Povestea aşezărilor sucevene: Uideşti, Forăşti, Oniceni

UIDEŞTI. Satele Antoceni, Boura, Forăşti, Manolea, Oniceni, Uideşti şi Ţoleşti încă mai păstrează numele răzeşilor de acum şase veacuri, la fel ca majoritatea aşezărilor vechi de pe malul drept al Siretului. Brazda natală, stăpânită din neam în neam, a stabilizat acolo băştinaşi imposibil de dezrădăcinat, deşi e greu de crezut că mai ştiu mulţi câte ceva despre nobleţea neamurilor din care descind.

1490, martie 15: „Ştefan vodă, pentru „Manciul Oniceanul” şi urmaşii (plemeniţi) Ion Loga şi surorile Ilinca şi Mara, nepotovi Giuli, care dau jumătate de sat Oniciani, pe Şomuz, lui Avram, diacul de vistierie, pentru 110 zloţi tătărăşti şi 70 lui Jurja Onicianul şi urmaşul lui, Ion Oniceanul”[1].

1490, decembrie 6: „Din mila lui Dumnezeu, noi, Ştefan voievod, domn al Ţării Moldovei. Facem cunoscut, cu această carte a noastră tuturor celor care o vor vedea sau o vor auzi citindu-se că au venit, înaintea noastră şi înaintea tuturor boierilor noştri moldoveni, popa Pătru din Oniceani, nepotul lui Onică, şi cu copiii săi, Ignat, şi Sava, şi Lazăr şi Andonie, şi cu fiica sa, Anna, de bunăvoia lor, nesiliţi de nimeni, nici asupriţi, şi au vândut ocina lor dreaptă din dreptul şi propriul lor uric, a şasea parte de sat din Oniceani, care sunt pe Şumuzul Rece, ce a fost partea lor, şi cu moara care este pe Şumuz; şi au vândut slugii noastre, pan Avram, diac de visterie, pentru 200 de zloţi tătăreşti. Şi s-a sculat sluga noastră, pan Avram, diac, şi a plătit toţi aceşti 200 de zloţi tătăreşti în mâinile popii Pătru, nepotul lui Onica, şi în mâinile copiilor lui, Ignat şi Sava, şi Lazăr, şi Andonie şi Anna, înaintea noastră şi înaintea boierilor noştri moldoveni. Deci noi, văzând buna lor voie şi tocmeală şi plată deplină, noi, de asemenea, şi de la noi am dat şi am întărit slugii noastre, pan Avram, diac de visterie, acea a şasea parte mai înainte spusă de sat din Oniceani, care sunt pe Şomuzul Rece, şi cu moară pe Şumuz, să-i fíe de la noi uric şi cu tot venitul, lui şi copiilor lui, şi nepoţilor lui, şi strănepoţilor lui, şi răstrănepoţilor lui şi întregului lui neam, cine i se va alege cel mai apropiat, neclintit niciodată, în veci. Iar hotarul tuturor celor mai sus scrise să fie din toate părţile după vechiul hotar, pe unde au folosit din veac”[2].

1493, martie 15: „Din mila lui Dumnezeu, noi, Ştefan voievod, domn al Ţării Moldovei. Facem cunoscut, cu această carte a noastră, tuturor celor care o vor vedea sau o vor auzi citindu-se, că acest adevărat credincios pan al nostru, Petrică comis, ne-a slujit drept şi credincios. De aceea, noi, văzând dreapta şi credincioasa lui slujbă către noi, l-am miluit cu deosebita noastră milă şi i-am dat şi i-am întărit în ţara noastră, Moldova, de la noi, pentru slujba lui, un sat pe Şumuzul Rece, anume Oniceanii, pe care sat îl cumpărase Avram, vistier de la Giurgiu Oniceanul şi de la vărul lui, Ion Oniceanul, şi de la Manciul, şi de la vărul lui, Ion Loga, nepoţii de soră ai lui Jula, şi de la popa Pătru Oniceanul, pentru 605 zloţi tătăreşti. Şi a pierdut Avram, vistier, acest sat pentru hiclenie, când a fugit de la noi în Ţara Lituaniei. Acel sat mai sus scris, anume Oniceanii, care este pe Şumuzul Rece, să fie credinciosului nostru pan, Petrică comis, de la noi uric şi cu tot venitul, lui, şi copiilor lui, şi nepoţilor lui, şi răstrănepoţilor lui şi întregului lui neam, cine i se va alege cel mai apropiat, neclintit niciodată, în veci. Iar privilegiile lui Avram, ce le-a avut el pe acel sat tot de la noi, de cumpărătură, acele privilegii ale lui, dacă se vor ivi vreodată, să nu dobândească peste acest privilegiu al nostru, niciodată, în veci. Iar hotarul acelui sat, anume Oniceanii, să fie din toate părţile după hotarul vechi, pe unde au folosit din veac”[3].

1520, iulie 15: „Şi fiindcă moşia Drăguşanii s-au cunoscut dintr-un hrisov a lui Ştefan Voievod, din leat 7028 iulie 15, că în dreptul în dreptul moşiei Stroeştilor este mijlocul moşiei Drăguşani, pârâul ce curge prin mijlocul satului Draguşenii şi ştiind semnele moşiei Drăguşanii din sus, ştiute din parte dinspre Oniceni”[4].

1627, septembrie 24: Miron Barnovschi dăruieşte Secul „ocinile şi viile şi toate bucatele lui Vicol, ce-a fost pârcălab, şi a femeii lui, Mărica, o parte de ocină din Plotuneşti (Platoneşti, adică Manolea – n. n.) şi o parte din sat din Oideşti (Uideşti – n. n.) şi o parte din sat din Ioneşti, ce sunt în ţinutul Sucevei, cât se va alege partea lor, cu heleşteie şi cu mori, tot să aibă a ţinea şi pomete şi prisăci şi tot venitul ce va fi dintr-acele trei părţi de ocină din trei sate, ce scrie mai sus, şi cai şi boi şi vaci şi oi şi stupi şi haine şi toate bucatele câte vor fi rămas pe urma lui Vicol, pârcălabul, şi a jupânesei lui, a Măricăi”[5].

1643, aprilie 7: În faţa Divanului lui Vasile Lupu („Porţăi domniei mele”, cum o numea el), au avut pricină „Ciocârlan, ţiganul de la Pobrata, cu Fuga de Forăşti, pentru nişte cai ce s-au fost furat Fugăi, apoi el a mers de a prădat pe Ciocârlan. Iar apoi Fuga şi-a aflat furii, iar Ciocârlan s-a îndreptat şi a luat de la Fuga un bou pentru bucatele lui; apoi el de iznoavă şi-a luat zi înaintea domniei mele. Deci Ciocârlan a venit la zi şi-a aşteptat până a cincea zi după zi, şi Fuga tot nu a venit, ci a rămas de zi şi din toată legea ţării ca să şie Ciocârlan boul ce a luat de la Fuga şi să nu se mai pârască aceasta în veci peste cartea domniei mele”[6].

1644, septembrie 3: „Adică eu, Vasile Moţoc de Aldeşti, mărturisesc cu zapisul meu pentru o parte de ocină ce am cumpărat de la Măriica Dăndoe, fata Ciorăi, la sat la Forăşti. Aceia parte toată o am vândut lui Dumitraşco Cocris, drept cinci lei bătuţi. Şi i-am dat şi zapisul ce-am avut de la acei oameni pe acea moşie. Deci ca să-i fie dreaptă ocină şi moşie, cu tot venitul, în veci. Şi la tocmeala noastră au fost: Ipifanie Băhnaşu staroste de Trotuş, şi Nacul Brut aprodul, şi Gligoraşco Bejan, şi Nechita aprodul”[7].

1646, decembrie 7, Plotuneşti: „Eu, Precop şi Nastasiia, feciorii Catrinei de Oideşti, nepoţii popii, lui Tiron de Căbuji, mărturisim cu cest zapis al nostru cum am vândut loc de o casă şi jumătate în Bârgăiani, la ţinutul Sucevei, lângă Broşteni, drept douăzeci şi cinci de lei, lui Ion, feciorul lui Simion Capşei de Căbuji, de bunăvoia noastră, cu tot locul ce se va alege partea noastră, şi în sat, şi în ţarină şi în pădure. Şi în tocmeala noastră au fost: Vasilie Capşea de Căbuji, şi Strătulat de Săcuiani, şi Isac de Oideşti, şi Pătraşco Ciuntul de Ţoleşti, şi Zahariia de acolo, şi Păcurar de acolo, şi Dodăne ot tam, şi Luca ot tam, şi Larion ot tam, şi Osnachi ot tam şi Anton de Jedeşa. Deci, de acum, să aibă a-şi face şi direse domneşti, să fie moşie, în veci. Şi mi-am pus şi peceţile, ca să ştie”[8].

1881: „Tabloul premianţilor de juriul concursului agricol şi industrial din judeţul Suceava, în zile de 14, 15 şi 16 octombrie 1881: Năstase Stroia, din comuna Forăşti, pentru secara şi porumbul cultivate pe moşia Capu-Dealului, medalie de argint”[12].

1888: „În ziua de 26 Iunie a căzut grindina pe întinderea comunelor Tătăraş, Ciumuleşti şi Uideşti, stricând 191 hectare grâu, 39 hectare secară, 120 hectare ovăz, 35 hectare orz, 187 hectare porumb, 4 hectare hrişcă, 38 hectare cânepă şi 10 hectare fâneaţă”[9].

