Pârteştii domnului inginer Nicuţar

Obiceiuri de iarnă pârteştene

Astăzi am cunoscut un sucevean minunat, care se trage din Pârteştii de Sus, rădăcinile şi mai vechi ale neamului Nicuţar aflându-se, cică, în Mănăstirea Humorului. Cum, în Mănăstirea Humorului este menţionat, anterior, doar un MICUŢAR, Ion (1896, Mănăstirea Humorului, D2D[1], 414), înseamnă că toţi provin din acelaşi neam şi că vorbim, practic, despre o identitate comună între acest Ion şi NICUŢAR, Ilie, Vasile, Luca (1903, Pârteşti-Suceava, D2N[2], 50), Constantin (1914, Pârteşti-Suceava, D2N[3], 54). Din acelaşi nume derivă şi neamul Licuţar, grafiar astfel pe la Câmpulung, unde au existat şi există încă mulţi Micuţar.

Mie, după o bucată de zi însorită, nu-mi rămâne decât să-mi arăt consideraţia faţă de domnul inginer Nicuţar, reproducând povestea meleagurilor care i-au fascinat copilăria:

PÂRTEŞTII DE SUS şi DE JOS. Pârteştii şi Soloneţul, care au parte de o primă atestare documentară în 13 aprilie 1415 sunt, de fapt, cele două sate Pârteşti de astăzi, Pârteştii de Sus şi Pârteştii de Jos, Soloneţul contemporan, din nordul Pârteştilor de Sus, fiind o localitate târzie, înfiinţată cu colonişti polonezi, iar Soloneţul natal al criticului literar Adrian Dinu Rachieru, fiind alt sat decât Pârteştii de Jos, şi el foarte vechi. Prin uricul menţionat al lui Alexandru cel Bun, voievodul întărea mănăstirii Humor, ctitoria lui Oană vornic de Tulova, „un sat la obârşia Soloneţului, unde a fost Tatomir şi Părtea şi seliştea lui Dienliş”. Numele lui Părtea s-a înveşnicit în cel al satelor, tot aşa cum şi numele lui Dienliş a stăruit, vreme de veacuri, în numele cătunului pârteştean Deleni.

1490: În 15 martie 1490, printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se aflau şi „a 39-a biserică, cu popă, din jos de Vlad Negrul, unde a fost popa Matii; a 40-a biserică, cu popă, la gura Soloneţului”.

1475: Mănăstirea Humor capătă noi urice de întărire asupra celor două sate în 25 aprilie 1475, în 2 iulie 1520, în 18 ianuarie 1536 şi în 30 noiembrie 1539, dar uricele acelea s-au pierdut, fiind distruse de cazacii lui Timuş Hmelniţchi, dar au fost refăcute, în 4 ianuarie 1663, de Eustratie Dabija Vodă, pe baza mărturiei egumenului.

1517: Pârteştii de Sus, numiţi încă, în 1517, Soloneţ, au fost cumpăraţi de Luca Arbore de la Taţea, fata lui Petre Dărman, şi de la neamurile ei cu 1.680 zloţi tătăreşti.

1766: În 15 ianuarie 1766, pentru că pârteştenii se lansaseră în comerţul cu horilcă (leac pentru holeră, cum fusese prezentată tăria galiţiană, adusă în Moldova, de negustori evrei, în vremea unei epidemii de holeră), egumenul Gherasim al Humorului s-a jeluit lui Grigore Ghica Vodă, care a dat poruncă straşnică, împuternicind numai „pe egumen să vândă mai întâi băutura mănăstirii şi nime din lăcuitorii acestor sate să nu vândă vin sau horilcă fără ştirea lui”.

1772: În 8 iulie 1772, vornicul Simion Tăutul, nepot din al doilea văr lui Dumitraşcu Nacul, primeşte partea de sat Soloneţ, în schimbul unei sume de bani pe care o avansase, de la nepoţii lui Dumitraşcu Nacul. Recensământul lui Rumeanţev[4], din 1772-1773, înregistrează la Soloneţul, în Ocolul Vicovilor, deci la Pârteştii de Sus, fără alte precizări, „21 – toată suma caselor”, însemnând 1 mazil, 2 popi, 1 femeie săracă, 2 argaţi ai mazilului şi 15 scutelnici ai postelnicului Iordache MILO. La Pârteşti, nume sub care se făcea referire la Pârteştii de Jos, era „43 – toată suma caselor”, însemnând 2 mazili, 1 ruptaş, 4 argaţi ai lor, 4 femei sărace, 2 popi şi 30 birnici. Moşia mănăstirii Humor din Pârteşti[5] beneficia salvogvardia preînălţatului Graf pentru „79 – toată suma caselor”, însemnând 43 de scutelnici ai mănăstirii Umor, 2 femei sărace şi 32 scutelnici ai mănăstirii cu salvogvardie.

1774: În 1774, cele două sate aveau, împreună, 75 familii, numărul lor ajungând, până în 1784, la 140 de gospodării. Din Ardeal au venit la Pârteşti, până în 1778, cu familiile, Matei UNGUREAN şi fraţii Simeon, Alexie şi Nicu POP din Prislop, Florea UNGUREAN din Nimigea, Toader SILVESTRU din Ruşii Bârgăului, Ioan FAGU şi Ioan UNGUREAN din St. Ioan, Tanasă CHIŞAN, Tudor CIMPOIAŞU, George BAIUS şi Mihail LUPAN din Bistriţa, Ioan POPA din Dicea, Anton PETRUŞ din Dumbrava, Simeon IEPURE din Berghea, Vasile BUDEANU din Ocniţa, Nicuşor VĂSCAN din Guga-Someş şi Vasile ŞTEFANCA din Bruduşca.

1779: Biserica Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril din Pârteştii de Sus a fost construită în 1779 şi renovată în 1860-1861. Biserica Sfântului Nicolai din Pârteştii de Jos avea să fie construită, pe locul fostei bisericuţe, între anii 1885-1887 şi sfinţită în 1888. În 1843, biserica din Pârteştii de Sus, cu 691 enoriaşi în Pârteşti şi în Cacica, îl avea paroh pe Ioan DAN, iar cea din Pârteştii de Jos, cu 1.183 enoriaşi, pe Ioan TARNOVIEŢCHI. În 1876, Pârteştii de Sus, cu 1.367 enoriaşi, îl aveau paroh pe Dimitrie DAN, iar Pârteştii de Jos, cu 2.184 enoriaşi, pe Vasilie CIUERCOVICI. În 1907, la biserica din Pârteştii de Sus paroh era Ilarion BĂDĂLUŢĂ, născut în 1856, preot din 1885, paroh din 1901, iar cantor, din 1901, Grigorie BUJENCU, născut în 1854, iar la biserica din Pârteştii de Jos paroh era Ilie de ANDRUHOVICI, născut în 1848, preot din 1874, paroh din 1883, preot cooperator fiind Ioan IENACHI, născut în 1876, preot din 1900, iar cantor, din 1900, Ioan HALI, născut în 1857.

1788, Hacquet: „În munţi, sunt izvoare sărate, „Slatina de la Pleşca” şi „Slatina de la Plossi” (N.N.: Plosci), cu puţurile lor. Alături, o instalaţie pentru evaporarea apei. Austriecii au mai întemeiat, aici, 5 rafinării. Mai departe, alte 3 puţuri, la Slătioara, Trestieni şi Pârteşti”[6].

1809: „Bucovina este foarte bogată în sare gemă. Această substanță minerală este descoperită într-un număr mare de locuri din această provincie, cum ar fi, de exemplu, în Pârteşti (Partistin, în text – n. n.). Minele de sare de rocă (gemă – n. n.) aparțineau, în trecut, locuitorilor. De când guvernul a devenit stăpânul lor, el a fost singurul comerciant al acestei mărfi. Se exploatează sarea gemă de la Cacica (Katschika, în text – n. n.); în 1796, s-au extras până la 10.000 de chintale (56.000 de kilograme). Astăzi, această exploatare s-a redus foarte mult. Calitatea sării obținute din Bucovina este atât de apreciată, încât este preferată în Moldova mai mult decât cea din Galiţia. Bukovina are cinci fabrici de prelucrarea sării, a căror producţie este considerabilă”[7].

