L. BAIDAF: Ce spun ziarele apusene despre uciderea lui Ghica
Dacă vă interesează mărturiile europene ale anilor 1777, 1778, despre uciderea lui Grigore-Vodă Ghica, faceţi click pe copertă!
Nicolae Iorga: Plângerea pentru trup
Isuse Doamne, tu ai fost
Împărtăşit de-al nostru rost:
Răbdat-ai în a ta ființă
Întreaga noastră suferință,
Te-au pus în recele mormânt
Și ai rămas fără de soare
Într-o umilă închisoare
Până te-ai rupt de la pământ.
Ai fost asemenea cu noi
În tot ce-n suflete se zbate,
În tot ce carnea o străbate,
În îndurări şi în nevoi.
Dar carnea ta împrumutată
Din lutul ăsta omenesc
Prin harul Tău dumnezeiesc
A fost, în moartea ta, cruțată.
Iar noi icoana cea divină
O profanăm şi-o nimicim:
Prin ţărna râmelor pierim
În cea mai mizeră ruină.
Ne spune legea Ta c-odată
Din prafu-n care ne-am schimbat
Vom fi din nou vas luminat,
Trecând prin dreapta judecată.
Dar ce a fost noroi și humă
Cum poate-n fața ta să stea
Supt o răsfrângere de stea,
Într-un veşmânt curat de spumă?
Și cum în trup a locuit
Această a noastră gândire
Aproape de dumnezeire,
De ce să-l laşi batjocorit?
(Cuget clar – Noul „Sămănător”,
Anul II, Vălenii de Munte, 1938, p. 26)
ion drăguşanul: indice bibliografic al neamurilor moldoveneşti
Dacă doriţi să vizualizaţi cartea, faceţi click pe copertă!
În faţa lui Dumnezeu, fiecare om este egal cu celălalt. La fel şi în faţa istoriei, din punctul meu de vedere şi tocmai din consecinţa acestui respect am lucrat această carte, care nu înseamnă decât un ghid de itinerariu şi nicidecum o naraţiune istorică. Dacă vă interesează povestea propriului dumneavoastră neam, folosiţi prescurtările titlurilor de carte şi copiaţi, document cu document, toate mărturiile care vă privesc şi-abia apoi interpretaţi-le.
o floare de gutui
am existat, m-au şi văzut câţiva
cum semănam cu patimă cuvinte
închipuindu-mi limpede că va
veni un om, să-nceapă să le cânte,
dar munţii rămăseseră departe,
iar noaptea scufundată în oglindă
se răzvrătea în pagina de carte
şi încerca de suflet să mă prindă:
opreşte-te!, i-am zis şi-am frânt din pâine
cât mi se cuvenise din noroc,
paharul cel cu vin l-oi duce mâine
sau când veni-va clipa cu soroc,
opreşte-te!, i-am zis, dar nu ştiu cui
căci împrejur era numai lumină,
iar cântecul – o floare de gutui –
sorbind din ea luminii se închină
13, 14: Mândru de viaţa mea!
În fiecare an, în zilele de 13 şi 14 martie, îmi amintesc de viaţa mea. Cu duioşie, cu bucurie proaspătă şi cu omenească mândrie. De ce în 13 şi în 14 martie? Pentru că în zilele acestea am primit darurile dumnezeieşti numite Carina şi Andi, pentru a întregi ceea ce aveam, pentru a-mi întări universul numit Viorica, Cozmina, Darius şi Mihai. Şi – de ce nu? – Diego. Altceva nu mai am. Doar cărţile şi, mai ales, pe cele la care trudesc din zori, în noapte. Cărţile încă nescrise, despre care Arghezi spunea că ar însemna dialogul fiecărui autor, mare sau mic, cu divinitatea.
În fiecare an, în zilele de 13 şi 14 martie, mă tot întreb de ce mai rămân în Suceava şi nu mă mut la Cluj-Napoca, deci acolo unde este viaţa mea. Multă vreme, am fost convins că am rămas pentru Bucovina Rock Castle şi pentru Bucovina Acoustic Park. Amăgiri, iluzii. În Suceava, destinele se află în opinca lui Flutur, numită Barbă. Bucuriile sunt interzise. Iar cele două festivaluri ale muzicii viitorimii însemnau bucuria câtorva generaţii pe deplin îndreptăţite la viitor. Opincile nu au nevoie de viitor. Opincile tropotesc, surd, dar îndesat, pe grumazul prezentului. Eu nu mai exist în prezent, ci doar în trecut şi în viitor. Prezentul nu-i decât punctul de echilibru. Deci, am să plec. Deja îmi aud paşii înspre bucuriile proaspete şi omeneştile mândrii.
Despletesc astăzi aceste gânduri, pentru că Andi, ca să îi lase Duminica nepoţelei noastre Carina, îşi sărbătoreşte naşterea ceva mai devreme. O sărbătoreşte cu un nou album de creaţii proprii – tulburătoare reverberări ale Universului, pe care le ascult neîntrerupt, de-a lungul fiecărei zile, regretând doar faptul că nu le pot difuza, înainte de realizarea videoclipurilor pentru fiecare melodie în parte. Sunt tare mândru de Andi şi de creaţiile lui. Andi e mai mult decât un vis împlinit, iar Carina, deşi activând în alt domeniu al creaţiei, pare să-i calce pe urme. Despre Darius, floare fremătătoare a sufletului meu, care deja trăieşte din propria-i bursă, o să vorbesc atunci când va fi ziua naşterii lui. Sper să nu mai ratez zilele importante ale lumii mele reale, sper să fiu acolo, în tumultul lor, şi cu ochii, nu doar cu sufletul şi mintea. Deocamdată, de aici, de sub opinci şi blănuri de dihor, care sufocă un ţinut în care nu se întâmplă nimic, îmi las doar cuvintele să evadeze (dar pe voi cui vă las?), dorindu-le sărbătoriţilor mei, aşa cum îi doresc fiecărui om în parte, atunci când prind de veste că are propria lui sărbătoare:
FERICIRE,
pentru că le cuprinde
şi este condiţionată de toate,
în vieţile care ne-au fost ursite!