1894: „Uideşti, comună rurală, situată la estul plasei Moldova de jos şi la 22 km de Fălticeni. Se mărgineşte, la est, cu comuna Tătăruşi, la vest cu comuna Ciumuleşti, la sud cu comunele Drăguşeni şi Drăgăneşti, şi la nord cu comunele Preutelti şi Dolheşti. Formată din satele Uideşti, Ţoleşti, Manolea, Forăşti, Antoceni, Oniceni şi Ruşii, cu re­şedinţa în satul de la care şi-a luat numele. Populată cu 652 capi de fa­milie, ce numără 3.250 suflete sau 1.624 bărbaţi şi 1.626 femei (106 izraeliţi), fiind 863 contribuabili. Are 4 biserici ortodoxe şi una lipovenească şi 2 schituri, cu 5 preoţi şi 7 cântăreţi, şi 3 şcoli rurale mixte. Budgetul comunei, pe 1892-1893, are, la venit, 9.701,28 lei, şi la cheltuieli, 9.628,49 lei, iar al drumurilor, 2.145 lei venit şi 1.985 lei cheltuieli. În toată comuna sunt 415 cai, 300 boi, 504 vaci, 3.320 oi, 3 capre, 660 porci şi peste 406 stupi. E udată de râul Moldova şi pâraiele Ţoleşti, Păltiniş, Purdilă, Platoniţa, Boura, Ignat, Mediasca. Suprafaţa teritoriului comunei e de 4.231 fălci, din care 3.613 fălci cultivabile, 490 pădure, restul mlaştini, ponoare şi teren neproductiv. Ultimul an s-au cultivat: 388 fălci grâu; 675 fălci porumb, 168 fălci orz, 361 fălci ovăz, 17 fălci hrişcă, 36 fălci cânepă şi 29 fălci trifoi. Împroprietăriţi în 1864 şi 1878 sunt 473 locuitori, care stăpânesc 1.286 fălci. Majoritatea locuitorilor sunt plugari, lipovenii din Manolea se ocupă mult cu cultura cânepei şi fabricarea produselor din cânepă, aducându-le mari foloase. În toată comuna sunt 10 mori, şase teascuri de ulei de cânepă (în Manolea), 10 băcănii, 4 hanuri, 5 cârciumi, un croitor şi 3 cojocari. În condica divanului dom­nesc No. I pe anii 1803-1805, la No. 33, găsim că răzeşii din Ţoleşti, Forăşti, Maxineşti şi răzeşii de pe moşia Secuenii se judecă cu Arhimandritul mănăstirii Probota pentru hotarul moşiei Bodino sau Bodinţi, pe pârâul Probota. Se citează diferite acte, datate din 7906 Iulie 2, 7912 Iulie 20, 1795 August 25, 1801 Iunie 10, 1802 Martie 20 şi 7980. Se mai vorbeşte aci de sa­tele Negomireşti, Iurceşti şi Bodeşti  ale mănăstirii Probota, ce nu mai există astăzi. În aceiaşi condică, No. 53, pe anii 1813, 1814, 1815 şi 1816, la No. 21 este un „hrisov din 1815, Septembrie 1, prin care Scarlat Al. Calimah voievod întăreşte stăpânirea vistiernicului Iordache Ruset asupra moşiilor Oniceni, Lindeşti, Undeşti şi Negoteşti, de la ţinutul Sucevei, ce le-a cumpărat, prin mezat, de la Ecaterina Buhalschina, fiica spătarului Grigorie Başotă” (Uricariul, VI, p. 194 şi 302). Din aceste hrisoave rezultă că satul Uideşti se numea, mai înainte, Undeşti şi că pe teri­toriile acestei comune sau în jurul ei se mai aflau următoarele sate: Maxineşti, Secueni, Bodino sau Bodinţi, Negomireşti, Iurceşti, Bodeşti şi Lindieşti, ce nu mai există astăzi.

1894: „Uideşti, sat pe moşia şi în comuna cu acelaşi nume. Altădată i se zicea Undeşti. Aşezat pe podişul dintre dealurile Purdilă şi Uideşti, numără 42 case, în care trăiesc 39 capi de familie sau 189 suflete, din care 101 bărbaţi şi 88 fe­mei (12 evrei), fiind 52 contri­buabili. Vatra satului ocupă 10 fălci. Aşezările locuitorilor, proaste. Biserica şi şcoala din Ţoleşti servesc şi acestui sat. Moşia, proprietatea moştenitorilor lui Beriş Last, are 241 fălci şi 67 prăjini, din car3 198 fălci cultivabile, 20 fălci pădure, 20 fălci fânaţ şi restul neproductiv. Împroprietăriţi în 1864 sunt 23 fruntaşi, 9 pălmaşi şi 13 codaşi, stăpânind aproape 62 fălci. Drumuri sunt la Forăşti (4 km), la Ţoleşti (2 km) şi la Manolea (2 km)”[10]. „Ţoleşti, sat pe moşia cu acelaşi nume, din comuna Uideşti. Străbătut de pârâul Ţoleşti, numără 154 case, în care trăiesc 153 capi de familie sau 629 suflete, din care 324 bărbaţi şi 305 femei (11 evrei), fiind 107 contribuabili. Vatra satului ocupă 39 fălci, iar locuitorii răzeşi, dar răi gos­podari. Are o biserică, cu patronul „Sfinţii Trei Ierarhi”, zidită de locuitori, în 1854, împroprietărită cu 8,5 fălci şi înzestrată de decedatul răzeş, căpitan Cristea, cu alte 22,5 fălci, servită de un preot şi 2 cântăreţi. O şcoală rurală mixtă, înfiin­ţată în 1865, cu un învăţător plătit de stat, frecventată de 43 şcolari, din 99 cu etatea de şcoală, aflători în sat, împroprie­tărită cu 6,5 fălci. Moşia, proprietate răzăşească a locuitorilor, cărora, zic ei, le-a fost dată de Trifăilă, are 360 fălci, din care 325 cultivabile, 30 fălci fânaţ şi restul ponoare şi loc nefolositor. Împroprietăriţi, în 1864, sunt 40 codaşi, cu câte 10 prăjini, iar însurăţei s-au împroprietărit 26, pe moşia Manolea. Drumurile principale sunt la Uideşti (2 km), la Tătăruşi (5 km) şi la Manolea (3 km). / Tradiţia spune: Satul Ţoleşti ar fi fost descălicat de familia Grămadă, care a scăpat de spânzurătoarea la care fuseseră con­damnaţi consătenii ei din Turbata. Grămadă a avut doi băieţi, cărora, la moarte, le împărţi marea moşie Ţoleşti şi Manolea (Platoneşti). Unul dintre fraţi avea nişte fete, poreclite „zolence” din pricina frumuseţii lor (poate că se zoleau, se sulimeneau, cum zice românul) şi de aci, spun sătenii că şi-ar trage numele şi satul. Al doilea frate, numit Manole, de la care se crede că-şi trage numele satul Manolea, nefiind însurat, la bătrâ­neţe se duce la frate-său din Ţoleşti şi se roagă să-l primească, să-şi odihnească bătrâneţile şi să moră lângă dânsul, şi ca recompensă pentru îngrijirea ce i se va da, îi dăruieşte par­tea lui de moşie. Respins de frate-său cu cu­vintele „Am destulă moşie, să dau şi altora; nu-mi mai trebuie să port şi de grija ta!”, Manole se duce de-şi vinde moşia (Manolea) Egumenului mănăstirea Probota, pe preţul de 2 galbeni şi 2 boi negri. Mult timp s-au judecat răzeşii din Ţoleşti cu mănăstirea Probota pentru moşia Platoneşti. Lipovenii spun, din contra, că ei sunt adevăraţii întemeietori ai satului Manolea. În 1803, „Ţoleşti răzeşeşti avea 41 liuzi, plătind 608 lei bir anual. Ei erau ocupaţi cu lucrul pământului, având loc îndestul (Uricariul, vol. VII, p. 250)”[11].