1832, mai 2: După ce planurile de soluţionare a colonizărilor noi, în zona Solca, au fost discutate detaliat, s-a decis aşezarea a 24-25 familii germane sau slovace, în condiţiile existente ale colonizării, printre „moldovenii din satul Pârteşti”, decretul privind recunoaşterea noii colonii fiind dat în 24 octombrie 1835[8].

1835: „Datorită confirmării Coloniei, raportul a fost trimis în camera de judecată, la data de 24 octombrie 1835. Între timp, în primăvara anului 1836, autoritățile bucovinene începuseră să le ofere coloniștilor celelalte facilităţi. A existat o dispută cu primăria Pârteştii de Sus, pentru acceptarea, în Warniza, colonilor care s-au mutat recent în zonă. Conform raportului Oficiului Economic Solca, din 8 iunie 1835, problema a fost următoarea. Primăria din Pârteşti a fost informată, în martie, că aici va fi întemeiată o așezare slovacă. Comunitatea pârteşteană a deschis un proces, la 31 martie, la biroul raional. Când pădurarul din Fürstenthal a repetat măsurarea și distribuirea parcelelor de pădure, în luna mai, iar slovacii au început să defrişeze şi să cultive secțiunea forestieră Warniza, ei au fost stopaţi de conducerea primăriei din Pârteştii de Sus, deoarece, până acum, localnicii își păscuseră vitele pe ea. Acum slovacii au reclamat, administrației raionale, că moldovenii le-au distrus gardurile și i-au împiedicat să lucreze. Directoul Koch a mers, apoi, el însuși la faţa locului și a confirmat că deteriorarea gardurilor a fost minoră; pe de altă parte, un grup de 40 de femei și copii din Pârteşti s-a adunat pentru a-i insulta pe slovaci și pentru a-i deranja pe câmpuri. La vremea aceea, primarul de la Pârteştii de Sus nu era acasă. Administratorul a anunțat că, dacă cineva i-a deranjat pe slovaci, el a fost vinovat, deoarece a fost neliniștit împotriva autorităților. Slovacilor li s-a spus să continuie munca pe câmpuri; o pășune forestieră a fost atribuită comunităţii din Pârteşti. În două zile, doi deputați din comuna Pârteştii de Sus au venit la Biroul economic și au făcut declarația scrisă, datată 24 mai 1835, prin care avertizau că, şi cu riscul vieţii, nu vor renunţa la dreptul lor. Biroul economic a transmis raportul la Biroul districtual din cauza contradicției dintre comunități. Şase delegaţi, în frunte cu preotul Toma din Pârteşti au fost chemați, ca să li se explice nelegalitatea acţiunilor pâteştenilor, avertizându-i să fie calmi și ascultători. Deputații au răspuns că comunitatea nu ar putea exista fără pășunea luată, mai ales după ce şi o altă bucată de pășune, care nu făcea parte din Warniza, le-a fost luată. Administratorul Koch, care a avut în vedere anterior construirea unei fabrici de produse lactate acolo, își încheie raportul cu comentariul potrivit căruia el însuși s-a opus fundamental atribuirii acestor păşuni slovacilor și că este de părere că pârteştenii au protestat nu din pricina pășunatului, spațiul fiind mic, bun doar pentru pășunat gâştele, vițeii și porcii. Dacă o găină ar zbura prin curtea pârteşteanului, peste păşune, imediat ar ajunge în curtea slovacului. Biroul raional a decis, 12 august 1835, împotriva recursului pârteştenilor. Drept urmare, la 3 septembrie 1835, administrația regională a dat Oficiului Economic Solca sarcina de a transfera imediat secțiunea forestieră Warniza către slovaci și de a povăţui comunitatea din Pârteştii de sus să accepte o altă pășune forestieră”[9].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Rădăuţi – Solca (judecătorie raională), Arbore cu Bodnăreni, Bălăceana, Botoşana, Clit cu Lichtenberg, Iaslovăţ, Cajvana, Comăneşti, Ludihumora, Pârteştii de Sus cu Soloneţul Nou sau Slovac, Cacica, Pârteştii de Jos, Poieni”[10].

1875: În 1875 a fost deschisă o şcoală cu 6 clase la Pârteştii de Jos, iar în 1888, o şcoală cu 4 clase, în Pârteştii de Sus[11].

1888: În 6/18 august 1888, notar comunal la Pârteştii de Sus a fost ales cantorul bisericesc Gavril Şindilariu, înaintaşul lui fiind solcanul Leon Holzdrager, de care pârteştenii nu erau deloc mulţumiţi. În 21 august / 2 septembrie 1888 a fost ales comitetul şcolar din Pârteştii de Sus, format din administratorul parohial Ilarie Bădăluţă,, din învăţătorul Nicolai Hurjui, din antistele comunal Artemi Gorcea, din adjunctul antistelui Onufrei Ciornei, din deputatul comunal Spiridon Lupăescu, din notarul Gavril Şindilariu şi din gospodarul Simion Lupăescu[12].

1890: În 1890, Pârteştii de Jos aveau 2.528 locuitori, 2 preoţi (Ilie Andruchovici şi Victor Mitrofanovici, cantor fiind Ioan Halip) şi trei învăţători (Alexandru Cozarchevici, Anastasie cavaler de Barbier şi Iulia Rotopan). Primar era Ioan a Teodor Andronic. Pârteştii de Sus aveau, în acelaşi ani, doar 1.160 de locuitori, păstoriţi de preoţii Dimitrie Dan şi Ilarion Bădăluţă, de învăţătorul Leon Cechovschi şi de cantorul Gavril Şindilariu.

1890: „Întru plăcuta aducere aminte de căsătoria Alteţei Sale Împărătesei a arhiducesei Maria Valeria cu Alteţa Sa împărătească Archiducele Francisc Salvator, comitetul filialei „Şcoala română” din Pârteştii de Sus a decis a înfiinţa o bibliotecă pentru învăţăceii şcoalei poporale din loc. În scopul aceasta, au contribuit: Cucernicia sa părintele Ilarie Bădăluţă 1 florin; dna Elena Bădăluţă 1 florin; domnişoara Victoria Dan 1 florin; Cucernicia sa părintele Dimitrie Dan 1 florin; dl Emil Cozub, jude districtual 2 florini; dl Isidor Ernei, perceptor Solca, 1 florin; dl Ludwig Schex, controlor de perceptorie 50 cruceri; Preaoucernicia sa dl Teodosiu Iliuţu l florin; Cucernicia să părintele Niculaiu Popovici 45 cruceri; dl Frauz Ebellin, purtătorul cărţilor funciare în Solca, 50 cruceri; dl Ilie Babin, cancelist în Solca, 50 cruceri; dl Alexandru Braha, apotecar în Solca 1 florin; dl E. Adamowski, magistru poştal în Solca 50 cruceri; dl. Salamon Schätz, hotelier în Solca 1 florin; Cucernicia sa părintele Leon Maximovici 50 cruceri; Cueernicia sa părintele Gheorghi Popescu 50 cruceri; dl Filip Hohental, în Solca, 20 cruceri; dl Kuttlar 30 cruceri; dl Gross 1 florin; dl Dr. Luttinger 1 florin; dl. Anhauch 1 florin; dl Pressner l florin; dl Botuşan 1 florin; dl. Dr. Maier 1 florin; dl Popadiuc, învăţător, 50 cruceri; dl Victor Vasilovschi, practicant în Solca, 1 florin. / În numele comitetului, roagă subsemnatul preşedinte pe toţi prea onoraţii contribuanţi a primi, şi pe această cale, mulţămita cea mai călduroasă pentru ofertele Domniilor Lor. Cotele ce vor mai incurge, precum şi numele contribuanţilor se vor publica în coloanele acestui jurnal. Asemenea, se va publica, la timpul său, numele, preţul şi locul de unde se vor fi procurat cărţile din care se va alcătui această bibliotecă. / Pentru comitet, Ilarie Bădăluţă, / Preşedinte”[13].

