ivireanul / Avangarda literară a Paradisului // Viaţa şi opera, Bucureşti 2010, p. 463

[45] Sramana Bhagavan Mahavira, Volumul 4,  Nihnava-Vada, cu comentarii de Dhirubhäi P. Thaker, West bengal Puclic Library 1944, p. 12

[46] „ascensiunea lui Mithra (mithra înseamnă, vă reamintesc, „legământul” cu Sfântul Cer, „legământul fiind reprezentat, iniţial, de Sfântul Soare) pe vârful muntelui Harā exprimă ascensiunea Daenā” – Piras, Andrea, āsna- xratu-; Innate or Rising Wisdom?, Roma 1996, p. 11

[47] Piras, Andrea, āsna- xratu-; Innate or Rising Wisdom?, Roma 1996, p. 14

[48] Ward, Donald, The Divine Twins / An Indo-European Myth in Germanic Tradition, Los Angeles 1968, pp. 16, 17

[49] Shenkar, Michael, Intangible Spirits ang Graven Images: The Iconography of Deities in the Pre-Islamic Iranian World, Leiden-Boston 2014, p. 93

[50] Pascu, G., Doina / Caracterul şi locul ei în literatura populară, în Viaţa Românească, Volumul IX, Anul III, Iaşi 1908, pp. 419, 420

[51] Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţia Bartolomeu Valeriu Anania, 2012, Apocalipsa 22.16, p. 2114

[52] Acatistul Buneivestiri / A Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururi Fecioarei Maria, p. 329

[53] Ivireanu, Antim, Opere, p. 51-52 apud Picioruş, Gianina, Antim Ivireanul / Avangarda literară a Paradisului // Viaţa şi opera, Bucureşti 2010, p. 463

[54] Piras, Andrea, āsna- xratu-; Innate or Rising Wisdom?, Roma 1996, p. 10

[55] Herzfeld, Ernst, Altpersische Inschriften, Berlin 1938, p. 84

[56] Piras, Andrea, āsna- xratu-; Innate or Rising Wisdom?, Roma 1996, p. 14

[57] Eliade, Mircea, Cosmologie și alchimie babiloniană, Iași 1991, p. 27

[58] The Sacred Books, Crearea Soarelui şi a Lunii, p. 70

[59] Kassak, Enn; Veede, Raul, Understanding Planets in Ancient Mesopotamia, vol. 16, Folklore, Tartu, 2001, p. 12

[60] Jastrow, Morris, The Sacred Books and Early Literatury of the East, I, London, 1917, p. 59

[61] Ibidem, p. 65

[62] Bartók, Béla, Cântece poporale Româneşti din Comitatul Bihor (Ungaria), Academia Română 1913, p. 189

[63] Guenon, Rene, Simboluri ale ştiinţei sacre, Humanitas, 2008, p. 55

[64] Cooke, G. A., A Text-Book of North-Semitic Inscriptions, Oxford, 1903, pp. 88, 89

[65] Termenului „folk-lore” („ştiinţa poporului”), născocit de arheologul William J. Thomas, a fost lansat în 22 august 1846, în revista londoneză „Athenaeum”, drept titulatură pentru o nouă ştiinţă, care se dorea o adevărată arheologie a spiritului, manifestat în „antichităţi populare”.

[66] Pascu, G., Doina / Caracterul şi locul ei în literatura populară, în Viaţa Românească, Volumul IX, Anul III, Iaşi 1908, p. 422

[67] Rhesa, Ludwik, Prutena, oder Preussische Volkslieder und andere Vaterländische Dichtungen, Königsberg 1809, pp. 163-165

[68] Graf, A., Della poesia popolare rumena, în Nuova antologia di scienze, lettere ed arti, Volume Trentesimo, Firenze 1875, p. 10

[69] Bezzeberger, Adalbert, Dainu Balsal, în Zeitschrift fűr Vergleichende Litteraturgeschichte und Renaissance-Litteratur, Berlin 1887/88, pp. 268-280

[70] Bezzeberger, Adalbert, Dainu Balsal, în Zeitschrift fűr Vergleichende Litteraturgeschichte und Renaissance-Litteratur, Berlin 1887/88, pp. 268-270

[71] Bezzeberger, A., Dainu Balsal, în Zeitschrift fűr Vergleichende Litteraturgeschichte und Renaissance-Litteratur, Berlin 1887/88, p. 271

[72] Densuşianu, Ar., Istoria limbei şi literaturei române, Ediţia a doua, Iaşi 1894, pp. 167, 168

[73] Alecsandri, Vasile, Poezii populare ale românilor, Bucureşti 1908, după ediţiile din 1852, 1853 şi 1866, p. 150

[74] Pascu, G., Doina / Caracterul şi locul ei în literatura populară, în Viaţa Românească, Volumul IX, Anul III, Iaşi 1908, p. 422

[75] Cu excepția cazului în care dhenā este masculin dual; atunci sarasvati este râul și referința nu are nici o legătură cu subiectul nostru.

[76] De la Ahura Mazda, însemnând Sfântul Cer, care îi încredinţează legile (Vendîdad) lui Spitamma Zaratoustra – n. n.

[77] Oliphant, Samuel Grant, Sanskrit dhénā = Avestan daenā = Lithuanian dainà, London 1912, p. 411-413

[78] Monroe, Harriet, Poetry a Magazine of Verse, No. IV, Vol. IV, Chicago – July 1914, pp. 162, 163

[79] Vexler, Feliciu, Roumanian Folk Poetry, în Columbia University Quarterly, Vol. XIX, No. 3, June 1917, pp. 355-359

[80] Jonaitis, Demie, The Lithuanian Folk Song the Daina, în Poet lore / a quarterly of world literature and the drama, Volume XLVII, Winter Issue, Number 4, Boston 1941, pp. 322-325

[81] Ward, Donald, The Divine Twins / An Indo-European Myth in Germanic Tradition, Los Angeles 1968, pp. 9, 10

[82] Ward, Donald, The Divine Twins / An Indo-European Myth in Germanic Tradition, Los Angeles 1968, pp. 14, 15

[83] Ward, Donald, The Divine Twins / An Indo-European Myth in Germanic Tradition, Los Angeles 1968, pp. 16, 17

[84] Shenkar, Michael, Intangible Spirits ang Graven Images: The Iconography of Deities in the Pre-Islamic Iranian World, Leiden-Boston 2014, pp. 93-96


Ținutul Bacăului: Ocolul Trotuşului (II)

 

 

 

Satele Răcăuţii, Blidarii ot Buciumi, Gutinaşii, Borzăştii, Rădiana,

Valea Sacă, Liudi mănăstirii Bogdanii, Gârbovanul, Căiuţul, Boişte

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Răcăuţii

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Trotuşului

 

 

 

Răcăuţii

 

 

 

 

Toată suma caselor: 61. Scădere rufeturi, însă 8: 3 popi, 2 diaconi, 3 femei sărace. Rămân birnici 53.

 

 

Birnici:

 

 

Tănasă, muntean

Nechita

Lupul, vornic

Radul sin (fiu) Brumă

Ştefan Catana

Toader Brumă

Ion Brumă

Ion Goagă

Ursul Frugură

Paşcu Ioniţă

Tudor

Gheorghi Mariş

Coman Goga

Axenti Goagă

Neculaiu Goagă

Toader Goagă

Gheorghi Bândac

Grigori Brumă

Vasile Helăghii

Gheorghi Goagă

Enache, muntean

Radul, dulgeriul

Ion, dogarul

Ursul, holtei cu mamă

Anghel, văcariu

Ilii Şchiopul

Constandin Ioniţă

Ion Necobaj

Agapii

Ioniţă Zgăvârdeiu

Ianăş, vezeteu

Manole Goagă

Ioniţă, ciobotarul

Toader, dascăl

Stan

Stan, morariu

Radul, mocan

Vasile

Vlad, ungurian

Ion, ungurian

Oance

Ion Margini

Simion Ignat

Gheorgi Margini

Stoica, mocan

Pavăl, olariu

Ghiorgi Şuiul

Ion Helohii

Necola Dahii

Simion Margine

Toma Mititel

Ion Dragul

Ion, mocan

 

 

Femei sărace:

 

 

Gafiţa

Sandală

Ioana

 

 

Rufeturi:

 

 

Popa Grigori

Popa Toader

Popa Ion

Luca, diacon

Iordache, diacon

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 348

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Blidarii ot Buciumi

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Trotuşului

 

 

 

Blidarii ot Buciumi

 

 

 

 

Toată suma caselor: 12. Scădere rufeturi, însă 1: 1 ţigan. Rămân birnici 11.

 

 

Birnici:

 

 

Vasile, rotariu

Tănasă

Ion Luncă

Cârstian

Ursul, muntean

Năstas Purcel

Gheorghi

Petcu, rotariu

Mihalce Chivoiu

Stan Palaloga

Ion, vieriu

 

 

Rufeturi:

 

 

Vasile, ţigan

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 348, 349

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Gutinaşii

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Trotuşului

 

 

 

Gutinaşii

 

 

 

 

Toată suma caselor: 61. Scădere rufeturi, însă 7: 7 femei sărace. Rămân birnici 54.

 

 

Birnici:

 

 

Pătraşco, mocan

Radul sin (fiu) Bucur

Mihaiul fiul lui Stoica

Radul fiul lui Stoica

Ion brat (frate) Coman

Coman, mocan

Stoica, mocan

Mihaiu, rotariu

Miohalcia, muntean

Toader fiul lui Ion, morar

Neculaiu fiul lui Andronache

Bucur, ungurian

Ion, ungurian

Stan, ungurian

Macoveiu, muntean

Simion, rotariu

Costandin, muntean

Ilii, muntean

Gavril

Ion fiul lui One

Toader, răilian

Radul, muntean

Năstas, muntean

Grigoraş, muntean

Pavăl Gruţe

Lupul Stan, mocan

Bogdan

Stan, muntean

Radul, muntean

Vlad, muntean

Mihaiu, muntean

Toderaş, muntean

Mihaiu, muntean

Stan, ungurian

Toader Epure

Ursul, muntean

Ion, ungurian

Nechita fiul lui Şerban

Ion Tanba

Costandin, muntean

Ursul, muntean

Vasile Marin

Pavel Gruţe

Gheorghiţă, grădinar

Anghel, olar

Năstasă fiul lui rotariu

Ştefan, muntean

Simion, muntean

Grigoraş, muntean

Toader, muntean

Ioniţă fiul lui Ştefan

Ştefan Gârlian

Stan, prisăcariu

 

 

Femei sărace:

 

 

Stanca

Dumitra

Maria

Maria

Dochiţa

Dochiţa

Niacşa

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 349

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Borzăştii

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Trotuşului

 

 

 

Borzăştii

 

 

 

 

Toată suma caselor: 60. Scădere rufeturi, însă 22: 3 popi, 1 diacon, 1 dascăl, 1 călugăr, 7 mazili şi ruptaşi, 6 ţigani, 3 femei sărace. Rămân birnici 38.

