Povestea aşezărilor sucevene: Zamostea

Ţărani români – Anatole de Demidoff (1813-1870).

ZAMOSTEA. Moştenind satele primite, în 6 iulie 1413, de soacra lui Alexandru cel Bun, doamna Anastasia, „Episcopia de Rădăuţi, a Sfântului neculai, unde sunt îngropaţi moşii” voievodului moldav. Poftea, în mod cât se poate de natural pământesc, înmulţirea păcătoaselor averi pământeşti, dar de multe închinări şi rugi a fost nevoie, până în primăvara anului 1490, când, sub pretextul ascultării, 50 de biserici, printre care şi cea din Zamostea, îi sunt închinate de către evlaviosul voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt al Moldovei, iar odată cu închinarea bisericilor încap pe mâini călugăreşti şi satele şi moşiile cărora acele biserici le deschideau calea spre cer, chestia asta numindu-se, la începuturile civilizaţiei umane, în toate limbilă pământului Daina, Daena sau Doina, cu înţelesul de perspectivă, deschidere spre, deci ca primă tentativă religioasă a omenirii, născocită de un şaman care şi-a zis Cali Caluşar, adică Naşterea Luminii – Naşterea Limbii Credinţei. Numai că întâmplările acestea mitice nu-şi au locul aici şi nu ştiu ce-mi veni să le amintesc, deşi gândul îmi zbura la celelalte sate din zonă ale lui Ianis Viteazul, care, neavând biserică, nu au fost închinate şi au mai aparţinut, cale de vremelnice veacuri, unor oameni vrednici şi, desigur, Istoriei. Zamostea, în schimb, dacă tot învăţase să se pună pe genunchi, a fost pentru mult amar de vreme îngenunchiată şi mai deloc mărturisită. Abia după cumpărarea unei bucăţi din Moldova turcilor, aflată sub stăpânirea efectivă a ruşilor, de către austrieci, s-a mai populat şi Zamostea, iar ca sat de graniţă, s-a şi istoricizat, pentru că rutenii bucovineni de peste graniţă şi rutenii moldoveni liuzi puneau adesea de negustorie prin contrabandă, inclusiv prin metoda furtului din pădurea Zamoşceanca, care avea să devină proprietate la fel de nemţeacă precum Bucovina, dar „de Coroană”. Furau din lemnul „domeniului României” sătenii din Negostina şi Şerbăuţi şi îşi vedeau numele tipărite în Monitorul Oficial, în cazul în care îi şi interesa – chestie de care mă îndoiesc, pentru că româneşte nu ştiau iotă, româna fiind, după predicile preoţeşti, „limbă satanică”: „Învaţă, Mărie, ruseşte, ca să-i poţi explica lui Iisus toate păcatele tale, căci Iisus nu ştie româneşte, ci numai slavoneşte!”. Chestiile astea nu-şi mai au rostul în istorie, deoarece, tot în slavonă şi tot în tinda bisericii valahilor, s-a zămislit şi cultura română.

1490, martie 15: Printre cele „50 de biserici cu popii; din ținutul Suceava 44”, întărite Episcopiei de Rădăuți, se numără și „a 23-a biserică, laZamostia, cu popă”[1].

1772-1774: În Ocolul Siretului de Sus, conform recensământului rusesc dispus de Rumeanţev, la Zamostea existau doar 19 case şi doar 10 bienici, 9 fiind rufeturi, adică 2 mazili, 3 volintiri, 3 păstori ai medelnicerului Silion şi 1 ţigan[2].

1775: În recensământul ordonat de generalul Spleny, primul guvernator militar al Bucovinei, înainte de convenirea graniţelor definitive, în Ocolul Siretului, Zamostea are 1 popă şi 23 ţărani[3].

1803: În 1803, când încă aparţinea mănăstirii Râşca, Zamostea avea un plus de 148 liuzi (străini veniţi din Galiţia), în vreme ce „Ruşii lui Ciomărtan, ai lui Ianacachi Ciomărtan” aveau 91 de liuzi, iar „Bălileştii dumisale logofetesei Ilincăi Palade”[4], doar 48 dintre nefericiţii iobagi ai Poloniei, care şi-au luat lumea în cap de atâta suferinţă, devenind rădăcini genealogice pentru mândrul neam moldovenesc de astăzi.

1810: Parohia Zamostea, 450 familii, cu cătunele Răuteni, Tăuţeşti şi Nicani, are biserica parohială „Sfântul Ioan Botezătorul”, fondată, de piatră şi cărămidă, de căpitanul Grigore Costrăş, proprietar, la 1803, călugărit, în urmă la mănăstirea Râşca, şi numit Ghenadie, iar soţia sa, Monahia Teodora. Pe o icoană mică, cu hramul „Sfântului Ioan Botezătorul”, se citeşte: „Acest sfânt şi Dumnezeiesc locaş este făcut, din temelie, de căpitanul Grigore Ccstrăş, cu toa­ta cheltuiala, spre a sa pomenire şi a neamului său, fă­când şi 2 clopote, unul de 1600 ocă şi altul de 100 ocă, şi două rânduri veșminte preoţeşti, 2 diaconeşti şi alte tacâmuri bisericeşti, şi a ferecat şi o Sfântă Evanghelie cu argint, şi se prăznuieşte hramul Sfântul Ioan Botezătorul, ghenarie 7 zile, şi s-a sfinţit la anul de la Christos 1810, făcând şi zid de piatră în jurul acestui locaş. Asemene cu a sa cheltuială şi la acest sfânt locaş, a dat şi satul ajutor cu căratul materiei, care cum au voit, spre a lor pomenire, şi catapiteasma săpată, zugrăvită, a făcut tretrapoade, cu strane cu tot”. Altă inscripţie, deasupra uşii: „Actuala biserică se ridică în locul unei alte bisericuţe de lemn, ce fusese puţin mai la vale, în acest cimitir”. Un clopot mic, cu litere slavone, se zice a fi de la fosta bisericuţă. Sunt icoane de la fosta bisericuţă, din care, pe cea a hramului, este data 7299 (1791) April 8. În pridvor se vede potretul Bisericii, al Mân­tuitorului, al Sfântului Ioan Botezătorul şi ale ctitorilor. Catapiteasma, în 4 rânduri de icoane mici, cu pictură şi sculptură aleasă. Evanghelia de argint poartă data 1815, cu numele satului Zamostea şi a fundatorului. Pe Sântul Potir de argint se citeşte: „Pomeneşte, Doamne, pe robii tăi Iordache, Elena, Zoi şi tot neamul lor / 1830“. Clopotniţa cu un turn are 4 clopote, podeala jos, din scânduri, în sfântul altar, cu cărămidă, ca şi în antret, la centru şi pridvor, piatră. Sunt 25,5 fălci pământ bisericesc, în tabela delimitării. / Proprietatea moşiei e a statului, fostă a mănăsti­rii Râşca, iar din vechime, a mănăstirii Zamostea, din Bucovina, până la 1785, când s-a vândut. Pâraiele Humăria, Putreda şi Caranca se varsă în Siret, ce curge pe margine. Este şi pădurea Baranca, pe şes. / Clerul, în 1894: paroh I. Măcărescu, seminar 4 cla­se, atestat No. 682 din 1872, Huşi. Cântăreţi: T. Băncescu, decret No. 3110 în 1864, şi Al. Popescu, decrct No. 368 din 1888, urmând Al. Ionescu şi Al. Andriescu. I. Mă­cărescu, în locul lui Ionescu”[5].

1878: „Tribunalul de Dorohoi: Ioan Lipcalinc, din Bucovina, este citat, pentru 14 noiembrie, a se prezenta în camera acestui tribunal, orele 10 a. m., ca inculpat pentru furare de lemne din pădurea Statului Zamostea; la neurmare, se va precede conform legei. No. 10.935. / Vasile Hrisovschi, din Bucovina, este citat, pentru 14 noiembrie 1878, a se prezenta în camera acestui tribunal, orele 10 a. m., ca inculpat pentru furare de lemne din pădurea Statului Zamostea. / Dumitru Hrisovschi , din Bucovina, este citat, pentru 14 noiembrie 1878, a se prezenta în camera acestui tribunal, orele 10 a. m., ca inculpat pentru furare de lemne din pădurea Statului Zamostea. / Groholea Casimiri, din Bucovina , este citat, pentru 14 noiembrie 1878, a se prezenta în camera acestui tribunal, orele 10 a. m., ca inculpat pentru furare de lemne din pădurea Statului Zamostea. / Neculai Prochiupiuc, din Bucovina, este citat, pentru 14 noiembrie 1878, a se prezenta în camera acestui tribunal, orele 10 a. m., ca inculpat pentru furare de lemne din pădurea Statului Zamostea. / Gheorghe Scripciuc, din Bucovina, este, pentru 14 noiembrie 1878, a se prezenta în camera acestui tribunal, orele 10 a. m., ca inculpat pentru furare de lemne din pădurea Statului Zamostea. / Ion Ştranciuc, din Bucovina, este citat, pentru 14 noiembrie 1878, a se prezenta în camera acestui tribunal, orele 10 a. m., ca inculpat pentru furare de lemne din pădurea Statului Zamostea”[6].

1895: „Soldaţii mai jos notaţi dezertând, sunt rugate toate autorităţile civile şi militare a-i urmări şi prinzându-i, să-i trimită depozitului de recrutare Dorohoi: Regimentul 12 artilerie: Urâtu Gheorghe, contingentul 1889, din comuna Zamostea, judeţul Dorohoi. / Batalionul 4 vânători: Ifrim Theodor, contingentul 1886, din comuna Zamostea, judeţul Dorohoi. / Regimentul 4 roşiori: Istrate Petre, contingentul 1890, din comuna Zamostea, judeţul Dorohoi. / Regimentul 4 artiterie:  Hrumei Ioan, contingentul 1880, din comuna Zamostea, judeţul Dorohoi. / Regimentul 8 Dragoş No. 29: Briabăn Gheorghe, contingentul 1881, din comuna Zamostea, judeţul Dorohoi; Luchian Gheorghe, contingentul 1893, din comuna Zamostia, judeţul Dorohoi”[7].

1895: „Zamoştia, comună rurală, în județul Dorohoi, plasa Berhometele, formată din satele: Bălineşti, Ruşi-Ciomârtanul şi Zamoştia. Are o populaţie de 2.805 suflete; 3 biserici şi o şcoală. Locuitorii posedă: 1.140 vite mari cornute, 1.066 oi, 34 capre, 166 cai, 866 porci şi 200 stupi. Zamoştia, sat, pe moşia cu ace­laşi nume, județul Dorohoi, plasa Berhometele, comuna Zamoştia, format din cătuneșe Răuţeni, Tăuteşti şi Nicani, cu o populaţie de 1.956 suflete. Proprietatea moşiei e a sta­tului, fostă a mănăstirii Râşca, iar din vechime a mănăstirii Zamoştia din Bucovina, până la 1785, când s-a vândut. Are o biserică (1803) și o şcoală. E udat de: Putrida, Humăria şi Caranca, începătoare din pă­durea moşiei şi care se varsă în râul Siretul, ce curge pe mar­gine. Drumuri: acel ce duce la Mihăileni şi acel ce duce la satele vecine. Moşia se hotăreşte cu: Balniţi, Ruşi Ciomârtanul şi Zvoriştea”[8]. „Biserica, cu patronatul „Sfântul Ioan Botezătorul”, cu 2 preoţi, 2 cântăreţi şi 1 palamar; este bine zidită, făcută la 1803, de fraţii Alecu şi Gheorghe Cristescu. Şcoala primară, cu 1 învăţător şi 90 elevi, are bun local, făcut de comună. Calitatea pământului e cam puţin fertilă. Sătenii împroprietăriţi au 1.561 hectare 9 ari pământ; iar proprietatea: 1.446 hectare 52 ari câmp şi 1.031 hectare 18 ari pădure, atât în partea dealului, cât şi pe şesul Siretului… Drumuri sunt acel ce duce la Mihăileni şi acel ducător la satele vecine. Moşia se hotărăşte cu Balniţii, Ruşii-Ciomărtan şi Zvorăştea”[9].

1899: „Se publică spre cunoştinţa generală că, în ziua de 18 Noiembrie 1899, orele 11 a. m., se va ţine, în localul primăriei comunelor respective de care depinde fiecare din bunurile notate mai jos, licitaţiune publică orală pentru arendarea terenurilor de arătură, de fâneţe şi a golurilor de munte pentru păşune, încorporate pădurilor prin perimetrarea lor, cu ocaziunea vinderii de veci a moşiilor respective: Zamostea: „158. Locurile de arătură şi de fâneţe, anume: poienile numite a lui Iordache, a Irinei, a lui Gheorghe Gavriloaei, a Preotului Dumitru, a lui Ioan Pătroaia, a lui Constantin Cliru, a lui Manole Otăraşu, a lui Gheorghe Beldianu si capul Bahnei, în întindere ca de 6 hectare, 3.907 mp, situate în perimetrul pădurii Statului Zamostea; garanţia provizorie lei 120. / 100. Locurile de fâneţe, şi anume Putrida, ca de 6.800 mp; Marginea la Budăi, ca de 1 hectar, 8.000 mp; la Humărie, ca de 5.000 mp; poiana lui Mihaiu, ca de 3.000 mp; la Velniţe, ca 1 hectar, 8.000 mp; sub garanţie, ca 15 hectare; Grigore Andrei, ca 7.000 mp; Huciul Burlacului, ca 1.800 mp; Livada lui Ilie, ca 1 hectar; în prisos, la Răuţeni, ca 2 hectare, 2.000 mp; Prisacu I. Andrei Răuţu, ca 5.800 mp; linia Cristodor, 6.000 mp; Andreeşti, ca 7.000 mp; la Fântâna Litru, ca 2 hectare, 3.000 mp; Nicolae Gherman, ca 8.000 mp; Cojocarului, ca 1 hectar, 7.000 mp; la Peri, ca 3.000 mp; poiana Ion a Lupului, ea de 1 hectar, 7.000 mp; Marginea Petrea Haraga, ca 7.000 mp; Marginea N. Cojocăraşu, ca 7.000 mp; Marginea Hariţag, ca 7.000 mp; Marginea Ioan Ivăneaţă, ca 7.200 mp; Marginea Ioan Olăreasca, ca 1 hectar, 2.000 mp; Marginea Martiuc, ca 6.000 mp; Marginea Dângeni, ca 1 hectar, 8.000 mp; Marginea Carnicești, ca 13 hectar, 6.000 mp; Marginea podul Bursei, ca 2 hectare, 5.000 mp; Marginea Prisosului, ca 1 hectar, 2.000 mp; Poiana Carniciuc, ca 1 hectar, 2.000 mp; Ion Lupașcu, ca 6.000 mp; Baranca Nioanei, ca 5 hectare, 5.000 mp; Peste Baranca, ca 2 hectare, 5.000 mp; la Marișca, ca 1 hectar, 7.000 mp; Gherasim, ca 2.000 mp; Dascălu Gheorghe, ca 3.400 mp; Toader Cararie, ca 1.700 mp; Hatageni, ca 1 hectar, 2.000 mp; Ion Alexandru, ca 3.500 mp; Hârțac, ca 2.000 mp; Zăvoiul Popii Simion, ca 7 hectare; poiana de de la Popa, ca 2 hectare; podul lui Mihai, ca 1 hectar, 5.000 mp; poiana Ion Moscaliuc, ca 7.000 mp; Ohaci, ca 5.000 mp; câmpul Boerescu, ca 30 hectare, poiana Zăvoiul Pralei, ca 5 hectare, 6.000 mp; poiana zăvoiul Breabăn, ca 12 hectare, 5.000 mp; poienile Zăvoiul de la Țintirim, ca 11 hectare, 5.000 mp; poiana Zăvoiul popii Vasile, ca 5 hectare, 5.000 mp; poiana la Zăvoiul Nichiforeni, ca 7 hectare, 2.000 mp; poiana Baciului, ca 1 hectar, 9.000 mp; la Strejet, ca 23 hectare, dimpreună cu locurile de arătură, și anume: la gârla Calistului, ca 2.500 mp; livada lui Ilie, ca 3 hectare, 8.000 mp; la Sandola Răuțeni, ca 4 hectare, 5.000 mp; la Merii Cojocarului, ca 10 hectare; fântâna Litrului, ca 3 hectare, 7.000 mp; linia Hristodor, ca 32 hectare; linia Gherasinilor, ca 6 hectare, 5.000 mp; la Rohatca, ca 1 hectar, 5.000 mp; Marginea Lanului Budăi, 3 hectare, 8.000 mp; Gavril Șandru, ca 5.000 mp; Butnărești, ca 9 hectare, 5.000 mp; la Murișca, ca 2 hectare, 6.000 mp; Olăranu, ca 6.000 mp; Chiri-Beșu, ca 6.500 mp; Vărzari, ca 1 hectar, 2.000 mp; Dimitrie Amorli, ca 1 hectar; Carg ca 5.000 mp; Bucnelinilor, ca 1 hectar; Costache a Jităriței, ca 2 hectare, 5.000 mp; Ion Popa, ca 3 hectare; pe malul Siretului, ca 2 hectare, 2.000 mp; Curătura popii Simion, ca 17 hectare; În pârloage, ca 27 hectare; Curătura Țintirim, ca 24 hectare; poiana Zăvoiul Pralei, ca 3.000 mp; poiana Zăvoiul Breabănu, ca 2 hectare, și locurile loturilor schimbate, ca 13 hectare; în total întindere ca 343 hectare, 2.000 mp, răspândite prin pădurea ți zăvoaiele Statului de pe moșia Zamostea; precum și cu dreptul de a introduce vite la pășune în următoarele zăvoaie bătrâne, până când vor fi puse în exploatare fără dreptul pentru arendaș a ridica vreo pretențiune, în cazul când, în cursul periodului de arendare, s-ar da în tăiere, și anume: în zăvoiul bătrân Nichiforeni, ca 11 hectare, 300 mp, fără 1 hectar, 1.430 mp lăstar tânăr de nuiele; limitat la Nord și Vest cu râul Siret, la Sud cu frontiera Austriei, la Est cu loturile locuitorilor. În zăvoiul bătrân Breabănu, ca 30 hectare, 5.000 mp, fără 7 hectare, 1.600 mp lăstar tânăr de nuiele; limitat la Nord, Vest și Sud cu Siretul și la Est cu locurile locuitorilor. În zăvoiul bătrân Talpei, ca 5.400 mp, fără 4 hectare, 1.200 mp lăstar, limitat la Nord și Est cu râul Siret, la apus cu Bucovina și la Sud cu locurile locuitorilor. În zăvoiul bătrâra Popa Vasile, ca 5 hectare, 100 mp, fără 2 hectare, 1.500 mp lăstar, și în zăvoiul bătrân Țintirim, ca 15 hectare, 3.900 mp, fără 4 hectare, 2.900 mp lăstar; amândouă zăvoaiele limitate la Nord, Vest și Est cu moșia Hăpâi și la Sud cu pădurea Statulul Zamostea. În zăvoiul Vadu Mihai, ca 1 hectar, 4.300 mp, fără 2 hectare, 2.860 mp lăstar, și cu zăvoiul Popa Simion, ca 13 hectare, 6.000 mp, fără 3 hectare, 5.800 mp lăstar; ambele limitate la Nord, Vest și Est cu râul Siretul și la Sud cu pădurea Zamostea. În zăvoiul bătrân Pralea, ca 6 hectare, 9.100 mp, fără 5 hectare, 7.300 mp lăstar; limitat la Nord, Est și Vest cu râul Siret și la Sud cu pădurea Zamostea. Arendașul fiind obligat pe această întindere de 84 hectare, 1.410 mp, zăvoaie bătrâne, să nu introducă decât numărul de 17 vite mari. Orice vite intreduse în plus sau în alte părți, prin zăvoaiele tinere, va plăti amendă după codul silvic; garanția provizorie 3.000 lei” (Monitorul Oficial, Nr. 172, 2 noiembrie 1899, pp. 5915, 5916).