1902: Banca populară din Pârteştii de Jos s-a înfiinţat în 16 martie 1902, sub preşedinţia preotului Alexandru Cozarchievici.

1903: O scrisoare de susţinere a preotului cooperator, scris de învăţătorul Alexandru IGNĂTESCU, în 15 februarie 1903, menţionează următoarele nume de gospodari semnatari din Pârteştii de Jos: Nicolai alui Ştefan STRATON, Vasile alui Nichifor ANDRONIC, Ioan alui Petru STRUGARIU, Iftimie alui Andrei POPOVICI, Ioan alui Gavril TODOSI, Sevastian ŢABREA, Toader alui George POPOVICI, Lazăr alui Andrei STRATON, Donisă alui Doroftei STRUGARIU, Ioan CIORNEI, Grigori MIRĂUŢĂ, Petrea STRATON, Panteleimon alui George BULIGA, Nicanor alui Iftimie POPOVICI, Ştefan alui Pavel STRATON, Leonti TOMA, Iftimie POPOVICI, Ştefan alui Pavel STRATON, Leonti TOMA, Samuil STRATON, Gherasim STRUGARIU, Ignat alui Samuil STRATON, Mihai alui Samuil STRATON, George alui Ioan POPOVICI, Dumitru alui Ioan STRUGARIU, Ilie NICUŢARIU, Ioan alui Iacob ANDRONIC, Luchian MIRĂUŢĂ, Vasile CIORNEIU, Nichifor EPURE, Leonti MOROŞAN, Ştefan CIORNEIU, Simion LĂZĂREAN, Simion alui Ioan TURCULEŢ, Toader alui Vasile STRUGARIU, Simion alui Ştefan SAVA, Gherasim alui Toader CIORNEIU, Simion EPURE, Ştefan alui Leonti COJOCARIU, Toader LAZAROVICI, Petru alui Ioachim POPOVICI, Leonti CIORNEIU, Ioan alui Nistor STRUGARIU, Pavel MOROŞAN, Miron alui Miftodi ANDRONIC, Savu LUNGU, Pavel TURCULEŢ, Simion LUNGU, Ioan alui Grigori STRUGARIU, Vasile alui Petru TURCULEŢ, Maxim SAVA, Nicanor POP, Nistor SAVA, Toma UNGUREAN, Axenti SAVA, Grigori TOMA, Doroftei STRUGARIU, Toader PŞARASCA, Lazăr TOMA, Petru TURCULEŢ, Dumitru STRATON, Ignat STRATON, Luca NICUŢARIU, Iovu SAVA, Ilie ŞOREC, Iosif STRATON, George alui Alexa MIRĂUŢĂ, Grigore POPOVICI, Alexa MIRĂUŢĂ, Toader alui Alexa MIRĂUŢĂ, Toma MIRĂUŢĂ, Donisă MIRĂUŢĂ, George ŢURCĂ, Grigori LĂZĂREAN, Grigori alui Ioan alui Vasile MIRĂUŢĂ, Petru alui Gherasim MIRĂUŢĂ, Panteleimon alui Ioan alui Gherasim MIRĂUŢĂ, Grigori alui Filip STRUGARIU, George MOROŞAN, Simion alui Toader TURCULEŢ, Lazăr alui Simion MIRĂUŢĂ, Ilarion alui Simion MIRĂUŢĂ, Toader alui Simion MIRĂUŢĂ, Anton FLOAREA, Roman TURCULEŢ, Ioan MATEŞ, Niculai UNGUREAN, Simion alui Filip STRUGARIU, Ioan STRATON, George alui Mihai MEREUŢĂ, Ioan alui Dumitru LĂZĂREAN, Ioan SACHLEAN, Toma STRUGARIU, Samuil STRUGARIU, Ioan LĂZĂREAN, Toader ŢABREA, Ioan STRUGARIU, Trifon alui Ilie STRUGARIU, Pavel TODOSI, Donisă alui Doroftei STRUGARIU, Ioan alui Toader STRUGARIU, Ieremie ANDRONIC, Petru alui Ilie TURCULEŢ, Ilie alui Niculai TURCULEŢ, Luca alui Anton ŢABREA, Ioan alui Anton ŢABREA, Gavril RUNCAN, George alui Niculai STRATON, George alui Ilie TURCULEŢ, Simion BULIGA, Toader POPOVICI, Artemie STRUGARIU, George alui Axenti STRATON, Iftimie alui Leonti STRUGARIU, George alui Nichifor ANDRONIC, Mihai alui George DAN, Vasile alui Luca NICUŢARIU, Grigori alui Toader TODOSI, Simion alui Trifon STRUGARIU, Simion alui Ioan MIRĂUŢĂ, Grigori alui Filip MOROŞAN, Filip alui Doroftei STRUGARIU, Gavril alui Luca STRUGARIU, Simion alui Gherasim BULIGA, Precop CIORNEIU, Ioan al Paraschi ANDRONIC, Grigori alui Tanasă STRUGARIU, Dumitru alui Vasile TODOSI, Samuil alui Simion STRUGARIU, Vasile BAHAN, Toader alui Anton CIORNEIU, Pavel alui George STRATON, George SAVA, George alui Samuil SAVA, Ioan alui Donisă STRUGARIU, Vasile alui Ioachim POPOVICI, George BULIGA, Ioan alui Mihai SAVA, George alui Nicanor DAN, Mihai alui Ştefan LUNGU, Toader alui Vasile ANDRONIC, Ilie alui Doroftei SAVA, Petru alui Grigori BULIGA, Maria alui Ilie STRATON, Ioan alui George BULIGA, Petru TURCEAC, Gavril alui Leonti ANDRONIC, Ioachim a lui Miftodi SAVA, Toader alui Ioan RUNCAN, Ana a lui Chirilă TURCEAC, Roman alui Miftodi BULIGA, Dometie alui Ioan RUNCAN, Ilie alui Pavel STRATON, Donisă POTEICIUC, Ioan alui Vasile TODOSI, Toader alui Filip MOROŞAN, Ioan alui Constantin NICUŢARIU, Toader alui Anton TODOSI, Ioan alui Toader CIORNEIU, Ilie PARASCA, Nicolai alui Petru MATEŞ, Simion alui George TODOSI, Dumitru alui Grigori STRUNGARIU, Constantin alui Ilie STRUNGARIU, Trifan alui Toader LĂZĂREAN, Simeon alui Luca STRUGARIU, Nichifor alui Luca STRUGARIU, George alui Trifan LĂZĂREAN, Simeon alui Constantin STRUGARIU, Grigori alui Filip STRUGARIU, Grigori alui Ioan ANDRONIC, Grigori alui Toader STRUGARIU, Alexa CRĂRULEAC, Zaharie alui Mihai TODOSI, Gavril alui Sidor STRATON, Ioan DRANCA, Simeon alui Constantin VOROBCHIEVICI, Nistor RUXANDARIU, Costan alui Vasile RUXANDAR, Iacob BRUMĂ, Toader BRUMĂ, Iacob alui Dumitru STRUGARIU, Irina alui Foca TODOSI, Ioan STRUGARIU, Dumitru STRUGARIU, Savu RUXANDARIU, George TODOSI, Tanasă RUXANDARIU, Lazăr STRATON, Gavril ŢURCĂ, Dumitru ŢURCĂ, Ioan ŢURCĂ, Petru STRUGARIU, Iacob MOROŞAN, Domnica TODOSI, Ilie alui George SAVA, Vasile alui Nicuţă SAVA, Ieremie EPURE, Vasile ZABREA, Pavel alui Gavril SAVA, Vasile VOLIN, Ioan CRĂNILEAC, Grigori alui Ioan alui Vasile MIRĂUŢĂ, George alui Luca STRUGARIU, Spiridon RUXANDARIU, Toader HABRILIUC, Matei alui Dumitru STRUGARIU, Ştefan alui Donisă STRUGARIU, George alui Donisă STRUGARIU, Ştefan NICUŢARIU, George alui Vasile STRUGARIU, Luca alui Vasile STRUGARIU, Filip alui Procop STRUGARIU, Grigori alui Ilie STRUGARIU, Dumitru alui Ilie STRUGARIU, Ion alui Mihai TODOSI, Vasile TODOSI, Trifon alui Gavril TODOSI, Tanasă STRATON, Ioan alui Ştefan MIRĂUŢĂ, Anisia lui George MIRĂUŢĂ, Dumitru alui Andrei POPOVICI, Paraschiva lui Grigore MIRĂUŢĂ, Iacob alui Nistor STRATON, George alui Vasile TODOSI, George alui Filip TODOSI, Anton ANDRONIC, Toader RUNCAN, Andrei STRATON, Dumitru alui Luca SOLCAN, Leonti TODOSI, Costan LUNGU, George alui Donisă STRUGARIU, Petru alui Filip LUNGU, Grigori alui Ioan TODOSI, Costan MATEŞ, Gavril RUXANDARIU, Iacob alui Alexa ŢABREA, Isidor alui Anton TODOSI, Costan alui George ANDRONIC, Grigori alui Panteleimon LĂZĂRESCU, Alexa alui Grigori LĂZĂREAN, Nichifor alui Toader STRUGARIU, Simeon alui George ANDRONIC, Silvestru alui Toader POPOVICI, Petru alui Vasile ŢABREA, Simeon alui Vasile ŢABREA, Ioan alui Filip CRĂCIUN, Dumitru alui Vasile ANDRONIC, George alui Toader ŢABREA, George alui Dionis alui Doroftei STRUGARIU, Vasile alui Spiridon RUNCAN, Vasile alui Ion SAVA, George alui Donisă alui Chiruţă STRUGARIU, Simion alui Filip alui Doroftei STRUGARIU, Ioan alui Gavril SOLCAN, Simeon alui Toader STRATON, Ilie alui George SAVA, Samuil alui Ion EPURE, Nicanor alui Nichifor STRUGARIU, Trifon alui George ANDRONIC, George alui Roman BULIGA, Ion alui Meftodi BULIGA, Nichita alui Ilie TURCULEŢ, Sava UNGUREAN, Mihai alui George DAN şi George alui Panteleimon DAN[14].