 

 

Birnici:

 

 

Irimie Lepădat

Ion

Sandul

Enachi a lui Măteiu

Vasile, tij (la fel)

Ioniţă

Şerban a lui Palade

Ion, blănar

Vasile Raţă

Ion a lui Neculaiu Paladi

Neculaiu Droiţa

Radul, muntean

Adam, bejenar

Gligori, văcar

Ion sin (fiu) Adam

Ilie, vornicul

Vidraşcu

Ion Iţcu

Ichim, olar

Crâstian

Ioniţă Iţcu

Ştefan Boje

Ştefan, bârsan

Vasilache

Marin Cucul

Vasile Arsăni

Tudor

Ilie

Lazăr

Izdrail

Agapii

Costandin Paşcu

Necula

Gheorghi, argat lui Vasile Lepădat

Ştefa, văcar

Toader, văcar

Andreiu, ciobotar

Mihaiu Băltaga

 

 

Femei sărace:

 

 

Iliana

Iliana

Ioana

 

 

Rufeturi:

 

 

Popa Toader

Popa Ştefan

Popa Sava

Gligori, diacon

Dumitru, dascăl

Barbul, călugăr

Neculaiu Lipan

Neculaiu Paladi

Măteiu Lipan

Vasile Lepădat

Ion Lepădat

Ursachi, vornicul

Ion Lepădat

Vintilă, ţigan

Melintii, ţigan

Grigori Dobă, ţigan

Costandin, ţigan

Năstasii, ţigan

Costandin, ţigan

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 350

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Rădiana

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Trotuşului

 

 

 

Rădiana

 

A dumisale banului Neculaiu Roset,

cu salvogvardie din anul 1772

aprilie 14, supt numărul 827

 

 

 

 

Toată suma caselor: 34. Scădere rufeturi, însă 34: 3 popi, 3 slugi ruptaşi, 4 ţigani, 24 cu salvogvardie.

 

 

Birnici:

 

 

Ion Andronic

Grigoraş, butnar

Stoica

Toader Covrig

Vasile, butnar

Ursache sin (fiu) Zaharia

Vasile Bătrânul

Cârste, bărbieriul

Dumitru, bejenar

Vasile Foti

Gligori, vătăman

Ion, plugar

Ion, văcariul

Gavril Bejan

Ion Bubuţă

Ion Crâstian

Ion, ungurian

Costandin, grădinar

Apostol fiul lui Savin

Filip, ungurian

Ion, morar

Ursachi fiul Păscălinii

Cârste, bărbier

Ilie, slugă

 

 

Rufeturi:

 

 

Popa Dumitraşcu

Popa Andoni

Popa Gligoraş

Ilii, căpitan

Miron Lepădat

Costandin Andronic

Măteiu, ţigan

Stan, ţigan

Voicul, ţigan

Preda, ţigan

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 350

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Valea Sacă

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Trotuşului

 

 

 

Valea Sacă

 

 

 

 

Toată suma caselor: 59. Scădere rufeturi, însă 7: 2 diaconi, 5 sărace. Rămân birnici 52.

 

 

Birnici:

 

 

Ion, olar

Toader, baciul

Ion Radul

Toader, cioban

Mereuţă Maga

Toader, muntean

Hilohi

Ştefan Pocriş

Dumitraşcu sin (fiu) Toader

Vasile Pocriş

Ursul Corbul

Alecsandru Hârja

Dumitraşcu

Vasile Robul

Sava Coţofană

Mihaiu ot tam

Toader, croitor

Lazor, bejenar

Costandin, croitor

Iordache, muntean

Duilian

Radul Lepădat

Grigori

Vasili

Vasili

Stan, plugar

Toader, volintir

Ivan Făinăbună

Ion fiul lui Ilie

Loghin, vrâncean

Petre, muntean

Stan, plugar

Vasile fiul Mănoae

Savin Foca

Sălivestru

Ion, rotar

Savin

Toader

Tatul

Gheorghi, butnar

Ioniţă, ciobotar

Dumitraşcu

Luca, butnar

Cârste

Zaharia

Vasile, morar

Ion Machidon

Marin Bluţă

Ion Coţofană

Petre Coţofană

Petre din Heltul

Tănasă, croitor

 

 

Femei sărace:

 

 

Safta

Aniţa

Acsănia

Safta

Maria

 

 

 

Diaconii:

 

 

Panaiti, diacon

Ion, diacon

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 350, 351

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Liuzii mănăstirii Bogdanii

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Trotuşului

 

 

 

Liuzii mănăstirii Bogdanii

 

Moşia mănăstirii cu salvogvardie

 

 

 

 

Toată suma caselor: 40. Scădere rufeturi, însă 40: 2 popi, 3 diaconi, 4 ţigani, 5 femei sărace. Se scutesc cu savogvardie 26.

 

 

Birnici:

 

 

Ion Lichii

Grigori Cernat

Nistor Bahnă

Toader Beleu

Dumitraşcu

Ion

Gheorghi

Coman

Oance, vier

Stoian Pole

Andreiu, ungurian

Ion, ungurian

Ion, vieriul

Nistor, vrâncean

Mihaiu Neguroiu

Ion, lemnar

Costandin, vieriu

Ion, vrâncean

Niagul, vier

Coman, vier

Barbul, vier

Toader, vier

Dumitraşcu

Ion Brandabur

Gheorghiţă, vier

Călin, vier

 

 

Femei sărace:

 

 

Maria

Baba prescurniţa

Maria

Floaria

Maria

 

 

Rufeturi:

 

 

Popa Costandin

Popa Neculaiu

Diaconul Costandin

Diaconul Ion

Toader, diacon

Ghine, ţigan

Vasile, ţigan

Simion, ţigan

Dumitraşcu, ţigan

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 351, 352

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Gârbovanul

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Trotuşului

 

 

 

Gârbovanul

 

Moşie răzăşască

 

 

 

 

Toată suma caselor: 14. Scădere rufeturi, însă 7: 1 popă, 5 ruptaşi şi mazili, 1 femeie săracă. Rămân birnici 7.

 

 

Birnici:

 

 

Mihaiul, olariul

Ursul Floca

Gligori

Ştefan, torcar

Ilii, muntean

Ştefan Floca

Toader, mocan

 

 

Femei sărace:

 

 

Safta

 

 

Rufeturi:

 

 

Popa Dumitraşcu

Vasile Epure, mazil

Cârste Epure, mazil

Ioniţă Conţăscul din Piatra

Darie zet (al) lui Epure, ruptaş

Şerban, căpitan din Piatra, mazil

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 352

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Căiuţul

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Trotuşului

 

 

 

Căiuţul

 

Moşie răzăşască

 

 

 

 

Toată suma caselor: 37. Scădere rufeturi, însă 37: 37 scutelnici ai domniţei Zoiţei.

 

 

Birnici:

 

 

Nechita Ţuţul

Ştefan Drăgoiu

Toader Stoian

Chiriac Stoian

Niagul, muntean

Timofti Gârlian

Ion Chiriac

Gavril Gârlian

Dobre Pleşcan

Toader Băncilă

Lazor sin (fiu) Alecsandru

Pavăl Moise

Sandul Ţeţul

Radul

Tănasă Durlian

Grigori, muntean

Ion Floca

Costandin, şaugău

Gheorghi Tăbăloi

Toma

Andreiu Bene

Ştefan

Măteiu

Dumitraşco

Iordache Soare

Manole Patrichi

Simion Ţeţul

Tudori Durlian

Gligori Durlian

Toader Ţeţul

Vasile Pălade

Cozma Durlian

Ichim

Pavăl

Stan Cojan

Pavăl Floca

Ioniţă Chiriac

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 352

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Boişte

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Trotuşului

 

 

 

Boişte

 

Moşia şetrăriţii Frăsiniţii

 

 

 

 

Toată suma caselor: 12. Rămân birnici 12.

 

 

Birnici:

 

 

Andreiu Iuja

Ion Iuja

Stoica

Petre, muntean

Stoica

Petre, muntean

Gheorghi, vier

Dumitraşcu

Cârste Bălian

Vasile sin (fiu) Nichita

Ion brat (frate) lui

Ştefan

Simion

Toader Agapii

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 352, 353

 

 

 


Ținutul Bacăului: Ocolul Trotuşului (I)

 

Clopotniţa Caşinului – desemn al fetei lui Nicolae Iorga

 

 

Satele Târgul Trotuşului, Grozeştii, Bogdăneştii, Filipeştii, Hilipeştii,

Oneştii, Curiţa, Mocanii ot Caşin, Liudi mănăstirii Caşin, Buciumii

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Târgul Trotuşului

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Trotuşului

 

 

 

Târgul Trotuşului

 

 

 

 

Toată suma caselor: 130. Scădere rufeturi, însă: 130: 2 popi, 1 dascăl, 3 mazili şi ruptaşi, 1 ostavioi, 4 țigani, 8 femei sărace, 7 scutelnici ai stolnicului Giurgiu, 3 argaţi ai căpitanului Pandele, 99 plăeşi la Oituz.

 

 

Rufeturi (plăeşii):

 

 

Ştefan, purcariu

Opre

Ion Catana

Mihalce

Zaharie

Ianăş

Apostol, cârşmar

Radul, rotariu

Porfirie

Gheorghi, muntean

Ion Gârlian

Iftimii, tij (la fel)

Mihaiu Meşterche

Ilii, muntean

Ioniţă sin (fiu) lui Neculaiu

Neculaiu, muntean

Gligori fiul lui Neculaiu

Ion, ungurian

Ion, văcariu

Ianăş, ungurian

One, ardelean

Vasile, puşcaş

Stan brat (frate) lui Muşat

Toader, muntean

Muşat, muntean

Stanciul, muntean

Antohii, muntean

Mateiu, muntean

Staciul, muntean

Ion Taraba

Radul, muntean

Andreiu

Nistor Hangan

Staciul, muntean

Neculai Miron

Petre al vameşului

Frenţe Veţer

Răduţu fiul lui Şerban

Ianăş, văcar

Gligori, crav

Crăciun, cojocar

Apostol Curvă

Iftimie Corge

Vasile

Dobre

Radul

Năstase Anton

Stan, cojocariu

Sava, muntean

Irodie, muntean

Vasile, ungurian

Mane, vătăjel

Vasile Lupul

Chiriţă, cojocar

Neculaiu, ungurian

Ion Doltul

Grigoraş

Pavăl, ciobotar

Costandin Macsin

Gavril, vătăman

Ion fiul lui Solomon

Ilie Sărăcuţă

Ianăş, ungurian

Ion, ungurian, grădinar

Ursul

Micul fiul lui Gavril

Tudor fiul lui Drânga

Stanciul, muntean

Oance, muntean

Neculaiu Drânga

Ştefan Bode

Toader, muntean

Radul, muntean

Anghel, muntean

Niagul, muntean

Soari

Cârste Boeriul

Tănasă Boeriul

Ion fiul lui Iani

Vasile Barbăroşie

Voine, muntean

Ion Cerne

Vlad Arbune

Mane, ungurian

Niagu, la fel

Gălian, la fel

Ivan, puşcaş

Zăganii, muntean

Dobre

Măteiu Drăgănilă

Postolachi

Iancul, holtei

Radul frate Lucăi

Paladi, muntean

Loghin, vătav de plăeşi

Radul Drăgănel

Ion Bide

Costandin Carabule

Neculaiu Gârlan

Apostul Gârlan

Franţi, crâşmariul

Ştefan Coşa

Ştefan Solomon

Prodan, muntean

Ianăş, ungurian

Neculai, rusul

 

 

Alte rufeturi:

 

 

Preotul Miron

Preotul Costandin

Gheorghi, dascăl

Solomon Ciurilă, ruptaş

Costandin, mazil

Ştefan, ruptaş

Ispir, vameş

Tudor fiul lui Ispir

Fercu, cătană cu ostaucă

Simion, bucătar, ţigan

Radul Mişcu, herar, ţigan

Costandin, ţigan

Costandin, ţigan

 

 

Femei sărace:

 

 

Marie, săracă

Marie, săracă

Meşterciasa, săracă

Catrina Frenţoai, săracă

Criţa, săracă

Rada, săracă

Dochiţa, săracă

Ioana, săracă

 

 

Liudi de peste valea Trotuşului:

 

 

Toată suma caselor: 52. Scădere rufeturi, însă 37: 4 femei sărace, 33 plăieşi din Trotuş. Rămân birnici 15.