1906:  Se înființează „Banca populară „Prevederea” din comuna Hânțești și filialele ei: Adâncata, Vârful Câmpului, Zamostea și Grămești din plasa Berhometele, județul Dorohoi” (Biblioteca Academiei Române, Creșterile din anul 1906, No. II, aprilie 107, București 1907, p, 52).

1913: „S-a aprobat, pe 1 noiembrie 1913, pe următoarele persoane ca suplinitoare la şcoalele rurale din judeţul Dorohoi: dl Dumitru Capră, absolvent de gimnaziu, la ţcoala rurală Zamostea, postul al 3-lea” (Opinia, No. 2026, Anul X, duminică 3 noiembrie 1913, p. 3)

1919: „EXTRAS de pe procesul-verbal încheiat de comisiunea I judeţeană Dorohoi, relativ la exproprierea moşiei Bălineşti-Ruşi din comuna Zamostea, proprietatea doamnei Hortansa Gh. Constantinescu. Din această moşie s-au expropriat 77 ha 84 ari, care se găseşte lângă satul Badragi şi se întinde înspre moşia Ciomârtea-Holban şi se megieşeşte la răsărit cu restul proprietăţii, la apus cu pădurea proprietăţii Bălineşti, la nord cu moşia Ciomârtan-Holban, iar la sud cu ţarina locuitailor din Badragi. Terenul expropriat se compune din 30 ha calitatea I, 32 ha calitatea II, iar restul de 15 ha 84 arii calitatea III. Comisiunea opineazi a se plăti cu 1.100 lei ha calitatea I, cu 1.000 lei ha calitatea II şi cu 600 lei calitatea III. / Pentru exactitate, Preşedintele comisiunei, / judecător M. Balasan. / Secretar, I. Baer”[10].

1922: „Se vinde din pădurea Statutui Zamostea, seria II Zăvoaiele, de pe proprietatea Statului Zamostea, situată în județul Dorohoi, plasa Siret, un numărr de patru parchete, formând seria II Zăvoaiele, la suprafață totală ca de 108 ha, care se limitează: la nord cu râul Siret și poieni din perimetru, în sud cu poieni din perimetru, râul Siret și locurile locuitorilor, la est cu râul Siret și poieni perimetrale, și la vest cu poieni din perimetrul râului Siret și locurile locuitorilor”[11].

1925: Informaţia despre misterele paranormale, care şi-au revărsat enigmele asupra nordului Moldovei, începând cu data de 7 aprilie 1925, captând interesul savanţilor Europei şi Americii, precum F. Grünewald sau Harry Price, am găsit-o, mai întâi, în presa franceză şi cum povestea fetiţei de 13 anişori, din Talpa, este incredibilă (bolboroseau apele Siretului şi se abătea grindina asupra casei ei, când ieşea în uliţă; obiecte mari şi grele căpătau imponderabilitate; un preot din Zamostea, care, ca şi cei de la Sfântul Ioan cel Nou, a vrut să o exorcizeze a fost lovit de un fulger, ivit din senin şi intrat în biserică pe uşă, apoi dispărând prin vitraliul ferestrei bisericii, pe care a spart-o, etc.) şi, după ce am verificat-o şi prin presa română a vremii, am zis că e bine să o fac ştiută, cu câte o relatare de presă pe zi, doar ca să ne convingem cât de uitucă este mintea nemărturisitoare a românilor. Precizez, încă din start, că în toată această reală poveste a paranormalului nu „diavolul” o sâcâia, poznaş de copilăreşte, pe Eleonora (de pildă, în prezenţa a numeroşi martori, după ce şoferul trimisului doctorului Pădeanu, din Bucureşti, întorcea maşina trudnic, în câte o jumătate de oră, spiritul o repunea, imediat, în poziţia iniţială, în care fusese parcată în faţa bisericii mănăstirii Gorovei). Întâmplarea paranormală din 1925 şi din anii următori (internată în ospiciul din Cernăuţi şi izolată în celula unui pavilion mărginaş, Eleonora dispare inexplicabil) merită cunoscută, pentru că, vorba unui uitat gazetar bucovinean, Gavril Todică, probează că suntem total neştiutor în ceea ce priveşte „ştiinţa despre su­flet” şi că, „deocamdată, putem primi lecţii aspre prin Eleonora Zugun, care ne arată că navigăm în plin necunoscut şi trebuie să fim foarte rezervaţi în negaţii”. Dar iată, mai întâi, relatarea din „La Liberté”, care mi-a deschis calea spre un subiect fantastic şi adevărat, pe care vă vi-l voi prezenta în întregime: / „De aproape două luni, o întâmplare cât se poate de stranie ţine toată Bucovina românească  în precipitată respiraţie. Este vorba despre un caz enigmatic, unul dintre cele mai incredibile şi mai neliniştitoare dintre câte s-au văzut pe aici. Iată faptele. Nu poate fi nici o dispută în privinţa lor. Rapoartele poliţiei, ale experţilor medicali, ale unei misiuni ştiinţifice au stabilit aceleaşi concluzii, pe care noi le vom prezenta. / În 7 aprilie trecut (1925 – n. n.), o tânără ţărancă din Talpa, un sat mare, situat la frontiera română ungară, se întorcea din satul vecin, Buhai. Eleonora Zugun fusese în vizită la bunica, o vrăjitoare de aproape o sută de ani, foarte cunoscută în regiune. Ce s-a întâmplat în cursul acestei vizite? Este imposibil de ştiut. / Dar, la întoarcerea Eleonorei, fenomene inexplicabile au început să se producă în casa ei părintească: apariţii stranii, lamentaţii sfâşietoare, a căror origine era necunoscută. Când copila intra într-o cameră, toate obiectele metalice se puneau în mişcare. Oalele grele începeau să plutească. Când ieşea pe uliţele satului, apa Siretului, care traversează localitatea, începea să clocotească, o ploaie cu pietre se abătea atunci  peste casa micii vrăjitoare. / Panica domnea peste tot în sat. Posedata fu dusă la moaştele Sfântului Ioan cel Nou din Suceava, pentru a fi exorcizată. Toţi preoţii au trudit zadarnic. Manifestările diabolice s-au dublat. În cadrul unei exorcizări, oficiată de preotul Ioan Macarescu, din Zamostea[12], un fulger, ivit din senin, l-a lovit în faţă şi a spart vitraliul ferestrei bisericii. A fost nevoie să fie transportat, muribund, la spitalul din Cernăuţi. / Exorcismele trebuiau întrerupte. Într-adevăr, un fel de contagiune satanică părea că ar fi prins călugărițele mănăstirii[13]. Posedarea părea să fie cât mai curând posibilă. / Internată la azilul de alienaţi din Cernăuţi, aceleaşi simptome de blestem urmară. Ceea ce au constatat şi medicii ospiciului, doi profesori universitari cunoscuţi, doctorii Flohr şi Rammler. / A fost nevoie ca tânăra fată să fie închisă în celula unui pavilion izolat, din care bolnavii fuseseră evacuaţi. Or – şi aceasta este cea mai nebunească întâmplare – în 2 mai 1925, pe când medicii veniră să-şi facă vizita cotidiană, ei au constatat că fata a dispărut. Nu ştim ce a devenit Eleonora Zugun”[14].

1925: „Posedata, la Londra. Manifestări satanice apar în jurul Eleonorei Zugun. Am relatat, acum câteva zile, tulburătoarele mistere care o apasă pe Eleonora Zugun, o româncuţă în vârstă de 13 ani, care a spus că este posedată de diavol. Contesa Zoe Wassilko Serecki, care a găsit-o pe această copilă într-un azil de nebuni şi a scos-o de acolo  şi a dus-o la Londra, pentru a o prezenta unei examinări din partea Laboratorului Naţional Britanic pentru Cercetări Psihice. / Contesa Serecki afirmă că a avut de constat următoarele fenomene: pe corpul Eleonorei Zugun, au apărut brusc amprente de dinţi, precum în cazul unor muşcături adânci; acele apar de nu se ştie de unde şi se înfig în faţa ei; pensule invizibile trasează semne misterioase; un pumnal, care se găsea pe o mobilă, în camera posedatei, a zburat, pentru a se înfige în lemnul uşii. / Un scepticism universal  a întâmpinat aceste stranii declaraţii. Acum se pare că toţi aşteaptă primele concluzii ale Laboratorului Psihic, în stabilirea adevărului. Sâmbăta trecută, într-adevăr, manifestări „satanice” s-au produs în jurul Eleonorei Zugun. În cursul după-amiezii, pe când tânăra fată se afla în compania a doi observatori, şase pete de arsură i-au apărut pe piept. Aceste pete au prins contur şi s-a putut constata că ele desenau foarte clar o muşcătură adâncă. Fenomenul a durat un sfert de oră, timp în care Eleonora nu a încetat să plângă şi să se vaiete, ca şi cum s-ar fi aflat în mâinile unui torţionar invizibil. / Domnul Harry Price, directorul Laboratorului şi un nume binecunoscut în lumea psihiatrilor, a declarat că el a constatat alte fenomene, nu mai puţin tulburătoare. Scrisorile, închise şi încuiate cu cheia într-un cufăr din metal, s-au găsit, nu se ştie cum, căzute într-un colţ al camerei. Adineauri, inelul tinerei fete, pe când un observator o ţinea de fiecare încheietură, căzu de pe degetul inelar, ca şi cum o mână invizibilă l-ar fi rupt. Acest inel a fost găsit, apoi, pe coridorul imobilului. / „Nu sunt omul care să exagereze lesne, a declarat domnul Price reporterilor care au venit şi l-au asediat cu întrebări, dar susţin am constat în jurul Eleonorei Zugun manifestări ale unor forţe oculte”[15].

1925: „Femeia care are în ea pe diavolul. Am arătat şi noi, în gazeta noastră, ce i s-a întâmplat, anul trecut, unei fetiţe de 14 ani, cu numele Eleonora Zugun, dintr-un sat din Bucovina. Cum, fiind ea de faţă oriunde, mobilele din jur încep să joace, toate obiectele din casă încep să zboare, zbârnăind prin aer, farfuriile se izbesc de ziduri şi se sparg, fără ca cineva să le atingă; pe faţă îi apar, deodată, urme de gheară, acele din ghemul de aţă sar şi i se împlântă în obraz, ca într-o periniţă, şi altele multe. Nemaiavând odihnă şi pace nicăieri, părinţii ei au dus-o într-o mănăstire, dar nici acolo n-a avut pace. Citind despre aceasta, o baroneasă din Anglia[16], a venit la noi, în ţară, şi a dus-o cu sine în Anglia, ca s-o arate doctorilor celor vestiţi. La Londra, copila a fost cercetată de doctorii cei mai vestiţi, ba au chemat şi doctori din Viena, care toţi au rămas foarte miraţi de toate cele văzute, dar au mărturisit că nu ştiu să spună care este cauza. / Baroneasa a hotărât, acum, s-o ducă Ia Berlin şi să o arete şi doctorilor de acolo, în nădejdea că aceia vor fi mai fericiţi în a constata boala copilei. Copila însăşi spune că ea este sigură că diavolul a intrat într-însa. Şi anume ea a aflat, anul trecut, un ban de argint pe drum. L-a arătat bună-sa, care i-a spus, să nu-l cheltuiască, că altfel se va băga dracul în ea. Copila a cheltuit banul şi, din clipita aceea, a simţit că o putere nevăzută, dar foarte rea o stăpâneşte. Întru atâta este ea de sigură că o stăpâneşte dracul, încât, când ea ştie că dracul a fost bun cu ea, îi păstrează, peste noapte, din mâncarea care ştie că-i place. Iar când e rău, ea îi păstrează mâncarea pe care e sigură că n-o poate suferi. De altfel, dracul a şi batjocorit-o, mai de multe ori, ghierându-i pe faţă literele: „Dracul”. Noi am arătat şi atunci, când încă fetiţa nu ştia să spună ce-o stăpâneşte, că numai diavolul o poate stăpâni, şi aceasta am arătat-o pe baza cărţii „Hipnotism şi spiritism”, a Înalt Preasfinţitului mitropolit Vasile al Blajului. Doctorii stau neputincioşi în faţa acestei copile, n-o pot ajuta, noi însă suntem siguri că un preot bun şi cu frica lui Dumnezeu ar putea-o scăpa”[17].

1926: „În plin necunoscut. O senzaţie a zilelor noastre este, fără îndoială, Eleonora Zugun şi demonul ei. O fetiţă de 13 ani, din Dorohoi, infes­tată şi maltratată de „dracul” – cum se exprimă ea. O doamnă binevoitoare din Bucovina a plimbat-o şi o mai plimbă pe la somităţi medicale în Viena şi Lon­dra, ca să o poată vindeca. Rezultatul e nul cât priveşte vindecarea, dar toată presa de specialitate din Austria, Germa­nia, Anglia, America, Franţa, tratează pe larg fenomenele extraordinare, ce se pe­trec cu această fată, cu acest „medium”, cum se zice în terminologia ocultistă. Patru memorii ştiinţifice au apărut, până acuma, în chestiunea Eleonorei. / Un memoriu al psihistului F. Grünewald, în revista germană Psychische Studien din Lipsca. / O broşură a doamnei Wassilko, Der Spuk von Talpa, în editura Barth din München. / Un articol antemergător al psihistului din Londra, Harry Price, publicat în Journal of the American Society for psychicaJ Research (August,1926). / E în curs de publicare un memoriu al profesorului Thiring din Viena şi o a doua broşură a doamnei Wassilko. Fenomenele sunt nenumărate: cu zecile, într-o singură zi. / Rezumăm câteva, după scrisoarea preo­tului Ionichie Irimciuc, superiorul mănăstirii Gorovei, către dl doctor Pădeanu din Bucureşti (publicată în revista Ini­ţierea):

„Eu, personal, şi alţi părinţi ai mănă­stirii am văzut mai bine de 400 de feno­mene, în majoritate ridicări de obiecte în aer, ce veneau asupra fetei.