1904, Nicolae Iorga: „Mai la vale, străbatem satul-model al Părteştilor-de-sus, care-şi arată în toate inscripţiile şi în firma şcolii „poporale” firea sa neaoş românească”[15].

1906: „Pentru internatul de băieţi „Vasile Cocîrlă” din Suceava au avut bunăvoinţa a dărui: La colecta făcută de dl învăţător superior Emanuil Cimpoeş, împreună cu gospodarii Vasile Creţu, Niculai a lui Ioan Gorcea şi Gavril a lui Ilie Dan din Pârteşti de Sus, cu rezultatul 2 ţuhale grăunţe de păpuşoi, 2 ţuhale barabule, 1 sac fasole şi 1 pătrare mazere, şi 8 coroane bani gata, au contribuit: George Lupaescu, Spiridon Sava, Andrei Andronic, Grigori Andronic, Artemi Andronic, Dimitrie Andronic, Gavril şi Ilie Dan, Dimitrie şi Niculai Gorcea, Simion Andronic, Anton, Zaharie şi Zenovia Gorcea, Ioan Andronic, Nichifor Andronic, Nicanor Andronic, Timofti Andronic, Toma şi Domiţian Andronic, Nicanor Cojocariu, Ieremie Ungurean, Anton Zahatiuk, George Andronic, Miftodi Creţu, Costan Andronic, George şi Artemi Lupaescu, Grigori Sava, Vasile Creţu, Vasile Finiş, George Ciornei, Lazar Boloca, Dumitru Bodnariuc, George Oltean, Iftemia Lupaescu, George Cureşciuc, Ioan Lupaescu, Dumitru Sava, N. Haber, domnişoara Olga Vasilovici, învăţătoare, Emanuil Cimpoeş şi Simion Cojocariu. Pentru toate aceste daruri li se exprimă mărinimoşilor sus numiţilor donatori, în numele elevilor din internat, mulţămita cea mai profundă. Administraţia internatului îşi esprimă dorinţa, ca exemplele părintelui paroh Pohaţă şi a superiorilor Alexandru Ţăran şi Emanuil Cimpoeş să nu rămână singuratece / Suceava, în decembrie 1906”[16].

1907: „Comuna Pârteştii de Sus nu este reprezentată în mod legiuit; gerentul ei este dl Victor Hacman. Numitul domn a influienţat alegerea dlui Aurel de Onciul, după cum se poate vedea clar din prostetele alegătorilor din acest sat, mergând, noapte de înainte de 23 Mai 1907, pe la alegători, lipindu-le pe ţidulele lor numele dlui Aurel de Onciul. Martorul Dorimidont Popovici ne va documenta că învăţătorimea din Pârteşti de Sus a dezvoltat, chiar în faţa locului de alegere, cea mai febrilă agitaţie pentru dl Onciul şi că comisarul de alegere, dl Hacman, n-a făcut nimica pentru a pune stavilă acestor agitaţii ilegale. Tot dl Popovici şi parohul Ilarie Bădăluţă, şi controlorul la comitetul ţării, Cercavschi, vor dovedi că acest Victor Hacman n-a oprit deloc, în cursul zilei întregi, agitaţia cea mai intesivă a doi ţărani din districtul Dornei pentru dl Aurel de Onciul”[17].

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[18], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Maranda GHERMAN (88 ani în 1908) din Pârteştii de Sus, şi de la Elena POPOVICI (fără vârstă menţionată, în 1907) şi Paraschiva RUCSANDARI (fără vârstă menţionată, în 1907) din Pârteştii de Jos.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Pârteştii de Jos, comună rurală, districtul Gurabumora, aşezată pe pârâul Soloneţ, spre Est, şi aproape lipită de Cacica. Suprafaţa: 15,85 kmp; populaţia: 2.466 locuitori români, de religie gr. or. Se compune din vatra satului, cu 2.436 locuitori, din cătunul Bucovăţ şi din târla Strigoaea. Este aşezată lângă drumul districtual Cacica-Suceava; staţie de drum de fier a liniei Hatna- Câmpulung; are o şcoală populară, cu 3 clase (deci, 90 şcolari – n. n.), o biserică parohială, cu hramul „Sfântul Nicolae”, şi o casă de economie românească. Forma, odată, un singur sat şi moşie cu Pârteştii de Sus, sub numirea de Pârteşti, şi aparţinea mănăstirii Humorul, după dania unui oarecare Voevod Ştefan, confirmată la 1633 de Eustatiu Dabija Vodă. Aci se văd o mulţime de tumuli, numiţi de popor movile tătăreşti. Populaţia se ocupă cu creşterea vitelor şi puţin cu agricultura. Comuna posedă 987 hectare pământ arabil, 376 hectare fânaţuri, 13 hectare grădini, 477 hectare imaşuri, 2.973 hectare păduri. Se găsesc 139 cai, 1.064 vite cornute, 785 oi, 1.163 porci, 25 stupi. Pârteştii de Sus, comună rurală, distictul Gurahumora, aşezată pe pârâul Soloneţ, spre Nord, şi lipită de Cacica. Suprafaţa: 9,25 kmp, împreună cu Soloneţul Nou are o populaţie 1.163 locuitori români, de religie gr. or. Cuprinde, pe lângă vatra satului, cu 1.151 locuitori, şi târla Dealul Cojocului. Este străbătută de drumul principal Solca-Gurahumora; are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială, cu hramul „Sfinţii Mihail şi Gavril”, de care ţine şi comuna Soloneţul Nou, şi târgul Cacica. Forma, odată, un singur sat singur sat şi moşie cu Pârteştii de Jos, sub numirea de Pârteşti, şi aparţinea mănăstirii Humorul, după dania unui oarecare Voevod Ştefan, confirmată la 1633 de Eustatiu Dabija-Vodă. Populaţia se ocupă cu creşterea vitelor şi puţin cu agricultura. Comuna posedă 762 hectare pământ arabil, 451 hectare fânaţuri, 14 hectare grădini, 588 hectare imaşuri, 2.034 hectare păduri. Se găsesc 66 cai, 581 vite cornute, 290 de oi, 540 porci, 69 stupi”[19].

