Reţetele lui Kogălniceanu: Nr. 118. Budincă cu şoto.

Ospăţ bucureştean în 1935

Să amesteci şase polonice pline de făină cu o jumătate ocă lapte, laptele să fie rece, şi tot câte puţin să se mestece în făină, apoi îl pui pe foc şi îl tot amesteci până se îngroaşă, şi-l lasă de se răceşte; pe urmă freci puhav 20 dramuri unt şi îl mesteci în laptele cel cu făină, pui şi un ou întreg şi şase gălbenuşuri, zahăr şi vanilie, şi-o mesteci jumătate de ceas; apoi faci omăt de la patru albuşuri şi îl mesteci înăuntru, ungi calupul cu unt, îl torni înăuntru şi îl fierbi în aburi. Apoi faci şoto, iei o litră de lapte, cinci ouă, 30 dramuri zahăr şi vanilie, şi le pui pe foc, tot mestecându-le cu băţul de ciocolată până începe a se îngroşa, apoi îl torni peste budincă sau, în loc de şoto, torni vutcă de vanilie încălzită deasupra.

Reţetele lui Kogălniceanu: Nr. 117. Budincă Împărătească.

Ospăţ câmpenesc în 1935

Să moi miezul de la două franzele în lapte, şi-l taie bucăţele, apoi pisezi 40 dramuri (un dram – 3,18-3,23 grame) migdale cu franzela la un loc, pui două ouă întregi şi zece gălbenuşuri, 30 dramuri zahăr, puţină vanilie, 50 dramuri lapte şi le mesteci bine, apoi faci omăt de la două ouă şi le mesteci înăuntru, ungi calupul cu unt şi presuri cu posmag, şi torni acele înăuntru, apoi pui într-o tingire apă, de fierbe, şi pune calupul înăuntru şi lasă să fiarbă un ceas, apoi îl pui pe farfurii. Ca să faci şoto, pui într-o oală 15 gălbenuşuri de ou şi 100 dramuri vin şi vanilie, zahăr cât să fie dulce, apoi îl pui pe jăratic, îl mesteci cu băţul de ciocolată până ce îngroaşă şi începe a se umfla, şi îl torni peste budincă.

Reţetele lui Kogălniceanu: Nr. 116. Budincă de carne de miel.

Iei carne macră de miel, o pui cu puţin unt, ceapă şi sare de fierbe puţin, apoi o toacă tare mărunt cu pătrumjel şi pâine muiată în lapte, iei o bucăţică unt şi-l freacă, pune patru sau cinci ouă şi le amestecă cu tocătura, apoi pune puţină smântână şi posmag înăuntru, ungi un calup (o tavă – n. n.) cu unt şi pune o parte din tocătură, s-o netezeşti cu lingura deasupra, apoi pune codiţe de raci sau zbârciogi; să iei iar o parte de tocătură, apoi sparanghel sau conopidă, sau şi caralabe sau mazăre verde, să fiarbă în aburi, şi-i pune pe deasupra orişice sos ai vrea.

BUCATE BOIEREŞTI DIN MOLDOVA, Reţete vechi româneşti No Comments Feb 17

La taifas, cu Menachem Falek din Ierusalim

Fumând, pe Mestecăniş, lângă Anatol Viere, Vasile Tărâţeanu şi Menachem Falek

În fiecare săptămână, măcar câte o dată, ieşim amândoi la gard şi stăm la taifas. Vorbim despre copii şi nepoţi, despre poeţi şi poezie. Între Ierusalim şi Suceava nu-i decât un şleau, pe care grăbesc, încărcate de ură şi de dezbinare, mulţimile. Aşteptăm şi, când se face linişte, mai schimbăm câte o vorbă. Ba despre un poem al unui bucovinean, pe care Menachem Falek îl traduce în limba hebraică, ba despre un alt poem, al unui evreu, care se va publica în limba română. Ţin mult poeţii evrei, originari din România, să-şi publice opera şi în patria străbunilor lor, iar când e nevoie, dau şi eu o mână de ajutor. Ca între prieteni şi doar sub motivaţia prieteniei.

În public, la Corlata: Marius Chelaru, Menachem Falek, Mihai Pânzaru-PIM, Violeta Ţăran, Constantin Horbovanu

Poezia lui Menachem Falek încă mai musteşte de românism; de asta se adună, la Corlata, când se întâmplă să vină prin ţară, întreg satul şi îi aplaudă poemele cu entuziasm. Se regăsesc bieţii oameni în cântecele acelea ciudate, pe care Menachem le citeşte în hebraică, apoi le murmur eu în limba română – ca să nu iasă din cadenţă. Cadenţele diferă şi doar simţirile rămân dăinuitoare aidoma tăcerii, aidoma a ceea ce este mai presus de cuvinte.

Primirea poeţilor Marius Chelaru, din Iaşi, şi Menachem Falek, din Ierusalim, de către Preşedintele Nechifor, de către politicieni şi de către corlăţeni

Astăzi, Menachem Falek, poetul din Ierusalim, împlineşte un reper al tinereţii sale fără de bătrâneţe. S-a născut la Bistriţa, dincolo de munţi, şi am fost împreună, ca să-mi arate cum respira el, odinioară, lumina zilei. I-am văzut şi strămoşii, i-am ascultat cântând în sinagogă. Ne înfăşurau în cântece şi în prietenie. Între Ierusalim şi Suceava nu-i decât un şleau, pe care grăbesc aglomerat doar cei care nu pricep nimic. Le rămân urmele clipitei, pe care le spulberă prima rază şi prima boare, iar noi, eu şi prietenul meu, putem sta la taifas mai departe.

Poetul Menachem M. Falek

Când, în două naţiuni, se nasc oameni ursiţi să fie prieteni, ambele naţiuni au numai de câştigat. Poeţii Bucovinei sunt prezenţe în spaţiul cultural hebraic, iar cei evrei, în spiritualitatea românească. Împreună formăm Naţiunea Poeţilor. Nu călătorim pe şleaurile aglomerate de ură şi dezbinare, ci doar prin tăcerea sacră a cerului, în care sufletele se îngemănează.

La mulţi ani, Menachem Falek,

şi Dumnezeu să ni te ţie

numai întru bucurie!

Cronici sentimentale No Comments Feb 17

„Cel puţin o vorbă de spirit”

„Epigrama este o speţă literară pretenţioasă. Atât forma, cât şi fondul ei pretind însuşiri greu de întrunit, mai ales că putându-se bizui pe uşurinţa şi spontaneitatea versificării autorului îi poate lipsi esenţialul: inspiraţia. Sau, când aceasta există, i se cere haina sărbătorească ce nu trebuie să cadă nici cu preţiozitate ridicolă, asemenea fracului unui clown, nici cu pompa de acelaşi efect a unei încorsetări lipsite de eleganţă şi de fineţe. Cele patru versuri – necesare epigramei perfecte ca formă – trebuie să exprime, prin ciocnirea ideilor ce le cuprind, o înţepătură scurtă, dar efectivă, din care, dacă nu poate să lipsească în mod natural amărăciunea sau veninul neucigător, nu trebuie să fie absentă nici îmboldirea spre îndreptarea unui defect sau alarma faţă de ridicol. Oricum, epigrama trebuie să fie cel puţin o vorbă de spirit” (Romulus Demetrescu, în „Pagini literare”, No. 8-9, An. II, 15 octombrie 1935, p. 295):