Din pricina lunii amare, Sanda nu va mai veni la Rock!

Amară este luna aceasta, în care o concretețe existențială inconfundabilă, Sanda Popovici, a renunțat la a mai trăi dumnezeirea între cele două dimensiuni pământești, apa și muzica, pentru a-l căuta în ceruri întru despovărare de suferință. După cum o știu eu, încă din vremea în care eram colegi de an în liceu și nu doar colegi de Bucovina Rock Castle, precum în ultimul deceniu, Sanda, cumplit de nedreptățită de soartă și supusă unui nemeritat martiriu, va retrăi cosmic amarul lui Radu Gyr („Pentru rănile mele nedrepte, / eu, Doamne, te iert!”), apoi se va transforma într-o stea, conform sfatului melodic al lui Kempes, pentru a putea rămâne pentru totdeauna aici, bucurie și părtașă la bucurie, conturată în mod egal și de lumina nemărginirii, și de cea a vibrantei libertăți, pe care o numim muzică rock – „piatra” cu care ne apărăm demnitatea noastră de muritori de credulitatea, dacă nu cumva de prostia universală.

Pasionată, dintotdeauna, de pescuit, pentru că o fascina liniștea vindecătoarea a apei (numele Maicii Sfinte, Maria, Fântână, deci Apă înseamnă), și de muzica stelelor, pe care, din voință divină, doar unora le este dat să o audă și să le-o dăruiască și celorlalți, în anumite clipe ale festivităților universale, Sanda a trăit frumos, profund, reverberant și așa va trăi întotdeauna, pentru că asta i-a fost ursirea, atunci când, prin naștere, i s-au arătat împreună cele trei ursitoare, care, în toate cărțile vechi de înțelepciune ale omenirii, se numesc trecut, prezent și viitor. Pentru că viitorul va continua să existe și pentru Sanda Popovici, chiar dacă, într-o lună amară, a pustiit prin sufletul lui Dodo și al feciorilor lor, în care s-a cuibărit neliniștea. Până o vor zări și vor reînvăța să o trăiască altfel și să asculte muzica stelelor prin ea, îngerul de pază al liniștii apelor și a muzicii. Pace ție, Sanda, și putere nouă, să te putem trăi până la capăt!