1). În Miercurea Patimilor, când un preot îi cetea, în biserică, seara, pe la ora 8, a venit, prin uşa deschisă a bisericii, o lingură de lemn din bucătăria servito­rilor, depărtată de 50 m., şi a lovit-o în cap. Eu singur am ridicat lingura de jos.

2). A fost apoi lovită, de două ori, cu capul de duşumea, cum sta aplecată sub patrafirul preotului.

3). După ce i s-a cetit de preot, mergând să se închine la icoane, iată că o masă, ce se afla în biserică, fu trântită violent pe podeală.

4). În aceeaşi seară, când s-a culcat, a fost trântită jos din pat, de două ori.

5). Am dispus să se culce jos, pe duşumea, dar atunci a început să fie lovită de veri­gile (roatele) de la plită (cuptor), de cu­iele din zid, de bucăţi de zahăr cubic, de o damigeană şi un sfeşnic. Eu strângeam lucrurile şi le treceam în dormitorul meu, de alături.

6). Încetând aceste lovituri, au început bombardări în uşa mea, cu o pereche de ghete, cu mare violenţă, o râşniţă de ca­fea, o legătură de 20 kg făină de grâu, o cutie de chibrituri, haine din cuier etc.

7). A urmat, apoi, stingerea luminii ce-o aveam în mână, a rupt o pernă şi a arun­cat-o în capul nostru.

8). Pe fată a început a o lovi cu pumnii în piept (mai bine de 10 lovituri, fata strigând mereu: Văleu! mă bate!).

9). Hainele bărbăteşti, ce le aveam cu mine, le-a aruncat în lumânarea noas­tră, stingând-o.

10). Am dat hainele în salon, am în­chis şi încuiat uşa, dar uşa s-a descuiat şi deschis imediat, singură. Lucrul s-a re­petat de 3 ori.

11). Odată cu descuiatul uşii, un băiat, ce sta pe o ladă cu lingerie, a fost zguduit de 10 ori. Eu priveam toate cu resemnare, iar fata era acoperită şi peste cap cu plapoma. La 12 fără un sfert, am intrat în lini­şte.

12). Dimineaţa, am găsit sub mine, în aşternut, 3 cuie mari.

13). A doua zi, în bucătărie fiind 4 oameni şi Eleonora, s-a ridicat o oală de pe cuptor, ca de 2 kg, cu ceai, s-a înăl­ţat până la un metru în aer şi apoi a fost trântită jos, fără să se verse o pică­tură de ceai din ea.

14). În aceeaşi zi i s-a pus, din rafturi, o oală în cap.

15). Pe mine m-a lovit cu un cartof de­gerat.

16). A adus un topor, de la tăietor, ce era la 10 m depărtare, trecându-l prin 2 uşi deschise şi lovind pe Eleonora cu muchea în picior.

17). Seara, la ora 7, a ridicat o oală de ciorbă dulce de pe cuptor, fiind de faţă 6 bărbaţi şi 2 cucoane, şi a trântit-o în mijlocul bucătăriei, vărsând conţinutul fierbinte peste picioarele tuturor, îndeo­sebi peste ale Eleonorei.

18). În acea seară, în timpul mesei, s-a aruncat cu zahăr în lampă, s-a stricat un pahar de vin, a aruncat zahăr pe masă, a luat o ceaşcă cu cafea, cu tot, şi cu far­furioara ei şi le-a sfărmat în bucăţi, în mijlocul cerdacului.

19). A adus, prin uşa deschisă, o cutie de chibrituri aprinse, trecând-o prin altă uşă, în odaia mosafirilor: a dat foc în pivniţa de zarzavat, arzându-mi tot – nefiind nici foc, nici vânt prin preajmă.

20). A vârât într-un vas cu var o haina călugărească a unui frate.

21). Eleonora, fiind la răsădit varză, cu alte fete, în gradină, i s-a adus, din bucătăria servitorilor, de la 100 m depărtare, o bucată de came, ce fierbea pe maşină şi i-a vârât-o în sân, fără să vadă cineva, decât auzind ca ea începe să strige: Văleu, mă frige!

Inginerul ocultist Fritz Grünewald, din München, fu chemat de specialiştii din Cernăuţi şi a studiat pe Eleonora timp de 2 săptămâni, înregistrând 187 de fe­nomene. Dl Pădeanu, de la Bucureşti, a trimis pe secretarul revistei dumisale la faţa locului, unde a mai aflat următoarele feno­mene:

22). Pe când dl secretar, sceptic, vizita mănăstirea (fiind de faţă preotul şi Eleonora), sare dopul de la o sticlă cu vin, ce o ţinea fata, şi-l stropeşte cu vin pe faţă. Voind să plece, şoferul cade într-o ame­ţeală, ce-l ţinea 10 minute. Revenindu-şi în fire şi voind să întoar­că automobilul, se căzneşte, o jumătate de oră, căci, de câte ori reuşea, să o întoarcă, maşina revenea singură la loc.

23). Altădată, Eleonora fu lovită de o monedă. Preotul o lua, o curăţa, constatând că era o monedă veche de 108 ani. O dădu Eleonorei, care o îngropă în pă­mânt şi puse o cărămida pe locul respectiv. Abia făcu, însă, câţiva paşi şi moneda o lovi din nou în spate. Dându-sc cărămida la o parte şi deschizându-se groapa, se constată că moneda dispăruse. Părintele stareţ luă moneda şi o puse în buzunarul său, spre a vedea dacă fenomenul se mai reproduce. Dupa o jumătate de oră, băgând mâna în buzunar, constată că moneda nu mai era acolo.

24). O fată din Bucecea, care se pre­tindea vrăjitoare, a venit să înveţe pe Eleonora cum să-şi hrănească diavolul. A făcut o mămăligă fără sare, mestecată de la dreapta, spre stânga. O puse pe o farfurie cu lapte şi o aşeză în pod. Când, peste câtva timp, se duse în pod, găsi mămăliga vârâtă în nişte ţoale. O puse la loc şi, la a doua vizită, o găsi în cenuşă, în loc de lapte, deşi nu era deloc cenuşă în pod, iar oblonul fusese închis şi ni­meni nu pătrunsese acolo.

25). Pe când vrăjitoarea se cobora pe scară, fu lovită cu un ciomag în cap, deşi nu era nimeni în pod.

26). Punând un ou lângă farfuria cu lapte, oul a fost aruncat în capul fetei, murdărind-o. Farfuria a fost aruncată, prin fereastra podului, jos, pe iarbă, spărgându-se. O altă farfurie din pod a fost azvârlită la fel, pe nişte lemne, dar nu s-a stricat.

27). Şeful postului de jandarmi, îndoindu-se de realitatea fenomenelor ce i se povestiseră, fu lovit cu o bucată do cărămidă, venită din pod, lucru de care s-a speriat foarte tare.

28). Pe când inginerul Grünewald sta, cu Eleonora, la masă, veni, prin aer, un toc de cauciuc, de la o pereche de ghete ale lui, ce se aflau în altă cameră, şi apoi se aşeză pe masă.

29). Tot pe acea masă se mai aflau 2 monede de 2 lei, un ceasornic, o ruletă, nişte mărgele ale fetei şi câteva bucăţi de zahăr. Zahărul a sărit în capul fetei, mărgelele au plecat şi s-au întors după 10 mi­nute la locul lor. Monedele s-au ridicat, s-au lovit de tavan şi apoi au căzut la loc. Ruleta a sărit şi l-a lovit pe Grüne­wald, apoi a căzut în iarbă, la distantă de 5 m.

30). Într-o zi, cumpărând din satul apropiat, Vârful Câmpului, nişte zahăr şi punându-l în mâneca unei polcuţe, atârnată în cui, zahărul dispăru şi nu putu fi găsit, cu toate cercetările călugăriţe­lor. Seara, pe când se aflau la masă, au început să lovească pe Eleonora câte 3 bucăţele de zahăr, până când i s-a înapoiat toată cantitatea ce cumpărase.

31). Două ouă au fost luate de sub cloş­că, aduse în casă prin două uşi şi sparte pe duşumea.

32). Bucătăreasa a luat 7 ouă, pentru gă­tit, şi, când a ajuns la bucătărie, a constatat că 3 lipsesc.

33). Într-o seară, a fost scoasă sticla de la o lampă aprinsă, trântită de tavan şi apoi căzută pe pământ, fără a se sparge.

34). O haină lungă a Eleonorei începu a i se sfâşia, de jos, în sus, şi cu toată lupta fetei de a opri fenomenul, haina a fost ruptă în întregime.

35). Pe când voia să pună nişte cartofi, toţi îi veneau în cap.

36). Odată, părintele stareţ i-a dat Eleo­norei 3 colaci. Unul i-a fost smuls din mână, ridicat până în tavan şi trântit pe duşumea, iar ceilalţi doi au fost aruncaţi în spatele stareţului, deşi fata căuta sa-i ţină strâns.

37). Altădată, dându-i-se o Psaltire, să cetească, fata fu lovita cu ea pe frunte, de trei ori, şi apoi Psaltirea fu rupta în bucăţi.

38). O călimară străină, necunoscută, a venit prin aer, lovind pe inginerul Grü­newald în piept.

39). O strachină cu hrean a fost ridicată în tavan şi spartă de duşumea, un capac de fier, de asemenea. Nişte foarfeci din cui au fost azvârlite în tavan, cu forţă, şi s-au înfipt într-o bârnă.

40). Pe când Grünewald nota fenomenul precedent, o cană smălţuită, de o jumătate kg, a fost aruncată oblic în tavan şi a căzut în cratiţa cu lapte, cu gura în sus, începând a se învârti în ea.

41). Muriseră nişte găini în sat. Un ghem de pene a venit, din vale, şi a lovit pe Eleonora în piept, împrăştiindu-se apoi în toate părţile.

42). Într-o zi, Eleonora sta pe un scaun, în faţa bucătăriei, şi fu aruncată jos, în troaca găinilor. Mai târziu, o lingură o lovi în cap, iar masa din cameră a în­ceput a merge şi a se ridica.

43). Altădată, dintr-un butoi cu res­turi pentru porci, ieşi un băţ, care servea de mestecător, şi lovi atât pe Eleonora, cât şi pe stareţ.

44). O ceaşcă a ieşit din casă şi a lovit pe Eleonora. Unei bucătărese i-a fost smulsă din mână o cutie de chibrituri şi apoi aprinsă spre gura Eleonorei.

45). Într-o zi, spre a nu mai lăsa obiec­tele să fie aruncate, stareţul a strâns mai multe din ele în camera sa, între care şi o râşniţă. Voind, mai în urmă, să ia râşniţa, ea dispăruse. Ulterior, râşniţa fu aruncată, cu putere, de uşă şi stri­cată.

46). Lumânările aprinsese stingeau. Lu­crurile pe care Eleonora le lua să le cu­reţe îi zburau din mâini, spărgându-se, sau erau azvârlite la distanţe mari.

47). Un şervet din cui fu băgat în oala cu mâncare, iar săpunul de rufe azvârlit în asistenţi.

48). Într-o zi, o găleată cu apă fu azvârlită spre un grup de oameni, udându-i până la piele.

49). Un făcăleţ de mămăligă lovi pe Eleonora în cap, în umăr şi apoi căzu jos, unde începu a se învârti pe loc.

50). De nenumărate ori, Eleonorii i se încleştau dinţii, neputându-şi deschide gura. Într-o zi, i s-a întâmplat aceasta chiar în faţa arhimandritului Ciubotariul, su­periorul mânăstirii Neamţ.

Acestea sunt numai fenomenele produse la mănăstirea Gorovei, foarte puţine în comparaţie cu celelalte, descrise în memo­riile menţionate şi care se vor mai de­scrie. Ele sunt drastice şi, vorbind spiriticeşte, ne fac impresia că atât Eleonora, ca medium, cât şi demonul ei, ca spirit in­ferior, dar nu tocmai „drac”, au să-şi expieze ceva păcate. Fenomenele nu vor înceta, până nu se va împlini expiaţiunea. Atunci vor înceta de sine. Ele mai pot avea darul să zguduie, tocmai astăzi, în frământările noastre excesiv de materialiste, scepticismul savan­ţilor de multe categorii, care nu văd de­cât până la vârful nasului. Pot constitui dovezi drastice, ca tot natul să înţeleagă, că viaţa noastră e cârmuită şi de alte puteri, nevăzute, nu numai de forţele naturale cunoscute. Că învăţăturile religioase nu sunt vorbe goale, superstiţii băbeşti, oricât le-ar zeflemisi doctorii iscusiţi şi oricât le-ar tălmăci şi răstălmăci diferitele secte şi biserici. Faptele sunt mai tari decât teoriile, care ar vrea să le nege, ori să le interpreteze greşit, atribuindu-le pur şi simplu diavo­lului. Dacă există diavol, trebuie să existe şi spirite superioare. Dacă există negativ, există şi pozitiv. Dacă există demoni, există şi îngeri. / Psihologia savanta de astăzi vorbeşte de toate, numai de „suflet” nu prea vorbe­şte. Ori, când vorbeşte, îi neagă existenţa. Aceasta ştiinţă mai degrabă este un ame­stec de somatologie, citologie, fiziologie, neurologie etc., decât „ştiinţă despre su­flet”. Psihologii moderni se pot compara cu acei savanţi teoreticieni ai muzicii, care ar „explica” virtuozitatea unui pianist, disecând şi examinând sârmele instru­mentului, descriind şi analizând clavia­tura, măsurând jocul clapelor, angrena­rea ciocănelelor, ritmul şi amplitudinea oscilaţiilor, acordarea, cutia de rezonanţă, efectul pedalei şi, mai ales, discordările multiple ale întregului instrument. După atâta ştiinţă muzicală, experimen­tală, precisă, exactă, pianistul devine, fireşte, de prisos. Virtuozitatea acestuia e un „non-sens” un „deus ex machina”. „Pianul e totul şi mai ales claviatura”, ar exclama, cu tot dreptul, teoreticienii noştri înţelepţi, care îşi bazează afirma­ţiile numai pe experienţă şi calcul! / Dar iată că, la acelaşi instrument, se pune câteodată alt virtuos, nu proprieta­rul instrumentului. Şi la acelaşi aparat, produce alte armonii, alte dizarmonii; alte melodii, cu alt timbru şi alte oscilaţii… / Psihologii, cu măsurile şi înregistrările lor, rămân perplecşi, dezorientaţi. Caută explicaţii şi ipoteze noi. Sperăm că vor tot căuta, până vor afla. Deocamdată, putem primi lecţii aspre prin Eleonora Zugun, care ne arată că navigăm în plin necunoscut şi trebuie să fim foarte rezervaţi în negaţii. / Gavril Todică”[18].

1927: „Îndrăcita din Bucovina, cauza unui mare proces. Am arătat în gazetă cum contesa engleză Vasilco a dus-o pe Elenora Zugun, îndrăcita din Bucovina, la Londra, unde au vizitat-o mai mulţi medici vestiţi. Unul dintre aceşti medici, doctorul Rosenbusch, a scris, într-un mare ziar german, că lucrurile care se întâmplă cu Eleonora Zugun nu se pot explica altfel decât că fata, dimpreună cu contesa, fac şarlatanie. Contesa Vasilco l-a pârât pe doctorul Rosenbusch, pentru acest articol, iară procesul se va dezbate la tribunalul din München, Germania”[19]. / „Contesa Wassilka, din Viena, ne explică un film, reprezentând fenomenele copilei Eleonora Zugun, pe care a studiat-o personal”[20]. / „Raportul despre Eleonora Zugun, de Dr. W Kröner, secretar al comisiei care a examinat-o în perioada noiembrie 1926 – ianuarie 1927. Fenomenele ei sunt declarate a fi supranaturale ca origine, şi că ele apar numai pe astfel de părţi ale corpului ei, sub formă de muşcături sau zgârieturi”[21].

1941: „Centrul de recrutare „Logofătul Tăutu”. La 26 Mai 1941, transport de la Dorohoi, la Zvoriştea; / la 30 Mai 1941, recrutează tinerii din comunele Zamostea şi Hănţeşti; la 31 Mai 1941, recrutează tinerii din comuna Zvoriştea; / la 1 Iunie 1941, după-masă, recrutează tinerii din comunele Lozna, Grămeşti şi incheierea plasei, în localul primăriei Zvoriştea. / La 2 Iunie 1941, transport, de la Zvoriştea, la Dorohoi”[22].

