Povestea aşezărilor sucevene: Ciumuleşti

CIUMULEȘTI. Satele unor puternice neamuri răzeşeşti de odinioară (Ciumuleşti, de pildă, eternizează numele neamului Ciumală şi nicidecum al unor vremuri în care bântuia ciuma), care încap, încetul cu încetul, în averile unora dintre ei, care, slujind la Curtea Domnească, dobândesc şi banii necesari unor noi achiziţii de părtăşii răzeşeşti, au o istorie interesantă, care ar merita continuată şi dincolo de demersurile neuitaţilor colegi de şcoală în Ciumuleşti, Gherasim Putneanul şi profesorul Vasile M. Sandu, autorii „Monografiei satului Bărăști-Ciumulești”, la care, din păcate nu am avut acces. În repere schematice, care ţin de specificul cărţii „Povestea aşezărilor sucevene”, povestea satelor Ciumuleşti, Ioneasa, Negotești, Movileni, Mesteceni, Leucuşești-Softa, Leucucești-Dumitriu, Ganea, Bărăști şi Cămârzani vi se înfăţişează în rândurile care urmează.

1469, iunie 6: Suretul prin care „pan Oană Păşcu şi frate-său Ivaşco Păşcu” au primit urice pentru mai multe sate din Moldova, printre care „Negoteştii ori Nepoteştii, în ţinutul Sucevei”[1].

1626, iulie 21: La un schimb de moşii în Antileşti, printre martori se găseşte „Pîrciul din Negoteşti”[2].

1628, august 31: În faţa Divanului lui Miron Barnovschi Movilă voievod se înfăţişează rudele familiei Şeptilici, Gavrilcea, fratele lupului cuparul, şi fetele lui Gligorcea Şeptilici, cu jupâneasa lui Vasile Şeptilici” pentru a le fi întărite părţile de moşii împărţite între ei. „În partea lui Dumitraşco” Şeptilici „s-au venit”, printre altele, „şi 6 jirebii în Cămărzari”[3].

1633, martie 11: Naşcul, care cumpărase un loc de prisacă „din hotarul satului Dumbrăviţa, ce este la Poiana Mănăstirii”, deci în Ciumuleşti, cu 30 zloţi, aduce în faţa lui Alexandru Iliaş voievod mărturia semnată de „Moglan şi Drăgan Bârzul şi Pavel Dzamă şi Hotnogul şi Sava şi Vasilie şi Gligorie şi Tunsul din Ciumăleşti şi alţi oameni buni”[4].

1636, iunie 13: „Mărturie hotarnică de la vornicul de Poartă Ichim Bandur, cuprinzătoare că, din poruncă gospod, mergând la satul Ciumuleştii, să cerceteze pâra ce au avut Ciumuleştii cu Gheorghie Roşca, vistiernic, pentru un loc de prisacă, strângând oameni buni, a aflat că acel loc de prisacă n-a fost nici a Roşcăi vistiernic, nici a Petreştilor, ci l-a destupat un om ocinaş, anume Gavril Pîrscă, ce a fost om de moşie. Ei aşa s-au tocmit, ca să-şi mute Gligorie stupii de acolo, la un loc ce are cumpărătură, în partea din sus, iară acolo, în prisacă, să stea stupii Roşcăi vistiernic, până în toamnă, iar din toamnă ei să-şi aleagă şi să-şi stâlpească; despre a cui parte va veni acea prisacă, aceluia să fie. Iară de hotărât aşa au aflat că umblă locul în nouă părţi, cinci părţi sunt a Roşcăi vistiernic, iar patru părţi sunt a Petreştilor, ce este şi el cumpărător, cu moşenii răzăşi a lor, în ţarină, şi în fânaţ şi în tot locul, aşa să aibă a ţine. Iar de nişte mori, ce s-au jeluit Petreştii că a făcut vistiernicul Roşca, n-au vroit Petreştii să întoarcă Roşcăi, ca să intre la mori, ci s-au tocmit să-şi ţie Roşca vistiernic morile şi ei, de vor vroi să aibă mori, să-şi facă în vadul de sus, pe cât se va veni partea lor, că şi acolo avea amestec vistiernicul”[5].

1636, august 11: „Cartea domnului Vasili voievod, cuprinzătoare cum s-au judecat Avrămiia Popoai şi fata ei, Todosiia, cu Cihan Racoviţă, vtori logofăt (al doilea logofăt, viitor voievod – n. n.), pentru o parte din satul Cămârzanii şi şase jirebii, tot din acel hotar, dându-se rămasă pe acea femeie, îndreptându-se Racoviţă logofăt”[6].