 

 

Anume plăeşi:

 

 

Crăciun, plăeş

Ghene, plăeş

Bucur a căpitanului Gheorghi

Ion, ungurian a căpitanului Pandele

Toader, plăeş

Sandul, plăeş

Veriş a căpitanului Pandeli

Andrieş, ungurian

Costandin Stănuţ

Ilie, plăeş

Ion Catana, plăeş

Ion Bidiga, plăeş

Şâmon, plăeş

Vasili, ardelean

Ion, plăeş

Stan Buhlor

Şerban, plăeş

Stan, muntean, plăeş

Ştefan, muntean, plăeş

Neculaiu, muntean

Costandin, muntean

Vasili, plăeş

Matrin, plăeş

Ion, plăeş

Ştefan, plăeş

Iujă, plăeş

Andrieş Păvăluş

Toader, plăeş

Ilii, plăeş

Martin, cojocar

Andrieş, plăeş

Andreiu, pârgar

Frenţi Petru

Ion, ungurian

Avram, plăeş

Gheorghi, plăeş

Măteiu, plăeş

Radul, plăeş

Bucur, plăeş

Gheorghi, rotar

Neculaiu Măteiu

Petre, pârgar

Gheorghi Bifti

Frenţi Ianăş

Gheorghii Ianăş

Ion, plăeş

Gheorghi Cojan

 

 

Femei sărace:

 

 

Nedele, săracă

Sora, săracă

Catrina, săracă

Aniţa, săracă

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 336-338

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Grozeştii

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Trotuşului

 

 

 

Grozeştii

 

A dumisale păhărnicesei Ilincăi Racoviţoai

 

 

 

 

Toată suma caselor: 256. Scădere rufeturi, 256: 4 popi, 1 ruptaş, 16 femei sărace, 15 ţigani, 220 scutiţi cu salvogvardie.

 

 

Scutiţi cu salvogvardie:

 

 

Giurgiul Moeş

Ianăş Longău

Ianăş, ungurian

Mihaiu Ghitiu

Solomon Andrieş

Petre, ciobotariu

Dumitru, ciobotariu

Neculai Sorca

Ştefan Nistor

Petre Tălămoi

Irimie, păscar

Oance zet (al) lui Ghioldum

Vasile Ghioldum

Vasile Şandru

Ghiorghi Ghioldum

Ştefan a Susăniţii

Vasile Susan

Ioniţă, cojocariu

Ion, cojocariu

Vasile, păscariu

Sandul Susan

Vasilachi, dogariu

Ion Dănăilă

Ion, ardelean

Lupul, pânzariu

Radul, pânzariu

Stoica, mocan

Mene, ungurian

Vasile Râmboiul

Ştefan, ungurian

Gheorghi, olariu

Toader, ciubotariu

One, muntean

Postolachi

Toma, muntean

Gheorghi Roşca

Ursul, păscariu

Chiriţă Lăzăroi

Toader al Roşcăi

Apostol Roşca

Vasile Săcăluţă

Grigoraş, văcariu

Ion, braşovean

Anton Săcară

Petre fratele lui

Petre Luncaş

Anton Drânca

Tomaş Ţurcan

Giurgiu Gionca

Anton, ungurian

Ion Comon

Stan Călugăru

Ion, ungurian

Ioniţă Macoveiu

Sandul fiul lui Macoveiu

Neculaiu

Mihaiu Turtă

Iacob Cozma

Ştefan, ungurian

Cozma Andrieş

Ştefan Sabău

Mişca Bolde

Mihaiu Sarca

Iuştan fiul lui Cucu

Gheorghi Sarca

Cârste, ciobotar

Lacheş, ungurian

Mihaiu, tăbăcar

Stan Pleşcan

Iuje, unguru

Ianăş, butnariu

Ianăş, ungurian

Ştefan, unguru

Martin Aslo

Andrieş Sarca

Tomaş, ungurian

Ştefan, pascariu

Petre, rotariu

Ion, cebotariu

Giurgiu, unguru

Ţimon, unguru

Ianăş Iştoc

Iuje Loeş

Ştefan Sechil

Mihaiu fiul lui Sechil

Andrieş, grădinariul

Ianoş Benedek

Anton Benedek

Tuti Ianoş

Petre fratele lui

Andrei, cheşeneoan

Mihaiu Cozma

Iştoc, dârvariu

Petre Şuteri

Martin Lupul

Ianăş Sarca

Iacob, vătăman

Andrieş Gorgău

Ştefan, unguru

Ianăş Burbe

Ion fiul lui Pavăl

Ianăş fiul lui Ilieş

Iştoc, morariu

Petre

Ştefan Iurca

Frenţe, dascăl

Petre, argat popei

Ştefan cojocariu

Ion, morariu

Lupul Sarca

Mihaiu, dascăl

Vasile, argat lui

Toader, cârcimar

Costandin, moldovan

Ion al prescurniţii

Dumitru Cătare

Toader Merluşca

Mihaiu, cojocariu

Vasile Ignat

Ştefan Meneşterca

Neculaiu Chiţul

Gheorghi Meşter

Marcul fiul Meneştercăi

Măteiu Morturzan

Ion fiul Ilenii

Gheorghi, ungurian

Andreiu Conciul

Ion Gătinoiu

Leonti Gătinoiu

Andreiu fiul lui Tănase

Ioniţă fratele lui

Ion Fineţ

Leonti, păscariu

Mihălachi, ungurian

Ion Merluşoi

Ştefan Chindău

Dumitru fiul lui Ursu

Ion, dogariu

Ion Habău

Ion Găvan

Ştefan, vrâncean

Iftimii Benga

Petre Ursul

Gheorghi, rotariu

Gheorghi, ungurian

Mane, rotariu

Marin, rotariu

Pavăl Dumbravă

Mihaiu Părăoan

Vasile Beiu

Neculaiu Beiu

Dumitru Breţcoi (al lui Breţca)

Şimon, ungurul

Grigori al lui Simion

Niagul Breţca

Ion, vătăman, ungurian

Toader, ciobotariu

Vasile al lui ciobotariu

Gligori Siminoc

Gheorghi, cojocariu

Neculaiu Vălian

Vâlcul, mocan

Drăgan Stroe

Oancia Ghilău

Stroe, muntean

Radul, mocan

Vlad frate Vâlcului

Radul, mocan

Peşte, morariu

Mănăilă, ungurian

Mane

Ion, cărăuşu

David, braşovean

Necula Cârţan

Frenţe, ciobotariu

Ion Panţir

Ştefan, giugănariu

Dobre, ungurian

Petre, mocan

Toader, văcariu

Nistor Hurjan

Radul, vătăman

Chivul Văman

Necula, ungurian

Ion fiul lui Ursuleţ

Mihaiu Negreiu

Ion frate lui Neculaiu

Gheorghi, văcariu

Stan frate Onii

Radul Cotoroiu

Ion, ungurian

Sandul, vrâncean

Radul, oltean

Mihaiu, vrâncean

Avram, mocan

Ion fratele lui

Mihaiu Cerbul

Ştefan Mandic

Mikoş Ştefan

Ionaşcu, ungurian

Mihaiu Butul

Mărtin, ungurian

Ianăş, ungurian

Mihaiu Butul

Frenţă Şchiopul

Cionca Ianoş

Frenţe Odorat

Pavăl, ciobotariu

Sima Ianoş

Ioniţă Giogan

Ciutul Ianoş

Neculaiu Meşterca

Ion Dumbravă

Opre

 

 

Femei sărace:

 

 

Ioana

Safta

Sandală

Alecsandra

Nastasia

Ana

Stana

Giungia

Iliana

Maria

Vârvara

Iliana

Rada

Stanca

Dochiţa

Iliana

 

 

Rufeturi:

 

 

Chiriac Poenaru, ruptaş

Preotul Anghel

Preotul Ursul

Preotul Costandin

Preotul Ion din Hârja

Varolomeiu, ţigan

Ştefan, ţigan

Toader, lăcătuş, ţigan

Petre, ţigan

Ion fiul Stoicăi, ţigan

Sandul, ţigan

Luca, ţigan

Tănasă, ţigan

Marin, ţigan

Gheorghi, ţigan

Marie, ţigancă

Stoica, ţigan

Costandin fiul Stoicăi, ţigan

Neculaiu, ţigan

Irina, ţigancă

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 338-341

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Bogdăneştii

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Trotuşului

 

 

 

Bogdăneştii

 

A dumisalebănesii Saftei Rusătoae

 

 

 

 

Toată suma caselor: 114. Scădere rufeturi, însă: 114: 2 popi, 8 sărace şi nevolnici, 24 ţigani, 80 scutiţi cu salvogvardie.

 

 

Scutiţi cu salvogvardie:

 

 

Gheorghe, cioban

Andrieş, vrâncean

Mihălachi, rotar

Gheorghi Soverjan

Ion, vieriul, muntean

Mihaiu, ungurian

Stanciul, vrâncean

Ursachi, stoler

Pavăl, dârvar

Ursul, plugar

Vasile, dascălul

Gheorghi, blănar

Iftimii, văcar

Costandin, vrâncean

Ion Hanul, văcar

Grigore, herghelegiu

Toader, vieriul

Anton, vătăman

Dumitraşcu, petrar

Lazor, hoştinariul

Roman, vieriul

Ion, chelariul

Radul, muntean, croitor

Toader, muntean

Grigori, muntean

Gheorghi, muntean

Ion, tăbăcar

Anghel, vezeteu

Ion, tăbăcar

Ştefan, stegar

Pavăl, vieriu

Gheorghi, muntean

Ciandău, crâşmariul

Ursul

Ion, moldovan

Costandin, stegar

Pişta, ungur

Neculaiu Stolnici, holteiu

Mane Găinar

Eşan, prisăcar

Ion, vieriul

Mane, muntean

Stan, muntean

Niagu, muntean, dârvar

Vasile, muntean, vier

Şerban, muntean

Gheorghi, muntean

Lepădat, muntean

Gavril, muntean

Nedelcu, muntean

Vlad, pânzariul

Vasile, torcător

Mihalachi, cărămidar

Toader, păscar

Macoveiu, vieriul

Ion, plugar

Dumitru, grădinar

Iorga, prisăcar

Gheorghi, vieriul

Ioniţă, olariul

Lupul Duracu

Ion, pânzar

Costandin, pâslar

Ion Voine, cojocar

Vasile Gheorghii

Toader Luca

Stan, prisăcar

Ion, vieriul

Lupul, purcar

Stan Pâslă

Vlad, lădar

Gheorghi, lădar

Ion, sticlar

Toma, dogar

Costandin Bădieş

Gavril, rotar

Coman, morar

Ion, muntean

Ion, pânzar

Vasile, vornic

 

 

Femei sărace şi nevolnici:

 

 

Stanca

Lupa

Magda Gania

Marie

Stana

Marie

Cata

Petre, nevolnic

 

 

Rufeturi:

 

 

Preotul Grigoraş

Preotul Ioniţă Grama

Chiriţă, ţigan

Mihălachi, ţigan

Ioniţă Chirul, ţigan

Grigore, jude, ţigan

Neculaiu, ţigan

Grigore, ţigan

Lupaşcu, ţigan

Ion, ţigan

Petre, ţigan

Ion Coace, ţigan

Grigori, ţigan

Mirăuţă, ţigan

Gologan, ţigan

Costandin Puiul, ţigan

Nedelcu, scripcar, ţigan

Ioniţă Pahomi, ţigan

Hazarie, ţigan

Toader, vezeteu, ţigan

Ştefan, bucătar, ţigan

Ion, ţigan

Ştefan, vezeteu, ţigan

Sandul, ţigan

Grigori, ţigan

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 341-342

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Filipeştii

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Trotuşului

 

 

 

Filipeştii

 

Moşie răzăşească

 

 

 

 

Toată suma caselor: 75. Scădere rufeturi, însă: 39: 2 popi, 3 diaconi, 1 mazil, 6 ruptaşi, 7 femei sărace, 20 scutelnici ai mănăstirii Ocnii. Rămân birnici 36.