1941: „Se publică mai jos lista Nr. 13, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 Iunie 1941, ora 24: Buhaiu Teodor, fruntaş, ctg. 1936, cu ultimul domiciliu în com. Zamostea, jud. Dorohoi, mort la 2 iulie 1941; Măciucă Dumitru, soldat, ctg. 1933, cu ultimul domiciliu în com. Zamostea, judeţul Dorohoi, mort la 3 iulie 1941; Cutas Petru, soldat, ctg. 1935, cu ultimul domiciliu în com. Zamostea, jud. Dorohoi, mort la 7 iulie 1941; . Ştefancu Cezar, caporal, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu în com. Zamostea, jud. Dorohoi, mort la 29 iulie 1941”[23].

1945: „Următorii învăţători se transferă, pe data de 1 Septembrie 1945, la şcoalele primare din judeţul Dorohoi, arătate în dreptul fiecăruia: Enescu Eleonora, gr. I, de la Zamostea, Zamostea, la Dorotoi, Şcoala mixtă Nr. 3, post VIII, interese materiale; Pruncu Nicolae, grad definitiv, de la Pomârla-Hulubeşti, la Zamostea, post VII, interese materiale; Barbacaru Maria, gr. Il, de la Rogojeşti, Rădăuţi, la Zamostea, post VI, interese materiale şi familiare; Ioniţeanu Constantin, grad definitv, de la Lozna-Străjeni, la Zamostea-Nicani, post 1, interese materiale şi familiare; Barbacaru Teodor, gr. II, la Zamostea, post IX; Prisecaru Haralambie, grad definitiv, la Zamostea-Ciomârteni, post II”[24].

La Zamostea s-a născut, în 22 august 1939, poetul, prozatorul şi publicistul Ion Beldeanu.

Ion Beldeanu

[1] AȘSP, Documenta Romaniae Historica, voumul III, București 1980, doc. 73, pp. 137, 138

[2] AŞRSSM, Moldova în epoca feudalismului, vol. I, Chiţinău 1975, p. 344

[3] Spleny von Mihaldy, Gabriel, Descrierea districtului Bucovina, p. 55

[4] Codrescu, Th., Uricarul, Vol. VII, Iaşi 1886, p. 243

[5] Ciocoiu, Constantin, iconom, Note la Monografia Bisericilor parohiale și filiale din județul Dorohoi, Dorohoi 1902, pp. 57, 58

[6] Monitorul Oficial, No. 238, 25 octombrie / 6 noiembrie 1878, pp. 5933, 5934

[7] Monitorul Oficial, No. 118, 26 august 1895, pp. 4007-4013

[8] Lavovari, George Ioan, Marele Dicționar Geografic al României, Volumul V, București 1902, p. 782

[9] Filipescu-Dubău, Nicu, Dicţionar geografic al judeţului Dorohoi, Iaşi 1891, p. 370

[10] Monitorul Oficial, No. 90, 9 august 1919, pp. 4957, 4958

[11] Monitorul Oficial, Nr. 210, 26 decembrie 1922, p. 9963

[12] În biserica mănăstirii Gorovei, după cum aveam să aflu ulterior – n. I. D.

[13] Călugăriţele mănăstirii Gorovei, martore, în Miercurea Patimilor anului 1925, la 21 de fenomene, din cele peste 400, câte au fost notate, câtă vreme Eleonora a stat aici, înainte de a fi dusă de baronesa Wassilko pe la somităţile medicale ale Europei – n. I. D.

[14] Un envoutement mysterieux: La possédée de Talpa, in La Liberté, 60 année, No. 22.303, Dimanche 24 mai 1925, p. 1

[15] La possédée de Londres / Des Manifestation satanique se produisent autor d’Eleonora Zugun, in La Liberté, 61 année, No. 22804, 5 octobre 1926, p. 1

[16] Wassilko – n. n.

[17] Unirea Poporului, Anul IX, Nr. 5, Blaj, 30 ianuarie 1927 p. 5

[18] Todică, Gavril, În plin necunoscut, în revista Societatea de mâine, Anul IV, Nr. 22, Cluj, Duminică 5 ianuarie 1927, pp. 291, 292

[19] Unirea Poporului, Anul IX, Nr. 10, Blaj, 6 martie 1927, p. 5

[20] Buletin de la Société d’Etudes Psychiques de Nancy, 28 Année, No. 3, Novembre-Décembre 1927, p. 130

[21] notă după Zeitsch. F. Parapsychologie, Aprilie 1927, în Journal of the Society for Psychical Research, Volume XXIV 1927-1928, p. 123

[22] Monitorul Oficial, Nr. 91, 16 aprilie 1941, p. 2074

[23] Monitorul Oficial, Nr. 220, 17 septembrie 1941, pp. 5543-5549

[24] Monitorul Oficial, Nr. 241, 22 octombrie 1945, pp. 9229-9231

Povestea aşezărilor sucevene: Zvoriştea

Ţărani, la han – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

ZVORIȘTEA. Cel mai vechi Bucureşti din istoria României, Bucurăuţii atestaţi în 30 martie 1392, se numeşte, după acapararea pământurilor de pe pârâul Zvoriştea de către mănăstirea Putna, Zvoriştea sau Dvorăşte, cu variante de grafiere de-a lungul timpului: Zvorăştea, Zvorâştea, Zvoriştea. Uricul lui Roman al II-lea, tatăl lui Alexandru cel Bun şi bunicul matern al lui Vlad Ţepeş, i-a fost dat lui Ianiş Viteazu – „viteaz” fiind un titlu de nobleţe, pe care îl purtau doar câştigătorii unor turniruri. Uricul este scris doar cu majuscule, în buchii slavone şi fără nici un semn de punctuaţie, aşa că traducătorii textului au putut scrie cu litere mici ce şi cum le-a convenit, inclusiv Bucovina Mare, din tratatul de la Lublau, care devine, prin traducere, „bucovină” la fel de banală precum crânguleţul de lângă „Şărbăneşti”, sat care nu este Şerbăneştii, ci Şerbăuţii de astăzi, Şerbăneştii de odinioară numindu-se Vladimirăuţi. Iar numele converg spre ipoteza că Ianiş Viteazu (sau poate Ianis, cum de altfel este şi scris în uric, deci cu nume de român balcanic) moştenea ocina (moşia natală) a fraţilor Bucur şi Vladimir, descendenţii lui Ianis fiind pe larg prezentaţi, de către Ştefan cel Mare, în hrisovul din 12 martie 1488, prin care confirma cumpărarea părţii de jos a satului şi dăruirea ei mănăstirii Moldoviţa. Probabil că din această pricină casele boiereşti de mai târziu, sigurele mărturisite, se aflau în hotarul Zamostei.

1392, martie 30: „Marele singur stăpânitor, din mila lui Dumnezeu domn, Io Roman voievod, stăpânind Ţara Moldovei, de la munte, până la mare. Am dat, cu fiii mei, Olecsandro şi Bogdan, slugii noastre Ioaniş viteazul, pentru credincioasa lui slujbă, 3 sate pe Siret, uric, lui, cu tot venitul, în veac, şi copiilor lui, şi nepoţilor lui, şi strănepoţilor lui, şi răstrănepoţilor lui, cu tot dreptul. Numele satelor: Ciorsaceuţi (parte din Zvoriştea[1]) şi Vladimirăuţi (Şerbăneşti[2]) şi Bucurăuţi (Zvoriştea[3]). Iar hotarul lor să fie din jos de Marişeuţi, valul care este de-a curmezişul Câmpului, până la Siret, apoi pe cealaltă parte a Siretului, la capătul de jos al poienii, o movilă, şi de acolo, drept peste luncă, la fântână, o movilă, şi de acolo drept la bucovină, o movilă, şi de acolo, pe marginea bucovinei, în sus, până la hotarul lui Şerbănescu, la tei, o movilă, de acolo către topliţă, acolo o movilă, şi de acolo către Siret, movila de la mijloc, şi de acolo, peste Siret, în sus, până la Bucovina cea Mare, pe unde iese drumul de la Dobrinăuţi, la capătul Câmpului, şi de acolo, pe marginea Bucovinei, pe deal, la vale, până la val. Acesta îi este hotarul întregului ocol”[4].

1488, martie 12: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Troiţă sfântă nedes­părţită. Iată eu, robul Domnului meu Iisus Hristos, Io Ştefan voievod, cu mila lui Dumnezeu domn pământului Moldaviei. Facem ştire prin această carte a noastră tuturor cui vor căuta pe dânsa sau vor auzi cetind-o, precum au venit înainte noastră şi înainte tuturor boierilor noştri ai Moldovii, slugile noastre pan Mihul Ponici şi cu soru-sa, Maruşca, şi nepoata lor, Anuşca, fata Belii, şi Ilcu şi Labăşcu, şi sora lor, Duşa, feciorii lui Dancul din Steclieni, şi nepotul lor, Alexandru, feciorul lui Ivanco Tolocico, şi Burla şi fraţii lui, Costia şi Pante, feciorii lui Fedor Platon, şi Romaşco Ciuciul şi cu surorile sale, cu Ulca şi cu Niaga, fiii Danciului Ciuciu, şi Buda şi sora lui, Nastea, şi mătuşa lor, Maruşca, fata lui Oprişan, toţi nepoţi lui Giurgiu Dvorăşti, şi cu toţi feciorii săi, de a lor bunăvoie, de nimenea siliţi, nici asupriţi, au vândut a lor dreaptă ocină, dintr-al lor drept uric, jumătate de sat din Dvorăşte, cutul din jos, pe Siret, şi cu morile ce sunt în Siret, însumi domniei mele, drept patru sute zloţi tătăreşti, care bani de mai sus scrişi, 400, i-am şi plătit domnia mea în mâinile slugilor noastre, tuturor celor de mai sus scrişi, nepo­ţilor lui Giurge Dvorăşte, după tocmeala ce au avut cu domnia mea. / Deci domnia mea bine am voit, cu a noastră bună voire, cu curată şi cu luminată inimă şi cu ajutorul lui Dumnezeu, de am întărit a noastră sfântă mănăstire de la Moldoviţă şi am făcut noi pentru a noastră sănătate şi mântuire, şi pentru sănătatea şi mântuirea fiilor noştri, am dat şi am întărit pe acea de mai sus zisă jumătate de sat din Dvorăşte, cotul din jos, şi cu mori ce sunt în Siret, acelei sfinte mănăstiri a noastre, Moldoviţei, unde este hramul „Bunavestire a presfintei născătoare de Dumnezeu şi pururea fecioarei Maria”, şi egumenul mănăstirii este rugătorul nostru, popa Anastasie, ca să fie acea jumătate de sat, şi cu morile, acelei sfinte mănăstiri a noastre, Moldoviţei, de la noi uric, cu tot venitul, nestrămutat nici odinioară, în veci. / Iar hotarul acelei jumătăţi de sat să fie pe unde au hotărât dumnealui, Tăutul logofăt, începându-se din sus, din malul Siretului, pe din sus de gura Dvorăştii (pârâul Zvoriştea – n. n.), de la o salcie ce este în malul Siretului, de acolo drept la vadul Dvorăştii, unde trece drumul Dobrănăuţului, de acolo drept la marginea pădurii, la doi arini, de acolo la o fântână de pe costişă, de acolo drept la o obîrşie a altei fântâni, pe din sus de fântână, la nişte pădureţi, de acolo drept la o movilă, peste drum, de acolo drept la o movilă, ce este în vale, de acolo drept la codru, la un stejar, de acolo, codrul, în jos, până la hotarul Şărbăneştilor, iar de acole, din margine pădurii, dintr-un viazi, adică ulm, ce este în mijlocul a două pâraie, drept pe mijlocul loziilor, peste drum, la o movilă săpată, de acolo drept la altă movilă, la capul unor schini, de acolo drept la deal, la a treia movilă, şi de acolo drept la a patra movilă, ce este în mijlocul toloacăi, de acolo drept la gura unei bălţi, ce cade în topliţă, la altă movilă; iar de aice să fie pe unde au hotărât pan Duma clucer, adică din gura bălţii, la malul Siretului, la viaz, adică la ulm, apoi peste Siret, la alt mal, la un tei, de acolo la un frasin, ce este în mijlocul luncii, şi printre poieni la Râpa Hoţilor şi la poiana de sus, care e ceva mai sus de Poiana lui Ion Jumătate, pe lângă care poiana cea din sus apucă codru, la deal, la un stejar mare, de acolo la Groapa Ursului, şi apucă codrul în sus, peste drum, la nişte meri, şi acolo este movilă săpată, de acole drept la trei ulmi şi drept la malul Siretului, pe din sus de moară, de lângă salce, ce este împotriva celeilalte sălcii, ce este peste Siret. Şi atâta este tot hotarul”[5].

1636, mai 9: La alegerea părţilor rămase după vornicul Coste Băcioc, în Hânţeşti, au participat, ca martori, „şi Drăguşan bătrânul din Dvorişte, şi Eremiia Pahulcea ot Şerbăneşti… şi alţi oameni buni şi bătrâni”[6].

1734, februarie 20: Se împart între moştenitori moşiile „pe feciorii lui Vasile Stărcea, anume Pătrăşcanu şi Safta, Ion şi Ştefan Stărpu, nepoţii lui, feciorii lui Ioan Stărce” şi revin „a patra parte de Bereşti lui Vasile Stărcea; / A patra parte de Zvorişte, Ilincăi; / A patra parte de Şărbăneşti, Irinii, şi o parte Ilincăi; / A opta parte de Zvorişte, Sandei, mumei şatrarului Petre Cheşcu; / A patra parte de Şărbăneşti, Saftei, din care se trage pitarul Cliamintiuoi”. / „La clironomii lui Ion Stărcia, se clironomisesc şi pe Ştefan Stărpu, după puterea cărţii de judecată: pol sat Şărbăneşti, a patra parte de Bereşti şi a patra parte de Zvorişte”. / „Partea lui Pătrăşcanu şi a Saftii, feciorii lui Vasile Stărcia: jumătate de sat Şărbăneşti, a patra parte de Bereşti, a opta parte de Zvorişte”. / La clironomii lui Patraşcu şi a Saftii, surorii sale: a patra parte de Bereşti, pol sat Sărbăneşti, a patra parte de Zvorişte, însă cu jumătate de a patra parte ce au luat-o Şăpteliceştii fără dreptate, că unde avea el numai a opta parte de Zvorişte, acum se stăpâneşte a patra parte. Un sat întreg face şi a patra parte şi trece mai mult în partea lor acea jumătate de a patra parte, ce au luat-o de la Şăptiliceşti cu strămbătate. / Din care îndestul se dovedeşte că cu strâmbătate şi cu greşeală s-au luat de la noi, Şăptiliceştii, acea jumătate de a patra parte de Zvorişte, cu judecata din 1787, Iulie 27, ce s-a judecat frate-meu Neculai, şapte ani, şi cu Petru Cheşcul, cumpărătorul. Întâi că trece acastă a opta parte mai mult în fi partea clironomilor lui Patraşcu şi a Saftei peste înpărţeală, şi clironomilor lui Ion Stărcia le lipseşte din împărţeală acastă jumătate de a patra parte, şi, de ar fi lipsit de la truş-şase fraţii, ficiorii lui Ion Stărce, după analogie eram mai puţin păgubaşi, iară cu urmările şatrarului Petrea Cheşcu sunt păgubaşi numai eu, în jumătate din zestrea maicii mele. Şi unde aveau, după împărţeală, cli­ronomii Saftei şi ai lui Patraşcu numai a opta parte din Zvorişte, şi moaşă-mea (bunica, adică soţia moşului, bunicului – n. n.) Ilinca a patra parte, care a dat-o zestre maicii mele, Şăptelicioi, am rămas noi cu a opta parte şi el cu a patra parte, vânzând clironomii lui Pa­traşcu şi a Saftei, şatrarul Petrea Cheşcu, de două ori acea a opta parte. Însă o dată ficorii lui Cerchez, ce se trag din Safta, şi o dată clironomii lui Patraşcanu, vicleni fiind şi vânzătorii, şi cumpărătorul, şi la anul 1787, Noiemvrie, luând hotarnici pe dumnealui spătarul Ioan Cananou, fiind pa­harnic, şi pe răposatul ban Iordachi Cananou, ca să-i hotărască părţile sale dinu Zvorişte, dumnealor au pus temei pe zapisele şatrarului Petrea Cheşcu, de cumpărătură ce avea de la clironomii lui Patraşcu şi a Saftei, şi ne-au luat moşia, dându-i şi mărturie hotarnică. Şi, viind aici la Divan în judecată răposatul frate-meu, judecata Divanului încă a pus temei pe hotarnică, şi noi suntem păgubaşi de jumătate zestrea maicii noastre. Pentru care, cu lacrămi, mă rog luminatului Divan să cerceteze cu amăruntul, atât împărţeala Domniei Sale Costandin Neculai-Vodă, cât şi cartea de judecată din velet 1787, ca să se poată pliroforisi luminatul Divan câtă deosebire are noima cărţii de judecată de hotărârea cărţilor domneşti de împărţeală, ca să pot şi eu, ticălosul, de a-mi afla dreptatea şi să nu rămăn isterisit de zestrea maicii mele, căci viclenia şi lăcomia şatrarului Cheşcu l-au silit a cumpăra de două ori, vrând să-i dezrădăcineze din strămoşeasca moştenire şi să cuprindă toată Zvoriştea supt a sa stăpânire, cu fel de fel de chipuri meşteşugite, că n-a fost şatrarul Cheşcu atât de prost, cât să se amăgească de vânzători, mai ales având toate scrisorile şi împărţelile neamului în mâna sa”[7].