1637, iunie 8: Dumitraşco Şoldan, mare vornic de visterie, „şi fetele surorii noastre, Candachie, jupâneasa lui Bicioc, ce a fost vornic, Alexandra, jupâneasa lui Mălai vistiernic, şi Catrina, jupâneasa lui Iordachi vistiernic, şi sora noastră Tudosca, jupâneasa lui Pisoţchi, şi sora noastră Anghelina, jupâneasa lui Constantin Stârce, pârcălabul, şi sora noastră Tofana, jupâneasa lui Racoviţă Cehan logofăt, între noi, de bunăvoia noastră ne-am tocmit şi ne-am împărţit ale noastre drepte ocine şi moşii, ce am avut de la părinţii noştri Pătraşcu logofăt… Iar surorii noastre Tudoscăi (jupâneasa lui Pisoşchi – n. n.) s-au venit satul Leicuşăşti şi satul Mohilenii de la Suceava… Iar în partea surorii noastre Anghelinii (jupâneasa pârcălabului Constantin Stârce – n. n.) venitu-s-au… şi ce se va alege parte din Cămârzani, la Suceava”[7].

1643, ianuarie 9: La divanul lui Vasile Lupu voievod „s-au pârât, de faţă, Beachea cu Ion din Ciumăleşti, pentr-o iapă ce a zis Beachea că a cumpărat de la Ştefan şi de la Istratie, iar Ion a zis că nu o au cumpărat, ci o ţine Beachea fără ispravă”. Vodă porunceşte marelui comis Fortună să facă cercetări, „şi de va avea Beachea (scris Béchea, dar „é” se citeşte „ea” – n. n.) două mărturii cum o au cumpărat de la acei oameni, să-şi ia Beachea iapa şi să nu dea lui Ion nimic şi de această pâră să nu se mai pârască”[8].

1686, Iacob Sobiecki: După ce trec Şomuzul, pe la Răciuleni (sat dispărut), polonii Regelui Jan Sobiecki trec pe lângă Baia şi poposesc, luni, 30 septembrie, „lângă satul Oprişeni, lângă un heleşteu (Iazul Călugărilor, de lângă Oprişenii Fălticenilor), care se numeşte Movileşti pe Şomuz (confuzie cu satul Movileni, de lângă Ciumuleşti)”[9].

1881: „Tabloul premianţilor de juriul concursului agricol şi industrial din judeţul Suceava, în zile de 14, 15 şi 16 octombrie 1881: Elena Ioan, din comuna Ciumuleşti, pentru ţesături de in şi cânepă, o vacă”[10].

1887: „Prin îndeplinirea formalităților cerute de lege, comuna Ţoleşti s-a unit cu Forăşti, sub numire de Uidești” (Monitorul Oficial, Nr. 92, 28 iulie 1887, p. 2219).

1889: „În noaptea de 22 Decembrie, Gheorghe Chirilă, pe când se întorcea din orașul Fălticeni, la domiciliul său în cătuna Antilești, comuna Ciumulești, cu săniuța cu un cal, împreună cu soția, ajungând la pârâul numit al Moriștii, pe teritoriul comunei Șoldănești, și fiind întuneric, viscol, iar ei turmentați de băuturi spirtoase, s-au răsturnat în pârâu și venind săniuța peste muiere, ea s-a înecat, iar bărbatul ei a scăpat cu viață”[11].