1914: „De la începutul războiului, până în momentul de faţă, s-au făcut, în Bucovina, trei serii de recrutări pe faţă şi una pe sub mână. Prima a fost făcută la începutul lui decembrie 1914, când au început ruşii a înainta vertiginos spre centrul Bucovinei; a doua, s-a ţinut prin martie 1915, după retragerea ruşilor peste Prut, şi a treia, la începutul lui mai 1915. La prima recrutare, s-au prezentat tineri, de la 18, la 21 de ani, şi toţi dispensaţii, de la 24, la 36 de ani, la a doua, toţi bărbaţii, de la 18, la 42 de ani, şi, la a treia, toţi bărbaţii, de la 18, la 50 de ani. Formarea companiilor de „legionari” n-a fost alta nimică, decât o recrutate deghizată. / Recrutările acestea constituie un asasinat ruşinos, la adresa ţărănimii din Bucovina, căci, în vestul monarhiei, ele nu s-au făcut deloc, ori s-au ţinut mult mai târziu şi cu mai puţină rigoare. Felul cum s-au făcut ele în Bucovina este mai mult o deportare în masă a elementului românesc, căci, din cei care s-au prezentat, 98 la sută au fost recrutaţi şi transportaţi imediat tocmai în văile alpine ale Stiriei. În faţa comisiilor de recrutare, care erau numai o formalitate – mai simplu ar fi fost dacă li s-ar fi dat ordin jandarmilor să ia lumea cu ridicata şi s-o escorteze spre Stiria –, s-au petrecut scene tragicomice şi ridicole. Recruţilor, tuberculoşi şi uscaţi ca toaca, li se spunea că vor fi perfecţi cavalerişti, fiind uşori pe cai; miopilor li se răspundea că vor fi cei mai buni infanterişti, căci, nevăzând duşmanul de la distanţă, vor înainta până în faţa lui şi-l vor zdrobi. / Mulţi au fost recrutaţi, fără să mai fie dezbrăcaţi, examinaţi sau chiar ascultaţi asupra defectelor ce le aveau. Unui flăcău bolnav, care, ţinându-se cu mâinile de stomac, spunea că are vătămătură (dureri cronice de stomac), i s-a răspuns: „Recrutat ca tânăr cu termen redus, dacă ai bacalaureatul”. Au fost recrutaţi orfani, văduvi, cărora le-au rămas acasă câte şapte copii mici şi fără nici un scut. Se înţelege că, faţă de străini, s-au făcut, de toate trei recrutările, abateri culpabile. Sub diferite pretexte ridicole, erau dispensaţi, după ce vărsau, în mâna medicului sau a altui personaj din comisie, suma necesară. Cei care, totuşi, au fost recrutaţi, au fost eliberaţi de comisiile super-arbitrare din Stiria, care, după cum s-a dovedit mai târziu, lucrau în deplină înţelegere cu cele din Bucovina. Dintre 480 de recruţi bucovineni, care s-au prezentat înaintea comisiei de super-arbitrare din Donawitz (Stiria), numai 20 au fost aflaţi apţi. De notat e că, din cei 480, numai 16 erau români, care au fost recrutaţi cu toţii, pe când între 464 străini, numai 4 au fost aflaţi apţi. Puţinii români, care au fost eliberaţi de comisiile de super-arbitrare, n-au mai fost lăsaţi să se întoarcă acasă, sub pretext că Bucovina e zonă de război. Ei au fost adunaţi într-o tabără, la Baden, şi, de acolo, ataşaţi, pe furiş, câte câţiva, la fiecare batalion, ce trecea pe acolo, mergând spre câmpul de luptă. Toţi recrutaţii din Bucovina au făcut drumul spre Stiria pe cheltuiala lor. / Acolo, au fost chinuiţi, în mod barbar, cu foamea şi cu instrucţia, trataţi ca nişte animale. Din gura superiorilor, n-au auzit alte cuvinte, decât: „Valahi puturoşi, bandiţi, numai de spânzurat sunteţi buni!” etc. Un anume Onoi, din Băişeşti, mut din naştere, era zilnic bătut, „pentru că nu vrea să vorbească”. Abia după trei săptămâni, s-au convins superiorii lui că, într-adevăr, e mut. Mulţi au înnebunit, în urma acestui tratament barbar. Un fecior din Pârteşti a fost aruncat, nebun, în închisoare şi, pe motiv că se face, a fost bătut până ce a murit, într-o bună zi. Toţi românii au fost trimişi, după o instrucţie de maximum patru săptămâni, pe câmpul de luptă din Carpaţi şi din Polonia rusească”[20].

1914-1918: Jertfa de sânge pentru Bucovina a fost depusă de „Rezervistul Damian Lupescul, Pârteştii de Sus, Regimentul 22, rănit; Rezervistul Constantin Nicuţar, Pârteşti, Regimentul 22, rănit; Sergentul Strugariu, Pârteşti, Regimentul 22, rănit; Rezervistul Ion Ungurean, Pârteşti, Regimentul 22, rănit”[21]; „Infanteristul Lexa Pop, Pârteştii de Jos, Regimentul 22, rănit”[22]; „Glotaşul Nicolae Buliga, Pârteştii de Jos, Reg. 24, mort (1-10.06.1915)”[23]; „Infanteristul Lucan Androniuc, Pârteştii de Sus, Regimentul 22, rănit; Infanteristul Roman Androniuc, Pârteştii de Sus, Regimentul 22, rănit”[24].

1916: Colecta pentru cei amputaţi şi orfanii celor căzuţi în luptă a găsit inimi generoase printre pârteştenii aflaşi în armata austro-ungară. Genistul din Arbeiter Abtig I/41, Ciumeciu Dumitru, din Pârteştii de Sus, a dăruit 2 coroane, iar poliţiştii de la k. u. k. Feldjaegerbatallion Nr. 18, nu au rămas mai prejos. Tabria Ienzebe, din Pârteştii de Jos, a dat 1 coroană; Strugari Dumitru, din Pârteştii de Sus, şi Turceac Nicanor, din Pârteştii de Jos, Todos Miron, din Pârteştii de Jos – câte 1 coroană, iar Straton Leon, din Pârteştii de Jos, 50 fileri”[25].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Solca făcea parte, ca locţiitor, şi Gheorghe Hojbota, agricultor, Pârteştii de Sus[26].

1930, iulie 17: „Ancheta în Bucovina. Ţăranii se plâng de proasta situaţie economică. Suceava, 16 (iulie). Reprezentanţii autorităţilor, care se află în localitate, domnii Cădere, secretar general la ministerul de interne, general Gavrilescu şi şeful de cabinet Cătuneanu, au vizitat numeroase comune din judeţul nostru: Bălăceana, Liuzii Humorului, Comăneşti, Pârteştii de Jos, Cacica, Păltinoasa, Gura Humorului, Solca etc., etc. Pretutindeni au stat de vorbă cu ţăranii, căutând să le arate că nu trebuie să dea ascultare derbedeilor care îi îndeamnă la dezordini. Ţăranii au răspuns că ei nu vor decât linişte şi nu se gândesc decât să-şi valorifice recolta, dar aşteaptă cu nerăbdare înfiinţarea creditului agricol”[27].

1930, iulie 18: „Joia grijilor în Bucovina. Străduinţele autorităţilor de a evita turburări. Suceava, 17 (iulie). Capii autorităţilor din Cernăuţi şi Bucureşti, aflători în Suceava, nu au o clipă de odihnă. Zilnic, judeţul este cutreierat în lung şi în lat, toate comunele sunt vizitate şi pretutindeni se supraveghează cu atenţie executarea măsurilor de ordine luate de centru. Ţăranii cer ca deputaţii să vină în mijlocul lor pentru a le asculta păsurile. Până acum, numai deputatul Gorcea a făcut aceasta. Zvonindu-se că în comuna Arbore s-ar proiecta dezordini, dl Gorcea, care este foarte popular acolo, a plecat imediat în comună, a luat contact cu consiliul comunal şi cu fruntaşii satului şi a reuşit să liniştească spiritele. Dl Gorcea a mai vizitat comunele Pârteştii de Jos, Pârteştii de Sus, Cacica, Botoşana, Cajvana etc.”[28].