1772: Parohia Dealu Buda, 150 familii, Buda 150 familii şi parte din Stânca, 47 familii, toate în comuna Zvoriştea, are bi­serica parohială „Sfinții Voievozi” din lemn bârne, construită la 1772, după cum se prevede în sinodic, ctitor Prinţul Andrei Ştefanco, alţii spun de Alexandru Tăutu, proprietarul moşiei. La 1822, reparată de Iacovschi Moţoc, asemene reparări i se fac la 1865-1875 şi la 1890, sub pri­marul Sava Iliescu, se cheltui 1.700 lei, pardosindu-se înlăuntru şi afară cu scânduri, se podi cu scânduri în locul pietrelor, se făcu din nou clopotniţa tăbănuilă. Catapiteasma, aceiaşi din vechime, se reînnoi în 1875. Clerul, în 1894: paroh: H. Vasiliu, seminar 4 clase, atestat No. 47 din 1884; cântăreţi: G. Cândescu, decret No. 274 din 1887, şi Emanoil Dascălu, decret No. 71 din 1851, urmând N. Diaconu. În 1902, paroh: C. Buşilă, de la Păltiniş, în locul lui H. Vasiliu, trecut la Puienii, preot G. Cărăuşu, în locul preotului Buşilă. Cântăreţi: Băncescu şi Poinariu. Pămânlul bisericesc e de 6 fălci, neregulat, fiind printre casele locuitorilor; satul, lângă graniţa Bucovinei” (Ciocoiu, Constantin, iconom, Note la Monografia Bisericilor parohiale și filiale din județul Dorohoi, Dorohoi 1902, p. 57).

1772-1774: În Ocolul Siretului de Sus, conform recensământului rusesc dispus de Rumeanţev, Zvoriştea din Deal avea 19 case şi doar 7 birnici, după ce se scădeau ruferurile, 12 la număr, adică 5 argaţi şi slugi, 3 popi şi 4 ţigani. Zvoriştea din Vale avea 144 de case, cu 70 de birnici, 74 însemnând rufeturile, adică 24 de ţigani, 17 femei sărace, 10 nevolnici şi 23 slugi, argaţi, scutelnici şi alte bresle ai şetrarului Cheşcu. În satul megieş, Zamostea, existau doar 19 case şi doar 10 bienici, 9 fiind rufeturi, adică 2 mazili, 3 volintiri, 3 păstori ai medelnicerului Silion şi 1 ţigan. La Bereşti existau 14 case, cu 7 birnici şi cu 7 rufeturi, reprezentate de 1 mazil, 2 argaţi ai lui, 1 nevolnic, 1 ţigan şi 2 femei sărace[8].

1774: Filiala „Sfinții Voievozi” din Poiana Pustaiul, constru­ită din lemn bârne, tencuită şi văruită, la 1774, de preotul Dumitru Ungureanu, reînnoită, la 1820, adusă din Zamostea, de preotul Dumitru Ionicesei, acoperită, la început, cu stuf şi paie, reclădită, la 1851, se reînnoi de enoriaşi şi Prinţul Alezandru Moruzi. Poiana fu moşie aparte a mănăstirii Putna, până la 1785. Catapiteasma, în 3 rânduri de iconiţe cu pictură veche. Icoanele Împărăteşti, parte nouă do­nate de Turtureanu, din Bucovina. Sunt şi icoane de la vechea biserică din Zvoriştea. Stranele simple, sus şi jos podeală de scânduri, în pridvor piatră, clopotniţa la intrare în cimitir, pe stâlpi de lemn, acoperită cu şindilă, are 2 clopote, unul cu data 1821 şi altul, 1872. Cimi­tirul închis cu zaplaz, cel de înmormântare, partea de răsărit; sunt 6 fălci pământ bisericesc. Clerul în 1894: Paroh: Constantin Balanescu, curs seminar 4 clase, atestat No. 509 din 1874, Iaşi, învăţător, duhovnic; Cântăreţi: Gavril Antonescu, decretat No. 375 din 1891, Ioan Manoliu, decret No. 92 din 1851, după care Dumitru Iliescu, Alexandru Şeptelici; membri epitropi G. Barbosu şi I. P. Bontea” (Ciocoiu, Constantin, iconom, Note la Monografia Bisericilor parohiale și filiale din județul Dorohoi, Dorohoi 1902, pp. 56, 57).

1775: În recensământul ordonat de generalul Spleny, primul guvernator militar al Bucovinai, înainte de convenirea graniţelor definitive, în Ocolul Siretului, Zamostea are 1 popă şi 23 ţărani, Zvoriştea din deal, 2 mazili (mazili înseamnă fii de boieri), 6 popi şi 20 ţărani, Zvoriştea din vale, 1 boier, 4 popi şi 51 ţărani, iar Bereşti, 1 mazil, 1 popă şi 10 ţărani[9].

1778: „Parohia Şerbăneşti, 141 familii, anexată de cotunele Slobozia, 128 familii, Bereşti 123 familii şi Poiana 86 familii, toate din comuna Zvoriştea, are biserica parohială „Sfinții Voevozi” (Şărbăneşti), construită din lemn bârne, ctitorii, fondatori, familia Stârcea Ioniţă, proprietarul moşiei, la 1778. Aci s-a retras Grigore Matei Ghica Vodă, în a doua Domnie, 1735-1741. După irupţiunea războiului dintre ruşi şi turci, Munich, ocupând Moldova, Ghica Vodă fugi din Iaşi şi se retrase aici, la moşia sa, dar şi aici fiind ur­mărit de ruşi, fugi din ţară (Letopiseț, Tom 2, p. 451. ed. veche). Biserica avu reparaţiuni prin familia Sireteanu, în 1855, şi mai în urmă, pe la 1890, se tăbănui cu scân­duri, înlăuntru şi afară, văpsindu-se, prin preotul Constantin Bălănescu. Catapiteasma e pictată pe trei bucăţi scândură de ulm; clopotniţa, deasupra coridorului de scânduri, are un clopot, cu data 1795. Sus şi jos, podeală de scânduri; cimi­tirul din jurul blsericii e închis cu gard, cel de înmormântare în partea de sus. Sunt 6 fălci pământ bisericesc” (Ciocoiu, Constantin, iconom, Note la Monografia Bisericilor parohiale și filiale din județul Dorohoi, Dorohoi 1902, pp. 55, 56).

1782: „Parohia Zvoriştea, vatra, 207 familii, anexată de cotuna Stânca, 100 familii, comuna Zvoriştea, are biserica parohială „Adormirea” fondată, de piatră şi cărămidă, de Petru Cheşcu, după inscripţia de sus, la intrare: „Această sf. biserică cu hramul Ospeniei, este făcută de Petru Cheşcu, pe moşia D-sale, satul Zvoriştea 1182 lanuar 24”. Mormântul familiei fondatorului Petru Cheşcu se află în prid­vorul bisericii, văzându-se mai multe pietre, cu inscripţii având anul 1782. Tot în pridvor, la intrare, se vede monumentul de marmură, cu inscripţia grecească, sub care se află înmormântat Dimitrie C. Moruzi, fratele ctitorului Alexandru C. Moruzi, care a reparat biserica, purtând data 1838 Oct, 8. Prinţul Alexandru C. Moruzi a reparat biserica în 1853, făcând catapiteasma din nou, cu stranele şi alte podoabe bisericeşti, iar din icoanele vechi parte sau dat la biserica Trestiana şi parte se află aici. Decedatul ctitor Alexandru C. Moruzi se află înmormântat afară, dinaintea uşii bisericii, având 2 mo­numente, cu inscripţie greacă şi română: „Lui Alexandru Constnntin C. Moruzi, născut la 1805, aug. 29 în Ţarigrad, mort în Fotia Italia 25 aprilie 1873, spre pomenirea sa”. Eliza Zaimis, Aspasia Roma, Zenaida Calimachi, fiicele lui. Alt monument, al soţiei Sale, Pulcheria, se află alăturea, purtând data 3 Ianuar 1842. / Grosimea pereţilor bisericii e de jumătate stânjen, conţine pe deasupra ferestrelor în zid, în lungime, bolta ce duce în nişte etacuri sau goluri, deasupra altarului şi a pridvorului. / Catapiteasma, cu sculptură şi pictură, e demnă de văzut. Podeala de jos a bisericii, o sobă de oale, în altar, şi alte obiecte sunt făcute de Doamna Eliza Zaimis, soră cu Doamna Zenaida Căţimachi şi cu Doamna Aspasia Spiridon, fiice ale decedatului ctitor Alexandru C. Moruzi. Doamna Eliza Zaimis, până la vinderea moşiei domnului Manoliu, plătea clerul şi întreţinea biserica cu bani şi pământ. / Din vechime, trupul moşiei Zvoriştei, dinspre sud, a fost a mănăstirii Moldaviţa din Bucovina, dată de Ştefan cel Mare, prin uricul din 14 martie 1488, şi trupul din sus, al boierului Petru Cheşcu. Personalul clerical, la pu­nerea în aplicare a legii din 1894: Paroh: Gheorghe Enescu curs catihetic, hirotonit la 1859. Cântăreţi: I. Băncescu, din 1865, şi C. Mândrescu, din 1880, după care T. Gheorghiu. Urmează paroh I. Dionisie, seminar grad II, din 1859, în locul decedatului Enescu, apoi paroh V. Măcărescu, seminar grad II, din1901, în locul decedatului Dionisie. Cântăreţ: H. Poenaru, în locul lui Mândrescu” (Ciocoiu, Constantin, iconom, Note la Monografia Bisericilor parohiale și filiale din județul Dorohoi, Dorohoi 1902, pp. 54, 55).

1788, Hacquet: „Dacă mergi pe malul drept al Siretului, atunci pământul e necontenit tăiat de afluenţii săi laterali. Pe acest drum, am făcut cunoştinţă cu un boier moldovean, de stare mijlocie, ce se numea Şeptilici şi era originar din satul Zvoriştea. Cum m-a surprins numele lui, care însemna „al şaptelea”, am întrebat şi pe alţi moldoveni despre raţiunea acestei numiri şi mi s-a susţinut, într-un glas, că maică-sa a născut, într-o lună, şapte copii, dintre care s-ar mai afla în viaţă încă patru. Când l-am întrebat aceasta pe boierul foarte zdravăn şi spătos, mi-a confirmat acest lucru (!) şi mi-a spus că pot să mă informez şi la popa din acel sat. Era un bărbat de vreo patruzeci de ani şi făcuse, cu nevastă-sa, şase copii”[10].

1788: Contele Feodor Karacsay de Valyesaka, participant, în 1788-1791, la asediul Hotinului şi la marile bătălii de pe teritoriul Moldovei, bun cunoscător al fiecărei regiuni moldoveneşti, menţiona drumul care „duce prin Sinăuţi (vamă şi lagăr de carantină austriac), la Târgul Nou, primul – sat moldovenesc, apoi prin Talpa, pe malul stâng al Siretului, la Zvoriştea. De aici, la stânga, pe vale, prin Bucecea (o localitate ce aparţine patriarhului de Ierusalim) şi Cucorăni, la Botoşani”[11].

1800: „Filiala din Bereşti „Sfântul Necolai”, construită de lemn bârne, încheiate de jos până şi cu bolta de sus, de Vasile Calmuschi, la 1800. Catapiteasma din iconiţe mici are inscripţia: „Această sfântă şi Dumnezeiască catapiteasmă s-au făcut de robul lui Dumnezeu Vasile Calmuschi şi soţia sa Balaşa, ca să fie spre pomenirea a tot neamul lor (7282)”. Altă inscripţie arată că s-a reînoit de robii lui Dumnezeu, Vasile Lepadatu, cu soţia sa Safta, spre pomenirea a tot nea­mul lor, 1847 Septembrie 26. În 1890 i se bătu scânduri pe din lăuntru şi afară, văpsindu-se; se podi jos cu scân­duri, de comună şi enoriaşi, prin stăruinţa preotului Constantin Balanescu. Clopotniţa, dinaintea bisericii, pe 2 stâlpi. Pe clopot, numele Nicolae Calmuschi, 1809. Cimitirul e cu gard, cel de înmormântare, partea de răsărit; sunt 8,5 fălci” (Ciocoiu, Constantin, iconom, Note la Monografia Bisericilor parohiale și filiale din județul Dorohoi, Dorohoi 1902, p. 56).

1803: Zvoriştea din Deal a solnicului Ioan Cheşcu avea 344 liuzi (oameni străini, de regulă fugiţi din Galiţia), care se alătură băştinaşilor menţionaţi de recensămintele anterioare, iar Bereştii pitarului Neculai Calmuţchi, doar 70[12].

1884: „În comuna Zvorăștea, județul Dorohoi, s-a declarat de pripas un cal armăsar, în păr șarg, coamă, coadă albe, puțin retezat la frunte. Spre satisfacerea referatulni domnului subprefect al plasei Berhometele, cu No. 324, se publică aceasta pentru cunoștința păgubașului acelui cal, care să se conformeze legii poliției rurale în ceea ce privește primirea lui de la primăria comunei Zvorăștea”[13].

1885: „Din comuna Zvorăştea, judeţul Dorohoi, se trimite înştiinţare că în ziua de 18 aprilie 1885, la 4 ore p. m., a fost lovit de trasnet un băiat ca de vreo 16 ani, în timp ce mâna boii la plug. Acest băiat, numit Gheorghe, era un fiu al lui Vasile Cojocaru din cotuna Şerbăneşti, comuna Zvorâştea. În aceeaşi zi a fost lovită de curentul electric şi o vacă, care a văzut, la moment, moartă”[14].

1886: „La 14 Iunie curent, o copilă de 4 ani, numită Aglaia, fiica locuitorulul Theodor N. Ifteme din comuna Zvorăştea, judeţul Dorohoi, s-a dus la Siret, ca să se scalde, şi, dezbrăcându-se de haine, a alunecat de pe mal şi, căzând într-o bolboacă, s-a înecat. Cadavrul a fost scos de către tatăl copilei”[15].

1888: „Prin decisiunea Domnului ministru de finanţe, cu No. 44.392 din 15 Noembre 1888, dl Demetriu Mihăiluc, fost sub-casier, se numeşte agent de control la fabrica de spirt Zvorâştea, din judeţul Dorohoi, cu salariul de 200 lei lunar, în locul dlui M. Dumitrescu, depărtat”[16].

1891: „Proprietarul vacii cu mânzatul ei, ce se pripăşise în comuna Zvorâştea, despre care tratează publicaţia No. 6.412 din 20 Noembre 1890, înserată în Monitorul oficial, prezentându-se cu probele cuvenite la primăria respectivă, i s-a dat în stăpânire acea vacă cu mânzat. Se publică aceasta spre cunoştinţa generală, cunoscându-se revocată publicaţiunea citată mai sus”[17].

1895: „Zvorăştea (Zvoriştea), comună rurală în județul Dorohoi, plasa Berhometele, formată din satele: Bereşti, Buda cu Dealul, Poiana, Pustaiul, Şerbăneşti cu Slobozia, Stânca cu Zvorăştea şi Vatra, cu reşedinţa în Zvorăştea. Are 5.164 suflete; 6 biserici, deservite de 3 preoţi, 7 cântăreţi şi 6 pălămari; o şcoală mixtă. Vite: 939 vite mari cornute, 1.719 oi, 8 capre, 212 cai şi 300 porci. Zvorăştea cu Stânca (Zvoriş­tea), sate, pe moşia Zvorăştea, comuna cu acelaşi nume, plasa Berhometele, județul Dorohoi, cu 1.132 suflete. Din vechime, trupul moşiei Zvorăştea, dinspre sud, a fost al mănăstirii Moldaviţa, din Buco­vina, dată de Ştefan Vodă cel Mare, prin uricul din 12 Martie 1488, şi trupul din sus, a boierului Petru Cheşcu. Are o biserică, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, de­servită de 1 preot, 2 cântăreţi şi 2 pălimari, mare şi bine zidită, făcută la 1782, de Petru Cheşcu; o şcoală. Pârâul ce trece pe moşie este Leahul. Râul Siretul trece pe mar­gine. Drumuri: calea comunală de la Podul Siretului şi calea naţio­nală, ce duce la Hănţăşti. Moşia se hotăreşte cu: Vârful Câmpului, Bucovina, Hănţăşti şi Zamoştia”[18]. „Poiana Pustaiul, sat, pe moşia Zvoriştea, comuna cu acelaşi nume, plasa Berhometele, județul Dorohoi, cu o populaţie de 176 familii sau 704 suflete. În vechime, fiind moşie, a parte era proprietatea mănăstirii Putna din Bucovina, care a stăpânit-o până la 1785. Biserica, cu hramul „Sfinții Mihail şi Gavril”, este de lemn, fă­cută în 1774, de preotul Dimitrie Ungureanu, şi e deservită de 1 cântăreţ şi 1 pălimar”[19]. „Vatra, sat pe moșia Zvoriștea, comuna cu același nume, cu 440 suflete”[20].