1894: „Ciumulești-Ganea, comună rurală, în plasa Moldova de jos, spre sud şi la 16 km de Fălticeni. Aci e acum reşedinţa sub-prefecturii plasei. Se mărginește, la est, cu Uidești, la vest cu Fântâna Mare, la sud cu comuna Boroia, şi la nord cu comunele Şoldănești şi Preutești. Formată din satele: Ciumulești, Ioneasa, Negotești, Movileni, Mesteceni, Leucuşești-Softa, Leucucești-Dumitriu, Ganea, Bărăști şi Cămârzani, cu reşedinţa în cel dintâi. Populată cu 666 capi de familie, ce numără 2.610 suflete (1.276 bărbaţi şi 1334 femei), din care 54 izraeliţi, Contribuabili sunt 735. Are cinci biserici, cu 2 preoţi şi 7 cântăreţi, şi 2 școli rurale mixte, frecventate de 71 elevi. În comună sunt 136 băieţi şi 132 fete în etate de 7-12 ani. Bugetul comunei, pe anul 1892-1893, are la venit 7.090 lei şi la cheltueli 7.072,75 lei, iar al drumurilor 1.458 lei venit şi 1.182,50 la cheltueli. În toată comuna sunt 303 cai, 512 boi, 572 vaci, 2.400 oi, 544 porci şi 4 bivoli. Pe Şomuzul Băii sunt 4 moriște. Altitudinea comunei, de la nivelul mării, variază între 335-345 m. Udată de Moldova şi pâraile Mediasca, Movileni, Tătărani, Cucoşeni, Stânei, Gavan, Focşei, Horaiţa, Brudul şi Calna (Despre moşii vedeți fiecare sat în parte). Suprafaţa teritorială a comunei e de 3.154 fălci şi 50 prăjini, din care 425 fălci pădure, 1.262,60 cultivabile, 276 fânaţ şi restul nefolositor. Anul acesta s-au cultivat 264 hectare 72 ari grâu, 1.146,58 hectare porumb, 574,82 hectare ovăz, 171,80 hectare orz, şi 38,84 hectare hrişcă. Împroprietăriţi, la 1864, sunt 110 fruntaşi, 211 pălmaşi şi 178 codaşi, stăpânind 996 fălci şi 68 prăjini. Însemnată în comună e numai priveliştea ce ni se oferă vederilor din dealul de la Cămârzani. / Ciumulești-Ganea, sat numit şi Ciumulești-Mârza, pe moşia şi în comuna cu acelaşi nume. Aşezat pe văile şi coastele a trei dealuri: Severin, Cireşului şi Gorbănești. Numără 91 case, populate cu 103 capi de familie sau 342 suflete (166 bărbaţi şi 176 femei). Are 123 contribuabili. Vatra satului ocupă suprafața de 13 fălci şi 65 prăjini. Afară de mici excepţiuni, locuitorii sunt slabi gospodari. Moşia e proprietatea dlui Emanoil Mortzun, cumpărată de la Zoiţa Ganea, care o avea moştenire de la soţul său, Ioniţă Ganea, şi acesta de la părinţi. În întindere de 171 fîlci, din care loc de cultură 90 fălci, 12 fălci fânaţ, una pădure şi 68 nefolositor. Împroprietăriţi la 1864 sunt un fruntaş, 90 pălmaşi şi 11 codaşi, stăpânind 221 fălci şi 61 prăjini. Are o biserică, cu patronul „Schimbarea la faţă”, zidită de fraţii Ioniţă şi Matei Ganea, la 1790, care arzând în 1871 cu toate odoarele, distrugându-se şi inscriipţiile, a fost restaurată la 1871, mai mult cu cheltuiala fostului proprietar, Alexandru Agioglu. E servită de un preot şi 2 cântăreţi şi împroprietărită cu 8 fălci şi 40 prăjini. O şcoală rurală mixtă, cu un învăţător plătit de stat, înfiinţată la 1868, frecventată de 30-38 şcolari, din 121 şcolari aflaţi în raza şcolii între 7-12 ani. Drumuri principale sunt la Fîlticeni (16 km), la Negoteşti (1.800 m), la Drăguşeni (13.000 m). & Bătrânii spun că, cu un veac în urmă, pe când trăiau proprietarii moşiei, pe atunci numiţi Ganea, Ioniţă şi Mihai Ganea, a fost o ciumă mare în sat, aşa că cea mai mare parte dintre săteni au murit. Proprietarii, ca să-şi cultive moşia, fură nevoiţi să aducă lucrători din Bucovina, cărora le dărui locuri de case în sat şi care, venind, spuneau că vin la satul ciumat, satul cu ciumă, până ce a ajuns să i se zică Ciumulești (i s-a spus Ciumulești de multă vreme, după cum o confirmă și hotarnica din 13 iunie 1636; în realitate, numele satului vine de la neamul răzeşilor Ciumală, prezenţi ca martori, după 1600, în câteva pricini – n. n.). La 1803, „Ciumulești, a clucerului Ioniţă Ganea, aveau 38 liuzi, plătind bir 608 lei pe an (stăpânului, nu visteriei, liuzii fiind oameni străini, aduși din Galiția – n. n.), fiind şi 3 liuzi de cei fără bir (slugi la conac – n. n.). La aceştia se adăugau „breslaşii ot tam”, 7 liuzi cu 72 lei pe an (Uricar, de T. C., vol, VII, p. 