Aurel Buzincu a găsit un samaritean

Până să fi lucrat eu cartea „Pictori şi sculptori din Bucovina”, nu exista nici o carte românească despre vechea iconografie bucovineană. Nici măcar pictorii români, precum Epaminonda Bucevschi, Eugen Maximovici, Archip Roşca sau Mihai Teliman, nu mai figurau în memoria obştească, iar cei germani, evrei şi polonezi lipseau cu desăvârşire. Imagini ale reproducerilor operelor bucovinene se găseau puţine, în presa veche şi în cea austriacă, iar reproducerile erau de slabă calitate, aşa că numele autorilor pânzelor erau aproape imposibil de descifrat. Nici măcar până astăzi nu am putut afla dacă semnătura de pe acuarelele reproduse în monografia lui Bendella, din 1846, este cu adevărat „I. Schubirsz”, iar informaţiile biografice despre Julius Zuber (1867-1918), Mattias Adolf Charlemont (1820-1871) sau Rudolf Bernt (1844-1914) lipseau cu desăvârşire, inclusiv în scrierile unor Vincenţiu BABEŞ, Adrian BONDAR, Ioan CÂRDEI, Traian CHELARIU, Valentin CIUCĂ, Aurel FEDIUC, Vasile FORMINTE-ULIAN, Corneliu GHEORGHIAN, Vasile GHERASIM, Ion GRĂMADĂ, Al. LUPU, Ion LUŢA, Petre LUŢA, Oreste LUŢIA, Eugen MAXIMOVICI, Procopie MILIŞTE, Vladimir MIRONESCU, Maximilian MONTER, Leca MORARIU, Ionel NEGURĂ, Gheorghe NOVEANU, Eugen I. PĂUNEL, Eugen POHONŢU, Sextil PUŞCARIU, Emil SATCO, Mircea STREINUL, Neculai TĂUTU, N. TCACIUC-ALBU, Dragoş VITENCU sau Vladimir ZAGORODNICOV, pe care-i trecusem drept coautori ai menţionatei cărţi.

Îmi doream atât de mult ca iconografia Bucovinei de odinioară să fie cunoscută, încât, preluând imagini dintr-o puzderie de cărţi, inclusiv din monografia austriacă a Bucovinei, am izbutit să organizez, sub titlul primului album al lui Franz Xaver Knapp, „Illustrierte Bukowina”, o colecţie iconografică, închinată memoriei lui Franz Xaver Knapp (03.09.1809, Tachau – 16.09.1883, Cernăuţi), în anul 130 al eternităţii sale, precum şi mărturisitorilor uitaţi ai Bucovinei, inclusiv I. Schubirsz, Franz Jaschke (1775-1842), Mattias Adolf Charlemont (1820-1871), Rudolf Bernt (1844-1914), Julius Zalaty Zuber (1867-1918) şi Eugen Maximovici (1857-1926).

Drepturile de autor ale acestor lucrări aparţineau acestor pictori, nu publicaţiilor care le-au reprodus şi din care le-am preluat, dar eu consideram că şi vechii mărturisitori ai artelor bucovinene sunt îndreptăţiţi la neuitare. Uneori, cum e cazul lui Jaschke, descoperit doar de mine, aveam să găsesc, prin bibliotecile electronice ale lumii, chiar şi albumele de odinioară, dar recuperările acestea au durat ani şi ani, asupra unor semnături neizbutind să mă dumiresc nici până astăzi. Dar, indiferent de semnături, lucrările acelea înseamnă un patrimoniu iconografic cu care Bucovina ar trebui să se mândrească. Mă aşteptam ca demersurile începute de mine să fie întregite şi de alţii, în primul rând de specialiştii Direcţiei pentru cultură, ca să putem închega, încetul cu încetul, un album iconografic (pe acelaşi principiu lucrez, de ceva vreme, antologia „Bucovina, în poezie).

Când am expus, la Muzeul Bucovinei, expoziţia „Illustrierte Bukowina”, renumitul om de cultură, fără nici o carte la activ, Aurel Buzincu, director la fără frecvenţă al direcţiei, a găsit, printre exponate, şi câteva lucrări din monografia Galiţiei, care vizau porturi şi dansuri ucrainene, dar şi din monografia Transilvaniei, din care preluasem „Căluşarii din Năsăud”, o clacă ungurească şi nu mai ştiu ce, care aveau corespondenţe în Bucovina, şi s-a pus cu suficienţa asupra mea. Nimic dintre sutele de recuperări reale nu făcea doi bani în faţa superiorităţii sale inactive. Şi, în loc să producă o recuperare mai bună, dacă e posibil chiar exhaustivă, Aurel Buzincu nu are decât o obsesie: cum să-mi compromită cărţile şi, în paralel, cum să zădărnicească „Bucovina Rock Castle” şi „Zicălaşii”. În sfârşit, Aurel Buzincu a găsit un samaritean, care să-mi beştelească zilnic viaţa, opera şi familia, făcând-o pe eruditul, pe seama informaţiilor aiurite primite de la el, şi îşi freacă palmele de satisfacţie. Nu Buzincu este autorul dezgustătoarelor atacuri la persoană, pentru care am deschis un dosar civil şi unul penal, dar, vorba vechilor ziceri, doar cine se aseamănă se adună.

A reproduce o lucrare veche, care face parte din patrimoniul iconografic al Bucovinei, nu înseamnă plagiat (dacă pictam ceva identic, da), ci o recuperare, chiar dacă pe site-ul meu, înşelat de neclaritatea semnăturii, am optat fie pentru un pictor, fie pentru altul. Eu nu am izbutit să mă lămuresc asupra semnăturii unui pictor, dar vă închipuiţi că a venit Aurel Buzincu cu precizări competente, de erudit al faptei, nu al scaunului nemeritat pe care stă? Aş! Buzincu doar complicitează la ponegrirea mea, dar, vorba unui ofiţer de jandarmi, unii suceveni aruncă în mine cu pietre doar pentru a aduna materialul pentru un viitor soclu.

Despre campania nejustificată de linşaj tabloidistic nu voi pomeni, pentru că lucrurile se vor lămuri, în cele din urmă, în justiţie, astăzi, de pildă, întreaga mea familie fiind pusă la stâlpul infamiei, cu infecta insinuare că va sfârşi după gratii. Nu depun o plângere la Poliţie, aşa cum ar trebui, pentru că este de preferat să suport totul cu stoicism, până în ceasul socotelii, care, întotdeauna, se petrece în faţa unei competente instanţe de judecată.