1895: „Soldații mai jos notați, nerăspunzând ordinelor de chemare, și care s-au dat nesupuși, nefiind prezenți la corpurile lor, sunt rugate toate autoritățile civile și militare a-i urmări și, prinzându-i, să-i trimită depozitului de recrutare Dorohoi: Strul Henich, contingentul 1883, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Andrei Vasile, contingentul 1883, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; A Dumitrăesei Dumitru, contingentul 1883, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Corstia Constantin, contingentnl 1883, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; A Cortoaie Dumitru, contingentul 1883, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Murariu Vasile, contingentul 1883, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Jitariuc Iordache, contingentul 1883, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Caraulia Andrei, contingentul 1883, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Chiruță Zaharia, contingentul 1883, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Chiță Gheorghe, contingentul 1883, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; A Iloaie Ilie, contingentul 1883, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Prisacariu Constantin, contingentul 1883, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; omuna Hreatea, judetul Botosant. Dârvariu Dumitru Lungu, contingentut 1881, din comuna Buda, județul Dorohoi; Dumitru Turcaș, contingentul 1884, din comuna Buda, județul Dorohoi; Pricop Cobacsău Zamfirache, contingentut 1884, din comuna Buda, județul Dorohoi; Gheorghe Zaharia sin (fiu) Danciu, contingentul 1881, din comuna Buda, județul Dorohoi; Rusu Gheorghe, contingentul 1884, din comuna Buda, județul Dorohoi; Gheorghe a lui Grigorie Leca, contingentul 1884, din comuna Buda, județul Dorohoi; Gheorghe Lucaș sau Ciobanu, contingentul 1884, din comuna Buda, județul Dorohoi; Purice Dumitru, Grisariu Hunia, contingentul 1881, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Cristea Gheorghe, Ințel Ber Leib, contingentul 1881, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi”[21]. / „Regimentul 8 artilerie: Leon Aronovici, contingentul 1887, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi. / Regimentul 12 artilerie: Chelariu Vasile, contingentul 1889, din comuna Buda, județul Dorohoi; Suh Andrei, contingentul 1891, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Rascu Vasile, contingentul 1894, din comuna Buda, județul Dorohoi. / Batalionul 4 vânători: Șeptelici Spiridon, contingentul 1886, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi. / Arsenalul de construcție: Iohann Harant, contingentul 1892, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi. / Regimentul 4 artiterie: Vornicu Neculai, contingentul 1880, din comuna Buda, județul Dorohoi; Moldovanu Mihail, contingentul 1893, din comuna Buda, județul Dorohoi. / Regimentul 8 Dragoș No. 29: Matei Theodor, contingentul 1878, din comuna Zvoriștea, județul Dorohoi; Dornianu Dumitru, contingentul 1878, din comuna Zvoriștea, județul Dorohoi; Ioanceanu Iacob, contingentul 1878, din comuna Zvoriștea, județul Dorohoi; Duduman Constantin, contingentul 1878, din comuna Zvoriștea, județul Dorohoi; Gherman Ioan, contingentul 1879, din comuna Buda, județul Dorohoi; Ilaș Vasile, contingentul 1880, din comuna Zvoriștea, județul Dorohoi; Maftei Gheorghe, contingentul 1880, din comuna Zvoriștea, județul Dorohoi; Sfichi Ioan II, contingentul 1876, din comuna Zvoriștea, județul Dorohoi; Iova Leon, contingentul 1880, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Andronic Vasile, contingentul 1880, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Dumitru Costantin, contingentul 1880, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; A Olăriței Ion, contingentul 1880, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Andrieș Dumitru, contingentul 1880, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Dumitru Constantin, contingentul 1880, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Grădinariu Neculai, contingentul 1881, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Aron Froim, contingentul 1884, din comuna Buda, județul Dorohoi; Scutelnicu Ion, contingentul 1884, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Ciubotariu Gheorghe, contingentul 1894, din comuna Buda, județul Dorohoi”[22].

1899: „Depozitul de recrutare Dorohoi. Listă de nesupuţii din contingentul 1900. Sunt rugate toate autorităţile civile şi militare a lua măsuri pentru urmărirea, prinderea şi trimiterea lor la acest depozit: Regimentul 4 artilerie: Fridman Adolf, fiul lui Haim şi al Etei, din comuna Zvorâştea, judeţul Dorohoi. / Regimenul 8 Dragoş No. 29: Iosub Marcu, fiul lui Herş şi al Ităi, din comuna Zvorâştea, judeţul Dorohoi; Pavalache Gheorghe, fiul lui Dumitru şi al Mariei, din comuna Zvorâştea, judetul Dorohoi; Lelescu Gheorghe, fiul lui Costache şi al Elenei, din comuna Buda, judeţul Dorohoi; Huţanu Simion, fiul Zamfirei, din comuna Buda, judeţul Dorohoi”[23].

1901, Gustav Weigand „De aici, am urmat Siretul, trecând prin Ciudei (Czudyn), unde locuiesc evrei, germani, români şi ruteni, spre Suceveni[24], unde am stat, la prânz, iar duminică, 25 august 1901, seara, am plecat la Terebleşti[25], satul locuit de germani și români, dar în care sunt şi destui slavi, ca în toată zona. Am vizitat Mihăilenii, târguşor preponderent evreiesc, de cealaltă parte a graniței cu România, unde era zi de piață. Un birjar m-a dus la oamenii din Grămeşti[26] și Zvoriştea[27], unde am şi înnoptat, la hanul evreiesc. A doua zi, am trecut, din nou, granița și am ajuns, după-amiază, în orașul Siret, care este inundat de evrei, plecând la Sfântul Onufri[28], sat cu o interesantă biserică mănăstirească, din 1593”[29].

1919: „EXTRAS de pe procesul-verbal încheiat de Comisia I judeteană, relativ la exproprierea moşiei Bereşti, din comuna Zvorâştea, proprietatea doamnei Ioana Dr. Sava-Goiu. Din această moşie s-au expropriat  94 ha şi 10 ari, situate între Siret şi Sireţel, în lung, în hotar cu terenul dat în expropriere locuitorilor din Ionăşăni pentru mosia Strâmba, având ca hotare, la nord, Siretelul, la sud, Siretul, la apus, hotarul pământului expropriat pentru locuitorii din Ionăşăni, iar la răsărit, cu restul proprietăţii. Întreg terenul expropriat este de calitatea I şi comisiunea opinează a se plăti cu 1.100 lei/ha. / Pentru exactitate: / Preşedintele comisiunii, judecător M. Balasan. / Secretar, I. Baer. / EXTRAS de pe procesul-verbal încheiat de comisiunea I judeţeană Dorohoi, relativ la exproprierea moşiei Zvorâştea, lotul 7, din comuna Zvorâştea, proprietatea lui Gr. Manoliu-Teţcanu. Mosia are o întindere de 700 ha, din care se scade 240 ha pădure, iazul etc., şi rămân 460 ha pământ cultivabil, din care s-au expropriat 224 ha 70 ari, ce se găseşte situat înspre locurile sătenilor din Stânca şi Stăncuţa şi merge până la drum, deasupra fabricii, megieşindu-se: la nord, cu lotul 2, Ioan Manoliu-Teţcanu, la sud lotul Poiana şi pădurea Stăncuţa, la apus cu ţarina locuitorilor din satul Stânca şi Stăncuţa, iar la răsărit cu drumul ce pleacă din şoseaua Zvorâştea-Hânţeşti şi duce, pe deasupra fabricii, înspre satul Poiana; el se compune din 114 ha 70 ari, calitatea I, 100 ha calitatea II şi 10 ha calitatea III. Comisiunea opinează a se plăti cu câte 1.240 lei hectarul calitatea I, 900 lei hectarul calitatea II şi cu 600 lei hectarul calitatea III. / Pentru exactitate, Preşedintele comisiunii, judecător, M. Balasan. / Secretar, I. Baer. / EXTRAS de pe procesul-verbal încheiat de comisiunea I judeţeană Dorohoi, relativ la exproprierea moşiei Zvorâştea, loturile No. 3 şi No. 2, Lojoc, din comuna Zvorâştea, proprietatea Ioan Manoliu-Teţcanu. Moşia are o întindere de 45 ha 50 ari, teren expropriat care se găseşte situat în partea dreaptă a şoselei ce duce, din Zvorâştea, înspre Hânţeşti, în aproprierea cimitirului satului, megieşindu-se: la răsărit cu şoseaua, la apus cu proprietatea Gr. Manoliu-Teţcanu, la nord cu drumul de hotar, ce desparte de locurile satului Stăncuţa, iar la sud restul proprietăţii; el se compune din 40 ha 50 ari calitatea I şi 5 ha calitatea II. Comisiunea opinează a se plăti cu lei 1.240 hectarul calitatea I şi 1.000 lei hectarul calitatea II. / Pentru exactitate, Preşedintele comisiunii, judecător, M. Balasan. / Secretar, M. Baer. / EXTRAS de pe procesul-verbal încheiat de comisiunea I judeţeană Dorohoi, relativ la exproprierea moşiilor Zvorâştea, lotul 4 şi Zvorâştea, lotul 6, din comuna Zvoriştea, proprietatea lui Constantin Manoliu-Teţcanu şi Eufrosina Manoliu-Teţcanu. Situaţia definitivă a terenului expropriat din lotul Hliboca al lui C. Manoliu şi al doamnei Eufrosina Manoliu, în întindere de 97 ha, pentru primul, şi 13 ha 40 ari, pentru ultima, se găseşte lângă ţarina satului Buda şi satul Dealu; iar situaţia definitivă a terenului expropriat din lotul Bahna este aceeaţi de la comisiunea locală, având de hotare ţarina satului Vatra, satul Buda, pădurea Zamostea şi, pe toată întinderea, gârla Bărăncei, având o suprafaţă de 50 ha. Pământul expropriat se compune din lotul de la Hliboca, din 77 ha calitatea I şi 20 ha calitatea II, al lui C. Manoliu, şi 13 ha 40 ari calitatea I, a doamnei Eufrosina Manoliu, iar la lotul Bahna, 100 ha calitatea I şi 50 ha calitatea II. Comisiunea opinează a se plăti cu lei 1.240 hectarul calitatea I şi cu 900 lei hectarul calitatea II. / Pentru exactitate, Preşedintele comisiunnii, judecător, M. Balasan. / Secretar, I. Baer. / EXTRAS depe procesul-verbal încheiat de comisiunea I judeţeană Dorohoi, relativ la exproprierea moşiei Zvoriştea, lotul No. 3 din comuna Zvorâştea, proprietatea Casei rurale. Terenul expropriat este în întindere suprafaţă totală de 540 ha, compus din 2 trupuri, întrucât moşia s-a expropriat în întregime, conform art. 5 din decretul-lege. El se compune din 375 ha calitatea II şi 165 ha calitatea III. Comisiunea opinează a se plăti: pământul de calitatea II cu 900 lei hectarul, iar pământul de calitatea III, cu 500 lei hectarul. / Pentru exactitate Preşedintele comisiunii, judecător, M. Balasan. / Secretar, I. Baer. / EXTRAS de pe procesul-verbal încheiat de comisiunea I judeţeană Dorohoi, relativ la exproprierea moşiei Zvorâştea, lotul V, din comuna Zvoriştea, proprietatea doamnei Virginia inginer N. Theodorescu. Terenul expropriat se compune din 179 ha 20 ari şi cuprinde lanul „Gavanaşul” în întregime, iar restul este situat din pădurea Zamostea, pe toată lîţimea moşiei pe laturile Bucovinei şi ţarinele locuitorilor din Vatra, o linie dreaptă care uneşte aceste două laturi. Terenul expropriat se compune din 161 ha 4 ari pământ calitatea I şi 17 ha 16 ari, lanul Bătrâncei, pământ calitatea II, bun pentru imaş. Comisiunea opinează a se plăti cu câte 1.240 lei ha de pamânt calitatea I şi 900 lei ha calitatea II. / Pentru exactitate, Preşedintele comisiunii, judecător M. Balasan. / Secretar, I. Baer. / EXTRAS de pe procesul-verbal încheiat de comisiunea I judeţeană Dorohoi, relativ la exproprierea moşiei Bereşti-Zvorâştea, din comuna Zvorâştea, proprietatea Casei rurale din Bucureşti. Moşia are o întindere totală de 769 ha, care s-au expropriat în intregime, conform art. 5 din decret-lege, scăzându-se numai 3 ha – conacul, şi are următoarele hotare: spre răsărit apa Siretului şi moşia Strâmba, la apus delimitările satului Călugăreni (Adâncata) şi pădurea Hânţeşti, la nord moşia Bereşti Cotin Zamfirescu şi vatra satului Bereşti şi la sud cu moşia Hânţeşti. Terenul expropriat se compune din 512 ha calitatea I şi 194 ha calitatea II. Comisiunea opinează a se plăti cu câte 1.100 lei ha calitatea I şi 900 lei ha calitatea II. / Pentru exactitate, Preşedintele comisiunii, judecator M. Balasan. / Secretar, I. Baer”[30].

1941: „Centrul de recrutare „Logofătul Tăutu”. La 26 Mai 1941, transport de la Dorohoi, la Zvoriştea; / la 30 Mai 1941, recrutează tinerii din comunele Zamostea şi Hănţeşti; la 31 Mai 1941, recrutează tinerii din comuna Zvoriştea; / la 1 Iunie 1941, după-masă, recrutează tinerii din comunele Lozna, Grămeşti şi incheierea plasei, în localul primăriei Zvoriştea. / La 2 Iunie 1941, transport, de la Zvoriştea, la Dorohoi” (Monitorul Oficial, Nr. 91, 16 aprilie 1941, p. 2074).

1941: „Se publică mai jos lista Nr. 13, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 Iunie 1941, ora 24: Ştefănucă Gheorghe, soldat, ctg. 1934, cu ultimul domiciliu în com. Zvorâştea, jud. Dorohoi, mort. la 25 iunie 1941; Lis Nicolae, caporal, ctg. 1934, cu ultimul domiciliu în com. Buda. jud. Dorohoi, mort la 2 iulie 1941; Rusu Petre, soldat, ctg. 1937, cu ultimul domiciliu în com. Zvorâştea, jud. Dorohoi, mort la 2 iulie 1941;  Itoc Alexandru, sergent, ctg. 1938, cu ultimul domiciliu în com. Zvorâştea, jud. Dorohoi, mort la 3 iulie 1941; Lefter Titus, soldat, ctg. 1934, cu ultimul domiciliu în com. Zvorâştea, jud. Dorohoi, mort la 6 iulie 1941; Berariu Aurel, sergent, ctg. 1934, cu ultimul domiciliu în com. Zvoriştea, jud. Dorohoi, mort la 21 iulie 1941” (Monitorul Oficial, Nr. 220, 17 septembrie 1941, pp. 5543-5549).

1941: „Tribunalul Dorohoi: Având în vedere petiţiunea înregistrată la Nr. 27.603 din 1941, prin care doamna Olga Dr. Nădejde, din oraşul Dorohoi, arată că a pierdut o cambie, pe ruta Dorohoi-Botoşani, pentru suma de lei 40.000, emisă la data de 12 Noemvrie 1941, semnată de Grigore Manoliu-Teţcanu din comuna Zvorâştea, ca emitent, şi girată de petiţionară, fără scadenţă… / Dispunem: / A se publica în Monitorul Oficial, la stăruinţa şi pe cheltuiala petiţionarei, doamna Olga Dr. Nădejde, din oraşul Dorohoi, a prezentei ordonanţe, prin care se constată pierderea de către reclamantă a unei cambii, pe ruta Dorohoi- Botoşani, pentru suma de lei 40.000, emisă, la data de 12 Noemvrie 1941, semnată de către Gigore Manoliu-Teţcanu din com. Zvorâştea, jud. Dorohoi, ca emitent şi girată de către petiţionară, fără scadenţă, declarându-se nulă în mâinile oricărui s-ar găsi”[31].

