1943: Iulian Vesper: Bucovina

Iulian Vesper

Înfloreşti din sângele nostru, înălţată pe scut,

Ţară a maicii mele, pământ milostiv,

Fii luminată acolo, la marginea munţilor

Unde te-a mângâiat tinereţea mea, unde te-am cunoscut,

Povestind codrilor, fraţilor mei,

Legende fără început.

Încă nu vă înălţaţi la Cer, coline paşnice,

Mai arde flacăra vieţii pe înălţimi.

Ce-am învăţat din înaltele biserici

Trăieşte-n noi şi ce-am deprins din şcoli.

Grădini crescut-au şi privim spre tine

Din largile ogoare ce-ai brăzdat în suflet,

Căci taina ţi-i pe buzele noastre

Văzduhul tău de pretutindeni ne soarbe.

Îţi simţim braţele de brazi şi pământ

Cum ne caută prin întunecimi, oarbe.

Aici suntem, maică a lutului din noi, Bucovină umbroasă,

Rugându-ne printre mănăstiri şi fantome

Morminte vechi, pristoluri răsar din ruini, glasuri ne strigă:

Aici suntem; nu v-am părăsit palizi arcaşi

Aici, cu iubirea ta între noi,

Umilindu-ne pentru slava ce-a fost, pentru moartea de azi,

Pentru luminile ce vor să vie.

Trudiţi de durerile tale, înseninaţi de nădejdi,

Îţi ridicăm turle de vis în vecie[1].

[1] Dacia Rediviva, nr. 3, anul III, 1943, p. 3

1875: Ciprian Porumbescu: Salut Arboroasei

Bine ne-am găsit pe-aice,

Tot cu bine şi de-acum,

Cât vom fi, să fim ferice,

Deci, cântăm, cântăm, ş-acum,

Naţia, scumpa noastră naţie,

Ea viseze-n viitor

Să lucreze cu-energie

La-al său bine, la-al său spor!

Arboroasa, scutul nostru,

Să-nvieze-n luciu mereu,

Iar noi, toţi, uniţi în cuget,

Toţi uniţi în Dumnezeu;

Limba noastră mult iubită

Fie-n veci de noi vorbită

Şi ne ţie ca pe fraţi!

Spirit curat, academic,

Să ne-nsufle ne-ntrerupt,

Să ne dea curaj la toate,

La lucrat şi la băut

Pentru naţiune, pentru ţară,

Şi ca toţi uniţi să fiţi![1]

[1] Porumbescu, Ciprian, Inimă de român, Suceava 2011, pp. 78, 79 (bilingv, româno-engleză), apud Morariu, Leca, Iraclie şi Ciprian Porumbescu, Editura Muzicală, 1986, p. 386

1876: Ciprian Porumbescu: Altarul Mănăstirii Putna

Ciprian Porumbescu, împreună cu fraţii săi, Mărioara şi Ştefan, la Viena

Domnul Ştefan, viteaz mare, ce-a dat groază prin păgâni

Locaş sfânt creştinătăţii astăzi vrea să facă dar,

Şi pe malurile Putnei, cu vitejii săi români,

Merge să aleagă însuşi locul sfântului altar.

Mare obşte îl urmează şi pe culme se lăţeşte,

Pe-ai lor cai sirepi şi mândri, ca la semnul de război

Precum aburi de pe baltă, când lumina asfinţeşte,

Buciumul vuieşte-n munte, sună valea de cimpoi.

Căpitani, ostaşi cu zale şi cu platoşe de fier,

Al Moldovei steag de fală fâlfâie cu fală-n cer.

Iată că lângă-o movilă Domnul Ştefan s-a oprit,

Totul tace, ochii ţintă, stă poporul neclintit.

Trei ostaşi cu arce-n mână, pe movilă cum se urcă;

Doi ca zimbrul, ageri, mândri, nalţi ca bradul de la munte,

Pe-ai lor umeri poartă glugă, la brâu paloş, şi pe frunte

Cu-a lor lungi şi negre plete se coboară-o neagră turcă.

Ei ades cu-a lor săgeată, repezită sus în nor,

Printre-a fulgerului focuri au oprit vulturu-n zbor.

Multe fiare din cei codri, mulţi duşmani tineri, semeţi,

Drept în inimi, drept în suflet au simţit a lor săgeţi.

Căci ei sunt ostaşii vrednici ai lui Ştefan, Domn cel Mare,

Ce-şi găteşte-acum săgeata, s-o izbească-n depărtare.

„Copii, trageţi, eu voi astăzi să mă-ntrec în arc cu voi!”,

Astfel zice Domnul Ştefan, iar voinicii, amândoi

Se pleacă, arcele-şi încoardă, trag, săgeţile lor zboară,

Spintecă repede vântul ce dă foc şi vâjâieşte,

Se tot duc ca gândul şi de-abia ochiul zăreşte

Pe câmp departe locul unde se coboară.