1941: „Se publică mai jos Lista Nr. 13, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24[29]: Andronic Vasile, fruntaş, ctg. 1935, cu ultimul domiciliu în comuna Pârteştii de Jos, judeţul Suceava, mort la 28 iulie 1941”.

1941: „Tabloul normaliştilor cu diploma de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin ,,incredinţare de post”, pe ziua de 1 octombrie 1941”[30]: Romocea Vasile, seria 1938, media 7,60, numit în comuna Pârteştii de Jos, postul IX, jud. Suceava”.

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[31], următorii învăţători şi învăţătoare: Dan Elena, comuna Pârteştii de Sus, jud. Suceava, media 7,72; Hopu Maria, comuna Pârteştii de Jos, jud. Suceava, media 8,83”.

1945: „Prin Ordinul Nr. 319.634 din 15 Noemvrie 1945[32], se fixează, pe data de 1 noemvrie 1945, următorii învăţători la şcoalele aratate în dreptul fiecăruia: Turcan Emilia, la Pârteştii de Jos, p. 11, Mănescu”.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[33], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Busuioc Gheorghe, de la Pârteştii de Sus, la Bălăceana; Cosmaru Eleonora, de la Arbore Centru, la Pârteştii de Jos; Sezerman Nicanor, de la Pârteştii de Jos, la Todireşti; Cristofor Viorica, de la Dorohoi, la Pârteştii de Jos; Dziubinschi Ioan, de la Strigoaia, la Pârteştii de Sus; Vatriceanu Neonila, dela Pârteşti-Deleni, la Liteni”. „Ciornei V. Grigore, de la Pârteştii de Sus, la Suceava, Şc. Nr. 3. post I, vechime în grad; Sahlean Claudia, de la Pârteştii de Sus, la Botuşana, post VII, soţ preot; Busuioc Gheorghe, de la Bălăceana, la Pârteştii de Sus, post I, gradul cel mai mare”[34].

1948: „Tablou de întreprinderile naţionalizate trecute în administrarea comunelor, potrivit dispoziţiunilor art. 1, aliniatul penultim, din legea N. 119 din 1948, şi pentru care urmează să se ia deciziuni în cauză de către Preşedinţia Consiliului de Ministri: Moara şi gater fostă proprietate a fraţilor Hass din comuna Pârteştii de Jos”[35].

1948: „Se înfiinţează, pe data publicării prezentei deciziuni în Monitorul Oficial[36], Centrala Industrială a Lemnului… Fac parte din Centrala Industriei Lemnului, următoarele întreprinderi industriale: „Fraţii Haas”, cu sediul în Pârteştii de Jos; „Tomuţ Iacob”, cu sediul în Pârteştii de Sus; „Curt Singer”, cu sediul în Cacica, Pârteştii de Jos”.

În cele două sate s-au născut sculptorul Ioan SÂRGHIE (8 martie 1893), cântăreţul de folclor Traian STRATON (18 octombrie 1936), doctorul şi publicistul Ioan IEŢCU (7 decembrie 1937), scriitorul Ilie DAN (11 septembrie 1938), artistul plastic Doina CATARGIU (30 ianuarie 1950), folcloristul Nicolae COJOCARU (6 iulie 1952), pictorul Francisc JISCA (1955) şi publicistul Cezar STRATON (16 octombrie 1857).

[1] Drăguşanul, Ion, Povestea aşezărilor bucovinene, II, N-Z, Suceava 2021

[2] Drăguşanul, Ion, Povestea aşezărilor bucovinene, II, N-Z, Suceava 2021

[3] Drăguşanul, Ion, Povestea aşezărilor bucovinene, II, N-Z, Suceava 2021

[4] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 341

[5] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 352

[6] Călători, X, II, pp. 820-822

[7] De Serres, Marcel, Voyage dans l’Empire d’Autriche, pendant les années 1809 et 1810, Livre VIII, Bukowine, Paris, 1814, pp. 227-233

[8] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, p. 143

[9] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, pp. 290, 291

[10] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[11] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 43, 1876 p. 46, 1907 p. 125

[12] REVISTA POLITICĂ, Anul III, nr. 17, 15 septembrie 1888, p. 11, 12

[13] Revista Politică, Nr. 20, Anul V, 15 octombrie 1890, p. 7

[14] DEŞTEPTAREA, Nr. 11/1903, p. 1, 2

[15] NICOLAE IORGA, Neamul românesc în Bucovina, Bucureşti 1905, p. 49

[16] Apărarea Naţională, Nr. 1, Anul II, joi 3 ianuarie stil nou 1907, p. 3

[17] Apărarea Naţională, Nr. 84 şi 85, Anul II, duminică 17 noiembrie stil nou 1907, p. 3

[18] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[19] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 158, 159

[20] Adevărul, 28, nr. 10354, 8 ianuarie 1916, pp. 1, 2

[21] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[22] Viaţa Nouă, IV, nr. 159 – Supliment, din 6 august n. 1915

[23] Viaţă Nouă, IV, nr. 165 din 31 octombrie n. 1915, p. 2 – Supliment

[24] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8

[25] Românul, Nr. 25, Anul VI, joi 17/4 februarie 1916, p. 5

[26] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[27] Adevărul, Anul 43, nr. 14279, joi 17 iulie 1930, p. 3

[28] Adevărul, Anul 43, nr. 14280, vineri 18 iulie 1930, p. 3

[29] Monitorul Oficial, Nr. 220, 17 septembrie 1941, pp. 5543-5549.

[30] Monitorul Oficial, Nr. 249, 2o octombrie 1941, pp. 6439 şi următoarele

[31] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[32] Monitorul Oficial, Nr. 277, 3 decembrie 1945, p. 10553

[33] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[34] Monitorul Oficial, Nr. 135, 17 iulie 1947, p. 4912

[35] Monitorul Oficial, Nr. 229, 2 octombrie 1948, p. 7974

[36] Monitorul Oficial, Nr. 167, 22 iulie 1948, pp. 6049-6052

Pribeag printre amintiri

Niciodată nu am căutat prin rafturile cu amintiri ale copiilor mei şi rău am făcut, pentru că şi o bună parte din viaţa mea se afla pe acolo. Vie, tumultoasă, dedicată, închinată devenirii lor. Fotografii, ziare (Cozmina a fost coordonatorul de joc al echipei de baschet a Colegiului Naţional “Petru Rareş”, iar din Franţa studiilor ei universitare – a doua facultate, plus master – are o puzderie de fotografii), colecţii de timbre, de monede, de reviste (deja împachetate pentru Darius Andrei), albume de artă (astea merg la Carina Ioana) şi multe, multe, multe chestii care încă-mi mai clatină sufletul. De unele dintre ele nici nu îmi mai aminteam, deşi însemnau, într-un anume fel, adevărate predestinări pentru întreaga noastră familie:

Regăsesc, în rafturile copiilor mei, mărturii ale momentelor esenţiale pentru noi (nunta Cozminei, debutul lui Andi în muzică rock etc.), mă regăsesc şi mă retrăiesc în fiecare lucru, în ciuda faptului că, dintotdeauna, ca şef de familie, am existat şi exist mai mult în viitor.

Iar dimineaţa acestei zile, când m-am regăsit pribeag printre amintiri, aduce prospeţime în viitorul care urmează, ceea ce tor înseamnă ceva.

Cronici sentimentale No Comments Apr 14

Mihai Horodnic: Şi mi-a rămas doar cântecul

Faceţi clik pe copertă dacă vreţi să răsfoiţi sau să descărcaţi cartea!

Mihai Horodnic, o scânteie de geniu aidoma celei numită Nicolae Labiş,

n-a mai avut „Vreme” să ajungă poet, ci mit.

