Un preot dărâmă un monument istoric. Buzincu doarme

Cea mai veche fotografie a satului Breaza, făcută prin anii 1870, încredinţa memoriei şi două monumente de artă veche moldovenească, biserica (1) şi clopotniţa (2), construite la Fundu Moldovei în 1682, biserică primită în dar (de fapt, cumpărată), demontată şi adusă la Breaza, în 1824, unde a fost montată şi dată în folosinţă de către legendarul preot Vasile Comarniţchi, cel care a făcut parte din delegaţia care a adus, din Polonia, moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava şi care, în 7 august 1826, semna o mărturie, la Breaza, pe care el o scrisese „Coram me / Alexius Komurnitzki / administ”.  În biserica din Breaza a cântat Iraclie Porumbescu, în 14 septembrie 1843, de Ziua Crucii, „Cheruvicul” şi „Axionul”, după cum singur povestea în naraţiunea „un episod ca zece, din anul 1843”, intitulată „Încă însurat nu fusesem” [1].

Construirea biserici noi din Breaza a început în 25 mai 1914, pe malul Moldovei, pe un teren donat de familiile Ioniţă Ursachi şi Mihai Droniuc, dar zidirea bisericii din cărămidă, în formă de cruce, până la acoperiş, s-a făcut până în toamna anului 1914, când, din pricina războiului mondial, lucrările au fost sistate, pentru a fi reluate abia în 1924, cu sprijinul financiar al Fondului Bisericesc al Bucovinei. Sfinţirea noului şi frumosului lăcaş de cult s-a făcut în ziua de 26 septembrie 1926, „de către un sobor de preoţi, în frunte cu ÎPS Mitropolitul Nectarie Cotlarciuc” (născut la Stulpican), biserica veche, din deal, fiind demontată şi reclădită, în cătunul Pârâul Neagra, unde există, modificată, şi astăzi. Din monumentul de artă veche moldovenească (românii câmpulungeni îşi construiau singuri bisericile şi nu acceptau decât preoţi care proveneau din rândurile lor, în mare majoritate şcoliţi prin Ardeal), a rămas, pe dealul Brezei, doar clopotniţa hexagonală, care da farmec şi identitate comunei.

Străvechea clopotniţă din Fundu Moldovei, păstrată la Breaza

Din primăvara acestui an, nici măcar clopotniţa nu mai există, fiind demontată de preotul care a câştigat licitaţia de investire parohială la Breaza, care s-a pus de turnat betoane peste temeliile istoriei. Nu ar fi o problemă dacă, după exemplul vămenilor, acest monument mărturisitor ar fi reasamblat în Muzeul Satului Bucovinean, dar, judecând după “amplasarea” clopotului, în faţa platformei de beton, vechile grinzi încărcate de istorie vor sfârşi anonimizate prin cine ştie ce construcţii civile sau chiar în vetrele uriaşei case parohiale, care, pe timp de iarnă, trebuie încălzită.

În vremea asta, ştabul Direcţiei de Culte şi Patrimoniu, care, exact în acelaşi “itinerariu” de program de lucru, este şi conferenţiar (îmi este greu să scriu “universitar”), doarme. Fără îndoială, parohii pot face tot ce poftesc pe moşiile arendate pentru prestări de servicii, dar Aurel Buzincu, ca tartor al patrimoniului, ar trebui să dea aprobări pentru demolări, cu condiţia conservării, fie şi în ală locaţie, a puţinelor piese de patrimoniu care mai suravieţuiesc prin acest judeţ.

[1] IRACLIE PORUMBESCU, Încă însurat nu fusesem, în „Scrierile lui Iraclie Porumbescu”, Cernăuţi 1898, pp. 145-147

Oameni liberi din Câmpulung, iobagi la Zahareşti

„10 Iulie 1765. Cercetare pentru Zahareşti. Se întreabă „Toader Bădiliţă, mazil, ce a fost vornic în Suceava, bătrân de 89 ani: „De la pace, de când au ieşit turcii din Cameniţa şi leşii de pe aceste locuri, sunt 60 şi mai bine de ani… Până la moscalii cei vechi”… Bogdan, fratele lui Andrii, diaconul armenesc şi fratele popii Manii: „A fost luat Petrii Chişcu un ghizdan cu nişte scrisori!… Toader Lehaci: „Tot Miclescul le-a luat dijmă şi a stăpânit acea moşie”… „Eu, Lupul Şandru… Grigorii Şandru şi Grigorii Sturzea” au mărturisit… că… au arat pe acea moşie şi s-au hrănit”… Preotul Gherasim şi preotul Mihăilă, tot de la Câmpulung: „Încă ar fi dat socru-său, Pintelei Şandru, şi pogonărit de păpuşoi, când ara în Zahareşti, iar a dijmui, tot Micleştii i-au dijmuit”… Dumitraşco Bărdan: „Fiind ei copilandri, ara tatăl său în Zahareşti”… Petre sin lui Gheorghiţă Dornean a mărturisit cu sufletul lui, primind şi carte de blestem, cum că el a apucat, înaintea moscalilor celor de demult, pe Gavril Miclescul vornic în Câmpulung, şi-şi stăpânea şi moşia Zahareştii… Toader Budăi: „A  auzit pe Pintilei, vitregul său… Vrând ei ca să iasă din sat, a prins de veste Miclescul şi nu i-a lăsat, trăgându-i vecini de Zahareşti şi, dând ei jalobă la Divan, cum că ar fi trăit în Zahareşti moşul său şi tatăl său într-acel sat, în Zahareşti, iar drept vecini n-au fost, şi, îndreptându-se la Divan, au scăpat de vecinătate”… Ioan Haidău ot Horodniceni… a mărturisit că, de 45 ani, de când a venit stolnicul Şărban în Horodniceni, el încă a venit acolo, în Horodniceni… şi el a fost tot păstor la bucatele dumisale, şi tot acolo, pe acea moşie Zahareşti, păştea vitele, dându-i Miclescul de-şi păştea vitele cu învoială”. Însă, de la moscalii vechi, încoace, ştiu… Costandin Platonescul, câmpulungean, şi tatăl său, Ionaşcu Platonescu… Sărghie Cucul ot Drăgoeşti… Toader Toros, armean din Suceavă… A ţinut acea moşie, Zahareş­tii, cu adet pe ani, de-şi păştea bucatele… Grigorii Tăbăcariul din Suceavă a arătat un zapis de 25 de ani, care zapis s-a dat la mâna dumnealui, lui Gavril Miclescul, postelnic, care zapis este de la Dumitraşcu Şeptelici, vândzându-i dijma din fânul din Zahareşti … A venit dijmaşul Miclescului şi a luat dijma”. / Iscălesc: Costantin Cantacuzin, Ban, Canano Pitar”[1].

Stroieşti – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

[1] Iorga, N., Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor, VII, Bucureşti 1904, pp. 222, 223