1894: „Manolea sau Platoneşti, sat pe moşia cu acelaşi nume, judeţul Suceava, comuna Uideşti. Aşezat de-a lungul pârâului Platoniţa, numără 200 case, populat cu 146 familii sau 763 suflete, din care 378 bărbaţi şi 385 femei. Are 175 contribuabili. Vatra satului ocupă 24 fălci. Locuitorii, în marea lor majoritate lipoveni sunt buni gospodari, se împacă cu curăţenia şi se ocupă mult cu cultura şi industria cânepei. Are o biserică lipovenească de lemn, cu hramul la „Procove” (1 Octombrie) şi 2 schituri, unul de călugări, cu hramul „Sfântul Nicolae”, cu 33 călugări, şi altul de călugăriţe, cu hramul „Sfântul Visarion” (6 Iunie), cu 44 călugă­riţe. Schitul de călugări are în juru-i o grădină de legume şi pomi roditori de 9 fălci şi 51 prăjini, un iaz şi o morişcă, iar cel de călugăriţe, 3 fălci gră­dină şi vreo 30 chilii. O şcoală rurală mixtă, înfiinţată în 1891, cu un învăţător plătit de stat şi frecventată de 35-45 elevi, din 37 băieţi şi 59 fete cu etatea de şcoală. Moşia e proprietatea statului, fostă a mănăstirii Probota. Are o suprafaţă de 800 fălci, din cari 360 fălci cultivabile, 400 fălci pădure, 30 fălci fânaţ şi restul neproductiv. Împroprietăriţi, în 1864, sunt 27 fruntaşi, 23 pălmaşi, 25 co­daşi şi 16 cu câte 10 prăjini, stăpânind toţi 316 fălci. În 1878, s-au mai împroprietărit 16 în­surăţel cu câte 3 fălci. Drumuri principale sunt la Uideşti (2 km), la Ţoleşti (3 km), la Dolheşti (6 km) şi la Fălticeni (14 km). Satul Manolea îşi trage nu­mele, poate, de la postelnicul Sandu Manoli, care s-a călugărit sub numele de Sava Monahul. El a dăruit satul Platoneşti mănăstirii Probota, la 25 Mai 7251 (1743). Poate că locuitorii lipoveni din Manolea şi din celelalte sate lipoveneşti din judeţ sunt descendenţi din cei 100.000 robi descălecaţi de Ştefan cel Mare, după prădăciunile făcute în Polonia, în 1498, în urma luptei din Codrii Cosminului (A. D. Xenopol, Istoria României, Vol. II, p. 383). Unii mai spun că ar fi fugiţi din Rusia încă de pe timpul lui Petru cel Mare, care, văzându-i că trăiesc în trândăvie şi necurăţenie, le-a impus unele condiţiuni de trai şi port, între care raderea bărbilor şi tunderea   părului, la care dânşii, neputând adera, şi-au luat câmpii şi s-au împrăştiat prin alte ţări. Această versiune se adevereşte întrucâtva  (vezi, în acesta privinţă, „Lipovenii sub Petru cel   Mare şi reformele acestui împărat” în „Lipove­nismul”, de Episcopul Melchisedec, pp. 84 şi următoarele). Iată ce scria dl Nadejdin, în raportul său din 1846, către guvernul rusesc, privitor la lipovenii din această localitate: „Cea mai veche dintre toate coloniile rascolnicilor din Moldova se socoate acea de la Manolea (Manoilovka). Un sat mare, compus din lipoveni popişti, situat ca la 12 kilometri de la orăşelul Fălticeni, reşe­dinţa ţinutului Sucevei. Aici rascolnicii au o biserică, con­struită în onoarea acoperământului Născătoarei de Dumnezeu, şi, afară de ea, mai sunt încă trei schituri călugăreşti: două de bărbaţi şi unul de femei. În timpul actual, la biserică este un popă rus fugar, anume Alexie, în vârstă peste 50 ani, cu femeie şi cu copii vârstnici; iar în schituri igumeneşte stareţul Joil, originar se pare din­tre lipovenii indigeni. Altă bi­serică rascolnică este în Iaşi, în suburbia de peste Bahlui. Acolo de asemenea înainte erau popi deosebiţi, fugiţi din Rusia, dar acum nu sunt. În celelalte lo­calităţi locuite de lipoveni sunt numai rugătorii, dintre care cele mai însemnate sunt în ora­lele Târgul Frumos, Hârlău, Vaslui, în satul Lipovenii, lângă oraşul Botoşani, şi-n satul Bratloti (Brăteşti), între Târgul Frumos şi Manolea, câte 25 kilometri departe de amândouă. Aşadar, în timpul actual, în toată Mol­dova predomină popa Alexie de la Manolea; de aceea este şi forte bogat, are o căsuţă frumuşică, umblă într-o frumoasă caleaşcă de Viena, cu 4 cai; iar pe fiii lui, aduşi vârstnici din Rusia, i-a însurat aici şi i-a introdus în neguţătorie cu propriile lui capitaluri. Eu am vizitat, în persoană, prin­cipalele grupe ale lipovenilor de aici, şi în Manolea, care se poate numi centrul şi Mitropolia rascolnicismului în Moldova, am găzduit destul de îndelung. După poziţiunea locului său ea este o adevărată cavernă, ascunsă într-un codru des, în fundul unei văi râpoase. Pământul pe care se află satul, cu toate apartamentele lui, este proprietatea mănăstirii Probota, închinată, cum se zice aice, adică dată cu toate averile în proprietatea Sfântului Mormânt, în Ierusalim, de unde se şi ad­ministrează, adică se dă în arendă în profitul Patriarhiei, prin un monah, trimis de pa­triarh cu titlul de exarh. Locuitorii din sat se socot mai mult de o sută de familii, care trăiesc în case deosebite, con­struite după maniera rusească, cu toată fizionomia izbelor (ca­selor ţărăneşti) din satele Velico Ruse. Biserica se înalţă în mijlocul satului, ea există din vechime, dar nu de mult o au construit-o măreţ şi înfrumuseţat cu banii trimişi din Moscova, fiindcă bogătaşii de aici, după asigu­rarea însuşi a lipovenilor, „sunt reci către credinţă şi servesc Mamonei, iară nu lui Dumnezeau”. Însă ultima imputare nu cade asupra manolenilor, căci între dânşii nu este nici un bogat. Sunt numai gospodari mai mult sau mat puţin cuprinşi, în numărul cărora primul loc se cu­vine bătrânului Athanasie Zaharov, care mi-a dat ospitali­tatea în casa sa. / Acest Athanasie, prin figura sa cea impozantă, prin mintea naturală şi prin influenţa morală asupra coreligionarilor săi, mi-a amintit pe Mihail Theodorov din Bucovina. El, ca şi acela, este un cărturar mare şi citeşte nu numai cărţile cele vechi bisericeşti, ci şi cele noi lumeşti, se înţelege, ruseşti, de cuprindere morală şi istorică; eu am văzut la dânsul destule cărţi de acestea şi însumi am fost martor cum el le citea, iar rascolnicii adunaţi, în numărul lor şi stareţul Joil, egu­menul schiturilor de la Manolea, îl ascultau cu o respectuoasă atenţiune, mai ales când el, oprindu-se, le explica verbal des­pre patriarhii, mitropoliţii şi chiar despre marii cneji ruseşti. Cu toate acestea, poate că chiar din cauză că el era aşa de familiar cu cărţile presei lumeşti civile, nu am observat la el vreo particulară afecţiune către bigotismul rascolnic. Despre obiectele religioase, el a vor­bit cu mine forte puţin şi cu mare moderaţiune; despre popa Alexei s-a exprimat foarte defavorabil, numindu-l interesat; încă şi către egumenul schiturilor se arăta fără nici o stimă, ba încă cu un fel de dispreţ. Însă trebuie să adaug şi aceea că monahii de aci, pe cât se vede, toţi sunt dintre indigenii locali, şi nu merită mat mult. Ei sunt nişte oameni simpli, grosolani, inculţi, chiar arareori ceva căr­turari, şi pe lângă aceea, trăiesc într-o mizerie extremă. Două din schiturile lor, unul de bărbaţi, altul de femei, despărţite unul de altul prin un gard învechit, se află lângă sat, iar al treilea este izolat în pădure, în depăr­tare ca la 3 kilometri; ele nu sunt decât nişte grupe de vizuini, mai de tot în pământ, întunecoase şi murdare, în care sunt cuibăriţi câte câţiva băr­baţi sau muieri. Într-o vizuină de acestea eu am găsit pe însuşi superiorul care să ocupa cu meşteşugul lăcătuşeriei, care este meseria lui, desculţ şi nu­mai în cămaşă. Şi pentru drep­tul de a vieţui în aceste vizuini şi a se folosi cu nişte mici părticele de pământ prin prejurul lor, unde îşi pun câteva stra­turi de legume, atât monahii, cât şi monahiile sunt impuşi cu dajdiile în profitul proprietăţii; impozitul acesta este astăzi de 3 carboave de individ. Extrema lor mizerie nu le permite a se ridica nici intelectualmente, nici moralmente. De necaz, ei nu se feresc de băutură, unde o găsesc, şi de aceea forte adeseori îi întâl­neşti zbuciumându-se public, într-o stare cu totul neconvena­bilă vocaţiei monahale. Aceasta s-a întâmplat chiar cu stareţul Joil, care, de faţă cu mine, abia s-a târât de la Athanasie, la vizuina sihastră. Ce se atinge de popa Alexie, el, deşi are conduită bună, adică nu este beţiv, dar la cărţi este tot aşa de ignorant ca şi Joil, întru aceasta m-am convins din con­versaţia ce am avut-o cu dânsul. De aicea se înţelege ne-stima către dânsul a unui cărturar ca bătrânul Athanasie; şi, din ast­fel de simţ către persoanele care, după chemarea lor, trebuie să fie conductori ai credinţei, fireşte se explică şi acea răceală către credinţă, pe care am observat-o la bătrân, şi care în generaţiunea jună se manifestă încă mai puternic şi mai clar. / De exemplu, fiul lui Athanasie, numit Malafei, june foarte deştept, care, deşi abia îi înfirează mustăţile, este deja vatav la Manolea, s-a arătat înaintea mea ca un perfect liberton, mat, mai ateu”. / Tot Episcopul Melchisedec scrie, în 1870: „În comuna Manolea sunt 120 de familiei lipoveneşti, care compun în totul 668 indivizi; au biserica lor şi un popă; se crede că aceşti lipoveni sunt dintre cei mai vechi ce s-au stabilit în Moldova, pe la mij­locul veacului al 18-lea. Protoereul judeţului Suceava spune despre lipovenii din judeţul său numai atâta în genere, că ei sunt „staroveri”, după propriile lor arătări. Nu putem dar de­cide cu exactitate ce anume secte lipoveneşti sunt în Manolea. În apropriere de Manolea, sunt trei schituri, unde petrec călu­gării şi călugăriţele lor. Cel mal însemnat este schitul sau kinovia lipovenilor popişti de aice, care numără 67 indivizi, din care 46 călugări şi 21 că­lugăriţe. Kinovia are două biserici, una dedicată sfântului Nicolai, alta Înălţării cinstitei cruci. Secţia femeiască se desparte de cea bărbătească prin un gard; călugăriţele frecventează aceleaşi biserici. Această mănăstire are un rol însemnat în afacerile lipoveneşti din România; prin ea se întreţine comunicaţiunea afacerilor lipoveneşti din România, Turcia şi Rusia cu ierarhia lipovano-austriacă de la Fântâna Albă. Stareţii acestei mănăstiri poartă titlul do arhimandriţi. Unul, anume Varsanufiu, fost arhimandrit la Manolea, pe la anul 1870, şi zelos apărător al pseudo-ierarhiei austriece, în anul 1870 s-a unit cu ortodoxia în Rusia şi se află acum petrecător la mănăstirea omopistă Pocrovsky, din gubernia Cernigovului. Deşi majoritatea este popistă, nu lipseşte în Manolea nici partidul nepopist; el are un schit al său propriu, situat în mar­ginea unei păduri, nu departe de Manolea. Acolo trăiesc vreo 7 călugări, care nu au nici o relaţiune bisericească cu bisericile şi popii, nici cu călugării ceilalţi, de la Manolea”. / n 1803, lipovenii ot Ma­nole ai mănăstirii Probota aveau 40 liuzi, plătind bir 1.172 lei anual; lucrau pământul, oareşicare ne­gustorie şi aveau loc îndestul”[13].

1894: „Forăşti, sat pe moşia cu acelaşi nume din comuna Uideşti. Aşezat pe coasta dealului Forăşti, numără 94 case, populate cu 69 capi de familie sau 415 suflete, din care 199 bărbaţi şi 216 femei (10 străini). Contribuabili sunt 103. Vatra satului ocupă 19 fălci. Locuitorii sunt slabi gospodari. Are o biserică, clădită din lemn, de un fost proprietar, Constantin Forăscu, servită de un preot şi 2 cântăreţi; împroprietărită, în 1864, cu 8,5 fălci, şi o şcoală rurală mixtă, cu un învăţător plătit de stat, înfiinţată în 1865, frecventată de 27 elevi şi 3 eleve. În sat sunt 95 băieţi şi 99 fete cu etatea între 7-12 ani. Şcoala are numai 28 prăjini teren, în vatra satului, făcute danie de învăţătorul Nicolae Teodorescu. Moşia e proprietatea dlui I. Cernătescu şi are 420 fălci, din care 360 fălci cultivabile şi 60 fălci fânaţ. Împroprietăriţi, la 1864, sunt 27 fruntaşi, 17 pălmaşi şi 27 codaşi, stăpânind 161 fălci. Drumuri principale sunt la Uideşti (4 km), la Oniceni (3.500 m), la Ruşi (2 km) şi la Tătăruşi (3.400 m). În 1803, „Forăşti ai medelniceresei Smărăndica Canta, cu loc în destul, număra 22 liuzi, plă­tind 328 lei bir anual şi având şi 3 liuzi de cei fără bir” (Uricar, de T. C., vol. VII, p. 250). / Forăşti, pârâu, mic afluent al pârâului Croitorului, formează iazul cu acelaşi nume… în suprafaţă de 7 hectare şi conţine peşte de lacuri, raci şi scoici”[14].