Carti, CĂRŢI NEPUBLICATE, POEŢI BUCOVINENI - CĂRŢI No Comments Apr 13

Cine este Mihai Horodnic?

„Şi aceasta se întâmpla prin anii 1923-1924. Erau de-acum strânşi ghem într-un fel de cenaclu tradiţional la Rădăuţi, care la liceu s-a continuat până azi, recunoscut apoi de scoală, iar revista „Mugurul” a căpătat îngăduiala direcţiunii să apară oarecum oficial, în gata întregii lumi şcolare, ba şi pentru exterior, cu numele „Muguri”, în februarie 1924.

Ce bucurie rară! Să vezi revista aceea pe care au picurat luminile privirilor lui Mihai Horodnic, s-o vezi acoperita cu romantice heleşteie albastre şi cu plâns muzical de tei şi de mesteceni ce-şi scuturau melancolia peste chipul cu obraz rumen al poemelor; să vezi zăvoaiele, colinele dulci, ape ce visau ca nişte domnite adormite lângă versurile în care strălucea depărtat luna sau fuiorul de nea al colindelor, ca nişte constelaţii pe veci aprinse, ce înduioşare!

Din februarie 1924 până în 1926, revista „Muguri” a fost redactată prin stăruinţa, munca, migala şi îndărătnicia lui Mihai Horodnic, la a cărui încăpăţânare de a scoate revista cu orice preţ s-au alăturat şi ceilalţi, cei dintâi cavaleri ai poeziei. În „Muguri” au apărut aproape toate poeziile lui Mihai Horodnic, în „Muguri” a debutat ampla inspiraţie a lui Iulian Vesper (pe atunci, Oreste şi T. C. Grosu), Ionel Negură, acolo toţi ceilalţi, până la Ion Roşca (E. Valerian), Aurel Prelipceanu şi Constantin Rotariu.

La „Muguri” trebuie să-şi aducă aminte şi E. Giurgiuca, Ardeleanul, cum a colaborat şi poate mai are pe undeva scrisori de la cei dintâi poeţi iconari ai Bucovinei.

În vremea aceea, la nici o altă şcoală din Bucovina nu se manifestaseră încă elevii cu asemenea interesante acţiuni. Mai târziu, a apărut, la Cernăuţi, revista „Speranţa” a unui liceu de băieţi şi, după aceea abia, confederaţia estică a dlui Barbu Sluşanschi, de la liceul „Aron Pumnul”, nici nefiind vorbă de mult mai tardiva tabără literară a dlui Mircea Streinul, cu „Caietul celor 4”.

„Muguri” apărea lunar sau o dată la două luni, cu bucăţi în proză şi versuri, note, cronică, ultimele fiind din pana lui Horodnic.

Cine este Mihai Horodnic şi meritul lui poetic au spus-o, cu pricepere, domnii Iulian Vesper, în „Orion” (I, 6, 15 Iulie 1933) şi „Glasul Bucovinei” (19 August 1936), Vasile Posteucă, în ediţia de poezii „File din poveste” (Ed. „Mitropolitul Silvestru”, Cernăuţi) şi în „Haiducii” (Ed. I. E. Torouţiu,. Bucureşti). Dar mi se pare că s-a insistat prea puţin asupra sufletului ce l-a pus, ce l-a dăruit acest adolescent excepţional, talent surprinzător de precoce, pentru a grupa cu folos inspiraţiile camarazilor, pentru a crea şi menţine o atmosferă de poezie şi de fertil entuziasm. El era cel mai entuziast; el era totdeauna gata sa găsească câte ceva nou, o ieşire, ca să nu închine steagul. Asupra rolului acestui animator va trebui să se mai revină, precizându-se, spre cinstirea lui, cât i se datoreşte. Horodnic era de-acum în clasa a VII-a, în anul 1926. „Muguri” era în anul III. De un an, el era conducătorul „Mugurilor”, al Olimpului şi al dansului de muze.

Cu ce bucurie şi emoţie priveam pe aceşti, pentru noi, aproape titani de la Rădăuţi, pe Iulian Vesper, de cure-mi aminteam încă, uşor, puţin, deşi în lumina solara a unei recreaţii de primăvara, de la şcoala primară, pe un neted imaş verde, şi pe ceilalţi, plimbându-se prin luminoasele spatii ale Rădăuţilor.

Căci pe toii în vedeai, pe vremea aceea, la Rădăuţi, mai cu seamă vinerea, în zi de iarmaroc, şi când toată şcolărimea se revărsa în ora, de acoperea străzile cu viermătul simpatic şi nesfârşit. Oricine a văzut, pe atunci, o zi de târg, în vacanţa mare, a rămas încântat de mulţimea intelectualilor ce se ridicau din judeţ, ce mişunau, ce se evidenţiau peste tot. Acolo se puneau la cale alte şi alte isprăvi, cu toată vigoarea sufletului tânăr şi tot mai tânăr! Căci aşa au fost Romanii de la Rădăuţi totdeauna!

În toamna lui 1926, nişte inspiraţi, printre care Mihai Horodnic şi Iulian Vesper, s-au dus la râul Suceviţa ca la un pârâu al Trandafirilor, să se scalde. În ziua de 4 septembrie, Mihai Horodnic s-a înecat, iar la 6 septembrie era înmormântat – un nespus de impresionant car funebru trecu, de la Biserica lui Bogdan Vodă, pe strada Ştefan cel Mare, spre cimitirul oraşului, urmat de o apă de lume, când l-a văzut subsemnatul pe Mihai Horodnic – şi bătea un soare domol, cu prelungiri de aur pe sub streşinile oraşului de atunci, parcă tot mai întristat. Tineretul şcolar mai avut-a vreun idol ca Mihai? Erau aşa de tragice pe ziduri afişele mortuare ce anunţau izbăvirea lui Horodnic şi despărţirea de „Muguri” şi ca atunci niciodată nu mi s-au părut mai inutile uşile cele mari, închise, ale liceului „Eudoxiu Hurmuzachi”, iar anunţul mortuar de pe ele, înfiorător, sinistru strălucea de perversă satisfacţie.

Cu moartea lui, revista la care era conducător din toamna anului 1925, efectiv abia din 1926, primeşte o lovitură atât de sensibilă, încât, afară de numărul omagial, excepţional editat la tipografia Blondovschi şi dedicat integral dispărutului, unde se publică şi poezii inedite, cu chipul de suav Apollo, nu mai apare o bună bucată de timp. Cât elan nu pusese Horodnic, chiar de la început, din 1924, să fie cât mai cuceritoare şi mai curată revista! Bucuria cea mai mare el o avea! Nădejdile cele adânci de el se legau cel mai mult. Aşa ni-l arată contemporanii, cei ce l-au cunoscut de aproape. Cu fiecare număr, pe lângă versurile şi proza lui,. era toată bucuria lui Horodnic. Să vedem cum ni-l evocă admirabilul lui camarad, Iulian Vesper, în „Glasul Bucovinei” din 19 August 1926:

„Iată-l pe Mihai aplecat deasupra lucrului. Lampa târzie fumegă. Părul lui mătăsos, răzvrătit în bucle de smoală peste fruntea incomparabilă, are sclipiri albăstrii, şerpuitoare. Degetele agile petrec foaie după foaie pe piatra şapirografului. Nările mici freamătă de plăcere. Vraful de hârtii se măreşte. Mâine „Mugurii” vor fi pe piaţă.

Fiindcă aşa a fost Horodnic: o energie, o suavitate ce ar fi putut dărâma munţii. Visătorul dispărea în fata gândurilor, când acestea puteau fi puse în aplicare. O ureche atentă, o încordare de fier le transforma în acte, cu frumuseţile vizibile ale visului. Pentru această trudă îl iubeam: ca şi Aurel Vlaicu, care-şi înfiripează de mic o jucărie a dorului de zburat, din trei lemne şi o nălucire de motor, Mihai Horodnic întruchipează din hârtie, tuş violet şi un şapirograf o adresa către ideal, un mesagiu al adolescenţei triumfătoare şi, mai mult, o slovenire de simţire românească ferventă şi entuziastă”.