Ura-n ceruri se ridică! Urlă dealul, clocoteşte!

„Să trăiţi, copii!”, le zice Ştefan, ce-acum se găteşte.

Zbârnâie coarda din arcu-i, fulgeră săgeata-n vânt,

Piere, trece mai departe şi-ntr-un paltin vechi s-a frânt.

„Acolo va fi altarul!”, zice falnicul monarh,

Ce se închină şi se pleacă pe războinicul său arc.

„Să trăiască Domnul Ştefan!”, mii de glasuri se ridică

Şi poporul, jos, pe vale, umilit în genunchi pică[1].

Altarul bisericii mănăstirii Putna –
Familia, 1871 august 15

[1] Porumbescu, Ciprian, Inimă de român, Suceava 2011, pp. 28-31 (bilingv, româno-engleză), apud Muzeul Bucovinei, Fond Ciprian Porumbescu, pp. 43, 44

1882: Ciprian Porumbescu: Codrul Bucovinei

Polonia-i învinsă, Ştefan a biruit,

Ioan, regele slăvit, e-nfrânt, zace rănit,

Iar douăzeci de mii viteji din oastea-i mare

Prizonieri sunt astăzi, lipsiţi de apărare.

Roş soarele apune pe ceru-nflăcărat,

Parcă şi el băut-a din sângele vărsat

Şi parcă-ar vrea pe calea-i eternă să vestească,

Cu limbi de foc, cea luptă sălbatic-vitejească.

Craiul polon trimite la Ştefan soli de zor,

Greu încărcaţi cu aur roşu-strălucitor:

– La Ştefan-vodă mergeţi, acesta-i închinaţi,

Oştenii pân-la unul să mi-i răscumpăraţi!

Pornesc spre cortul mândru solii îndată,

Vorbesc cu dregătorii şi aur le-arată.

Şi-aceştia gândesc veseli: E chip de câştigat

Şi pentru Ştefan slavă şi pentru voievodat.

– Primeşte-aceste daruri, voivoade luminate,

Dă-acestor prinşi în luptă dorita libertate!

Ia aurul, ridică un monument al ţării

Din piatră, martor vremii, să nu fim daţi uitării!

Se-ncruntă voievodul şi peste câmp priveşte

Unde mai strigă moartea şi sângele-abureşte:

– Din marmora cea rece un monument vreţi voi?

Nu! Altul mult mai falnic va povesti de noi!

Trimiteţi solii-acasă, rămân polonii-aci,

Ei înşişi monumentul cel falnic l-or zidi!

Câmpia bătăliei ei să mi-o are-ndată,

Lungime două mile şi una milă lată,

Şi jir de fag s-arunce-n pământul plin de sânge…

Va răsări un codru ce-n veci nu se va frânge,

În măduva-i, în creanga-i s-a strecurat o dat’

Viteazul nostru sânge, ce astăzi s-a vărsat.

Smucit de vifor, codrul să strige cu tărie:

„Aici a-nvins românul cel tare-n bătălie!”.

Frunzişu-n vântul serii să-ngâne liniştit:

„Somn lin, viteji ce-aicea, luptând, aţi biruit!”.

Şi zi şi noapte-oştenii mândrului crai leşesc

Tot ară şi plantează şi mulţi se prăbuşesc.

Curând pe cea câmpie răsare înverzind

Al Bucovinei codru, izbânda-n veci vestind[1].

Ciprian Porumbescu – desen de Radu Bercea

[1] Porumbescu, Ciprian, Inimă de român, Suceava 2011, pp. 20-23 (bilingv, româno-engleză), apud Leu, Paul, Ciprian Porumbescu, Editura Muzicală, 1978, pp. 174, 175

1925: Vasile Gherasim: Imnul arcaşilor

Sus ţineţi steagul, bravilor arcaşi,

Primit de la străbuni pentru urmaşi;

E steagul înfrăţirii şi-al iubirii,

Al luminării steag, al întăririi

                       Şi-al mântuirii.

Să fâlfâie al păcii falnic steag,

Şi steagul vitejiei scump şi drag;

Avut-au şi duşmanii steagul lor,

Rămas-a dar al nostru tricolor

                        Biruitor.

Fiţi voi urmaşii lui Ştefan cel Mare

Şi ai lui Mircea cel Bătrân şi Tare

Şi-ai Bravului Mihai ce ne-a unit

Şi moartea pentru noi a suferit,

                        Că ne-a-nfrăţit.

Păstraţi a noastră fire, grai şi lege

Şi-l ocrotiţi pe-acel ce le-nţelege;

În cartea vremii-i scris cu slove mari

Că fi-vom printre-acele neamuri rari

                         Ce-s pururi tari.

Apostoli fiţi ai vremilor ce vin,

Mândria neamului şi-al lui destin;

 Să sune-al vostru glas ca o chemare

La muncă între largile hotare,

                         Din munţi, la mare[1].

[1] Gazeta Poporului, Nr. 23, 1925