1894: „Antoceni, sat pe moşia cu acelaşi nume, din comuna Uideşti, plasa Moldova de jos. Aşezat pe albia pârâului căruia îi poartă numele, numără 60 de case, populate cu 56 capi de familie sau 301 suflete, din care 139 bărbaţi şi 162 femei (2 străini). Contribuabili are 40. Vatra satului ocupă o suprafaţă de 2 fălci şi 37,5 prăjini. Biserica şi şcoala din Forăşti servesc şi acestui sat. Moşia, proprietatea defunctului Dimitrie Stamate, e în suprafaţă de 160 fălci, din care 130 cultivabile şi 50 fâneţe. Împroprietăriţi după legea din 1864 sunt 28 mijlocaşi şi 7 pălmaşi, stăpânind 134 fălci şi 60 prăjini. Singurul drum principal e la Oniceni (400 m)”[15].

1894: „Oniceni, sat pe moşia cu acelaşi nume, din comuna Uideşti, trăgându-şi numele de la trei fraţi Onia. Străbătut de pârâul cu acelaşi nume, numără 134 case, în care trăiesc 124 capi de familie sau 535 suflete, din care 275 bărbaţi şi 260 femei (14 izraeliţi). Vatra satului ocupă 16 fălci, iar locuitorii sunt gospodari de mijloc. Are o biserică, cu patronul  „Sfântul Nicolae”, zidită de foştii proprietari Moruz, servită de un preot şi doi cântăreţi şi împroprietăriţi cu 8,5 fălci. Şcoala din Forăşti serveşte şi acestui sat. Moşia e proprietatea moşte­nitorilor lui Beriş Last, fostă a Mariei Negri Moruz. Are 447 fălci, din care 350 cultivabile, 50 fălci fânaţ şi restul prea puţin productiv. Împroprietăriţi în 1864 sunt 53 pălmaşi şi 37 codaşi, iar 4 cu câte 12 prăjini, stăpânind 320,5 fălci. Drumuri principale sunt la Forăşti (3,5 km) şi la Drăguşeni (4 km). În 1803, Oniceni ai spăta­rului Grigore Başotă număra 72 liuzi, plătind 1.261 lei bir anual, fiind şi 2 liuzi de cei fără bir (Uricarul, de T. C., vol. VII, p. 251)”[16].

1894: „Ruşi, sat, numit şi Roşiorii, pe moşia cu acelaşi nume din comuna Uideşti. Aşezat pe ţărmurile pâraielor Mediasca şi Ruşii, nu­mără 104 case, în care trăiesc 85 capi de familie sau 418 su­flete, din care 208 bărbaţi şi 210 femei (15 evrei), fiind 125 contribuabili. Vatra satului ocupă 12 fălci. Are o biserică, cu patronul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, clădită de Vasile Adamache, servită de un preot şi un cântăreţ şi îm­proprietărită cu 8,5 fălci. Şcoala din Forăşti serveşte şi acestui sat. Moşia e proprietatea Acade­miei Române, căreia a fost fă­cută danie de regretatul pro­prietar Vasile Adamache. Ea are întinderea de 600 fălci, din care 330 fălci cultivabile, 70 fălci păduri, 100 fălci fânaţ şi restul neproductiv. Împroprietăriţi în 1864 sunt 30 fruntaşi, 32 pălmaşi şi 15 codaşi, stăpânind 211 fălci şi 24 prjini. Drumuri principale sunt la Forăşti (2 km) şi la Uideşti (4 km). În 1803, pe moşia Roşiorii a stolnicului Ianache Botez, erau 18 liuzi, plătind 280 lei bir anual, la care se adăugau „liuzii ot tam”, 21, plătind 316 lei bir pe an” (Uricar, vol. VII, p. 251)”[17].

1921: În baza Legea pentru reforma agrară, promulgată prin Înaltul decret regal No. 3093/921, Comisiunea judeţeană de expropriere Suceava, adică fostul judeţ din preajma Fălticenilor, compusă din Preşedinte, C. Dobrescu (uneori, M. Rădulescu) / Membri: C. Văleanu, consilier agricol, D. Tatos, supleantul proprietarilor, Gh. Ioniţă, delegatul sătenilor (în unele cazuri: I. D. Popescu şi Vasile Popescu). / Secretar, I. C. Manoliu, a emis următoarele extrase de hotărâri: / „No. 39. Din moşiile Statului şi Casei Rurale, proprietatea Ministerului Domeniilor şi Casei Rurale din comuna Uideşti, jud. Suceava, fiind expropriat terenul în întindere de 156 ha 98 ari, după, s-a fixat ca preţ al terenului expropriat astfel: pentru 35 ha teren arătură, proprietatea Casei rurale, câte 2.128 lei de hectar, iar pentru restul terenului, de 121 ha 98 ari, care cuprinde bunul „Holmul” şi poienile „Muncelu de sus” şi „Muncelu de jos”, din pădurea Statului Manolia, câte 750 lei de fiecare ha”[18].

1922: În 23 octombrie 1922, comisia, condusă de judecătorul Ilie Cocea şi având în componenţă pe Iacob Ştefănescu, Gh. Jaba şi secretarul I. Pişleriu, „„Expropriază, pentru cauza de utilitate naţională, din pământul bisericii din satul Ţoleşti, comuna Uideşti, plasa Boroaia, judeţul Suceava, câtimea de 17 ha 71 ari teren arabil, începând de la est, spre vest, şi până la punctul unde, la delimitare şi măsurătoare se va împlini câtimea de 17 ha 71 ari, expropriată, întreg lotul având megieşiile următoare: la est, drumul spre Lespezii, la vest, cu Moşia Forăşti, la sud, ţarina „Iorcanii” şi moşia Forăşti, şi, la nord, Vasile Ioniţă şi Gheorghe Mateescu”[19].

1924: Prin Legea Nr. 1.106, din 27 februarie 1924, sancţionată prin decret regal în 24 martie 1924, „Comuna Uideşti se desparte în două comune: prima, comuna Uideşti, cu satele Uideşti, Manolea şi Toleşti, cu reşedinţa în Uideşti, şi a doua, comuna Negoteşti, cu reşedinţa în Negoteşti, având satele Negoteşti, Ioneasa, Movileni şi Mesteceni”[20].

1931: În Tablou de regruparea comunelor rurale, publicat de Direcţiunea Administraţiunii Locale, comuna Uideşti, formată din satele Antoceni, Boura, Forăşti, Manolea, Oniceni, Uideşti şi Ţoleşti, îşi avea sediul la Uideşti (p. 40).

1941: „Se publică mai jos lista Nr. 18 de gradele inferioare (trupă) morţi pentru patrie în actualul război, începând de la 22 Iunie 1941, ora 22: Stan Constantin, soldat, ctg. 1941, cu ultimul domiciliu în comuna Forăşti, judeţul Baia, mort la 3/4 iulie 1941”[21].

1942: „Se înfiinţează, pe ziua de 1 August 1942, următoarele parohii, posturi de preoţi, diaconi, cântăreţi şi canonarhi: Parohia Oniceni II, prin dezlipire de la Parohia Oniceni”[22].

1945: „Următorii învăţători se transferă, pe data de 1 Septemvrie 1945, la şcolile primare din jud. Baia, arătate în dreptul fiecăruia: Focşa Ştefan, gr. I, de la Oniceni, Forăşti, la Fălticeni Nr. 1 băieţi, post VII, copii şcoală secundară, casă; Grigoriu Vasile, gr. II, de la Iorcani, Tătăruş, la Oniceni, Forăşti, post IV, apropiere soţie, învăţătoare; Aramă Gheorghe, gr. II, de la Rotunda, Liteni, la Ţoleşti, Uideşti, post. III, apropiere soţie învăţătoare; Muraru Constantin, gr. II, de la Conţeşti, Valea Seacă, la Oniceni, Forăşti, post III, casă şi teren. Învăţători fixaţi: Moraru Elena, gr. II, de la Valea Seacă, la Forăşti, Oniceni, post. V; Rangu Sava, gr. II, de la Hârtoape, la Uideşti, Manolea, post V; Adochiţei Eugenia, gr. II, de la dispoziţia ministerului, la Ţoleşti, Uideşti, postul IV”[23].

1948: „Membrii corpului didactic cuprinși în alăturatele tablouri, care fac parte integrantă din prezenta decizie, ale cărora raționalizări, fixări li repartizări au fost anulate cu decizia Nr. 164.743 din 1948, rămân la dispoziția ministerului, fiind obligați să ceară detașarea în posturile ce vor fi publicate vacante: Grigoriu Vasile, Școala Forăști-Antoceni, postul I; Nichita Maria, Școala Forăști, Oniceni, postul III; Muraru Nița, Școala Forăști, Oniceni, postul V; Sava Gheorghe, Școala Forăști, postul II”[24].

1949: „Prin Decizia Nr. 326-.433 din 29 Decemvrie 1948, următorii membri ai corpului didactic se deleagă directori la şcolile elementare şi grădinile de copii din judeţul Baia: Grigoriu Vasile, director la Şcoala elementară Antoceni, Bărăşti; Niţu Constantin, director la Şcoala elementară Oniceni; Savu Gheorghe, director la Şcoala elementară Forăşti; Iacob Dumitru, director la Şcoala elementară Manolea; Aramă Gheorghe, director la Şcoala elementară Ţoleşti; Iosep Gheorghe, director la Şcoala elementară Boura, Uideşti; Mihăilă Vasile, director la Şcoala elementară Ruşi, Forăşti”[25].