250)”[12]. / „Ioneasa, sat, numit în vechime şi Ionești, pe moşia cu acelaşi nume din comuna Ciumulești. Aşezat pe coasta dealurilor Gavan şi Ionesa, numără 80 case, populate cu tot atâţi capi de familie sau 338 suflete, din care 171 bărbaţi şi 167 femei (10 străini). Are 102 contribuabili. Vatra satului ocupă aprope 8 fălci. Afară de mici excepţii, locuitorii nu sunt tocmai gospodăroşi. Moşia e proprietatea Dlui George Softa şi are întinderea de 193 fălci, din care 126 cultivabile, 26 pădure şi 41 fânaţ. Împroprietăriţi, în 1864, sunt 15 fruntaşi, 33 pălmaşi şi 49 codaşi, stăpânind 150 fălci și 13 prăjini. Are o biserică, cu patronul „Sfântul Nicolae”, clădită din lemn, de un fost proprietar, Iordache Christea, în 1805, împroprietărită cu 8 fălci și 40 prăjini, şi servită de preotul din Negotești, şi 2 cântăreţi. Şcola din Negotești servește şi acestui sat. Drumuri principale sunt la Ciumulești (2 km) şi la Negotești (1 km). În 1803, „Ioneasa, a paharnicului Ioan Crăstea, avea 28 liuzi, plătind 500 lei bir anual” (Uricar, de T. Codrescu, vol. VII, p. 250)”[13]. / „Negotești, sat, numit, în partea nord-vestică, Poiana, iar în vechime i se zicea Negutești, pe moşia cu acelaşi nume din comuna Ciumulești. Aşezat pe coastele dealurilor Cucoşeni, Tătăreni, Codrul şi Mănăstirii, numără 137 case, populate cu 135 capi de familie sau 594 suflete, din care 282 bărbaţi şi 312 femei (17 izraeliţi). Are 169 contribuabili. Vatra satului ocupă aproape 14 fălci. Aşezările locuitorilor, afară de mici excepţii, sunt proaste. În sat sunt: un cizmar, un stoler şi un fierar. Are o biserică de lemn, cu patroana „Sfânta Maria Mare”, clădită, pe la 1763, de 24 călugări de la schitul ce a fost în vechime în Poiană, în Codrul Mănăstirii. E servită de un preot şi 2 cântăreţi şi împroprietărită cu 8,5 fălci. O şcoală rurală mixtă, înfiinţată în 1889, cu un învăţător plătit de stat, frecventată de 29 şcolari. Moşia e proprietatea dlui Beriş Last, cumpărată de la Maria Moruz, care o moştenise de la Alexandru Moruz, care, la rându-i, o avea de la vistiernicul Iordache Ruset, iar acesta o cumpărase, la mezat, de la Ecaterina Buhalschina, care o moştenise de la spătarul Grigore Bașotă. Întinderea moşiei e de 223 fălci, din care 90 fălci cultivabile, 125 fălci pădure şi restul neproductiv. Împroprietăriţi, în 1864, sunt 50 fruntaşi, 32 pălmaşi şi 6 codaşi, stăpânind 293 fălci și 60 prăjini. Drumuri principale sunt la Ciumulești (2 km), la Uidești (3 km) şi la Ioneasa (1,5 km). În 1803, „Negotești, a spătarului Grigore Başotă, avea 34 liuyi, care plăteau bir 820 lei anual (Uricariul, de T. C., vol. VII, p. 232)”[14]. / „Movileni, sat pe moşia cu același nume din comuna Ciumulești. Aşezat pe coasta dealului Movileni, numără 33 case, populate cu 35 capi de familie sau 143 suflete, din care 73 bărbaţi şi 70 femei; are 25 contribuabili. Vatra satului ocupă 3 fălci şi 10 prăjini. Locuitorii nu prea sunt gospodăroşi. Moşia, proprietatea dlui Emanoil Mortzun, cumpărată de la Nicu Ganea, are întinderea de 109 fălci şi 60 prăjini, din care 70 cultivabile, 20 fălci pădure, 10 fălci fânaţ şi restul neproductiv. Împroprietăriţi, în 1864, sunt 5 fruntaşi, 13 pălmaşi şi 2 codaşi, stăpânind 52 fălci și 40 prăjini. Biserica şi şcoala din Negotești servesc şi acestui sat. Un singur drum principal duce la Cămârzani (1,5 km)”[15]. / „Mesteceni, sat, numit în parte şi Movileni, pe moşia cu acelaşi nume din comuna Ciumulești. Străbătut de pâraiele Huhurez şi Subţirel, numără 36 case, populate cu 38 capi de familie sau 158 suflete, din care 72 bărbaţi şi 80 femei (3 străini). Are 55 contribuabili. Vatra salului ocupă 3 fălci și 60 prăjini. Majoritatea locuitorilor sunt slabi gospodari. Moşia e proprietatea dlui Emanoil Mortzun, cumpărată de la moştenitorii lui Constantin Hărlescu, şi are întinderea de 65 fălci. Împroprietăriţi, în 1864, sunt 8 fruntaşi, 11 pălmaşi şi 24 codaşi, stăpânind 61 fălci şi 24 prăjini. Biserica şi şcola din Negotești servesc şi acestui sat. Drumuri principale sunt la Negotești (1 km) şi la Cămârzani (3 km). Satul Mesteceni s-a înfiinţat în urma împroprietăririi sătenilor, pe la 1866, de către locuitorii din Cămârzani, cărora li s-a dat pământ aci”[16]. / „Leucuşești-Dumitriu, sat, numit şi Leucuşeștii lui Lână, pe moşia cu acelaşi nume din comuna Ciumulești. Aşezat pe coasta nordică a dealului Antilești, numără 74 case, populate cu 83 capi de familie sau 289 suflete, din care 135 bărbaţi şi 154 femei (3 izraeliţi). Are 50 contribuabili. Vatra satului ocupă 5 fălci și 25 prăjini. Moşia, proprietatea moştenitorilor decedatului A. Demetriu, e în întindere de 190 fălci, din care 130 fălci cultivabile, 22 fălci pădure, 35 fălci fânaţ şi restul sterp. Împroprietăriţi, în 1864, sunt 14 fruntaşi, 12 pălmaşi şi 34 codaşi, stăpânind 91 fălci și 25 prăjini. Are o biserică, cu patronul „Adormirea Maicii Domnului”, zidită în 1844 de Vasile Demetriu, ajutat de obştea sătenilor, servită de preotul din Ciumulești, şi 2 cântăreţi, împroprietărită cu 8,5 fălci. Şcoala din Ciumulești servește şi acestui sat. Drumuri principale sunt la Fălticeni (10 km) şi la Cămârzani (3 km). În 1803, „Leucuşeștii lui Lână, cu 25 liuzi, plătind 304 lei bir anual, la care se adăugau „breslașii ot tam”, 2 liuzi, cu 24 lei (Uricar, de T. C., vol. VII, p. 250). / Leucușești-Softa, sat numit şi Leucuşești Pisoski, pe moşia cu acelaşi nume din comuna Ciumulești. Tăbărât pe coastele dealurilor Ţarina Mare şi Horaiţa, numără 48 case, populate cu 49 capi de familie sau 201 suflete, din care 100 bărbaţi şi 101 femei (4 izraeliţi). Are 50 contribuabili. Vatra satului ocupă 4 fălci și 55 prăjini. Locuitorii nu prea sunt gospodăroşi. Parte din moşie e a dlui Emanuel Morţun şi parte a familiei Softa. În întindere de 207 fălci, din care 76 cultivabile, 24 pădure, 68 fănaţ şi restul imaş, mlaştini şi locuri neproductive. Împroprietăriţi, în 1864, sunt 8 fruntaşi, 10 pălmaşi şi 30 codaşi, stăpânind 61 fălci și 55 prăjini. Aceleaşi drumuri sunt ca şi la Leucuşești-Demetriu. În 1803, „Leucuşești Pisoski număra 20 liuzi, plătind 236 lei bir anual (Uricar, vol. VII, p. 249)”[17]. / „Bărăști, sat pe moşia spitalului „Statmate” din Fălticeni şi a lui Costantin Mârza, din comuna Ciumulești, plasa Moldova. Aşezat pe șesul stâng al Moldovei, partea de nord poartă numele de Bărăști-Mârza, iar cea dc sud Bărăști-Gane. Numără 101 case, populate cu 117 capi de familie sau 441 suflete, din care 220 bărbaţi şi 221 femei; din aceştia sunt 13 izraeliţi. Are 121 contribuabili. În acest sat sunt 2 cârciumi şi 4 moriște, pe apa Şomuzului-Băii. Vatra satului ocupă suprafaţa de 3 fălci şi 35 prăjini. Aşezările locuitorilor sunt de mijloc. Mai înainte de Mârzești, a fost proprietar moşiei Nicolae Beldiceanu, care o cumpărase de la Costache Ganea. Ambele moşii au întinderea dc 360 fălci, din care 260 fîlci loc de cultură, 4 fălci pădure, 30 fălci fânaț şi 66 fălci loc neproductiv. Împroprietăriţi, după legea din 1864, sunt 9 fruntaşi, 10 pălmaşi şi 22 codaşi, stăpânind 64 fălci şi 35 prăjini. Biserica şi școala din Ciumulești-Ganea servesc şi acestui sat. Drumurile principale sunt la Fălticeni (16.000 m) şi la Drăguşeni (11.000 m). La 1803, „Bărăștii lui Ioniţă Iamandi aveau 100 liuzi, plătind bir 1.344 lei” (Uricar, de T. Codr., VII, p. 250). În statistica moşiilor din Moldova, a lui E. C., publicată în „Buciumul Român” (1875-1877), citim: „Calna, Costești şi Berești, tote într-un hotar, la ţinutul Sucevei, moşie cu părţi şi răzăşească, în care moşie au parte şi dumnealor comisul Costache Ganea, fraţii Morţunești, Constantin Hârlescu, iconomul Eftimie Stamate şi alţii; pe lângă moşiile Cămârzanii, Ciumulești şi altele, fără sat„ (Buciumul Român, An. II p. 94). Tot în „Buciumul Român”, an. I, p. 237, în aceiaşi statistică, mai citim: „Berești, Calna şi Costești, toate într-un hotar, la ţinutul Sucevei, moşie cu părţi şi răzeşească, pentru care moşie, la 1841, dumnealui comisul Costache Ganea se judecă la divan pentru de a se trage linii pe hartă despărţitoare de părţile domniilor sale fraţii Morţunești şi Constantin Hârlescu, cu părţile ce au