 

 

Birnici:

 

 

Mafteiu, rotar

Ilii sin (fiu) lui Mafteiu

Constandin, cărnar

Dumitru Buha

Măteiu, puşcaş

Gheorghi Iliseiu

Ion Chiriţa

Lupul Barbul

Ion, volintir

Iftimi Vodă

Petre fiul lui Ion

Grigori Tătaru

Ion Chiriţă

Tănasă Luca

Simion Luca

Vasile, vătavu

Gheorghiţă Lupoiu

Sandul Zarzul

Radul Vodă

Alecsandru Prohoza

Mihăilă Negrişoiu

Crâste, muntean

Iordache Mahruş

Ioniţă Costache

Ion, argat popei

Toader Dabija

Ichim Negrişoiu

Lupul

Neculaiu, butnar

Andreiu Ganciul

Toader Gherman

Sandul

Ştefan Gherman

Costandin Cornescul

Ion Cornescu

Toader Ghiuţă

Ion Ghinez

Grigori, vrâncean

Ion frate lui Gheorghi

Mihăilă

Vasile Bode

Gheorghi Muşat

Gavril, cărăuş

Pricopi Condorachi

Vlad, muntean

Ion Bârzoiu

Vasile, vrâncean

Irimie frate lui Filip

Filip, plăeşu

Radul, cărăuş

Mihaiu Grue

Ion Cotrun

Gheorghi Iliseiu

Radul zet (al) Zarzului

Alecsandru a călugărului

Ştefan Luca

 

 

Femei sărace:

 

 

Marie

Floare

Măriuţa

Paraschiva

Ilinca Zărzoae

Dochiţa

Irina

 

 

Rufeturi:

 

 

Preotul Ioniţă

Preotul Apostu

Andreiu, diacon

In (alt) Andreiu, diacon

Radul, diacon

Mihălachi, vornicul, mazil

Condorachi Tanga, ruptaş

Timoftii, ruptaş

Grigori Tanga, ruptaş

Crăciun Tanga, ruptaş

Grigoraş Condorachi, ruptaş

Gheorghi Tanga, ruptaş

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 342, 343

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Hilipeştii

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Trotuşului

 

 

 

Hilipeştii

 

A dumisale şatrarului Gheorghi Aslan

 

 

 

 

Toată suma caselor: 29. Scădere rufeturi, însă: 14: 1 ruptaş, 13 țigani. Rămân birnici 15.

 

 

Birnici:

 

 

Stan Arnăutul

Ion Frunză

Iftimii, cojocar

Dănăilă

Ion Hapău

Pricopii Hapău

Ursachi

Cârste Gavril

Stoica Busne

Ursul Tudorii

Tudor Grigori

Vasile Hapău

Petcu, sârbul

Radu, sârbul

Iftimii, muntean

 

 

Rufeturi:

 

 

Gheorghi Chiropleş, ruptaş

Anton, judele, ţigan

Ion, scripcar, ţigan

Ion, căldărar, ţigan

Petre, herar, ţigan

Neculaiu, herar, ţigan

Stoica, ţigan

Constandin, ţigan

Dragne, ţigan

Zata, ţigan

Dinul, ţigan

Costandin, ţigan

Stan, ţigan

Radul, ţigan

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 343

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Oneştii

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Trotuşului

 

 

 

Oneştii

 

A dumisale şetrarului Aslan

 

 

 

 

Toată suma caselor: 31. Scădere rufeturi, însă: 20: 2 popi, 3 țigani, 15 scutelnici ai şetrarului Aslan. Rămân birnici 11.

 

 

Birnici:

 

 

Ion, văcariu

Apostol, văcariu

Stan, pas

Ion Iladii

Toader, vrâncean

Ion, dogariu

Ursul, holtei cu mamă

Mane

Mihălache Belican

Andrieş, cioban

Ioniţă Costache

Ştefan Frecia

Iorga, slugă

Dumitru, cârşmar

Anghel, văcariu

Ilii Şchiopul

Ianăş, vezeteu

Miron, slugă

Stanciul, bârsan

Costandin sin (fiu) Ioniţă

Ion Nedobagi

Agapii

Ion Ţiţiriga

Stan, muntean

Radu, dulgheriul

Ion, morariu

 

 

Rufeturi:

 

 

Popa Costandin

Vârlan, monah

Andreiu, ţigan

Ion, ţigan

Toader, ţigan

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 343

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Curiţa

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Trotuşului

 

 

 

Curiţa

 

 

 

 

Toată suma caselor: 56. Scădere rufeturi, însă: 8: 3 popi, 5 femei sărace. Rămân birnici 48.

 

 

Birnici:

 

 

Ion Boboc, puşcaş

Vlad Şerbotin

Mile Bucşa

Mihăilă Negrişoi

Grigori Marco

Radul Marcu

Soare Şerbotin

Preda Muşătescu

Stoica Stanciul

Radul Coman

Stan Drăgoiu

Gavril Drăgoiu

Gheorghi, muntean

Ion, vrâncean

Neculaiu, dogariu

Vasile, strugariu

Ursul, bejenariu

Opre, jitariu

Vasile, crâşmar

Ion Burcă

Stan, cojocar

Grigori, vrâncean

Ion, butnariu

Stan, cojocariu

Ion Drăgoiu

Toader, ciobotar

Alecsandru sin (fiu) Savii

Toma Bene

Măteiu

Măteiu priş ot (vine din) Caşin

Vasile Corne

Ion Artenoi

Matei Bârzul

Vlad, bejenar

Barbul, ungurian

Andreiu Sichiul

Radul, ungurian

Grigori, muntean

Ilii Bucşe

Preda, vrâncean

Dragomir ot tam (de acolo)

Ion Ţirle

Ion a Ursoiului

Oance Ciuntul

Mane Muşătescu

Ion Roşca

Drăgan

 

 

Femei sărace:

 

 

Stanca

Marie

Marie

Cârstina

Marie

 

 

Rufeturi:

 

 

Popa Luca

Iacob, eromonah

Popa Neculaiu

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 343, 344

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Mocanii ot Caşin

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Trotuşului

 

 

 

Mocanii ot Caşin

 

A mănăstirii Caşinului

 

 

 

 

Toată suma caselor: 230. Scădere rufeturi, însă: 60: 13 popi, 1 diacon, 3 ruptaşi, 3 țigani, 40 femei sărace. Rămân birnici 170

 

 

Birnici:

 

 

Ion Praj

Ion Bălan

Andreiu, mocan

Ion, vătăman

Flore Bostan

Ion Arician

Stoian Hrişa

Radul Cranţul

Stan Bătrânu

Stan Cotia

Radul Tătaru

Bucur Turcul

Mane, vătăman

Dumitru

Vasile, vrâncean

Radul zet (al) Costei

Mihălache, ungurian

Paşcul Concelui

Gavril, sârbul

Opre Cosece

Costandin Chelfa

Petre, mocan

Radul Ciochin

Stan Bocerlă

Ion Turda

Sandul, pâslar

Oance al vorniciţii

Stanciul, mocan

Năstas, cojocariu

Crociun, mocan

Stan, cârciumariul

Alexă Gură

Ion, baciul

Andreiu, cojocar

Stoica, bejenar

Zamfir, mocan

Radu Gurduţă

Costandin Mârşa

Ilie, cârciumar

Ion Butu, vornic

Opre, mocan

Gheorghi

Radul, fusar

Stan Hârlă

Ion Brabă

Alde Cârjan

Ion, sitariul

Măteiu fiul popii Marcu

Brebu

Stoica Comănici

Stan Comănici

Radu Dovliac

Iftimi al lui Vişan

Ion Bănuţă

Ion Tărpar

Neculaiu al Gosoaei

Dobre Mănădiţă

Necola Cimpoiu

Ion Cotârliţă

Stan Catana

Ion Anghel

Pârvul

Petre

Ion, dârstariul

Stan Brebe

Stan Târbăţan

Radu Condeiu

Ion Peţa

Stan Colmoiu

Neculaiu Colţa

Vlad Conte

Ion Cârste

Radul Renţe

Ion Carinoiu

Radul Rânţe

Pavăl al Rânţei

Ghiorghi fiul vornicului

Marcu, mocan

Ion, rachieriul

Gavril, morar

Spiridon, vornicu

Vlad Bran

Mihăilă, mocan

Coman, păscar

Ion, panţăr

Stoica Negoescu

Iordache Niagoe

One, ungurian

Bucur Hârde

Ion Niagoe

Coman Niagoe

Radul Mititel

Grigore, dogar

Ion Ghevene

Ion, ungurian

Ştefan, vrâncean

Ion Buzdugan

Dumitru, velnicer

Ion Răvară

Stroe fiul călugărului

Alecsa Răvară

Gheorghi, muntean

Vasile, ungurian

Gheorghi, adrelean

Andreiu, tăbăcar

Stan Cozma

Mihaiu, cojocar

Radul Băncilă

Zaharie

Stan, morar

Ion, focşănean

Stoica a Păsculesii

Barbul Uncheş

Ion, vrâncean

Neculaiu, trăistar

Voicul, călăraş

Ion Condre

Soare, rotar

Nichita, ciobotar

Niagu Neneci

Nicul Coşce

Petre Milă

Ion, vrâncean

Dumitru, mocan

Marin Cojoce

Radul, rotar

Vlad Bran

Ion Cole

Radu, rotar

Ion Zăbrence

Radul Renţu

Pavăş Bântul

Ion fiul lui

Mihul, la fel

Cârste Păpuşeli

Neculaiu Păpuşeli

Ion fiul lui Găinariul

Frunză fiul lui Ştefan

Mile, mocan

Ion Bonduc

Vasile Pleşa

Ion Băcicul

Ion Napul

Stan Puţâlă

Bucur Tăbuzan

Alde Cârstoce

Stoica Bănucul

Neculaiu Codeiu

Mihaiu, ciobotar

Ion, jitar

Radul, mocan

Stoica Căciulă

Ion Toşe

Coman Sorocia

Radul Luca

Bucur, mocan

Radul Bălan

Vişan, trăistar

Stanciul Tăbuzan

Gheorghi Andenii

Ion Marin

Radul Roşchiţă

Dumitru, sitar

Măteiu fiul popii Măteiu

Moisa, ungurian

Radul Conta

Radul, ungurian

Micul Cojocia

 

 

Femei sărace şi nevolnici:

 

 

Stana, săracă

Gafiţa

Nedelia

Stanca

Maria

Dobra

Maria

Voica

Aniţa

Ioana

Stana

Baba Tărbăzânoae

Stanca Stanca

Rada

Rada

Stana

Maria

Răuţoae

Vişa

Dobra

Baba Iurăliasa

Nedeliasa

Dobra

Irina

Dobra

Ioana

Anna

Stanca

Stanca

Niacşa

Stoica

Drăgana

Alecsandra

Stanca

Dobra

Voica

Vişa

Stanca

 

 

Rufeturi:

 

 

Preotul Ştefan

Preotul Ion

Preotul Radu

Preotul Ilie

Protopopa Ioan

Preotul Neculaiu

Preotul Ion

Preotul Ion Hâreţ

Preotul Ion Zbârcia

Preotul Ion

Preotul Mânecuţă

Preotul Alde

Preotul Radul

Diaconul Ion

Macsin, ruptaş

Vintilă, ruptaş

Ion fiul lui, ruptaş

Ion, herar, ţigan

Şandru, ţigan

Voica, ţigancă

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 344-346

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Liudii mănăstirii Caşin

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Trotuşului

 

 

 

Liudii mănăstirii Caşin

 

 

 

 

Toată suma caselor: 93. Scădere rufeturi, însă: 48: 3 popi, 5 femei sărace, 40 scutelnici ai mănăstirii Caşin. Rămân birnici 45.

