1875: Stan Molna: Odă la răpirea Bucovinei

Ce zgomot se aude? Ce danţ şi ce serbare

Răsună-n Europa? Ce cânturi? Ce famfare?…

Ascultă lume buna, din cale-ţi te opreşte,

Nu trece – e chef mare; ascultă şi priveşte.

Nu vezi ce de mulţime – ziafet împărătesc –

Serbează-mpărăţia câştigu-i omenesc.

E mândră celebrare în vechea Bucovină,

Evreii beţi şi veseli cu şvabii toaste-nchină

Căci azi se împlineşte o sută-n cap de ani

De când fu sfâşiată de cruzii săi duşmani

Moldova. O, ce timpuri!… Cântaţi, jucaţi, zbieraţi,

Evrei scârboşi, cu nemţii, vivat! vivat! uraţi.

Prin locul unde-odată domneau urşii voinici

Acum se-ntinde hora de vulpi şi de pisici.

Priviţi-l cum rânjeşte jupanul cu chelie,

Priviţi-l cum se-ngâmfă şi neamţul… Ce mândrie!

Ciocniţi paharul vostru, strângeţi-vă de mână

Şi trageţi hora mare prin siliştea română

Căci nu ştiţi ce se-ntâmplă, vitejilor fârtaţi,

Un timp poste să vină din mână s-o scăpaţi.

O, corbi cu două ciocuri a voastră fericire

Măriţi-o, ’mprăştiaţi-o a fi spre pomenire,

În cronici pergamente spre-a fi nemuritoare

Cu litere de sânge scriţi astă sărbătoare,

Ca dânsa să ateste l-ai voştri strănepoţi

Că moşii voştri-odată au fost viteji şi hoţi.

Prin locul unde-odată domneau urşii voinici

Acum se-ntinde hora de vulpi şi de pisici.

Puneţi statuie-naltă în semn de neuitare

Că-a voastră-i Bucovina, că-aţi smuls-o prin vânzare,

Dar nu uitaţi văleatul, semnaţi ca să se ştie

De lumea viitoare voinica tâlhărie.

Trăiţi, cinstite neamuri, această veselie,

Să dea Dumnezeu sfântul de cap-vă să fie

(spre pompa funerară). Şi ale voastre nume

Unite cu-al lui Iuda etern se fie-n lume.

Ogorul Bucovinei, ce voi îl întinaţi

Şi cuibul românimii în care banchetaţi

Urez ca să vă-nalţe ca pulberea în vânt,

Urez să vă slujească mai iute drept mormânt!

Prin locul unde-odată domneau urşii voinici

Acum se-ntinde hora de vulpi şi de pisici![1]

[1] Ghimpele, No. 40, Anul XVI, duminică 28 septembrie 1875, p. 3