[1] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. III, Bucureşti 1980, doc. 70, p. 129

[2] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. III, Bucureşti 1980, doc. 83, p. 166

[3] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. III, Bucureşti 1980, doc. 129, pp. 252, 253

[4] Ghibănescu, Gh., Surete şi Izvoade, Volumul XVIII, Iaşi 1927, p. 174

[5] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XIX, Bucureşti 1969, doc. 244, p. 328

[6] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XXVII, Bucureşti 2005, doc. 70, p. 80

[7] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XXVII, Bucureşti 2005, doc. 414, p. 397

[8] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XXVIII, Bucureşti 2006, doc. 550, p. 480

[9] România Liberă, Nr. 3250, Anul XII, sâmbătă 9/21 iulie 1888, p. 3

[10] Ionescu, Serafim, Dicţionar geografic al Judeţului Suceava, Bucureşti 1894, pp. 365-367

[11] Ionescu, Serafim, Dicţionar geografic al Judeţului Suceava, Bucureşti 1894, pp. 359, 360

[12] Monitorul Oficial, No. 196, 2/14 decembrie 1881, pp. 6078-6080

[13] Ionescu, Serafim, Dicţionar geografic al Judeţului Suceava, Bucureşti 1894, pp. 196-201

[14] Ionescu, Serafim, Dicţionar geografic al Judeţului Suceava, Bucureşti 1894, p. 132

[15] Ionescu, Serafim, Dicţionar geografic al Judeţului Suceava, Bucureşti 1894, p. 2

[16] Ionescu, Serafim, Dicţionar geografic al Judeţului Suceava, Bucureşti 1894, pp. 220, 221

[17] Ionescu, Serafim, Dicţionar geografic al Judeţului Suceava, Bucureşti 1894, p. 291

[18] Monitorul Oficial, nr. 52 din 8 martie 1924, pp. 2623-2627

[19] Monitorul Oficial, nr. 52 din 8 martie 1924, pp. 2627-2631

[20] Monitorul Oficial, nr. 67 din 27 martie 1924, p. 3434

[21] Monitorul Oficial, Nr. 233, 2 octombrie 1941, p. 5848

[22] Monitorul Oficial, Nr. 167, 21 iulie 1942, p. 6036

[23] Monitorul Oficial, Nr. 248, 30 octombrie 1945, p. 2578-2580

[24] Monitorul Oficial, Nr. 194, 23 august 1948, pp. 6963, 7021-7023

[25] Monitorul Oficial, Nr. 3, 4 ianuarie 1949, pp. 286, 287

Povestea aşezărilor sucevene: Ciumuleşti

CIUMULEȘTI. Satele unor puternice neamuri răzeşeşti de odinioară (Ciumuleşti, de pildă, eternizează numele neamului Ciumală şi nicidecum al unor vremuri în care bântuia ciuma), care încap, încetul cu încetul, în averile unora dintre ei, care, slujind  la Curtea Domnească, dobândesc şi banii necesari unor noi achiziţii de părtăşii răzeşeşti, au o istorie interesantă, care ar merita continuată şi dincolo de demersurile neuitaţilor colegi de şcoală în Ciumuleşti, Gherasim Putneanul şi profesorul Vasile M. Sandu, autorii „Monografiei satului Bărăști-Ciumulești”, la care, din păcate nu am avut acces. În repere schematice, care ţin de specificul cărţii „Povestea aşezărilor sucevene”, povestea satelor Ciumuleşti, Ioneasa, Negotești, Movileni, Me­steceni, Leucuşești-Softa, Leucucești-Dumitriu, Ganea, Bărăști şi Cămârzani vi se înfăţişează în rândurile care urmează.

1469, iunie 6: Suretul prin care „pan Oană Păşcu şi frate-său Ivaşco Păşcu” au primit urice pentru mai multe sate din Moldova, printre care „Negoteştii ori Nepoteştii, în ţinutul Sucevei”[1].

1626, iulie 21: La un schimb de moşii în Antileşti, printre martori se găseşte „Pîrciul din Negoteşti”[2].

1628, august 31: În faţa Divanului lui Miron Barnovschi Movilă voievod se înfăţişează rudele familiei Şeptilici, Gavrilcea, fratele lupului cuparul, şi fetele lui Gligorcea Şeptilici, cu jupâneasa lui Vasile Şeptilici” pentru a le fi întărite părţile de moşii împărţite între ei. „În partea lui Dumitraşco” Şeptilici „s-au venit”, printre altele, „şi 6 jirebii în Cămărzari”[3].

1633, martie 11: Naşcul, care cumpărase un loc de prisacă „din hotarul satului Dumbrăviţa, ce este la Poiana Mănăstirii”, deci în Ciumuleşti, cu 30 zloţi, aduce în faţa lui Alexandru Iliaş voievod mărturia semnată de „Moglan şi Drăgan Bârzul şi Pavel Dzamă şi Hotnogul şi Sava şi Vasilie şi Gligorie şi Tunsul din Ciumăleşti şi alţi oameni buni”[4].

1636, iunie 13: „Mărturie hotarnică de la vornicul de Poartă Ichim Bandur, cuprinzătoare că, din poruncă gospod, mergând la satul Ciumuleştii, să cerceteze pâra ce au avut Ciumuleştii cu Gheorghie Roşca, vistiernic, pentru un loc de prisacă, strângând oameni buni, a aflat că acel loc de prisacă n-a fost nici a Roşcăi vistiernic, nici a Petreştilor, ci l-a destupat un om ocinaş, anume Gavril Pîrscă, ce a fost om de moşie. Ei aşa s-au tocmit, ca să-şi mute Gligorie stupii de acolo, la un loc ce are cumpărătură, în partea din sus, iară acolo, în prisacă, să stea stupii Roşcăi vistiernic, până în toamnă, iar din toamnă ei să-şi aleagă şi să-şi stâlpească; despre a cui parte va veni acea prisacă, aceluia să fie. Iară de hotărât aşa au aflat că umblă locul în nouă părţi, cinci părţi sunt a Roşcăi vistiernic, iar patru părţi sunt a Petreştilor, ce este şi el cumpărător, cu moşenii răzăşi a lor, în ţarină, şi în fânaţ şi în tot locul, aşa să aibă a ţine. Iar de nişte mori, ce s-au jeluit Petreştii că a făcut vistiernicul Roşca, n-au vroit Petreştii să întoarcă Roşcăi, ca să intre la mori, ci s-au tocmit să-şi ţie Roşca vistiernic morile şi ei, de vor vroi să aibă mori, să-şi facă în vadul de sus, pe cât se va veni partea lor, că şi acolo avea amestec vistiernicul”[5].

1636, august 11: „Cartea domnului Vasili voievod, cuprinzătoare cum s-au judecat Avrămiia Popoai şi fata ei, Todosiia, cu Cihan Racoviţă, vtori logofăt (al doilea logofăt, viitor voievod – n. n.), pentru o parte din satul Cămârzanii şi şase jirebii, tot din acel hotar, dându-se rămasă pe acea femeie, îndreptându-se Racoviţă logofăt”[6].

1637, iunie 8: Dumitraşco Şoldan, mare vornic de visterie, „şi fetele surorii noastre, Candachie, jupâneasa lui Bicioc, ce a fost vornic, Alexandra, jupâneasa lui Mălai vistiernic, şi Catrina, jupâneasa lui Iordachi vistiernic, şi sora noastră Tudosca, jupâneasa lui Pisoţchi, şi sora noastră Anghelina, jupâneasa lui Constantin Stârce, pârcălabul, şi sora noastră Tofana, jupâneasa lui Racoviţă Cehan logofăt, între noi, de bunăvoia noastră ne-am tocmit şi ne-am împărţit ale noastre drepte ocine şi moşii, ce am avut de la părinţii noştri Pătraşcu logofăt… Iar surorii noastre Tudoscăi (jupâneasa lui Pisoşchi – n. n.) s-au venit satul Leicuşăşti şi satul Mohilenii de la Suceava… Iar în partea surorii noastre Anghelinii (jupâneasa pârcălabului Constantin Stârce – n. n.) venitu-s-au… şi ce se va alege parte din Cămârzani, la Suceava”[7].

1643, ianuarie 9: La divanul lui Vasile Lupu voievod „s-au pârât, de faţă, Beachea cu Ion din Ciumăleşti, pentr-o iapă ce a zis Beachea că a cumpărat de la Ştefan şi de la Istratie, iar Ion a zis că nu o au cumpărat, ci o ţine Beachea fără ispravă”. Vodă porunceşte marelui comis Fortună să facă cercetări, „şi de va avea Beachea (scris Béchea, dar „é” se citeşte „ea” – n. n.) două mărturii cum o au cumpărat de la acei oameni, să-şi ia Beachea iapa şi să nu dea lui Ion nimic şi de această pâră să nu se mai pârască”[8].

1686, Iacob Sobiecki: După ce trec Şomuzul, pe la Răciuleni (sat dispărut), polonii Regelui Jan Sobiecki trec pe lângă Baia şi poposesc, luni, 30 septembrie, „lângă satul Oprişeni, lângă un heleşteu (Iazul Călugărilor, de lângă Oprişenii Fălticenilor), care se numeşte Movileşti pe Şomuz (confuzie cu satul Movileni, de lângă Ciumuleşti)”[9].

1881: „Tabloul premianţilor de juriul concursului agricol şi industrial din judeţul Suceava, în zile de 14, 15 şi 16 octombrie 1881: Elena Ioan, din comuna Ciumuleşti, pentru ţesături de in şi cânepă, o vacă”[10].

1887: „Prin îndeplinirea formalităților cerute de lege, comuna Ţoleşti s-a unit cu Forăşti, sub numire de Uidești” (Monitorul Oficial, Nr. 92, 28 iulie 1887, p. 2219).

1889: „În noaptea de 22 Decembrie, Gheorghe Chirilă, pe când se întorcea din orașul Fălticeni, la domiciliul său în cătuna Antilești, comuna Ciumulești, cu săniuța cu un cal, împreună cu soția, ajungând la pârâul numit al Moriștii, pe teritoriul comunei Șoldănești, și fiind întuneric, viscol, iar ei turmentați de băuturi spirtoase, s-au răsturnat în pârâu și venind săniuța peste muiere, ea s-a înecat, iar bărbatul ei a scăpat cu viață”[11].