 

 

Birnici şi scutelnici:

 

 

Radul, cărăuş

Stanciul

Radul Vlaşca

Andronachi Vlaşca

Lupul Popul

Stanciul Vlaşca

Ion Băcica

Stanciul, sitar

Lupul Urtam

Neculaiu Ionaşcu

Năstasă, şăndrilar

Ion Mustiaţă

Ion Ureche

Gheorghi, rotar

Vasile Bornechi

Toader Satuiu

Apostul Lupul

Preda Fuior

Grigori, şăndrilar

Stanciul Drăgoiu

Dumitru Spătariu

Radul, cărăuş

Ursul Blagă

Ion Brănoi

Strătulă

Ion Fătul

Radul sin (fiu) Ursul, crâşmar

Vlad Bâlciul

Gligori, ciobotar

Luca, vrâncean

Ion, morar

Ursul, crâşmar

Preda, funar

Dumitru Fătoiu

Niagu fiul lui Stanciul

Macoveiu Năstasă

Ion Motoiu, pascar

Ion, ungurian

Şandru, dogar

Vasile Cârnul

Vasile, vornicul

Toader Târzâlă

Petre Heresteoan

Dima, argat egumenului

Fătul, cojocar

Stan, sitar

Lupul Spataru

Lupul, ungurian

Apostul, ungurian

Petre Pâzne

Dumitraşcu zet (al) Pâznii

Ştefan Urzică

Neculaiu Busne

Ion Găină

Dumitru Potop

Gheorghiţă, argat

Stan, sitariul

Frenţe, ungurian

Pârvul, dogar

Andreiu, dogar

Stan, dogar

Ion Barbul

Alde, rotar

Mateiu, dogar

Ilie, moldovan

Ion Burnichi

Dumitru, dârstar

Ioniţă Belecâne

Radul, cărăuş

Lazor, cărăuş

Ioniţă, puşcaş

Iftimi, vrâncean

Ion fiul lui Iftimi

Mafteiu Sobor

Neculaiu, vâncean

Petre, ungurian

Radul Stan

Neculaiu Amamei

Gheorghi, chelar

Dănăilă

Stan, văcar

Toma, crâşmar

Gavril, rotar, Cârste, rotar

Ion fiul lui Toader, vrâncean

 

 

Femei sărace:

 

 

Dobra

Aniţa

Paraschiva

Nastasia

Tij (la fel) Nastasia

 

 

Rufeturi:

 

 

Popa Costandin

Popa Andreiu

Popa Ion

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 346, 347

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Buciumii

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Trotuşului

 

 

 

Buciumii

 

Moşie răzăşească

 

 

 

 

Toată suma caselor: 70. Scădere rufeturi, însă: 26: 5 popi, 4 diaconi, 1 dascăl, 1 ruptaşi, 7 femei sărace, 8 plăeşi la Oituz. Rămân birnici 44.

 

 

Birnici:

 

 

Toader

Ion Costachi

Miron sin (fiu) Anghel

Gheorghi Hogheian

Lepădatu Cârstian

Neculaiu

Fătul

Sandul

Ion Hilip

Ion Anghel

Vasile

Ştefan, vrâncean

Simion, muntean

Lupul, ciobotar

Gavrilă

Neculaiu Simion

Alecsandru

Ştefan Agapii

Cozma, vornic

Simion

Grigoraş

Gherasim

Gligoraş zet (al) Crăciun

Costandin

Ion Crâstian

Neculaiu

Costandin

Agapii

Cârste

Neculaiu

Ioniţă Pinteleiu

Gherasim

Ilie Anghel

Irimia

Luca

Dumitru

Postolachi

Vasili

Ion Gaşco

Ion Hăgniac

Vasili fiul lui Grigoraş

Pinteleiu

Radul

Pinteleiu

Stan, ungurian

Toader, muntean

Toader Mititel

Miron Crâstian

Savin al lui Vasilachi

Ilie Câmpian

Ştefan, chetrar

Vasile Mihalce

 

 

Femei sărace:

 

 

Ioana, săracă

Candachia

Ioana

Maria

Sandală

Aniţa

Iftimia

 

 

Rufeturi:

 

 

Popa Toader

Popa Costandin

Popa Toader

Popa Andreiu

Popa Grigori

Toader, diacon

Iordache, diacon

Ion, diacon

Gheorghi, dascăl

Stamatin, ruptaş

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 347, 348

 

 


Ținutul Bacăului: Ocolul Tazlăului Mare de Sus (V)

 

 

 

Satele Delenii, Caracleu, Bârsăneştii, Brăteştii, Albile, Viişoara,

Brătila de Sus şi Brătila de Jos, Târgul Ocnii, Vatra Târgului Ocnii

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Delenii

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Tazlăului Mare de Sus

 

 

 

Delenii

 

Răzăşesc

 

 

 

 

Toată suma caselor: 33. Scădere rufeturi, însă 3: 1 preot, 2 diaconi. Rămân birnici 30.

 

 

Birnici:

 

 

Vasile Dălban

Ioniţă Dălban

Ştefan, vătăman

Toader Bălan

Ion Bălan

Enache Bufte

Gheorghi Grozăvenci

Vasile Bălan

Grigore Budă

Ioniţă Nicolă

Pavăl Nicolă

Toader Grozăvenci

Vasilachi Pătrăşcan

Dumitru sin (fiu) lui

Cârste, lădariul

Ştefan Goramba

Simion zet (al) lui Pavăl

Mihălachi Bode

Grigoraş Ifrim

Antohi fiul lui Ioniţă

Costandin Raţă

Ştefan fiul rusului

Ion Raţă

Ilii Buftea, vornic

Ilii Trăsneş

Costandin brat (frate) lui Frănţele

Ursul Cârstâne

Timoftii

Vasile, bejenar

Frenţilă, bejenar

 

 

Rufeturi:

 

 

Popa Pinteliu

Toderaşcu, diacon

Irimie, diacon

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 326

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Caracleu

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Tazlăului Mare de Sus

 

 

 

Caracleu

 

A dumisale Costachi Crupenschii

 

 

 

 

Toată suma caselor: 40. Rămân birnici 40.

 

 

Birnici:

 

 

Costandin Roşca, slugă

Ion Cotros

Toader, olariul

Dumitru

Andrieş

Vasile

Toader Chiţoiu

Toader cel mare

Gligoraş, tăbăcar

Ilie Bondar

Toader Spulber

Năstasă

Fărămeţ, slugă

Albone, vieriul

Stan, muntean

 

 

Birnici ot tam ce-au venit din anul 1773:

 

 

Chirilă, soponariul

Gheorghiţă fiul lui

Vişan, crâşmariul

Dragomir

Mihălachi

Ion, rotariul

Radul, rotariul

Ursul, crâşmariul

Macovei Călcâiu

Apostol

Melintii Blajă

Simion

Alicsandru Beli

Ursul Dărăbăţ

Motoiu

Nistor Moşu

Costachi Murgul

Toader

Ioniţă Jucul

Enachi Bâzgan

Oane Scao

Ioniţă, crâşmariul

Dumitraşcu, vornicu

Vasile Barbul

Stoica

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 326

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Bârsăneştii

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Tazlăului Mare de Sus

 

 

 

Bârsăneştii

 

Răzăşesc

 

 

 

 

Toată suma caselor: 20. Scădere rufeturi, însă 5: 1 preot, 1 diacon, 1 dascăl, 1 preoteasă săracă, 1 femeie săracă. Rămân birnici 15.

 

 

Birnici:

 

 

Joimir

Irimie

Pavăl Săterebeci

Lepădatu

Flore cu mamă

Ursul

Vasile

Costandin, orhianul

Grigori

Gheorghi, ungurian

Vasile, ungurian

Postolachi

Ioniţă, vieriul

Toader, jitar

Ion, văcar

 

 

Rufeturi:

 

 

Măriuţa, săracă

Preotul Costandin

Diaconul Gligoraş

Dascălul Ichim

Stanca, preoteasă

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 326, 327

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Brăteştii

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Tazlăului Mare de Sus

 

 

 

Brăteştii

 

Răzăşesc

 

 

 

 

Toată suma caselor: 19. Scădere rufeturi, însă 2: 1 diacon, 1 femeie săracă. Rămân birnici 17.

 

 

Birnici:

 

 

Neculaiu

Ştefan sin (fiu) lui Ignat

Mălanca cu fecior holtei

Savin

Gligori

Dobre

Ion, vătăman

Istrate

Darie

Nistor

Aron fiul lui butnar

Simion Bălan

Iftimi, păscar

Stan, ungurian

Nedelcu, ungurian

Ion

Gheorghi

 

 

Rufeturi:

 

 

Irina, săracă

Ilie, diacon

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 327

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Albile

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Tazlăului Mare de Sus

 

 

 

Albile

 

A mănăstirii Ocnii

 

 

 

 

Toată suma caselor: 24. Scădere rufeturi, însă 11: 10 scutelnici ai mănăstirii Ocnii, 1 femeie săracă. Rămân birnici 13.

 

 

Birnici:

 

 

Toader, ungurian

Ion, ungur

Postolache, ungur

Iacob, ungur

Barbul, ungur

Gheorghi

Coman

Sandul, vrâncean

Gheorghi, vrâncean

Ion, vrâncean

Nistor, vrâncean

Costandin, dogar

Gavril, pas

Ion, ungurian

Stan, tij (la fel)

Radul, la fel

Gavril, la fel

Ion fiul lui Vasilachi

Ion, muntean

Dragomir, muntean

Dumitru, muntean

Grigori, crâşmar

Toader, ungurian

 

 

Femei sărace:

 

 

Tudora, săracă

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 327

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Viişoara

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Tazlăului Mare de Sus

 

 

 

Viişoara

 

A maiorului cu carte de scuteală de la preaînălţatul Feldmareşal,

din let 1772, mai 18, supt numărul 1045

 

 

 

 

Toată suma caselor: 44. Scădere rufeturi, însă 44: 1 nevolnic, 2 ţigani, 41 scutelnici ai maiorului. Rămân birnici 30.