acolo. Are parte şi Sfinția Sa icononm Iftimi Stamati şi alţi mai mulţi răzeşi şi părtaşi în ea, pe lângă moşiile Boroaia, Bogdănești şi altele, fără sat”[18]. / „Cămârzani, sat pe moşia cu acelaşi nume din comuna Ciumulești. Îşi trage numele de la un străvechi proprietar al moşiei, Cămârzan (Vezi actul de hotărnicie al moşiei Huşi, unde se pomenește de Podul lui Cămârzan). Aşezat pe coastele dealurilor Curţii, Gania şi Colţun, numără 23 case, populate cu 26 capi de familie sau 104 suflete (51 bărbaţi şi 53 femei), din care 2 izraeliţi. Are 20 contribuabili. Vatra satului ocupă suprafaţa de trei fălci şi locuitorii sunt gospodari slabi. Moşia e proprietatea dlui Emanoil Morţun, are suprafaţa de 700 fălci, din care 420 fălci cultivabile, 200 pădure şi 80 fânaţ. Împroprietăriţi nu sunt pe acostă moşie, ci toţi locuitorii s-au împroprietărit, la 1864, pe Mesteceni şi parte din Movileni. Are o biserică, cu patronul „Sfântul Gheorghe”, construită cu spezele actualui proprietar, la 1863, servită de preotul din Ciumulești. Şcoala din Ciumulești servește şi acestui sat. Drumurile principale sunt la Fălticeni, prin Leucuşești (13 km) şi la Fălticeni, pe la Spătărești (16 km). La 1803, „Cămârzanii paharnicului Lână aveau 5 liuzi, cu 60 lei anual, fiind şi un liud de cei fără bir”. La aceştia se adăogau „breslaşii Morţunești, 3 liuzi, plătind 24 lei bir pe an” (Uricar, de T. C., vol. VII, p. 250). Pe la 1850, „Cămârzanii și Măstocanii, la ţinutul Sucevei, ocolul Moldovei, moşie cu părţi, în care moşie au parte şi dumnealor fraţii Morţunești, și dumnealui Costache Morţun, dumnealui Costachi Hârlescu și alţi părtaşi în ea. Are sat cu o biserică, un preot, doi dascăli, doi bejenari hrisovoliţi, opt nevolnici, 3 vădane, 4 slujbaşi volnici, un jidov; pe lângă moşiile Bărpști, Calna, Ciumulești, Leucuşești, Dumbrăviţa şi altele, cu un număr de 18 locuitori” (vezi Buciumul Român, An. II, p. 145). / Originea familiei Morţun prezentând oarecare interes istoric, extrag următorele din genealogia făcută de descendentul ei, dl Emanoil Morţun, proprietarul acestei moşii. „Pe a finele Domniei lui Petru Șchiopu (1590), tânărul Pavel Morţun trece, din Maramureş, în Moldova. Un oarecare Lazăr (urmaş lui Potcoavă) tocmai venise cu un corp de cazaci, vrând să-l detroneze şi să ia locul lui Petru Șchiopu. Pavel Morţun se aventură în conducerea unei părţi a oştirii moldovene şi reuşi a pune pc fugă armatele căzăcești. Vodă răsplăti vitejia acestui neaoș român, dăruindu-i moşia Budiniţa din Bucovina. Între 1630-1640, patru dintre cei 12 fii ai lui Pavel Morţun se căsătoresc cu fete din familiile Goian, Giurgiuvanu, Vasilco şi Volcinschi. Ceilalţi opt au numai fete, pe care le mărită după Cuciureanu, Hâjdău, Holban, Gorovei şi Teodorini. Din primii patru Morţunești se trag toţi urmaşii acestei familii, aflători astăzi în țară şi care au trecut aci, după răpirea Bucovinei. Un oarecare Ion Morţun, stăpânitor al Budinţilor, pe la 1792, lasă trei fii: Ilie, Lupu şi Constantin. Lupu trece în Rusia, la 1731. intră cadet în armata împărătesei Ana Ivanovna şi, la 1740, ajunge polcovnic. În acelaşi an, este recomandat, din ordinul împărătesei Ana, de către cancelarul Osterman, Domnitorului Moldovei, Grigore Ghica, care-l gratifică cu boieria de șetrar. La 1742, se căsătorește cu Maria, fiica medelnicerului Costandin Lână, dar îşi reţine partea de Budinţi din Bucovina şi Ghenăuţii de la ţinutul Hotinului. Zestrea soţiei era moşia Broştenii, de la ţinutul Botoşani. În urmă, potrivit diatei lui Andrei Pisoschi, rămân în stăpânirea Lâneștilor şi moşiile Leucuşești, jumătate din Hârtop, a treia parte din Huşi, întregi Cămârzanii, Obârşia şi câte jumătate din Costești şi Bărăști pe apele Şomuzul Mare, Şomuzul Băii şi Moldova, până în Râşca. Astfel pun stăpânire Morţuneștii pe Cămârzani. Pavel, fiu al lui Ilie, ajunge major în armata rusească şi, la 1812, e luat prizonier de francezi şi dus în Franţa, de unde se întorce, la 1815, şi se călugăreşte în mănăstirea Neamţ, unde era cunoscut sub numele de Morţun Franţuzul”[19].