1894: „Ciumulești-Ganea, comună rurală, în plasa Moldova de jos, spre sud şi la 16 km de Fălticeni. Aci e acum reşedinţa sub-prefecturii plasei. Se mărginește, la est, cu Uidești, la vest cu Fântâna Mare, la sud cu comuna Boroia, şi la nord cu comunele Şoldănești şi Preutești. Formată din satele: Ciumulești, Ioneasa, Negotești, Movileni, Me­steceni, Leucuşești-Softa, Leucucești-Dumitriu, Ganea, Bărăști şi Cămârzani, cu reşedinţa în cel dintâi. Populată cu 666 capi de familie, ce numără 2.610 suflete (1.276 bărbaţi şi 1334 fe­mei), din care 54 izraeliţi, Con­tribuabili sunt 735. Are cinci biserici, cu 2 preoţi şi 7 cântă­reţi, şi 2 școli rurale mixte, frecventate de 71 elevi. În comună sunt 136 băieţi şi 132 fete în etate de 7-12 ani. Bugetul comunei, pe anul 1892-1893, are la venit 7.090 lei şi la cheltueli 7.072,75 lei, iar al drumurilor 1.458 lei ve­nit şi 1.182,50 la cheltueli. În toată comuna sunt 303 cai, 512 boi, 572 vaci, 2.400 oi, 544 porci şi 4 bivoli. Pe Şomuzul Băii sunt 4 moriște. Altitudinea comunei, de la nivelul mării, variază între 335-345 m. Udată de Moldova şi pâraile Mediasca, Movileni, Tătărani, Cucoşeni, Stânei, Gavan, Focşei, Horaiţa, Brudul şi Calna (Despre moşii vedeți fie­care sat în parte). Suprafaţa teritorială a comu­nei e de 3.154 fălci şi 50 prăjini, din care 425 fălci pădure, 1.262,60 cultivabile, 276 fânaţ şi restul nefolositor. Anul acesta s-au cultivat 264 hectare 72 ari grâu, 1.146,58 hectare porumb, 574,82 hectare ovăz, 171,80 hectare orz, şi 38,84 hectare hrişcă. Împroprie­tăriţi, la 1864, sunt 110 fruntaşi, 211 pălmaşi şi 178 codaşi, stă­pânind 996 fălci şi 68 prăjini. Însemnată în comună e numai priveliştea ce ni se oferă vederilor din dealul de la Cămârzani. / Ciumulești-Ganea, sat numit şi Ciumulești-Mârza, pe moşia şi în comuna cu acelaşi nume. Aşezat pe văile şi coastele a trei dealuri: Severin, Cireşului şi Gorbănești. Numără 91 case, populate cu 103 capi de familie sau 342 suflete (166 bărbaţi şi 176 femei). Are 123 contribua­bili. Vatra satului ocupă suprafața de 13 fălci şi 65 prăjini. Afară de mici excepţiuni, locuitorii sunt slabi gospodari. Moşia e proprietatea dlui Emanoil Mortzun, cumpărată de la Zoiţa Ganea, care o avea moştenire de la soţul său, Ioniţă Ganea, şi acesta de la părinţi. În întindere de 171 fîlci, din care loc de cul­tură 90 fălci, 12 fălci fânaţ, una pădure şi 68 nefolositor. Îm­proprietăriţi la 1864 sunt un fruntaş, 90 pălmaşi şi 11 codaşi, stăpânind 221 fălci şi 61 prăjini. Are o biserică, cu patronul „Schimbarea la faţă”, zidită de fraţii Ioniţă şi Matei Ganea, la 1790, care arzând în 1871 cu toate odoarele, distrugându-se şi inscriipţiile, a fost restaurată la 1871, mai mult cu cheltuiala fos­tului proprietar, Alexandru Agioglu. E servită de un preot şi 2 cân­tăreţi şi împroprietărită cu 8 fălci şi 40 prăjini. O şcoală rurală mixtă, cu un învăţător plătit de stat, înfiin­ţată la 1868, frecventată de 30-38 şcolari, din 121 şcolari aflaţi în raza şcolii între 7-12 ani. Drumuri principale sunt la Fîlticeni (16 km), la Negoteşti (1.800 m), la Drăguşeni (13.000 m). & Bătrânii spun că, cu un veac în urmă, pe când trăiau proprie­tarii moşiei, pe atunci numiţi Ganea, Ioniţă şi Mihai Ganea, a fost o ciumă mare în sat, aşa că cea mai mare parte dintre săteni au murit. Proprietarii, ca să-şi cultive moşia, fură nevoiţi să aducă lucrători din Bucovina, cărora le dărui locuri de case în sat şi care, venind, spuneau că vin la satul ciumat, satul cu ciumă, până ce a ajuns să i se zică Ciumulești (i s-a spus Ciumulești de multă vreme, după cum o confirmă și hotarnica din 13 iunie 1636; în realitate, numele satului vine de la neamul răzeşilor Ciumală, prezenţi ca martori, după 1600, în câteva pricini – n. n.). La 1803, „Ciumulești, a clu­cerului Ioniţă Ganea, aveau 38 liuzi, plătind bir 608 lei pe an (stăpânului, nu visteriei, liuzii fiind oameni străini, aduși din Galiția – n. n.), fiind şi 3 liuzi de cei fără bir (slugi la conac – n. n.). La aceştia se adăugau „breslaşii ot tam”, 7 liuzi cu 72 lei pe an (Uricar, de T. C., vol, VII, p. 250)”[12]. / „Ioneasa, sat, numit în vechime şi Ionești, pe moşia cu acelaşi nume din comuna Ciumulești. Aşezat pe coasta dealurilor Gavan şi Ionesa, numără 80 case, po­pulate cu tot atâţi capi de familie sau 338 suflete, din care 171 bărbaţi şi 167 femei (10 străini). Are 102 contribuabili. Vatra satului ocupă aprope 8 fălci. Afară de mici excepţii, locuitorii nu sunt tocmai gospodăroşi. Moşia e proprietatea Dlui George Softa şi are întinderea de 193 fălci, din care 126 cultivabile, 26 pădure şi 41 fânaţ. Împroprietăriţi, în 1864, sunt 15 fruntaşi, 33 pălmaşi şi 49 codaşi, stăpânind 150 fălci și 13 prăjini. Are o biserică, cu patronul „Sfântul Nicolae”, clădită din lemn, de un fost proprietar, Iordache Christea, în 1805, împroprietă­rită cu 8 fălci și 40 prăjini, şi ser­vită de preotul din Negotești, şi 2 cântăreţi. Şcola din Negotești servește şi acestui sat. Drumuri principale sunt la Ciumulești (2 km) şi la Negotești (1 km). În 1803, „Ioneasa, a paharni­cului Ioan Crăstea, avea 28 liuzi, plătind 500 lei bir anual” (Uricar, de T. Codrescu, vol. VII, p. 250)”[13]. / „Negotești, sat, numit, în partea nord-vestică, Poiana, iar în vechi­me i se zicea Negutești, pe moşia cu acelaşi nume din comuna Ciumulești. Aşezat pe coastele dealurilor Cucoşeni, Tătăreni, Codrul şi Mănăstirii, numără 137 case, populate cu 135 capi de familie sau 594 suflete, din care 282 bărbaţi şi 312 femei (17 izraeliţi). Are 169 contribuabili. Vatra satului ocupă aproape 14 fălci. Aşezările locuitorilor, afară de mici excepţii, sunt proaste. În sat sunt: un cizmar, un stoler şi un fierar. Are o biserică de lemn, cu patroana „Sfânta Maria Mare”, clădită, pe la 1763, de 24 călugări de la schitul ce a fost în vechime în Poiană, în Codrul Mănăstirii. E servită de un preot şi 2 cântăreţi şi împroprietărită cu 8,5 fălci. O şcoală rurală mixtă, înfiin­ţată în 1889, cu un învăţător plătit de stat, frecventată de 29 şcolari. Moşia e proprietatea dlui Beriş Last, cumpărată de la Maria Moruz, care o moştenise de la Alexandru Moruz, care, la rându-i, o avea de la vistiernicul Iordache Ruset, iar acesta o cumpărase, la mezat, de la Ecaterina Buhalschina, care o moştenise de la spătarul Grigore Bașotă. Întinderea moşiei e de 223 fălci, din care 90 fălci cultivabile, 125 fălci pădure şi restul neproductiv. Împroprietăriţi, în 1864, sunt 50 fruntaşi, 32 pălmaşi şi 6 codaşi, stăpânind 293 fălci și 60 prăjini. Drumuri principale sunt la Ciumulești (2 km), la Uidești (3 km) şi la Ioneasa (1,5 km). În 1803, „Negotești, a spă­tarului Grigore Başotă, avea 34 liuyi, care plăteau bir 820 lei anual (Uricariul, de T. C., vol. VII, p. 232)”[14]. / „Movileni, sat pe moşia cu același nume din comuna Ciumulești. Aşezat pe coasta dealului Movileni, numără 33 case, populate cu 35 capi de familie sau 143 suflete, din care 73 bărbaţi şi 70 femei; are 25 contribuabili. Vatra satului ocupă 3 fălci şi 10 prăjini. Locuitorii nu prea sunt gospodăroşi. Moşia, proprietatea dlui Emanoil Mortzun, cumpărată de la Nicu Ganea, are întinderea de 109 fălci şi 60 prăjini, din care 70 cultivabile, 20 fălci pădure, 10 fălci fânaţ şi restul nepro­ductiv. Împroprietăriţi, în 1864, sunt 5 fruntaşi, 13 pălmaşi şi 2 co­daşi, stăpânind 52 fălci și 40 prăjini. Biserica şi şcoala din Negotești servesc şi acestui sat. Un singur drum principal duce la Cămârzani (1,5 km)”[15]. / „Mesteceni, sat, numit în parte şi Movileni, pe moşia cu acelaşi nume din comuna Ciumulești. Străbătut de pâraiele Huhurez şi Subţirel, numără 36 case, populate cu 38 capi de familie sau 158 suflete, din care 72 băr­baţi şi 80 femei (3 străini). Are 55 contribuabili. Vatra sa­lului ocupă 3 fălci și 60 prăjini. Majoritatea locuitorilor sunt slabi gospodari. Moşia e proprietatea dlui Emanoil Mortzun, cumpărată de la moştenitorii lui Constantin Hărlescu, şi are întinderea de 65 fălci. Împroprietăriţi, în 1864, sunt 8 fruntaşi, 11 pălmaşi şi 24 co­daşi, stăpânind 61 fălci şi 24 prăjini. Biserica şi şcola din Negotești servesc şi acestui sat. Dru­muri principale sunt la Negotești (1 km) şi la Cămârzani (3 km). Satul Mesteceni s-a înfiinţat în urma împroprietăririi săteni­lor, pe la 1866, de către locui­torii din Cămârzani, cărora li s-a dat pământ aci”[16]. / „Leucuşești-Dumitriu, sat, numit şi Leucuşeștii lui Lână, pe moşia cu acelaşi nume din comuna Ciumulești. Aşezat pe coasta nordică a dealului Antilești, nu­mără 74 case, populate cu 83 capi de familie sau 289 suflete, din care 135 bărbaţi şi 154 fe­mei (3 izraeliţi). Are 50 contri­buabili. Vatra satului ocupă 5 fălci și 25 prăjini. Moşia, proprieta­tea moştenitorilor decedatului A. Demetriu, e în întindere de 190 fălci, din care 130 fălci cultivabile, 22 fălci pădure, 35 fălci fânaţ şi restul sterp. Împroprietăriţi, în 1864, sunt 14 fruntaşi, 12 pălmaşi şi 34 codaşi, stăpânind 91 fălci și 25 prăjini. Are o biserică, cu patronul „Adormirea Maicii Domnului”, zidită în 1844 de Vasile Demetriu, ajutat de obştea sătenilor, servită de preotul din Ciumulești, şi 2 cân­tăreţi, împroprietărită cu 8,5 fălci. Şcoala din Ciumulești ser­vește şi acestui sat. Drumuri prin­cipale sunt la Fălticeni (10 km) şi la Cămârzani (3 km). În 1803, „Leucuşeștii lui Lână, cu 25 liuzi, plătind 304 lei bir anual, la care se adăugau „breslașii ot tam”, 2 liuzi, cu 24 lei (Uricar, de T. C., vol. VII, p. 250). / Leucușești-Softa, sat numit şi Leucuşești Pisoski, pe moşia cu acelaşi nume din comuna Ciumulești. Tăbărât pe coastele dealurilor Ţarina Mare şi Horaiţa, numără 48 case, populate cu 49 capi de familie sau 201 su­flete, din care 100 bărbaţi şi 101 femei (4 izraeliţi). Are 50 contribuabili. Vatra satului ocupă 4 fălci și 55 prăjini. Locuitorii nu prea sunt gospodăroşi. Parte din moşie e a dlui Emanuel Morţun şi parte a familiei Softa. În întindere de 207 fălci, din care 76 cultivabile, 24 pădure, 68 fănaţ şi restul imaş, mlaştini şi locuri neproductive. Împro­prietăriţi, în 1864, sunt 8 frun­taşi, 10 pălmaşi şi 30 codaşi, stăpânind 61 fălci și 55 prăjini. Aceleaşi drumuri sunt ca şi la Leucuşești-Demetriu. În 1803, „Leucuşești Pisoski număra 20 liuzi, plătind 236 lei bir anual (Uricar, vol. VII, p. 249)”[17]. / „Bărăști, sat pe moşia spitalului „Statmate” din Fălticeni şi a lui Costantin Mârza, din comuna Ciumulești, plasa Moldova. Aşezat pe șesul stâng al Moldovei, partea de nord poartă numele de Bărăști-Mârza, iar cea dc sud Bărăști-Gane. Numără 101 case, populate cu 117 capi de familie sau 441 suflete, din care 220 bărbaţi şi 221 femei; din aceştia sunt 13 izraeliţi. Are 121 contribuabili. În acest sat sunt 2 cârciumi şi 4 moriște, pe apa Şomuzului-Băii. Vatra satului ocupă suprafaţa de 3 fălci şi 35 prăjini. Aşezările locuitorilor sunt de mijloc. Mai înainte de Mârzești, a fost proprietar moşiei Nicolae Beldiceanu, care o cum­părase de la Costache Ganea. Ambele moşii au întinderea dc 360 fălci, din care 260 fîlci loc de cultură, 4 fălci pădure, 30 fălci fânaț şi 66 fălci loc ne­productiv. Împroprietăriţi, după legea din 1864, sunt 9 fruntaşi, 10 pălmaşi şi 22 codaşi, stăpâ­nind 64 fălci şi 35 prăjini. Biserica şi școala din Ciumulești-Ganea servesc şi acestui sat. Drumurile principale sunt la Fălticeni (16.000 m) şi la Drăguşeni (11.000 m). La 1803, „Bărăștii lui Ioniţă Iamandi aveau 100 liuzi, plă­tind bir 1.344 lei” (Uricar, de T. Codr., VII, p. 250). În statistica moşiilor din Mol­dova, a lui E. C., publicată în „Buciumul Român” (1875-1877), citim: „Calna, Costești şi Berești, tote într-un hotar, la ţi­nutul Sucevei, moşie cu părţi şi răzăşească, în care moşie au parte şi dumnealor comisul Costache Ganea, fraţii Morţunești, Constantin Hârlescu, iconomul Eftimie Stamate şi alţii; pe lângă moşiile Cămârzanii, Ciumulești şi altele, fără sat„ (Buciumul Român, An. II p. 94). Tot în „Buciumul Român”, an. I, p. 237, în aceiaşi statistică, mai citim: „Berești, Calna şi Costești, toate într-un hotar, la ţinutul Sucevei, moşie cu părţi şi răzeşească, pentru care moşie, la 1841, dumnealui comisul Costache Ganea se judecă la divan pen­tru de a se trage linii pe hartă despărţitoare de părţile domniilor sale fraţii Morţunești şi Con­stantin Hârlescu, cu părţile ce au acolo. Are parte şi Sfinția Sa icononm Iftimi Stamati şi alţi mai mulţi răzeşi şi părtaşi în ea, pe lângă moşiile Boroaia, Bogdănești şi altele, fără sat”[18]. / „Cămârzani, sat pe moşia cu acelaşi nume din comuna Ciumulești. Îşi trage numele de la un stră­vechi proprietar al moşiei, Cămârzan (Vezi actul de hotăr­nicie al moşiei Huşi, unde se pomenește de Podul lui Cămârzan). Aşezat pe coastele dealurilor Curţii, Gania şi Colţun, numără 23 case, populate cu 26 capi de familie sau 104 suflete (51 bărbaţi şi 53 femei), din care 2 izraeliţi. Are 20 contribuabili. Vatra satului ocupă suprafaţa de trei fălci şi locui­torii sunt gospodari slabi. Moşia e proprietatea dlui Emanoil Morţun, are suprafaţa de 700 fălci, din care 420 fălci cultivabile, 200 pădure şi 80 fânaţ. Împroprietăriţi nu sunt pe acostă moşie, ci toţi locui­torii s-au împroprietărit, la 1864, pe Mesteceni şi parte din Movileni. Are o biserică, cu patronul „Sfântul Gheorghe”, construită cu spezele actualui proprietar, la 1863, ser­vită de preotul din Ciumulești. Şcoala din Ciumulești servește şi acestui sat. Drumurile principale sunt la Fălticeni, prin Leucuşești (13 km) şi la Fălticeni, pe la Spătărești (16 km). La 1803, „Cămârzanii pa­harnicului Lână aveau 5 liuzi, cu 60 lei anual, fiind şi un liud de cei fără bir”. La aceştia se adăogau „breslaşii Morţunești, 3 liuzi, plătind 24 lei bir pe an” (Uricar, de T. C., vol. VII, p. 250). Pe la 1850, „Cămârzanii și Măstocanii, la ţinutul Sucevei, ocolul Moldovei, moşie cu părţi, în care moşie au parte şi dumnealor fraţii Morţunești, și dumnealui Costache Morţun, dumnealui Costachi Hârlescu și alţi părtaşi în ea. Are sat cu o biserică, un preot, doi dascăli, doi bejenari hrisovoliţi, opt nevolnici, 3 vădane, 4 slujbaşi volnici, un jidov; pe lângă moşiile Bărpști, Calna, Ciumulești, Leucuşești, Dumbrăviţa şi altele, cu un număr de 18 locuitori” (vezi Buciumul Român, An. II, p. 145). / Originea familiei Morţun prezentând oarecare interes istoric, extrag următorele din genealo­gia făcută de descendentul ei, dl Emanoil Morţun, proprietarul acestei moşii. „Pe a finele Domniei lui Petru Șchiopu (1590), tânărul Pavel Morţun trece, din Maramureş, în Moldova. Un oarecare Lazăr (urmaş lui Potcoavă) toc­mai venise cu un corp de ca­zaci, vrând să-l detroneze şi să ia locul lui Petru Șchiopu. Pa­vel Morţun se aventură în conducerea unei părţi a oştirii moldovene şi reuşi a pune pc fugă armatele căzăcești. Vodă răsplăti vitejia acestui neaoș român, dăruindu-i moşia Budiniţa din Bucovina. Între 1630-1640, patru dintre cei 12 fii ai lui Pavel Morţun se căsătoresc cu fete din familiile Goian, Giurgiuvanu, Vasilco şi Volcinschi. Ceilalţi opt au numai fete, pe care le mărită după Cuciureanu, Hâjdău, Holban, Gorovei şi Teodorini. Din primii patru Morţunești se trag toţi urmaşii acestei familii, aflători astăzi în țară şi care au trecut aci, după răpirea Buco­vinei. Un oarecare Ion Morţun, stăpânitor al Budinţilor, pe la 1792, lasă trei fii: Ilie, Lupu şi Con­stantin. Lupu trece în Rusia, la 1731. intră cadet în armata împără­tesei Ana Ivanovna şi, la 1740, ajunge polcovnic. În acelaşi an, este recomandat, din ordinul împărătesei Ana, de către can­celarul Osterman, Domnitorului Moldovei, Grigore Ghica, care-l gratifică cu boieria de șetrar. La 1742, se căsătorește cu Maria, fiica medelnicerului Costandin Lână, dar îşi reţine partea de Budinţi din Bucovina şi Ghenăuţii de la ţinutul Hotinului. Zestrea soţiei era moşia Broştenii, de la ţinutul Botoşani. În urmă, potrivit diatei lui Andrei Pisoschi, rămân în stă­pânirea Lâneștilor şi moşiile Leucuşești, jumătate din Hârtop, a treia parte din Huşi, în­tregi Cămârzanii, Obârşia şi câte jumătate din Costești şi Bărăști pe apele Şomuzul Mare, Şomuzul Băii şi Moldova, până în Râşca. Astfel pun stăpânire Morţuneștii pe Cămârzani. Pavel, fiu al lui Ilie, ajunge major în armata rusească şi, la 1812, e luat prizonier de francezi şi dus în Franţa, de unde se întorce, la 1815, şi se călugăreşte în mănăstirea Neamţ, unde era cunoscut sub numele de Morţun Franţuzul”[19].