 

 

Birnici:

 

 

Pustian

Ioniţă

Bucur

Mihalce

Dobre

Andreiu Roian

Antal, ungur

Ion sin (fiu) Crăciun

Sava

Sandul

Ioniţă

Stoica, vier

Anghel

Ion Sovian

Gligori, muntean

Sava

Mihăilă

Enachi Burlan

Toader, vătăman

Neculaiu Sfârle

Gheorghi Cuibar

Ilie

Dumitraşcu

Gheorghiţă fiul lui Timofte

Toader

Roman

Radul, muntean

Costandin Ardelian

Grozav

Ştefan Sovian

Gligoraş Mutul

Petre Catacu

Tudor

Ursul, muntean

Toader

Ursul

Ursul, muntean

Ştefan, muntean

Gheorghi, muntean

Ştefan fiul lui plăeş

Vasile fiul lui plăeş

 

 

Nevolnici:

 

 

Ion, nevolnic

 

 

Rufeturi:

 

 

Vasile, ţigan

Vlad, ţigan

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 327, 328

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Brătila de Sus şi Brătila de Jos

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Tazlăului Mare de Sus

 

 

 

Brătila de Sus şi Brătila de Jos

 

A şătrarului Costandin, suiulgiu

 

 

 

 

Toată suma caselor: 36. Scădere rufeturi, însă 36: 3 preoţi, 2 diaconi, 1 ruptaş, 11 ţigani, 19 scutiţi ai suiulgiilor pentru lucrul haznelilor la Iaşi.

 

 

Birnici:

 

 

Stan, argat

Agapii, orheian

Gheorghiţă Bufte

Marin, muntean

Stan, morar

Şerban, muntean

Andreiu, herghelegiu

Gheorghi Blende

Gligoraş Ciortan

Anton zet (al) lui Vasile

Ion, bejenar

Vasile Berde

Ion, putnian

Vasile Guguiu

Gheorghi, volintir

Ioniţă, vieriul

Tănasii

Costandin Grama

Ursachi brat (frate) lui

 

 

Rufeturi:

 

 

Preotul Ioniţă

Preotul Ion

Preotul Costandin

Ştefan, diacon

Diaconul Eni

Ilii Brătulian, ruptaş

Ioniţă, ţigan

Ion, ţigan

Vasili, ţigan

Ursul, ţigan

Mihălachi, ţigan

Ion, ţigan

Costandin, ţigan

Tudor, ţigan

Stoica, ţigan

Gheorghi, ţigan

Gavril, ţigan

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 328

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Târgul Ocnii

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Tazlăului Mare de Sus

 

 

 

Târgul Ocnii

 

Cu lăturaşii de preîmprejur

 

 

 

 

Toată suma caselor: 58. Scădere rufeturi, însă 58: 1 preot, 2 diaconi. Rămân birnici 30.

 

 

Lăturaşii:

 

 

Dumitraşcu Frunză din Doftana

Toader sin (fiu) lui Nedeş din Doftana

Ion Enciul din Doftana

Ion Niamţian, păscar din Doftana

Vasile Paise din Doftana

Simion Nedeş din Doftana

Petre Bitiră din Doftana

Toader Hârbul din Doftana

Ion Hârbul din Doftana

Ioniţă fiul lui Enciul din Doftana

Ştefan Sava din Doftana

Neculai Savin din Doftana

Gheorghi Barna din Doftana

Tănasă din Doftana

Ilii, arman, din Doftana

Ştefan, arman, din Doftana

Costandin Cociuiu, şaugău, din Doftana

Ilii Cârsin din Doftana

Toader Savalos din Larga

Ion Buduroiu din Larga

Neculaiu Ichim din Larga

Costandin fiul lui din Larga

Mihăilă Atan din Larga

Vasili, baciul, din Cucueţi

Andreiu Frunză din Cucueţi

Toma Frunză din Cucueţi

Ion Paisa din Cucueţi

Neculaiu, vrâncian din Cucueţi

Vasili Paisa din Cucueţi

Neculaiu, ungurian, din Cucueţi

Vasili fiul lui Spoială din Cucueţi

Vasile al lui Spoială din Cucueţi

Dumitraşcu, puşcaş din Cucueţi

Chiriac fiul lui Micul din Bârsăneşti

Radul din Bârsăneşti

Mihaiu din Bârsăneşti

Ani din Bârsăneşti

Lupul din Bârsăneşti

Iordachi din Bârsăneşti

Stan, lăturaş din Bârsăneşti

Ursachi din Bârsăneşti

Costandin Mihu din Bârsăneşti

Andreiu din Bârsăneşti

Dumitru din Bârsăneşti

Toader din Bârsăneşti

Vasili din Bârsăneşti

Gavril din Bârsăneşti

Petre din Bârsăneşti

Anghel din Bârsăneşti

Ioniţă din Bârsăneşti

Ioniţă Hârlău din Brăteşti

Ion Fârcul din Brăteşti

Iftimi, păscar al cămăraşului din Brăteşti

Toader, păscar al cămăraşului din Brăteşti

Lazăr Bălcan din Brăteşti

Ioniţă fiul lui Pricopi din Brăteşti

Ion Voicul din Brăteşti

Andreiu, tărăbănţaş din Brăteşti

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 328, 329

 

 

 

 

 

Ținutul Bacăului: Vatra Târgului Ocnii

 

 

15 iunie 1774

Ocolul Tazlăului Mare de Sus

 

 

 

Vatra Târgului Ocnii

 

 

 

 

Toată suma caselor: 526. Scădere rufeturi, însă 225: 225 oamenii ocnii. Rămân birnici 301.

 

 

Birnici (şi oamenii ocnii):

 

 