Pentru „Muguri” frumoasa epocă eroică aproape trecuse. În jurul revistei se născuse o adevărată mişcare, o puternică şcoală literară, al cărei corifeu, sub rază eminesciană, era entuziastul imbatabil Horodnic, în ale cărui inspiraţii juvenile se recunosc, mai mult ca la ceilalţi, stemele mereu regale ale cântecului popular şi temele eterne ale marii poezii. Mai era aceasta prima şcoală literara postprimbelică din Arboroasa şi ea interesează pentru pulsul vieţii noastre culturale, pentru cantitatea de elan şi încredere răspândite în fiecare, pentru persistenţa de a obţine noi şi însemnate victorii spirituale.

Se vede că lui Horodnic nu i-a fost dat să-şi vadă draga lui revistă tipărită; acest vis l-au făurit în faptă alţii, dar el rămâne înainte-mergătorul pe drumul acesta al idealului.

Legănat şi sărutat cu sărutul de osândă neagră al morţii, el s-a dus mai devreme decât am vrut, decât trebuia, şi, peste ani, tot aşa de neaşteptat de nimeni, Ion Roşca îi imita. tăcut, destinul.

El „s-a mişcat viu printre noi, când eram o clasă de elevi gălăgioşi, chiulangii poate, clasa a VII-a a anului 1926. Dar lumina rourată, ce se strecura prin genele dese ale elevului Horodnic, va proiecta încă mult asupra Bucovinei româneşti neliniştea unui adolescent ce-şi caută visurile” (Iulian Vesper, ibidem).

Revista „Muguri” a fost avântul de tinereţe, de sacrificiu şi de poezie, cum prea puţine a mai cunoscut, de atunci, Arboroasa: fără şefie, fără cârteli şi fără cartelă doctrinară, fără gelozie, ci cu dragoste curată.

„Până la el, strie tot Iulian Vesper, în „Orion” (I, 6, 15 iulie 1933), într-un articol, „Luceafărul poeziei bucovinene”, peisagiul bucovinean se păstrase arid, cristalizat în frumuseţi reci, propriu unui sistem filosofic. El rămâne cheia de boltă a liricei bucovinene contemporane”.

Contemporanii lui Horodnic sunt Iulian Vesper, Ionel Negură, Ion Roşca, C. Rotariu, Eftimie Galan, Ghedeon Coca, E. Prelipceanu şi alţii, a căror atingere cu literatura a fost numai un incident fericit şi uitat al tinereţii, tinereţe animată de geniul precoce al poetului. Între aceşti robuşti plaivasari, am văzut şi pe agilul Eugen Drăguţescu, pictorul de la Roma şi Milano, care, la 23 noiembrie 1926, a interpretat rolul celui mai tânăr personaj (copilul Brumărel) din piesa lui Horodnic „Haiducii”.

Tradiţia unor strânse legături cu literatura s-a păstrat la „Eudoxiu Hurmuzachi”, datorită, totdeauna, sufletului înţelegător al profesorilor Ilie Vişan şi Ion Dan, ca şi directorului Em. Isopescu, cunoscut cărturar, specialist în literaturile clasice şi în cea franceză.

Din acest neîntrerupt elan artistic şi cultural s-a stârnit noua redacţie a „Mugurilor”, societatea literară „Bogdan Dragoş” (cu Eugen Gorescu, George Putneanu, V. Berculeanu), la care s-au adunat maldăre de folclor, ba şi isteţul, neîntrecutul Album etnografic „Judeţul Rădăuţi în imagini”, tot acestui crescând interes rădăuţean îl putem atribui, fără a anticipa, asupra celorlalte manifestări.

Un răstimp, când colaboratorii de la „Muguri”, împrăştiaţi de fatalitate, se pregăteau să intre la Universitate, revista apare sporadic. În 1927, apare (anul IV, nr. 1, 2-3) la Botoşani, la I. Cojocariu, în format nou, cu colaborări de la Mircea Ciobanu; Toma Novac, Nestor Deleanu, M. Strungaru (pe care-l întâlnesc în paginile ziarului „Bucovina”), Şt. Grigoriu, Nicu Rândunel, Ionel Negură, mai toate pseudonime. Se publică şi din Mihai Horodnic („File de poveste”).

De data asta, are şi o interesantă cronică a revistelor mari („Gândirea”, „Datina” etc.) şi cronică locală şi se pare că a fost redactată de Ionel Negură.

Dar octavanii aceştia sfârşesc liceul şi revista rămâne uitată o altă bucată de vreme.

Ce eveniment era pentru noi apariţia „Mugurilor”! Fiecare bucată, în proză sau în versuri, fiecare rând, şapirografiat sau tipărit, era citit, recitit, răscitit, tălmăcit, discutat, admirat şi autorul se bucura, în ochii celorlalţi, de o trecere cu totul deosebită!

După doi ani, la 1 februarie 1929, C. Rotariu, care publicase o frumoasă colindă, „Florile dalbe”, reia firul de glorie al revistei. Dar, probabil din neatenţie, „Muguri” apare datat tot cu „an. IV. nr. 1” (pe februarie 1929) şi nr. 2-3 (pe martie-aprilie 1929), ca şi cel de la Botoşani, din 1927. La această a treia serie de „Muguri” publică postum Mihai Horodnic, din ale cărui „File de poveste” rămăseseră manuscrise la C. Rotariu, apoi: E. Valerian (Ion Roşca), M. Ciobanu (C. Rotariu), care ia cuvânt în chestia generaţiei „mucosorum”, A. Prelipceanu, Ghedeon Coca, F. Vedeanu, I. Isopescu, E. Pop de la Suceava, A. Cerneanu, V. Niculcea şi Chira Dionisie. Se publică traduceri din Baudelaire, Mistral, Molière, J. J. Tharaud; recenzii despre O. Cazimir, Z. Stancu, M. Sadoveanu, Bucuţa, toate de Ion Roşca, versuri, proză, note. Ba s-au prevăzut şi trei premii în bani pentru cele mai bune lucrări primite la revistă. Redacţia este la Internat. Cu venirea primăverii, se mută în str. Cornelson 20, unde, multă vreme, locuise şi Mihai Horodnic.

De data asta, viaţa îi e precară, mult mai scurta; numărul 4, anunţat pentru 25 mai, nu mai apare niciodată. Entuziasmul scade; C. Rotariu părăseşte liceul, revista ia vacanţă lungă.

Dar în ianuarie 1934, dl George Putneanu îi scotoceşte trecutul şi mai publică un singur număr (an. V. nr. I, 1934), în format liliputan, iar redactorul spune: „Am răsfoit arhivele liceului şi le-am găsit minunate. Câţiva băieţi de inimă au scos, acum zece ani, revista „Muguri”. Prin stăruinţa dlui profesor Ilie Vişan şi prin râvna celor câţiva elevi harnici, această revistă a apărut patru ani. După terminarea liceului a celor din urmă colaboratori, a încetat apariţia ei, în 1929”. Acest număr îl semnează Putneanu, iscălit, şi Mircea Cricov, Valerian dela Ţară, Panait Ramură. Poezii mici, proză de debut. La cronică, despre „Golia” lui Ionel Teodoreanu şi despre „Carte de iconar” a lui Mircea Streinul; despre revistele „Junimea literară” şi „Orion”, cu ocazia morţii lui Ion Roşca, despre care dl George Putneanu scrie: „Acest bun prieten al oamenilor şi al pământului a trăit puţin şi s-a vorbit puţin despre el”.

Tot de aci aflăm că, în vara lui 1933, Bucovina avea şapte reviste literare, dintre care, în 1934, nu mai rămăseseră decât trei.

Aceasta este frumoasa, dar şi tragica evoluţie a revistei „Muguri”. Cine ştie când se vor mai ridica noi plaivasuri inspirate de azur şi cine va relua eroic Andromeda suferinţelor lui Horodnic pentru a reînviora proaspăt o atmosferă, un ideal, o victorie, semne al prezenţei spiritului viu printre noi” (Zaharia, E. Ar., Antologie rădăuţeană, Cernăuţi 1943, pp. 14-19).