1922: „No. 4577. Procesul-verbal încheiat în ziua de 12 octombrie 1922. Comisiunea, în unanimitate, dispune: Declară expropriat: 1). Din moşia Cămârzanii de Sus, proprietatea indiviză a moştenitorilor defunctului Gh. Em. Morţun, suprafaţa de 291 ha, potrivit art.16 din lege şi 30 din regulament, moşia fiind arendată, la 23 aprilie 1920, unui particular. Partea ce rămâne proprietăţii, aproximativ 125 ha teren cultivabil, se alege şi se determină astfel: lanul „Dealul Mare” şi „Dealul Fundoaia”, până la completarea suprafeţei. Restul, tot ce este teren cultivabil, se declară expropriat. / 2). Din moşia Cămârzanii de Jos, proprietatea domnului Em. Em. Morţun, în suprafaţă de 234 ha, se Iasă proprietăţii suprafaţa de 50 ha teren cultivabil, potrivit art. 16 din lege şi 80 din regulament, moşia fiind arendată, la 23 aprilie 1920, obştií de arendare „Biruinţa” din comuna Ciumuleşti. Partea ce rămâne proprietarului rămâne într-un singur trup, începând din „Drumul Stejarului”, mergând spre partea expropriată din moşia Bărăşti-Marza, până la completare. / 3). Din moşia Ciumuleşti-Gane, proprietatea indiviză a minorilor defunctei Maria general G. Burghele, se expropriază suprafaţa de 136 ha, lăsându-se proprietăţii 75 ha, câte 2 ha de fiecare co-proprietar, conform art. 18 din lege şi 30 din regulament, moşia fiind arendată, la 23 aprilie 1920, unui particular. Partea ce rămâne proprietăţii se compune din trupurile „Coasta Gorbăneştilor” şi lanul „Şesul Curţii”; restul de teren cultivabil se declara expropriat. / Din suprafaţa totală a terenului ce se expropriază, întinderea de 70 ha, formată din 2 porţiuni, şi anume: una din moşia Cămârzanii de jos, în suprafaţă aproximativă de 12-14 ha, megieşită cu islazul comunal, Dumitru Scutaru, pădurea „Obârşia” şi moşia Cămârzanii de Sus, şi a doua, în suprafaţă aproximativă de 58 ha, din lanul „Obârşia”, megieşit cu pădurea „Obârşia”, moşia Lencuşeşti, Lencuşeşti, islazul comunei Uideşti şi restul moşiei, până la completare, se destină pentru islazul satului Negoteşti, din comuna Uideşti. Terenul expropriat din toate moşiile din comuna Ciumuleşti este de calitatea a II-a. Moşiile fac parte din regiunea  a II-a, grupa B. Ca elemente de apreciere pentru preţ, comisiunea este de părere a se acorda pentru pământul expropriat maximum de preţ regional. // 4). Moşia Lencuşeşti-Dimitriu, coproprietari: Elena general D. Mihăiţă, domnul D. Mihăiţă, Maria I. Dimitriu şi Elena inginer Gr. Dimitriu. Întrucât sunt 4 coproprietari, din care unul mobilizat, şi anume maiorul Fotino şi întrucât întinderea moşiei este, în total, de 226 hectare, ar urma să se rezerve fiecărui coproprietar câte 100 hectare. Comisiunea constată că nu este loc de a se proceda la nici o expropriere, conform art. 9 din legea agrară, aliniatul penultim, şi art. 49 din regulamentul aceleiaşi legi. Preţul pe hectar se fixează între 4-5.000 lei. / 5). Moşia Lencuşeşti, proprietatea doamnei Aneta C. Romanescu. Această moşie este socotită de şes, în majoritate cu cereri de împroprietărire mijlocii şi cu un bogat inventor agricol şi clădiri, posedă 98 capete de vite mari, la care ar trebui să li se rezerve 30 hectare, peste cota de 30 hectare. Comisiunea, în baza art. 8, al. c, combinat cu art. 38, 89 şi 40 din regulamentul legii agrare, constată că nu este loc de a se face nici o expropriere. Preţul pe hectar se fixează între 4-5.000 lei”[20]. // „Procesul-verbal din 21 iulie 1922. Astăzi, fiind termenul pentru darea hotărârii relative la exproprierea moşiilor din comuna Şoldăneşti, pentru constituire de islazuri. S-au prezentat domnii membri Dimitrie Verdeanu, Gheorghe Teodorescu, Ioan D. Popescu şi Gheorghe Ioniţă, Ştefan Condurariu – delegat ales de săteni, şi domnul Dimitrie Nechifor, primarul comunei Şoldăneşti; de asemenea, s-au prezentat domnii proprietari Manea Hadzi, David Tatos, Aurel Mihăiţă – din partea doamnei Natalia Titus Ionescu, a răspuns soţul dumisale, asemenea şi din partea doamnei Anette C. Românescu a răspuns soţul domnul C. Românescu, autorizaţi cu procură în regulă, procedură îndeplinită pentru toate părţile. / Având în vedere că întrucât legea nu defineşte nicăieri ce înţelege prin păduri de şes, păduri de deal şi păduri de munte, comisiunea, în mod prealabil, a hotărât, în unanimitate, că înţelege prin păduri de şes pădurile situate la acelaşi nivel (cu mici deosebiri) cu moşiile care vor fi definite de şes şi în care fiecare dintre aceste păduri se află situate. Pădurile de deal, acelea care, fie că sunt situate pe moşie de deal sau o moşie de şes, acestea vor prezenta o diferenţă de înclinaţie (de nivel) în apropierea unui unghi de 45 grade şi ar avea o înălţime destul de însemnată. / Comisiunea, în unanimitate, hotărăşte că pădurile, atât ale Statului, cât şi cele particulare, din raza comunei Şoldăneşti sunt păduri de deal şi ca atare pot fi expropriate. Luându-se, apoi, în cercetare şi revizuire lucrările anterioare pentru constituire de izlaz, s-au decis următoarele: / Comisiunea, în unanimitate, confirmă toate lucrările anterioare de expropriere şi constituire de islaz comunal, aşa după cum se specifică şi în procesul-verbal al comitetului de ocol Fălticeni din 23 februarie 1921 şi constată că nevoile satelor Hârtop şi Şoldăneşti au fost satisfăcute. În ceea ce priveşte pentru satisfacerea lipsei de 23 hectare, pentru satul Lencuşeşti, atribuieşte comunei şi în folosul satului Lencuşeşti porţiunea de aproximativ 11 hectare, expropriate tot astăzi de comisiunea de expropriere şi situate astfel: cu şoseaua Gârla, locul expropriat şi restul moşiei Ciorsaci”[21].