Iordache, curtean

Stoica, lăturaş

Dumitraşcu, lăturaş

Voicul, lăturaş

Ştefan, crav, lăturaş

Lupul, şaugău, lăturaş

Alicasandru Tănasă, şaugău

Costandin a Nicului, şaugău

Eni Moroş, şaugău

Neculaiu Moroş, şaugău

Alexandru al lui Lupu, şaugău

Gheorghi, blănar, lăturaş

Vasile Pogoje, lăturaş

Stanciul, crav, lăturaş

Şerban, crav, lăturaş

Petre, curtean

Burdelachi, curtean

Vasile Şchiopu, lăturaş

Ioniţă Dumachi, şaugău

Lupul Gaida, şaugău

Gheorghi Ispir, braşovan, lăturaş

Petre, sârbu, ciobotar al cămăraşului

Gheorghe Gaida, şaugău

Gavril, ciobotar, şaugău

Ion Macoveiu, şaugău

Gheorghi Dragomir, şaugău

Andreiu, ciobotaru, şaugău

Toader Săvuleu, şaugău

Gheorghi Negru, şaugău

Mihaiu, meşter, lăturaş

Vasile Stan, lăturaş

Şerban, dogar, şaugău

Ştefan, croitor, lăturaş

Crăciun, şaugău

Ion Arin, şaugău

Ion Frunză, şaugău

Petre Frueraş, şaugău

Toader Frueraş, şaugău

Neculaiu Laşcul, şaugău

Dumitraşcu Porumb, şaugău

Costandin Laşcul, şaugău

Panait Mogoş, şaugău

Vasile, morar, şaugău

Stanciul, lăturaş

Gligori, şaugău

Ştefan Caşcaval, şaugău

Dumitru, grecul, lăturaş

Ilie al lui Harapu, lăturaş

Pavăl Bărboe, lăturaş

Neculaiu Borboi, lăturaş

Costandin Aron, lăturaş

Năstas, braşovan, lăturaş

Necola, braşovan, lăturaş

Catidi, grec, lăturaş

Năstas Sliva, braşovan, lăturaş

Costandin Sliva, lăturaş

Oance, blănar, lăturaş

Ursul, curtean

Eni Blându, lăturaş

Gheorghi Cârste, lăturaş

Toderaşcu, curtean

Gligori, şaugău

One Ţuţur, şaugău

Ilie Răcoare, şaugău

Gligori Iorga, şaugău

Ştefan, ciobotar, şaugău

Ion fiul lui Popa, lăturaş

Costandin Cercul, şaugău

Gheorghi Chiper, lăturaş

Ion al lui Zanip, lăturaş

Ion Blăguş, şaugău

Radu, şaugău

Stoica, dogar, lăturaş

Mihai Arapul, lăturaş

Gheorghi Pătru, şaugău

Gheorghi Ţâfe, lăturaş

Costandin Porumbul, şaugău

Dumitru, lăturaş

Nichita, cârciumar, şaugău

Lazăr Balcan, lăturaş

Gheorghi fiul popii Vasili, lăturaş

Ioniţă, blănar, fratele lui, lăturaş

Costandin Ţuţoare, şaugău

Hriste, blănar, lăturaş

Sava, bârlădean, lăturaş

Tănasă, bărbier, lăturaş

Costandin, şelar, lăturaş

Neculai, zlătar, lăturaş

Mihaiu sasul, lăturaş

Manolachi, croitor, lăturaş

Gheorghi Gherman, curtean

Eni, cojoca, curtean

Manolachi Ioncul, şaugău

Marcu Cerchez, şaugău

Gligori Buga, şaugău

Gheorghi Haida, şaugău

Stan, muntian, şaugău

Petre Cimpoeşu, şaugău

Tănasă Barbul, şaugău

Sandul Boeriul, şaugău

Negoiţă Haida, şaugău

Toader, curtean

Chirilă, şaugău

Eni Dragomir, şaugău

Ion Cimpul, lăturaş

Ştefan Harap, şaugău

Ţâţâriga, şaugău

Iachim Raţă, şaugău

Dragomir, şaugău

In (alt) Dragomir, şaugău

Vasile Raţă, lăturaş

Gheorghi, vătăman, şaugău

Irimie, curtean

Miron, cheptănar, lăturaş

Stan Telega, şaugău

Anghel, frumagiu, lăturaş

Stoian, ciobotar, şaugău

Toderaşcu Cobur, şaugău

Vasile, curtean, şaugău

Toderaşcu, crav, lăturaş

Ilie a Călugăriţii, curtean

Neculaiu, grecu al cămăraşului

San Ciorcioba, şaugău

Radu, băcal, lăturaş

Gheorghi Buga, şaugău

Neculaiu Soare, şaugău

Gheorghi Dumali, şaugău

Eni, morar, şaugău

Vasile, curtean

Petre Mece, şaugău

Şerban, lăturaş

Ioniţă, cioclu

Toader, ciobotar, şaugău

Mihăilă, cioclu

Gheorghi Grebe, şaugău

Ilii, dascăl, şaugău

Tăbăcaru, şaugău

Ion Grebe, şaugău

Gheorghi Călţar, şaugău

Dragomir, ciobotar, şaugău

Ursul, tăbăcar, şaugău

Eni, croitoriul

Stan, cioclu

Vasili Oatul, şaugău

Vasili Primicar, şaugău

Neculaiu Primicar, şaugău

Pricopi, şaugău

Anghel, curtean

Hrisculiasă cu holtei şaugău

Ion, cojocar, lăturaş

Dumitraşcu, lăturaş

Costandin Stoica, şaugău

Eni, morar, şaugău

Vasile, tărăbăniţaş

Gheorghi al lui Muce, lăturaş

Vasile Ţomeş

Neculaiu Lupaşcu, şaugău

Berdilă, curtean

Gheorghiţă fiul lui Mihăilă, şaugău

Grigoraş, olar, lăturaş

Ion Desagă, şaugău

Toader, bârsan, şaugău

Radul, curtean

Vasilachi Ionaşcu, şaugău

Lupul Haida, şaugău

Toader Alecsăoi, curtean

Hurmuzachi, curtean

Ştefan cumnat lui Mihali Delar

Samoilă fiul lui Mihali

Neculaiu, curtean

Gheorghi, olar, lăturaş

Ştefan Dumachi, şaugău

Vasili, dogar, şaugău

Vasile Dumachi, şaugău

Opre, şaugău

Ilii Jâmtar, lăturaş

Gavril Gabără, şaugău

Ilii fiul lui Niagul, lăturaş

Vasili Caşcaval, lăturaş

Savin fratele lui, şaugău

Vasili Moţul, şaugău

Iordachi, curtean

Opre Chipul, şaugău

Vasile Mociorde, şaugău

Panaite, lăturaş

San Duvâncă, lăturaş

Ion Poliat, lăturaş

Sandul, lăturaş

Mihaiu, tăbăcar, lăturaş

Toader Iştoc, lăturaş

Ioniţă, ciobotar

Enache Petre, tărăbămţaş

Eni, tăbăcar, lăturaş

Lupul, tăbăcar, lăturaş

Stan, blidariul, lăturaş

Gheorghi, stoler, lăturaş

Ursachi, lăturaş

Ion Mititelu, lăturaş

Eni, tălmaci

Crâste, horilcar

Ioniţă Stoian, lăturaş

Muşat, curtean

Stan, muntean, lăturaş

Ştefan Brihaiu, şaugău

Ion, lăturaş

Stan, trăistar, lăturaş

Stan, cioclu

Niagu, jitar, şaugău

Gheorghi Popa, lăturaş

Ioniţă Farfaniţă, şaugău

Gligoraş Oatul, şaugău

Gheorghi Ochincă, şaugău

Ioniţă Păringu, şaugău

Toader Tutor, şaugău

Iordachi, trăistar, şaugău

Ştefan Lupul, lăturaş

Ştefan, curtean

Toader Cârste, şaugău

Vasile Bounegru, lăturaş

Stanciul Desagă, şaugău

Lupul Motoc, şaugău

Dumitraşcu Baltă, şaugău

Neculaiu, cheptănar, lăturaş

Staciul Baltă, tărăbănţaş

Ion Hriscul, şaugău

Vasili Guguian, lăturaş

Radul, cioclu

Dragomir Sima, şaugău

Ioniţă a Nazarii, lăturaş

Postolachi, vătăman, lăturaş

Zaharie, lăturaş

Ioniţă Vecin, şaugău

Neculaiu Tolontan, şaugău

Vasili, lumânărar al cămăraşului

Vasili, funar, şaugău

Eni, curtean, şaugău

Mihăilă, cojocar, lăturaş

Dumitru, curtean

Gheorghi, blănar, lăturaş

Ioniţă, liah, şaugău

Gheorghi, cojocar, lăturaş

Zamfir, blănar, lăturaş

Andriu, muntean, lăturaş

Radul, ciobotar, lăturaş

Iordachi, lăturaş

Mihăilă, curtean

Pavăl Căşcăval, şaugău

Ion Caţâchi, lăturaş

Vasile, cârciumar al gramaticului

Chiriac, la fel

Şerban. La fel

Andreiu cârciumar al lui Mihali

Stan a lui Mihali

Gheorghi, blănar

Călin a gramaticului

Cârste a lui Mihali

Andriu, muntean

Ion a lui Mihali

Petre a doftorului

Stanciul a lui Panaite

Niagu, savargiu a gramaticului

Ioniţă, cârciumar a egumenului

Neculaiu fiul lui Panicoară

Ştefan, băcal

Hriste, blănar

Ioniţă, grădinar

Sima, căldărariu

Eni Chiticariul

Dima a Mihali

Pertre al lui Moţoc

Şerban a gramaticului

Hriste Avram al Culii

Micul a gramaticului

Gheorghi Şâşma

Saraian, cupeţ

Enachi al Ursului, curtean

Crăciun, bărbier

Barbul, lemnar

Ştefan Botezat

Gligori, croitor

Eni, blănar

Ion Gologan

Stroe, teslar

Martin, sluga doftorului

Moiseiu al Lupului Tănasă

Ştefan, crav

Toader, muntean

Ion, ciobotar

Andrieş a gramaticului

Grigoraş Marcu, arnăut

Toader fiul lui Chiper

Greorghi, trăistariu

Ştefan, ungurul

Sandul, braşovan

Dumitru, braşovan

Petcu Polivil, braşovan

Vasili Lupaşcu

Costandin, bărbieriu

Vasili, să dea samă Costandin, bărbieriul

Chiriac, braşovan

Crâste, arnăut

Gheorghi, crav a Precistii

Stan a lui Mihali

Ilii, blănar, la fel al lui Mihali

Dumitraşcu, la fel

Vasili a gramaticului

Ilii fiul lui Ion, cojocar

Strătulat, blănar

Neculaiu Zălar zet (al) popa Sandul

Costachi, ciobotariul

Petre fiul Papii

Ion Sămilachi

Mărin, muntean

Ursul fiul lui, a lui Mihali

Neculaiu, crâşmar a lui Lazăr

Cârste Tălăntan, a gramaticului

Costandin Tălăntan, la fel

Dumitrachi, blănar, zet popii Enachi

Eni Sărian, ţărigrădian

Acsinti, ciobotar a lui Mihali

Voicu, ciobotariul

Dumitru, sârbul a egumenului

Nicola, blănariul

Andronachi ciobotar la Slănic

Gheorghi, morar lui Panaite la Slănic

Toader, ciobotar la Slănic

Ioniţă, vieriul, la Slănic

Năstasă fiul rusului, a lui Mihali, la Slănic

Vasile Călugăru, la Slănic

Gheorghi, vrâncean, la Slănic

Ion fiul lui Dobândă, la Slănic

David Barbul, la Slănic

Neculaiu, dascălul, la Slănic

Ion Robul, la Slănic

Vasile fiul lui Robul, la Slănic

Crăciun Pante, morar, la Slănic

Ion, ungurian, la Slănic

Ştefan a şatrarului Costandin, la Slănic

Mihaiu, ungurian, la Slănic

Simion, la Slănic

Radul, argat gramaticului, la Slănic

Ioniţă, torcător, şaugău la Slănic

Tănasă, a şatrarului Costandin, la Slănic

Alicsandru fiul lui Antohi, la Slănic

Mistodii, dogar, la Slănic

Ion, vieriul, la Slănic

Ştefan, ungurian, la Slănic

Stan Sabău, la Slănic

Mihaiu Gabără, la Slănic

Şimon Heresăoariul, la Slănic

Lorinţi frate lui Şămăn, la Slănic

Gheorghi, rusul, la Slănic

Ianăş a birăului, la Slănic

Pavăl, morar, la Slănic

Vasile, morar, la Slănic

Ion, morar a egumenului, la Slănic

Simion din Tăseşti

Toma din Tăseşti

Miron din Tăseşti

Sava din Tăseşti

Vasili din Tăseşti, lăturaş

Pafăl Hiloli din Tăseşti

Simion, ungurian, din Tăseşti

Bucur, muntean, din Tăseşti

Onu, rotar, din Tăseşti

Dragomir din Tăseşti

Toader din Tăseşti

Bucur Bucşă din Tăseşti

Opre, ungurian, din Tăseşti

Mafteiu, ungurian, din Tăseşti

Bucur, ungurian, din Tăseşti

Ion al lui, din Tăseşti

Gheorghi din Tăseşti

Şerban, olar, lăturaş din Tăseşti

Ştefan Porumbu din Tăseşti

Iordachi, tărăbânţaş, din Tăseşti

Andreiu, muntean, din Tăseşti, şaugău

Radul a Mihalii din Tăseşti

Vasili, tărăbânţaş, din Tăseşti

Petre, şaugău, din Tăseşti

Andreiu, muntean, şaugău, din Tăseşti

Coman din Tăseşti

Irimie, lăturaş din Tăseşti

Costandin, muntean, din Tăseşti

Ursachi, muntean, din Tăseşti

Ion a gramaticului, din Tăseşti

Dumitru a Mihalii, din Tăseşti

Ioniţă a lui Simion, şaugău, din Tăseşti

Gurca a Mihalii, din Tăseşti

Ursul Gingalău, lăturaş, din Tăseşti

Macoveiu, tărăbânţaş, din Tăseşti

Ilii a lui Mihalii, din Tăseşti

Chiper, cioclu din Tăseşti

Vasile, lăturaş, din Tăseşti

Lupul a şătrarului Costandin, din Tăseşti

Radul, pascar a şătrarului, din Tăseşti

Gheorghi, lăturaş, din Tăseşti

Nedelcu a cămăraşului, din Tăseşti

Gheorghi Barna, lăturaş, din Tăseşti

Cârste Bounegru, din Tăseşti

Chiriac, lăturaş, din Tăseşti

Agapii a şătrarului Costandin, din Tăseşti

Simion a gramaticului, din Tăseşti

Ion, muntean, a gramaticului, din Tăseşti

Dobre a gramaticului, din Tăseşti

Stan, muntean, din Tăseşti

Lupul, muntean, din Tăseşti