1945: „Următorii învăţători se transferă, pe data de 1 Septembrie 1945, la şcoalele primare din judeţul Dorohoi, arătate în dreptul fiecăruia: Iţcou Gheorghe, gr. II, de la Zvorăştea-Stânca, la Vf. Câmpului, Nr. 1, post V, interese materiale; Grigoriu Elena, gr. II, de la Zvoriştea-Stânca, la Vf. Câmpului, Nr. 2, post I, interese familiare şi materiale; Grădinaru Dumitru, gr. II, de la Stăneştii de Jos, Rădăuţi, la Zvorăştea-Poiana, post I; Iţcou Gh. Elena, gr. II, de la Zvorăştea, la Zvorăştea-Stânca, post II; Grădinaru Ştefania, gr. II, de la Stăneştii de Jos, la Zvorăştea-Poiana, post I; Bălan C. Maria, gr. II, la Zvorăştea-Slobozia,post  III; Şegărceanu Maria, gr. prov., Zvorăştea-Poiana, post III” (Monitorul Oficial, Nr. 241, 22 octombrie 1945, pp. 9229-9231).

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[32], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Iţcou Elena, de la Stânca-Zvoriştea-Dorohoi, la Burdujeni, Orfelinatul C. F. R., post IV, interese materiale, cu agrementul C. R. R.”.

În comuna Zvoriştea s-au născut publiciştii Mircea Sfichi şi regretatul Dumitru Teodorescu, cărora le închin această poveste.

Mormântul bunicilor paterni ai lui George Enescu, de la Zvoriştea

[1] Gonţa, I. Alexandru, Indicele numelor de locuri, Bucureşti 1990, p. 61

[2] Gonţa, I. Alexandru, Indicele numelor de locuri, Bucureşti 1990, p. 279

[3] Gonţa, I. Alexandru, Indicele numelor de locuri, Bucureşti 1990, p. 45

[4] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. I, Bucureşti 1975, p. 3

[5] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. III, Bucureşti 1980, pp. 49-51

[6] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XXIII, Bucureşti 1996, doc. 414, p. 475

[7] Iorga, N., Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor, vol. XXI, Bucureşti 1911, pp. 272-275

[8] AŞRSSM, Moldova în epoca feudalismului, vol. I, Chiţinău 1975, p. 344

[9] Spleny von Mihaldy, Gabriel, Descrierea districtului Bucovina, p. 55

[10] Călători, X, pp. 812, 813

[11] Călători, XIX, I, pp. 754-773

[12] Codrescu, Th., Uricarul, Vol. VII, Iaşi 1886, p. 243

[13] Monitorul Oficial, No. 256, 24 februarie / 7 martie 1884, p. 6553

[14] Telegraful, No. 3973, Anul XVI, duminică 28 aprilie 1885, p. 3

[15] România Liberă, Nr. 2667, Anul X, sâmbătă 28 iunie / 10 iulie 1886, p. 3

[16] Monitorul Oficial, No. 185, 20 noiembrie 1888, p. 4286

[17] Monitorul Oficial, No. 4 5 aprilie 1891, p. 100

[18] Lavovari, George Ioan, Marele Dicționar Geografic al României, Volumul V, București 1902, p. 799

[19] Ibidem, p. 36

[20] Ibidem, p. 724

[21] Monitorul Oficial, No. 116, 24 august / 5 septembrie 1895, pp. 3947-3951

[22] Monitorul Oficial, No. 118, 26 august / 7 septembrie 1895, pp. 4007-4013

[23] Monitorul Oficial, No. 205, 11/23 decembrie 1899, pp. 7036-7038

[24] La Suceveni, a cântat Vasile Hrinco (17 ani).

[25] La Tereblecea, a cântat Anastasia a Niţului.

[26] La Grămeşti, a cântat Gheorghe Găvărloaie (60 ani).

[27] La Zvoriştea a cântat Ion Damia (45 ani) din Vârvu Câmpului.

[28] La Sf. Onufri, a cântat Niculai Humeniuc (18 ani)

[29] Weigand, op. cit., pp. 7-17.

[30] Monitorul Oficial, 9 august 1919, p. 4955-4957

[31] Monitorul Oficial, Nr. 298, 16 decembrie 1941, p. 7839

[32] Monitorul Oficial, Nr. 135, 17 iulie 1947, p. 4912

Un loc sfânt al spiritualităţii româneşti din judeţul Suceava, total necunoscut: mormântul bunicilor lui George Enescu

Povestea aşezărilor sucevene: Vereşti

VEREŞTI. Deşi atestaţi documentar încă din primii ani ai domniei lui Alexandru cel Bun, Vereştii nu au parte de o existenţă reală, nici ca sat şi moşie mitropolitană, nici ca parte a moşiei boiereşti a Dumbrăvenilor, decât din 1886, când se dă în funcţiune „la Verești, un nod de cale ferată, care în sine este complet inutil”[1]. De altfel, în sat locuiau puţini oameni, chiar şi în 1896, când acest „sat pe moşia Dumbrăvenilor… are o po­pulaţie de 370 locuitori”[2]. De-a lungul veacurilor au supravieţuit la Vereşti doar câteva sălaşuri de robi ai Dumnezeului Mitropoliei din Suceava, „egumen la Sfântul Gheorghe”, dar şi acele sălaşuri au fost ba împrăştiate, ba refăcute, cu o indiferenţă călugărească mai mult decât anticreştină. Nici măcar în 1803, când toate localităţile nordului moldav rămas al Moldovei înregistrau, fiecare, sute de fugari galiţieni, care se vor împământeni, la Vereştii lui Iordache Balş nu este înregistrat nici un liud, aşa cum nici numele aşezării nu mai este pomenit. Nici măcar în recensământul ordonat de generalul Spleny, în 1775, vatra de sat Averăuţi sau Vereşti nu mai exista nici măcar ca silişte, ca loc pustiu. Dar viitorul aducea, de un rozaliu galiţian – cum glumea Iorga, un edificiu temelie şi a satului Vereşti, care renaşte din propria cenuşă şi din cea a locomotivelor în păsuitoare trecere: Gara Vereşti.

1403, ianuarie 7. Alexandru cel Bun donează Episcopiei Moldovei, „pentru sănătatea noastră şi pentru sufletele sfântrăposaţilor domni de mai înainte… din ţara noastră, Moldova, două sate: Averăuţii, care sunt pe Suceava, şi alt sat, Hreţca (vechiul nume al Dărmăneştilor – n. n.), care este aproape sub târgul Sucevei, cu toate hotarele lor vechi şi de demult”[3].

1444, aprilie 11: Ştefan Vodă întăreşte „bisericii cu hramul Sfântul Gheorghe a sfintei noastre Mitropolii din Suceava satul numit Avereşti, ca să aparţină bisericii şi nimănui să nu dea nimic, nici un fel de dare sau de muncă sau obişnuitele prestaţii, nici să nu muncească la cetatea noastră ceva sau să aducă vin şi nimănui să nu lucreze sau să dea ceva, în vecii vecilor, ci întotdeauna aceluia care va fi egumen la Sfântul Gheorghe”[4].

1744, iulie 5. „Venedict, egumenul mănăstirii Moldoviţa, cu tot soborul şi cu încuviinţarea lui Gavril, Mitropolitul Moldovei, dă lui Iordache Balş paharnic scrisoare prin care schimbă moşia Sălăgeni, ţinutul Suceava, între râurile Siret şi Suceava, învecinată cu moşia Dumbrăveni a lui Iordache Balş, cu moşia Iordăneşti, pe Siret, ocolul Berhomote, apropiată de moşia Oprişeni a mănăstirii Moldoviţa, pe care paharnicul o primise de la mănăstirea Putna, prin schimb cu moşia Dumbrăveni, deoarece este „mai îndestulată cu fânaţe şi ţarină, şi oameni” decât moşia Sălăgeni”[5].

1746, mai 5. „Manea din Vlădeni, moşie a mănăstirii Voroneţ, Vasile din Dumbrăvenii mitropoliei, Mardare din Bervoieşti şi Strachi de la mănăsirea Solca dau mărturie cu jurământ că poiana din satul Lipăeştii este a mănăstirii Solca”[6].

1766: „Emigrarea muncitorilor ruteni în Moldova a început pe la 1766, urmând să fie chiar încurajaţi de agenţii boierilor moldoveni, care duceau nevoie de braţe de muncă pe numeroasele şi întinsele lor moşii. Este deci lesne de înţeles că colonii ruteni nu se aşe­zară numai pe pământurile Bucovinei de mai târziu, ci deopotrivă ei pătrunseră şi mai adânc în Moldova. Aşa s-a putut întâmpla că, la tragerea cordonului între Buco­vina şi Moldova, mulţi fugari ruteni să rămână dincolo de cordon, în Moldova. Mai ştim încă din istoria ocupării că stabilirea definitivă a fruntariilor Bucovinei spre Moldova se făcu numai la 1776. Între anii 1774 şi 1776, pajurile împărăteşti urmară să fie de mai multe ori mutate, când încolo, când încoace, până ce se înfipseră definitiv de-a lungul hotarului de azi. La aşezarea definitivă a hotarului, pe temeiul convenţiunii de la Balamutca, rămaseră dincolo de cordon 64 sate şi 10 cătune, cu o populaţie de vreo 12.000 de suflete. Sunt satele de la frontiera Bucovinei, ca Hreaţca, Molniţa, Godineşti, Mogoşeşti, Turiatca, Balileştii Ru­seşti şi ai lui Ciomortan, Adâncată, Burdujeni, Plopeni, Salcea, Horodniceni, Mihăeşti, Rotopăneşti, Dolheşti, Onceşti, Zamostea, Dumbrăveni, Fântânele, Şerbăneşti, Honceşti, Baloşeni, ş. a. În satele acestea se adăpostiră mulţi fugari ruteni, care, după aşezarea hotarului, n-aveau nici un motiv să se mute în Bucovina, ci, din contra, pri­begii adăpostiţi în Bucovina năzuiau mereu spre hotarul Moldovei şi anume mai ales din momentul în care ei ur­mară să fie reclamaţi de stăpânii lor din Galiţia şi de când administraţia Bucovinei se învoi să-i extrădeze. Aceasta o ştiau fugarii ruteni prea bine şi, de aceea, cei cari mai reuşeau să se furişeze peste hotar în Bucovina, grijiau să se adăpostească în satele de la hotar, pentru ca, în momentul când ar fi ameninţaţi cu extrădarea, la Galiţia şi darea din nou pe mâinile vechilor lor stăpâni, ei să poată fugi imediat, peste cordon, în Moldova. La 1779, Enzenberg raportează consiliului aulic de război din Viena că, cu prilejul călătoriei sale de-a lungul fruntariilor, de la Nistru, până la hotarul Transilvaniei, nimerise foarte mulţi fugari din Galiţia, care, înainte cu câţiva ani, se aşezaseră drept la hotar şi-şi clădeau acolo case. Se putea observa foarte bine că ei numai de teamă de a nu fi prinşi şi trimişi înapoi la Galiţia se sălăşluiau la hotar, pentru a-l putea trece la caz de nevoie”[7].

1767, noiembrie 28. Printre „bătrânii” satelor, chemaţi ca martori la hotărnicirea moşiilor Mitropoliei Moldovei, din porunca lui Grigore Callimachi Voievod, s-a numărat şi „Ion Sebiechi din Dumbrăveni”[8].

1775: În recensământul făcut din ordinul generalului Spleny pentru Ocolul Siretului, Vereştii nu sunt menţionaţi: Zamostea (1 popă, 23 ţărani), Zvoriştea din deal (2 mazili, 6 popi, 20 ţărani), Zvoriştea din vale (1 boier, 4 popi, 51 ţărani), Bereşti (1 mazil, 1 popă, 10 ţărani), Siminicea (1 popă, 32 ţărani), Dumbrăveni şi Sălăjani (1 boier, 7 popi, 68 ţărani), Corocăieşti (6 ţărani), Băluşeni (8 ţărani), Fântânele (3 boieri, 2 popi, 35 ţărani), Liteni cu Corni (1 boier, 2 popi, 24 ţărani), Şerbăneşti (1 mazil, 2 popi, 15 ţărani), Onceşti (1 boier, 4 popi, 74 ţărani), Grigoreşti (1 popă, 24 ţărani), Bursuceni (1 boier, 2 popi, 8 ţărani), Băneşti (1 boier, 2 popi, 12 ţărani), Măndăreşti (2 ţărani)[9].

1803: Considerat parte din moşia Dumbrăvenilor, Vereştii nu apar nici în Condica liuzilor pe 1803, dar e presupus că între cei 249 de „oameni străini, aduşi de peste hotar” de Iordachi Balş, măcar o parte erau folosiţi pentru „lucrul pământului” la Vereşti[10].

1809: Un testament din 21 martie 1809, diata lui Iordachi Balş[11], lasă „În partea fiului meu Alecu: Moşiile sate întregi Dumbrăvenii, Romane­ştii, Avereştii[12], Sălăgenii, Bursucenii, şi Brehoeştii, şi Vlădenii, şi Mândreştii, şi Baleştii[13], care acum se zic Siminicea, ce să află, toate unite la un loc, în ţinutul Suceava şi în ţinutul Botoşanii, şi cu toate prisăcile cu stupi ce să vor afla la aceste arătate moşii”.

1886: „Întrunirea de la Botoşani. Corespondenţă specială a ziarului „Epoca” / Primim urmtoarele telegrame: Gara Vereşti. Şefii opoziţiunii au fost primiţi, la gara Vereşti, de delegaţiunea din Botoşani, reprezentată de domnii Teodor Kalimak, Ioan Miclescu, Buzdugan, Costică Şuţu, Al. Miclescu etc. Aflăm că procurorul general a sosit ieri în Botoşani; dorobanţii concentraţi”[14].

1886: „Trenul cu abur ne duce, în două ore, de la Botoșani, la Verești, un nod de cale ferată care în sine este complet inutil”[15].

1888: „Primim următoarele trei telegrame: / Iaşi, 29 Februarie. Pancu, întorcându-se în ţară, a fost arestat, astă-seară, la 5 ore. Este temere să fie maltratal. Daţi faptul publicităţii şi cereţi garanţiile cuvenite. Arestarea a fost la gara Vereşti. / Gara Bucecea, 29 Februarie. Panu a fost arestat şi transportat, ieri, noaptea, cu trenul la Botoşani. / Botoşani, 29 Februarie. Am sosit la Botoşani, după Panu, dânsul nu este aci, l-au scoborât, ieri, noaptea, la gara Leorda, staţie înainte de Botoşani, plec imediat acolo. / Miclescu”[16]. / „Amicul nostru, dl Ioan Miclescu, ne trimete următoarea telegramă: După arestarea de la Vereşti, Panu a fost espediat la Botoşani, dar, ajungând la Leorda, a fost oprit aici, unde l-am găsit azi. Autorităţile au fugit de a-l duce la Botoşani, temându-se de un 2 Noiembrie. Prefectul a trecut deja, de la Iaşi, la Botoşani, şi azi a ordonat ca Panu să fie înapoiat la Vereşti”[17]. „Am vorbit, în ediţia întâia a numărului nostru de azi, despre o sumă de 450 lei, cerută şi primită de la ministerul de interne de către fostul prefect al judeţului Botoşani, Lăţescu, pentru acoperirea cheltuelilor făcute cu ocaziunea arestaţiunii domnului Panu, şi am spus că această sumă onorabilul Lăţescu şi-a însuşit-o, deoarece direetorul prefecturii, dl Ghiorghiadi, a cerut-o din nou, zilele acestea, de la ministerul de interne, pentru a o restitui persoanei de la care prefectura o luase cu împrumut. La acestea putem adăuga acum, în temeiaţi pe date absolut certe, că arestaţiunea domnului Panu, la gara Vereşti, n-a dat loc la nici o cheltuială oricât de mică ar fi. Domnul Panu a plătit însuşi nu numai cheltuielile sale de hotel la Vereşti, dar şi biletul său de drum de fier, de la Vereşti, la Piatra. Persoanele însărcinate cu arestaţiunea şi cu conducerea dumisale la Piatra aveau bilete de drum oficiale şi n-au primit nici o centimă pentru locuinţă şi hrană. Deci, dl Lăţescu a sfeterisit nu 450, ci 900 lei. Picătura a fost, prin urmare, îndoită de cum am arătat-o azi, dimineaţă”[18].

1896: „Vereşti, sat, pe şesul râului Su­ceava, în stânga, şi în partea de sud a comunei Dumbrăveni, plasa  Siretul, judeţul  Botoşani, pe moşia Dumbrăveni. Are o po­pulaţie de 370 locuitori. Vereşti, staţie de drum de fier, în judeţul Botoşani, plasa Siretul, comuna Dumbrăveni, pe linia Paşcani-Burdujeni, pusă în circulaţie la 15 decembrie 1869, şi pe linia Vereşti-Botoşani. Se află, pe prima linie, între staţiile Liteni (12,9 km) şi Burdujeni (14,8 km) şi pe a doua, la 19 km de Bucecea, staţia vecină. Înălţimea deasupra nivelului Mării, de 256,90 m. Venitul acestei staţii, pe 1896, a fost de 119.625 lei şi 27 bani”[19].