1924, mai 30: S-a născut, la Bogdănești, în familia Costache și Maria Cucoșel, cel care, absolvind 7 clase la Ciumulești, avea să-și lege numele, pentru totdeauna, întru credință creștină, de Ciumulești și, întru veșnicie, de Cămârzani, episcopul și teologul Gherasim Putneanu, cel care a publicat, în 1994, „Catalogarea manuscriselor românești din Biblioteca Mănăstirii Secu” și care avea să-l ajute pe colegul său de școală primară, profesorul Vasile M. Sandu, la întocmirea „Monografiei satului Bărăști-Ciumulești”[22].

1941: „Se publică mai jos lista Nr. 9 de gradele inferioare (trupă) morți pentru Patrie în actualut război, începând de la 22 Iunie 1941, ora 24: Sandu Alexandru, soldat, ctg. 1937, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Ciumulești, jud. Baia, mort la 2 iulie; Popa Ioan, caporal, ctg. 1937, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Ciumulești, jud. Baia, mort la 13 iulie 1941; Sandu Alexandru, soldat, ctg. 1937, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Ciumulești, județul Baia, mort la 19 iulie 1941”[23].

1945: „Următorii învățători se transferă, pe data de 1 Septemvrie 1945, la școlile primare din județul Baia, arătate în dreptul fiecăruia: Asaftei Maria, gr. II, de la Boura, Videști, la Ioneasa, Ciumulești, post III, apropiere soț, învățător; Diaconu Vasile, gr. II, de la Sișcăuți, la Movileni, Ciumulești, post I, mamă văduvă, casă, teren; Dorneanu Ana, gr. II, de la Movileni, Ciumulești, la Suha, Mălini, post III, apropiere soț învățător; Murariu Gheorghe, gr. I, de la Ciumulești, la Falticeni Nr. 3, post IV, copii în școala secundară, vechime servici, grad; Vicovanu Gheorghe, gr. II, de la Ciumulești, la Bărăști, Ciumulești, post I, apropiere soție, învățătoare; Grigoraș Gheorghe, gr. II, de la Mesteceni, Ciumulești, la Ciumulești, post I, casă, teren; Grigoraș Aurica, gr. definitiv, de la Toraceni, Rădăuți, la Ciumulești, post III, soț învățător. Învățători fixați: Muraru Maria, gr. II, de la Ciumulesti, la Fălticeni Nr. 3, p. III, copii școala secundară, soț învățător; Andriescu Gheorghe, gr. II, de la Crasna, Traian, la Ciumulești, Mesteceni, post I; Andreescu Olimpia, gr. I, de la Crasna, Traian, la Ciumulești, Movileni, post II; Radion Octavia, gr. II, de la Șoimărești, la Ciumulești, Negotești, postul V”[24].

1947: „Următorii învățători se repartizează, pe data de 1 Septemvrie 1947, la școlile primare indicate în dreptul fiecăruia: Avarvarei Veronica, de la Călinești, Suceava, la Bărăști, Ciumulești; Avarvarei Spiridon, de la Călinești, Suceava, la Bărăști, Ciumulești; Pușcașu Augustin, de la Suseni, la Ciumulești; Mihăilă Vasile, de la Ioneasa, la Ciumulești”[25].

1948: „Membrii corpului didactic cuprinși în alăturatele tablouri, care fac parte integrantă din prezenta decizie, ale cărora raționalizări, fixări li repartizări au fost anulate cu decizia Nr. 164.743 din 1948, rămân la dispoziția ministerului, fiind obligați să ceară detașarea în posturile ce vor fi publicate vacante: Pușcașu Augustin, Școala Ciumulești, postul I”[26].

[1] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. II, Bucureşti 1976, doc. 159, p. 236

[2] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XIX, Bucureşti 1969, doc. 102, p. 122

[3] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XIX, Bucureşti 1969, doc. 230, p. 318

[4] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XXI, Bucureşti 1971, doc. 313, p. 404

[5] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XXIII, Bucureşti 1996, doc. 434, p. 496

[6] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XXIII, Bucureşti 1996, doc. 474, p. 534

[7] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XXIV, Bucureşti 1998, doc. 120, p. 116

[8] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XXVII, Bucureşti 2005, doc. 4, p. 3

[9] Călători, VII, pp. 433-435

[10] Monitorul Oficial, No. 196, 2/14 decembrie 1881, pp. 6078-6080

[11] România Liberă, Nr. 3392, Anul XIII, joi 5/17 ianuarie 1889, p. 3

[12] Ionescu, Serafim, Dicționar geografic al județului Suceava, București 1894, pp. 75-77

[13] Ibidem, p. 178

[14] Ibidem, pp. 213, 214

[15] Ibidem, p. 211

[16] Ibidem, p. 203

[17] Ibidem, pp. 185, 186

[18] Ibidem, pp. 17, 18

[19] Ibidem, pp. 65-67

[20] Monitorul Oficial, nr. 52 din 8 martie 1924, pp. 2623-2627

[21] Monitorul Oficial, nr. 52 din 8 martie 1924, pp. 2627-2631

[22] Iconar, Nr. 6, Anul III, 1997, p. 16

[23] Monitorul Oficial, Nr. 202, 27 august 1941, p. 5048

[24] Monitorul Oficial, Nr. 248, 30 octombrie 1945, pp. 9578-9580

[25] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, p. 9653

[26] Monitorul Oficial, Nr. 194, 23 august 1948, pp. 6963, 7021-7023