Bratul a gramaticului, din Tăseşti

Ion, cioclu, din Tăseşti

Ion, muntean, din Tăseşti

Vasili, muntean, din Tăseşti

Ion, muntean, din Tăseşti

Ion, cioban a gramaticului, din Tăseşti

Toader Nedelcu din Tăseşti

Dumitraşcu din Tăseşti

Gavril, rotar, din Tăseşti

Ion, muntean, din Tăseşti

Stoica, muntean, din Tăseşti

Petre a Mihalii, din Tăseşti

Gheorghi, rotar, din Tăseşti

Dobriţa cu holtei, din Tăseşti

Vasili, să dea sama Gheorghi, din Tăseşti

Gheorghi Nebunele, din Tăseşti

Toader a gramaticului, din Tăseşti

Ion, lăturaş, din Tăseşti

Ion Dan, lăturaş, din Tăseşti

Neculaiu Mihai, din Tăseşti

Ion Dorofteiu din Tăseşti

Ion, muntean, din Tăseşti

Iorga, şaugău, din Tăseşti

Lupul, tărăbânţaş, din Tăseşti

Eni, şaugău, din Tăseşti

Ion, rusul, tărăbânţaş, din Tăseşti

Gheorghi a gramaticului, din Tăseşti

Simion, lăturaş, din Tăseşti

Vasile, tărăbânţaş, din Tăseşti

Badiul, ciobotar, din Tăseşti

Grigoraş, cioclu, din Tăseşti

Gheorghi, lăturaş, din Tăseşti

Ghiorghi, cioclu, din Tăseşti

Toma, lăturaş, din Tăseşti

Ion, ungurian, din Tăseşti

Gheorghi, ungurian, din Tăseşti

Vlad, ungurian, din Tăseşti

Toader Furdui, din Tăseşti

Ion, drâstar, lăturaş, din Tăseşti

Ion Bălan, lăturaş, din Tăseşti

Mile, jitar, din Tăseşti

Antohi, muntean, şaugău, din Tăseşti

Ion Nacu a Mihalii, din Tăseşti

Stoe, lăturaş, din Tăseşti

Apostol Vecin, din Tăseşti

Chirilă, cioclu, din Tăseşti

David, şaugău, din Tăseşti

Mihaiu, jitar, din Tăseşti

Ghiorghi, cioclu, din Tăseşti

Ion, olariul, din Tăseşti

Ion Paşcu, din Tăseşti

Costandin Dorovici, din Tăseşti

Ion fiul popii Mihălachi, din Tăseşti

Ioniţă Tiutul, cioclu, din Tăseşti

Costandin, olar, lăturaş, din Tăseşti

Marin, cioclu, din Tăseşti

Anghel, ciobotar din Tăseşti

Ioniţă, ciobotar, din Tăseşti

Gligoraş din Tăseşti

Ioniţă a gramaticului, din Tăseşti

Tănasii a Zafului, din Tăseşti

Şerban, jitar, din Tăseşti

Ion a gramatcului, din Tăseşti

Ghiorghi, postăvar, din Tăseşti

Gligoraş a Mihalii, din Tăseşti

Toader Gârlian, din Tăseşti

Apostul, vrâncean, din Tăseşti

Dragomir din Tăseşti

Toma, vrâncean, din Tăseşti

Ion, rotar, din Valea Ţâganilor

Enachi, rotar, din Valea Ţâganilor

Băldijur din Valea Ţâganilor

Martin, ungur, din Valea Ţâganilor

Stan fiul lui Martin, din Valea Ţâganilor

Toader, lăturaş, din Valea Ţâganilor

Gheorghi a lui Mihali, din Valea Ţâganilor

Andreiu a gramaticului, din Valea Ţâganilor

Ianăş a lui Mihali, din Valea Ţâganilor

Ion, scutelnic a cămăraşului, din Valea Ţâganilor

Stan ungurian, din Valea Ţâganilor

Ion a Zafului, din Valea Ţâganilor

Apostu Berer, curtean, din Valea Ţâganilor

Dumitraşcu şaugău, din Valea Ţâganilor

Radul, muntean, din Valea Ţâganilor

Proca a Zafului, din Valea Oancii

Simion, la fel, din Valea Oancii

Isac, din Mosoară

Ioniţă Buzinschi, din Mosoară

Zaharie, din Mosoară

Martin, jitar, din Mosoară

Micle, şaugău, din Mosoară

Lupul Tănasă, şaugău, din Mosoară

Vasile, ciobotar, din Prislop

Moisă, lăturaş, din Prislop

Şerban, vătăman de Ocnă, din Prislop

Iosip, văcar gramaticului, din Prislop

Ioniţă fiul lui Acsinte, din Prislop

Ilie Vasilaş, din Prislop

Gheorghiţă, din Prislop

Neculaiu a gramaticului, din Prislop

Dragomir, muntean, din Prislop

Costandin, din Prislop

Andreiu, lăturaş, din Prislop

Stan Arvosâi, din Prislop

Ioniţă, olariul, din Prislop

Gheorghi Porumbu, din Prislop

Eni Blende, şaugău, din Prislop

Ion, cioban, din Prislop

Toader, lăturaş, din Prislop

Ion, ungurian, din Valea Oancii

 

 

Armenii ot Ocnă:

 

 

Toată suma caselor:  83. Rămân birnici 83.

 

 

Neculaiu, arman

Tănasii, arman

Ştefan, cioban, arman

Popa Gheorghii, arman

Iacob Iochim, arman

Mane, târgoviştean, arman

Acsănti, arman

Sava, croitor, arman

Hagi Iosip, arman

Cerchez, arman, ciobotar

Gheorghi, arman

Bogdan, ciobotar, arman

Cimion frate hagiului, arman

Caraivan, arman

Hagi Ivan, arman

Petre, ciobotar, arman

Hagi Zerip, arman

Simion, gălăţan, arman

Agopşa al lui Hugaz, arman

Hagi Agop, arman

Necula Budul, arman

Hagi Urachez, arman

Sandul fiul lui Bogdan, arman

Gheorghi fratele lui, arman

Vârtan a Sandului, arman

Cârste, hagiu, arman

Vârtan Cârste, arman

Simion Lazăr, arman

Gligori Tătaru, arman

Petre Marcu, arman

Cârste, arman

Mane, arman

Ştefănică, arman

Chircu fiul lui Solomon, arman

Simion, arman

Ivan, arman

Hagi Ilieş, arman

Hagi Bogdan Vârtan, arman

Neculaiu, croitor, arman

Iacob Petru, arman

Tănasă, arman

Toader, arman

Ovec, arman

Bogdan, arman

Neculaiu, arman

David, arman

Gaşpar, arman

Iacob Costrov, arman

Bogdan Baronce, arman

Hagi Neculaiu, arman

Ivan, arman

Andrieş, arman

Solomon Grigori, arman

Micul, arman

Popa Ivan, arman

Martos, arman

Hagi Cerchez, arman

Vârtan nepot lui, arman

Bogos, vasluian, arman

Petre fiul lui Ivan, arman

Avidică, arman

Andronachi Gârbănos, arman

Cârste Zarzăl, arman

Gheorghi fiul lui Ivan Haribu, arman

Mane a Popăscului, arman

Straghion, arman

Iacob fiu lui ciobotar, arman

Bogdan, cojocar, arman

Ştefan Arachel, arman

Gheorghi fiul lui Cârste, arman

Ivan fiul lui Grigori, arman

Mahul, arman

Cerchez, arman

Anane, arman

Ocaz a hagiului, arman

Cardat fiul lui Grigori, arman

Măgârdici, ciobotar din Doftana, arman

Ariton, arman

David Pârjol, arman

Toader Gribănos, arman

Grigori Agopşă, arman

 

 

Jidovii:

 

 

Toată suma sacelor: 6. Rămân birnici 6.

 

 

Moisa

Lupul

Avram

Ursul

Haim

Ilii

 

 

Rufeturi:

 

 

Toate casele: 92. Scădere rufeturi, însă 92: 8 popi, 2 diaconi, 1 ostavioi, 4 mazili şi ruptaşi, 45 ţigani, 32 femei sărace şi nevolnici.

 

 

Popa Costandin

Popa Gavril

Popa Ioniţă

Popa Necoară

Popa Enache

Popa Petre

Popa Sandul

Popa Iordache

Cozma, diacon

Stan, diacon

Alecsandru, căpitan ostavioi

Niţul al lui Panaite, mazil

Toader, blănariu, ruptaş

Toader Giuncul, ruptaş

Spiridon, gramatic

Alecsa, ţigan a şătrarului

Frenţe, la fel, ţigan

Vasile Chiriţă, ţigan

Dumitru, ţigan

Năstasă, ţigan

Gheorghi, ţigan

Chiriac, ţigan

Gligoraş, ţigan

Ion Buruiană, ţigan

Gheorghi Butu, ţigan

Condre, ţigan

Toader, potcovariu, ţigan

Necula, ţigan

Acsinte Purle, ţigan

Costandin Ciorlu, ţigan

Sandul, ţigan

Gheorghi, ţigan

Zamfir, ţigan

Iordache Buruiană, ţigan

Ursache, ţigan

Holomencia, ţigan

Neculaiu Creţul, ţigan

Toader Şopârlă, ţigan

Costandin, ţigan

Ştefan, ţigan

Simeon, ţigan

Ilii Chiriţă, ţigan

Ioniţă Butul, ţigan

Toader Buruiană, ţigan

Ianache, ţigan

Dan, ţigan

Ion, ţigan

Costandin, ţigan

Costandin, ţigan

Opre, cofaş, ţigan

Mihălache, ţigan

Postolache, ţigan

Ion Preda, ţigan

Avram, ţigan

Neculaiu, ţigan

Radul, ţigan

Stan, ţigan

Stan, ţigan

 

 

Oameni nevolnici şi femei sărace:

 

 

Irina

Dochiţa

Smăragda

Ilinca

Vârlănoaie

Ilinca

Ion, rus, calic

Smăragda

Ilii, tăbăcariu

Tudora, prescurniţă

Stoica Nebunu

Nastasie, săracă

Sandală, monahie

Nastasie

Cârstina

Anuţa

Iftinca

Marie, preoteasă

Ioana Necoroae

Safta

Frăsina

Catrina

Moghina

Safta

Arşeniţa

Ţariţa

Aniţa, mătăsăriţa

Ioana

Aniţa

Ana Bitişanca

Aniţa

Rosandra

 

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 329-336

 

 


George Finiş, pe Calea Cântecului

 

 

 

M-a luat prin surprindere şi mi-a strâns sufletul în menghină neaşteptata veste că George Finiş a plecat pe Calea Cântecului, lăsându-ne nouă în dar Primăvara. El însuşi era Primăvară şi poate că ar fi trebuit să mai aştepte, timp de câteva zeci de primăveri, până când ne vom lepăda de toate măştile şi, mai ales, de cele ale vanităţii, ca să respirăm cântecul cu adevărat şi să ne mântuim cu puritatea melosului care veghează asupra spiritualităţii mileniilor neamului nostru. George înţelege ce spun, pentru că era împătimit şi de istorie, istoria fiind pentru noi brazda din care răsare, creşte şi înfloreşte Cântecul.

 

 

Îi ştiu parcursul acesta pământesc încă din tinereţea noastră, când descopeream în muzica lui George Finiş un alean, un „dorurile mă omoară, / dar nu prea le bag în seamă” şi râdeam împreună, uneori, pe seama acestei atât de exact descrise exponenţialităţi bucovinene. Noi, îmi place să cred, eram altfel, aveam crezul nostru şi, fiecare în felul său, ne-am depăşit condiţia, deşi familia, şi pentru unul, şi pentru celălalt, însemna şi condiţie existenţială, şi împlinire, şi fericire. I-am trăit cu nesaţ fiecare nouă apariţie discografică, pentru că în discul de vinilin intervenea taina şi tăinuirea, intervenea arcana misterioasă a repoziţionării artistului în universul de dincolo de vremelnicie.

 

 

Despre George Finiş nu pot vorbi la trecut, pentru că el există şi va exista de-a pururi. E suficient să ridicăm privirile şi, dacă vreţi, sufletele spre Calea Cântecului şi îl vom reîntâlni ori de câte ori vom avea nevoie de el sau de Primăvară. Pentru că şi cântecul neamului nostru înseamnă o necontenită renaştere şi primenire; pentru că şi cântecul neamului nostru este primăvară, dar o primăvară care se poate auzi numai cu sufletul.

 

 

Este drept că, în ultimii ani, şi Gheorghe Finiş suferea, dar suferea pentru soarta cântecului, pe care o şubrezise şi statalitatea, dar o şubreziseră şi o bună parte dintre noi, cei care am uitat adevărul şi sensul închinărilor. Trupul, care l-a trădat acum, nu avea cusururi, dar sufletul lui George Finiş căuta şi tot căuta lecuirile care să îi aducă amăgirile care dau putere de viaţă: speranţele. Speranţele în ce? Nu mai avea decât certitudinea dragostei familiei sale şi a dragostei pruncuţului care urmează să vină în familia lui, dar care pruncuţ îşi va zări şi cunoaşte bunicul doar pe Calea Cântecului.

 

 

Ştiu suferinţa celor care înseamnă sufletul lui George Finiş, dar ei, şi mai ales fata şi nepoţii, au datoria să-şi şteargă lacrimile şi să păstreze neprihănită Calea Cântecului, pe care, în dimineaţa zilei de 17 aprilie 2021, a păşit George Finiş pentru a rămâne un veşnic biruitor.

 

George Finiş

 

 

La revedere, George Finiş, din universul nemuritor al cântecelor tale!


Pagina 50 din 1,461« Prima...102030...4849505152...607080...Ultima »