1922: „No. 4577. Procesul-verbal încheiat în ziua de 12 octombrie 1922. Comisiunea, în unanimitate, dispune: Declară expropriat: 1). Din moşia Cămârzanii de Sus, proprietatea indiviză a moştenitorilor defunctului Gh. Em. Morţun, suprafaţa de 291 ha, potrivit art.16 din lege şi 30 din regulament, moşia fiind arendată, la 23 aprilie 1920, unui particular. Partea ce rămâne proprietăţii, aproximativ 125 ha teren cultivabil, se alege şi se determină astfel: lanul „Dealul Mare” şi „Dealul Fundoaia”, până la completarea suprafeţei. Restul, tot ce este teren cultivabil, se declară expropriat. / 2). Din moşia Cămârzanii de Jos, proprietatea domnului Em. Em. Morţun, în suprafaţă de 234 ha, se Iasă proprietăţii suprafaţa de 50 ha teren cultivabil, potrivit art. 16 din lege şi 80 din regulament, moşia fiind arendată, la 23 aprilie 1920, obştií de arendare „Biruinţa” din comuna Ciumuleşti. Partea ce rămâne proprietarului rămâne într-un singur trup, începând din „Drumul Stejarului”, mergând spre partea expropriată din moşia Bărăşti-Marza, până la completare. / 3). Din moşia Ciumuleşti-Gane, proprietatea indiviză a minorilor defunctei Maria general G. Burghele, se expropriază suprafaţa de 136 ha, lăsându-se proprietăţii 75 ha, câte 2 ha de fiecare co-proprietar, conform art. 18 din lege şi 30 din regulament, moşia fiind arendată, la 23 aprilie 1920, unui particular. Partea ce rămâne proprietăţii se compune din trupurile „Coasta Gorbăneştilor” şi lanul „Şesul Curţii”; restul de teren cultivabil se declara expropriat. / Din suprafaţa totală a terenului ce se expropriază, întinderea de 70 ha, formată din 2 porţiuni, şi anume: una din moşia Cămârzanii de jos, în suprafaţă aproximativă de 12-14 ha, megieşită cu islazul comunal, Dumitru Scutaru, pădurea „Obârşia” şi moşia Cămârzanii de Sus, şi a doua, în suprafaţă aproximativă de 58 ha, din lanul „Obârşia”, megieşit cu pădurea „Obârşia”, moşia Lencuşeşti, Lencuşeşti, islazul comunei Uideşti şi restul moşiei, până la completare, se destină pentru islazul satului Negoteşti, din comuna Uideşti. Terenul expropriat din toate moşiile din comuna Ciumuleşti este de calitatea a II-a. Moşiile fac parte din regiunea a II-a, grupa B. Ca elemente de apreciere pentru preţ, comisiunea este de părere a se acorda pentru pământul expropriat maximum de preţ regional. // 4). Moşia Lencuşeşti-Dimitriu, coproprietari: Elena general D. Mihăiţă, domnul D. Mihăiţă, Maria I. Dimitriu şi Elena inginer Gr. Dimitriu. Întrucât sunt 4 coproprietari, din care unul mobilizat, şi anume maiorul Fotino şi întrucât întinderea moşiei este, în total, de 226 hectare, ar urma să se rezerve fiecărui coproprietar câte 100 hectare. Comisiunea constată că nu este loc de a se proceda la nici o expropriere, conform art. 9 din legea agrară, aliniatul penultim, şi art. 49 din regulamentul aceleiaşi legi. Preţul pe hectar se fixează între 4-5.000 lei. / 5). Moşia Lencuşeşti, proprietatea doamnei Aneta C. Romanescu. Această moşie este socotită de şes, în majoritate cu cereri de împroprietărire mijlocii şi cu un bogat inventor agricol şi clădiri, posedă 98 capete de vite mari, la care ar trebui să li se rezerve 30 hectare, peste cota de 30 hectare. Comisiunea, în baza art. 8, al. c, combinat cu art. 38, 89 şi 40 din regulamentul legii agrare, constată că nu este loc de a se face nici o expropriere. Preţul pe hectar se fixează între 4-5.000 lei”[20]. // „Procesul-verbal din 21 iulie 1922. Astăzi, fiind termenul pentru darea hotărârii relative la exproprierea moşiilor din comuna Şoldăneşti, pentru constituire de islazuri. S-au prezentat domnii membri Dimitrie Verdeanu, Gheorghe Teodorescu, Ioan D. Popescu şi Gheorghe Ioniţă, Ştefan Condurariu – delegat ales de săteni, şi domnul Dimitrie Nechifor, primarul comunei Şoldăneşti; de asemenea, s-au prezentat domnii proprietari Manea Hadzi, David Tatos, Aurel Mihăiţă – din partea doamnei Natalia Titus Ionescu, a răspuns soţul dumisale, asemenea şi din partea doamnei Anette C. Românescu a răspuns soţul domnul C. Românescu, autorizaţi cu procură în regulă, procedură îndeplinită pentru toate părţile. / Având în vedere că întrucât legea nu defineşte nicăieri ce înţelege prin păduri de şes, păduri de deal şi păduri de munte, comisiunea, în mod prealabil, a hotărât, în unanimitate, că înţelege prin păduri de şes pădurile situate la acelaşi nivel (cu mici deosebiri) cu moşiile care vor fi definite de şes şi în care fiecare dintre aceste păduri se află situate. Pădurile de deal, acelea care, fie că sunt situate pe moşie de deal sau o moşie de şes, acestea vor prezenta o diferenţă de înclinaţie (de nivel) în apropierea unui unghi de 45 grade şi ar avea o înălţime destul de însemnată. / Comisiunea, în unanimitate, hotărăşte că pădurile, atât ale Statului, cât şi cele particulare, din raza comunei Şoldăneşti sunt păduri de deal şi ca atare pot fi expropriate. Luându-se, apoi, în cercetare şi revizuire lucrările anterioare pentru constituire de izlaz, s-au decis următoarele: / Comisiunea, în unanimitate, confirmă toate lucrările anterioare de expropriere şi constituire de islaz comunal, aşa după cum se specifică şi în procesul-verbal al comitetului de ocol Fălticeni din 23 februarie 1921 şi constată că nevoile satelor Hârtop şi Şoldăneşti au fost satisfăcute. În ceea ce priveşte pentru satisfacerea lipsei de 23 hectare, pentru satul Lencuşeşti, atribuieşte comunei şi în folosul satului Lencuşeşti porţiunea de aproximativ 11 hectare, expropriate tot astăzi de comisiunea de expropriere şi situate astfel: cu şoseaua Gârla, locul expropriat şi restul moşiei Ciorsaci”[21].