1905: „La Vereşti, de unde se desface vechea linie spre Botoşani, în gara galbenă, asemenea întru toate cu cele din Galiţia, de reţeaua cărora s-a ţinut atâta vreme, un bătrân, fost ofiţer care are toată înfăţi­şarea unui arendaş din Argentina sau a unui bogat ţăran din Italia, îmi vorbeşte de mişcarea revoluţio­nară de la 1870 – „revoluţia de la Ploieşti” – şi de alte lucruri care răspândesc pentru mine mirosul unui vechi buchet, descoperit între filele unei cărţi părinteşti. El spune adică despre o reprezintaţie la teatrul din Iaşi, acum patruzeci de ani, la care el se găsea, împreună cu alţi iuncări şi despre o foarte frumoasă fată, de cincisprezece ani, care, în rochia ei albastră, întrecea pe toate tovarăşele ei: aceea fată se chema „demoazela Zulnia Drăghici” şi e mama… / Din tren s-a coborât un domn cu gazete nemţeşti în buzunar şi cu tipul destul de pronunţat evreiesc. Împreună cu dânsul, se află alţi doi domni, în pri­vinţa rasei cărora, după faţă şi grai, nu poate fi nici o îndoială. La gară, tustrei, care sunt foarte elegant îmbrăcaţi, se poartă prin toate părţile, vorbesc tare, pomenesc de reclamaţii. Peste câteva minute, o trăsură aduce două doamne frumoase, de la luxul cărora s-ar aştepta puţină ciripitură franţuzească: ele vorbesc însă româneşte, şi anume literar, atât în­tre ele, cât şi cu băieţelul pe care-l duc de mînă. Şi, deodată, una din doamne ia loc lângă unul din cei trei domni, cealaltă lângă al doilea. Aţi înţeles, şi lămuririle ce mi se dau întăresc ceea ce înţelegem acum cu toţii. / Deci, între evreii foarte bogaţi din nordul Mol­dovei, care nu fac negoţ, nici bancă, ci călătoresc mult, citesc mai mult decât atâţia dintre ai noştri şi-şi cresc cu o deosebită îngrijire copiii, sunt – şi desigur mai ales între femei, căci la plecare, cei trei domni îşi dau bineţe pe nemţeşte – oameni care vorbesc româneşte perfect, cresc româneşte copiii şi vreau ca aceasta să se ştie[20]”[21].

1907: „Mare revoltă a ţăranilor din România. Pe zi ce merge, revoltele ţăranilor din România iau dimensiuni tot mai mari. Mai întreg teritoriul de la Bacău, încoace, se află în stadiu de revoltă. În Podul Iloaie, Târgu Frumos, Hârlău, Dorohoi, Mihăileni, Burdujeni şi Botuşani, toată acţiunea e îndreptată contra jidovilor. Mai ales în Botuşani excesele au ajuns la culme. Strade întregi au fost, duminica trecută, cu totul devastate şi casele aprinse. Miliţia, care a încercat să pună stavilă acestor excese, a trebuit să facă întrebuinţare de arme, omorând şi vulnerând o mulţime de ţărani. Târgurile Mihăileni şi Burdujeni au fost aprinse şi o mare parte din ele a şi ars. Gara de la Iţcani e plină de ovrei din România, care se refugiază în Bucovina. Fiecare tren aduce sute de ovrei la Cernăuţ, din care cauză preţurile victualilor au şi început a se urca. Vereşti, Bucccea şi Leorda sunt devastate cu totul”[22].

1907: „Dacă mergi, noaptea, cu trenul, între Vereşti şi Burdujeni şi te uiţi pe fereastra vagonului, zăreşti, la oarecare depărtare, nişte globuri mari de lumină electrică, asemenea unor stele care sclipesc deasupra unui pustiu. Acolo este Salcea, moşie pe care s-a făcut cea mai frumoasă gospodărie din ţara noastră şi s-ar face şi astăzi, dacă n-ar fi intervenit rătăcirea din anul sângeros 1907. / Când te duci, din Vereşti, la Salcea, treci printr-o alee mai lungă de un kilometru, plan­tată cu pomi de amândouă părţile. E un drum public, plantat de proprietar, cu cheltuiala lui, şi replantat cu îndărătnicie, de nenumărate ori, după ce ţăranii, duşmanii arborilor, îi distrugeau numai pentru plăcerea de a dis­truge. În fundul aleii se zăreşte palatul din Salcea, în mijlocul unui parc mic, dar graţios şi vesel. Cine vrea să-şi facă o palidă idee despre ceea ce au fost răscoalele din 1907, să poftească la Salcea, unde li se păstrează urmele cu multă sfinţenie”[23].

1913: „Ca să mergi la Dumbră­veni, trebuie să te cobori în gara Vereşti. Această gară se află chiar în satul Ve­reşti, sat care face parte din comuna Dumbrăveni. Cum ieşi din gara Vereşti şi străbaţi satul cu acelaşi nume, faci cam spre nord-răsărit, trecând linia ferată ce duce spre Burdujeni, ca să străbaţi şase kilometri până în Dumbrăveni. Cum ai ieşit din sat, ochiul dă de apa Sucevei, şerpuind de-a lungul hotarului dinspre Bucovina, pe care privim cu nesaţ până în zările cele mai depărtate. Cel ce merge la Dumbrăveni, numai dacă se opreşte înadins şi se în­toarce poate privi culmile dealurilor în­şirate şi acoperite cu păduri, dincolo, peste hotare, în Bucovina… / Când ai ieşit din pădure, care ţine vreo jumătate de km., se vede satul Dum­brăveni, cu bisericile lui. Acest sat e mare de tot, are 4.700 locuitori, din el au ple­cat 800 (opt sute) de soldaţi în război. Aceasta mi-au spus-o învăţătorul şi pri­marul comunei. Tot ei mi-au spus că plecarea acestor 800 soldaţi, în ziua mobi­lizării, s-a făcut cu un alai nespus de frumos. Tot satul a condus pe aceşti 800 soldaţi, până la gara Vereşti, numai în cântece şi chiote de veselie şi bucurie. La îmbarcarea făcută în gara Vereşti a luat parte şi dl Leon Ghica, proprietarul, care, împreună cu învăţătorul, a ţinut cuvântări de ocazie, înflăcărând inimile aprinse ale flăcăilor. Dl Leon Ghica a dat 2.000 lei pentru ajutorarea familiilor, în suferinţă pe urma celor plecaţi în război. Învă­ţătorul mi-a mai spus că, împreună cu primarul, a mai format nişte echipe, de câte zece oameni muncitori, cu care a lu­crat din holdele celor plecaţi în război. Femeile celor plecaţi, dacă-aveau nevoie de lucrători pentru muncă la holdele lor, se adresau învăţătorului şi primarului, iar aceştia destinau câţiva muncitori din echipă, ca să le muncească”[24].

1913: „Consiliul miniştrilor, în şedinţa sa de astăzi, 25 Ianuarie 1913, luând în deliberare referatul dlui ministru al industriei şi comerţului sub No. 33.929 din 17 Ianuarie 1913, prin care propune a se acorda foloasele legii pentru încurajarea industriei naţionale fabricii de cherestea ce domnii R. Fritz şi N. A. Popovici C-nie doreşte să înfiinţeze în comuna Dumbrăveni, anexa Vereşti, lângă gara Vereşti, judeţul Botoşani, / Având în vedere motivele invocate prin sus citatul referat; / Având în vedere avizul comisiunii industriale, cum şi dispoziţiunile legii pentru încurajarea industriei naţionale, promulgată prin înaltul decret regal No. 711 din 13 Fevruarie 1912 şi publicată în Monitorul Oficial No. 249 din 14 Fevruarie 1912, // Decide:  // Art. I. Se acordă fabricii de cherestea a domnilor R. Fritz şi N. A. Popovici C-nie, din comuna Dumbrăveni, anexa Vereşti, lângă gara Vereşti, judeţul Botoşani, foloasele legii pentru încurajarea industriei naţionale… / T. Maiorescu, Al. Marghiloman, Take Ionescu, C. G. Dissescu, Al. Bădărău, M. G. Cantacuzino, General C. Hârjeu, N. Xenopol. / No. 137”[25].

1914: „În seara de marţi, pe la orele 7 jumătate, o patrulă, compusă din patru grăniceri austrieci, a tras patru focuri de puşcă asupra grănicerilor români, în dreptul satului Hancea, lângă gara Vereşti. Focurile n-au nimerit. Cazul a fost imediat raportat prefecturii Botoşani, de către jandarmii din Vereşti şi de către primarul comunei Dumbrăveni”[26].

1918: „Guvernul român nu făcuse declaraţia de război Austro-Ungariei şi nici o instrucţiune cred că nu primise, aşa că nu-mi putea da un ordin categoric de a intra, dar am dedus că, după modul în care îmi acopeream operativ, în cel mai rău caz să fie privită ca un răspuns la un sprijin solicitat. / Compania de grăniceri Burdujeni avea trei plutoane: Burdujeni, Vereşti şi Buneşti. Trecerea în Bucovina trebuia efectuată chiar în cursul nopţii. Cum plutoanele nu erau informate de intenţiunile mele, iar oamenii plutoanelor împrăştiaţi prin pichetele de frontieră, trebuiau luate măsuri repezi ca oamenii să fie adunaţi de pe frontieră şi să treacă în Bucovina pe neaşteptate. / Luând toate măsurile necesare la plutonul de reşedinţă, trebuia să mă transport la Vereşti, de unde numai aşa aşi fi putut vorbi la telefon cu Fălticeni-Buneşti. Pentru ordine scrise nu mai era timpul necesar, iar ordine telefonice trebuiau date de mine personal. / Cum te transporţi mai repede la Vereşti, 17 km dus? / M-am adresat şefului staţiei Burdujeni, răposatului Georoceanu, care-n patriotismul său a înţeles că regulamentele nu-şi au aplicaţie când e vorba de interese grabnice, aşa că mi-a pus la dispoziţie o locomotivă. / La Vereşti, dând ordine telefonice locotenentului Alexandrescu, de la Buneşti, şi locotenentului Borş Gheorghe, de la Vereşti, care era lângă mine, ca plutoanele respec­tive, în dimineaţa zilei de 24 octombrie – stil vechi (6 noiembrie – stil nou), să intre în Suceava, fiecare pe câte o şosea, în direcţia respectivă”[27].

1942, ianuarie 29: „Noi, general Victor Iliescu, subsecretar de Stat al Educaţiei Extraşcolare; / Având în vedere jurnalul Consiliului de Miniştri Nr. 21 din 14 Ianuarie 1942… / Decidem: Art. unic. Se angajează, pe data prezentării la serviciu, ca diurnişti la formaţiunile tineretului extraşcolar, următorul personal, plătibil cu îndemnizaţia de şedinţă respectivă: Niculică Constantin a lui Iordache, învăţător, şeful Subcentrului Vereşti; Donici Aglaia, învăţătoare, şefa Subcentrului Vereşti”[28].

1945: „Cojocaru Niculina, de la Vereşti, Vereşti-Botoşani, la Şc. Nr. 2 Bucecea, în locul învăţătoarei Popescu Maria, soţ preot; Codreanu Eugenia, la Vereşti, Vereşti, în locul învăţătoarei Cojocaru Niculina, soţ preot. / Fixări: Arvinte Evdochia,la Vereşti, Corocăeşti, post VI”[29].

1946: „Tablou de învăţătorii înaintaţi la gr. I în învăţământul primar, pe data de 1 Septembrie 1944: Niculae V Constantin, com. Vereşti, Corocăeşti; Răileanu S. Sinclita, com. Vereşti, Corocăeşti; Răileanu Savel, com. Vereşti, Corocăeşti; Iordăchescu Niculică Constantin, com. Bursuceni, Vereşti; Iordăchescu Niculică Elisabeta, com. Bursuceni,Vereşti; Teodorescu Alexandra, com. Bursuceni, Vereşti; Boba Al. Ion, com. Bursuceni, Vereşti”[30].

1947: „Următorii salariaţi din Direcţiunea a 8-a regională, din Direcţiunea Generală C. F. R., se licenţiază din serviciu, pe ziua de 1 Iunie 1947: Sfaiţăr Mihai, imp. mişc. cl. 6, st. Vereşti; Răţoi Virgil, imp. mişc. cl. 6, st. Vereşti; Crap Mihai, şef manevră cl. 7, st. Vereşti;. Ochiană Dumitru, rev. ace cl. 5, st. Vereşti; Popescu Constantin, scriit. vag. cl: 13, st. Vereşti; Herghelegiu Gheorghe, acar cl. 13. st. Vereşti; Bolohan Gheorghe, manevrant cl. 8. st. Vereşti; Cornonu Gheorghe, manevrant cl. 4, st. Vereşti; Iacobuţ Gheorghe, lucrăt. cl. 12, st. Vereşti; Acozmei Gheorghe, lucrător cl. 3, st. Vereşti; Pantiuc Alexandru, rev. ace cl. 13, st. Vereşti; Ifrim Mihai, acar cl. 4, st. Vereşti; Meşinschi Ioan, imp. bir. Cl. 7. st. Vereşti”[31].

[1] Bergner, Rudolf, Rumänien / Eina Darstellung des Landes und der Leute, Breslau 1887, pp. 81-93

[2] Lahovari, George Ioan, Marele Dicţionar Geografic al României, volumul V, Bucureşti 1902, p. 740

[3] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. I, Bucureşti 1975, doc. 17, p. 24

[4] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. I, Bucureşti 1975, doc. 244, p. 348

[5] DGAS, Din tezaurul documentar sucevean, Bucureşti 1983, Doc. 1256, pp. 418, 419

[6] DGAS, Din tezaurul documentar sucevean, Bucureşti 1983, Doc. 813, p. 268

[7] Nistor, I., Românii şi rutenii în Bucovina, Bucureşti 1915, pp. 56, 57

[8] DGAS, Din tezaurul documentar sucevean, Bucureşti 1983, Doc. 1150, p. 382

[9] Spleny, Gabriel von, Descrierea districtului Bucovina, în Bucovina în primele descrieri geografice, istorice, economice şi demografice, Bucureşti 1998, pp. 236-266

[10] Codrescu, Th., Uricarul, Vol. VII, Iaşi 1886, p. 244

[11] Diată. Copie legalizată de Comisia hotăriturilor ţinutului Hotin de pe Diata răposatului Iordachi Balş, ce este din 1809, Mart 21, către care s-au alăturat şi tălmăcirea ei în dialectul rusesc. Şi întru asemenea s-a alăturat şi copia diatei Logofătului Constantin Balş, din 1822, Genarie 30, cu adaosul în urmă din acel an Iunie 5

[12] Vereşti.

[13] Anterior, Baleşti se numise Balinţi, sat din ţinutul Suceava, vecin cu Mândreştii şi Vlădenii din ţinutul Botoşanilor, pentru că Siminicea, deci Baleştii-Balinţi, avea pământuri şi peste apa Siretului, de unde confuzia că Balinţi ar fi fost inclus în Mândreşti. Siminicea îl are drept ctitor pe Mundrea sau Mândrea Jumătate

[14] Epoca, No. 136, Anul I, marţi 6 mai 1886, p. 2

[15] Bergner, Rudolf, Rumänien / Eina Darstellung des Landes und der Leute, Breslau 1887, pp. 81-93

[16] Epoca, No. 668, Anul III, joi 18 februarie / 1 martie 1888, p. 2

[17] Ibidem, p. 3

[18] Epoca, No. 752, Anul III, miercuri 25 mai / 6 iunie 1888, p. 3

[19] Lahovari, George Ioan, Marele Dicţionar Geografic al României, volumul V, Bucureşti 1902, p. 740

[20] E vorba de familia Costiner – nota lui Nicolae Iorga

[21] Iorga, N., România cum era până la 1918, vol. II, Bucureşti 1972, pp. 15, 16

[22] Apărarea Naţională, Nr. 21, Anul II, joi 21 martie stil nou 1907, p. 4

[23] Gorovei, Artur, Cruzimi, Iaşi, Editura Viaţa Românească, 1921, p. 235

[24] Opinia, Anul X, No. 1965, Iaşi, miercuri 21 august 1913, pp. 1, 2

[25] Monitorul Oficial, No. 244, sâmbătă 2/15 februarie 1913, p. 11279

[26] Grăniceri austrieci trag asupra jandarmilor români! – în „Adevărul” din 22 august 1914

[27] Morariu, Victor; Pavelescu, Ştefan, Istoricul Reuiniunii muzical-dramatice „Ciprian Porumbescu” din Suceava / 1903-1938, Suceava, 1939, p. 60

[28] Monitorul Oficial, Anul CX, Nr. 24, joi 29 ianuarie 1942, pp. 561, 565

[29] Monitorul Oficial, Nr. 246, 27 octombrie 1945, p. 9501

[30] Monitorul Oficial, Nr. 287, 11 decembrie 1946, p. 12763

[31] Monitorul Oficial, Nr. 153, 8 iulie 1947, p. 5732