1924, mai 30: S-a născut, la Bogdănești, în familia Costache și Maria Cucoșel, cel care, absolvind 7 clase la Ciumulești, avea să-și lege numele, pentru totdeauna, întru credință creștină, de Ciumulești și, întru veșnicie, de Cămârzani, episcopul și teologul Gherasim Putneanu, cel care a publicat, în 1994, „Catalogarea manuscriselor românești din Biblioteca Mănăstirii Secu” și care avea să-l ajute pe colegul său de școală primară, profesorul Vasile M. Sandu, la întocmirea „Monografiei satului Bărăști-Ciumulești”[22].

1941: „Se publică mai jos lista Nr. 9 de gradele inferioare (trupă) morți pentru Patrie în actualut război, începând de la 22 Iunie 1941, ora 24: Sandu Alexandru, soldat, ctg. 1937, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Ciumulești, jud. Baia, mort la 2 iulie; Popa Ioan, caporal, ctg. 1937, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Ciumulești, jud. Baia, mort la 13 iulie 1941; Sandu Alexandru, soldat, ctg. 1937, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Ciumulești, județul Baia, mort la 19 iulie 1941”[23].

1945: „Următorii învățători se transferă, pe data de 1 Septemvrie 1945, la școlile primare din județul Baia, arătate în dreptul fiecăruia: Asaftei Maria, gr. II, de la Boura, Videști, la Ioneasa, Ciumulești, post III, apropiere soț, învățător; Diaconu Vasile, gr. II, de la Sișcăuți, la Movileni, Ciumulești, post I, mamă văduvă, casă, teren; Dorneanu Ana, gr. II, de la Movileni, Ciumulești, la Suha, Mălini, post III, apropiere soț învățător; Murariu Gheorghe, gr. I, de la Ciumulești, la Falticeni Nr. 3, post IV, copii în școala secundară, vechime servici, grad; Vicovanu Gheorghe, gr. II, de la Ciumulești, la Bărăști, Ciumulești, post I, apropiere soție, învățătoare; Grigoraș Gheorghe, gr. II, de la Mesteceni, Ciumulești, la Ciumulești, post I, casă, teren; Grigoraș Aurica, gr. definitiv, de la Toraceni, Rădăuți, la Ciumulești, post III, soț învățător. Învățători fixați: Muraru Maria, gr. II, de la Ciumulesti, la Fălticeni Nr. 3, p. III, copii școala secundară, soț învățător; Andriescu Gheorghe, gr. II, de la Crasna, Traian, la Ciumulești, Mesteceni, post I; Andreescu Olimpia, gr. I, de la Crasna, Traian, la Ciumulești, Movileni, post II; Radion Octavia, gr. II, de la Șoimărești, la Ciumulești, Negotești, postul V”[24].

1947: „Următorii învățători se repartizează, pe data de 1 Septemvrie 1947, la școlile primare indicate în dreptul fiecăruia: Avarvarei Veronica, de la Călinești, Suceava, la Bărăști, Ciumulești; Avarvarei Spiridon, de la Călinești, Suceava, la Bărăști, Ciumulești; Pușcașu Augustin, de la Suseni, la Ciumulești; Mihăilă Vasile, de la Ioneasa, la Ciumulești”[25].

1948: „Membrii corpului didactic cuprinși în alăturatele tablouri, care fac parte integrantă din prezenta decizie, ale cărora raționalizări, fixări li repartizări au fost anulate cu decizia Nr. 164.743 din 1948, rămân la dispoziția ministerului, fiind obligați să ceară detașarea în posturile ce vor fi publicate vacante: Pușcașu Augustin, Școala Ciumulești, postul I”[26].